Dismissal of appeals challenging partial absolute nullity of apartment documentation and land cadastre entries for change of destination of state property

Şedinţa publică din data de 3 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată la 29 iunie 2016 pe rolul Tribunalului Timiş, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Timişoara, Consiliul Local al Municipiului Timişoara, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., S.C. P. S.A. şi S.C. Q. S.A.;

- să se constate nulitatea absolută parţială a actului/documentaţiei de apartamentare înscrisă în CF x Timişoara pentru nr. top x ulterior transcrisă în CF x Timişoara în privinţa calificării ca spaţii comune indivize a spaţiilor situate la demisolul imobilului (în fapt, foste apartamente);

- să se stabilească că o suprafaţă de 973 mp teren din nr. top x este, în sensul art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 modificată şi art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 250/2007 o suprafaţă suficientă pentru buna utilizare a imobilului construcţie situat în Timişoara B-dul x nr. 65 ce a aparţinut antecesorilor lor;

- să se constate nulitatea absolută parţială a actului/documentaţiei de apartamentare înscrisă şi ulterior transcrisă în aceleaşi cărţi funciare şi în privinţa cotelor de teren aferente apartamentelor din imobil;

- să se dispună reapartamentarea întregului imobil prin atribuirea de cote de teren corespunzătoare apartamentelor/spaţiilor de la demisolul imobilului raportat la suprafaţa construită şi restrângerea în mod corespunzător a cotelor de teren aferente apartamentelor situate la parter şi la etajul construcţiei;

- să se constate că în fapt imobilul nr. top. x, teren intravilan împrejmuit are o suprafaţa reală de 1779 mp şi să se dispună rectificarea suprafeţei înscrisă în CF de la 1287 mp la 1779mp;

- să se dispună dezmembrarea imobilului nr. top. x în loturi noi, unul, ca teren aferent imobilului casă cu mai multe apartamente din Timişoara B-dul x nr. 65 şi un altul liber, având ca proprietar Statul Român;

- să se dispună rectificarea tuturor înscrierilor de carte funciară efectuate în baza actelor mai sus arătate a căror nulitate au solicitat a fi constatată şi a cărţilor funciare subsecvent constituite.

La data de 21 octombrie 2016, reclamanţii au depus completare de acţiune solicitând să se constate şi nulitatea absolută a încheierii de carte funciară ce a stat la baza înscrierii actului/documentaţiei de apartamentare indicat/ă în cererea introductivă şi ca admiterea celorlalte capete de cerere indicate în cererea introductivă să se dispună potrivit constatărilor şi concluziilor raportului de expertiză extrajudiciară (anexat) întocmit de expert judiciar R..

Totodată, au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a numitei S., succesoarea numitei E. (decedată).

Urmare a transmiterii proprietăţii către S.C. Q. S.A., pârâta S.C. P. S.A. a arătat că nu mai are calitate procesuală pasivă şi a solicitat introducerea în cauză a societăţii cumpărătoare.

La data de 21 octombrie 2016, instanţa a respins excepţia necompetenţei materiale a tribunalului şi a încuviinţat cererea de introducere în cauză a S.C. Q. S.A..

2. Sentinţa pronunţată de tribunal:

Prin sentinţa nr. 606 din 5 mai 2017, Tribunalul Timiş, secţia civilă a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei E. şi a respins cererea de chemare în judecată formulată împotriva acesteia, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală de folosinţă.

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi excepţia inadmisibilităţii cererii invocată de acelaşi pârât.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel în primul ciclu procesual:

Prin decizia nr. 208 din 5 decembrie 2018, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a admis apelul reclamanţilor A., B. şi C. împotriva sentinţei tribunalului.

A admis cererea de intervenţie accesorie formulată în sprijinul apelanţilor de T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH. şi II..

A schimbat, în parte, sentinţa, în sensul că a admis acţiunea completată.

A constatat că suprafaţa reală a imobilului nr. top. x, teren intravilan înscris în CF x Timişoara, actual în CF x Timişoara, este de 1783 mp şi a dispus modificarea suprafeţei înscrisă în cartea funciară de la 1287 mp la 1783 mp.

A respins, în rest, acţiunea.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

A respins apelul pârâtului Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva aceleiaşi hotărâri.

I-a obligat pe pârâţii-intimaţi Municipiul Timişoara, Consiliul Local al municipiului Timişoara, G. şi O. la plata, în solidar către reclamanţii apelanţi, a sumei de 700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Prin decizia civilă nr. 455 din 19 februarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamanţii A., C. şi B. (decedată) împotriva deciziei nr. 208 din 5 decembrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

A casat, în parte, decizia şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

A menţinut dispoziţiile privind:

- admiterea cererii de intervenţie accesorie fomulată de T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH. şi II.;

- constatarea faptului că suprafaţa reală a imobilului nr. top. x, teren intravilan înscris în CF x Timişoara, actual CF x Timişoara, este de 1783 mp şi dispunerea modificării suprafeţei înscrise în cartea funciară de la 1287 mp la 1783 mp;

- respingerea apelului declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara împotriva sentinţei nr. 606 din 5 mai 2017 a Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

A respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara împotriva aceleiaşi decizii.

