Tort liability for mine access road construction: continuous omission under facta pendentia and equitable use of company compensation guidelines for damages.

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la data de 05.09.2017 sub dosar nr. x/2017, astfel cum a fost succesiv precizată, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., au solicitat ca prin hotărâre judecătorească:

I. În principal

- să se constatate că imobilele construcţii (gospodăria) situate in Com. Roşia Montană, Sat Gura Roşiei, nr. 1097, jud. Alba, înscrise în CF nr. x convertit din CF nr. xa Roşia Montana cu nr. top. x, sunt afectate de proiectul minier al companiei C. S.A.;

- să se constate că imobilele construcţii şi teren, situate în Com. Roşia Montană, sat Gura Roşiei, nr. 1097, jud. Alba, înscrise în CF nr. x convertit din CF nr. xa Roşia Montană cu nr. top. x, nu mai pot fi aduse la starea iniţiala astfel incat sa se poata locui in condiţii de siguranţa în acestea, fără să mai fie afectate in viitor de deplasarile/miscarile de teren si infiltraţiile de apa cauzate de construirea drumului de acces la Piatra Alba de către parata;

- atragerea răspunderii civile delictuale, prin repararea prejudiciului cauzat gospodăriei reclamanţilor ca urmare a construirii drumului de acces la "Piatra Alba", obligând parata sa despăgubească intreaga gospodărie (casa si anexe) situate in Com. Roşia Montana, Sat Gura Roşiei, nr. 1097, Jud. Alba, inscrise in CF nr. x convertit din CF nr. xa Roşia Montana cu nr. top. x, in condiţiile si la preturile stabilite de parata, prin D. nr. 7/13.03.2007, pentru proprietăţile afectate de proiectul minier, cu dobânda legală penalizatoare în cuantum de 6%/an stabilită în virtutea art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 începând de la data înregistrării cererii de chemare in judecată şi până la plata sa efectivă;

- să plătească către reclamanţi daune morale de 50.000 RON;

- cu cheltuieli de judecată.

II. În subsidiar

- să fie obligată pârâta in situaţia in care prejudiciul poate fi reparat in natura, prin readucerea la starea iniţială a imobilelor teren aferent casei si drumului de acces la Piatra Alba, precum si a casei de locuit cu anexe afectate, la efectuarea lucrărilor necesare stabilite prin expertizele de specialitate, cu dobânda legală penalizatoare în cuantum de 6%/an stabilita în virtutea art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 începând de la data înregistrării cererii de chemare in judecata şi până la plata sa efectivă;

- să plătească către reclamanţi daune morale de 50.000 RON.

I.2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Tribunalul Alba, prin sentinţa civilă nr. 2916/13.12.2022 a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanţii A., B. (decedaţi) şi continuată de succesorii E. şi F., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. şi, în consecinţă, a obligat pârâta la plata despăgubirilor aferente imobilului situat în Comuna Roşia Montana, Sat Gura Roşiei, nr. 1097, înscris în CF nr. x convertit din CF nr. xa Roşia Montana, nr. top x, despăgubiri stabilite potrivit D. nr. 7/13.03.2007, precum şi dobândă legală penalizatoare aferentă, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la data plăţii efective; a respins în rest cererea; a obligat pârâta la plata în favoarea reclamanţilor a sumei de 16.830 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

I.3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia nr. 2661 din 18 iulie 2024 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia I civilă, s-a respins ca nefondat apelul civil declarat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2916/13.12.2022 pronunţate de Tribunalul Alba, secţia I civilă, în dosarul civil nr. x/2017, fiind obligată apelanta să plătească intimatei E. suma de 3000 RON, cheltuieli de judecată în apel.

I.4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 2661 din 18 iulie 2024 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia I civilă, a formulat recurs pârâta S.C. C. S.A., dosarul fiind înregistrat pe rolul instanţei supreme la 26 septembrie 2024 şi repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din raportul dosarelor alocate fără prim termen şi procesul-verbal de repartizare aleatorie .

Prin cererea formulată, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi a sentinţei pronunţate în cauză şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Alba, iar în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată.

Recurenta-pârâtă a învederat că în mod greşit ambele instanţe au reţinut că în speţă ar fi aplicabile dispoziţiile Noului C. civ., arătând că "efectele s-au întins în timp pe o perioadă de mai mulţi ani, inclusiv în anul 2021, astfel că cererea va fi analizată prin prisma prevederilor art. 1357 şi următoarele din Noul C. civ..", Curtea de apel considerând că ar fi aplicabile prevederile art. 6 alin. (5) teza a II-a din noul C. civ., ignorând astfel normele tranzitorii prevăzute la art. 103 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

În cazul răspunderii civile delictuale, pentru stabilirea normelor de drept aplicabile litigiului dedus judecăţii este relevantă data săvârşirii faptei ilicite, iar nu data producerii prejudiciului, cum în mod greşit reţin instanţele anterioare.

În speţă, fapta care în opinia reclamanţilor ar fi fost ilicită şi ar fi adus prejudicii proprietăţii acestora - edificarea drumului de acces la Piatra Alba (drumul Podul Bercu Piatra Alba) - a fost "săvârşită" în perioada 2004-2007, astfel că raportului juridic îi sunt aplicabile prevederile C. civ. vechi, respectiv ale art. 998-1003 C. civ. referitoare la răspunderea civilă delictuală, ceea ce atrage incidenţa art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Sub o altă critică, susţine că în mod greşit instanţa de apel a respins motivul de apel cu privire la lipsa motivării sentinţei pronunţate de tribunal.

Aşa cum a invocat şi în faţa instanţei de apel, sentinţa civilă nr. 473/CAF/2018 nu este întemeiată pe o justă şi completă analiză a întrunirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, în sensul că nu cuprinde nici un fel de motivare cu privire la caracterul ilicit al faptei (construirea drumului de acces la Piatra Alba) cu privire la culpa societăţii şi nici cu privire la modalitatea de stabilire a cuantumului prejudiciului pretins de reclamanţi.

Instanţa de fond nu a examinat în niciun fel argumentele prezentate de pârâtă în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, încălcând atât prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ale art. 6 C. proc. civ., cât şi ale art. 6 par. I din Convenţia europeană a drepturilor omului.

Susţine că drumul a fost construit cu respectarea tuturor prevederilor legale şi a reglementărilor de urbanism în vigoare, în baza autorizaţiei de construire nr. x/20.02.2004 eliberate de Primăria Comunei Roşia Montana şi a Proiectului Tehnic nr. 4598/2003 elaborat de S.C. Proiect Alba S.A..

Prin urmare, fapta "săvârşită" de societate nu poate fi considerată una ilicită, deoarece este vorba despre exercitarea normală a unor drepturi subiective în vederea implementării proiectului minier de la Roşia Montana, fiind aplicabil principiul potrivit căruia qui suo iure utitur neminem laedit.

