Contractor’s appeal rejected; gas distribution firm wins 210,515.53 RON damages for pipeline rupture during unauthorized road works

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2025

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia I civilă la 27.04.2023, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii CTT Construcţii Safe S.R.L. şi B., obligarea acestora la plata sumei de 210.515,53 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului produs societăţii reclamante ca urmare a accidentului din 16.02.2022, având ca urmare avarierea instalaţiei de distribuţie a gazelor naturale, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 148, 192, 194, 277 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., art. 16, art. 1349 alin. (1) şi (2), art. 1357, art. 1381, art. 1385, art. 1469, art. 1522, art. 1523 alin. (2) lit. e), art. 1615 C. civ. Legea nr. 123/2012; Ordinul nr. 89/2018.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Neamţ

Prin sentinţa civilă nr. 1184/20.12.2023, Tribunalul Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ a admis acţiunea în contradictoriu cu pârâta CTT Construcţii Safe S.R.L.. A obligat pârâta CTT Construcţii Safe S.R.L. să plătească reclamantei suma de 210.515,53 RON, cu titlu de despăgubiri, şi suma de 5412 RON, cheltuieli de judecată (constând în contravaloare taxa de timbru şi cheltuieli de transport). A respins, ca neîntemeiată, acţiunea în pretenţii formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B..

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bacău

Prin decizia civilă nr. 561/16.10.2024, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta CTT Construcţii Safe S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1184/20.12.2023 a Tribunalului Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 561/16.10.2024 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., pârâta CTT Construcţii Safe S.R.L., solicitând casarea în tot a deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., privind nemotivarea sau motivarea contradictorie a hotărârii, recurenta a arătat că instanţa de apel s-a rezumat la a prelua motivarea instanţei de fond, fără a realiza propria cercetare judecătorească, pentru a putea stabili dacă pretenţiile formulate sunt fondate şi ancorate în starea de fapt. O astfel de analiză a stării de fapt era absolut necesară pentru ca instanţa să poată determina o posibilă legătură de cauzalitate între prejudiciul produs şi aşa-zisa faptă ilicită săvârşită.

Prin urmare, hotărârea este nemotivată în ceea ce priveşte soluţia dată, în contextul în care lipsesc, în concret, motivele pentru care instanţa a admis condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale. Se impune a se observa că, instanţa a analizat superficial îndeplinirea condiţiilor atragerii răspunderii civile delictuale.

Mai arată recurenta că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că intimata-reclamantă nu şi-a dovedit pretenţiile, deşi conform art. 249 C. proc. civ., sarcina probei îi revenea.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenta a arătat în cauză nu sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condiţiile cerute de lege pentru angajarea răspunderii delictuale, sens în care dispoziţiile art. 1349 raportat la art. 1357 C. civ. au fost aplicare în mod eronat.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, lucrările au fost realizate prin raportare la proiectul tehnic pus la dispoziţie de beneficiarul lucrărilor, UAT Judeţul Neamţ, ţinând cont, totodată, de cele comunicate de reprezentanţii C. S.A. cu ocazia predării amplasamentului prin procesul-verbal din 24.09.2021. La momentul predării amplasamentului au fost prezenţi reprezentanţii beneficiarului, recurentei-pârâte, proiectantului, supervizorului, şi deţinătorilor de utilităţi, printre care reprezentanţii C. S.A., în vederea identificării amplasamentului reţelelor de utilităţi existenţe, care au confirmat, în mod expres, faptul că toate utilităţile sunt "în conformitate cu avizele tehnice din Proiect".

Principiul forţei obligatorii a contractului a presupus ca părţile să-şi execute întocmai toate prestaţiile la care s-au îndatorat prin contract, iar executarea trebuie să aibă loc la termenele şi în condiţiile stabilite, creditorul având dreptul să utilizeze toate mijloacele juridice oferite de lege pentru a obţine executarea în natură a prestaţiilor ce i se datorează de către debitor.

În considerarea acestei situaţii de fapt, recurenta cu bună-credinţă şi cu respectarea prevederilor contractuale, a recurs la decopertarea stratului de asfalt existent pe partea dreaptă spre axul drumului, moment la care, în mod surprinzător, a fost lovită conducta de gaz.

Referitor la această condiţie a faptei ilicite, în mod greşit, în cuprinsul deciziei recurate s-a constatat existenţa acesteia, atât timp cât cadrul contractual specific a stabilit în mod concret prin dispoziţiile art. 8.1 din Contractul de execuţie faptul că, beneficiarul lucrărilor, UAT Judeţul Neamţ, avea responsabilitatea de a furniza toate documentele relevante care să confirme că proiectul este complet, inclusiv toate avizele şi acordurile favorabile sub sancţiunea prevăzută de art. 10.2 din Contractul de execuţie, conform căruia acesta va răspunde pentru "eşecul obţinerii şi/sau prelungirii acestor autorizaţii sau aprobări."

Inclusiv cererea pentru acordarea avizului în vederea autorizării executării construcţiilor amplasate în vecinătatea obiectivelor/sistemelor aflate în exploatarea C. nr. 20939/09.11.2016 este formulată de Consiliul Judeţean Neamţ. În aceste împrejurări, Avizul favorabil nr. x/16.11.2016 a fost emis pentru beneficiarul lucrării, nu pentru executantul lucrării.

Totodată din prevederile art. 3 din Avizul favorabil nr. x/16.11.2016 se prevede în mod expres că "în cazul avarierii sau deteriorării conductelor şi instalaţiilor aflate în exploatarea C. - Centru Exploatare Bacău, beneficiarul va suporta contravaloarea pagubelor produse, inclusiv cea a pierderilor de gaze naturale şi de restabilire a funcţionalităţii elementelor afectate."

