Recognition of Italian civil judgment defeated by failure to articulate grounds of illegality in cassation appeal

Şedinţa publică din data de 15 mai 2025

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 18 septembrie 2023 pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, sub nr. x/2023, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., recunoaşterea pe teritoriul României a hotărârii civile definitive nr. 1805/25.08.2022 a Tribunalului din Florenţa - Italia, pronunţată în dosarul nr. x/2022.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1095 - 1102 C. proc. civ.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 853 din 25 aprilie 2024, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B.. A obligat reclamanta la plata către pârât a sumei de 3.400 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

3. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia nr. 334 din 24 septembrie 2024, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 853 din 25 aprilie 2024 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis cererea reclamantei, formulată în contradictoriu cu pârâtul B., şi a dispus recunoaşterea pe teritoriul României a hotărârii civile nr. 1805/25.08.2022 pronunţate de Tribunalul din Florenţa, Italia. A respins cererea intimatului-pârât cu privire la obligarea apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

4. Recursul

Împotriva deciziei nr. 334 din 24 septembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a declarat recurs pârâtul B., solicitând, în baza art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., casarea deciziei recurate, iar în rejudecare, să se dispună respingerea apelului declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 853 din 25 aprilie 2024 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de chemare în judecată.

Expunând situaţia de fapt a cauzei, precum şi parcursul procesual al acesteia, recurentul a susţinut că motivarea hotărârii instanţei de apel este greşită, prin raportare la probele administrate, care atestau nelegala sa citare în procesul soluţionat de instanţa italiană.

În acest context, a menţionat că reclamanta avea cunoştinţă despre faptul că recurentul nu mai locuia în Italia, ci în România, fiind notificată cu privire la schimbarea domiciliului său în dosarul de partaj de bunuri comune, desfăşurat între părţi.

Recurentul a afirmat că motivarea instanţei de apel încalcă dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragr. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fiind incidente şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât ar fi fost greşit aplicate prevederile art. 1096 alin. (2) şi alin. (3) ale aceluiaşi act normativ, instanţa de apel neobservând neregularitatea citării sale în dosarul în care a fost pronunţată hotărârea a cărei recunoaştere s-a solicitat.

Totodată, a susţinut că instanţa de apel a aplicat eronat dispoziţii legale (fără a le preciza, s.n.), reţinând că recurentului nu i-a fost încălcat dreptul la apărare, precum şi că hotărârea pronunţată de Tribunalul din Florenţa are caracter definitiv.

A solicitat să se observe că în anul 2021, când reclamanta a introdus acţiunea de partaj de bunuri comune în România, aceasta a solicitat citarea recurentului atât la domiciliul din ţară, cât şi la cel din Italia.

5. Apărările formulate

Prin întâmpinarea depusă la 8 ianuarie 2025, intimata a solicitat respingerea recursului, apreciind că în mod temeinic şi legal a reţinut instanţa de apel că se impune recunoaşterea pe teritoriul României a hotărârii civile definitive nr. 1805/25.08.2022 a Tribunalului din Florenţa, pronunţată în dosarul nr. x/2022, decizia recurată fiind în acord cu situaţia de fapt şi cu dispoziţiile legale aplicabile.

La 17 martie 2025, recurentul a depus transcrierea unei convorbiri purtate de reclamanta la 3 februarie 2022, învederând că aceasta atestă faptul că reclamanta a avut cunoştinţă despre schimbarea domiciliului său, anterior iniţierii procedurii judiciare în Italia.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţie, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului în şedinţa publică din 15 mai, cu citarea părţilor.

La acest termen de judecată, Înalta Curte, constatând că prin motivele de recurs expuse recurentul nu a formulat critici de nelegalitate ale deciziei recurate, care să se poată circumscrie dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., a invocat din oficiu excepţia nulităţii recursului şi a rămas în pronunţare, cu prioritate asupra acesteia, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din acelaşi act normativ.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul prin prisma excepţiei de nulitate invocate din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: (...) lit. d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat."