5. Soluţia curţii de apel în rejudecare:

Prin decizia civilă nr. 131 din 11 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a fost admis apelul formulat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 606 din 5 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Timiş, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Municipiul Timişoara, Consiliul Local al Municipiului Timişoara, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, D., S., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., S.C. P. S.A., S.C. Q. S.A.., intervenienţi intimaţi T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH. şi II., pârâtul Statul Roman, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi intervenienţii forţaţi intimaţi JJ., KK., LL., MM., NN., OO. şi PP..

A fost schimbată, în parte, sentinţa civilă, în sensul că a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată şi completată de reclamanţii A., B. şi C..

S-a dispus modificarea suprafeţei imobilului - teren înscris în CF x Timişoara, actual CF x Timişoara, de la 1287 mp la 1783 mp.

S-a constatat nulitatea absolută parţială a documentaţiei de apartamentare înscrisă în CF x Timişoara pentru nr. top. x, ulterior transcrisă în CF x Timişoara în privinţa calificării ca spaţii comune indivize a spaţiilor situate la demisolul imobilului, precum şi a încheierii de carte funciară ce a stat la baza înscrierii acestei operaţiuni.

S-a constatat nulitatea absolută parţială a documentaţiei de apartamentare înscrisă în CF x Timişoara pentru nr. top. x, ulterior transcrisă în CF x Timişoara în privinţa cotelor de teren aferente apartamentelor din imobil, precum şi a încheierii de carte funciară ce a stat la baza înscrierii acestei operaţiuni.

S-a stabilit că terenul aferent construcţiei situate în Timişoara, Bulevardul x, cu nr. top x este în suprafaţă de 1583 mp.

S-a dispus dezmembrarea imobilului constând în casă şi curte în suprafaţă de 1783 mp cu nr. top. x, înscris în CF x Timişoara în două loturi: lotul l, constând în casă şi curte în suprafaţă de 1583 mp, situate în Timişoara, Bulevardul x, nr. 65 şi lotul x constând în teren intravilan în suprafaţă de 200 mp înscris în CF nou, conform propunerii de dezmembrare efectuată în cauză de domnul expert QQ..

S-a dispus reapartamentarea imobilului constând în casă cu 29 de apartamente (D +P+E), şi curte în suprafaţă de 1583 mp, cu nr. top x, conform propunerii formulate de expertul QQ., varianta a doua, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, cu menţiunea că fiecare cotă parte indiviză din terenul aferent construcţiei va fi calculată pentru fiecare apartament prin raportare la suprafaţa de 1583 mp.

Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei apelate.

Au fost obligaţi fiecare dintre pârâţi şi intervenienţi la cheltuieli de judecată către reclamanţi în cuantum de 569,74 RON fiecare.

Prin decizia civilă nr. 272 din 11 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a fost respinsă excepţia tardivităţii cererii de completare a dispozitivului.

A fost admisă cererea de completare a deciziei civile nr. 131 din 11 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, formulată de apelantul-reclamant A..

A fost dispusă rectificarea înscrierilor de carte funciară efectuate în baza documentaţiei de apartamentare înscrisă în CF x Timişoara pentru nr. top. x, ulterior transcrisă în CF x Timişoara în privinţa calificării ca spaţii comune indivize a spaţiilor situate la demisolul imobilului şi în privinţa cotelor de teren aferente apartamentelor din imobil şi a încheierii de carte funciară ce a stat la baza înscrierii acestei operaţiuni, ca urmare a constatării nulităţii absolute parţiale a acesteia, precum şi a cărţilor funciare subsecvent constituite.

6. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 131 din 11 mai 2023 şi a deciziei civile nr. 272 din 11 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, intervenienţii OO., PP., NN., LL., MM. şi JJ. împreună cu pârâţii K., H. şi S. au formulat cerere de recurs.

De asemenea, împotriva deciziei civile nr. 131 din 11 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara au declarat recurs.

7. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 8 aprilie 2024 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 5.

Prin rezoluţia din 23 aprilie 2024, s-a dispus comunicarea recursurilor reciproc între recurenţi şi către intimaţi, cu menţiunea că au obligaţia de a depune întâmpinare, în termen de 30 de zile de la comunicare.

8. Procedura de filtru:

În aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la 21 ianuarie 2025 când s-a dispus amânarea cauzei la 25 martie 2025, faţă de împrejurarea că raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor formulate în cauză nu a putut fi comunicat intimatelor-pârâte P. S.A. şi Q. S.A.

La 25 martie 2025, prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, s-a reţinut că hotărârea este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, recursurile sunt declarate în termenul legal, iar parte din criticile formulate prin cererile de recurs pot fi examinate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 din C. proc. civ.

După epuizarea etapelor prevăzute de procedura de filtru, s-a fixat termen la 25 martie 2025 pentru discutarea admisibilităţii în principiu a recursului.

Constatându-se admisibilitatea în principiu a recursurilor, prin încheierea de şedinţă din 25 martie 2025 a fost stabilit termen la 3 iunie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării căii de atac.

9. Motivele de recurs:

a) Recursul declarat de intervenienţii OO., PP., NN., LL., MM. şi JJ. împreună cu pârâţii K., H. şi S.:

Cu privire la recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 131 din 11 mai 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, recurenţii au invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi au arătat că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală în ceea ce priveşte constatarea nulităţii absolute parţiale a documentaţiei şi a încheierilor de carte funciară referitoare la dezmembrarea şi reapartamentarea imobilului.