Mai mult, au fost încălcate inclusiv prevederile art. 22 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, conform cărora:

"Investitorii sunt persoane fizice sau juridice care finanţează şi realizează investiţii sau intervenţii la construcţiile existente în sensul legii şi au următoarele obligaţii principale referitoare la calitatea construcţiilor: b) obţinerea acordurilor şi a avizelor prevăzute de lege (...); c) asigurarea verificării proiectelor prin specialişti verificatori de proiecte atestaţi; (...)".

Au fost aplicate eronat şi prevederile art. 12 din Ordinul 47/2003 - Procedura de emitere a avizului în vederea autorizării executării construcţiilor amplasate în vecinătatea obiectivelor/sistemelor din sectorul petrol şi gaze naturale. Or, în condiţiile în care obţinerea/prelungirea avizului C. S.A., componentă a documentaţiei tehnice, revenea în atribuţiile beneficiarului UAT Judeţul Neamţ, tocmai această obligaţie este imputată, în mod eronat, în sarcina recurentei-pârâte.

În acest sens, recurenta face trimitere la prevederile art. 26.1 din Contractul de execuţie lucrări, conform cărora CTT Construcţii Safe S.R.L.:

"va fi responsabil de: (a) trasarea exactă a lucrărilor în raport cu reperele şi sistemele de referinţă iniţiale prevăzute în contract sau comunicate de supervizor; (b) corectitudinea poziţiei, cotelor, dimensiunilor şi traseului tuturor părţilor din lucrări."

Chiar dacă s-ar aprecia că Avizul Favorabil nr. x/16.11.2016 (prelungit până în data de 16.11.2018) nu mai era valabil la momentul efectuării lucrării, pe parcursul perioadei de valabilitate a acestuia, intimata-reclamantă, în mod clandestin, a realizat lucrări de modificare a conductelor de gaze, împrejurare care a condus şi a contribuit într-un procent semnificativ la producerea evenimentului.

Inclusiv din declaraţia pârâtului B. realizată în faţa instanţei de fond, din răspunsurile la întrebările 4 şi 5 reiese faptul că, poziţionarea conductei de gaze până la punctul în care a fost avariată era paralelă cu carosabilul, iar la momentul la care s-au realizat lucrările de săpătură în zona în care s-a produs avarierea, conducta şi-a schimbat traseul spre mijlocul drumului, fiind deci imposibil de prevăzut intersectarea cu conducta de gaze.

Chiar dacă s-ar aprecia că recurenta ar fi efectuat lucrările în perioada de valabilitate a Avizului favorabil antemenţionat (până la data de 16.11.2018), situaţia de fapt ar fi fost aceeaşi, deoarece intimata-reclamantă realizează lucrări în perioada 23.05.2018-28.05.2018 la conductele de gaze naturale, fără însă să informeze, cel mai târziu la momentul la care a fost încheiat procesul-verbal de la primirea amplasamentului din data de 24.09.2021.

Contrar celor reţinute în cuprinsul deciziei recurate, prin raportare la atribuţiile contractuale, obligaţia de a obţine autorizaţia de construire/alte autorizaţii similare pentru lucrările permanente precum şi alte aprobări revenea în totalitate beneficiarului lucrării, respectiv UAT Judeţul Neamţ.

Instanţa de apel a achiesat practic la apărările nefondate ale intimatei-reclamante, rezultând totodată o lipsă a rolului activ a judecătorului, care a preluat constatările primei instanţe, fără a prezenta un raţionament propriu.

În aceste împrejurări au fost încălcate inclusiv prevederile art. 1352 C. civ.. Prin urmare, fapta terţei persoane (a operatorului de reţea de utilităţi) nu a putut fi prevăzută sau evitată, sens în care a înlăturat total răspunderea civilă delictuală a recurentei-pârâte chemată să răspundă pentru cauzarea prejudiciului.

Instanţa de apel a considerat că solicitarea de asistenţă tehnică era o obligaţie în sine, când în realitate recurenta putea recurge doar în situaţiile în care avea nevoie ("ori de cate ori este nevoie" - art. B Condiţii generale, pct. 2 din Avizul favorabil), obligaţie care de altfel, a fost îndeplinită la momentul predării amplasamentului.

Prin urmare, au fost aplicate în mod greşit şi prevederile art. 1349 C. civ., cu atât mai mult cu cât, rezultă cu claritate faptul că, intimata-reclamantă nu şi-a dovedit susţinerile, respectiv nu a dovedit că lucrările ar fi fost realizate fără respectarea normelor tehnice de executare a unor astfel de lucrări, raportat la faptul că recurenta nu putea cunoaşte împrejurarea că pe respectivul amplasament a fost deviat traseul conductei de gaz/montate alte conducte.

În lipsa unei fapte ilicite nu se poate vorbi despre răspunderea civilă delictuală, astfel încât instanţa trebuia să respingă ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată.

Aprecierile instanţei de apel, care au condus la menţinerea soluţiei primei instanţe, sunt rezultatul unei cercetări necorespunzătoare a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei.

