Negative Jurisdiction Conflict Resolved: Constanța Court of First Instance Held Competent for Time-Barred Execution Challenge
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdiction conflict by establishing that the Constanța Court of First Instance is competent to hear the debtor’s challenge to forced execution (contestație la executare) in enforcement file no. x/2015; this ruling prevails over the initial declination to the Sector 2 Bucharest Court of First Instance, which remains without effect. The dispute arose when the debtor challenged the forced execution, seeking a finding that the enforcement was time-barred (prescripția executării silite) and annulment of the entire enforcement file, and the two lower courts declined jurisdiction in favor of each other. The High Court held that, under Articles 714(1) and 651(1) and (3) of the Civil Procedure Code, the competent enforcement court is the court in whose district the debtor had his domicile at the date the enforcement body was seised (here, the Constanța Court), and that the court which merely vested the title with the enforcement formula (Judecătoria Sectorului 2 București), distinct from a court that actually authorized the enforcement, does not become the enforcement court; consequently, the High Court of Cassation and Justice’s Decision No. 20/2021 on the unity of the enforcement court was inapplicable because enforcement was authorized by the bailiff, not by a court.
Legislator headnote
AI generatedart. 714 C. proc. civ, art. 651 alin. (3) C. proc. civ, art. 112 C. proc. civ, art. 714 alin. (1) C. proc. civ, art. 651 alin. (1) C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ; Negative Jurisdiction Conflict Resolved: Constanța Court of First Instance Held Competent for Time-Barred Execution Challenge: x/2015; this ruling prevails over the initial declination to the Sector 2 Bucharest Court of First Instance, which remains without effect. The dispute arose when the debtor challenged the forced execution, seeking a finding that the enforcement was time-barred (prescripția executării silite) and annulment of the entire enforcement file, and the two lower courts declined jurisdiction in favor of each other. The High Court held that, under Articles 714(1) and 651(1) and (3) of the Civil Procedure Code, the competent enforcement court is the court in whose district the debtor had his domicile at the date the enforcement body was seised (here, the Constanța Court), and that the court which merely vested the title with the enforcement formula (Judecătoria Sectorului 2 București), distinct from a court that actually authorized the enforcement, does not become the enforcement court; consequently, the High Court of Cassation and Justice’s Decision No. 20/2021 on the unity of the enforcement court was inapplicable because enforcement was authorized by the bailiff, not by a court.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedUsed to resolve the negative conflict of jurisdiction and establish the competent court.
Full text
Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 13.08.2024, contestatorul A a formulat, în contradictoriu cu intimata B Ltd., contestaţie la executarea silită, solicitând constatarea intervenirii prescripţiei executării silite în dosarul de executare nr. x/2015, cu consecinţa anulării în totalitate a dosarului execuţional contestat şi acordarea cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 71, 719 şi 723 C. proc. civ
Prin încheierea civilă nr. 15390/21.10.2024, Judecătoria Constanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
A reţinut instanţa că, potrivit art. 651 alin. (1) noul C. proc. civ., republicat în anul 2015, „Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. (...)”. Competenţa astfel stabilită are caracter absolut.
Determinarea instanței de executare în soluționarea prezentei contestații la executare se face prin raportare la dispozițiile art. 714 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 651 din același cod, norme legale, prin care se stabilește că aceasta se introduce la instanța de executare, respectiv judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliu sau, după caz, sediul debitorul, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Conform art. 651 alin. (3) C. proc. civ., instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.
Totodată, potrivit art. 666, coroborat cu art. 651 alin. (3) C. proc. civ., instanța de executare încuviințează executarea silită și își validează implicit, în această procedură, calitatea de instanță competentă să soluționeze litigiile privind contestația la executare.
În cauză, executarea silită a fost încuviințată prin încheierea de executare civilă din 30.04.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. x/300/2015, iar principiul unicității instanței de executare presupune că instanța competentă să încuviințeze executarea silită, va soluționa orice alt incident în legătură cu aceasta, precum contestația la executare ori cererea de întoarcere a executării silite.
În acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia în interesul legii nr. 20/27.09.2021, care a stabilit că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Prin sentinţa civilă nr. 1139/06.02.2025, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa, a constatat ivit conflictul de competenţă şi a înaintat cauza către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
A reţinut instanţa că executarea silită contestată în prezenta cauză a fost demarată la 26.06.2015, prin sesizarea organului de executare prin cererea de executare silită.
Conform art. 714 alin. (1) C. proc. civ. „contestaţia se introduce la instanţa de executare”.
Instanţa de executare se determină potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ. conform cărora „Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.”
Conform verificărilor efectuate din oficiu în baza de date a DEPABD, domiciliul contestatorului debitor A se afla, la data sesizării organului de executare, în sat (...), comuna Cumpăna, judeţul Constanţa.
Prin urmare, instanţa de executare competentă să soluţioneze şi contestaţia la executare, conform art. 651 alin. (1) şi (3) şi art. 714 alin. (1) C. proc. civ. este Judecătoria Constanţa, ca instanţă de la domiciliul debitorului la data începerii executării silite.
În cauză, nu este aplicabil principiul unicităţii instanţei de executare şi nu sunt incidente considerentele Deciziei nr. 20/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, întrucât Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti nu a încuviinţat executarea silită, ci a învestit cu formulă executorie titlul executoriu în temeiul căruia s-a demarat executarea silită, executare încuviinţată conform normelor legale în vigoare la acel moment de către executorul judecătoresc prin încheierea de încuviinţare a executării silite din 26.06.2015.
