Proportionality of moral damages in discrimination claims: scope of review for equitable quantification in cassation

Şedinţa publică din data de 2 iunie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la data de 13 octombrie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. şi C. S.R.L. ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 50.000 euro fiecare (echivalent total al sumei de 494.790 RON), reprezentând prejudiciul moral şi psihic suferit de reclamant ca urmare a discriminării şi umilinţei la care acesta afirmă că a fost supus în cadrul unităţii comerciale aparţinând pârâtei de rând I, respectiv în cadrul unităţii comerciale aparţinând pârâtei de rând II, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 1381 alin. (1), art. 1349 alin. (1), art. 1357 alin. (1), (2), art. 1373 alin. (1) C. civ., art. 1, art. 2, art. 3, art. 4 şi art. 5 pct. 1 şi 8, art. 85 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, art. 2 alin. (4), art. 4, art. 14 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, art. 194, art. 453, art. 411 C. proc. civ.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Cluj

Prin sentinţa civilă nr. 519 din 17.11.2023, Tribunalul Cluj a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta S.C. C. S.R.L., a admis în parte cererea reclamantului, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta D. S.R.L., a obligat pârâta B. S.R.L. să plătească reclamantului sumele de 5.000 euro, daune morale şi 3023 RON cheltuieli de judecată şi a obligat pârâta S.C. C. S.R.L. să plătească reclamantului sumele de 5.000 euro, daune morale şi 3023 RON cheltuieli de judecată, fiind respinsă în rest cererea.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj

Prin decizia nr. 266/A/2024 din 02 octombrie 2024, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 519 din 17 noiembrie 2023 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. x/2021, pe care a menţinut-o. A obligat apelantul să plătească intimatei B. S.R.L. suma de 8.883,35 RON, cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele căii de atac

Împotriva deciziei Curţii de Apel Cluj a declarat recurs reclamantul A..

Prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant A. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, trimiterea cauzei instanţei de apel spre rejudecare, cu consecinţa admiterii apelului şi schimbarea în parte a sentinţei civile nr. 519/17.11.2023, în sensul majorării cuantumului daunelor morale la plata sumei de 50.000 euro.

După expunerea stării de fapt, recurentul critică decizia recurată în sensul aplicării greşite a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 1349 şi art. 1385 C. civ., dispoziţii care instituie principiul reparării integrale a prejudiciului, precum şi nerespectarii principiului instituit de jurisprudenţa CEDO, obligatorie, dată fiind aplicabilitatea convenţiilor internaţionale la care România este parte, de asigurare a unei proporţionalităţi rezonabile între prejudiciul adus şi intensitatea respectiv gravitatea atingerii valorilor sociale ocrotite.

Recurentul expune aprecieri teoretice raportate la prejudiciul moral şi la daunele morale, evocă jurisprudenţa CEDO, susţinând că instanţa de apel, în considerentele deciziei sale, deşi teoretic a expus criteriile generale de evaluare a prejudiciului moral conform jurisprudenţei instanţelor naţionale şi jurisprudenţei CEDO, a argumentat temeinicia cuantumului daunelor morale acordate doar din perspectiva prejudiciului adus onoarei şi demnităţii unei persoane.

Critică faptul că instanţa a fost învestită cu o cerere de chemare în judecată privind repararea prejudiciului moral şi psihic cauzat recurentului ca urmare a umilinţei şi discriminării la care acesta a fost supus, iar instanţa de apel în analiza cuantumului daunelor morale a ţinut cont doar de prejudiciul adus onoarei şi demnităţii, fără a analiza legalitatea cuantumului daunelor morale acordat prin prisma încălcării dreptului la viaţă, sănătate, integritate fizică şi psihică, nerespectând astfel principiul proporţionalităţii.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea de recurs pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

5. Apărările formulate

Intimatele-pârâte B. S.R.L. şi D. S.R.L. au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed:

Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul reclamant a susţinut, în principal, că instanţa de apel a acordat despăgubiri doar prin raportare la prejudiciile aduse onoarei şi demnităţii recurentului, nu şi stării sale de sănătate şi integrităţii psihice şi fizice, cu interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 58, 1349 şi art. 1385 C. civ. şi că nu au fost respectate principiul reparării integrale a prejudiciului şi principiul proporţionalităţii reparaţiei cu gravitatea atingerii.

