Negative jurisdictional conflict in compulsory enforcement: application of last known domicile rule when ID residence annotation expires.

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată:

Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la 9 decembrie 2024, petentul S.C.P.E.J. „A” a formulat cerere în numele creditoarei Banca B S.A. împotriva debitoarei C, prin care a solicitat încuviinţarea executării silite, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 151530/29.10.2024, pentru recuperarea creanţei de 16.862,68 lei, plus cheltuieli de executare.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 20076 din 18 decembrie 2024, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti-Secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, reţinând incidenţa prevederilor art. 108 C. proc. civ., întrucât, din moment ce menţiunea din cartea de identitate referitoare la domiciliul debitoarei a încetat să fie valabilă, a apreciat că aceasta nu mai locuieşte în mod legal pe teritoriul României, astfel că instanța competentă pentru a încuviinţa executarea este cea în a cărei circumscripție se află sediul creditoarei.

Prin sentinţa civilă nr. 2670 din 27 februarie 2025, Judecătoria Cluj-Napoca-Secţia civilă a admis excepţia necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, reţinând incidenţa în cauză a prevederilor art. 92 alin. (2) C. proc. civ., precum şi faptul că, atunci când nici domiciliul şi nici reședința persoanei fizice nu sunt cunoscute, aceasta este considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu cunoscut, în speță cel aflat în circumscripția Judecătoriei Sectorului 2.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, Judecătoria Cluj-Napoca-Secţia civilă a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Soluţionând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte va stabili că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza este Judecătoria Sectorului 2 București-Secţia civilă, pentru următoarele considerente:

Instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite, în raport cu art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 2 apreciind că domiciliul debitoarei nu este în România, atât timp cât a încetat valabilitatea menţiunii din cartea de identitate privind domiciliul, iar Judecătoria Cluj Napoca reţinând că, atunci când domiciliul şi reședința nu sunt cunoscute, persoana fizică este considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu.

Potrivit art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., „instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”, iar, conform alin. (3), „instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe”.

Având în vedere aceste dispoziţii legale, se reţine că instanţa de executare, care are competenţa materială de a soluţiona inclusiv cererea privind încuviinţarea executării silite, este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului. Scopul urmărit de legiuitor prin stabilirea acestei competențe teritoriale este acela de a asigura debitorului posibilitatea exercitării drepturilor procesuale prin intermediul instanței de judecată aflate în proximitatea domiciliului său, mai ales că, încă din momentul încuviințării silite, este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită.

În lipsa unei dispoziţii în normele de procedură, noţiunea de „domiciliu” se determină prin raportare la prevederile art. 87 C. civ., potrivit cărora „domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală”.

Conform art. 91 C. civ.: „(1) Dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate. (2) În lipsa acestor menţiuni ori atunci când nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu va putea fi opusă altor persoane. (3) Dispoziţiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reşedinţa a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune”. Potrivit art. 90 C. civ.: „(1) Reşedinţa va fi considerată domiciliu când acesta nu este cunoscut. (2) În lipsă de reşedinţă, persoana fizică este considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu, iar, dacă acesta nu se cunoaşte, la locul unde acea persoană se găseşte”.

Având în vedere că, la momentul înregistrării cererii la organul de executare (20 iunie 2024), debitoarea nu figura cu domiciliu activ în baza de date D.E.P.A.B.D. și nici cu reședință activă, stabilită conform legii, devin incidente prevederile art. 90 alin. (2) C. civ., astfel că debitoarea este considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu, cel din raza Judecătoriei Sectorului 2.

În cauză nu pot fi incidente prevederile art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., întrucât din actele dosarului nu rezultă că, la momentul înregistrării cererii pe rolul executorului judecătoresc, domiciliul debitoarei se afla în străinătate. Împrejurarea că a încetat valabilitatea domiciliului, probabil prin împlinirea termenului pentru care a fost eliberată cartea de identitate, nu echivalează cu lipsa unui domiciliu în țară, cu atât mai mult cu cât debitoarea figurează, începând cu 9 septembrie 2024, cu domiciliu activ în București.

Reţinându-se că, la data sesizării organului de executare, debitoarea este considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu, respectiv cel din raza Judecătoriei Sectorului 2 București, rezultă că aceasta este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite, potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili că instanţa competentă teritorial a soluţiona cauza este Judecătoria Sectorului 2 București-Secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București-Secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 martie 2025.