Art. 487 din acelaşi act normativ stipulează că "Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs", iar art. 486 alin. (3) din acest act normativ sancţionează cu nulitatea lipsa din cuprinsul cererii de recurs a motivelor de nelegalitate.

Conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal. Termenul de motivare a recursului este un termen legal imperativ, astfel încât sancţiunea nerespectării lui, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., este anularea acestuia.

Raportat la normele legale enunţate, motivarea recursului presupune nu doar indicarea punctuală a uneia dintre ipotezele reglementate de art. 488 C. proc. civ., ci şi expunerea unor argumente pertinente, care să opună elemente de nelegalitate ale judecăţii realizate de instanţa care a pronunţat hotărârea atacată.

În cauză, obiectul recursului este reprezentat de decizia nr. 334 din 24 septembrie 2024, prin care Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 853 din 25 aprilie 2024 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis cererea reclamantei, formulată în contradictoriu cu pârâtul B. şi a dispus recunoaşterea pe teritoriul României a hotărârii civile nr. 1805/25.08.2022 pronunţată de Tribunalul din Florenţa. A respins cererea intimatului-pârât cu privire la obligarea apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În esenţă, prin cererea de recurs pendinte, recurentul a formulat expuneri referitoare la situaţia de fapt dedusă judecăţii, dar şi la parcursul prezentei proceduri judiciare, contestând modalitatea de evaluare a probatoriului administrat de către instanţa de apel, care ar fi atestat, în opinia sa, neregularitatea procedurii de citare în dosarul soluţionat de Tribunalul din Florenţa, precum şi faptul că reclamanta a avut cunoştinţă despre schimbarea domiciliului său, anterior învestirii acestei instanţe cu cererea privind instituirea unor măsuri de ocrotire în privinţa minorei C. (fiica părţilor).

Deşi recurentul a invocat încălcarea de către instanţa de apel a dreptului său la apărare, garantat prin art. 6 paragr. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, apreciind că ar fi incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., pentru o pretinsă nemotivare a hotărârii instanţei de apel şi încălcare a dispoziţiilor art. 1096 alin. (2) şi (3) din acelaşi act normativ, în realitate, argumentele invocate în sprijinul acestor susţineri vizează aspecte de netemeinicie, referitoare la modalitatea de interpretare şi de valorificare a probaţiunii administrate în cauză, prin care recurentul intenţionează să demonstreze existenţa unei alte situaţii de fapt faţă de cea reţinută de instanţa de apel.

Însă, administrarea probatoriului şi stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei devolutive, în recurs urmărindu-se, exclusiv, examinarea conformităţii soluţiei pronunţate de instanţa de apel cu normele de drept aplicabile.

Recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici de netemeinicie ale hotărârii pronunţate în apel, astfel că susţinerile recurentului, legate de soluţia asupra apelului reclamantei, prin prisma probatoriului administrat, nu pot genera un control de legalitate asupra deciziei recurate.

Ca atare, omisiunea formulării unei argumentaţii juridice prin care să se conteste maniera de aplicare a regulilor de drept incidente de către instanţa a cărei hotărâre se atacă determină imposibilitatea instanţei de recurs de a decela elementele de nelegalitate ale acesteia.

Chiar dacă recurentul s-a prevalat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., o indicare formală a acestora nu poate fi privită ca un recurs motivat, fiind necesară, precum s-a arătat, formularea unor critici de nelegalitate cu referire la dezlegările în drept conţinute în soluţia pronunţată în apel.

Totodată, motivele invocate în cererea de recurs nu permit nici aplicarea normei prevăzute la art. 489 alin. (3) C. proc. civ., cauza nedecelând motive de casare de ordine publică, pe care instanţa de recurs să le ridice din oficiu.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că cererea de recurs nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 334 din 24 septembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă.

Raportat la această soluţie, Înalta Curte va respinge şi cererea recurentului cu privire la obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, pentru lipsa culpei procesuale a acesteia, în sensul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 334 din 24 septembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.