Land sale-purchase ordered upheld; appeal annulled as formal.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă în data de 28.02.2018, sub nr. x/299/2018, reclamanta A S.A. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtului Municipiul Giurgiu, reprezentat de primar, la plata sumei de 12.500 lei, reprezentând contravaloarea lipsei folosinţei terenului în suprafaţă de 11.818 mp proprietatea sa pentru perioada 1 ianuarie - l februarie 2018, pe care îl ocupă cu bazin de preluare ape fluviale, precum şi cu alte construcţii specializate, obligarea pârâtului la plata acestei sume lunar şi în continuare, până la trecerea cu plata contravalorii terenului, în proprietatea publică a unităţii administrativ-teritorial prin procedurile prevăzute de lege.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Giurgiu să efectueze, în condiţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 51/2006, procedurile prevăzute de lege în vederea trecerii, cu plata contravalorii terenului în suprafaţă de 11.818 mp, în proprietatea publică a Municipiului Giurgiu, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 480 C. civ. de la 1864, art. 555, art. 621 şi art. 1345 noul C. civ., art. 5 din Legea nr. 71/2011, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 51/2006, art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În data de 09.07.2018, reclamanta a formulat o cerere modificatoare a acţiunii cu privire la primul capăt de cerere, în sensul că solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 12.500 lei, reprezentând contravaloarea lipsei folosinţei terenului în suprafaţă de 9.370,83 mp, proprietatea sa, situat în municipiul Giurgiu, str. (...), pentru perioada 1 februarie - 1 martie 2017.

Prin sentinţa nr. 5848 din 08 octombrie 2018, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa nr. 776/25.05.2021, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a respins cererea, astfel cum a fost modificată de reclamanta A S.A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Giurgiu, prin primar, ca nefondată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în primul ciclu procesual

Prin decizia nr. 277A/22.02.2022, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă A S.A. împotriva sentinţei nr. 776 din 25 mai 2021 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, ca nefondat.

4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în primul ciclu procesual

Prin decizia nr. 336/28.02.2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamanta A S.A. împotriva deciziei nr. 277A din data de 22 februarie 2022 a Curţii de Apel București - Secţia a IV-a civilă, pe care a casat-o, şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

5. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în cel de-al doilea ciclu procesual

Prin decizia nr. 782A/04.07.2024, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A S.R.L. împotriva sentinţei nr. 776 din 25 mai 2021 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că l-a obligat pe intimatul-pârât Municipiul Giurgiu, prin primar, să încheie cu apelanta-reclamantă A S.R.L. un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect trecerea în proprietatea publică a unităţii administrativ-teritoriale municipiul Giurgiu a terenului de 11.328 mp situat în Giurgiu, str. (...), judeţul Giurgiu, pentru un preţ de 1.236.484 lei; a menţinut în rest sentinţa civilă apelată.

6. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Municipiul Giurgiu, prin primar.

Prin memoriul de recurs, recurentul-pârât a invocat, sub un prim aspect, că preţul impus de instanţă, în cuantum de 1.236.484 lei, nu poate fi acceptat.

A arătat că prin obiecţiunile formulate la raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea evaluare proprietăţi imobiliare, întocmit în cauză, a precizat că valoarea de piaţă estimată a terenului, de 22,4 euro/mp, şi încadrarea curţi-construcţii nu pot fi acceptate, în condiţiile unui teren care nu este liber de sarcini, cu construcţii edilitare de utilitate publică, aflate într-o zonă sub limita cotei terenului, comparabilele folosite neavând aceste caracteristici; cele trei oferte de vânzare, pe care expertul desemnat de instanţă le-a folosit, nu sunt relevante deoarece aceste terenuri sunt situate în zone urbane şi preurbane, cu potenţial urbanistic incomparabil mai mare faţă de cel al terenului în litigiu (la nivelul Municipiului Giurgiu suma de 22,4 euro/mp poate fi luată în considerare pentru terenuri aflate în cele mai scumpe zone, deservite de utilităţi).

Printr-o altă susţinere, recurentul-pârât a menţionat că, în decizia de casare pronunţată în cel dintâi ciclu procesual, instanţa a făcut abstracţie de existenţa unei legi în vigoare la momentul pronunţării hotărârii.

Indică, în acest sens, prevederile art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind noul Cod civil, potrivit cărora „actele si faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor”.

Precizează că instanţa de judecată a pronunţat hotărârea fără a ţine cont de aceste prevederi legale.

Relevând situaţia de fapt, recurentul-pârât a mai indicat şi că reclamantul a adjudecat terenul la mai puţin de jumătate din valoarea sa, având cunoştinţă despre existenţa bazinului colector şi de construcţiile auxiliare, obiectiv de utilitate publică implementat pe acel teren din anul 1976 şi care, potrivit raportului de expertiză, nu se poate reloca.

Făcând trimitere la considerentele deciziei instanţei de recurs din cel dintâi ciclu procesual, recurentul-pârât menţionează că terenul se poate afla în proprietatea statului, însă în Legea nr. 51/2006 nu există nicio prevedere prin care să se menţioneze că acest transfer este obligatoriu şi că este cu titlu oneros.