Recurenţii au mai mentionat că, de altfel, hotărârea nu este motivată - din lecturarea ei rezultă că instanţa de apel a reiterat motivele din apel şi din decizia de casare, apoi a dispus soluţia, fără să menţioneze şi motivele pentru care a ajuns la această concluzie.

Au precizat că au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelanţilor, însă instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra acesteia. Au învederat că, transmiţând dreptul de proprietate asupra apartamentelor deţinute, apelanţii şi-au pierdut calitatea procesuală activă în cauză.

În continuare, au afirmat că în ceea ce priveşte fondul cauzei, raportat la probele administrate, cât mai ales la temeiurile de drept invocate în susţinerea stării de fapt, instanţa de fond a pronunţat o soluţie temeinică şi legală.

Prima instanţă a interpretat şi reţinut corect dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2000, text ce prevede sub sancţiunea nulităţii absolute doar schimbarea destinaţiei spaţiului survenită după remiterea notificării - ori, în dosar nu există nicio probă că schimbarea spaţiului aflat la subsolul imobilului a avut loc după trimiterea notificării. În referatul existent în dosarul administrativ, aferent notificării, se menţionează că, la subsolul imobilului se află boxe, care nu erau în circuitul locativ.

În concluzie, nu există niciun script care să probeze faptul că, în cazul subsolului imobilului, a fost schimbată destinaţia după depunerea notificării.

Referitor la terenul construit şi neconstruit, în suprafaţă de 1287 mp, ce constituie nr. topografic x, acesta a fost cuprins la rândul său, prin aceeaşi documentaţie de apartamentare executata de expert RR., în părţi comune indivize, cum de altfel au şi fost încheiate contractele de vânzare-cumpărare ale apartamentelor, toate menţionând şi părţile comune indivize.

Or, raportat la acest aspect, cât timp în cauză nu există niciun temei sau caz care să atragă nulitatea absolută a documentaţiei de apartamentare, în sensul calificării ca spatii comune indivize a celor situate la demisolul imobilului, nu exista niciun temei pentru atribuirea de cote de teren spaţiilor de la demisol.

De altfel, din planşele foto depuse la dosar se poate observa că demisolul este spaţiu tehnic, în el aflându-se conductele de apa şi canal, fiind încă o dovadă a faptului că acest spaţiu are natura juridică de părţi comune indivize, iar nu de entitate distinctă.

În opinia recurenţilor, în mod corect a analizat prima instanţă solicitarea reclamanţilor privind stabilirea unei suprafeţe de 973 mp teren din numărul topografic x ca fiind suficient spre o buna utilizare a construcţiei, întrucât terenul ce are calitatea de parte comună indiviză se stabileşte ţinând cont de suprafaţa necesară, aşa cum dispune art. 649 C. civ.. Aşa cum rezulta şi din planşa topografică, tot terenul ce constituie numărul topografic x este ocupat de casa, curtea comună şi de magaziile cumpărate, astfel că întreaga suprafaţă este necesară pentru buna utilizare a construcţiei.

Cu privire la recursul declarat împotriva hotărârii de completare dispozitiv nr. 272 din 16 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, recurenţii au invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi au arătat că hotărârea recurată nu este motivată, în sensul că instanţa de apel a reiterat motivele din apel şi din decizia de casare, apoi a dispus soluţia, fără să menţioneze şi motivele pentru care a pronunţat acea decizie.

În cuprinsul memoriului de recurs, au reiterat aceleaşi critici cu cele din recursul împotriva deciziei civile nr. 131 din 11 mai 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, arătând în plus doar faptul că deşi dosarul a fost casat cu trimitere spre rejudecare în faţa instanţei de apel, în vederea completării raportului de expertiză, în cauză fiind realizată o astfel de completare, instanţa de apel a ignorat-o şi a ales în opinia recurenţilor, un raport de expertiză pe placul apelanţilor.

b) Recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului:

Printr-un prim motiv de recurs, subsumat dispoziţiilor art. 488 (l) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă criticând decizia civilă nr. 131 din 11 mai 2023 a Curţii de Apel Timişoara, a arătat că în mod eronat instanţa nu a admis excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.

În condiţiile Legii nr. 10/2001 republicată, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului are obligaţii legale numai în condiţiile art. 29 şi art. 31 din Legea nr. 10/2001, respectiv numai pentru imobilele care se află evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate integral, cu respectarea prevederilor legale, în urma notificării transmise de petenţi.

Astfel, în condiţiile legale ale articolelor anterior menţionate, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului are obligaţia să emită o decizie motivată, cu propunerea de acordare despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, care va fi comunicată către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul instituţiei, conform prevederilor din Legea nr. 247/2005 Titlul VII.

S-a mai învederat că în ceea ce priveşte competenţa instanţei, aceasta putea interveni numai în măsura în care se emitea această decizie sau dispoziţie motivată de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului prin finalizarea procedurii administrative, pentru ca această decizie, ulterior, să poată face obiectul analizei instanţei judecătoreşti pentru legalitate, în condiţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Ca atare, s-a concluzionat că în cadrul contestaţiei formulate de contestatori, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului nu are calitate procesuală de a se pronunţa asupra capetelor de cerere prezentate.

De asemenea, în dovedirea calităţii de persoană îndreptăţită a contestatorilor este necesară depunerea tuturor actelor doveditoare în condiţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, precum şi dovedirea preluării abuzive a imobilului revendicat de către Statul Român.

