Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 89/2025 AI generated

Extraordinary appeal inadmissible in labor dispute over statutory hazard bonuses for pandemic-era medical staff

Case Number Decizia nr. 89/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeals filed by the defendant hospital and the health insurance fund, leaving the appellate court’s judgment in force. The dispute concerned a labor conflict in which a union acting on behalf of medical staff claimed unpaid statutory bonuses for hazard pay during the pandemic, regulated by specific legislation and a ministerial order, plus inflation indexation and penalty interest; the hospital had challenged the appellate decision that upheld its liability to pay the bonuses and the guarantor’s obligation to reimburse. The Court held that the appeal to the High Court was procedurally barred because, under the Civil Procedure Code, judgments resolving labor disputes are final upon pronouncement and are expressly excluded from the extraordinary remedy of cassation, rendering the appealed-upon decision definitive despite a clerical mention of an appeal deadline.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 129 din Constituția, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 56/2020, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Extraordinary appeal inadmissible in labor dispute over statutory hazard bonuses for pandemic-era medical staff: Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în Codul de procedură civilă în art. 457.

Keywords

AI generated
labor disputes Civil Procedure Code procedural deadline hospital liability statutory bar health insurance

Cited Legislation

AI generated
art. 499 C. proc. civ
Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., „prin derogare de la prevederile art.
art. 129 din Constituția
Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în Codul de procedură civilă în art.
art. 483 alin. (2) C. proc. civ
Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, „Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile (...) privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă (...).
art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ
Dispozițiile legale evocate, coroborate cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., impun concluzia că legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului împotriva hotărârilor prin care a fost soluționat, în apel, un litigiu de muncă, astfel de hotărâri fiind, potrivit art.
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 56/2020
1070/2020 privind stabilirea categoriilor de personal și mărimea concretă a sporului pentru condiții de pericol deosebit acordat în baza prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 56/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva COVID-19.
art. 496 alin. (1) C. proc. civ
În concluzie, dând eficiență normelor legale enunțate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca inadmisibile ambele recursuri declarate în cauză.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., „prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare”, constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani – Secția I Civilă la 20 martie 2023, reclamanta Uniunea Sindicală A, în reprezentarea membrilor de sindicat B, C, D, E, F și G, a chemat în judecată pe pârâtul SPITALUL H, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâtul la calcularea și plata sporului pentru reclamanți, reglementat de Legea nr. 56/2020 și Ordinul nr. 1070/2020 în procent de 10% pentru perioada 21 martie 2020-8 aprilie 2020, 30 % pentru perioada 9 aprilie 2020-2 iulie 2020 și 20 % pentru perioada 3 iulie 2020-14 august 2020, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, la care se va adăuga și dobânda legală penalizatoare, calculată de la data scadenței obligației de plată aferentă fiecărei luni, până la plata efectivă a sporului.

Pârâtul SPITALUL H a formulat cerere de chemare în garanție a CASEI DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BOTOȘANI.

Prin sentința civilă nr. 243 din 19 martie 2024, Tribunalul Botoșani – Secția I Civilă a admis în parte acțiunea, a obligat pârâtul SPITALUL H la calcularea și plata către fiecare reclamant a sporului reglementat de Legea nr. 56/2020 și Ordinul nr. 1070/2020 în procent de 10% pentru perioada 7 aprilie 2020-8 aprilie 2020, 30% pentru perioada 9 aprilie 2020-2 iulie 2020 și 20% pentru perioada 3 iulie 2020-14 august 2020, raportat la perioada lucrată de fiecare reclamant în parte, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data scadenței obligației de plată aferentă fiecărei luni, până la plata efectivă a sporului. De asemenea, a admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BOTOȘANI să pună la dispoziția pârâtului sumele necesare achitării drepturilor bănești acordate.

Împotriva acestei hotărâri, chemata în garanție CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BOTOȘANI a promovat apel care, prin decizia civilă nr. 695 din 20 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Suceava – Secția I Civilă, a fost respins ca nefondat.

Împotriva deciziei instanței de apel, pârâtul SPITALUL H și chemata în garanție CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BOTOȘANI au declarat recurs.

Prin întâmpinarea depusă la 12 septembrie 2024, SPITALUL H a solicitat respingerea recursului chematei în garanție.

Intimata-reclamantă UNIUNEA SINDICALĂ A a depus întâmpinare la recursul promovat de recurentul-pârât, solicitând respingerea acestuia. În ceea ce privește recursul chematei în garanție CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BOTOȘANI lasă la aprecierea instanței.

Luând în analiză, cu prioritate, chestiunea admisibilității recursurilor promovate în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și, astfel, nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în Codul de procedură civilă în art. 457.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, „Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile (...) privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă (...). De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.”.

Dispozițiile legale evocate, coroborate cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., impun concluzia că legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului împotriva hotărârilor prin care a fost soluționat, în apel, un litigiu de muncă, astfel de hotărâri fiind, potrivit art. 634 alin. (2) din același act normativ, definitive de la pronunțare.

Recursurile pendinte au ca obiect decizia civilă nr. 695 din 20 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Suceava – Secția I Civilă, în apel, într-un proces care, în ansamblul său, are natura juridică a unui conflict de muncă, în sensul prevăzut de art. 231 din C. muncii. Aceasta în condițiile în care, atât cererea principală, cât și cea de chemare în garanție vizează realizarea drepturilor salariale pretinse de reclamanți în baza Legii nr. 56/2020 și a Ordinului nr. 1070/2020 privind stabilirea categoriilor de personal și mărimea concretă a sporului pentru condiții de pericol deosebit acordat în baza prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 56/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva COVID-19.

Cum hotărârea atacată este dată în materia conflictelor de muncă, pentru care exercițiul căii extraordinare de atac a recursului nu este recunoscut de lege, aceasta fiind definitivă de la pronunțare, conform considerentelor expuse anterior, recurenții nu au deschisă calea procesuală exercitată, sens în care demersul lor judiciar apare ca fiind inadmisibil.

Mențiunea din dispozitivul deciziei atacate, „cu recurs în 30 de zile de la comunicare”, nu este de natură să confere instanței posibilitatea de a considera admisibile recursurile de față și nici părților un drept procesual suprimat de lege, întrucât recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală contravine principiilor de drept care guvernează procesul civil, respectiv al legalității căilor de atac și al egalității în fața legii.

În concluzie, dând eficiență normelor legale enunțate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca inadmisibile ambele recursuri declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibile recursurile declarate de recurentul-pârât SPITALUL H și de recurenta-chemată în garanție CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BOTOȘANI împotriva deciziei civile nr. 695 din 20 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Suceava – Secția I Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă UNIUNEA SINDICALĂ A în reprezentarea B, C, D, E, F și G.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 ianuarie 2025.