Cassation admissibility against appellate criminal decisions under Romanian criminal procedure law
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the criminal appeal as inadmissible, thereby upholding the final conviction of 6 months’ imprisonment for aggravated theft issued by the Court of Appeal. The dispute concerned a procedural challenge to a lower court’s decision, wherein the defendant, who failed to substantiate his appeal or appear in court, had filed a cassation appeal against a decision by the Court of Appeal that had previously rejected his appeal against the first-instance judgment. Relying on Article 385^1^ of the Code of Criminal Procedure, the Court determined that decisions issued by appellate courts are not subject to cassation appeal, rendering the recourse legally impermissible under the relevant procedural norms; consequently, the appellant was ordered to pay state judicial costs.
Legislator headnote
AI generatedart. 37 lit. b) C. pen, articolul 3851 C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Cassation admissibility against appellate criminal decisions under Romanian criminal procedure law: Cum împotriva acestei decizii nu este prevăzută calea de atac a recursului, Curtea, ținând seama de dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. a), va respinge recursul ca inadmisibil.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1381 din 13 mai 2004, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosarul nr. 570/2004 a fost condamnat printre alții, inculpatul C.M. la 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), e) și g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 74 – art. 76 din același cod.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în seara de 20 aprilie 2003, la inițiativa inculpatului C.M., inculpatul P.A.G., a acceptat să-l ajute la sustragerea unei șine de cale ferată, demontată, aflată în comuna Șimian, lângă linia de colectare a secției L7 CFR Drobeta Turnu Severin. În timp ce transportau șina cu o căruță, au fost surprinși de lucrătorii de poliție, astfel că prejudiciul a fost reparat.
Apelul și recursul declarate de inculpat au fost respinse, ca nefondate, prin deciziile nr. 252/ A din 5 iulie 2004, pronunțată de Tribunalul Mehedinți și respectiv nr. 1438 din 16 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Craiova.
Nemulțumit de aceste hotărâri inculpatul a declarat recurs, pe care nu l-a motivat și nu s-a prezentat să-l susțină.
Recursul este inadmisibil.
În articolul 3851 C. proc. pen., sunt enumerate sentințele și deciziile pronunțate de instanțele de judecată, care pot fi atacate cu recurs. Din conținutul acestui text rezultă că pot fi atacate cu recurs printre altele, deciziile pronunțate ca instanțe de apel, de tribunale, tribunalele militare teritoriale, curțile de apel și Curtea Militară de Apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.
Inculpatul a atacat cu recurs decizia pronunțată de Tribunalul Mehedinți iar recursul a fost soluționat de Curtea de Apel Craiova care prin decizia penală nr. 1438 din 16 noiembrie 2004 l-a respins ca nefondat.
Cum împotriva acestei decizii nu este prevăzută calea de atac a recursului, Curtea, ținând seama de dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. a), va respinge recursul ca inadmisibil.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 1438 din 16 noiembrie 2004 a Curții de Apel Craiova.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 700.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 ianuarie 2005.