De asemenea, deşi s-a invocat lipsa culpei societăţii, arătând că s-a acţionat cu bună-credinţă şi cu respectarea tuturor prevederilor legale privind construcţiile, instanţa nu arată în cuprinsul hotărârii care ar fi elementele din care ar rezulta o eventuală culpă a societăţii şi nici în ce ar consta această culpă (ori despre ce formă de culpă ar fi vorba) reţinând cu toate acestea, la nivel teoretic, că "răspunderea nu poate fi angajată dacă, sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârşită fără vinovăţie, sub toate aspectele sale, reţinute în art. 1357-1358 C. civ.. Prin urmare, este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei, adică autorul să fi avut o vină atunci când a săvârşit-o acţionând deci cu vinovăţie".

În continuare, susţine nemotivarea sentinţei cu privire la modalitatea de stabilire a prejudiciului, arătând că instanţa de fond a dispus obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri stabilite potrivit D. nr. 7/13.03.2007, fără a analiza în nici un fel apărările invocate privind statuările din sentinţa civilă nr. 1012/02.06.2016, dată în dosarul civil nr. x/2015, respectiv din sentinţa civilă nr. 2502/19.12.2016, pronunţată în dosarul civil nr. x/2015, în care s-a stabilit cu putere de lucru judecat ca Informările cuprinse în D. în perioada 2002-2007 nu constituie izvor de obligaţii; faptul că în cuprinsul D. nr. 7/13.03.2007 este precizată sfera persoanelor cărora li se adresează respectivele informări/care sunt eligibile pentru compensare, iar potrivit probelor administrate în cauză imobilul proprietatea reclamanţilor nu se află în zona de impact a proiectului minier de la Roşia Montana; inadmisibilitatea cumulului celor două forme de răspundere civilă (delictuală şi contractuală).

Concluzionând, se consideră că hotărârea instanţei de fond apare ca nemotivată şi constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil.

Simpla afirmaţie a instanţei de apel în sensul că argumentele primei instanţe "se pot deduce din motivarea sentinţei, prin coroborarea celor menţionate de tribunal", constituie la rândul său o lipsă a motivării deciziei recurate, ceea ce atrage incidenţa art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Consideră că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material privind răspunderea civilă delictuală, reţinând o serie de motive contradictorii ori străine de natura pricinii şi încălcând puterea de lucru judecat a unor hotărâri judecătoreşti anterioare.

Contrar susţinerilor reclamanţilor, instanţa de apel reţine că fapta ilicită ar consta în împrejurarea că pârâta "nu a respectat măsurile necesare propuse pentru evitarea infiltrărilor şi producerea de alunecări şi nici nu a executat lucrările recomandate în memoriul realizat în acest scop", cu trimitere la măsurile propuse prin Memoriul din 2009 şi la Studiul geotehnic întocmit pentru consolidarea alunecării drumului aurului, prin decizia recurată ignorându-se că imobilul reclamanţilor nu face parte dintre locuinţele vizate de respectivele documente, nefiind situat în avalul alunecării de teren din anul 2008.

În ceea ce priveşte culpa pârâtei, în mod greşit instanţa de apel reţine că înscrisul de la fila x ar constitui o recunoaştere a culpei, atât timp cât acesta atesta doar faptul că au existat discuţii privind acordarea unui ajutor benevol membrilor comunităţii afectaţi de inundaţiile din anul 2008.

În mod contradictoriu instanţa de apel reţine că există, culpă a societăţii întrucât doar după edificarea drumului de acces s-au accentuat fisurile la casă, ceea ce ar exclude existenţa unei tasări în timp a terenului, iar, pe de altă parte menţionează existenţa efectelor unei tasări datorate nerespectării normelor de fundare, considerând că este vorba despre culpa exclusivă a pârâtei.

Referitor la raportul de cauzalitate între construirea drumului de acces şi deteriorarea construcţiilor, susţine că niciuna dintre instanţe nu a analizat argumentul pârâtei referitor la existenţa unui înscris din anul 2003, anterior deci demarării lucrărilor, prin care reclamanţii recunosc că terenul este mlăştinos, iar fundaţia şi pereţii au început să se fisureze.

În mod greşit instanţa de apel confirmă sentinţa tribunalului prin care a fost înlăturată proba cu expertiză tehnică efectuată de expertul tehnic judiciar construcţii G., autorizat MDRAP (fost MLPAT), din care rezulta că nu există legătură de cauzalitate între deteriorările descrise de reclamanţi şi lucrările de construire a drumului în discuţie.

Consideră că în mod eronat ambele instanţe au luat în considerare lucrarea de expertiză efectuată anterior de expertul Comşa Sorel, a cărei lipsă evidentă de valoare tehnico-ştiinţifică a justificat pe parcursul cercetării judecătoreşti încuviinţarea probei cu expertiză efectuată de un expert autorizat MDRAP în domeniul structură de rezistenţă.

Pe lângă faptul că aprecierile, concluziile lucrării efectuate de expertul Comşa Sorel au un grad redus de certitudine, din simpla lecturare a raportului de expertiză şi a completărilor la acesta se poate observa că valoarea tehnico-ştiinţifică a acestuia este inferioară celui efectuat de expertul autorizat MDRAP G..

Susţine că expertul tehnic H. a omis să înştiinţeze instanţa de judecata anterior efectuării lucrării de expertiză cu privire la faptul că nu deţine specializarea necesară, prevăzută de actele normative în vigoare, pentru a efectua lucrarea în dosarul cu nr. x/2017

Mai susţine că instanţa de fond nu a luat în considerare nici opinia d-nei expert I. privind starea imobilului şi zona de alunecare a terenului.

Menţionează că modalitatea de calcul a prejudiciului dispusă de instanţe "despăgubiri stabilite potrivit D. nr. 7/13.03.2007" este greşită, fiind lipsită de orice temei legal sau contractual.

Informările cuprinse în D. nu constituie izvor de obligaţii şi au avut ca scop aducerea la cunoştinţa persoanelor din zona de impact a unor informaţii cu caracter general cuprinzând în esenţă principiile generale de compensare, criteriile generale de eligibilitate şi elementele pachetelor de compensare, relocare ori strămutare, în acest sens pronunţându-se cu putere de lucru judecat Tribunalul Alba prin sentinţele menţionate.

Pe de alta parte, imobilul proprietatea reclamanţilor nu se află în zona de impact a proiectului minier de la Roşia Montana, ci la o distanta de aproximativ 3.5 km de aceasta zonă.

Susţinerea instanţei de apel în sensul că, pentru "motive de echitate şi similitudine de regim juridic" s-ar impune ca prejudiciul cauzat reclamanţilor să fie calculat după aceleaşi criterii după care a fost stabilit preţul celor două imobile achiziţionate de către pârâtă, este o greşită aplicare a dispoziţiilor privind prejudiciul, prevăzute de art. 1349 şi art. 1385 C. civ. şi încalcă puterea de lucru judecat a celor două sentinţe care stabiliseră în mod definitiv că respectivele publicaţii nu constituie izvor de obligaţii.

