Rescission of sale-purchase preliminary contract and material error correction; inadmissible substantive challenges in appeal limited to procedural remedy and subordination of accessory intervention.

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, la data de 22 februarie 2021, sub nr. x/2021, reclamanţii A. şi B. au solicitat în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L. rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi la data de 26.03.2018 şi autentificat sub nr. x/26.03.2018 de BNP D., solicitând totodată, repunerea părţilor în situaţia anterioară prin obligarea pârâtei la restituirea sumei de 41.600 euro reprezentând avans preţ, achitat la data încheierii contractului şi a sumei de 5000 euro reprezentând daune-interese.

În drept, reclamanţii au invocat prevederile art. 1544, art. 1549 şi art. 1550 din C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 8888/13.09.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia Civilă.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 601/21.04.2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis acţiunea formulată de reclamanţii B. şi A., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L.; a dispus rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/26.03.2018; a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară; a obligat pârâta să restituie suma de 41600 RON avans preţ şi 5000 Euro daune-interese, precum şi la cheltuieli de judecată de 5160 RON taxă de timbru.

Prin încheierea din data de 30.06.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamanţii B. şi A. şi a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 601/21.04.2022, în sensul că, în mod eronat, s-a consemnat obligaţia de restituire a sumei de 41.600 RON avans preţ, corect fiind 41.600 euro.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin încheierea de şedinţă din data de 17 ianuarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au respins ca inadmisibile cererile de intervenţie accesorie formulate în interesul apelantei-pârâte de către numiţii E., F., G., H. şi, constatându-se că numita I. a formulat cerere de intervenţie accesorie, a dispus citarea acesteia şi prorogarea discutării admisibilităţii în principiu a acestei cereri de intervenţie, fiind acordat termen la data de 21.02.2024.

Prin decizia civilă nr. 158A din 21 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis excepţia netimbrării apelului formulat de apelanţii-reclamanţi, fiind anulat ca netimbrat apelul formulat de apelanţii - reclamanţi B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 601/21.04.2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.

A fost respins apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. C. S.R.L., împotriva încheierii de şedinţă din data de 30.06.2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimaţii- reclamanţi B. şi A., ca neîntemeiat.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recursuri intervenienţii accesorii H., J., I. şi pârâta S.C. C. S.R.L., căi de atac cu a căror soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în prezenta cauză.

Prin cele trei cereri de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii-intervenienţi au formulat argumente comune şi au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare instanţei de apel, având în vedere că aceasta a încălcat prevederile art. 64 alin. (2) şi art. 153 alin. (1) C. proc. civ., judecând cauza fără a comunica părţilor cererile de intervenţie voluntară accesorie formulate de recurenţi şi fără citarea şi ascultarea părţilor la termenul pentru care se va pune în discuţie admisibilitatea în principiu.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenţii au arătat, în esenţă, că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 64 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu a dispus comunicarea către părţi a cererilor de intervenţie şi fie nu s-a pronunţat pe această cerere, fie, dacă s-a pronunţat, această soluţie este nelegală, cererea nefiind comunicată părţilor, intervenientul H. nefiind citat la adresa indicată în cererea de intervenţie; a fost încălcat astfel dreptul la apărare prevăzut de art. 13 C. proc. civ. şi de art. 6 din CEDO.

Precizează că nu li s-a comunicat decizia recurată, iar soluţia au aflat-o de pe portalul instanţelor.

Recurentul H. a arătat că formulează recurs pentru considerentele enunţate şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 17 ianuarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Pârâta S.C. C. S.R.L. a declarat recurs încheierii de şedinţă din data de 17 ianuarie 2024 şi a deciziei nr. 158A din 21 februarie 2024, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

A solicitat admiterea recursului, casarea şi trimiterea spre rejudecare a cauzei, întrucât soluţia a fost pronunţată cu încălcarea art. 5, art. 64 alin. (1) şi alin. (2), art. 153 alin. (1) şi art. 164 din C. proc. civ., ceea ce atrage motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În ceea ce îl priveşte pe intervenientul H., arată că instanţa de apel nu l-a citat în mod legal la domiciliul indicat în cererea de intervenţie, conform art. 155 şi 156 C. proc. civ., deoarece confirmarea de primire a fost restituită la dosar necompletată; deşi a înevederat instanţei aspectul nelegalei citări, prin încheierea recurată instanţa de apel a considerat în mod nelegal, că procedura de citare este legal îndeplinită.

