Maintenance contract rescission claim fails; appeal annulled as void for lack of valid cassation grounds, counterclaim award upheld.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti în 11.01.2021, sub nr. x/299/2021 reclamanta A a chemat în judecată pe pârâţii B şi C, pentru ca instanţa să dispună rezoluţiunea contractului de întreţinere cu rezervă/constituirea dreptului de uzufruct viager, autentificat sub nr. 472/04.03.2009 de notar public D, pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale la care s-au obligat pârâţii, respectiv întreţinerea, astfel cum a fost descrisă în contract, care constituia contraprestaţia acestora în schimbul nudei proprietăţi transmise.

Pârâta E (fostă F) a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat ca, prin hotărârea care se va pronunţa, instanța să dispună ca reclamanta A să îi permită accesul pentru continuarea executării, aşa cum rezultă din contractul de întreţinere nr. 472/04.03.2009, respectiv să i se stabilească, pentru cota sa, o sumă în lei, ca echivalent al întreţinerii.

Reclamanta A a formulat întâmpinare la cererea reconvenţională, prin care a invocat excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.

Prin sentinţa civilă nr. 4988/03.06.2021, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti - Secţia civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă la 12.07.2021.

Prin sentinţa civilă nr. 1477/14.10.2021, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Curţii de Apel București pentru soluţionarea conflictului.

Prin sentinţa civilă nr. 177F/23.12.2021, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a civilă la 25.01.2022.

Prin încheierea pronunţată din 14.04.2022, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a respins excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocate în raport cu cererea reconvenţională.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa nr. 1673/03.11.2022, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată; a admis, în parte, cererea reconvenţională şi a stabilit, ca echivalent al întreţinerii datorate reclamantei în temeiul contractului de întreţinere cu rezerva/constituirea dreptului de uzufruct viager autentificat sub nr. 472/04.03.2009, obligaţia solidară a pârâţilor de a plăti reclamantei suma de 1.500 lei/lunar; a obligat-o pe reclamantă la plata către pârâta E a sumei de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 706A/21.06.2024, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul reclamantei împotriva sentinţei.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., reclamanta A, prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel.

- Printr-o primă critică, întemeiată pe pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta a arătat că, deşi instanţa de apel a constatat ca fiind întemeiate susţinerile sale referitoare la încălcarea prevederilor art. 315 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., de către tribunal, în privinţa declaraţiilor celor doi martori propuşi de către pârâta-reclamantă, dispunând înlăturarea acestora din ansamblul probator, totuşi, analizând temeinicia sentinţei în ansamblu, a respins apelul, ca nefondat.

Or, este lipsit de relevanţă faptul înlăturării depoziţiilor martorilor, audiaţi cu încălcarea legii, dacă pe fond este menţinută soluţia primei instanţe, la pronunţarea căreia au contribuit şi depoziţiile de martor îndepărtate ulterior.

Arată că, în urma înlăturării depoziţiilor martorilor paratei-reclamante, nu cunoaşte care sunt probele efective, care conduc la soluţia asupra căreia s-a oprit instanţa.

De asemenea, precizează şi că sub incidenţa acestui motiv de casare se circumscriu şi criticile ulterioare, în sensul încălcării principiului disponibilităţii atât cu privire la faptul că pârâtul C nu şi-a exprimat poziţia cu privire la înlocuirea obligaţiei contractuale de întreţinere şi nici la cuantumul sumei reprezentând echivalentul întreţinerii lunare (care a fost precizat, după închiderea dezbaterilor, la suma de 300 - 400 lei), lipsindu-i, astfel, atât pe parte, beneficiara acestei sumei, cât şi pe debitorul solidar, pârâtul C, de posibilitatea formulării de apărări în acest sens.

Deşi instanţa de apel îşi argumentează soluţia de respingere a acestui motiv de apel pe considerentul că reclamanta-apelantă nu a formulat critici în legătură cu cuantumul stabilit de instanţă cu titlu de executare prin echivalent a obligaţiei de întreţinere şi nici nu a solicitat probe în vederea dovedirii unui alt cuantum, arată că o astfel de solicitare ar fi în neconcordanţă cu dispoziţiile art. 478 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Totodată, se referă şi la aspectul ridicat în faţa instanţei de apel, privind obligaţia de asigurare a timbrajului cererii reconvenţionale formulate, sens în care indică faptul că neasigurarea acestuia în cuantumul legal echivalează cu neînvestirea instanţei de judecată cu respectivul capăt de cerere.