Se invocă şi inadmisibilitatea cumulului celor doua forme de răspundere civilă, arătând că reclamanţii şi-au intitulat acţiunea ca fiind în răspundere delictuală, însă motivarea în fapt şi în drept a cererii este întemeiată în parte pe răspunderea contractuală.

Consideră că în mod greşit instanţa de apel a respins motivul referitor la faptul că sentinţa cuprinde motive şi dispoziţii contradictorii, instanţa pronunţându-se asupra a altceva decât s-a cerut.

Astfel cum rezultă din dispozitivul sentinţei, instanţa de fond a admis în parte al treilea capăt de cerere formulat de reclamanţi "în principal", respingând în rest cererea formulată de aceştia.

Prin urmare, instanţa a respins atât capătul de cerere prin care reclamanţii solicită să se constate că imobilul proprietatea acestora este afectat de Proiectul Minier, cât şi capătul de cerere prin care reclamanţii solicită să se constate ca imobilele proprietatea acestora nu mai pot fi aduse la starea iniţială (capete de cerere cu privire la care instanţa respinsese iniţial excepţia inadmisibilităţii).

Instanţa de fond nu a reţinut că deteriorările fac imposibilă folosirea construcţiilor ori aducerea lor la starea iniţială, ci din probatoriul administrat rezultă că reclamanţii folosesc în continuare imobilul, existând posibilitatea tehnică de remediere a deteriorărilor.

Susţinerile instanţei de apel în sensul că, "dacă aceste petite ar fi nefondate nu s-ar putea ajunge la plata de despăgubiri" ori că "există o omisiune a instanţei de a se pronunţa în dispozitiv asupra acestora", în condiţiile în care tribunalul "respinge în rest cererea", nu fac decât să confirme argumentul privind motivarea contradictorie a hotărârilor pronunţate în cauză.

În ceea ce priveşte capătul de cerere admis, instanţa de fond l-a admis doar în parte, dispunând obligarea pârâtei la "plata unor despăgubiri aferente imobilului (. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .) despăgubiri stabilite potrivit D. nr. 7/13.03.2007", în condiţiile în care pârâţii solicitaseră obligarea pârâtei să despăgubească întreaga gospodărie (...) în condiţiile şi la preţurile stabilite de pârâtă prin D.".

Coroborând această împrejurare cu faptul că instanţa a respins al doilea capăt de cerere formulat de reclamanţi în principal, se ajunge la concluzia că despăgubirile aferente imobilului acordate de instanţa de fond nu vizează întreaga valoare a imobilului, întinderea acestora nefiind determinată.

Chiar dacă ar fi existat legătura de cauzalitate între construcţia drumului şi deteriorările apărute la imobilele reclamanţilor, în condiţiile în care nu s-a dovedit că aceste imobile nu pot fi aduse la starea iniţială, reclamanţii ar fi avut eventual posibilitatea de a solicita despăgubiri egale cu valoarea reparaţiilor necesare, iar nu valoarea totală a imobilelor cum au solicitat în mod nejustificat.

În mod greşit şi analizând superficial probatoriul administrat în cauză, instanţa de apel face referire la susţinerea expertului Comşa în sensul că valoarea reparaţiilor depăşeşte valoarea casei, susţinere lipsită de valoare juridică ori ştiinţifică, nefiind efectuat un calcul în acest sens.

Menţionează că atât timp cât instanţa reţine în mod expres că reclamanţii nu au solicitat prin cererea introductivă stabilirea întinderii prejudiciului produs, singura soluţie posibilă ar fi fost cea de respingere a acţiunii.

Procedand altfel, instanţa a acordat altceva decât s-a cerut, pronunţându-se extra petita, pe de altă parte prejudiciul stabilit nefiind cert, determinat sau determinabil.

Cu toate că ambele instanţe consideră ca fiind aplicabile în speţă dispoziţiile Noului C. civ., au înţeles să eludeze dispozitiile art. 1532 alin. (3) ale acestui act normativ.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

I.5.3. Întâmpinarea formulată de intimaţii-reclamanţi

Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimaţii-reclamanţi au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, arătând în esenţă, că legea aplicabilă a fost corect stabilită în raport de facta pendentia, că sentinţa este motivată şi că instanţa de apel a procedat la analiza tuturor elementelor răspunderii civile delictuale, fiind legală.

I.6 Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 18 martie 2025 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat în cauză, fiind fixat termen de judecată la data de 10 iunie 2025, ora 900, în şedinţă publică, fiind citate părţile.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Sub un prim aspect, recurenta critică decizia atacată susţinând că legea aplicabilă litigiului este dată de dispoziţiile vechiul C. civ. şi nu de cele din noul C. civ., cum în mod greşit ar fi reţinut ambele instanţe de fond şi de apel.

Se constată că instanţele de fond au reţinut că, dată fiind situaţia juridică aflată în curs de desfăşurare, normele de drept substanţial referitoare la răspunderea civilă delictuală, prevăzute în textul normativ modificat al noului C. civ. sunt aplicabile cauzei, fiind impuse de principiul aplicării imediate a legii civile noi, consacrat de art. 6 alin. (5) C. civ., care prevede că dispoziţiile legii noi se aplică "şi situaţiilor născute după intrarea sa în vigoare".

Cu privire la distincţia dintre acte/fapte/situaţii juridice încheiate şi acte/fapte/situaţii juridice în curs de desfăşurare (facta praeterita, facta pendentia şi facta futura, criteriu pentru determinarea limitelor de acţiune în timp a normelor juridice succesive) s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin decizia nr. 287/2004, în verificarea constituţionalităţii dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 10/2001 în raport de prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţia României, reţinând că "legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situaţiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de situaţiile juridice formate după abrogarea legii vechi".

În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, statuând că "Deşi se presupune în general că normele de procedură se aplică tuturor litigiilor pendinte în momentul în care acestea intră în vigoare, nu se întâmplă acelaşi lucru cu normele de drept substanţial. Astfel, în vederea garantării respectării principiilor securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime, acestea din urmă trebuie interpretate în sensul că nu au în vedere situaţii existente anterior intrării lor în vigoare decât în măsura în care rezultă în mod clar din formularea, din finalitatea sau din economia acestora că trebuie să le fie atribuit un asemenea efect" (cauza T-24/07 ThyssenKrupp Stainless AG împotriva Comisiei Comunităţilor Europene).

