Negative conflict of jurisdiction over loan restitution resolved in favor of the court of registration where defendant failed to timely raise private-order territorial incompetence exception

Deliberând asupra conflictului de competenţă, reţine următoarele:

I. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la 27 februarie 2024, reclamantele au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A: - obligarea acestuia la plata sumei de 1.800 lei către reclamanta B, cu titlu de restituire împrumut; - obligarea pârâtului la plata de daune moratorii constând în dobândă legală, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la plata efectivă; - obligarea pârâtului la plata sumei de 15.500 lei către reclamanta C S.R.L., cu titlu de restituire împrumut; obligarea pârâtului la plata de daune moratorii constând în dobândă legală, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecata şi până la plata efectivă. De asemenea, au solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost indicate dispozițiile art. 2158 C. civ.

II. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

2.1 Prin sentinţa civilă nr. 5514 din 25 septembrie 2024, Judecătoria Buzău a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 121 C. proc. civ., potrivit cărora cererile formulate de un profesionist (societatea C S.R.L.) împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa de la domiciliul consumatorului.

2.2 Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, prin sentinţa civilă nr. 992 din 6 februarie 2025, Judecătoria Braşov a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că sunt incidente prevederile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., iar nu cele ale art. 121 din acelaşi cod, considerând că reclamanta persoană fizică este cea care invocă acordarea unor împrumuturi în considerarea unor relații personale cu pârâtul, reclamanta persoană juridică fiind cea care a făcut una dintre plăți, perspectivă din care nu se poate stabili că reclamanta persoană juridică ar fi acționat în calitate de profesionist în sensul art. 3 C. civ. și, cu atât mai puțin, ca profesionist în înțelesul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori.

III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., reţine următoarele:

Instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a acţiunii în restituire împrumut, apreciind diferit asupra caracterului necompetenţei, prima dintre instanţe considerând că necompetenţa teritorială este de ordine publică faţă de prevederile art. 121 C. proc. civ., astfel că poate fi invocată de instanţă, în timp ce a doua instanţă a reţinut neinvocarea excepţiei necompetenţei teritoriale de ordine privată de către pârât, în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Obiectul prezentului dosar îl reprezintă cererea reclamantelor B şi C S.R.L. de obligare a pârâtului A la restituirea sumelor acordate cu titlu de împrumut, în considerarea unei relaţii de prietenie cu acesta, şi la plata dobânzii legale, în temeiul dispozițiilor art. 2158 C. civ.

În ceea ce priveşte noţiunea de ,,profesionist”, sunt relevante prevederile art. 3 alin. (2) C. civ., potrivit căruia sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere, precum şi cele ale art. 8 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Codului civil, care includ în această noţiune categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a Codului civil.

În litigiul pendinte, analizând motivele de fapt pe care se întemeiază acţiunea, Înalta Curte constată că reclamanta C S.R.L. solicită restituirea unor sume acordate cu titlu de împrumut, nu în scop profesional, ci în considerarea unei relaţii de prietenie între pârât şi asociatul unic al societăţii (reclamanta B), motiv pentru care raportul juridic dintre părți nu se află în domeniul de aplicare a legislației protecției consumatorului, iar reclamanta persoană juridică nu a acționat în calitate de profesionist și nici pârâtul în calitate de consumator.

Ca atare, în materie de competență teritorială sunt incidente dispozițiile generale prevăzute de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează o competență teritorială de ordine privată, în accepțiunea prevederilor art. 129 alin. (3) din acelaşi act normativ, iar nu prevederile art. 121 C. proc. civ., care reglementează o competenţă teritorială exclusivă.

În conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate. Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Întrucât dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., aplicabile în cauză, sunt norme de competenţă relativă, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. - doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că pârâtul A nu a formulat întâmpinare şi nici nu a fost prezent la termenele de judecată.

Prin urmare, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art.130 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia a fost înregistrată cererea și aceasta rămâne competentă teritorial să o soluționeze, fără a putea invoca necompetenţa de ordine privată, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa teritorială a altei instanțe.

În acest sens, se constată aplicabilitatea în cauză a deciziei nr. 31/2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, care a statuat astfel: „În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ.” reţinându-se în paragrafele 71 - 72 următoarele:

„71. Aşadar, instanţa care primeşte dosarul îşi poate invoca din oficiu, în condiţiile art. 130 alin. (2) şi art. 131 C. proc. civ., necompetenţa materială procesuală şi poate declina competenţa în favoarea instanţei iniţial învestite, pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă. Procedând astfel, aceasta nu se transformă într-o instanţă de control judiciar, căci nu are a analiza aspecte privind nelegala compunere, respectarea principiilor dreptului la apărare şi al contradictorialităţii etc., ci doar întrunirea condiţiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepţiei necompetenţei materiale procesuale.

72. Pe de altă parte, instanţa care judecă conflictul de competenţă nu poate ignora faptul că instanţa iniţial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenţei sale iniţiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul, pentru că ea trebuie să determine competenţa în mod concret, în pricina ce se judecă, iar nu in abstracto, într-o pricină similară.”

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 martie 2025.