Formarea convingerii judecătorului cu privire la realitatea situaţiei de fapt, pe care trebuia să-şi întemeieze hotărârea pronunţată, atârnă de corecta şi completa desfăşurare a probaţiunii şi de valoarea probelor administrate. De aceste elemente depinde temeinicia şi însăşi legalitatea hotărârilor judecătoreşti, iar în cauză instanţa judecătorească nu a stăruit îndeajuns în vederea descoperirii adevărului şi a prevenirii oricăror greşeli în cunoaşterea faptelor, aşa cum obligă art. 22 alin. (2) C. proc. civ.. Astfel, decizia recurată a fost pronunţată şi cu încălcarea principiului fundamental al rolului judecătorului în aflarea adevărului, statuat de art. 22 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Referitor la legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, trebuie avute în vedere nu numai faptele ce constituie cauza necesară, dar şi condiţiile cauzale, adică faptele ilicite care au făcut posibilă, care au mediat acţiunea cauzală.

Recurenta-pârâtă nu a avut posibilitatea reală de a cunoaşte existenţa conductei pe care a fisurat-o, obligaţia de aducere la cunoştinţă a existenţei acesteia fiind în sarcina intimatei-reclamante, atât timp cât au existat modificări de localizare a acesteia.

Intimata-reclamantă s-a limitat să invoce că toate conductele sale sunt amplasate conform dispoziţiilor legale, dar nu a oferit nicio explicaţie pentru faptul că aceste conducte aveau un traseu deviat.

Prin urmare, în conformitate cu dispoziţiile textelor precizate, urmează a se constata că, sub acest aspect, dezlegarea dată de instanţa de control litigiului de faţă nu răspunde acestor cerinţe, astfel că soluţia de respingere a apelului nu este una legală.

Aceeaşi concluzie este incidenţă şi prin raportare la aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 366 alin. (3) din Ordinul nr. 89/2018, conform cărora "Lucrările care se execută în zona de protecţie sau de siguranţă a obiectivelor terţilor se fac cu avizul şi supravegherea tehnică a acestora" în condiţiile în care, inclusiv din răspunsul oferit la întrebarea nr. 7 din interogatoriul luat pârâtului B. reiese că lucrările de săpătură nu se realizau în zona de protecţie/de siguranţă a conductelor de gaze naturale, devierea conductei de gaze nefiind semnalizată corespunzător.

Astfel, instanţa de fond a făcut aplicarea eronată a următoarelor prevederi privite în mod cumulat: art. 100 pct. 91 din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale, referitoare la definirea zonei de protecţie ca fiind zona adiacentă obiectivelor din sectorul gazelor naturale, extinsă în spaţiu, în care se instituie interdicţii privind accesul persoanelor, regimul activităţilor şi al construcţiilor, stabilite prin norme tehnice, precum şi ale pct. 92, zona de siguranţă este definită ca fiind zona adiacentă obiectivelor din sectorul gazelor naturale, extinsă în spaţiu, în care se instituie restricţii şi interdicţii, în scopul asigurării funcţionării normale şi pentru evitarea punerii în pericol a persoanelor, bunurilor şi mediului, stabilite prin norme tehnice; zona de siguranţă cuprinde şi zona de protecţie.

Recurenta învederează că lăţimea unei benzi de circulaţie a drumului judeţean este cuprinsă între 3-3,5 m, iar săpăturile se realizau în apropierea axului drumului, deci în afara zonelor de siguranţă a conductelor de gaze naturale.

De altfel, deşi îi revenea sarcina probei, intimata-reclamantă nu şi-a dovedit susţinerile în acest sens, ci s-a rezumat generic să indice că lucrările ar fi fost efectuate în zona de siguranţă, indicând prevederile legale aplicabile.

Prin urmare, instanţa de judecată avea obligaţia verificării certitudinii informaţiilor furnizate de oricare parte din litigiu pentru stabilirea corectă a împrejurărilor de fapt. În cauză, acest lucru nu s-a întâmplat, motiv pentru care contrar celor reţinute de instanţă, lucrările nu au fost realizate în zona de siguranţă a conductelor de gaze naturale şi nu a fost făcută de intimata-reclamantă dovada contrară, sens în care recurentei nu îi revenea obligaţia legală să efectueze săpătura manual.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la 03.03.2025, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului pârâtei, ca nefondat şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

A arătat intimata că din probatoriul administrat rezultă că recurenta pârâtă, prin prepusul său, B., a efectuat la 16.02.2022 lucrări de săpătura cu buldoexcavatorul de mare tonaj pe reţeaua de gaze naturale din localitatea Piatra Neamţ, judeţul Neamţ, fără a solicita Avizul necesar şi impus de lege pentru a i se conferi acesteia dreptul de a efectua lucrări pe reţeaua de gaze naturale aparţinând intimatei şi fără a solicita asistenţă tehnică de la intimată. Cu ocazia efectuării lucrării de săpătură, recurenta a avariat instalaţia de distribuţie a gazelor naturale prin ruperea conductei de gaze naturale, instalaţia aflată în proprietatea intimatei, cauzând un prejudiciu în valoare totală de 210.515,53 RON. Situaţia de fapt a fost confirmată prin procesul-verbal de constatare a daunelor din 16.02.2022, semnat fără obiecţiuni de către reprezentantul pârâtei, respectiv de către B., nefiind menţionate obiecţiuni.

Instanţele precedente au reţinut faptul că recurenta pârâtă a efectuat lucrări de săpătură cu utilaje grele în zona instalaţiei de gaze naturale fără avizul şi asistenţa tehnică a operatorului A., în condiţiile în care recurenta cunoştea existenţa reţelei de gaze naturale în acea zonă, acest fapt constituind o faptă culpabilă care a cauzat prejudiciul intimatei. Recurenta avea obligaţia de diligenţă de a solicita avizul şi supravegherea lucrării efectuate de către intimată anterior începerii lucrărilor, tocmai pentru a preveni producerea unor astfel de avarii.