Aşadar, apreciază ca nu este dovedită calitatea procesuală pasivă în condiţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, iar soluţionarea notificării reclamanţilor pe fond urmează numai după completarea dosarului administrativ cu toate actele doveditoare.

De asemenea, în condiţiile emiterii deciziei motivate de propunere de acordare a despăgubirilor, numai după dovedirea calităţii de persoană îndreptăţită în condiţiile Legii nr. 10/2001, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului are obligaţia să înainteze decizia motivată către instituţia competentă (Comisiei Naţionale din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor), iar nu să acorde efectiv aceste despăgubiri.

În condiţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului are obligaţia să emită o decizie motivată, pentru propunerea de acordare de despăgubiri în condiţiile legii speciale respectiv, Legea nr. 165/2013 şi să înainteze această decizie Comisiei Naţionale din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că în mod nelegal a fost obligată la plata cheltuielilor de judecata în suma de 569,74 RON, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 454 si urm. C. proc. civ.

Totodată, pentru acordarea cheltuielilor de judecată este necesară probarea efectuării lor pe baza documentelor justificative, în condiţiile art. 452 C. proc. civ., care trebuie depuse la dosarul cauzei în original, înainte ca instanţa să rămână în pronunţare, condiţii neîndeplinite în cauză.

În conformitate cu art. 451 alin. (2) C. proc. civ., cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocaţial pot fi puse în sarcina părţii adverse doar în măsura rezultată după evaluarea lor în raport de valoarea pricinii şi munca avocatului şi numai în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil.

c) Recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara:

Invocând dispoziţiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 405 C. proc. civ., raportate la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi act normativ, recurentul-pârât a arătat că hotărârea atacată este lovită de nulitate, întrucât instanţa de apel nu s-a pronunţat în mod distinct şi nici măcar implicit asupra apelului său formulat împotriva sentinţei nr. 606 din 5 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Timiş, având în vedere că nici în considerente, nici în dispozitivul hotărârii atacate nu a făcut niciun fel de referire la apelul său, omiţând practic a se pronunţa.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că instanţele de fond erau obligate să constate lipsa calităţii de reprezentant a Ministerului Finanţelor pentru Statul Român, împrejurare raportată la probatoriul cauzei.

Însă, instanţa ignorând faptul că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile cu caracter general în reprezentarea Statului Român impuse de art. 223 alin. (1) C. civ., în sensul că în raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu ca titular de drepturi şi obligaţii, Statul participă prin Ministerul Finanţelor Publice, ci sunt incidente dispoziţiile speciale date de Codul Administrativ, fiind evidentă lipsa de calitate procesuală pasivă, a încălcat în mod flagrant principiul specialia generalibus derogant, respectiv normele neechivoce ale Codului administrativ.

Imobilul aflat în dezbatere se află în proprietatea Statului Român, în folosinţa Sfatului Popular al oraşului Timişoara, aşa cum a fost naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950.

Bunurile imobile pot aparţine domeniului public al statului sau domeniului public sau privat al unităţilor administrativ-teritoriale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 213/1998 şi actualului Cod administrativ sau ale Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, sens în care Statul Român nu este reprezentat obligatoriu de Ministerul Finanţelor.

Or, în speţă, nu s-a administrat vreo probă din care să rezulte faptul că acest imobil se găseşte în anexa arătată de Legea nr. 213/1998 şi nici în Anexa 4 a Codului administrativ, fiind vorba despre o proprietate de interes local reprezentarea Statului Român urmând a fi făcută de autorităţile locale.

Mai mult, lipsa de calitate de reprezentant invocată rezultă şi din dispoziţiile Legii nr. 18/1991 republicată, în ceea ce priveşte terenul aferent.

Analizând calitatea procesuală pasivă a Statului Român prin Ministerul Finanţelor, în mod eronat instanţele de fond nu au constatat lipsa acestei calităţi raportat şi la dispoziţiile imperative ale art. 36 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 18/1991, republicată.

Terenul în discuţie a trecut ope legis din proprietatea Statului Român în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale, legea fiind un mod originar de dobândire a proprietăţii.

Având în vedere că imobilul este situat în intravilanul Municipiului Timişoara şi era în administrarea şi folosinţa autorităţilor locale la data apariţiei Legii fondului funciar, Ministerul Finanţelor Publice - presupus reprezentant al Statului Român - nu poate avea în speţă calitatea de reprezentant a Statului Român, astfel încât se impunea constatarea lipsei calităţii de reprezentant a Ministerul Finanţelor faţă de Statul Român, nefiind vorba de o proprietate de interes naţional, calitate de reprezentant având unitatea administrativ teritorială pe teritoriul căreia se află imobilul, aceasta fiind în fapt şi entitatea care încasează impozitele şi taxele aferente imobilului.

Date fiind cele arătate, se impune şi exonerarea Ministerului Finanţelor de la plata oricăror cheltuieli de judecată, acestea putând fi eventual stabilite în sarcina reprezentantului Statului Român, respectiv unitatea administrativ teritorială pe teritoriul căreia se găseşte imobilul.

10. Apărările formulate:

Recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a depus întâmpinare la recursurile formulate în cauză.