Prezentând situaţia de fapt, menţionează că Bazinul de retenţie B, aflat în proprietatea A S.A., este în întreţinerea şi exploatarea C S.A. încă de la data punerii în funcţiune, în anul 1976, respectiv că începând cu anul 2002 acesta se află în proprietatea Municipiului Giurgiu - domeniul public - şi apare ca obiectiv predat către S.C. D S.A. prin HG nr. 968/2002 şi este, de asemenea, menţionat în Anexa la Hotărârea nr.273/29.07.2015, prin care s-a aprobat modificarea şi completarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Giurgiu, în care sunt înscrise, la poziţiile nr. 98 şi 99, bazinul de retenţie şi împrejmuirea acestuia.

În consecinţă, având în vedere că reclamanta A S.A. a dobândit terenul în cunoştinţă de cauză, cu privire la destinaţia sa specială, consideră că aceasta nu este îndreptăţită să primească contravaloarea lipsei de folosinţă asupra terenului aferent Bazinului şi nici nu poate să fie obligată municipalitatea să achite contravaloarea terenului, pentru a-l include în domeniul public.

Conform prevederilor Legii nr. 51/2006, colectarea, canalizarea şi evacuarea apelor pluviale este un serviciu de utilitate publică care asigură satisfacerea nevoilor esenţiale de utilitate publică şi interes general cu caracter social al colectivităţii locale.

Evidenţiind cadrul factual, consideră că elementul generator al litigiului s-a produs când aceste terenuri au fost scoase la licitaţie de către lichidatorul fostei Fabrici E Giurgiu, precizând, totodată, că nu şi-a însuşit vreun folos material în urma licitaţiei, iar atunci când bazinul şi construcţiile auxiliare au intrat în proprietate publică, au fost predate, ca obiectiv, către S.C. D S.A., ce are în întreţinere şi exploatare acest bazin din anul 2002.

7. Apărări formulate în cauză

În data de 21.10.2024 (data poştei, fila 48 din dosar), intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la preţul terenului, arată că acestea reprezintă aspecte de netemeinicie, iar nu aspecte privind aplicarea greşită a legii, neputând face obiectul analizei în recurs.

În subsidiar, a arătat că preţul a fost stabilit legal prin expertiza dispusă în cauză, fiind avută în vedere valoarea de circulaţie a terenului cu luarea în considerare a preţului cu care se vând în zonă terenuri similare, susţinerile recurentului-pârât fiind neîntemeiate.

Privind aplicarea în timp a dispoziţiilor legale de drept material, respectiv a prevederilor art. 3 din Legea nr. 71/2011, arată că acest aspect a fost analizat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu referire la pretenţiile A S.A. privind contravaloarea lipsei de folosinţă, recurentul-pârât fiind în eroare cu privire la cererile analizate de instanţa de apel, prin prisma dezlegărilor instanţei de recurs.

8. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin rezoluţie a fost stabilit termen de judecată în cameră de consiliu, fără citare părţi, la 26.03.2025.

La 30.12.2024, în termen legal, recurentul a formulat punct de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care a arătat că motivele formulate sunt susceptibile de încadrare în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Reiterând aspectele învederate prin cererea de recurs, recurentul a menţionat că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea art. 4 alin. (1) şi 2 din Legea nr. 51/2006, astfel că nu poate fi obligat să încheie un contract de vânzare-cumpărare cu intimata-reclamantă, având în vedere că terenul în litigiu este afectat de o servitute gratuită, fiind folosit încă dinaintea trecerii lui în proprietatea intimatei-reclamante, aceasta asumându-şi, la momentul achiziţionării lui, respectiva obligaţie, fapt dovedit şi prin neformularea, timp de 14 ani, a unor pretenţii.

De asemenea, reluând susţinerile formulate prin memoriul de recurs, a precizat şi că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 3 din Legea nr. 71/2011.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cu prioritate, conform dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.

Pentru a se putea considerată îndeplinită această exigenţă legală, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea criticilor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., urmând ca în caz contrar (când recursul cuprinde doar critici ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de lege) să intervină sancţiunea nulităţii acestuia, în conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

În speţă, analiza cererii de recurs relevă, însă, lipsa formulării unor critici de nelegalitate împotriva deciziei atacate, fiind invocate în mod formal dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

- În acest sens, se constată că susţinerile recurentului-pârât în legătură cu greşita determinare a valorii de piaţă a imobilului în litigiu, pe calea raportului de expertiză efectuat în faţa primei instanţe nu deduc judecăţii aspecte de nelegalitate, ci doar eventuale chestiuni de netemeinicie, străine de analiză în prezenta cale extraordinară de atac.