Prin urmare, întrucât nu a încuviinţat executarea silită, ci doar a pronunţat o încheiere de învestire cu formulă executorie a titlului executoriu, competenţa acestor instanţe fiind determinată în mod distinct, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti nu a devenit şi nu este instanţa de executare, ci, conform regulii cuprinse în art. 651 alin. (1) C. proc. civ., singura instanţă competentă în cauză este Judecătoria Constanţa, instanţa de la domiciliul debitorului.
II.Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul cauzei este reprezentat de cererea formulată de contestatorul A în contradictoriu cu intimaţii B Ltd. şi C S.R.L., de constatare a intervenirii prescripţiei executării silite în dosarul de executare nr. x/2015, cu consecinţa anulării în totalitate a dosarului execuţional contestat şi acordarea cheltuielilor de judecată.
Instanţele aflate în conflict şi-au declinat reciproc competenţa reţinând în mod diferit care este instanţa de executare competentă în soluţionarea pricinii, respectiv, Judecătoria Constanţa a reţinut că instanţa de executare este Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, ca instanţă care a dispus învestirea cu formulă executorie a titlului executoriu prin încheierea civilă din 30.04.2015 pronunţată în dosar nr. x/300/2015, în respectarea principiului unicităţii instanţei de executare şi a Deciziei în interesul legii nr. 20/2021, iar Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a reţinut că instanţa de executare este reprezentată de Judecătoria Constanţa, ca instanţă de la domiciliul debitorului, întrucât Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti nu a încuviinţat executarea silită, ci a învestit cu formulă executorie titlul executoriu, în temeiul căruia s-a demarat executarea silită (contractul de leasing financiar nr. 23865/25.11.2008), nefiind aplicabilă Decizia în interesul legii nr. 20/2021.
Conform dispoziţiilor art. 640 C. proc. civ., „cambia, biletul la ordin şi cecul, precum şi alte titluri de credit constituie titluri executorii, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute în legea specială”.
În ceea ce priveşte învestirea cu formulă executorie, art. 641 C. proc. civ. (forma în vigoare la data începerii executării silite) prevedea următoarele: „(1) Titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătoreşti, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie. (2) Cererea de învestire cu formulă executorie se soluţionează de judecătoria în circumscripţia căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz, în cameră de consiliu, fără citarea părţilor (…).”
Se constată că acest text de lege instituia un caz de competenţă teritorială alternativă, fiind competentă a soluţiona cererea creditorului de învestire cu formulă executorie fie judecătoria în circumscripţia căreia se află domiciliul sau sediul creditorului, fie judecătoria în circumscripţia căreia se află domiciliul sau sediul debitorului.
În aplicarea acestor dispoziţii legale, prin încheierea din data de 30.04.2015 din dosarul nr. x/300/2015, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, ca instanţă de la sediul creditorului, a dispus învestirea cu formulă executorie a titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr. 23865/25.11.2008.
Referitor la încuviinţarea executării silite, art. 666 C. proc. civ. (forma în vigoare la data începerii executării silite-26.06.2015) prevedea următoarele: „(2) Executorul judecătoresc se pronunţă asupra încuviinţării executării silite, prin încheiere, fără citarea părţilor. (6) Încheierea prin care s-a dispus încuviinţarea executării silite poate fi supusă controlului instanţei de executare pe calea contestaţiei la executare, în condiţiile legii. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviinţare a executării silite poate fi contestată de către creditor, în termen de 15 zile de la comunicare, la instanţa de executare.”
În aplicarea acestor dispoziţii legale, executarea silită a fost încuviinţată în cauză de către executorul judecătoresc, iar nu de către instanţa de judecată.
Dat fiind că obiectul cauzei îl reprezintă o contestaţie la executare, prin care se solicită intervenită prescripţia executării silite în dosarul de executare nr. x/2015, cu consecinţa anulării în totalitate a dosarului execuţional contestat, devin incidente dispoziţiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „contestaţia se introduce la instanţa de executare”.
În ceea ce priveşte instanţa competentă material şi teritorial a soluţiona contestaţia la executare, aceasta se stabileşte în raport cu prevederile art. 651 C. proc. civ., potrivit cărora: „(1) Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. (…) (3) Instanţa de executare soluţionează contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.”
Ca atare, contestaţia la executare este de competenţa exclusivă a instanţei de executare, şi anume judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
În cauză, la data sesizării executorului judecătoresc (26.06.2015), debitorul A avea domiciliul în comuna Cumpăna, Şoseaua (...), judeţul Constanţa, localitate situată în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Constanţa.
Împrejurarea că titlul executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr. 23865/25.11.2008 a fost învestit cu formulă executorie de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti nu o transformă pe aceasta în instanţă de executare, competentă a soluţiona contestaţia la executare ce face obiectul cauzei de faţă, întrucât legiuitorul a reglementat în mod distinct instanţa competentă a soluţiona cererea de învestire cu formulă executorie (judecătoria în circumscripţia căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului), pe de o parte, şi instanţa competentă a soluţiona contestaţia la executare (instanţa de executare, respectiv judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului), pe de altă parte.
În acest context normativ, instanţa care învesteşte titlul executoriu cu formulă executorie nu se confundă şi nici nu devine instanţă de executare.
Este important de subliniat că, în cauză, nu este aplicabilă Decizia în interesul legii nr. 20/27.09.2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1083/11.11.2021, prin care s-a statuat în sensul că: „instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”, întrucât executarea silită nu a fost încuviinţată de către instanţa de judecată, care să devină astfel instanţă de executare, ci de către executorul judecătoresc, conform art. 666 C. proc. civ. (forma în vigoare la data începerii executării silite).
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili că instanţa competentă teritorial a soluţiona contestaţia la executare este instanţa de executare, determinată conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ., şi anume Judecătoria Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 19 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.