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a solicitat respingerea cererii de recurs formulate de reclamanţi ca netemeinică şi nelegală faţă de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

În ceea ce priveşte recursul declarat de OO., PP., NN., LL., MM. şi JJ. împreună cu pârâţii K., H. şi S. a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

A. şi C. prin avocat, au formulat concluzii prin care au solicitat respingerea recursurilor declarate în cauză, întrucât deciziile recurate sunt legale şi temeinice, fiind pronunţate în deplină concordanţă cu probele administrate, dispoziţiile legale incidente precum şi cu respectarea îndrumărilor regăsite în decizia de casare nr. 455 din 19 februarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cu privire la recursul formulat de intervenienţii OO., PP., NN., LL., MM. şi JJ. împreună cu pârâţii K., H. şi S. împotriva deciziei nr. 131 din 11 mai 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, au învederat că deciziile atacate de recurenţi sunt motivate, instanţa de apel făcând o îmbinare între dispoziţiile legale incidente, situaţia juridică constatată, expertiza administrată şi îndrumările instanţei de casare care au condus la admiterea cererii de apel.

Au mai precizat că au interes şi calitate în a contesta actele înscrise în CF, acte nelegale, cu atât mai mult cu cât pe rolul Tribunalului Timiş au înregistrat dosarul nr. x/2016 al Tribunalului, în care se va analiza posibilitatea restituirii în natură şi pentru demisol, terenul notificat, în urma soluţionării definitive a prezentei cauze.

În privinţa deciziei civile nr. 272 din 11 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, au învederat că recurenţii nu au invocat nici un fel de motiv de nelegalitate, recursul nefiind astfel motivat, întrucât nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În privinţa recursului declarat de Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara au solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât în speţă prin decizia civilă nr. 208 din 5 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, cât şi prin decizia civilă nr. 455 din 19 februarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, au fost respinse apărările ANAF, fiind respins atât apelul cât şi recursul acestei instituţii în mod definitiv.

A concluzionat că în raport de această împrejurare se impune în cauză soluţia de respingere a recursului.

În privinţa recursului declarat de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, au învederat că potrivit dispoziţiei de restituire în natură nr. 129 din 2 februarie 2016 dată de Primarul Minicipiului Timişoara a fost declinată competenţa de soluţionare a notificării pentru nr. top. x în suprafaţă de 589 mp provenită din dezmembrarea nr. topo. initial 7291, în favoarea Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

În consecinţă, a solicitat respingerea cererii de recurs formulate de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

a) Examinând recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 131 din 11 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, şi împotriva deciziei civile nr. 272 din 16 noiembrie 2023 pronunţată de aceeaşi instanţă de recurenţii-pârâţi, H., K., S. împreună cu recurenţii-intervenienţi JJ., LL., MM., NN., OO. şi PP., prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prioritar, Înalta Curte subliniază că recursurile vor fi analizate împreună, întrucât pe de o parte, decizia de completare dispozitiv nr. 272 din 16 noiembrie 2023 face corp comun cu decizia recurată nr. 131 din 11 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, iar pe de altă parte, în considerarea caracterului comun al criticilor formulate de recurenţi.

Invocând motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenţii-pârâţi au susţinut, în esenţă, faptul că decizia recurată nr. 131 din 11 mai 2023 este netemeinică şi nelegală în ceea ce priveşte constatarea nulităţii absolute parţiale a documentaţiei şi a încheierilor de carte funciară, referitoare la dezmembrarea şi reapartamentarea imobilului, fiind, totodată, nemotivată.

Înalta Curte reţine că argumentele şi criticile întemeiate în drept de recurenţi pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. se subsumează doar parţial prevederilor acestei norme, fiind în rest incident conţinutul normativ al prevederilor art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ.

Această încadrare în drept se fundamentează pe împrejurarea că recurenţii au criticat decizia instanţei de apel şi prin prisma faptului că nu ar fi motivată şi că s-ar fi preluat în considerentele acesteia argumentele din decizia din apel şi din decizia de casare fără a menţiona motivele proprii pentru care instanţa de apel a pronunţat soluţia recurată.

Prin urmare, Înalta Curte va răspunde acestor critici, în considerarea normei înscrise în prevederile art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., în conformitate cu care Casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Potrivit art. 425 C. proc. civ., hotărârea judecătorească cuprinde o parte introductivă, considerentele şi dispozitivul.

Criticile recurenţilor sunt îndreptate împotriva considerentelor deciziei recurate, care potrivit normei menţionate ar trebui să cuprindă "obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Examinând hotărârea în raport de exigenţele acestor prevederi, Înalta Curte constată că aceasta corespunde structurii prevăzute de lege, instanţa de apel reţinând corect situaţia de fapt şi încadrarea în drept, pe baza probelor administrate, a analizei şi aprecierii acestora, cu explicarea modului în care legea se aplică situaţiei din speţă.

Ca atare nu este fondată afirmaţia recurenţilor în sensul că instanţa de apel ar fi reluat argumentele din decizia din apel (din primul ciclu procesual) şi ale deciziei din recurs (care a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare).

Revenind la prevederile art. 425 alin. (1) C. proc. civ. şi transpunând dispoziţiile acestei norme în contextul criticilor formulate de recurenţi, verificând conţinutul deciziei atacate, Înalta Curte apreciază că aceasta îndeplineşte exigenţele impuse de textul precitat, judecătorul fondului expunând clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, ceea ce face ca afirmaţiile recurenţilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. să apară ca fiind nefondate.

Conform art. 501 alin. (1) C. proc. civ. "În caz de casare hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul", iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol "După casare, instanţa de fond va judeca din nou în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată".