Or, reţinându-se că lucrările la drumul de acces la Piatra Albă au început în anul 2004, că efectele asupra construcţiei în litigiu au fost constatate de instanţa de apel ca evoluând în timp, inclusiv pe durata procesului - facta pendentia -, constatându-se totodată de către instanţa de apel, în cadrul situaţiei de fapt pe care se grefează prezentul control judiciar exclusiv de egalitate, şi că fapta ilicită concretă reţinută în sarcina recurentei pârâte este nerespectarea măsurilor necesare propuse pentru evitarea infiltrărilor şi producerea de alunecări şi neexecutarea lucrărilor recomandate în memoriul realizat în acest scop, se reţine practic, prin toate acestea conjugate, că recurentei pârâte i s-a imputat de către instanţele devolutive o faptă omisivă continuă, ale cărei efecte se produc până în prezent.

Pe cale de consecinţă, a fost corect rezolvată, prin prisma art. 6 alin. (5) ultima parte C. civ., chestiunea aplicării în timp a legii de drept substanţial în cauză, Înalta Curte constatând că în mod just instanţele nu au putut primi susţinerea recurentei privind aplicabilitatea legii vechi. Se observă în această privinţă că recurenta pârâtă ignoră în cuprinsul criticii sale arondate dispoziţiilor art. 103 din Legea nr. 71/2011, caracterul continuu al faptei ilicite reţinute de către instanţa de apel în sarcina sa.

De altfel, instanţa de recurs constată şi că nu poate decela interesul recurentei în formularea acestei susţineri, în condiţiile în care aceasta nu relevă care sunt dispoziţiile legale aplicabile în cauză diferite, dintre cele două Coduri civile şi care, prin aplicarea uneia şi neaplicarea celeilalte, ar fi de natură a ilustra o diferenţă de tratament juridic.

Prin memoriul de recurs, pârâta a criticat totodată, respingerea greşită a motivului de apel referitor la nemotivarea sentinţei, arătând, sub un prim aspect, că hotărârea atacată este nemotivată, întrucât instanţa nu a menţionat o parte semnificativă din argumentele invocate de către pârâtă în apărarea sa, referitoare la caracterul ilicit al faptei şi al culpei, precum şi la modalitatea de stabilire a cuantumului prejudiciului, împrejurare ce ar atrage incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se poate cere casarea hotărârii atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanţa trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele ce i-au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii. Astfel, motivarea hotărârii reprezintă arătarea temeiurilor de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

De asemenea, obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil reglementat de art. 21 din Constituţie, respectiv de art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Obligaţia pe care art. 6 din Convenţia Europeană o impune instanţelor naţionale de a-şi motiva decizia nu presupune însă existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument. Aşa cum a arătat instanţa europeană, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă naţională, chiar dacă a motivat pe scurt hotărârea, să examineze, totuşi, în mod real problemele care i-au fost supuse dezbaterii (cauza Albina împotriva României).

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte, examinând considerentele hotărârii recurate, constată că instanţa de apel a argumentat soluţia de respingere a apelului, a examinat legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate de pârâtă, prin raportare la faptele imputate acesteia în conţinutul cererii de chemare în judecată, analizând cererea de apel în raport de dispoziţiile legale aplicabile speţei şi de materialul probatoriu administrat în cauză, după ce a verificat ea însăşi, raportat la criticile din apelul formulat, întrunirea în cauză a condiţiilor specifice pentru antrenarea acţiunii în răspundere civilă delictuală, a căror analiză este graduală.

Astfel, se observă că motivul de apel al pârâtei vizând nemotivarea de către tribunal a sentinţei apelate a fost analizat de curtea de apel, care a reţinut că dispoziţiile 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. nu impun ca judecătorul să răspundă separat diferitelor argumente ale părţilor, fiind suficient ca, din întregul hotărârii, să rezulte că problema de fond supusă judecăţii a fost examinată în mod efectiv, condiţie pe care a constatat-o a fi îndeplinită în speţă:

"instanţa expunându-şi raţionamentul jurisdicţional, în mod logic şi pertinent" (pagina 23 a deciziei recurate).

În privinţa aspectelor invocat a fi fost omise din cercetare de către instanţa de fond, instanţa de apel a arătat că deşi sentinţa tribunalului nu este una dezvoltată, ci succintă, totuşi "aceste aspecte, dar ele se pot deduce din motivarea sentinţei, prin coroborarea celor menţionate de către tribunal, fără ca acest lucru să poate fi asimilat unei nemotivări în sensul încălcării prevederilor art. 425 C.pr.civilă" (pagina 23 a deciziei recurate).

Constatarea este corectă, deoarece în cuprinsul sentinţei civile apelate, tribunalul, după dezbaterea probelor administrate cauzei, a reliefat:

"Aspectele evocate cu privire la inexistenţa unei fapte ilicite a pârâtei, la inexistenţa unei legături de cauzalitate între o asemenea faptă şi prejudiciu, precum şi cele referitoare la lipsa oricărei culpe a pârâtei pentru prejudiciul suferit de reclamanţi nu pot fi luate în considerare faţă de ansamblul probator administrat în cauză".

Totodată, în privinţa modalităţii de stabilire a cuantumului prejudiciului, se observă că instanţa de fond a indicat reperul în raport de care a evaluat suma despăgubirilor datorate.

Astfel cum s-a expus supra, obligaţia pe care art. 6 din Convenţia Europeană o impune instanţelor naţionale de a-şi motiva decizia nu presupune însă existenţa unui răspuns detaliat la orice, fiecare argument invocat de părţi, motivarea unei hotărâri judecătoreşti fiind în esenţă, o problemă de calitate şi nu una de volum.

În egală măsură, se observă de asemenea, că şi instanţa de apel a motivat corespunzător decizia civilă pronunţată, expunând detaliat considerentele care susţin concluzia silogismului judiciar al cauzei, prezentând argumentele pentru care a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, în condiţiile art. 1357 şi urm. C. civ.

Din analiza considerentelor deciziei atacate reiese faptul că instanţa de apel a efectuat ea însăşi o motivare care cuprinde toate reperele necesare - existenţa unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi a vinovăţiei autorului faptei, răspunzând în cadrul acestei dezbateri apărărilor esenţiale contrapuse de către pârâtă.

Astfel, instanţa de apel a efectuat o amplă reanaliză a probatoriului administrat în cauză, constatând că "pârâtei i s-a adus la cunoştinţă caracterul instabil al zonei, existenţa infiltraţiilor, atât la suprafaţă, cât şi de adâncime, posibilitatea de alunecare cu afectarea locuinţelor din aval, faptul că i s-a solicitat luarea anumitor măsuri pentru stabilizarea terenului, fără a se face dovada că aceste măsuri au fost realizate şi că au fost verificate de către un verificator autorizat MLPAT, chiar dacă drumul a fost executat în baza unui proiect şi a avut la bază o autorizaţie de construire, evident că există o faptă ilicită a pârâtei, în sensul că nu a respectat măsurile necesare propuse pentru evitarea infiltrărilor şi producerea de alunecări şi nici că a executat lucrările recomandate în memoriul realizat în acest scop, ceea ce a dus în final la alunecarea progresivă a terenului, până la alunecarea masivă din iulie 2021, când pământul cu toate resturile de vegetaţie şi pietriş a ajuns până la acoperişul casei reclamanţilor, experta I. specificând că nu se mai poate locui în imobil fără a fi puse în pericol vieţile oamenilor.