Susţine că prin decizia recurată instanţa de apel nu s-a pronunţat "cu desăvârşire" pe cererea de intervenţie formulată de intervenienta I., încălcând astfel prevederile art. 64 alin. (2) şi art. 5 C. proc. civ., iar în ceea ce o priveşte pe intervenienta J. arată că instanţa de apel nu a comunicat cererea sa de intervenţie către părţi, încălcând astfel prevederile art. 64 alin. (1) şi (2) din acelaşi cod.

Consideră că se impune casarea deciziei recurate, având în vedere că în mod greşit instanţa de apel a statuat că tribunalul a dispus corect îndreptarea erorii materiale prin încheierea din 30.06.2022; a fost încălcat principiul disponibilităţii procesului civil stabilit de art. 9 C. proc. civ., având în vedere că prin sentinţă prima instanţă s-a pronunţat pe cererea intimaţilor K. astfel cum a fost învestită, adică a dat aşa cum s-a cerut, suma în RON şi nu în euro.

Mai susţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că în mod greşit s-a dispus rezoluţiunea antecontractului.

În considerarea dispoziţiilor art. 1351 şi art. 1352 C. civ., arată că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale, întrucât nu este în culpă pentru neperfectarea contractului, câtă vreme executarea obligaţiei de vânzare din partea sa a fost împiedicată de litigiul promovat împotriva societăţii, autorizaţia de construire fiind suspendată până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anulare ce face obiectul dosarului nr. x/2018, recurenta fiind în imposibilitate de executare a obligaţiei, în sensul art. 1634 alin. (3) C. civ. consideră că a răsturnat prezumţia de culpă instituită prin art. 1544 alin. (2) C. civ., astfel că nu se impune rezoluţiunea promisiunii de vânzare.

Mai arată că în mod greşit s-a dispus obligarea sa la plata daunelor-interese de 5000 euro având în vedere că, pe de o parte, promisiunea nu îi este opozabilă, semnatarul actului nefiind împuternicit în acest sens de către societate, susţinere întemeiată pe art. 1309 alin. (1) C. civ., iar, pe de altă parte, recurenta nu a refuzat perfectarea contractului "fără justificare", din cauze imputabile, astfel că se impunea doar restituirea arvunei, fără plata vreunei penalităţi; de asemenea, reclamanţii nu au suferit niciun prejudiciu, întrucât au locuit şi locuiesc în continuare în apartament, iar suma stabilită cu titlu de sancţiune este excesivă, în condiţiile în care nu se face vinovată din culpa proprie, ceea ce intră sub incidenţa art. 1541 alin. (1) C. civ.

Concluzionând, solicită admiterea recursului întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ., cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În cauză nu au fost depuse întâmpinări.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursurile declarate, în raport cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu prioritate, faţă de conţinutul expunerii de motive a cererilor de recurs, redate anterior, se impune ca analiza criticilor de nelegalitate în această cale extraordinară de atac să fie precedată de consideraţii preliminare privind cauza recursului.

În calea extraordinară de atac a recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă nu pot viza decât ipotezele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., care concretizează aspecte de nelegalitate în legătură cu hotărârea atacată (aspecte de ordin procedural şi/sau substanţial).

Pe de altă parte, principiul legalităţii căilor de atac impune a se reţine că asemenea demersuri procedurale trebuie exercitate în coordonatele pe care legea le-a conferit acestora, nici părţile şi nici instanţele de control judiciar nefiind îndreptăţite să invoce, respectiv să analizeze aspecte care nu respectă condiţiile pe care legea le-a stabilit relativ la exercitarea şi judecata căilor de atac efectiv promovate.

Înainte de a analiza cererile de recurs deduse judecăţii, se reţine că situaţia de fapt conturată de instanţele de fond relevă că reclamanţii au solicitat rezoluţiunea unei promisiuni de vânzare-cumpărare, solicitând totodată repunerea părţilor în situaţia anterioară prin obligarea pârâtei la restituirea sumei de 41.600 euro reprezentând avans preţ, achitat la data încheierii contractului şi a sumei de 5000 euro reprezentând daune-interese.

