Recovery of punitive interest for unpaid state compensation installment upheld against deferment argument

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea dedusă judecăţii, reclamantele A, B, C, D și E au solicitat instanței să dispună obligarea pârâților Ministerul Finanțelor și Statul Român – Ministerul Finanțelor, la plata sumei de 7.134,91 lei reprezentând dobânda legală penalizatoare începând cu data de 2 octombrie 2023 și până la data de 13 noiembrie 2023, data promovării acțiunii; plata dobânzii legale penalizatoare constând din rata dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale diminuată cu 20%, începând cu data promovării acțiunii și până la recuperarea integrală a debitului; plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentului dosar.

În motivarea cererii, reclamantele au arătat că sunt beneficiarele unui titlu de plată seria ANRP nr. 0185698 emis la 03 aprilie 2023, pentru suma de 704.611, 20 lei, reprezentând tranşa a II-a de plată din suma de 3.523.056 lei, stabilită în baza deciziei de compensare nr. 42962 din 22 noiembrie 2021. Deşi termenul de plată de 180 de zile stabilit de Legea nr. 165/2013 s-a împlinit, suma menţionată nu a fost virată.

2. Sentința pronunțată în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 138 pronunțată la data de 26 februarie 2024 de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/117/2023, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor, excepție invocată prin întâmpinare.

A fost respinsă acțiunea civilă formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman prin Ministerul Finanţelor, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive.

A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor cu sediul ales la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj și, în consecință, pârâtul a fost obligat să achite reclamantelor suma de 7.134,91 lei, ce reprezintă dobânda legală penalizatoare aferentă sumei de 704.611,20 lei (tranșa a II-a din suma datorată în baza deciziei de compensare nr.42962/2021), calculată în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) și (3) din OG nr.13/2011, începând cu data de 2 octombrie 2023 și până în data de 13 noiembrie 2023, dobândă ce va fi calculată, în continuare, până la achitarea integrală a debitului.

Pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantelor, în cuantum de 1.785 lei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel principal pârâtul Ministerul Finanţelor prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și au declarat apel incident reclamantele A, B, C, D și E, solicitând schimbarea în parte a hotărârii primei instanțe, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și împotriva pârâtului de rang I, Statul Român.

3. Decizia pronunţată în apel:

Prin decizia civilă nr. 181 A din 30 mai 2024 pronunțată de către Curtea de Apel Cluj, Secția I civilă a fost respins ca nefondat apelul principal formulat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin AJFP Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 138 din 26 februarie 2024 pronunţată de Tribunalul Cluj.

A fost admisă excepţia netimbrării, invocată de instanţă din oficiu, privind apelul incident declarat de reclamanţii A, B, C, D, E.

A fost anulat ca netimbrat apelul incident promovat de A, B, C, D, E, împotriva sentinţei civile nr. 138 din 26 februarie 2024, pronunţată de Tribunalul Cluj în dosar nr. x/117/2023.

A fost obligat apelantul-pârât Ministerul Finanţelor Publice prin AJFP Cluj, să plătească intimaţilor reclamanţi A, B, C, D, E, suma de 2380 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 181 A din 30 mai 2024 pronunțată de către Curtea de Apel Cluj, Secția I civilă, a declarat recurs, recurentul-pârât Ministerul Finanţelor prin Administrația Județeană a Finanţelor Publice Cluj.

5. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție:

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă la data de 6 august 2024 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. x; prin rezoluţia din 9 august 2024, s-a dispus efectuarea procedurilor de comunicare și s-a fixat termen pentru judecarea recursului în ședință publică la 4 martie 2025.

6. Motivele de recurs:

Prin prezentul demers procesual, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 181/A/2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, cu consecinţa admiterii apelului formulat împotriva sentinţei civile nr.138 din 26 februarie 2024 pronunţată de Tribunalul Cluj, în sensul de a fi respinsă acţiunea faţă de pârâtul Ministerul Finanţelor ca neîntemeiată, cu exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată.

Printr-o primă critică, recurentul a învederat că argumentele reţinute de instanţa de apel sunt vădit nefondate şi nelegale, soluția fiind dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a normelor de drept material, motiv de casare subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea motivului de casare invocat, recurentul a punctat faptul că legiuitorul (prevederile art. 41 alin. (1) din Legea 165/2013) a stabilit ca plata să se facă eşalonat în termen de 5 ani, fără a se dispune şi actualizarea despăgubirii sau plata dobânzilor pentru aceste perioade. Cu alte cuvinte, de la data stabilirii punctajului şi până la executarea obligaţiei de către stat, în mod inevitabil, va curge o perioadă de timp, însă legiuitorul a considerat că nu se impune acordarea de despăgubiri pentru această perioadă.

