Lost chance to obtain EU vineyard funding: appeal dismissed and expert appeal declared null.

Şedinţa publică din data de 30 iunie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2019 la data de 12.04.2019, repartizată spre soluţionare secţiei a IV-a Civile, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Domeniilor Statului, obligarea acesteia la plata către reclamantă a sumei de 358.500 euro (echivalentul a 1.703.126 RON, indicaţi în vederea stabilirii timbrajului), reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a nerespectării dispoziţiilor contractului de concesiune directă nr. x/19.02.2015, constând în pierderea sprijinului financiar de care putea beneficia potrivit Ordinului M.A.D.R. nr. 1763/10.11.2014 în vederea realizării măsurilor eligibile prevăzute de acest act normativ precum şi obligarea pârâtei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din data de 19.06.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2019 a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a completului de drept comun şi a fost înaintată cauza la registratura secţiei a VI-a a Tribunalului Bucureşti pentru a fi repartizată spre competentă soluţionare către un complet specializat care judecă şi litigii cu profesionişti.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a la data de 08.07.2019 sub nr. x/2019*.

La data de 04.10.2019, în cadrul dosarului nr. x/2019, pârâta-reclamantă a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, întrucât în cauză nu sunt dovedite condiţiile răspunderii civile contractuale.

Totodată, prin cererea reconvenţională, pârâta-reclamantă a solicitat constatarea încetării de drept a contractului de concesiune prin atribuire directă nr. 3/19.02.2015, încheiat cu reclamanta-pârâtă, pentru neîndeplinirea condiţiei obligatorii prevăzute de art. 212 din Legea nr. 268/2001.

Prin încheierea de şedinţă din data de 19.12.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019 a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale, cauza a fost trimisă spre soluţionare secţiei a IV-a Civilă a Tribunalului Bucureşti, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a fost suspendată, din oficiu, judecata cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 13/05.03.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2020, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a IV-a Civilă a Tribunalului Bucureşti.

Prin încheierea de şedinţă din data de 17.02.2021 s-a luat act de decesul reclamantei A., survenit la data de 14.01.2021, şi s-a dispus introducerea în cauză în calitate de reclamantă-pârâtă a moştenitoarei acesteia, B., potrivit certificatului de moştenitor nr. x/27.01.2021.

În şedinţa publică din data de 15.03.2023, reprezentantul pârâtei-reclamante a formulat cerere de renunţare la judecarea cererii reconvenţionale şi a depus în scris această cerere la data de 21.03.2023.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 1013/18.10.2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis cererea principală formulată de către reclamanta-pârâtă B. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă Agenţia Domeniilor Statului, a obligat pârâta-reclamantă la plata sumei de 358.500 euro către reclamanta-pârâtă, a luat act că pârâta-reclamantă a renunţat la judecata cererii reconvenţionale.

Tribunalul a admis în parte cererea de majorare a onorariului de expert, a dispus majorarea onorariului de expert la valoarea finală totală de 10.000 RON şi a obligat reclamanta-pârâtă la plata onorariului suplimentar de expert în valoare de 7.000 RON, luându-se act că reclamanta-pârâtă îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia nr. 633A din 3 iunie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul formulat de către apelanta pârâtă Agenţia Domeniilor Statului împotriva sentinţei civile nr. 1013/18.10.2023 pronunţate în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B..

A schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că:

A respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

A menţinut soluţia primei instanţe cu privire la onorariul expertului.

A admis excepţia tardivităţii apelului formulat de către expertul C. şi a respins apelul formulat de către expertul C., ca fiind tardiv.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei nr. 633A din 3 iunie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă au declarat recurs recurenta-reclamantă B. şi recurenta C..

Recurenta-reclamantă B. a solicitat admiterea recursului său, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

În motivarea recursului, recurenta reclamantă a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând au fost încălcate principiile bunei credinţe şi nemo allegans propriam turpitudinem auditur, prin raportare la situaţia de fapt existentă, şi au fost interpretate şi aplicate eronat dispoziţiile art. 1385 alin. (4) şi art. 1532 alin. (2) din C. civ.

Recurenta reclamantă a expus chestiuni prealabile vizând procedura de filtrare prevăzută de art. 493 din C. proc. civ. şi a arătat că a invocat exclusiv chestiuni ce ţin de încălcarea sau interpretarea greşită a dispoziţiilor C. civ.. Ştiind ca recursul nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, recurenta reclamantă a solicitat Înaltei Curţi să judece dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept aplicabile.

Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 1385 alin. (4) şi art. 1532 alin. (2) din C. civ., recurenta reclamantă a arătat că, deşi formal instanţa de apel distinge diferenţele dintre un prejudiciu clasic, constând într-o pierdere efectiv suferită, şi un prejudiciu constând în pierderea unei şanse, motivarea sa nesocoteşte dispoziţiile art. 1532 alin. (2) ale art. 1385 alin. (4) din C. civ., considerând că dacă un prejudiciu nu a fost realizat efectiv, victima acestuia nu are dreptul la despăgubiri.

Practic, instanţa de apel goleşte de conţinut dispoziţiile mai sus evocate, apreciind că, dacă nu exista certitudine cu privire la obţinerea rezultatului din şansa pierdută, repararea nu poate fi acordată. Aceasta, în pofida textului de lege, care prevede expressis verbis că instanţa trebuie să analizeze în concret probabilitatea obţinerii avantajului. Este evident că acest element - "alea" - este cel care diferenţiază cele două tipuri de prejudicii.

Recurenta reclamantă a exemplificat cu situaţia neglijenţei unui avocat care nu îndeplineşte un act procedural, clientul său fiind decăzut din anumite drepturi procesuale, şi cu situaţia culpei unui transportator, care nu transportă la timp un cal pentru un concurs hipic. În ambele situaţii, există o şansă reală şi serioasă pentru câştigarea dosarului/cursei care rezultă din situaţiile de fapt prezentate. Procentul în care aceasta poate sau nu să fie valorificată este singura neecunoscută pentru determinarea prejudiciului, fiind în sarcina instanţei determinarea acestuia.

Recurenta reclamantă a considerat că realitatea şi seriozitatea şansei pe care a pierdut-o a fost analizată de către instanţă într-o manieră situată în afara legii. Concret, instanţa de apel a înlăturat elementul "alea" prevăzut expres de legiuitor, din textul de lege aplicat (art. 1532 alin. (2) şi art. 1385 alin. (4) din C. civ.). Recurenta reclamantă a arătat că seriozitatea şi realitatea şansei sale este indubitabilă (sorgintea acestei şanse rezidă în înseşi actele normative care prevedeau posibilitatea obţinerii de fonduri europene pentru orice persoană aflată în situaţia sa), însă instanţa de apel interpretează dispoziţiile legale evocate în sensul excluderii analizei elementului "alea".

Recurenta reclamantă a arătat că instanţa de apel nu a analizat în procente probabilitatea de valorificare a şansei. Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că lipsa certitudinii obţinerii fondurilor europene echivalează cu lipsa şansei obţinerii acestora.

Dacă instanţa de apel ar fi apreciat motivat că despăgubirile acordate de către instanţa de fond trebuie reduse la un prag inferior celui acordat pentru un prejudiciu maximal, criticile invocate nu ar fi putut fi formulate. Instanţa de apel a încălcat în mod evident legea, neefectuând un calcul al probabilităţilor, care să genereze un procent concret în care şansa se putea realiza.

Cu privire la încălcarea principiilor bunei credinţe şi nemo allegans propriam turpitudinem auditur, recurenta reclamantă a arătat că instanţa de apel a socotit-o culpabilă pentru lipsa planului individual, în condiţiile în care elaborarea acestuia a fost împiedicată tocmai de faptele dovedite nelegale ale Agenţiei Domeniilor Statului.

Concret, Agenţia Domeniilor Statului şi-a invocat propria turpitudine în susţinerea apelului iar Curtea de Apel Bucureşti a dat eficienţă acestor susţineri, valorificând reaua credinţă a intimatei, care a reziliat în mod dovedit abuziv contractul şi a împiedicat reclamanta să obţină actele a căror lipsă i-a fost imputată. Adică, pe raţionamentul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta este răspunzătoare pentru culpa dovedită a pârâtei (rezilierea abuzivă a contractului de atribuire directă şi efectele dezastruoase ale acestei rezilieri).

Recurenta C. a solicitat admiterea recursului său, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la rejudecarea apelului său având în vedere că hotărârea atacată este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta a formulat critici referitoare la stabilirea onorariului aferent efectuării raportului de expertiză judiciară, invocând criteriile de acordare a onorariului expertului judiciar, considerând că se impune mărirea onorariului raportat la art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000 din care reiese că onorariul aferent expertizei tehnice judiciare urmează să fie stabilit pe baza unor criterii cumulative, şi anume: complexitatea lucrării, volumul de muncă şi gradul ştiinţific al expertului judiciar.

Recurenta a arătat că raportul de expertiză, aferent a trei campanii viticole, prezintă un caracter foarte tehnic, şi a descris complexitatea raportului de expertiză, datorată de multitudinii de măsuri ce se află în planul de reconversie, respectiv: defrişarea plantaţiei vechi prin scoaterea, strângerea şi arderea rădăcinilor viţei de vie care constituie o sursă de infecţie în special pentru cancerul bacterian - agrobacterium vitis; cultivarea plantelor furajere anuale şi perene pe o perioadă de 1-3 ani, asigurându-se o perioadă de odihnă a solului şi evitarea infestării noii plantaţii cu cancer bacterian.