Tribunalul a admis cererea reclamanţilor şi a dispus rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare, a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, a obligat pârâta să restituie suma de 41600 RON avans preţ şi 5000 Euro daune-interese, precum şi la cheltuieli de judecată de 5160 RON taxă de timbru, iar prin încheierea din data de 30.06.2022, prima instanţă a admis cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamanţi şi a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei, în sensul că în mod eronat, s-a consemnat obligaţia de restituire a sumei de 41.600 RON avans preţ, corect fiind 41.600 euro.

Împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă au declarat apel reclamanţii, iar împotriva încheierii de îndreptare eroare materială a declarat apel pârâta, în această secundă fază procesuală fiind formulate mai multe cereri de intervenţie accesorie în favoarea apelantei-pârâte.

Având în vedere rigorile legale expuse în partea incipientă a acestei analize, ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte reţine aşadar că în speţă, recurenta-pârâtă a declarat apel doar împotriva încheierii de îndreptare eroare materială, nu şi împotriva sentinţei prin care a fost admisă cererea de chemare în judecată, aspect reţinut şi de instanţa de apel în decizia recurată, astfel că toate criticile formulate cu privire la fondul raportului juridic sunt străine limitelor judecăţii prezente, date fiind prevederile art. 494 în referire la art. 477 C. proc. civ. de altfel, nici nu este posibil a fi reevaluat probatoriul ce a fost analizat de instanţele ierarhic inferioare, după cum nu este posibilă nici reevaluarea situaţiei de fapt ce a fost stabilită ca urmare a analizei astfel făcute în privinţa probelor administrate la judecata în fond, date fiind limitele exclusiv de legalitate ale prezentei căi de atac, configurate de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Împrejurarea că recurenta-pârâtă a formulat critici ce vizează rezoluţiunea eronată a antecontractului de vânzare-cumpărare, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu poate determina legala învestire a instanţei de recurs spre a proceda la analiza acestora, pentru că respectivele critici au fost formulate cu neobservarea limitelor ce sunt impuse prin normele procedurale enunţate în precedent, în condiţiile în care pârâta a atacat cu apel exclusiv încheierea de îndreptare a erorii materiale şi nu şi sentinţa pronunţată în cauză.

În schimb, critica pârâtei referitoare la reţinerile deciziei recurate cu privire la modalitatea de soluţionare a cererii de îndreptare eroare materială este nefondată.

Astfel cum s-a arătat anterior, prin demersul judiciar, reclamanţii A. şi B. au solicitat în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi la data de 26.03.2018 şi autentificat sub nr. x/26.03.2018 de BNP D., repunerea părţilor în situaţia anterioară prin obligarea pârâtei la restituirea sumei de 41.600 euro reprezentând avans preţ, achitat la data încheierii contractului şi a sumei de 5000 euro reprezentând daune-interese.

Instanţele de fond au reţinut că preţul imobilului stabilit de părţile antecontractului a fost de 52.000 euro, din care suma de 41.600 euro a fost achitată cu titlu de avans la data încheierii antecontractului, 26.03.2018, iar diferenţa de 10.400 euro, urma să fie achitată la data autentificării contractului.

Din dispozitivul sentinţei civile nr. 601/21.04.2022 rezultă că prima instanţă, admiţând acţiunea reclamanţilor, a dispus rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, dar, din eroare a obligat pârâta să restituie suma de 41.600 RON avans preţ, în loc de 41.600 Euro avans preţ, eroare rectificată prin încheierea din 30.06.2022.

Instanţa de apel a constatat că "pârâta nu a formulat apel împotriva considerentelor sentinţei civile nr. 601/21.04.2022, considerente în care prima instanţă, analizând cererea reclamanţilor, în limitele învestirii, şi în baza probatoriului administrat, a reţinut că suma achitată de reclamanţi ca avans din preţul convenit cu pârâta prin antecontractul de vânzare-cumpărare a cărui rezoluţiune s-a solicitat a fost de 41.600 Euro".

Nu se poate considera, în consecinţă, că instanţa ar fi acordat mai mult decât s-a cerut de către reclamanţi, obiectul pretenţiilor lor formându-l, astfel cum s-a arătat, "repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin obligarea pârâtei să restituie suma de 41.600 euro".

Având în vedere aceste repere, Înalta Curte constată că în mod just Curtea de apel a reţinut că au fost respectate obiectul şi limitele cererii introductive de instanţă, judecătorul care a soluţionat fondul pricinii prin sentinţa astfel îndreptată neacordând plus petita, astfel cum în mod tendenţios pretinde pârâta.