Nu se poate reţine că pârâta nu ar avea vreo culpă în crearea acestei situaţii, faţă de cele anterior reţinute, dar şi având în vedere că încă din anul 2008 "şi-a cerut scuze pentru deteriorările cauzate de acest eveniment regretabil" (alunecarea de teren din anul 2008)- fila x, făcând şi o ofertă reclamanţilor ce cuprindea doua variante: efectuarea de către pârâtă a lucrărilor de reparaţii la imobil sau acordarea unei sume de bani pentru a acoperi costul acestora în regie proprie, ceea ce echivalează cu o recunoaştere a culpei.

În ce priveşte greşita stabilire a modalităţii de calcul a prejudiciului, Curtea reţine (…)Este adevărat că imobilul reclamanţilor nu se regăseşte în zona de impact a proiectului minier, astfel cum a fost stabilit de pârâtă, motiv pentru care nici nu li s-a făcut vreo ofertă de cumpărare sau schimb, însă la fel de adevărat este faptul că alte cel puţin două proprietăţi aflate înspre baza drumului şi la distanţa mai mică de acesta (cele aparţinând familiilor J. şi K.), au fost achiziţionate de către apelanta pârâtă, astfel că din motive de echitate şi similitudine de regim juridic s-ar impune ca şi imobilul reclamanţilor să fie evaluat după aceleaşi principii, aplicabil tuturor imobilelor afectate, într-un fel sau altul, de proiectul minier".

Prin urmare, argumentele instanţei de apel prin care a apreciat motivat că reclamanţii au făcut dovada existenţei faptei ilicite şi a celorlalte componente ale răspunderii civile delictuale, reprezintă concomitent, considerente care au confirmat soluţiei tribunalului de admitere a acţiunii, ele fiind contrapuse apărărilor invocate de către pârâtă.

Din perspectiva conjugată a tuturor celor expuse supra, rezultă că nu se poate imputa instanţei de apel o nesoluţionare a motivului de apel referitor la nemotivarea sentinţei de către tribunal în aspectele sale cheie şi nici o soluţionare greşită a respectivului motiv de apel.

Hotărârea recurată în prezent a fost fundamentată în fapt şi în drept, iar analiza legalităţii şi temeiniciei sentinţei civile apelate s-a raportat la limitele stabilite prin cererea introductivă şi prin cererea de apel.

Tot subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. recurenta susţine existenţa unei motivări contradictorii, în sensul că deşi s-ar reţine defecţiuni prealabile ale construcţiei, totuşi instanţa de apel concluzionează că imobilul s-a deteriorat din cauza lucrărilor efectuate pentru drumul de acces.

Or, din lecturarea atentă a deciziei recurate se observă că în cadrul configurării situaţiei de fapt a cauzei, instanţa de apel a înlăturat acele concluzii iniţiale ale expertului tehnic G. care sugerau eventuale infiltraţii anterioare, speculând posibilităţi şi a coroborat menţiunea respectivă cu alte probe administrate, inclusiv concluziile ulterioare ale aceluiaşi expert, formulate în cadrul răspunsului la obiecţiuni, reţinând că expertul "în lipsa unor investigaţii de amploare, cu costuri de ordinul miilor de euro, nu poate preciza traseul apelor freatice/izvoare, motiv pentru care susţine că degradările pot fi cauzate şi de infiltraţiile de apă freatică existentă în versant".

În egală măsură, Înalta Curte notează că în cadrul situaţiei de fapt de care prezenta instanţă de recurs este ţinută, date fiind prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel a reţinut că "evident că există o faptă ilicită a pârâtei, în sensul că nu a respectat măsurile necesare propuse pentru evitarea infiltrărilor şi producerea de alunecări şi nici că a executat lucrările recomandate în memoriul realizat în acest scop, ceea ce a dus în final la alunecarea progresivă a terenului, până la alunecarea masivă din iulie 2021, când pământul cu toate resturile de vegetaţie şi pietriş a ajuns până la acoperişul casei reclamanţilor, experta I. specificând că nu se mai poate locui în imobil fără a fi puse în pericol vieţile oamenilor".

Aşadar, instanţa de apel a stabilit că neluarea de către pârâta recurentă a măsurilor preventive necesare, aduse în prealabil la cunoştinţa acesteia, a determinat alunecarea de teren şi aducerea în stare de nelocuire (ca urmare a punerii în pericol a vieţii oamenilor) a imobilului litigios. Se observă că aceste statuări factuale ale instanţei de apel asupra mecanismului de producere a prejudiciului exclud din punct de vedere logic, din sfera elementelor cu incidenţă cauzală, eventualele fisuri iniţiale ale casei.

Din această perspectivă a situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel, nu se constată aşadar, existenţa vreunei contraziceri între considerentele deciziei recurate, critica recurentei pârâte în această direcţie fiind nefondată.

Argumentele expuse anterior sunt de natură a reliefa concomitent, şi caracterul nefondat al criticii recurentei relative încălcării astfel, de către instanţa de apel, a prevederilor art. 1371 C. civ. privind culpa concurentă a victimei şi a normelor din materia răspunderii civile delictuale, critică subsumabilă prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

La acelaşi punct din motivele de recurs, pârâta a invocat şi caracterul străin de natura pricinii al considerentelor deciziei civile referitoare la evaluarea de către instanţa de apel a Memoriului întocmit de Biroul de proiectare L. S.R.L. în anul 2009 vizând protejarea caselor din avalul alunecării de viitoare alunecări de teren datorate încărcării suplimentare a taluzului, cu construcţia drumului şi a Studiului Geotehnic întocmit pentru consolidarea alunecării drumului aurului, ca urmare a faptului că imobilul litigios nu ar face parte din locuinţele vizate de respectivele documente.

Or, în condiţiile în care instanţa de apel a reţinut în cadrul situaţiei de fapt, că inacţiunea specificată a pârâtei a determinat alunecarea progresivă a terenului, până la alunecarea masivă din 2021, când pământul a ajuns până la acoperişul casei reclamanţilor, cu consecinţa imposibilităţii locuirii ca urmare a punerii în pericol a vieţii oamenilor, nu se poate invoca un caracter strain de natura pricinii a considerentelor instanţei de apel.