- Prin critica întemeiată pe pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta precizează că hotărârea conţine motive contradictorii, care constituie consecinţa ignorării motivelor de apel şi a realizării unei analize în concordanţă cu probatoriul din dosar.

Precizează că instanţa de prim control judiciar nu a analizat criticile detaliate în cadrul motivelor de apel, trecând direct la analiza obligaţiilor din contract, într-un mod incomplet şi trunchiat, pe baza aceloraşi puncte de vedere cu cele cuprinse în hotărârea primei instanţe.

Evidenţiind situaţia de fapt, recurenta a precizat că, deşi soţul său dorea iniţierea demersurilor pentru rezoluţiunea contractului pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate de către întreţinători, nu mai avea disponibilitatea să se angreneze într-un astfel de demers, date fiind afecţiunile de care suferea.

Mai arată că obligaţiile contractuale nu au fost respectate nici în ceea ce o priveşte, astfel că pârâţii nu au achitat niciodată utilităţile locuinţei sale, toate aceste cheltuieli fiind suportate de către recurentă, din resurse proprii, niciodată nu a fost ajutată de către pârâţi la efectuarea menajului şi a igienizării locuinţei, nu are un suport material sau fizic la procurarea şi pregătirea hranei, la procurarea medicamentelor, la însoţirea la spital şi la suportarea financiară tratamentelor prescrise.

Relevând, de asemenea, cadrul factual, arată că intimata-pârâtă nu mai locuieşte cu intimatul-pârât încă din 2020, fiind divorţaţi, iar de la momentul părăsirii domiciliului conjugal de către pârâtă, aceasta nu s-a mai interesat de starea recurentei şi cu atât mai puţin de suportarea obligaţiilor pecuniare asumate.

A precizat că odată cu promovarea prezentului demers judiciar, pârâta a încercat să simuleze îndeplinirea obligaţiilor asumate, fie prin notificări, fie prin expedierea unor sume de bani.

Toate aceste aspecte se regăsesc în considerentele sentinţei atacate, care, însă, au primit o interpretare favorabilă pârâtei, astfel conducând la pronunţarea unei sentinţe netemeinice şi nelegale.

5. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

În dezvoltarea excepţiei nulităţii recursului, a arătat că recurenta nu aduce, prin memoriul de recurs, aspecte noi, ci se rezumă la a relua criticile formulate în faţa instanţei de apel.

A menţionat că recurenta, cu rea-credinţă, nu arată corect faptul că intiamta-pârâtă, în nume propriu, şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, achitând suma de 750 lei/lună, în raport cu soluţiile instanţelor de fond.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă.

Arată că a indicat, prin cererea de recurs, menţiunile prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c)-e) C. proc. civ. şi a înaintat dovada achitării taxei judiciare de timbru.

De asemenea, precizează că s-a conformat şi dispoziţiilor art. 489 şi art. 490 C. proc. civ., în sensul motivării recursului în termenul legal şi a indicării motivelor de casare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

- Susţinerile recurentei întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., neînsoţite de o argumentaţie juridică propriu-zisă, nu deduc judecăţii veritabile critici de nelegalitate cu privire la decizia atacată.

Astfel, afirmata lipsă de relevanţă a înlăturării depoziţiilor martorilor audiaţi cu nerespectarea art. 315 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în condiţiile în care, „pe fond, este menţinută soluţia primei instanţe, la pronunţarea căreia au contribuit şi acestea”, respectiv a neindicării „probelor efective, care au condus la soluţia la care s-a oprit instanţa” este improprie analizei instanţei de recurs.

Fără să indice vreo greşeală procedurală a instanţei de apel, care a sancţionat judecata primei instanţe tocmai prin înlăturarea din probaţiune a declaraţiilor martorilor pârâtei, audiaţi cu încălcarea art. 315 C. proc. civ., recurenta solicită, practic, o reevaluare a mijloacelor de probă interpretate de instanţa de apel cu ocazia devoluţiunii cauzei, aspect ce are în vedere strict temeinicia judecăţii înfăptuite în precedenta fază procesuală.