În egală măsură, Înalta Curte constată şi faptul că statuarea instanţei de apel asupra săvârşirii de către tribunal a unei erori materiale evidente reprezintă un aspect factual, care, date fiind limitele exclusiv de legalitate ale prezentului control jurisicţional, reglementate de dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reprezintă o premisă a controlului de legalitate prezent asupra corectei aplicări în cauză a prevederilor art. 442 C. proc. civ.

Urmare a tuturor argumentelor expuse, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., indicat de către pârâtă cu privire la pretinsa încălcare a principiului disponibilităţii procesului civil stipulat de art. 9 C. proc. civ., este nefondat.

Analizând, în continuare, cererea de recurs formulată de către pârâtă împotriva încheierii de şedinţă din data de 17 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, se observă că alegaţiile referitoare la cererile de intervenţie accesorie nu pot fi primite, Înalta Curte neputând decela care este interesul societăţii recurente în invocarea lipsei de procedură cu titularul cererii de intervenţie, H., a necomunicării unei alte cereri de intervenţie accesorie sau în nepronunţarea de către instanţa de apel "cu desăvârşire" asupra cererii de intervenţie formulate de I., atât timp cât drepturile procesuale a căror încălcare o pretinde sunt de ordine privată, ansamblul acestor critici neputând aşadar, constitui motive de ordine publică, cum greşit a invocat recurenta pârâtă, criticile urmând a fi examinate în cadrul recursurilor formulate de către intervenienţi unde se regăsesc.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de către pârâtă împotriva încheierii de şedinţă din data de 17 ianuarie 2024 şi a deciziei nr. 158A din 21 februarie 2024, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca nefondat.

În analiza recursurilor declarate de către intervenienţii accesorii în interesul pârâtei, ale căror critici sunt comune, urmând a fi examinate unitar, Înalta Curte arată că este esenţial de subliniat faptul că apelul formulat de către pârâtă a vizat doar încheierea de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 601/21.04.2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, cu privire la moneda în care trebuie plătite despăgubirile - RON/euro, calea de atac fiind respinsă ca neîntemeiată.

În primul rând, pentru a aprecia cu privire la legalitatea citării recurentului H. pentru termenul când a avut loc judecata cererii de intervenţie accesorie formulate de acesta, Înalta Curte observă că viciul invocat constă în necitarea sa la domiciliul indicat în cererea de intervenţie accesorie.

Or, din cuprinsul cererii de intervenţie accesorie în favoarea pârâtei S.C. C. S.R.L., aflate la dosarul de apel, reiese că numitul H. a menţionat că doreşte să fie citat la domiciliul din Italia, respectiv Provincia Pavia, oraş Vidigulfo, Via Leopoldo Manenti nr. 29, CAP 27018, astfel că pentru termenul din 17 ianuarie 2024, la care s-a discutat admisibilitatea cererii sale de intervenţie, instanţa a procedat la citarea acestuia la adresa indicată, astfel cum rezultă din dovada Avis de reception aflată la fila x, plicul transmis prin oficiul poştal purtând menţiunea sconosciuto/inconnu (domiciliu necunoscut).

Împrejurarea că intervenientul a indicat un domiciliu eronat sau necunoscut nu poate atrage pretinsa viciere a procedurii de citare, în mod corect instanţa de apel reţinând că este culpa părţii care a indicat o adresă care nu corespunde realităţii; pe de altă parte, Înalta Curte constată că recurentul nici nu a încunoştiinţat instanţa şi părţile adverse despre o eventuală schimbare a locului citării, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 172 C. proc. civ., la dosarul cauzei neexistând niciun înscris în acest sens.

Dintr-o altă perspectivă a chestiunii vătămării suferite prin pretinsa nelegalitate cauzată recurenţilor prin nelegală citare a părţilor, necomunicarea cererii de intervenţie formulate (în mod repetitiv) de către numita J. sau nesoluţionarea "cu desăvârşire" a cererii de intervenţie formulate de intervenienta I., Înalta Curte observă că poziţia procesuală a intervenientului accesoriu este subordonată celei a părţii pentru care acesta intervine, aspect susţinut de reglementarea art. 67 C. proc. civ.