Instanţele în mod legal au constatat că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de articolul 1357 C. civ., respectiv fapta ilicită a recurentei, prejudiciul cauzat intimatei, raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, precum şi vinovăţia pârâtei recurente.

În acest context, nu prezintă relevanţă faptul că beneficiarul lucrărilor UAT judeţul Neamţ a obţinut un aviz de la intimată (expirat la data producerii evenimentului prejudiciabil), întrucât recurenta pârâtă este cea care a săvârşit fapta prejudiciabilă prin prepusul său, prin încălcarea prevederilor legale. UAT judeţul Neamţ ar fi fost responsabilă de producerea prejudiciului doar în măsura în care aceasta ar fi fost autorul faptei ilicite, respectiv dacă această unitate ar fi avariat conducta de gaze naturale.

Avizul emis de intimată beneficiarului nu constituie un contract încheiat între aceasta şi beneficiar, din care să rezulte obligaţii în sarcina intimatei, ci doar un acord dat beneficiarului. Prin urmare, nu poate fi reţinută existenţa unei răspunderi contractuale a intimatei faţă de pârât/beneficiar.

Totodată, clauza din avizul favorabil prin care beneficiarul îşi asumă răspunderea pentru eventualele pagube nu înlătură caracterul ilicit al faptei pârâtei recurente şi nici nu transferă în sarcina beneficiarului avizului răspunderea pentru fapta prepusului recurentei.

Recurenta recunoaşte săvârşirea faptei ilicită, recunoaşte că nu exista un aviz valabil emis de către intimată care să-i confere dreptul de a efectua lucrări pe reţeaua de gaze naturale, recunoscând, de asemenea, că nu a solicitat nici asistenţă tehnică, situaţie care duce la recunoaşterea încălcării prevederilor legale.

Obligaţia de a obţine avizul favorabil, care să confere dreptul de a opera lucrări pe reţeaua de gaze naturale a intimatei revine persoanelor fizice şi juridice care efectuează lucrări de construcţie.

În lipsa avizului favorabil emis de către intimată, recurenta avea interdicţia de a executa lucrări pe reţeaua de gaze naturale aparţinând intimatei.

Recurenta nu avea o singură obligaţie ci mai multe, respectiv obligaţia de a solicita eliberarea unui aviz favorabil care să-i confere dreptul de a efectua lucrări pe reţeaua intimatei de gaze naturale precum şi obligaţia de a solicita asistenţă tehnică din partea intimatei, obligaţii care nu au fost respectate şi care au dus la ruperea conductei de gaze naturale.

Decizia Curţii de Apel Bacău este una corect motivată, raportată la prevederile legale aplicabile, fiind analizate în mod corect probele depuse la dosar.

Prevederile art. 1349 C. civ. au fost aplicate în mod corect. Recurenta afirmă că intimata nu a dovedit că lucrările au fost realizate fără respectarea normelor tehnice de executare a unor astfel de lucrări, dar din moment ce traseul conductei nu a fost schimbat, intimata nu are ce dovedi şi nu se poate face dovada unui fapt negativ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ., recurenta învederează că instanţa de apel s-a rezumat la a prelua motivarea instanţei de fond, fără a realiza propria cercetare judecătorească, că instanţa de apel a analizat superficial îndeplinirea condiţiilor atragerii răspunderii civile delictuale şi că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că intimata-reclamantă nu şi-a dovedit pretenţiile, deşi conform art. 249 C. proc. civ., sarcina probei îi revenea.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia controlul judiciar se realizează exclusiv asupra conformităţii hotărârii recurate cu normele de drept aplicabile, aspectele de nelegalitate fiind expres şi limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. Prin urmare, modalitatea de administrare şi interpretare a probatoriilor, astfel cum este invocată de către recurentă, excedează cadrului procesual specific, neputând fi avută în vedere la soluţia ce se va pronunţa de către instanţa de recurs.

În ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta reglementează trei ipoteze, care au drept efect casarea unei hotărâri şi anume:

a) hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că acestea lipsesc cu desăvârşire sau există o motivare, dar ea este insuficientă, nu răspunde tuturor cererilor sau, după caz, criticilor aduse hotărârii de primă instanţă;

b) motivele hotărârii recurate sunt contradictorii. Contradicţia poate fi constatată în cuprinsul considerentelor sau prin analiza acestora în raport cu dispozitivul, fiind posibilă ipoteza în care ele nu susţin dispozitivul, ci, din contră, îl contrazic;

c) hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, ceea ce echivalează practic cu o nemotivare.

În cauza de faţă, recurenta pretinde că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, respectiv, instanţa de apel nu a realizat o motivare proprie, preluând motivarea instanţei de fond şi că a efectuat o analiză superficială a cauzei, ce nu poate constitui o motivare conformă legii.

Contrar acestor susţineri, Înalta Curte constată că prin decizia recurată instanţa de apel a răspuns tuturor criticilor cu care a fost învestită prin motivele de apel, atât cele privind nemotivarea hotărârii de primă instanţă, cât şi cele privind greşita reţinere a situaţiei de fapt şi aplicarea a dispoziţiilor legale incidente, din perspectiva condiţiilor răspunderii civile delictuale.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că sentinţa apelată corespunde exigenţelor de motivare reglementate de lege şi că în cauză este incidentă răspunderea civilă delictuală, întrucât apelanta-pârâtă nu a făcut dovada că a solicitat asistenţă tehnică pentru lucrările efectuate în apropierea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale, a încălcat dispoziţiile art. 190 din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale prin efectuarea de lucrări fără avizul de specialitate, a încălcat dispoziţiile art. 12 din Ordinul nr. 47/2003, privind procedura de emitere a avizului pentru executarea construcţiilor amplasate în vecinătatea sistemelor din sectorul petrol şi gaze naturale şi nu a efectuat lucrarea respectivă pe baza unei documentaţii, iar în calitate de antreprenor avea sarcina de a obţine avizele necesare lucrărilor.