Or, în condiţiile în care instanţa de apel a reţinut în mod expres că „răspunsurile reclamantei la interogatoriu, coroborate cu înscrisurile administrate în cauză şi declaraţiile date de martorii propuşi de reclamantă confirmă situaţia de fapt reţinută de prima instanţă”, simpla nemulţumire a părţii în raport cu determinarea cadrului factual pe baza probatoriului, de către instanţa de prim control judiciar, nu corespunde motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care presupuneau tocmai antamarea unor aspecte privitoare la conformarea cu regulile de drept incidente a dezlegărilor date prin actul jurisdicţional atacat.

Astfel fiind, cum în calea de atac extraordinară a recursului nu se poate tinde la o verificare a elementelor de fapt ale cauzei şi la o cenzurare a activităţii de interpretare a mijloacelor de probă, ce revine exclusiv instanţelor fondului, criticile relative la lipsa unor „probe efective” care să fundamenteze soluţia instanţei de apel nu pot face obiect de analiză în prezenta fază procesuală.

În egală măsură, nici pretinsa încălcare a principiului disponibilităţii, atât prin prisma faptului că intimatul-pârât nu şi-ar fi exprimat un punct de vedere în raport cu solicitarea formulată de către pârâtă pe cale reconvenţională, de stabilire a unui echivalent al întreţinerii datorate recurentei în sumă de 1.500 lei/lunar, cât şi prin aceea că tribunalul ar fi pus în discuţie cuantumul sumei necesare pentru asigurarea întreţinerii reclamantei doar cu prilejul concluziilor pe fond, nu constituie un aspect de nelegalitate, supus verificării jurisdicţionale a instanţei de recurs.

Astfel, fără a se raporta, în concret, la dezlegările instanţei de apel (care, analizând aceste susţineri, pe de o parte, a reţinut că vătămarea pretinsă nu priveşte partea care a invocat-o, ci pe intimatul-pârât C, care, însă, nu a formulat apel în cauză, iar, pe de altă parte, a constatat că reclamanta-apelantă nu a formulat critici, în calea ordinară de atac, în legătură cu cuantumul sumei stabilite cu titlu de executare prin echivalent a obligaţiei de întreţinere şi nici nu a solicitat probe în vederea dovedirii unui cuantum, cu consecinţa neîndeplinirii, în ambele cazuri, a condiţiei prescrise de art. 175 alin. (1) C. proc. civ.), recurenta se rezumă doar la a reitera, inadecvat procedural, aceleaşi susţineri, formulate în raport cu soluţia primei instanţe.

Or, simpla reluare, cu o motivaţie identică, a afirmaţiilor formulate în fazele procesuale anterioare, negrefate pe dezlegărilor date prin actul jurisdicţional atacat, nu este aptă a declanşa controlul de legalitate al instanţei de recurs.

Aceasta întrucât, în acord cu exigenţele ce se degajă din prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) coroborate cu art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta trebuia să indice, punctual, de ce sunt greşite considerentele instanţei de apel care sprijină soluţia adoptată (iar nu doar de a repune în discuţie aceleaşi aspecte, cu omiterea faptului că obiectul recursului îl constituie decizia curţii de apel).

În acest context, afirmarea formală a faptului că o solicitare de probe, în vederea dovedirii unui alt cuantum al contravalorii obligaţiei de întreţinere decât cel stabilit de tribunal, „ar fi fost contrară dispoziţiilor art. 478 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.”, nu este în măsură să imprime criticii valenţa unui aspect de nelegalitate propriu-zis, cât timp aceasta nu este însoţită de argumente de ordin juridic, care să demonstreze pretinsa imposibilitate de administrare, de către instanţa de apel, tocmai a „probelor noi propuse în condiţiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ.”, la care se referă prevederile art. 479 alin. (2) din acelaşi cod.

Cu ignorarea caracterului extraordinar al prezentei căi de atac, care supune analizei instanţei de recurs, în acord cu prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., doar motive de casare a deciziei atacate, au fost formulate şi susţinerile privitoare la „neasigurarea timbrajului cererii reconvenţionale”.

Or, acest aspect (neinvocat, de altfel, de către parte, prin întâmpinarea la cererea reconvenţională a pârâtei) nu constituie un motiv de recurs, din moment ce problema privind eventuala nelegală timbrare a cererii reconvenţionale nu poate atrage nulitatea hotărârii şi nici declanşa un control de legalitate asupra raportului juridic, astfel că este lipsită de relevanţă critica vizând acest aspect.

