Legislator Case Law & Legislation
Sentința nr. 56/2025 AI generated

Venue transfer rejected: objective impartiality of appellate court not implicated by alleged investigative abuses and judicial reasoning

Case Number Sentința nr. 56/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania (High Court of Cassation and Justice) dismissed as unfounded the request for venue transfer filed by the defendant-appellant in a criminal appeal proceeding, and further rejected the opposing parties' claim for 1,500 lei in judicial costs, leaving the Court of Appeal Ploiești competent to adjudicate the merits; the case involved a challenge to the impartiality of the judges in the Court of Appeal Ploiești, with the petitioner alleging procedural abuses and grave errors during the investigation and trial phases, specifically claiming he was held at gunpoint with family members during judicial procedures; relying on Articles 71, 74, 275(2), and 275(6) of the Code of Criminal Procedure and the European Convention on Human Rights (Article 6(1)), the Court determined that the allegations did not establish objective bias or a threat to public order, holding that venue transfer is an incidental procedural measure where judicial costs cannot be allocated until the substantive outcome is determined, and consequently ordered the petitioner to pay 100 lei in state court fees.

Legislator headnote

AI generated

art. 72 alin. (6) C. proc. pen, art. 71 C. proc. pen, art. 74 C. proc. pen, art. 275 alin. (2) C. proc. pen, art. 275 alin. (6) C. proc. pen; Venue transfer rejected: objective impartiality of appellate court not implicated by alleged investigative abuses and judicial reasoning: Totodată, curtea de apel a apreciat că, în urma verificării aspectelor semnalate, la această instanță sunt îndeplinite toate condițiile pentru soluționarea cauzei cu respectarea dispozițiilor incidente în materie și a principiilor privind dreptul la apărare și judecarea cauzei într-un termen rezonabil, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. (1) din CEDO.

Keywords

AI generated
judicial impartiality incidental proceedings code of criminal procedure procedural costs judicial investigation european Convention on Human Rights

Cited Legislation

AI generated
art. 72 alin. (6) C. proc. pen
Potrivit art. 72 alin. (6) C. proc. pen.
art. 71 C. proc. pen
art. 74 C. proc. pen
art. 275 alin. (2) C. proc. pen
Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat, iar, în temeiul art.
art. 275 alin. (6) C. proc. pen
pen., petentul va fi obligat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat, iar, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru petent, până la prezentarea aparatorului ales, în cuantum de 90 lei, va rămâne în sarcina statului.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cererii de strămutare de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 19.12.2024, petentul A a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/277/2023 al Curții de Apel Ploiești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie învederând că imparțialitatea judecătorilor de la această instanță este afectată.

În motivarea cererii, petentul a arătat, în esență, că, în cauză, cercetările s-au desfășurat cu erori grave și abuzuri din partea organelor judiciare.

Sub acest aspect a menționat că, la data de 28.02.2023, a fost obligat împreună cu membrii familiei sale, care se aflau în casă în acel moment, să asiste ore întregi la procedurile judiciare, țintuiți pe scaune, în timp de doi copii minori se aflau speriați în camerele lor.

Având în vedere aspectele menționate, precum și argumentele prezentate, pe larg în cuprinsul cererii de strămutare, petentul a solicitat admiterea cererii, desemnarea unei alte instanțe în vederea soluționării cauzei și suspendarea judecății până la soluționarea cererii de strămutare.

Cauza a cărei strămutare se solicită are ca obiect apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele și inculpatul A împotriva sentinței penale nr.121 din 25.07.2024 pronunțată de Judecătoria Pătârlagele, în dosarul nr. x/277/2023.

Potrivit art. 72 alin. (6) C. proc. pen. au fost solicitate informații de la Curtea de Apel Ploiești.

În cuprinsul informațiilor transmise de Curtea de Apel Ploiești, privind cererea de strămutare formulată de petentul A, se prezintă etapele pe care le-a parcurs dosarul a cărui strămutare s-a solicitat, precum și motivele cererii.

Totodată, curtea de apel a apreciat că, în urma verificării aspectelor semnalate, la această instanță sunt îndeplinite toate condițiile pentru soluționarea cauzei cu respectarea dispozițiilor incidente în materie și a principiilor privind dreptul la apărare și judecarea cauzei într-un termen rezonabil, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. (1) din CEDO.

Analizând cererea formulată de petentul A, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 71 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la o curte de apel competentă la o altă curte de apel, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice.

Remediul procesual al strămutării se impune atunci când, în desfășurarea normală a unui proces penal, există anumite împrejurări care generează o îndoială asupra obiectivității și imparțialității judecătorilor unei instanțe.

În cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparțial, dar și din perspectiva celui interesat. La acest control, instanța investită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte pot pune în discuție imparțialitatea judecătorului și justifică temerea celui interesat.

Curtea Europeană a hotărât că, în privința imparțialității obiective a judecătorului, aparențele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudența instanței europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.

Verificând actele și lucrările dosarului, se constată, contrar susținerilor apărătorului ales al intimaților și reprezentantului Ministerului Public că, cererea de strămutare a fost formulată la data de 19.12.2025 (fila 6 dosar), așadar, anterior, soluționării cauzei pe fond (21.01.2025).

Analizând în continuare aspectele menționate în cuprinsul cererii de strămutare, se constată că acestea nu sunt de natură să demonstreze parțialitatea judecătorilor însărcinați cu înfăptuirea actului de justiție în dosarul nr.x/277/2023, nefiind invocate și nici identificate date ori informații apte să pună sub semnul îndoielii asigurarea de către magistrații Curții de Apel Ploiești a dreptului petentului de a i se analiza solicitările de o instanță independentă și imparțială.

În ceea ce privește celelalte aspecte menționate de petent, referitoare la soluția pronunțată și a modului cum s-a desfășurat urmărirea penală în cauză, se constată că acestea nu constituie împrejurări care să poată fi analizate în cadrul cererii de strămutare. În plus, raționamentul folosit de judecători în dispunerea unei soluții, nu poate fi considerat un motiv care să genereze imparțialitatea acestora.

Având în vedere cele expuse anterior, Înalta Curte constată că, în cauză, nu au fost evidențiate aspecte din care să rezulte că imparțialitatea tuturor judecătorilor Curții de Apel Ploiești ar putea fi știrbită, fiind asigurate la nivelul acestei instanțe condițiile necesare pentru normala și corecta soluționare a cauzei, astfel, încât, în baza art. 74 C. proc. pen. va respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul A pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/277/2023 al Curții de Apel Ploiești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat, iar, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru petent, până la prezentarea aparatorului ales, în cuantum de 90 lei, va rămâne în sarcina statului.

În ceea ce privește cererea de acordare cheltuieli judiciare, în cuantum de câte 1.500 lei, formulată de apărătorul ales al intimaților B, C, D, E, F, G, Înalta Curte notează că strămutarea constituie un incident procedural care nu vizează fondul pretențiilor deduse judecății, iar, prezența părților la soluționarea cererii nu este obligatorie.

Prin urmare, până la soluționarea pe fond a cauzei a cărei strămutare se solicită, nu se poate stabili o culpă procesuală în sarcina vreunei părți, motiv pentru care, Înalta Curte va respinge cererea de acordare cheltuieli judiciare formulată de apărătorul ales al intimaților B, C, D, E, F, G.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de petentul A, privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/277/2023 al Curții de Apel Ploiești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă petentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge cererea de acordare cheltuieli judiciare formulată de apărătorul ales al intimaților B, C, D, E, F, G.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru petent, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 90 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 februarie 2025.