Pentru fiecare dintre aceste aspecte, instanţa de apel a expus, în mod punctual, considerentele ce fundamentează raţionamentul logico-juridic al instanţei, care sunt temeiurile de fapt şi de drept avute în vedere, cu luarea în considerare a tuturor probelor administrate şi a apărărilor formulate de către părţi.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Motivarea este un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţă a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie.

Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a dreptului la un proces echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi a art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Din această perspectivă, în jurisprudenţa Curţii Europene s-a reţinut în mod constant că dreptul la un proces echitabil nu poate fi examinat efectiv decât în situaţia în care instanţa procedează la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi mijloacelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa. Deşi obligaţia instanţelor naţionale de a-şi motiva hotărârile judecătoreşti nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument, Curtea Europeană a subliniat că noţiunea de proces echitabil impune ca jurisdicţiile interne să examineze în mod efectiv chestiunile esenţiale care au fost invocate.

Astfel, motivarea unei hotărâri este o chestiune de esenţă, de conţinut, nu de volum, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă. Trebuie ca instanţa de judecată să examineze şi să dea un răspuns argumentat problemelor esenţiale de fapt şi de drept care se pun în cauza dedusă judecăţii, condiţii care, în cauza de faţă, sunt îndeplinite.

În jurisprudenţa Curţii europene s-a arătat, în mod constant, că motivarea hotărârii este un element esenţial al dreptului părţii la un proces echitabil (Cauza Hadjianastassiou contra Grecia) şi că noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă de judecată, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea, să fi examinat, totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse şi, fără a cere un răspuns detaliat fiecărui argument al părţilor, această obligaţie presupune, totuşi, ca partea interesată să poată aştepta un răspuns specific şi explicit la mijloacele decisive pentru soluţionarea procedurii în cauză (Cauza Albina contra România, Cauza Vlasia Grigore Vasilescu contra România).

Aplicând aceste principii în cauza pendinte şi având în vedere modalitatea în care instanţa de apel a răspuns criticilor deduse judecăţii prin motivele de apel, Înalta Curte constată că motivarea instanţei de apel este una care întruneşte exigenţele impuse de dispoziţiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ., fiind menţionate în mod clar şi coerent argumentele avute în vedere de instanţa devolutivă la soluţionarea cauzei.

Faţă de cele arătate, critica sub acest aspect va fi respinsă, ca nefondată.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit, în principal, dispoziţiile art. 1349, art. 1352, art. 1357, art. 1371 C. civ., dar şi dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. privind rolul judecătorului în aflarea adevărului, dispoziţiile art. 366 alin. (3) din Ordinul nr. 89/2018, dispoziţiile art. 100 pct. 91 şi 92 din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale, pct. 1.2 şi pct. 3.12 din NTPEE 2008 (normele tehnice pentru proiectarea, executare şi exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale).

Cu privire la normele juridice pretins a fi interpretate sau aplicate eronat, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 1349 din C. civ., "(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. (3) În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum şi de ruina edificiului. (4) Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte se stabileşte prin lege specială."

Conform art. 1352 din C. civ., "Fapta victimei înseşi şi fapta terţului înlătură răspunderea chiar dacă nu au caracteristicile forţei majore, ci doar pe cele ale cazului fortuit, însă numai în cazurile în care, potrivit legii sau convenţiei părţilor, cazul fortuit este exonerator de răspundere."

Dispoziţiile art. 1357 din C. civ. normează faptul că "(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.", iar dispoziţiile art. 1371 C. civ. că "(1) În cazul în care victima a contribuit cu intenţie sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ţinut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care la cauzarea prejudiciului au contribuit atât fapta săvârşită de autor, cu intenţie sau din culpă, cât şi forţa majoră, cazul fortuit ori fapta terţului pentru care autorul nu este obligat să răspundă."

Faţă de conţinutul acestor normelor juridice antereferite, Înalta Curte constată că recurenta critică, din perspectiva unei greşite interpretări sau aplicări a legii, soluţia instanţei de apel privind existenţa faptei ilicite a recurentei, constând în efectuarea unor lucrări de construcţii, care au produs avarierea instalaţiei de distribuţie a gazelor naturale, generatoare de prejudicii pentru intimata-reclamantă, precum şi neluarea în considerare a unor cauze exoneratoare de răspundere civilă delictuale- fapta terţului.

Totodată, Înalta Curte constată că interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 22 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., deşi reprezintă o normă de drept procesual, se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., întrucât această critică se raportează la modalitatea în care a fost analizată legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.

Referitor la pretinsa interpretare şi aplicare greşită a dispoziţiilor cuprinse în Ordinul 89/2018, Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale şi NTPEE 2008 (normele tehnice pentru proiectarea, executare şi exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale), Înalta Curte constată că normele legale menţionate se circumscriu aceleiaşi critici privind existenţa faptei ilicite, condiţie a răspunderii civile delictuale, urmând a fi analizate din această perspectivă.