Recurentul a argumentat că prin Decizia nr. 686/2014, Curtea Constituțională fiind sesizată cu neconstituţionalitatea dispoziţiilor privind neactualizarea sumelor aferente punctajului a statuat că „având în vedere, pe de o parte, obligaţiile de natură patrimonială deosebit de complexe şi împovărătoare asupra statului, cu efect grevant chiar asupra bugetului de stat pe o lungă perioadă de timp, corelate cu contextul economic existent şi, pe de altă parte, faptul că obligaţiile menţionate, raportate la momentul de faţă, au un caracter reparatoriu cu o componentă istorică pronunţată, Curtea constată că, prin măsura criticată, legiuitorul român s-a plasat, în mod evident, în interiorul acestei marje, îndeplinindu-se, astfel, exigenţele stabilite prin hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului."

Curtea a stabilit şi că „o măsură adecvată, fiind capabilă în mod abstract să ducă la îndeplinirea scopului urmărit, este necesară, statul dispunând de resurse financiare ce apar ca fiind limitate în raport cu numărul şi valoarea cererilor ce intră sub incidenţa Legii nr. 165/2013 şi, totodată, păstrează un just echilibru între cerinţele de interes general referitoare la funcţionalitatea sistemului de despăgubire şi protecţia dreptului de proprietate privată a individului, acesta beneficiind de despăgubiri rezonabile raportate la valoarea bunului imobil preluat abuziv."

Recurentul a mai precizat că nu pot fi reţinute argumentele potrivit cărora reclamanţii ar fi fost privaţi pentru o perioadă îndelungată de dreptul de proprietate, deoarece, în cauză, nu se solicită contravaloarea lipsei de folosinţă a bunului sau contravaloarea prejudiciului creat ca urmare a antrenării unei răspunderi civile delictuale, ci s-a solicitat dobânda pentru neplata la scadenţă, și a subliniat că nu se poate perverti esenţa legilor reparatorii, care au fost adoptate în încercarea de a repara nedreptăţile create, găsind vinovat tocmai pe cel care a acordat acest beneficiu şi este în imposibilitate temporară de a plăti aceste despăgubiri.

A menționat în continuare, considerentele deciziei Curții de apel Cluj: "(...) Astfel, în cauză, nu se poate ignora pronunţatul caracter trenant al stabilirii măsurilor de despăgubire pentru imobilul preluat în mod abuziv şi intervenţia măsurii legislative a amânării plăţii inserate în titlul de plată emis la 03.04.2023 (...)" și a arătat că această motivare a instanţei excede cadrului procesual stabilit în prezenta cauză.

În opinia sa, tergiversarea de care face vorbire instanţa de apel cu privire la procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, modalitatea concretă de realizare a plăţilor decurgând din titlurile de plată, măsurile legislative de amânare a plătii, depăşesc obiectul prezentei cauze şi nicidecum nu pot fi luate în considerare în soluţionarea acesteia.

Referitor la adoptarea O.U.G. nr. 90/2023, în dezacord cu instanţa de apel, a apreciat că interesul public naţional avut în vedere prin emiterea actului normativ trebuie sa primeze faţă de interesul reclamantelor de a obţine dobânda legală penalizatoare aferentă tranşei a II-a din suma datorată în baza deciziei de compensare nr. 42962 din 22 noiembrie 2021.

A reiterat că, în partea introductivă a O.U.G. nr. 90/2023, Guvernul a precizat în mod expres situaţia extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată şi care a justificat adoptarea acesteia.

A subliniat că remarcile personale ale instanţelor de fond şi de apel cu privire la adoptarea acestui act normativ excede atât obiectului cauzei, cât şi atribuţiilor puterii judecătoreşti și a precizat că în speţă, nu s-au pus în discuţie aspecte ce ţin de constituţionalitatea O.U.G. nr. 90/2023, și deci, nu se impunea analiza motivelor pentru care a fost adoptată (atribut care nu revine instanţei judecătoreşti).

A concluzionat că, având în vedere cele menţionate, aspectul care trebuia analizat în speță şi reţinut de instanţă se referă la incidenţa art. V din O.U.G. nr. 90/2023, respectiv, dacă reclamantele deţineau un titlu de plată emis de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor anterior datei de 31 octombrie 2023, neachitat de Ministerul Finanţelor, astfel încât să constate că plata acestuia trebuie efectuată începând cu 01 aprilie 2024.

A mai arătat că Ministerul Finanţelor a achitat titlul de plată emis reclamantelor, având seria ANRP nr. 0185698 din 03 aprilie 2023 la data de 01 aprilie 2024, aceasta fiind prima zi calendaristică reglementată în partea finală a alin. (1) al art. V din O.U.G. nr. 90/2023 pentru aceste categorii de plăţi și a precizat că a anexat extras de pe pagina de internet pentru a face dovada celor menționate.