Motivele de recurs, astfel expuse, au caracter nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 58 alin. (1) C. civ., orice persoană are dreptul la viaţă, la sănătate, la integritate fizică şi psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieţii private, precum şi alte asemenea drepturi recunoscute de lege.

Dispoziţiile art. 1349 C. civ. prevăd la alin. (1) că orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Alin.(2) dispune că persoana care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. Al treilea alineat prevede că, în cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum şi de ruina edificiului.

Cât priveşte reglementarea întinderii prejudiciului, art. 1385 alin. (1) prevede că prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel, alin. (2) arată că se vor putea acorda despăgubiri şi pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică, iar alin. (3) stipulează că despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.

În cuprinsul deciziei recurate, instanţa de apel a reţinut: "De asemenea, a avut în vedere şi consecinţele negative produse asupra reclamantului pe plan psihic de faptele ilicite reţinute în sarcina pârâtelor, astfel cum detaliat acestea rezultă din depoziţia martorului E.. Declaraţia acestui martor a permis primei instanţe să determine intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării cauzate, dar şi valorile lezate. Criteriile obiective utilizate au fost raportate la circumstanţele particulare ale acestei cauze, permiţând instanţei să stabilească un cuantum al daunelor morale cuvenite mai mare decât cel care se acordă în general în jurisprudenţa instanţelor de judecată în cauze similare, în care se solicită repararea prejudiciilor aduse onoarei şi demnităţii unei persoane.[...] Pe de altă parte, şi în opinia Curţii, intensitatea suferinţelor psihice cauzate reclamantului de cele două incidente reclamate în cauză nu justifică stabilirea unui cuantum superior al daunelor morale cuvenite, suma pretinsă în apel de reclamant de 50.000 Euro de la fiecare pârâtă fiind vădit disproporţionată în raport de prejudiciul moral cauzat a cărei reparare se solicită în cauză."

Astfel, în pofida susţinerilor reclamantului, Înalta Curte constată că instanţa de apel s-a raportat, în analiza sa, la suferinţele psihice cauzate reclamantului prin faptele ilicite săvârşite din perspectiva tuturor atingerilor reclamate, fără a fi ignorate dreptul la viaţă, sănătate, integritate fizică şi psihică.

Cât priveşte critica referitoare la determinarea întinderii despăgubirilor şi aprecierile privind proporţionalitatea, instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor legale enunţate, criteriilor din jurisprudenţa naţională şi principiilor ce se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în ce priveşte acordarea daunelor morale în materie (statuarea în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport cu circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte), în respectarea unui raport rezonabil de proporţionalitate între despăgubirile morale acordate şi dauna suferită.

Înalta Curte reţine că, pentru a-şi păstra caracterul de satisfacţie echitabilă, despăgubirile acordate pentru daune morale trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-a îndurat sau le va îndura terţa persoană păgubită.

Astfel, în mod corect instanţa de apel a evidenţiat că, chiar dacă prima instanţă, cu ocazia evaluării prejudiciului nepatrimonial cauzat reclamantului, nu a făcut referire explicită la aceste criterii obiective indicate, din considerentele hotărârii rezultă că tribunalul s-a raportat implicit la acestea, prima instanţă având în vedere gradul de handicap grav în care este încadrat reclamantul şi situaţia sa particulară care impune asistenţa printr-un câine ghid, consecinţele negative produse asupra sa pe plan psihic de faptele ilicite reţinute în sarcina pârâtelor, suma stabilită de prima instanţă cu titlu de daune morale asigurând un raport rezonabil de proporţionalitate cu prejudiciul suferit astfel cum acesta a fost dovedit, produs ca urmare a săvârşirii faptelor ilicite reţinute în sarcina pârâtelor.