Elaborarea acestui raport a necesitat un volum de muncă imens, cu un nivel de responsabilitate foarte ridicat, având în vedere circumstanţele cauzei şi realitatea faptică din teren. Amplitudinea temporală a muncii a fost datorată faptului că aceste campanii viticole menţionate erau întinse pe un spaţiu foarte mare, respectiv 40 de hectare, şi de faptul că în timpul întocmirii raportului de expertiză a survenit Pandemia de COVID - 19, aceasta îngreunând toate activităţile aferente muncii.

Recurenta a invocat art. 339 alin. (2) din C. proc. civ. şi a arătat că a solicitat justificat majorarea onorariului acordat provizoriu, de la 3.000 de RON, la suma de 35.500 de RON. Recurenta a considerat că suma de 35.500 de RON se încadrează în prevederile legale referitoare la criteriile principale de apreciere cu privire la onorariul aferent efectuării expertizei judiciare având în vedere şi durata îndelungată de timp pe care a acordat-o întocmirii raportului de expertiză.

Recurenta a arătat că nu a efectuat verificări suplimentare cu privire la îndeplinirea tuturor criteriilor din care să rezulte existenţa unei posibilităţi reale de aprobare a cererii de acordare a fondurilor de la Uniunea Europeană, întrucât acest lucru nu a fost cerut prin obiectivul stabilit de către instanţa de judecată. Prin urmare, prejudiciul pe care l-a calculat, constând în pierderea unei şanse, este strict ipotetic, fiind condiţionat de aprobarea cererii de plată.

Este de notorietate că fondurile aferente cererii nu se aprobă pur şi simplu, doar în urma depunerii planului individual pentru programul de restructurare sau reconversie, care să conţină şi acordul scris al proprietarului suprafeţelor de teren pentru care se solicită realizarea de măsuri din cadrul programelor de restructurare/reconversie, cu atât mai mult cu cât cadrul normativ al Uniunii Europene din domeniul viticol este arhireglementat, fiind necesară îndeplinirea mai multor criterii, nu doar simpla depunere a planului individual.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Agenţia Domeniilor Statului a depus întâmpinare la recursul declarat de către reclamanta B. împotriva deciziei nr. 633/03.06.2024 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, intimata pârâtă a arătat că, subsumat raţionamentului juridic dezvoltat pentru fundamentarea soluţiei favorabile din apel, s-a procedat la analizarea aspectelor principale invocate prin calea de atac devolutivă, inclusiv a celor esenţiale pentru corecta soluţionare a litigiului întrucât sunt specifice proiectelor finanţate din fonduri europene, potrivit cărora plata sprijinului comunitar se realizează nu doar după parcurgerea etapelor obligatorii prevăzute de ordinul menţionat şi depunerea înscrisurilor eligibile, ci mai ales, după implementarea efectivă a fiecărei măsuri eligibile, conform graficului de execuţie preconizat pe fiecare campanie viticolă şi după recepţia cantitativă şi calitativă a fiecărei lucrări prin proces-verbal, conform modalităţii prevăzută în art. 6.1 - 6.10 din Ordinul nr. 1763/2014.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta reclamantă este nefondat iar recursul declarat de expert este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, se observă lipsa de relevanţă a chestiunilor expuse în cererea de recurs, vizând procedura de filtrare a recursurilor prevăzută de art. 493 din C. proc. civ., faţă de împrejurarea că acest text legal a fost abrogat prin Legea nr. 310/2018 şi nu este incident în cauză. Astfel, în ceea ce priveşte aplicarea în timp a prevederilor care modifică C. proc. civ., se constată că acestea se aplică numai proceselor şi executărilor începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, potrivit regulilor de aplicare în timp a normelor de procedură prevăzute de art. 24 - 27 din C. proc. civ.. Or, procesul de faţă a început prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2019 la data de 12.04.2019, după intrarea în vigoare a legii modificatoare. În consecinţă ea este aplicabilă în cauză iar prezentul recurs nu este supus procedurii de filtrare.

În ceea ce priveşte obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată, în raport cu care trebuie stabilite normele de drept aplicabile, instanţa de apel a constatat că reclamanta a promovat prezentul demers judiciar pentru a obţine repararea unui prejudiciu patrimonial cauzat ca urmare a nerespectării prevederilor contractului de concesiune nr. x/19.02.2015 încheiat cu intimata pârâtă, prejudiciu care constă în pierderea sprijinului financiar de care ar fi putut beneficia potrivit Ordinului MADR nr. 1763/10.11.2014 în vederea realizării măsurilor eligibile prevăzute de către acest act normativ în perioada 2016 - 2019, în concret fiind solicitată repararea prejudiciului cauzat prin pierderea şansei de a obţine fonduri europene.