Aceasta întrucât singura soluţie pe care instanţa de control judiciar o poate dispune, raportat la prevederile art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 (unicul remediu prevăzut de lege în ipoteza evocată), este aceea de obligare a părţii în cauză la plata taxelor judiciare de timbru aferente stadiului procesual anterior, urmând ca dispozitivul hotărârii să constituie titlu executoriu, iar nu desfiinţarea hotărârii şi anularea, ca netimbrată, a unei cereri incidentale care a primit dezlegare pe fondul raportului litigios, pe motiv că în căile de atac s-ar constata o timbrare necorespunzătoare, cum pretinde recurenta.

- În mod similar, nici criticile referitoare la existenţa unor motive contradictorii nu învederează, în realitate, veritabile aspecte de nelegalitate, care să evidenţieze eventuale raționamente sau concluzii incompatibile între ele, apte a genera, astfel, confuzie și ambiguitate în ceea ce privește soluția pronunțată în cauză.

Astfel, deşi invocă existenţa unor considerente opuse, susţinerile sunt fără suport, din moment ce recurenta omite a demonstra, printr-o argumentaţie coerentă, în ce constă contradicţia invocată, care să nu facă posibil controlul judiciar al instanţei de recurs.

Or, formularea unor susţineri cu titlu general şi care nu respectă cerinţa esenţială de a se raporta la dezlegările şi raţionamentele utilizate de curtea de apel, nu are aptitudinea de a învesti legal instanţa de recurs cu analiza acestora.

În acest sens este şi simpla afirmaţie în sensul că „instanţa de prim control judiciar nu a analizat criticile detaliate în motivele de apel”, fără, însă, ca recurenta să indice, în mod efectiv, care dintre susţinerile sale din calea de atac anterioară nu ar fi primit o dezlegare din partea instanţei de apel.

În realitate, această critică nu conturează un viciu propriu-zis de motivare, ci doar dezacordul părţii în raport cu soluţia pronunţată.

Aceasta întrucât recurenta se rezumă la a invoca doar greşita stabilire a elementelor de temeinicie atunci când afirmă „neefectuarea unei analize în concordanţă cu probatoriul din dosar”, prin aceea că elementele factuale descrise în cuprinsul memoriului de recurs au primit „o interpretare favorabilă pârâtei”, aspect care, în opinia sa, a condus la „pronunţarea unei sentinţe netemeinice şi nelegale”.

Or, concluzia instanţei de apel, potrivit căreia „nu se susţine teza afirmată de apelanta-reclamantă în sensul că de la momentul încheierii contractului de întreţinere şi până în prezent a existat o neexecutare totală a obligaţiilor din partea intimaţilor-pârâţi”, respectiv a lipsei unei neexecutări culpabile (analizate din perspectiva unei neexecutări parţiale a obligaţiei), prin aceea că „intimata-pârâtă-reclamantă nu şi-a putut executa obligaţia de întreţinere, întrucât a fost împiedicată de către apelanta-reclamantă”, a rezultat în urma analizării materialului probator (fiind indicate în mod expres, în cuprinsul deciziei, mijloacele de probă care au constituit fundamentul raţionamentului logico-judiciar al acesteia), astfel că excedează cadrului legal al recursului susţinerile ce tind la o invalidare a modalităţii de interpretare a acestuia, această chestiune fiind una ce se repercutează pe planul temeiniciei hotărârii, conform celor expuse în precedent.

Astfel fiind, repunerea în discuţie a situaţiei de fapt şi reinterpretarea probelor administrate în faţa instanţelor devolutive nu sunt posibile în prezenta etapă procesuală, întrucât obiectul judecăţii în recurs este limitat la verificarea legalităţii hotărârii atacate, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, prin critica formulată, recurenta nu a învederat motive contradictorii şi nu a pretins că hotărârea recurată este nemotivată, ci doar a expus aprecieri proprii cu privire la stări de fapt şi probe, care nu pot fi subsumate vreunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, se observă că modalitatea de formulare a criticilor nu permite extragerea unor aspecte de nelegalitate apte a permite cenzura instanţei de recurs, în speţă neputându-se reţine nici motive de ordine publică, ce pot fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

În aceste circumstanţe, Înalta Curte va constata ca fiind nul recursul declarat de reclamanta A împotriva deciziei nr. 706 A din data de 21 iunie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta A împotriva deciziei nr. 706 A din data de 21 iunie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin