Territorial competence of the executing court for execution challenges under the principle of uniqueness

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată:

Obiectul cauzei

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi-Secţia civilă la 3 noiembrie 2023, contestatorii Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava au solicitat, în contradictoriu cu intimații A, B, C, D, E, F, G, H, I și J, anularea încheierii nr. 5/13.10.2023 emise de B.E.J. K, anularea raportului de expertiză contabilă extrajudiciară, întocmit de către expertul contabil L, anularea actelor de executare emise în dosarul de executare nr. x/2020, anularea/cenzurarea cheltuielilor de executare.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 6071 din 30 aprilie 2024, Judecătoria Iaşi-Secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Suceava, reţinând incidenţa în cauză a Deciziei în interesul legii nr. 20 din 27 septembrie 2021, precum şi faptul că executare silită a fost încuviinţată de către Judecătoria Suceava, prin încheierea pronunţată la 4 martie 2020 în dosarul nr. x/314/2020, astfel cum a fost completată prin încheierile din 8 mai 2020 şi 25 iunie 2020 şi îndreptată material prin încheierile din 25 iunie 2020 şi 29 iunie 2020.

Prin sentinţa civilă nr. 5493 din 16 octombrie 2024, Judecătoria Suceava-Secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Târgu-Neamţ, reţinând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că debitoarea contestatoare Curtea de Apel Suceava are calitate de instanţă ierarhic superioară Judecătoriei Suceava, precum şi faptul că se impune declinarea în favoarea Judecătoriei Târgu Neamţ, instanţă aflată în circumscripţia Curţii de Apel Bacău, învecinată cu circumscripţia căreia se află Judecătoria Suceava.

Prin sentinţa civilă nr. 236 din 26 februarie 2025, Judecătoria Târgu-Neamţ a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Iaşi, reţinând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., precum şi faptul că instanţa iniţial învestită, potrivit principiului disponibilităţilor, este Judecătoria Iaşi.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, Judecătoria Târgu-Neamţ a suspendat judecata şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Soluţionând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte va stabili că instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare este Judecătoria Suceava-Secţia civilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ., „contestaţia se introduce la instanţa de executare”, iar, conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ., „instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”, urmând ca instanţa de executare să soluţioneze cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţia la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a pronunţat Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, prin care a stabilit că „instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă, formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”, relevante, sub aspectul analizei de faţă, fiind următoarele considerente:

“70. Încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (2) C. proc. civ. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

71. În consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Aceasta înseamnă că, în respectiva executare silită, nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu - toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare. (...)

80. Principiul unicităţii instanţei de executare presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., respectiva instanţă fiind calificată de legislator drept instanţă de executare. (...)

84. Actuala reglementare nu mai permite situaţia excepţională a pluralităţii de instanţe de executare, modificarea prevederilor art. 650, 651, 713 şi 818 C. proc. civ., prin Legea nr. 138/2014, eliminând relaţia de condiţionare dintre competenţa teritorială a instanţei de executare şi sediul biroului executorului judecătoresc, respectiv cerinţa unei noi încuviinţări a executării silite de către instanţa în circumscripţia căreia se află bunul imobil urmărit silit, fiind înlăturată şi posibilitatea ca, în caz de poprire, contestaţia la executare să poată fi introdusă şi la judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau sediul debitorul, dacă acestea se situau în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se afla instanţa de executare.

85. Nu în ultimul rând, un argument suplimentar îl reprezintă faptul că se elimină riscul de a se ajunge în situaţia în care, cu privire la acelaşi raport juridic, să fie pronunţate soluţii contrare de către instanţe diferite. (…)

86. Atât timp cât a fost încuviinţată executarea silită de o anumită instanţă de judecată, aceasta din urmă devine instanţă competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.”

Făcând aplicarea în cauză a acestei decizii cu caracter obligatoriu, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., se constată că executare silită împotriva debitorilor Ministerul Justiţiei, Tribunalul Suceava şi Ministerul de Finanțelor Publice a fost încuviinţată de către Judecătoria Suceava, prin încheierea pronunţată la 4 martie 2020 în dosarul nr. x/314/2020, astfel cum a fost completată şi îndreptată ulterior. Ca atare, Judecătoria Suceava a dobândit calitatea de instanţă de executare, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial să soluţioneze toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, inclusiv contestaţia la executare ce face obiectul litigiului de faţă.

Conform principiului unicităţii instanţei de executare, odată stabilită instanţa de executare, în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de art. 651 alin. (2) C. proc. civ., aceasta rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial să soluţioneze toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

Principiul unicităţii instanţei de executare reclamă observarea regulilor de determinare a competenţei teritoriale a instanţei care încuviinţează executarea, cu luarea în considerare a tuturor aspectelor relevante din această perspectivă. Chiar dacă dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. instituie reguli speciale privind competența teritorială, acestea se aplică exclusiv în momentul sesizării instanței cu cererea de încuviinţare a executării silite, neputând determina ulterior schimbarea competenței teritoriale deja stabilite în favoarea Judecătoriei Suceava, ca instanţă care a încuviinţat executarea silită. Având în vedere Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, care prevalează în interpretarea dispozițiilor legale incidente, instanţa competentă să soluţioneze toate incidentele apărute în cadrul executării silite, inclusiv contestaţia la executare, este Judecătoria Suceava.

Faţă de aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili că instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare este instanţa de executare, respectiv Judecătoria Suceava-Secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava-Secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 martie 2025.