În speţă, prin decizia de casare numărul 455 din 19 februarie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în primul ciclu procesual s-au menţinut dispoziţiile din decizia numărul 208 din data de 5 decembrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara privind admiterea cererii de intervenţie accesorie, constatarea suprafeţei reale a terenului număr topo x înscris în CF x ca fiind de 1783 şi modificarea suprafeţei din 1287 m2 la 1783 m2, respingerea apelului şi recursului Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

De asemenea, prin aceeaşi decizie de casare, Înalta Curte a dat o dezlegare problemei litigioase privind schimbarea destinaţiei bunurilor ce au fost iniţial înscrise în cartea funciară numărul 2432 Timişoara sub numărul topo x din bunuri principale în bunuri accesorii părţi comune, astfel cum sunt înscrise în CF colectivă numărul 414217-C1 Timişoara, reţinând că în mod evident a avut loc o schimbare a destinaţiei.

Aşa fiind, în rejudecare, instanţa de apel a ţinut seama de limitele casării şi implicit de considerentele decisive (care au fundamentat soluţia şi care intră sub incidenţa autorităţii de lucru judecat), şi de cele decizorii (care au dat dezlegări unor chestiuni incidentale), pe care le-a reiterat pe lângă argumentele proprii, cu privire la cererile principale formulate.

Mai mult, instanţa s-a raportat în motivare la probele noi, respectiv o expertiză topografică, în varianta a doua, dispunându-se reapartamentarea imobilului, casă şi curte cu determinarea cotelor părţi din proprietatea comună.

Înalta Curte reaminteşte că, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. nu obligă instanţa să răspundă tuturor susţinerilor avansate de parte, acestea putând fi analizate global, printr-un raţionament juridic de sinteză ori luând în considerare aspectele considerate esenţiale, astfel încât potenţiala lipsă a unui răspuns al instanţei la fiecare argument al părţii nu poate fi calificată drept lipsă a motivării, după cum nici nemulţumirea recurenţilor referitoare la modalitatea în care instanţa de apel a interpretat dispoziţiile legale incidente nu echivalează cu lipsa motivării.

Pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil este suficient ca judecătorul să fi examinat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate, şi, prin urmare, acest motiv de nelegalitate este incident în condiţiile în care hotărârea supusă recursului este nemotivată în raport cu elementele relevante ale cauzei şi în lipsa cărora controlul judiciar este imposibil a se efectua, iar nu relativ la toate susţinerile şi apărările formulate de părţi.

Jurisprudenţa CEDO a statuat că noţiunea de proces echitabil necesită ca o instanţă internă care a motivat succint decizia pronunţată, să fi examinat totuşi în mod real chestiunile esenţiale supuse atenţiei sale şi să nu se fi mulţumit să confirme pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (cauza Helle c. Finlandei, Albert c. României), însă, deşi art. 6 pct. 1 din Convenţie obligă instanţele să-şi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (cauza Van de Hurk c. Ţărilor de Jos).

Tot subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt şi criticile vizând nepronunţarea instanţei de apel cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, motivat de faptul că au înstrăinat apartamentul ai căror proprietari erau.

Se constată că problema lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor a fost susţinută de pârâţi prin întâmpinarea formulată la motivele de recurs din primul ciclu procesual, iar prin decizia de casare s-a impus ca dezlegare obligatorie cadrul procesual de care instanţa de apel a ţinut seama în rejudecare.

De altfel, calitatea procesuală activă a reclamanţilor rezidă şi din faptul că soluţia ce instanţa avea a o pronunţa era de natură a le genera noi drepturi cu privire la demisol, care a fost supus operaţiunii de transformare, alături de alte bunuri, teren construit şi neconstruit, din bunuri principale aparţinând Statului Român în bunuri accesorii, părţi comune cu privire la care s-a intabulat un drept de coproprietate comună forţată în favoarea mai multor proprietari.

Pe fondul cauzei, criticile recurenţilor referitoare la nelegalitatea deciziei recurate cu privire la constatarea nulităţii absolute a documentaţiei de apartamentare şi a încheierilor de carte funciară privind dezmembrarea şi reapartamentarea imobilului, se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în conformitate cu care "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate (...) când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Înalta Curte apreciază că şi acest motiv de recurs este nefondat, astfel cum se va expune în continuare.

Recurenţii au susţinut că sancţiunea nulităţii absolute a schimbării destinaţiei spaţiului prevăzută de dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea 10/2001 poate surveni doar după depunerea notificării prevăzute de acest act normativ, însă, în speţă, au afirmat că nu există nici o dovadă în acest sens.

Înalta Curte reţine că această critică nu este fondată, deoarece pentru imobilul în litigiu a fost depusă o notificare cu nr. 1074 din data de 31 octombrie 2001 prin BEJ SS. şi TT., în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, iar ulterior, la 15 august 2005, a fost înregistrată sub nr. x o documentaţie cadastrală, în baza căreia s-au modificat în CF nr. x menţiunile privind destinaţia unor spaţii, identificate ca părţi comune privind demisolul (cu excepţia apartamentului nr. x A), şi terenul construit şi neconstruit. S-a întocmit o carte funciară pentru întreaga construcţie, CF colectivă nr. 414217-C, transformându-se aceste spaţii din bunuri principale în bunuri accesorii, respectiv părţi comune.