Înalta Curte observă că de fapt, criticile expuse de recurenta-pârâtă în susţinerea punctului III.1 din cererea de recurs, reprezintă doar nemulţumirea părţii cu privire la interpretarea dată de instanţa de apel probelor administrate cauzei, aspect care însă, nu poate fi asimilat unei motivări contradictorii sau străine de natura pricinii care să poată fi astfel, analizate pe calea de atac a recursului.

Astfel, se observă că practic, recurenta redezbate probele administrate cauzei în privinţa elementelor răspunderii civile delictuale reprezentate de fapta ilicită, culpă şi de legătura de cauzalitate, solicitând practic instanţei de recurs, o reevaluare a acestora pentru a se ajunge la o altă situaţie de fapt decât cea configurată de către instanţa de apel sub aspectul existenţei unei fapte ilicite, a vinovăţiei recurentei şi a legăturii de cauzalitate dintre fapta reţinută şi prejudiciul cauzat. Or, acest lucru excede limitelor legale ale prezentului control jurisidicţional exclusiv de legalitate, întrucât el pune în discuţie reevaluarea situaţiei de fapt a cauzei, apanaj al instanţelor devolutive ale temeiniciei cauzei.

Astfel, în privinţa elementului reprezentat de raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, se observă că recurenta a criticat în recurs şi neanalizarea unui înscris din anul 2003 înregistrat la Primăria Roşia Montană, înlăturarea expertizei tehnice efectuate de expertul G. şi luarea în considerare a lucrării întocmite de expertul tehnic Comşa Sorel, lucrare despre care afirmă că ar avea o valoare inferioară raportului întocmit de către expertul autorizat MDRAP, fiind criticată, totodată, şi neluarea în considerare a opiniei expertului I. privind starea imobilului şi zona de alunecare a terenului.

Înalta Curte constată aşadar, că, deşi recurenta-pârâtă invocă interpretarea greşită a dispoziţiilor legale referitoare la răspunderea civilă delictuală, acest subgrup de critici nu privesc aplicarea greşită a normelor de drept material, ci vizează neanalizarea unei probe sau valoarea probatorie a unui raport de expertiză în detrimentul altor dovezi administrate în procesul civil, precum şi greşita apreciere a faptelor prin prisma probelor administrate.

O atare motivare a recursului nu îndeplineşte însă, rigorile impuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât modalitatea de interpretare a probatoriului reprezintă o chestiune de fapt ce este analizată în cadrul cercetării aspectelor legate de temeinicia cauzei. Aceste critici nu pot forma obiect de analiză în coordonatele recursului, ele fiind incompatibile cu limitele imperativ stabilite pentru exercitarea acestei căi de atac extraordinare, limite care sunt exclusiv de legalitate.

Prin aceste critici, recurenta-pârâtă tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanţa de apel mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului cauzei, a temeiniciei sale, calea de atac a recursului fiind concepută însă, ca un mijloc procesual menit să asigure exclusiv legalitatea hotărârii atacate, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei elementelor de fapt ale cauzei.

Or, recurenta-pârâtă ar fi trebuit să se raporteze la considerentele instanţei de apel şi să le combată, prin expunerea unui raţionament juridic contrar din punct de vedere al legalităţii. Susţinerile referitoare la situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel pe baza probatorului administrat nu reprezintă însă, o motivare valabilă a recursului, întrucât ele nu pun în discuţie legalitatea deciziei, ci temeinicia acesteia, iar acest aspect nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din acelaşi cod.

Şi critica referitoare la valoarea tehnico-ştiinţifică a raportului de expertiză întocmit de experul Comşa Sorel scapă controlului de legalitate în recurs, întrucât în această cale de atac poate fi cenzurată doar legalitatea (admisibilitatea) probei, nu însă şi modul în care ea a fost apreciată pentru a se reţine o anumită situaţie de fapt (căreia i se circumscrie raportul juridic litigios), instanţa de apel fiind suverană în această privinţă, deoarece dispoziţiile art. 258 corelat cu art. 264 C. proc. civ. îi atribuie atât competenţa de a evalua şi a hotărî în privinţa administrării probelor care sunt utile şi concludente, cât şi puterea de a aprecia liber probele concret administrate.

De altfel, astfel cum rezultă din cuprinsul deciziei recurate, instanţa de apel nu şi-a întemeiat analiza proprie asupra existenţei elementului răspunderii civile delictuale al legăturii de cauzalitate, pe raportul de expertiză realizat de expertul Comşa Sorel, referirea la acesta fiind realizată doar în privinţa constatării instanţei de fond:

"expertul autorizat MDRAP G. doar a presupus, pe baza expertizei sale profesionale, cele inserate în raportul de expertiză şi răspunsurile la obiecţiuni, acesta menţionând în mod repetitiv faptul că pentru a clarifica situaţia existentă în zonă sunt necesare investigaţii de mare amploare, de către firme specializate şi cu costuri enorme, ce depăşesc posibilităţile financiare ale părţilor ("investigaţii geotehnice de amploare").

Din acest considerent instanţa fondului a analizat întreg materialul probator administrat în cauză, inclusiv declaraţiile de martori şi expertiza de specialitate efectuată de expert Comşa Sorel, ajungând la concluzia că doar după edificarea drumului de acces la Piatra Albă, s-au accentuat fisurile la casă, iar numărul acestora a crescut, ceea ce ar exclude incidenţa în speţă doar a unei tasări în timp a terenului din deal şi de sub casă" (pagina 24 a deciziei recurate).

De asemenea, Înalta Curte constată că tocmai datorită faptului că expertul H. (de specialitate construcţii civile, industriale, agricole şi evaluări proprietăţi imobiliare) a învederat instanţei de judecată de fond că nu are competenţa de a răspunde la unele dintre obiectivele expertizei solicitate, s-a procedat în faza procesuală a fondului, la efectuarea unei expertize judiciare distincte în privinţa respectivelor solicitări care excedau competenţei acestuia, respectiv expertiza realizată de domnul expert G., expert în specialitatea "construcţii civile, industriale şi agricole; evaluarea proprietăţii imobiliare", atestat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Or, acest lucru nu semnifică nicidecum din punct de vedere logico - juridic excluderea din ansamblul probator al cauzei, a raportului de expertiză completat realizat de expertul H., astfel cum în mod nefondat acreditează de fapt recurenta pârâtă prin intermediul acestei critici.

În egală măsură, se constată că instanţa de apel a evaluat în cadrul probatoriului administrat, inclusiv lucrarea realizată de către expert I., dovadă în acest sens fiind paragraful citat supra de prezenta instanţă de recurs:

"evident că există o faptă ilicită a pârâtei, în sensul că nu a respectat măsurile necesare propuse pentru evitarea infiltrărilor şi producerea de alunecări şi nici că a executat lucrările recomandate în memoriul realizat în acest scop, ceea ce a dus în final la alunecarea progresivă a terenului, până la alunecarea masivă din iulie 2021, când pământul cu toate resturile de vegetaţie şi pietriş a ajuns până la acoperişul casei reclamanţilor, experta I. specificând că nu se mai poate locui în imobil fără a fi puse în pericol vieţile oamenilor" (pagina 25 a deciziei recurate).