În această situaţie, în mod corect instanţa de apel a considerat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 1385 alin. (4) şi art. 1532 alin. (2) din C. civ.

Conform art. 1385 alin. (4) din C. civ., dacă fapta ilicită a determinat şi pierderea şansei de a obţine un avantaj sau de a evita o pagubă, reparaţia va fi proporţională cu probabilitatea obţinerii avantajului ori, după caz, a evitării pagubei, ţinând cont de împrejurări şi de situaţia concretă a victimei.

Potrivit art. 1532 alin. (2) din C. civ., prejudiciul ce ar fi cauzat prin pierderea unei şanse de a obţine un avantaj poate fi reparat proporţional cu probabilitatea obţinerii avantajului, ţinând cont de împrejurări şi de situaţia concretă a creditorului.

Astfel, dispoziţiile art. 1385 alin. (4) din C. civ. reglementează întinderea reparaţiei, acordând persoanei prejudiciate prin producerea unei fapte ilicite posibilitatea reparării prejudiciului rezultat din "pierderea unei şanse". În privinţa cuantificării reparaţiei, textul legal menţionat acordă dreptul persoanei prejudiciate la o reparaţie proporţională cu probabilitatea obţinerii avantajului ori, după caz, a evitării pagubei, ţinându-se cont de împrejurări şi de situaţia concretă a victimei.

Similar, art. 1532 alin. (2) din C. civ. reglementează dreptul la repararea prejudiciului cauzat prin pierderea şansei de a obţine un avantaj, un asemenea prejudiciu putând fi reparat proporţional cu probabilitatea obţinerii avantajului, stabilirea despăgubirilor având la bază calculul probabilităţilor şi procentul în care şansa se putea realiza.

În aplicarea acestor texte legale, despăgubirile care pot fi acordate pentru repararea prejudiciului constând în pierderea unei şanse sunt inferioare avantajelor pe care creditorul le-ar fi putut obţine din valorificarea şansei, instanţa stabilind cuantumul despăgubirilor astfel cum s-a arătat mai sus, pornind de la calculul probabilităţilor şi de la procentul în care şansa se putea realiza, având în vedere reperele indicate de art. 1532 alin. (2) din C. civ. - circumstanţele cauzei şi situaţia concretă a creditorului.

Textele legale enunţate determină condiţiile care trebuie întrunite pentru repararea prejudiciului cauzat prin pierderea unei şanse: existenţa unei şanse efective şi serioase şi existenţa unui prejudiciu real şi cert.

Raportat la datele speţei, în care se invocă nerespectarea unei obligaţii contractuale, pentru a dovedi că şansa de a obţine avantajul îndeplineşte condiţiile de a fi efectivă şi serioasă, creditorul obligaţiei neîndeplinite trebuie să demonstreze că a ratat obţinerea unui avantaj, în sensul că exista o probabilitate ca obiectivele propuse să se fi îndeplinit dacă nu ar fi intervenit neexecutarea culpabilă din partea debitorului. Şansa trebuie delimitată de speranţa legitimă, marcată de o componentă subiectivă constând în aşteptarea rezonabilă a persoanei respective că va primi un beneficiu; şansa include o componentă circumstanţială, de natură obiectivă. Astfel, pierderea şansei constă în pierderea posibilităţii valorificării unui drept în împrejurări favorabile de natură a asigura realizarea obiectivului urmărit.

Prejudiciul real şi cert constă în crearea unei situaţii dezavantajoase pentru partea în privinţa căreia nu s-a executat obligaţia contractuală, prin ratarea oportunităţii. Este de observat că art. 1532 din C. civ. instituie cerinţa caracterului cert al prejudiciului în toate cazurile, fiind astfel corectă afirmaţia instanţei de apel în sensul că este supus reparaţiei doar prejudiciul cert.

Astfel, în cazul prejudiciului suferit prin pierderea unei şanse, prejudiciul există şi este cert, constând în echivalentul bănesc al şanselor de câştig sau pierdere. În consecinţă, întinderea reparaţiei nu este egală cu avantajele pe care creditorul le-ar fi putut obţine din valorificarea şansei, ci este proporţională cu probabilitatea obţinerii avantajului, în funcţie de împrejurări şi de situaţia concretă a creditorului.