Art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 a fost, aşadar, corect aplicat, deoarece această normă de drept sancţionează cu nulitatea absolută schimbarea destinaţiei bunurilor ce fac obiectul notificării până la soluţionarea procedurilor administrative.

Acestea nu erau finalizate la momentul schimbării destinaţiei în data de 15 august 2005, deoarece abia prin dispoziţia nr. 129 din 12 februarie 2016 emisă de Primarul Municipiului Timişoara, intimaţilor-reclamanţi le-au fost restituite în natură un nr. de 18 apartamente din clădire şi cotele părţi indivize din părţile comune ale construcţiei şi din teren şi măsuri compensatorii pentru un nr. de 11 apartamente înstrăinate pârâţilor în baza Legii 10/2001.

Această dispoziţie de restituire a fost contestată, solicitându-se restituirea în natură a demisolului, considerat bun principal şi nu spaţiu comun, a terenului liber din parcela cu nr. topo x, susţinând că excede celui necesar utilizării construcţiei şi a terenului liber din parcela nr. 791/2 înscrise în CF nr. x Timişoara.

Tot în susţinerea greşitei aplicări (în opinia recurenţilor), a sancţiunii nulităţii din perspectiva prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, s-a învederat că în cauză nu s-a probat că la data depunerii notificării subsolul era închiriat, despre acesta menţionându-se, în dosarul administrativ aflat la unitatea deţinătoare a imobilului, că la demisol există boxe care nu se aflau în circuitul locativ.

Înalta Curte observă că aceste argumente vizează chestiuni factuale, ce depăşesc sfera aspectelor ce pot fi cenzurate în recurs, cale extraordinară de atac limitată la aspecte de drept şi nu de fapt sau de reapreciere a probatoriului.

Recurenţii au mai afirmat că terenul construit şi neconstruit în suprafaţă de 1287 mp, ce constituie nr. topografic x a fost cuprins prin aceeaşi documentaţie de apartamentare în părţi comune indivize, menţionate şi în contractele de vânzare-cumpărare ale apartamentelor, neexistând nici un temei legal pentru atribuirea de cote-părţi de teren spaţiilor de la demisol, în condiţiile în care nu există motive de nulitate a documentaţiei de apartamentare.

Contrar acestor susţineri se observă că prin decizia de casare nr. 455 din data de 19 februarie 2020, instanţa supremă a statuat cu caracter obligatoriu că a operat în speţă o schimbare a destinaţiei spaţiului, iar în ceea ce priveşte terenul atribuit în cote-părţi şi spaţiilor de la demisol, s-a impus drept consecinţă a constatării nulităţii documentaţiei cadastrale privind spaţiile de la demisolul clădirii.

Faţă de statuările obligatorii ale deciziei de casare, Înalta Curte apreciază ca nefondată şi susţinerea privind faptul că demisolul ar fi fost un spaţiu tehnic traversat de conducte de apă şi canal.

În continuare, recurenţii au criticat faptul că instanţa de apel ar fi ignorat îndrumările deciziei de casare în sensul de a completa raportul de expertiză şi a ales un raport de expertiză pe placul apelanţilor.

Se observă că, pe de o parte, critica adusă în discuţie vizează o problemă de temeinicie a hotărârii recurate ce excede criticilor care pot fi analizate în recurs, deoarece conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Pe de altă parte, instanţa de casare a impus instanţei de rejudecare dezlegarea dată doar cu privire la chestiunea litigioasă a schimbării destinaţiei bunurilor ce au fost înscrise iniţial în CF nr. x Timişoara sub nr. topo x, din bunuri principale în bunuri accesorii, iar nu şi soluţia asupra cererilor formulate de reclamanţi şi a mijloacelor de probă în vederea rezolvării acestora, aspecte ce urmau să constituie atributul instanţei de rejudecare.

Nu poate fi reţinută nici ultima critică prin care recurenţii au susţinut că suprafaţa de 973 mp, reţinută de tribunal, este suficientă pentru utilizarea construcţiei, în condiţiile în care şi acest argument urmăreşte reaprecierea probatoriului şi reţinerea unei alte situaţii de fapt, chestiuni ce nu intră în atribuţiile instanţei de recurs şi care se află la suverana apreciere a instanţelor fondului.

În privinţa suprafeţei de teren aferentă nr. topo x, Înalta Curte a statuat în mod definitiv prin decizia de casare din ciclul procesual anterior că aceasta are suprafaţa de 1783 mp, iar expertul desemnat în rejudecare de către instanţa de apel a determinat suprafaţa de 200 mp teren liber, astfel încât terenul aferent construcţiilor a fost stabilit la 1583 mp, cuprinzând şi magaziile amplasate pe teren, unele dintre acestea cumpărate de chiriaşi şi intabulate.

Prin urmare, Înalta Curte pentru toate considerentele de mai sus, va respinge ca nefondat recursul pârâţilor şi intervenienţilor.

b) Recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, urmează a fi respinge ca nefondat, pentru următoarele argumente:

Pe calea prezentului demers procesual, recurenta a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că în mod eronat instanţa nu a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa în această cauză, iar în rejudecare în mod greşit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată întrucât s-au încălcat prevederile art. 454 şi următoarele C. proc. civ., aceste dispoziţii având la bază culpa procesuală, în timp ce Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului nu se face vinovată de vreo faptă ilicită pentru a fi obligată la cheltuieli care sunt şi nedovedite.