Solicitările recurentei pârâte de a fi reevaluate constatările expertului G. într-un sens contrar celui reţinut de către instanţa de apel nu pot fi primite întrucât se constată din nou, că ele pun în discuţie temeinicia deciziei recurate şi nu legalitatea acesteia.

Recurenta-pârâtă mai critică şi modalitatea de calcul a prejudiciului, considerând că despăgubirile au fost stabilite greşit prin raportare la D. nr. 7/13.03.2007.

Or, se constată că instanţa de apel a reţinut că această Gazetă nu are efecte juridice, ea reprezentând un reper de evaluare emis de însăşi pârâta, care face pertinentă evaluarea despăgubirilor pentru reclamanţi în acelaşi mod, întrucât imobilul acestora a fost afectat de lucrările desfăşurate în vederea proiectului minier.

Aşadar, atât timp cât instanţa de apel a reţinut în cadrul situaţiei de fapt a cauzei, stabilite în mod definitiv şi pe care se grefează controlul jurisdicţional de legalitate specific căii de atac a recursului, că imobilul litigios a fost afectat de fapta ilicită săvârşită de recurenta pârâtă de a nu efectua lucrările necesare pentru edificarea în condiţii de siguranţă a drumului, se observă că în mod corect s-a procedat în evaluarea cuantumului despăgubirilor cuvenite, la raportarea la acest document utilizat de către pârâta recurentă pentru despăgubirea proprietarilor afectaţi din zona de impact a proiectului minier, în aplicarea principiului juridic general al echităţii - jus est ars boni et aequi şi a celui al egalităţii în drepturi, al nediscriminării, consacrat inclusiv cu caracter de principiu prin art. 16 din Constituţia României.

Din această perspectivă, se observă că nici instanţa de apel, ca de altfel nici instanţa de fond nu au procedat la încălcarea dispoziţiilor art. 1349 şi art. 1385 C. civ., astfel cum eronat afirmă recurenta, atunci când s-au raportat la respectivul document în evaluarea sumei despăgubirilor cuvenite, instanţa de apel enunţând expres criteriile legale de stabilire a acestui cuantum concret, potrivit celor expuse în paragraful precedent şi neprocedând aşadar, la un cumul în această privinţă al regulilor răspunderii civile delictuale cu cele ale răspunderii civile contractuale.

De altfel, recurenta pârâtă nici nu a indicat în mod concret în ce modalitate anume ar fi fost încălcate prevederile art. 1349 şi art. 1385 C. civ., prin raportarea instanţei de apel, în temeiul principiului echităţii (recunoscut şi aplicat în materie de stabilire a despăgubirilor cuvenite inclusiv de CEDO în larga sa jurisprudenţă) şi al principiului nediscriminării, la D. nr. 7/13.03.2007.

Reamintind că prezentul control jurisdicţional se grefează pe situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită ea în mod definitiv de către instanţa de apel, Înalta Curte constată că ansamblul criticilor referitoare la culpa concurentă invocată a (autorilor) reclamanţilor şi la încălcarea astfel, a dispoziţiilor art. 1371 C. civ. repune în discuţie de fapt temeinicia cauzei, prin solicitarea de constatare şi a vinovăţiei intimaţilor.

Or, atât timp cât vinovăţia reprezintă atitudinea psihică, internă a unei persoane faţă de conduita sa (acţiune sau inacţiune) şi urmările acesteia, rezultă evident că aceste critici exced limitelor jurisdicţionale exclusiv de legalitate ale prezentei căi de atac, ele vizând reevaluarea situaţiei de fapt a cauzei.

Se observă că inclusiv prin acest ansamblu de critici, recurenta-pârâtă readuce în discuţie situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel în urma probatoriului administrat, tinzând, încă o dată, la reaprecierea probelor, deşi, aşa cum s-a arătat supra, controlul de nelegalitate nu are ca obiect reevaluarea probatoriului, ci verificarea respectării normelor de drept aplicabile situaţiei de fapt reţinute de instanţele devolutive ale fondului.

Recurenta-pârâtă a mai invocat în această direcţie, puterea de lucru judecat a unor hotărâri judecătoreşti, sub aspectul statuării asupra faptului că informarea publică respectivă nu constituie izvor de obligaţii.

Înalta Curte observă că prin sentinţa civilă nr. 1012/2016, pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr. x/2015, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi în consecinţă a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta M., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., iar prin sentinţa nr. 2502/19.12.2016, pronunţată de Tribunalul Alba, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă prin întâmpinare şi în consecinţă, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul N. împotriva pârâtei S.C. C. S.A.

Prin urmare, hotărârile de care se prevalează recurenta, definitive prin respingerea căilor de atac, au privit alte părţi litigante, neexistând identitate cu privire la acestea, iar obiectul acelor demersuri judiciare a constat în obligarea pârâtei la încheierea unui contract, acţiunile fiind respinse, ca prescrise, astfel că nu se pune problema autorităţii de lucru judecat în cauza de faţă, care să atragă incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ.

Indiferent, Înalta Curte mai constată şi că motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ. nu este incident în cauză întrucât, astfel cum s-a expus anterior, informarea publică respectivă nu a vizat stabilirea vreunei convenţii civile între cele două părţi procesuale prezente, ci doar a servit ca reper al instanţelor devolutive în stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite, în aplicarea principiilor echităţii şi egalităţii de tratament juridic pentru persoane aflate în situaţii similare, comparabile.

Recurenta-pârâtă a mai apreciat că prima instanţă a admis numai al treilea capăt de cerere, respingându-le pe primele două, ceea ce ar fi contradictoriu şi ar ilustra faptul că instanţa s-ar fi pronunţat asupra a altceva decât s-ar fi cerut, însă se constată că partea procesuală ignoră faptul că pe de o parte, prin încheierea de şedinţă din data de 6 februarie 2018, tribunalul a dispus respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâta C. S.A. prin întâmpinare, încheierea nefiind atacată de recurentă.

Pe de altă parte se constată că primele două petite (care erau acţiuni în constatare) reprezentau din punct de vedere al calificării juridice, chestiuni prejudiciale pretenţiei în realizare reprezentate de obligarea la despăgubiri materiale, ele reprezentând din punct de vedere logico - juridic premisa acordării de despăgubiri întemeiate pe răspunderea civilă delictuală. Astfel, în lipsa constatării afectării imobilului de proiectul minier şi a faptului că imobilul nu mai poate fi adus la starea iniţială, astfel încât să poată fi locuit în condiţii de siguranţă, fără a mai fi afectat in viitor de deplasarile/miscarile de teren si infiltraţiile de apa cauzate de construirea drumului de acces la Piatra Alba de către pârâtă, nu se putea acorda despăgubiri reprezentând valoarea imobilului.