A învederat că, în contextul în care instanţa de judecată ar aprecia ca fiind legală acordarea dobânzii legale penalizatoare reclamantelor, în opinia sa, în raport de conţinutul art. V din O.U.G. nr. 90/2023, perioada de timp care a curs începând cu 27 octombrie 2023 (data publicării actului normativ în Monitorul Oficial) şi până la 01 aprilie 2024 (data expirării termenului în care nu au mai fost achitate titlurile de plată) nu trebuie luată în considerare la stabilirea dobânzii solicitată de reclamante, cu atât mai mult cu cât plata a fost efectuată la această dată.

7. Apărările formulate în cauză:

Prin întâmpinarea formulată de intimaţii-reclamanţi, s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

În data de 27 februarie 2025, intimații-reclamanți au transmis instanței note scrise prin care ai învederat că solicit respingerea recursului, cu consecința menținerii ca temeinice și legale a deciziei civile recurate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia atacată prin prismă criticilor formulate, Înalta Curte constată nefondat recursul.

Sunt incontestabile aspectele invocate de recurent cu privire la considerentele Curții Constituționale a României din Decizia nr. 686/2014, referitoare la caracterul constituțional al neactualizării sumelor aferente punctajului „având în vedere, pe de o parte, obligaţiile de natură patrimonială deosebit de complexe şi împovărătoare asupra statului, cu efect grevant chiar asupra bugetului de stat pe o lungă perioadă de timp, corelate cu contextul economic existent şi, pe de altă parte, faptul că obligaţiile menţionate, raportate la momentul de faţă, au un caracter reparatoriu cu o componentă istorică pronunţată” ceea ce face ca, prin măsura acolo criticată, legiuitorul român să se fi ”plasat, în mod evident, în interiorul acestei marje, îndeplinindu-se, astfel, exigenţele stabilite prin hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului”, măsură fiind adecvată, ”fiind capabilă în mod abstract să ducă la îndeplinirea scopului urmărit ... statul dispunând de resurse financiare ce apar ca fiind limitate în raport cu numărul şi valoarea cererilor ce intră sub incidenţa Legii nr. 165/2013 şi, totodată, păstrează un just echilibru între cerinţele de interes general referitoare la funcţionalitatea sistemului de despăgubire şi protecţia dreptului de proprietate privată a individului, acesta beneficiind de despăgubiri rezonabile raportate la valoarea bunului imobil preluat abuziv."

Cu toate acestea, Înalta Curte observă că, în cauză, instanțele fondului au luat în considerare caracterul contrar dispozițiilor CEDO în materie al măsurii legislative a unei noi amânări a plății unei tranșe din despăgubirile deja eșalonate și întârziate de procesul anterior de stabilire a reparațiilor, amânare ce a impus o sarcină suplimentară intereselor private, apreciind că acordarea dobânzii recuperează din proporționalitatea încălcată a celor două tipuri de interese – apreciere care, în sine, referindu-se la o altă problemă, nu contestă cele statuate de Curtea Constituțională a României în privința caracterului constituțional și convențional al plafonării implicite a valorii despăgubirilor, prin neactualizarea cuantumului acestora la momentul executării creanței, pe motiv că măsura se înscrie în marja largă de apreciere conferită statului în cauza Maria Atanasiu și alții contra României.

Se observă, în speță, că problema pusă în discuție vizează acordarea dobânzilor pentru neplata la scadență a tranșei a doua stabilită în favoarea reclamantelor prin decizia de compensare 42962/22.11.2021, tranșă scadentă la data de 1 octombrie 2023 și neplătită.

Ordonanța de urgență nr. 90/2023, al cărei articol V este invocat de recurent pentru a justifica amânarea plății și care prevedea că, în virtutea situației excepționale menționată în expunerea de motive, plata sumelor stabilite prin titlurile de plată emise de către ANRP până la data de 31 octombrie 2023 și neachitate de Ministerul Finanțelor se efectuează începând cu 1 aprilie 2024, a intrat în vigoare abia la 27 octombrie 2023, adică după ce titlul de plată al reclamanților aferent tranșei a doua devenise deja scadent, la 1 octombrie 2023, plata trebuind a fi fost făcută cel târziu la acea dată – prevederile actului normativ neputând retroactiva.

De altminteri, însuși pârâtul a efectuat plata la scurt timp după aceea, anume la data 13 noiembrie 2023, fără a mai aștepta împlinirea perioadei până la care ordonanța de urgență amânase scadența titlurilor de plată care îi făceau obiectul, semn că a apreciat în sensul inaplicabilității amânării în cazul concret al reclamanților, renunțând la a se prevala de actul normativ evocat.

În aceste condiții, constatând nefondate criticile din cererea de recurs, în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanţelor prin Administrația Județeană a Finanţelor Publice Cluj împotriva deciziei civile nr. 181A din 30 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 martie 2025.