Înalta Curte observă că în speţă, lipsa calităţii procesuale pasive a recurentei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a fost stabilită încă din prima etapă procesuală de către instanţa de fond, prin încheierea din 13 ianuarie 2017 prin care Tribunalul Timiş a admis excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive, soluţie ce nu a format obiectul vreunei critici formulate prin apelurile declarate, dobândind astfel autoritate de lucru judecat, partea lezată în drepturile sale neuzitând de art. 248 alin. (5) C. proc. civ., în conformitate cu care "Încheierea prin care s-a respins excepţia, precum şi cea prin care, după admiterea excepţiei, instanţa a rămas în continuare învestită pot fi atacate numai odată cu fondul, dacă legea nu dispune altfel", deşi avea posibilitatea să exercite calea de atac respectivă.

Se mai reţine că în dispozitivul hotărârii din apel, după casarea cu trimitere spre rejudecare este menţionată Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului doar în citativ, fără ca, însă, calea de atac să o vizeze şi sa-i afecteze situaţia procesuală, iar în rejudecarea fondului de către instanţa de apel nu se face nicio referire la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi nici nu este obligată la vreo prestaţie, având în vedere că cele dispuse se raportează la cadrul procesual existent după constatarea lipsei calităţii sale procesual pasive.

Dispozitivul instanţei de apel care a pronunţat decizia recurată referitoare la obligarea pârâţilor la cheltuieli de judecată - fără nominalizarea acestora - nu o poate avea în vedere pe recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, a cărei lipsă de calitate procesual pasivă a fost constatată de instanţa fondului, astfel cum rezultă expres din conţinutul dispozitivului deciziei recurate, "Menţine în rest dispoziţiile sentinţei apelate. Obligă pe fiecare dintre pârâţi şi intervenienţi la cheltuieli de judecată către reclamanţi în cuantum de 569,74 RON fiecare".

Prin prisma acestei soluţii pronunţate de instanţa de apel, care în mod corect a ţinut seama de limitele învestirii sale, situaţia procesuală a Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului nu poate fi circumscrisă prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la obligaţia părţii care pierde procesul la plata cheltuielilor de judecată, cele dispuse cu privire la cheltuielile de judecată nefiind aplicabile acestei părţi, astfel că recursul urmează a fi respins ca nefondat.

c) Recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara urmează a fi la rândul său respins ca nefondat, pentru argumentele ce succed:

Invocând dispoziţiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 405 C. proc. civ., raportate la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi act normativ, recurentul-pârât a arătat că hotărârea atacată este lovită de nulitate, întrucât instanţa de apel nu s-a pronunţat în mod distinct şi nici măcar implicit asupra apelului său formulat împotriva sentinţei nr. 606 din 5 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Timiş, având în vedere că nici în considerente, nici în dispozitivul hotărârii atacate nu a făcut niciun fel de referire la cererea sa de apel, omiţând practic a se pronunţa.

Analizând criticile de faţă, Înalta Curte observă că prin decizia de casare nr. 455 din 19 februarie 2020, a fost respins atât apelul cât şi recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, astfel cum în mod expres rezultă din dispozitivul deciziei menţionate "(...) Menţine dispoziţiile privind (...) respingerea apelului declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara împotriva sentinţei nr. 606 din 5 mai 2017 a Tribunalului Timiş, secţia I civilă. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara împotriva aceleiaşi decizii."

Dispoziţiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că "În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemei de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul", iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol, "După casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată"; aplicând textele legale mai-sus enunţate, rezultă că instanţa de apel în rejudecare nu mai era ţinută a se pronunţa asupra apelului a cărui rezolvare anterioară fuseseră menţinută prin decizia de casare nr. 455 din 19 februarie 2020, pronunţată de Înalta Curte, astfel cum s-a arătat.

Mai mult, contrar susţinerilor recurentului, prin pronunţarea din nou asupra apelului declarat în cauză, instanţa de apel ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei de casare cu privire la această chestiune.

Cu privire la cea de-a doua critică a recurentului prin care a învederat că instanţele de fond erau obligate să constate lipsa calităţii sale de reprezentant, Înalta Curte reţine că prin decizia de casare a fost dezlegată inclusiv problema calităţii sale, atunci când instanţa a reţinut următoarele "Critica prin care pârâtul pretinde că în prezentul litigiu se impunea ca, în reprezentarea sa, să fie desemnată Primăria Municipiului Timişoara şi nu Ministerul Finanţelor, în considerarea împrejurării că imobilul în litigiu a aparţinut domeniului privat al acestei unităţi administrativ teritoriale, nu poate fi primită.

Aceasta, întrucât, pe de o parte, soluţia dată asupra excepţiei calităţii sale procesuale pasive nu a fost fundamentată pe acest considerent iar pe de altă parte, critica pune în discuţie o problemă de reprezentare judiciară în combaterea unei soluţii pronunţate asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, ceea ce nu este permis".

În consecinţă, faţă de considerentele mai sus arătate, nefiind incidente niciunul dintre motivele de recurs invocate de recurenţi, încadrabile în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, făcând aplicarea prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de intervenienţii OO., PP., NN., LL., MM. şi JJ. împreună cu pârâţii K., H. şi S. împotriva deciziei nr. 131 din 11 mai 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă şi împotriva deciziei nr. 272 din 16 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara împotriva deciziei nr. 131 din 11 mai 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva deciziei nr. 131 din 11 mai 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 iunie 2025.