În cauză, s-a invocat prejudiciul pe care reclamanta, parte în contractul de concesiune, îl încearcă prin pierderea, din cauza neexecutării obligaţiilor rezultate din contractul de concesiune de către pârâtă, debitor contractual, a posibilităţii de a obţine un anumit rezultat, constând în sprijinul financiar de care putea beneficia potrivit Ordinului MADR nr. 1763/10.11.2014, dacă executarea ar fi avut loc.

În raport cu cele arătate, în mod corect a stabilit instanţa de apel că o condiţie esenţială pentru angajarea răspunderii civile în cazul prejudiciului suferit prin pierderea unei şanse este aceea ca şansa să fie reală şi serioasă.

În evaluarea condiţiei şansei reale şi serioase, trebuie stabilită măsura în care existau perspective reale de a obţine rezultatul urmărit în cazul executării conforme din partea pârâtei.

În acest sens, recurenta reclamantă a criticat argumentul instanţei de apel conform căruia lipsa certitudinii obţinerii fondurilor europene echivalează cu lipsa şansei obţinerii acestora. Într-adevăr, în situaţia concretă a cauzei, trebuia stabilită măsura în care reclamanta avea perspective reale de a obţine rezultatul pe care îl urmărea, constând în obţinerea fondurilor europene, în situaţia în care pârâta nu ar fi procedat la rezilierea contractului de concesiune.

În consecinţă este corect argumentul recurentei reclamante în sensul că nu se poate considera că lipsa certitudinii obţinerii fondurilor europene echivalează cu lipsa şansei. Totuşi, chiar dacă instanţa de apel a statuat eronat că "o şansă reală şi serioasă presupune o certitudine că obiectivele propuse s-ar fi îndeplinit dacă nu ar fi intervenit evenimentul nefast" şi că "nu a fost dovedit, dincolo de orice dubiu rezonabil" că "ar fi fost îndeplinite în privinţa sa în mod cumulativ condiţiile prevăzute de acest act normativ pentru a beneficia de ajutor financiar", aceste considerente greşite ale instanţei de apel nu sunt apte a conduce la casarea deciziei câtă vreme, în realitate, analiza efectuată în concret respectă reperele arătate mai sus.

Astfel, în concret, analiza instanţei de apel a fost realizată pentru a "determina care ar fi fost probabilitatea să obţină sumele pretinse precum şi demersurile concrete pe care intimata reclamantă le-a întreprins în vederea obţinerii lor, nefiind suficientă pentru repararea prejudiciului pretins simpla intenţie a intimatei reclamante de a realiza o serie de lucrări în vederea plantării unor soiuri de viţă de vie".

În analiza caracterului real al şansei, reperul esenţial este cel al momentului în care intervine fapta pârâtei care blochează realizarea şansei. Trebuie ca partea care se pretinde prejudiciată, la acest moment, să se afle pe punctul de începe să-şi fructifice şansa sau chiar în cursul fructificării şansei.

Astfel, posibilitatea producerii evenimentului favorabil trebuie să fie mai mult decât o simplă dorinţă subiectivă în sensul că, pentru a putea obţine repararea prejudiciului, partea trebuie să demonstreze existenţa probabilităţii ca rezultatul favorabil să se îndeplinească în condiţiile în care nu ar fi intervenit evenimentul care a suprimat şansa, iar la momentul săvârşirii faptei, partea începuse să îşi valorifice şansa sau ar fi fost foarte aproape de acest moment.

Instanţa de apel a realizat analiza necesară în raport cu acest reper, stabilind neîndeplinirea acestei condiţii, "şansa de a obţine finanţarea europeană neputând fi considerată ca fiind una reală şi serioasă în condiţiile în care intimata reclamantă nu putea prevedea faptul că dispoziţiile actului normativ anterior menţionat se vor modifica în sensul instituirii unei perioade suplimentare de depunere a cererilor iar documentaţia necesară nu fusese întocmită la data la care i-a fost comunicată rezilierea unilaterală a contractului, cu 4 zile înainte de expirarea termenului în care se puteau depune planurile individuale".

Din examinarea raţionamentului instanţei de apel, nu se poate reţine încălcarea principiului bunei credinţe sau a principiului conform căruia nimeni nu poate invoca propria culpă pentru a obţine un drept, astfel cum a susţinut recurenta reclamantă în cererea de recurs. În concret, recurenta reclamantă a considerat că instanţa de apel a socotit-o culpabilă pentru lipsa planului individual, în condiţiile în care elaborarea acestuia a fost împiedicată tocmai de faptele dovedite nelegale ale Agenţiei Domeniilor Statului; astfel, recurenta reclamantă a susţinut că instanţa de apel a valorificat reaua credinţă a intimatei care a reziliat în mod abuziv contractul şi a împiedicat-o să obţină actele a căror lipsă i-a fost reproşată de instanţa de apel.

Examinând considerentele instanţei de apel, se constată că nu se verifică această susţinere, în condiţiile în care instanţa nu a reproşat recurentei reclamante lipsa, din cuprinsul planului individual, a acordului scris al proprietarului. Astfel, conform Normelor metodologice privind condiţiile de punere în aplicare a măsurii de restructurare/reconversie a plantaţiilor viticole, eligibilă pentru finanţare în cadrul Programului Naţional de Sprijin al României în sectorul vitivinicol 2014-2018, parte integrantă din Ordinul nr. 1763/2014, acordarea sprijinului financiar pentru programele de restructurare/reconversie necesită elaborarea de către solicitanţi a unui plan individual pentru fiecare program de restructurare/reconversie care trebuie să îndeplinească cerinţele expuse la pct. 3 iar pct. 4 stabileşte cuprinsul planului individual, enumerând, la pct. 4.1. lit. a) - ţ), documentele care trebuie depuse în vederea aprobării planului individual.

Instanţa de apel nu a reproşat recurentei reclamante lipsa acordului scris al proprietarului suprafeţelor de teren pentru care se solicită realizarea de măsuri din cadrul programelor de restructurare/reconversie, menţionat la lit. i), ci neîndeplinirea celorlalte cerinţe instituite prin Norme, reţinând că reclamanta "susţine în acţiune că în perioada 2015 - 2018 erau îndeplinite toate condiţiile pentru ca DAJ Teleorman să aprobe planul individual, cu excepţia acordului scris al proprietarului, prevăzut de art. 4.1 lit. 1 din Norme, însă nu au fost depuse la dosar dovezi din care să rezulte că acest plan individual a fost întocmit şi că acestuia i-au fost anexate toate actele la care se face referire în cuprinsul art. 4.1 din Norme".

Critica esenţială a recurentei reclamante constă în încălcarea dispoziţiilor art. 1385 alin. (4) şi art. 1532 alin. (2) din C. civ. în sensul că instanţa de apel ar fi trebuit să analizeze în concret probabilitatea obţinerii avantajului şi că nu s-a stabilit în procente probabilitatea valorificării şansei.

Evaluând probele administrate în cauză, instanţa de apel a stabilit că "nu se poate stabili în mod obiectiv dacă reclamanta ar fi îndeplinit cumulativ condiţiile prevăzute de către Normele Metodologice pentru a beneficia de măsurile de sprijin financiar şi că singurul motiv pentru care nu ar fi beneficiat de ajutor a fost lipsa acordului proprietarului terenului de a-l folosi, în condiţiile în care aceasta a depus la dosar doar dovezi cu privire la faptul că a obţinut dreptul de plantare din rezerva judeţeană, potrivit prevederilor Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 166/2012 precum şi cu privire la faptul că a devenit membru al Organizaţiei Naţionale Interprofesionale Vitivinicole începând cu data de 15.07.2015, aceste acte făcând dovada doar a intenţiei sale de cultiva viţă de vie, nu şi a faptului că deţinea toate documentele prevăzute de legislaţie şi le putea depune în termen util pentru a beneficia de prevederile Ordinul MADR nr. 1763/2014".

Astfel, pentru a stabili dacă este îndeplinită condiţia caracterului serios al şansei, instanţa trebuie să realizeze analiza prin raportare la probabilitatea obţinerii avantajului, fiind necesar a determina, în urma evaluării elementelor de fapt ale speţei, dacă există suficiente date pentru a se putea afirma că exista o probabilitate ca evenimentul să se fi realizat în mod favorabil pentru parte. Elementele reţinute de instanţă trebuie să permită concluzia că partea ar fi putut obţine avantajul dorit şi să nu fie dovedită doar o simplă speranţă a acesteia că obiectivele propuse s-ar fi îndeplinit dacă nu ar fi intervenit neexecutarea culpabilă din partea pârâtei.

Recurenta reclamantă nu a expus care ar fi fost elementele, relevante în opinia sa, care ar fi fost omis a fi analizate sau care au fost analizate în coordonate greşite de instanţa de apel.

Astfel, probabilitatea obţinerii avantajului dorit a fost analizată de instanţa de apel. Această evaluare presupune realizarea unui raţionament retrospectiv, în cadrul căruia se stabileşte probabilitatea ca rezultatul să se producă în funcţie de situaţia juridică anterioară neexecutării debitorului.

În acest sens, instanţa de apel a evaluat situaţia juridică anterioară neexecutării, arătând că înscrisurile de care înţelege să se folosească reclamanta, respectiv notificarea nr. x/25.01.2019 a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din care rezultă motivul respingerii planului individual depus în decembrie 2018 şi certificatul nr. x/2015 de acordare a dreptului de plantare din rezerva judeţeană, dovedesc cel mult intenţia reclamantei de a planta, însă nu şi măsurile pe care aceasta le-a întreprins în concret.

În situaţia concretă a speţei, instanţa de apel a considerat că reclamanta nu a dovedit că ar fi îndeplinit condiţiile legale şi ar fi putut depune în termen documentaţia pentru a beneficia de sprijinul financiar reglementat de Ordinul MADR nr. 1763/10.11.2014 reţinând în acest sens că documentaţia necesară, conţinând toate înscrisurile prevăzute de pct. 4.1 din Ordinul MADR, lit. a) - ţ), cu excepţia acordului proprietarului, nu era întocmită la data la care i-a fost comunicată rezilierea unilaterală a contractului, cu 4 zile înainte de expirarea termenului în care se puteau depune planurile individuale.

De asemenea, evaluarea probabilităţii obţinerii avantajului dorit presupune realizarea unui raţionament prospectiv, destinat a stabili posibilitatea reală de a obţine rezultatul dorit dacă executarea ar fi avut loc.

În acest sens, pentru ipoteza în care nu intervenea rezilierea contractului de concesiune, instanţa de apel a reţinut că, pe lângă lipsa dovedirii îndeplinirii celorlalte condiţiile legale şi a faptului că reclamanta ar fi putut depune în termen documentaţia pentru a beneficia de sprijinul financiar reglementat de Ordinul M.A.D.R. nr. 1763/10.11.2014, prin acest ordin "este reglementată o procedură complexă prin care persoanele interesate pot beneficia de sprijin financiar european în vederea implementării unor programe de restructurare sau reconversie a plantaţiilor de viţă de vie, aceasta presupunând depunerea documentaţiei prevăzute de actul normativ anterior menţionat precum şi încadrarea în anumite termene, expres prevăzute în cuprinsul acestuia, acordarea sprijinului financiar neintervenind în mod automat în ipoteza depunerii documentaţiei solicitate şi a respectării termenelor, ci doar după verificarea cantitativă şi calitativă a lucrărilor şi aprobarea acestora de către reprezentanţii APIA, pe baza verificărilor efectuate în teren".

Astfel, în cauză nu s-a contestat că declaraţia unilaterală de reziliere a contractului de concesiune nu a fost valabil făcută însă instanţa de apel a reţinut că aceasta a intervenit la câteva zile înaintea expirării termenului iar reclamanta nu a dovedit că îndeplinea celelalte cerinţe, în afara acordului proprietarului, pentru depunerea în termen a dosarului. Într-adevăr, o şansă nu este reală dacă la momentul intervenţiei neexecutării, reclamantul nu probează că era în cursul exercitării sau realizării şansei sale ori în măsură să profite de acea şansă, după caz, respectiv pe punctul de a profita de acea şansă, or instanţa de apel, la realizarea raţionamentului retrospectiv, a reţinut că acest aspect de fapt nu a fost dovedit ca fiind îndeplinit în perioada anterioară neexecutării din partea pârâtei.

De asemenea, instanţa de apel, în realizarea raţionamentului prospectiv, a reţinut că obţinerea fondurilor europene presupunea, conform celor arătate mai sus, îndeplinirea mai multor criterii, şi, în raport cu elementele reţinute, a considerat că reclamanta nu a demonstrat existenţa unei şanse reale şi serioase, condiţie necesară pentru a se putea da eficienţă art. 1385 alin. (4) din C. civ.

Într-adevăr, instanţa nu şi-a concretizat raţionamentul în arătarea unui procent matematic, însă aceasta se datorează faptului că, din argumentele arătate, raportat la situaţia anterioară rezilierii, precum şi la aprecierea concretă a posibilităţii reale de a obţine rezultatul dorit dacă executarea ar fi avut loc, ţinând seama, pentru determinarea probabilităţii obţinerii sumelor pretinse, de etapele pe care le presupune obţinerea sprijinului financiar, instanţa nu a reţinut existenţa unei şanse reale şi serioase.

În privinţa elementelor arătate mai sus, evaluate de instanţa de apel în examinarea caracterului real şi serios al şansei, recurenta reclamantă nu a invocat argumente concrete prin care să contrazică raţionamentul instanţei, prin expunerea unor elemente apte să demonstreze greşeala săvârşită.

Instanţa de apel a realizat analiza condiţiilor legale motivând evaluarea elementelor de fapt considerate relevante care excludeau o soluţie favorabilă reclamantei iar aprecierea instanţei în această evaluare nu poate fi cenzurată în recurs, interesând temeinicia şi nu legalitatea deciziei recurate, fiind vorba de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice. Astfel, în analiza efectuată, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanenţă, la circumstanţele cauzei, instanţa de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face.

În privinţa chestiunilor de legalitate care pot fi supuse cenzurii instanţei de recurs, se observă că recurenta reclamantă nu a arătat în concret care ar fi fost elementele, relevante în opinia sa, care ar fi fost omis a fi analizate sau care au fost analizate în coordonate greşite de instanţa de apel pentru a stabili inexistenţa caracterului real şi serios al şansei, or atâta timp cât condiţiile şansei nu sunt îndeplinite, lipseşte caracterul cert al prejudiciului, ceea ce determină imposibilitatea acordării reparaţiei solicitate.

În ceea ce priveşte menţiunea recurentei reclamante din finalul cererii de recurs în sensul că nu reia descrierea întregii situaţii pe care a expus-o în întâmpinarea depusă la instanţa de apel, este de observat că, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., printre elementele obligatorii ale cererii de recurs se regăsesc motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că motivarea recursului înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate.

Astfel, pentru a învesti instanţa de recurs cu o critică de nelegalitate, este necesar ca partea să realizeze, prin cererea de recurs, o contestare concretă a argumentelor expuse în decizia recurată, criticând eficient dezlegările acesteia şi arătând viciile de legalitate pe care le prezintă hotărârea atacată, iar în lipsa unor astfel de critici instanţa de recurs nu poate proceda la o analiză a cauzei în ansamblul său, în raport cu susţinerile formulate de parte într-o fază procesuală anterioară, examinarea cauzei în faza recursului fiind limitată la cercetarea motivelor de nelegalitate expuse în cererea care declanşează acest control judiciar.

Reţinând că motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă nu sunt întemeiate, văzând prevederile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de această parte împotriva deciziei nr. 633A din 3 iunie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta C. împotriva deciziei nr. 633A din 3 iunie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, se constată că, prin această decizie, instanţa admis excepţia tardivităţii apelului formulat de către expertul C. şi a respins apelul formulat de către expertul C., ca fiind tardiv.

În cererea de recurs nu au fost însă expuse critici cu privire la modul în care instanţa a soluţionat excepţia tardivităţii apelului formulat de către expertul C., susţinerile formulate vizând faptul că hotărârea atacată este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Sub aspectul cerinţelor de motivare a recursului, se constată că acesta este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară şi nesuspensivă de executare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate asupra hotărârii atacate şi prin care partea interesată solicită, în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege, desfiinţarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. De asemenea, în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., sancţiunea aplicabilă este aceea a nulităţii, astfel cum dispune art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că motivarea recursului înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate.

În consecinţă, criticile exprimate de recurent fată de hotărârea atacată trebuie să se încadreze în motivele fixate de lege şi să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În cauză, se constată că recurenta a formulat critici referitoare la stabilirea onorariului aferent efectuării raportului de expertiză judiciară, invocând criteriile de acordare a onorariului expertului judiciar şi considerând că se impune mărirea onorariului raportat la art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000, însă soluţia instanţei de apel nu a vizat aceste aspecte, apelul formulat de expert fiind respins ca urmare a admiterii excepţiei de tardivitate.

În această situaţie, raţionamentul instanţei de apel a fost circumscris soluţionării acestei excepţii, reţinându-se că, potrivit art. 468 alin. (1) din C. proc. civ., termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, iar aceasta a fost comunicată expertului la data de 19.01.2024, însă apelul a fost fomulat la data de 20.05.2024, cu depăşirea termenului legal de 30 de zile.

Argumentele expuse în cererea de recurs nu vizează acest raţiomanent al instanţei care a justificat soluţia, ci modul în care a fost stabilit în cauză onorariul aferent efectuării raportului de expertiză judiciară or, astfel cum s-a arătat mai sus, motivarea concretă a recursului trebuie să se refere la decizia instanţei de apel, criticând eficient dezlegările acesteia şi arătând viciile de legalitate pe care le prezintă hotărârea atacată. Argumentele concrete invocate privind modul de stabilire a onorariului expertului nu reprezintă, în consecinţă, critică de nelegalitate, care să poată fi supusă analizei instanţei de recurs, întrucât recurenta nu a combătut în nicio formă raţionamentul instanţei de apel care îi susţine soluţia.

Întrucât aspectele invocate de recurenta C. nu se grefează pe conţinutul deciziei atacate, nerespectând astfel cerinţa motivării recursului, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă B. împotriva deciziei nr. 633A din 3 iunie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Agenţia Domeniilor Statului.

Constată nul recursul declarat de recurenta C. împotriva deciziei nr. 633A din 3 iunie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Agenţia Domeniilor Statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 iunie 2025.