Astfel, printr-o primă critică, recurenta pretinde că, potrivit art. 8.1 din Contractul de execuţie încheiat la 01.09.2021, beneficiarul lucrărilor, UAT judeţul Neamţ, avea responsabilitatea de a furniza în mod complet toate documentele relevante, care să confirme că proiectul este complet, inclusiv toate avizele şi acordurile favorabile, sub sancţiunea prevăzută de art. 10.2 din contract, în sensul că acesta va răspunde pentru eşecul obţinerii şi/sau prelungirii acestor autorizaţii sau aprobări.

Mai arată recurenta că Avizul nr. x/16.11.2016 a fost emis pentru beneficiarul lucrării (UAT Judeţul Neamţ), iar nu pentru executantul ei (recurenta) şi că în art. 3 din acest aviz se prevede răspunderea beneficiarului pentru avarierea au deteriorarea conductelor şi instalaţiilor aflate în exploatarea C.-Centru Exploatare Bacău.

Sub un prim aspect, Înalta Curte reţine că prezentul demers judiciar este reprezentat de o acţiune în răspundere civilă delictuală, în care se invocă săvârşirea, de către pârâţii CTT Construcţii Safe S.R.L. şi B., a unei fapte ilicite, concretizate în efectuarea unor lucrări de construcţii, având ca urmare avarierea instalaţiei de distribuţie a gazelor naturale, generatoare de prejudicii materiale (cuantificate la suma totală de 210.515,53 RON).

Instanţele anterioare au stabilit judicios situaţia factuală şi de drept în baza probatoriului administrat, în sensul că la data de 16.02.2022, urmare a executării unor lucrări de reabilitare şi modernizare a drumurilor judeţene 157, 207 C, 207 D, pârâta CTT Construcţii Safe S.R.L. a avariat instalaţia de distribuţie gaze naturale din localitatea Piatra Neamţ, judeţul Neamţ, prin ruperea conductei de gaze naturale, instalaţie aflată în proprietatea A.. Salariatul recurentei, care manevra excavatorul, la momentul accidentului, era pârâtul B. (care a semnat şi procesul-verbal de daune), muncitor care efectua lucrarea (săpătura) mecanic cu un buldoexcavator şi nu manual. Avarierea conductei a determinat şi pierderea unei cantităţi de 25.658,93 m3 gaze naturale, în valoare de 173.237,51 RON fără TVA, calculată potrivit prevederilor Ordinului ANRDE nr. 18/2014 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al consumului tehnologic din sistemele de distribuţie a gazelor naturale.

Având în vedere obiectul cauzei- causa debendi- contractul de execuţie încheiat între executant (recurentă) şi beneficiar (UAT Judeţul Neamţ), în virtutea căruia recurenta tinde să transfere responsabilitatea pentru producerea evenimentului prejudiciabil în sarcina acestuia din urmă (prin pretinsa obligativitate a beneficiarului lucrării de a comunica informaţii şi a obţine avize) este lipsit de relevanţă, întrucât, pe de o parte, executantul trebuia să realizeze lucrarea potrivit legii (prin obţinerea avizelor necesare, solicitarea de asistenţă tehnică din partea intimatei-reclamante şi realizarea săpăturii în modalitatea prevăzută de lege), iar pe de altă parte, prezentul litigiu nu vizează răspunderea civilă contractuală, întrucât intimata-reclamantă este un terţ faţă de raporturile contractuale dintre recurentă şi beneficiarul lucrării, ci răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.

Recurenta pretinde că responsabilitatea pentru avarierea conductei de gaze aparţine beneficiarului lucrării, potrivit clauzelor contractuale, însă analiza din cauza pendinte nu poartă asupra raporturilor contractuale dintre recurentă şi beneficiar, ci asupra consecinţelor prejudiciabile ale faptei săvârşite de către recurentă şi necontestată de către aceasta, asupra patrimoniului intimatei-reclamante, care are calitatea de terţ faţă de contractul de execuţie încheiat între recurentă şi beneficiar.

De altfel, beneficiarul lucrării (UAT Judeţul Neamţ) nici măcar nu figurează în calitate de parte în prezenta cauză, iar raporturile dintre acesta şi recurenta-pârâtă nu pot face obiect al analizei în prezentul cadru procesual.

Sub un al doilea aspect, Înalta Curte reţine că, în litigiul pendinte, nu are relevanţă persoana care trebuia să solicite, conform voinţei contractuale a părţilor, emiterea unui aviz favorabil în baza căruia să se efectueze lucrarea, ci, din perspectiva răspunderii civile delictuale, interesează rezultatul final, respectiv realizarea lucrării în afara cadrului legal, dat fiind faptul că, la data efectuării acesteia (16.02.2022), Avizul favorabil nr. x/16.11.2016 emis de intimata-reclamantă la solicitarea Consiliului Judeţean Neamţ, nu mai era de actualitate, fiind necesară emiterea unui nou aviz, ţinând cont de faptul că valabilitatea acestuia a fost prelungită până la 16.11.2018.

Din punct de vedere al răspunderii civile delictuale, culpa nu aparţine entităţii abilitate să solicite emiterea avizului favorabil, ci aparţine entităţii care a efectuat lucrarea în afara cadrului legal, respectiv în lipsa avizului favorabil prevăzut de lege. Or, cea care a săvârşit fapta prejudiciabilă este recurenta-pârâtă.

Aşa fiind, Înalta Curte decelează că, în mod corect, instanţa de apel a reţinut că recurenta a încălcat dispoziţiile art. 190 lit. b) din Legea nr. 123/2012, legea energiei electrice şi a gazelor naturale, care interzice terţilor "să efectueze săpături sau lucrări de orice fel în zona de protecţie a obiectivelor de gaze naturale, fără avizul prealabil al operatorului de sistem" şi art. 190 lit. c), care interzice terţilor "să intervină în orice mod asupra conductelor, echipamentelor şi instalaţiilor de gaze naturale".