Instanţa de apel a mai reţinut că acordarea unui cuantum superior al daunelor morale, solicitată prin apelul declarat, nu se justifică prin prisma aspectelor invocate de reclamant în calea de atac, întrucât situaţia deosebită în care se găseşte acesta nu poate justifica sancţionarea pârâtelor pentru toate faptele de discriminare cu care se confruntă în viaţa de zi cu zi şi nici pentru problemele de sănătate generate de această situaţie.

Aşa cum s-a arătat mai sus, atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât şi instanţele naţionale, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, relativ la suferinţele fizice şi psihice pe care le-au suportat reclamanţii, precum şi consecinţele nefaste pe care acel eveniment tragic le-a avut cu privire la viaţa lor privată, astfel cum acestea sunt evidenţiate prin probele administrate.

Or, instanţa de apel a avut în vedere toate aceste criterii de apreciere a daunelor morale, aşa cum au fost dezvoltate în jurisprudenţa instanţelor naţionale şi europene, dar şi în doctrină. Totodată, a indicat, prin raportare la cazul persoanei care a suferit un prejudiciu din cauza faptelor ilicite săvârşite, care sunt vătămările produse acesteia, instanţa făcând referire în considerentele hotărârii atacate la probele administrate în cauza de faţă (înscrisuri, martori).

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că prima instanţă de control judiciar, în mod legal, a considerat că sumele la care au fost obligaţi pârâţii cu titlu de daune morale apar ca fiind adecvate reparării prejudiciului moral suferit de reclamant. Aspectele invocate de recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de instanţa de control judiciar, aceasta reflectând pe deplin interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

În realitate, prin criticile formulate sub acest aspect al proporţionalităţii, recurentul-reclamant aduce în dezbatere problematica stabilirii unui anumit cuantum al daunelor morale pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial, cu trimitere la probatoriul administrat în cauză. Or, cuantumul daunelor morale, stabilit de instanţa de fond şi confirmat de instanţa de apel, conform circumstanţelor particulare ale cauzei, reprezintă o chestiune de temeinicie, nu de nelegalitate a hotărârii atacate, necenzurabilă în recurs.

Criticile prin care recurentul-reclamant urmăreşte reevaluarea probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare şi stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută în cauză cu privire la întinderea prejudiciului suferit, precum şi redimensionarea cuantumului prejudiciului moral reprezintă chestiuni ce nu pot face obiectul prezentei căi extraordinare de atac, în care se cercetează doar conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, analiza aspectelor de netemeinicie fiind atributul exclusiv al instanţelor devolutive.

Reţinând că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, văzând prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 266/A din 02 octombrie 2024 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Cât priveşte cererea formulată de intimata-pârâtă D. S.R.L. de obligare a recurentului-reclamant A. la plata cheltuielilor de judecată, instanţa urmează a o respinge, având în vedere că în cauză nu a fost prezentată nicio dovadă a efectuării unor astfel de cheltuieli.

Cererea intimatei-pârâte B. S.R.L. de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat în sumă de suma de 8880 RON urmează a fi admisă în parte, recurentul-reclamant aflându-se în culpă procesuală, dată fiind soluţia care urmează a se pronunţa asupra recursului declarat de acesta.

În consecinţă, în temeiul art. 451 alin. (2) coroborat cu art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul-reclamant A. să plătească intimatei-pârâte B. S.R.L. suma de 4440 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reduse, raportat la complexitatea cauzei, la faptul că s-a acordat un singur termen de judecată în cauză, precum şi la diligenţele efectiv depuse, reprezentând onorariu avocat achitat de aceasta conform extrasului de cont şi facturii de la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 266/A din 02 octombrie 2024 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., D. S.R.L. şi intimatul-intervenient Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Respinge cererea intimatei-pârâte D. S.R.L. de obligare a recurentului-reclamant A. la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Obligă recurentul-reclamant A. să plătească intimatei-pârâte B. S.R.L. suma de 4440 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reduse.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 iunie 2025.