Competence for compulsory enforcement with multiple debtors in alternative jurisdiction

Deliberând asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cerere de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 2 decembrie 2024, formulată de petentul BEJ A, privind pe creditorul B şi pe debitorii C Limited şi D S.R.L., s-a solicitat încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr.3760 din 15.11.2024, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/118/2024.

Hotărârea Judecătoriei Constanţa, Secţia civilă

Prin încheierea nr. 19464 din 12 decembrie 2024, Judecătoria Constanța, Secția civilă, a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Judecătoriei Buftea, Secția civilă.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor Deciziei nr.6/2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în situația în care titlul executoriu privește un dezmembrământ fără personalitate juridică, competența teritorială a instanței de executare poate fi stabilită prin raportare la sediul secundar al persoanei juridice debitoare, respectiv la sediul acestui dezmembrământ.

Însă, a constatat că, pentru a deveni incidente cele statuate prin decizia menționată, este necesar ca titlul executoriu să privească dezmembrământul fără personalitate juridică, prin raportare la care creditorul a înțeles să aleagă instanța de executare.

Ca situaţie de fapt, s-a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 3760 din 15 noiembrie 2024, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/118/2024, s-a stabilit obligația de plată a drepturilor salariale în sarcina pârâtei D S.R.L., cu sediul ȋn jud. Ilfov, Voluntari, sos. (...), fără a se putea determina din conţinutul titlului executoriu că obligația de plată priveşte un dezmembrământ fără personalitate juridică al societăţii debitoare din raza de competenţă a Judecătoriei Constanţa.

În aplicarea dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., a constatat că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Buftea, întrucât sediul debitoarei D S.R.L., la data sesizării organului de executare, se afla în circumscripția teritorială a acestei instanțe.

Hotărârea Judecătoriei Buftea, Secţia civilă

Învestită prin declinare, Judecătoria Buftea, Secția civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr.1066 din 30 ianuarie 2025, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Constanța, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casație și Justiție, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivarea hotărârii pronunţate, instanța a reţinut că în titlul executoriu și cererea de încuviințare a executării silite figurează ca debitor și societatea C Limited, cu sediul în afara României, devenind, astfel, incidente dispozițiile art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora ,,Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului (...).”

În aplicarea dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 112 și ale art. 116 C. proc. civ., raportat la faptul că ambii debitori sunt obligați principal, precum şi că domiciliul creditorului se află în mun. Constanța, jud. Constanța, iar cererea de încuviințare a executării silite a fost introdusă, inițial, pe rolul Judecătoriei Constanța, a constatat că această instanță este competentă să soluționeze cauza.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competenţă vizează cererea petentului B.E.J. A, privind pe creditorul B, prin care s-a solicitat încuviinţarea executării silite împotriva debitorilor C Limited şi D S.R.L., în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr.3760 din 15.11.2024, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/118/2024.

Referitor la determinarea competenței teritoriale în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată sunt aplicabile dispozițiile art. 666 alin. (1) C. proc. civ. raportat la cele ale art. 651 alin. (1) și (3) din acelaşi act normativ.

Încuviinţarea executării silite este de competenţa exclusivă a instanţei de executare, astfel cum rezultă din prevederile art. 666 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 651 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora ,,Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe”.

Conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., ,,Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului. Dacă domiciliul debitorului sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. Dispoziţiile art. 112 şi ale 127 se aplică în mod corespunzător.”

Din examinarea actelor dosarului, se reţine că, în cauza pendinte, executarea silită este pornită de creditorul B, cu domiciliul în localitatea Lipniţa, jud. Constanţa, împotriva a două debitoare, sediul debitoarei C Limited fiind în Cipru, iar sediul debitoarei D S.R.L. situându-se în loc. Voluntari, jud. Ilfov.

Având în vedere că nu există o reglementare legală specială cu privire la instanţa de executare în cazul pluralităţii de debitori cu sedii diferite, Înalta Curte constată că sunt aplicabile, prin analogie, în raport de art. 5 alin. (3) C. proc. civ., dispoziţiile art. 112 alin. (1) din acelaşi act normativ, ce reglementează prorogarea legală de competenţă în cazul pluralităţii de pârâţi, dispoziţii potrivit cărora „Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia; în cazul în care printre pârâţi sunt şi obligaţi accesoriu, cererea se introduce la instanţa competentă pentru oricare dintre debitorii principali”.

Potrivit dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Din interpretarea acestor dispoziţii legale, rezultă că, în cazul competenţei teritoriale alternative, reclamantul este cel îndreptăţit să aleagă o instanţă dintre mai multe instanţe deopotrivă competente. Or, în cauză, prin depunerea cererii de încuviinţare a executării silite la Judecătoria Constanţa, creditorul a ales între cele două instanţe deopotrivă competente, Judecătoria Constanţa, ca instanţă de la sediul creditorului, în considerarea ipotezei în care domiciliul/ sediul debitorului se află în străinătate, şi Judecătoria Buftea, ca instanţă de la sediul debitoarei D S.R.L.

În raport de considerentele mai sus menţionate, prin aplicarea dispoziţiilor art. 651 alin. (1) şi alin. (3), art. 112 şi ale art. 116 C. proc. civ., Înalta Curte constată că Judecătoriei Constanţa îi revine competenţa soluţionării cererii de încuviinţare a executării silite, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.

Definitivă.

Pronunţată, astăzi, 20 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 C. proc. civ.