În acelaşi sens, în mod corect a reţinut instanţa de apel că recurenta a încălcat şi prevederile art. 12 din Ordinul nr. 47/2003 - Procedura de emitere a avizului în vederea autorizării executării construcţiilor amplasate în vecinătatea obiectivelor/sistemelor din sectorul petrol şi gaze naturale, potrivit cărora "Persoanele fizice şi juridice care realizează lucrări de construcţie au următoarele obligaţii: a) să solicite avizul operatorilor din sectorul petrol şi gaze naturale, conform cerinţelor din certificatul de urbanism".

Potrivit legislaţiei în materie, dacă un terţ doreşte să efectueze anumite activităţi în zona obiectivelor de gaze naturale, acesta, trebuie să respecte Legea nr. 123/2012, cu normele tehnice de aplicare NTPEE 89/2018, fiind necesar să obţină, în baza unei cereri exprese, un aviz prealabil care trebuie emis de operatorul de sistem, respectiv de către A..

Avizul emis în temeiul legii, cum este şi cel emis în cauza de faţă, prevede anumite condiţii tehnice de exploatare a perimetrului/zonei unde există conducte de gaze naturale şi în care se lucrează, aceste zone fiind considerate de protecţie sau de siguranţă.

De asemenea, în avizele care se emit se prevede în mod expres că în zona reţelelor de gaz, se va săpa, în mod obligatoriu, manual. Acest aspect este menţionat în mod expres şi în Avizul nr. x/16.11.2016, însă recurenta a efectuat săpături cu excavatorul, ceea ce nu era permis pentru a nu a nu exista riscul de acroşare a conductei de gaze.

Totodată, potrivit art. 366 alin. (3) din Ordinul nr. 89/2018, "Lucrările care se execută în zona de protecţie sau de siguranţă a obiectivelor terţilor se fac cu avizul şi supravegherea tehnică a acestora".

Faţă de această dispoziţie legală, recurenta trebuia să solicite supravegherea tehnică/asistenţă tehnică din partea intimatei-reclamante, având în vedere că în zona în care a efectuat lucrări există conducte/branşamente de gaze naturale, lucru pe care aceasta nu l-a făcut.

Astfel, fapta ilicită nu se circumscrie raporturilor contractuale dintre recurentă şi beneficiarul lucrării şi nu constă în neemiterea avizului favorabil, ci în executarea lucrării în lipsa acestuia, fără asistenţă tehnică din partea operatorului de gaze şi într-o modalitate prohibită de lege, respectiv prin excavare şi nu prin săpătură manuală.

În acest context, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de apel a stabilit că fapta ilicită, astfel cum a fost descrisă mai sus, este imputabilă în totalitate recurentei-pârâte.

Printr-o a doua critică, recurenta învederează că la producerea evenimentului a contribuit fapta proprie a intimatei-reclamante constând în realizarea clandestină de lucrări de modificare a traseului conductelor de gaze, fără încunoştiinţarea executantului.

Din această perspectivă, recurenta pretinde o greşită interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 1352 din C. civ. privind fapta victimei înseşi, art. 1371 C. civ. privind răspunderea pentru contribuţia prin fapta proprie la producerea prejudiciului.

Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 1352 şi 1371 din C. civ. ce reglementează fapta victimei ca fapt juridic ilicit, nu sunt aplicabile în cauză, întrucât nici nu s-a probat existenţa faptului juridic ilicit- actori incumbit probationis- săvârşită de către beneficiarul lucrării sau de către intimata-reclamantă.

Fapta ilicită constă în avarierea conductei de gaze, ca efect al săpăturilor mecanizate (şi nu manuale, cum se impunea, potrivit legii), de către recurenta-pârâtă, în lipsa avizului favorabil şi fără solicitarea de asistenţă tehnică de specialitate din partea operatorului de gaze.

În acest context factual, nu există o victimă în sensul dispoziţiilor art. 1352 din C. civ. (beneficiarul lucrării neputând avea calitatea de victimă), ci există un executant (recurenta-pârâtă) care a avariat, prin faptă proprie, o conductă de gaze aparţinând intimatei-reclamante, suportarea costurilor respectivei avarii fiind suportată, în mod evident, de aceasta din urmă.

Situaţia de fapt astfel conturată atrage incidenţa dispoziţiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie în sarcina celui care a săvârşit fapta prejudiciabilă, respectiv recurenta-pârâtă, iar nerespectarea dispoziţiilor legale în materie, ce reglementează efectuarea lucrărilor, determină ca răspunderea civilă a acesteia să fie unică şi personală.

Pe de altă parte, susţinerea recurentei în sensul că traseul conductei de gaze ar fi fost deviat prin aşa-zise lucrări clandestine realizate de către operatorul de gaze, reprezintă o afirmaţie ce nu îşi găseşte corespondent în probele dosarului, iar trimiterea la declaraţia lui B. nu poate fi avută în vedere, câtă vreme acesta este angajatul recurentei şi este chiar persoana împuternicită de recurentă să efectueze lucrarea, în calitate de salariat. Chiar dacă acţiunea în contradictoriu cu acesta a fost respinsă, ca neîntemeiată, soluţie menţinută şi în apel, este evident că susţinerile sale sunt lipsite de obiectivitatea cerută de lege, dat fiind calitatea de angajat al recurentei şi implicarea sa în operaţiunea finalizată cu avarierea conductei.