Aşadar, prin reiterarea obiecţiunilor formulate împotriva raportului de expertiză, recurentul tinde, în realitate, la restabilirea, în mod inadecvat, a situaţiei de fapt, solicitând instanţei de recurs să reconsidere concludenţa probatoriului administrat cu ocazia devoluţiunii cauzei, ceea ce nu este permis în această fază procesuală în raport cu prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care limitează cenzura instanţei de recurs la examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

- Nici susţinerile referitoare la pretinsa încălcare a prevederilor art. 3 din Legea nr. 71/2011 nu conturează o veritabilă critică de nelegalitate, din moment ce nu sunt relevate eventuale greşeli săvârşite de instanţa de apel cu ocazia stabilirii cadrului legal incident, ci sunt criticate, în mod inexact, dezlegările date prin decizia de casare pronunţată în cel dintâi ciclu procesual.

Or, această alegaţie nesocoteşte atât obiectul recursului, care, conform art. 483 alin. (1) C. proc. civ., este limitat la decizia pronunţată în apel şi, totodată, ignoră prevederile art. 501 alin. (1) din acelaşi act normativ, care stabilesc că, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul, tocmai în considerarea principiului ierarhiei în exercitarea căilor de atac şi a caracterului definitiv al dezlegărilor instanţei de recurs.

Astfel, susţinerea prin care se tinde, în realitate, la înlăturarea aplicabilităţii, în cauză, a prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 51/2006, reţinute ca fiind incidente speţei prin decizia de casare, nu supune, deci, o veritabilă critică de nelegalitate a deciziei atacate, fiind mai degrabă formală, din moment ce acest aspect litigios, odată stabilit în recurs, a rămas câştigat cauzei, nemaiputând fi contrazis ulterior.

- Formală este şi simpla afirmaţie a recurentului-pârât, în legătură cu aceeaşi normă de drept, referitoare la „lipsa unei prevederi în cuprinsul Legii nr. 51/2006 prin care să se impună că acest transfer este obligatoriu şi trebuie să se facă cu titlu oneros”.

Astfel, în legătură cu susţinerile recurentului se observă că, prin decizia de casare, s-a reţinut inclusiv că „nu poate fi exclus ca pârâtul să nu fie implicat, potrivit legii, în vreuna dintre procedurile care să asigure dobândirea dreptului de proprietate publică în modalităţile prevăzute de art. 863 C. civ.”.

Or, recurentul nu contrapune elemente efective de nelegalitate dezlegărilor instanţei de apel (care, cu ocazia rejudecării pricinii, a reţinut că „acest transfer al dreptului de proprietate trebuie să cu titlu oneros, căci art. 4 alin. (2) din Legea nr. 51/2006 nu reglementează un caz de naţionalizare sau de trecere silită gratuită în proprietatea publică a bunurilor particularilor” şi care a stabilit, totodată, în acord cu dezlegările date prin decizia de casare şi raport cu explicitarea pretenţiilor de către reclamantă, incidenţa cazului de dobândire a dreptului de proprietate publică prevăzut de art. 863 lit. d) C. civ.) şi omite să indice, în concret, o altă „procedură prevăzută de lege” (în sensul prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 51/2006) decât cea stabilită de instanţa devolutivă de control judiciar ca fiind aplicabilă pentru trecerea în proprietatea publică a sa a terenului în litigiu.

Or, în lipsa unei argumentaţii juridice pertinente, care să permită extragerea unui aspect de nelegalitate a dezlegării jurisdicţionale din etapa procesuală anterioară, nu este posibilă cenzura specifică instanţei de recurs, ale cărei limite sunt determinate de însuşi autorul căii de atac.

- În egală măsură, nici susţinerile referitoare la lipsa obligaţiei recurentului-pârât de a efectua procedurile prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 51/2006, prin aceea că intimata-reclamantă „a dobândit terenul în cunoştinţă de cauză cu privire la destinaţia sa specială”, nu fac posibil controlul judiciar din prezenta fază procesuală, dat fiind că, pe de o parte, se referă la aspecte ce ţin exclusiv de stabilirea situaţiei de fapt, iar, pe de altă parte, ignoră dezlegările date prin decizia de casare prin care s-a conturat obligaţia legală, aflată în sarcina sa, de a demara şi de a parcurge procedurile legale prin care să se asigure intrarea bunului în domeniul public.

Tot astfel, se observă că susţinerea recurentului-pârât potrivit căreia intimata-reclamantă „nu este îndreptăţită să primească contravaloarea lipsei de folosinţă asupra terenului”, se plasează în afara judecăţii înfăptuite cu ocazia rejudecării cauzei (limitată, conform deciziei de casare, doar la cel de-al doilea petit al cererii introductive de instanţă, soluţia de respingere a celui dintâi capăt de cerere fiind intrată sub autoritate de lucru judecat).

Prin urmare, deşi formal încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul nu conţine critici care să poată fi subsumate motivelor de casare prevăzute de lege, expunând doar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi o succintă relatare a situaţiei de fapt, astfel încât, în cauză, devine incidentă sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Giurgiu, prin primar, împotriva deciziei nr. 782 A din data de 4 iulie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti-Secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Giurgiu, prin primar, împotriva deciziei nr. 782 A din data de 4 iulie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti-Secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 martie 2025.