Territorial competence exceptions in tort actions are relative and cannot be raised ex officio, so the initially seized court retained consolidated jurisdiction after the defendant failed to invoke the exception
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction in favor of the court of first instance (Judecătoria Segarcea), ordering that case to proceed there, thereby prevailing over the conflicting ruling of Judecătoria Râmnicu Vâlcea. The dispute arose from a civil tort action for moral damages where the initial court declined territorial competence *ex officio* based on the defendant's domicile, but the receiving court subsequently refused jurisdiction because the defendant had not filed an answer invoking the exception of private-order incompetence. The decisive legal basis was the classification of the applicable territorial rules as relative (private order) competence under Articles 107 and 130(3) of the Code of Civil Procedure, which mandates that such exceptions can only be raised by the defendant; since the defendant remained passive and did not invoke the exception within the statutory deadline, the initially seized court acquired consolidated competence, rendering its prior *ex officio* declination invalid and preventing the second court from re-declining the case.
Legislator headnote
AI generatedart. 107 C. proc. civ, art. 107 alin. (1) C. proc. civ, art. 130 alin. (3) C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ, art. 130 C. proc. civ; Territorial competence exceptions in tort actions are relative and cannot be raised ex officio, so the initially seized court retained consolidated jurisdiction after the defendant failed to invoke the exception: The dispute arose from a civil tort action for moral damages where the initial court declined territorial competence *ex officio* based on the defendant's domicile, but the receiving court subsequently refused jurisdiction because the defendant had not filed an answer invoking the exception of private-order incompetence. The decisive legal basis was the classification of the applicable territorial rules as relative (private order) competence under Articles 107 and 130(3) of the Code of Civil Procedure, which mandates that such exceptions can only be raised by the defendant; since the defendant remained passive and did not invoke the exception within the statutory deadline, the initially seized court acquired consolidated competence, rendering its prior *ex officio* declination invalid and preventing the second court from re-declining the case.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis cited for the decision to establish jurisdiction in favor of Judecătoria Segarcea.
Full text
Deliberând asupra conflictului de competenţă, reţine următoarele:
I. Obiectul cauzei:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Segarcea la 26 octombrie 2023, astfel cum a fost precizată la 15 noiembrie 2023, reclamantul A a solicitat repararea prejudiciului moral cauzat de fapta ilicită a pârâtului B.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 252 - 257 C. civ.
II. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:
2.1 Prin sentinţa civilă nr. 1081 din 24 septembrie 2024, Judecătoria Segarcea a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, în aplicarea dispoziţiilor art. 107 C. proc. civ., întrucât domiciliul pârâtului se află în circumscripţia acestei instanţe.
2.2 Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, prin sentinţa civilă nr. 125 din 22 ianuarie 2025, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Segarcea şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că în situația în care reclamantul a sesizat o altă instanță decât cea competentă potrivit legii, respectiv potrivit dispozițiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., numai pârâtul ar putea cere declinarea competenței la instanța din circumscripția teritorială a domiciliului sau sediului său, instanța sesizată nefiind abilitată să invoce, din oficiu, excepția necompetenţei teritoriale. Ca atare, în aplicarea dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., a constatat că pârâtul nu a depus întâmpinare, prin care să invoce excepția necompetenței teritoriale, astfel că s-a consolidat competența Judecătoriei Segarcea, instanţa învestită iniţial cu soluţionarea cauzei.
III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., reţine următoarele:
Instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a acţiunii în răspundere civilă delictuală, faţă de dispoziţiile art. 107 alin. (1) raportat la art. 130 alin. (3) C. proc. civ., prima dintre instanţe stabilind competenţa în raport cu domiciliul pârâtului, în timp ce a doua instanţă a reţinut neinvocarea excepţiei necompetenţei teritoriale de ordine privată de către pârât.
Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv acţiune în răspundere civilă delictuală, în materie de competență teritorială sunt incidente dispozițiile generale reglementate de art. 107 şi art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., respectiv o competență teritorială alternativă de ordine privată, în accepțiunea prevederilor art. 129 alin. (3) din acelaşi act normativ.
În conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate. Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.
Întrucât dispozițiile art. 107 şi art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., aplicabile în cauză, sunt norme de competenţă relativă, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. - doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.
Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că pârâtul B nu a formulat întâmpinare şi nici nu a fost prezent la termenele de judecată.
Prin urmare, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art.130 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluționare a cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia a fost înregistrată cererea, care nu poate invoca necompetenţa de ordine privată, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa teritorială a altei instanțe.
În acest sens, se reține aplicabilitatea în cauză a deciziei nr. 31/2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, care a statuat astfel: „În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art.131 alin.(1) C. proc. civ.”, reţinându-se în paragrafele 71 - 72 următoarele:
„71. Aşadar, instanţa care primeşte dosarul îşi poate invoca din oficiu, în condiţiile art. 130 alin. (2) şi art. 131 C. proc. civ., necompetenţa materială procesuală şi poate declina competenţa în favoarea instanţei iniţial învestite, pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă. Procedând astfel, aceasta nu se transformă într-o instanţă de control judiciar, căci nu are a analiza aspecte privind nelegala compunere, respectarea principiilor dreptului la apărare şi al contradictorialităţii etc., ci doar întrunirea condiţiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepţiei necompetenţei materiale procesuale.
72. Pe de altă parte, instanţa care judecă conflictul de competenţă nu poate ignora faptul că instanţa iniţial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenţei sale iniţiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul, pentru că ea trebuie să determine competenţa în mod concret, în pricina ce se judecă, iar nu in abstracto, într-o pricină similară.”.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Segarcea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Segarcea.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 martie 2025.