Astfel, soluţia ce va fi dată cererii de intervenţie accesorie este direct dependentă de soarta poziţiei procesuale a părţii în favoarea căreia s-a formulat intervenţia, în sensul în care dispozitivul hotărârii va conţine, alături de soluţia dată cererilor principale şi pe cea a cererii de intervenţie, corespunzător (e.g., în cazul intervenţiei accesorii în favoarea reclamantului, admiterea acţiunii va fi însoţită de admiterea cererii de intervenţie iar în cazul respingerii acestei acţiuni, la fel se va proceda şi cu privire la cererea de intervenţie, etc.).

De aceea, este relevantă pentru cauza de faţă împrejurarea că apelul părţii pârâte (exercitat împotriva încheierii de îndreptare eroare materială) pentru care recurenţii de faţă au intervenit, a fost respins ca neîntemeiat prin decizia recurată, iar dispoziţiile legale aplicabile intervenţiei accesorii excludeau o altă soluţie în privinţa cererilor de intervenţie accesorie formulate.

De altfel, se reţine că intervenientul accesoriu poate susţine acţiunea formulată de reclamant (atunci când intervine pentru acesta) sau respectiv apărarea pârâtului (dacă intervenţia se face în sprijinul pârâtului), atât apărările, cât şi probatoriile ce pot fi realizate de un asemenea intervenient fiind subsumate poziţiei procesuale a părţii principale corespunzătoare.

Mutatis mutandis, în cazul intervenţiei accesorii în etapa apelului, formulate în favoarea părţii care a declarat calea de atac, intervenientul accesoriu nu poate invoca alte motive de apel - nici măcar de ordine publică - decât cele invocate în interiorul termenului legal de motivare a apelului, acesta fiind şi unul dintre efectele art. 65 alin. (2) C. proc. civ. pentru ipoteza analizată ("Intervenientul va prelua procedura în starea în care se află la momentul intervenţiei").

Acest intervenient poate doar să susţină şi să dezvolte motivele de apel cu care instanţa de control judiciar a fost legal învestită.

În consecinţă, într-o atare situaţie, se observă că în cauza în care s-a pronunţat decizia atacată cu prezentul recurs, apelul părţii principale în favoarea căreia s-a intervenit a fost respins ca nefondat, soarta cererilor de intervenţie neputând fi diferită; faţă de aceste împrejurări, nu se identifică o vătămare care să fundamenteze calea extraordinară de atac declarată de intervenienţii accesorii.

O anulare a deciziei atacate, pentru motivul contestării ei de către recurenţii-intervenienţi de faţă în circumstanţele deja expuse, ar reprezenta în acest context, o măsură de un formalism excesiv, incompatibilă cu rigorile procesului civil din perspectiva previzibilităţii soluţiilor.

De aceea, şi acest argument justifică respingerea recursurilor exercitate de către intervenienţi, având în vedere caracterul subordonat al tuturor actelor de procedură pe care le poate realiza intervenientul accesoriu şi soluţia dată apelului declarat de partea principală, soluţie menţinută de prezenta instanţă de recurs, potrivit celor expuse supra.

În fine, Înalta Curte mai observă că în faza procesuală a apelului au fost formulate, în mod succesiv, mai multe cereri similare, de intervenţie accesorie în interesul societăţii pârâte (ale căror argumente nu vizau motivele de apel formulate de către pârâtă împotriva încheierii de îndreptare eroare materială) de natură a împiedica soluţionarea cu celeritate a cauzei, dosarul fiind amânat de mai multe ori din acest motiv, împrejurare datorită căreia la termenul de judecată din 25.10.2023, instanţa de apel a pus în vedere apărătorului pârâtei faptul că "abuzul de drept este din partea persoanelor care formulează în timpul şedinţei de judecată cereri de intervenţie accesorie în interesul apelantei-pârâte, acest proces fiind blocat de aceste cereri de intervenţie care se depun în timpul şedinţei", iar la termenul din 21.02.2024, când a pronunţat decizia recurată, instanţa de apel a constatat că orice cerere de intervenţie accesorie formulată ulterior respingerii, ca inadmisibile, a cererilor de intervenţie prin încheierea din 17.01.2024, deci inclusiv cea formulată de numita J. la 19.02.2024, "este considerată de către Curte ca fiind formulată cu rea-credinţă, motiv pentru care nu se va mai face aplicarea dispoziţiilor C. proc. civ. privind citarea acestor persoane şi punerea în discuţie a admisibilităţii în principiu a cererilor lor, soluţia asupra acestor cereri fiind deja tranşată cu privire la ceilalţi intervenienţi aflaţi într-o situaţie identică şi care au formulat cereri similare".