Se observă că instanţa de apel a respectat acest silogism logico - juridic, astfel cum demonstrează însăşi motivarea instanţei de apel din decizia recurată prin care s-a confirmat sentinţa pronunţată:

"Cât timp pârâtei i s-a adus la cunoştinţă caracterul instabil al zonei, existenţa infiltraţiilor, atât la suprafaţă, cât şi de adâncime, posibilitatea de alunecare cu afectarea locuinţelor din aval, faptul că i s-a solicitat luarea anumitor măsuri pentru stabilizarea terenului, fără a se face dovada că aceste măsuri au fost realizate şi că au fost verificate de către un verificator autorizat MLPAT, chiar dacă drumul a fost executat în baza unui proiect şi a avut la bază o autorizaţie de construire, evident că există o faptă ilicită a pârâtei, în sensul că nu a respectat măsurile necesare propuse pentru evitarea infiltrărilor şi producerea de alunecări şi nici că a executat lucrările recomandate în memoriul realizat în acest scop, ceea ce a dus în final la alunecarea progresivă a terenului, până la alunecarea masivă din iulie 2021, când pământul cu toate resturile de vegetaţie şi pietriş a ajuns până la acoperişul casei reclamanţilor, experta I. specificând că nu se mai poate locui în imobil fără a fi puse în pericol vieţile oamenilor" (pagina 25 a deciziei recurate).

Or, cel puţin acest paragraf al instanţei de apel confirmă atât constatarea afectării imobilului litigios de lucrările aferente proiectului minier al companiei C. S.A., drumul de acces fiind realizat în cadrul acestui proiect, cât şi caracterul nelocuibil al imobilului în urma afectării provocate prin fapta ilicită a recurentei pârâte, instanţa de apel indicând pericolul punerii în primejdie a vieţii oamenilor, ca urmare a ajungerii în urma alunecării masive de teren, a pământului cu toate resturile de vegetaţie şi pietriş până la acoperişul casei reclamanţilor.

Aşadar, atât timp cât se constată că s-a a dat o dezlegare inclusiv acestor aspecte care reprezintă chestiuni prejudiciale şi în lipsa cărora soluţia de admitere a cererii de despăgubiri adoptată de tribunal şi confirmată de instanţa de apel nu ar fi putut fi dată, rezultă pe cale de consecinţă, că este eronată critica recurentei vizând greşita dezlegare (în sensul respingerii) de către instanţa de apel a motivului de apel relativ nepronunţării instanţei de fond asupra acestor elemente, din perspectiva invocată de recurenta pârâtă.

Prin prisma acestor elemente expuse, se constată o dezlegare corectă a instanţei de apel asupra motivului de apel respectiv, însă cu argumentarea parţial diferită - expusă supra - de cea a curţii de apel vizând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 443 sau art. 444 C. proc. civ., astfel încât, substituind în parte, motivarea instanţei de apel realizată în această direcţie, cu argumentele expuse în prezent de instanţa de recurs, nu se constată pe cale de consecinţă, nici din acest unghi de vedere, incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. invocat de recurentă.

Înalta Curte nu poate primi nici alegaţia pârâtei recurente în sensul că reclamanţii ar fi solicitat despăgubiri pentru valoarea întregii construcţii, însă au primit despăgubiri aferente imobilului, astfel că instanţa s-ar fi pronunţat ultra petita.

Înalta Curte reţine că pretinsa pronunţare a instanţei extra petita/ultra petita, ca reflectare a principiului disponibilităţii, se analizează în raport cu obiectul litigiului, astfel cum acesta este delimitat prin cererea de chemare în judecată.

Critica formulate de recurenta pârâtă este nefondată, în principal pentru că atât timp cât instanţa de apel a reţinut definitiv în cadrul situaţiei de fapt a cauzei, imposibilitatea locuirii pe mai departe în imobil fără riscul pierderii de vieţi omeneşti, atunci se constată că premisa factuală pe care şi-a construit recurenta pârâtă acest grup de critici nu se regăseşte în cauză, neimpunându-se pe cale de consecinţă, astfel cum invocă recurenta pârâtă, acordarea de despăgubiri egale cu valoarea invocatelor reparaţii necesare.

În subsidiar, instanţa de recurs mai constată şi faptul că în privinţa acestui aspect, instanţa de apel a menţionat că "valoarea reparaţiilor depăşeşte valoarea casei, astfel că dacă instanţa de apel ar admite această solicitare ar echivala cu o agravare în apel a propriei situaţii, ceea ce nu este posibil".

Prin urmare, câtă vreme în cadrul situaţiei de fapt, dezbătându-se probatoriul, s-a constatat de către instanţa de apel că valoarea reparaţiilor necesare imobilului o excede pe cea a imobilului, solicitată de către reclamanţi, iar instanţa a acordat despăgubiri ce constau în valoarea bunului în litigiu, rezultă atunci că nici din acest unghi de vedere nu se pune problema acordării în cauză a ceea ce nu s-ar fi cerut, astfel cum susţine recurenta; de altfel, cu privire la această chestiune, nelămuririle pârâtei pot fi soluţionate în condiţiile art. 443 C. proc. civ., pe calea specială a lămuririi dispozitivului.

În acest context, criticile de la acest punct din cererea de recurs, arondate faptului că prejudiciul stabilit nu ar fi cert, determinat sau determinabil, critici aduse inclusiv probelor administrate cauzei, reprezintă critici subsumate temeiniciei cauzei, atât timp cât aceste caractere ale elementului prejudiciu al răspunderii civile delictuale ţin de realitatea faptică, de situaţia de fapt a cauzei, care scapă controlului exclusiv de legalitate al instanţei de recurs.

Aşadar, grefat pe situaţia de fapt configurată definitiv de instanţa de apel, în cauză nu se poate invoca în mod fondat nici încălcarea de către instanţele devolutive ale fondului cauzei a dispoziţiilor art. 1532 alin. (3) C. civ. referitor la caracterul cert al prejudiciului.

Prin urmare, faţă de cele anterior reţinute şi cum în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motivele de nelegalitate invocate în cauză de recurentă şi nici motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul ca nefondat.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., reţinând culpa procesuală a recurentei-pârâte în formularea prezentei căi de atac, întrucât aceasta urmează a fi respinsă, Înalta Curte urmează să o oblige pe pârâtă la plata către intimaţii-reclamanţi E. şi F. a sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat, conform documentului justificativ aflat la dosar, sumă apreciată rezonabilă în raport de complexitatea cauzei şi munca efectivă depusă de apărătorul ales.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A., împotriva deciziei nr. 2661 din 18 iulie 2024 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi E. şi F..

Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 5000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimaţii-reclamanţi E. şi F..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 iunie 2025.