În argumentarea caracterului nefondat al acestei critici de nelegalitate, Înalta Curte apreciază ca fiind valabile considerentele anterioare privind existenţa faptei ilicite şi autorul acesteia, care nu se mai impun a fi reluate şi care relevă inexistenţa unei cauze exoneratoare de răspundere civilă sau de diminuare a răspunderii civile delictuale în ce o priveşte pe recurenta.

O a treia critică se referă la încălcarea principiului rolului judecătorului în aflarea adevărului, astfel cum este reglementat de art. 22 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., recurenta învederând că, în analiza legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, trebuie avute în vedere nu numai faptele ce constituie cauza necesară, dar şi condiţiile cauzale, adică împrejurările care au făcut posibilă fapta ilicită.

În acest sens, recurenta susţine că nu avea posibilitatea reală de a cunoaşte existenţa conductei pe care a fisurat-o, obligaţia de aducere la cunoştinţă a existenţei acesteia fiind în sarcina intimatei-reclamante şi că respectiva conductă avea un traseu deviat, care nu a fost semnalizat ca atare de către intimata-reclamantă, acesta fiind motivul pentru care lucrările nu s-au efectuat în zona de siguranţă.

În opinia recurentei, aceste aspecte au favorizat producerea faptei prejudiciabile şi nu au fost avute în vedere de instanţa de apel, care avea obligaţia de a verifica certitudinea informaţiilor furnizate de oricare dintre părţi, pentru stabilirea corectă a împrejurărilor de fapt, fiind încălcate dispoziţiile art. 100 pct. 91 şi 92 din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale, pct. 1.2 şi pct. 3.12 din NTPEE 2008 (Normele tehnice pentru proiectarea, executarea şi exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale).

Înalta Curte constată, sub un prim aspect, că prin această critică recurenta tinde să reitereze aspectele privind existenţa culpei concurente a intimatei-relamante, chestiune asupra căreia instanţa de recurs s-a pronunţat prin considerente anterioare, în sensul inaplicabilităţii în cauză a dispoziţiilor art. 1352 şi 1371 din C. civ.

Pe de altă parte, prin această critică, deşi afirmă o pretinsă interpretare/aplicare greşită a unor norme de drept material, recurenta face trimitere, în concret, la modalitatea în care instanţa de apel a administrat şi interpretat probatoriile, chestiune de netemeinicie care excedează configuraţiei juridice a căii extraordinare de atac a recursului, în care se analizează exclusiv aspecte de nelegalitate ale hotărârii recurate.

Totodată, Înalta Curte constată că această pretinsă critică de nelegalitate se fundamentează pe faptul că intimata-reclamantă ar fi realizat anumite lucrări ce ar fi schimbat traseul conductei de gaze, deşi o astfel de situaţie nu rezultă din actele dosarului, nefiind, deci, probată.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine că în lipsa avizului favorabil, în lipsa solicitării asistenţei tehnice din partea intimatei-reclamante şi în lipsa executării lucrării în modalitatea prevăzută de lege, alegaţiile recurentei nu sunt apte nici să o absolve pe aceasta de răspunderea civilă delictuală, nici să-i diminueze contribuţia în săvârşirea faptei prejudiciabile, fiind lipsite de relevanţă din această perspectivă.

Astfel, situarea conductei de gaz la o altă adâncime nu are caracteristicile unei forţe majore şi nici a unui caz fortuit pentru a înlătura răspunderea recurentei, nefiind îndeplinite nici condiţiile prevăzute de art. 1371 din C. civ., întrucât avarierea conductei de gaz putea fi prevăzută şi împiedicată de recurentă printr-o verificare riguroasă a îndeplinirii avizului legal de efectuare a lucrărilor de săpături, dacă acesta ar fi existat. Totodată, recurenta putea evita avarierea conductei, dacă ar fi efectuat săpăturile manual şi nu mecanizat.

De asemenea, nu poate fi reţinută apărarea recurentei, potrivit căreia lucrările nu s-ar fi desfăşurat în zona de protecţie sau de siguranţă a conductei de gaze naturale, atâta timp cât s-a produs avarierea acesteia.

Pe de altă parte, reprezentantul societăţii pârâte a semnat procesul-verbal prin care a fost constatată avaria şi în care s-a menţionat cine este persoana vinovată de producerea acesteia, context în care recurenta şi-a asumat astfel fapta ilicită săvârşită.

Faţă de soluţia ce se va pronunţa şi având în vedere că intimata-reclamantă A. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând contravaloarea combustibilului necesar deplasării la instanţă a reprezentantului legal care a susţinut concluziile orale la termenul de judecată, cheltuieli dovedite cu bonul nefiscal emis de S.C. OMV Petrom S.A. la data de 10.06.2025, în cuantum de 200,34 RON, aflat la dosar recurs, Înalta Curte va face aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, fundamentul plăţii cheltuielilor de judecată fiind dat de culpa procesuală în care se află partea care a pierdut procesul.

Întrucât intimata-reclamantă a dovedit cheltuielile de judecată reprezentând contravaloarea transportului reprezentantului legal al acesteia, conform celor arătate, Înalta Curte va obliga pe recurenta-pârâtă la plata acestora, în cuantumul menţionat, în favoarea intimatei-reclamante.

Pentru aceste considerente, apreciind că nu sunt întemeiate criticile formulate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta CTT Construcţii Safe S.R.L. împotriva deciziei nr. 561 din 16 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă şi va obliga pe recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante A. cheltuieli de judecată în cuantum de 200,34 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta CTT Construcţii Safe S.R.L. împotriva deciziei nr. 561 din 16 octombrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante A. cheltuieli de judecată în cuantum de 200,34 RON.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.