Instanţa de apel a justificat această măsură prin faptul "că după încheierea pronunţată la termenul anterior de judecată din 17.01.2024 asupra admisibilităţii în principiu asupra cererilor de intervenţie accesorie formulate în interesul apelantei-pârâte, orice altă cerere de intervenţie formulată în interesul acestei părţi este abuziv formulată dată fiind împrejurarea în care aceşti intervenienţi ar lua la cunoştinţă de acest dosar şi faptul că cererile de intervenţie formulate de aceste părţi sunt identice, astfel că modalitatea în care aceşti intervenienţi au luat la cunoştinţă de existenţa dosarului i-a determinat să ia la cunoştinţă şi de soluţia dată cererilor de intervenţie anterior soluţionate, motiv pentru care persistenţa în formularea unor noi cereri de intervenţie, nelimitate ca număr având în vedere numărul mare de apartamente existente în imobilul din care face parte şi apartamentul în litigiu, ar duce la amânarea nejustificată a cauzei prin formularea unor cereri de intervenţie care nu justifică niciun interes potrivit celor tranşate prin încheierea de şedinţă din data de 17.01.2024".

Aşadar, se constată că instanţa de apel a constat realizarea unui abuz de drept procesual prin efectuarea succesivă, la termene consecutive de judecată din faza apelului, de cereri de intervenţie accesorii identice, a căror soartă a apreciat că era cunoscută intervenienţilor succesivi, de vreme ce conţinutul cererilor depuse succesiv era unul identic. În acest context, curtea de apel a luat măsurile care se impuneau pentru asigurarea unui termen echitabil, previzibil şi optim al procedurii judiciare de apel aflate pe rolul său şi pentru preîntâmpinarea amânării nejustificate a cauzei, în acord cu principiile juridice consacrate de dispoziţiile art. 6 C. proc. civ. şi art. 6 CEDO.

De altfel, chiar dacă, cu ignorarea considerentelor enunţate supra, s-ar aprecia că intervenienta J. ar fi trebuit citată în prealabil respingerii cererii sale de intervenţie ca inadmisibilă, chiar şi în contextul particular enunţat, cu toate acestea se observă că acestei interveniente nu i s-a cauzat nici o vătămare procesuală concretă, atât timp cât astfel cum s-a arătat anterior, soluţia dată apelului principal, declarat de pârâta - parte procesuală în favoarea căreia s-au formulat toate cererile de intervenţie respinse ca inadmisibile, deci inclusiv a recurentei prezente J. - a fost respins ca nefondat, cererile identice de intervenţie accesorie neputând avea din punct de vedere legal, o altă soartă juridică, astfel cum s-a învederat în precedent.

În egală măsură, instanţa de recurs mai constată şi faptul că din considerentul instanţei de apel din cuprinsul încheierii de şedinţă din 21.02.2024, referitor la "soluţia asupra acestor cereri fiind deja tranşată cu privire la ceilalţi intervenienţi aflaţi într-o situaţie identică şi care au formulat cereri similare", rezultă că inclusiv cererea de intervenţie a recurentei I. şi-a găsit aceeaşi rezolvare de respingere ca inadmisibilă, chiar dacă ea nu a fost individualizată în mod expres.

Raportat la ansamblul acestor considerente conjugate, Înalta Curte conchide în sensul că nici una dintre dispoziţiile legale invocate de cei trei intervenienţi, respectiv art. 156 C. proc. civ., art. 164, art. 13 C. proc. civ., art. 6 CEDO, art. 64 C. proc. civ., art. 5, art. 123, art. 153 alin. (1) C. proc. civ., art. 254 alin. (3) Cod Procedură, nu au fost aplicate eronat de către instanţa de apel, nefiind aşadar incident motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. invocat de cei trei recurenţi.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondate, şi recursurile declarate de intervenienţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate, recursurile declarate de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. şi de recurentul-intervenient H., împotriva încheierii de şedinţă din data de 17 ianuarie 2024 şi a deciziei nr. 158A din 21 februarie 2024, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi recursurile declarate de recurentele-interveniente I. şi J. împotriva deciziei nr. 158A din 21 februarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 iunie 2025.