Extraordinary appeal for cassation declared null for failure to formulate specific legal criticisms against the appellate judgment

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 4 martie 2022, pe rolul Tribunalului Bihor, Secţia I civilă, sub nr. x/111/2022, reclamantul A a chemat în judecată pe pârâta B solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, în principal: să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1385 din data de 10 august 2010 de către B.N.P. C pentru cauză ilicită și imorală; să se constate nulitatea absolută a cărții funciare nr. (...) Oradea cu nr. topo (...) prin radierea poziției (...) și (...); să se dispună repunerea părților în situația anterioară şi rectificarea cărții funciare nr. (...) Oradea cu nr. topo (...) prin radierea pozițiilor (...) și (...).

În subsidiar, a solicitat să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1385 din data de 10 august 2010 de către B.N.P. C pentru lipsa cauzei și vicierea consimțământului prin dol; repunerea părților în situația anterioară; rectificarea cărții funciare nr. (...) Oradea cu nr. topo (...) prin radierea pozițiilor (...) și (...).

Totodată, a solicitat obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă de timbru și onorariu avocat.

Pârâta B, la data de 27 aprilie 2022, a depus întâmpinare, prin care a arătat că este proprietara a casei, pe care ar fi cumpărat-o de la D, dar nu mai are actele fiind furate de concubina fiului ei E. A mai arătat că este în vârstă, o doare un picior şi nu se poate prezenta şi nici nu poate mandata pe fiica F, deoarece ea şi fiica au fost ameninţate de reclamant, de nora reclamantului şi de G zis H, de care ascultă şi reclamantul şi nora lui.

La data de 22 septembrie 2022, reclamantul a depus o precizare de acţiune prin care a arătat că înţelege să-şi întemeieze în drept cererea de chemare în judecată în ceea ce priveşte capătul de cerere principal pe dispoziţiile art. 194 C. proc. civ., art. 948, art. 966 - 968 vechiul C. civ., iar în ceea ce priveşte capătul de cerere subsidiar pe dispoziţiile art. 953 şi art. 960 - 961 vechiul C. civ.

Numitul G, în calitate de legatar universal al defunctei B, decedată la data de 25 septembrie 2022, a depus, la data de 11 octombrie 2022, întâmpinare solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună respingerea acţiunii ca neîntemeiate şi prescrise, formulând, totodată, şi cerere reconvențională prin care a solicitat să se dispună evacuarea reclamantului-pârât reconvențional din imobilul situat în Oradea str. (...), jud. Bihor, înscris în CF (...) Oradea cu nr. top. (...) Oradea, pe care îl ocupă fără niciun drept, cu cheltuieli de judecată.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bihor, Secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 52/C din data de 22 martie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/111/2022, Tribunalul Bihor, Secţia I civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material cu privire la acţiunea în anularea actului juridic şi, ca urmare, a respins ca prescrisă acţiunea civilă introdusă de reclamantul A în contradictoriu cu pârâţii G, I, J, K, în calitate de reprezentantă legală a minorului L (toţi în calitate de succesori în drepturi şi obligaţii după pârâta iniţială B, în prezent decedată), având ca obiect anulare act juridic.

A respins acţiunea civilă formulată de reclamantul A în contradictoriu cu pârâţii G, I, J, L, (toţi patru în calitate de succesori în drepturi şi obligaţii după pârâta iniţială B în prezent decedată), având ca obiect constatare nulitate act juridic şi rectificare de carte funciară.

A admis acţiunea reconvenţională introdusă de pârâtul-reclamant reconvenţional G (succesor după pârâta iniţială B, în prezent decedată), în contradictoriu cu reclamantul-pârât reconvenţional A, având ca obiect evacuare, şi prin urmare:

A dispus evacuarea reclamantului-pârât A din imobilul situat în mun. Oradea, str. (...), jud. Bihor, înscris în CF (...) Oradea, nr. top (...).

L-a obligat pe reclamantul A să achite cu titlul de cheltuieli de judecată: pârâtului G suma de 20 de lei constând în taxă de timbru aferentă cererii revonvenţionale; pârâtei I suma de 1.500 lei constând în onorariu avocaţial; pârâtei K în calitate de reprezentantă legală a minorului L suma de 1.000 lei constând în onorariu avocaţial.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Oradea, Secția I civilă

Prin decizia civilă nr. 232/2024-A din data de 6 martie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/111/2022, Curtea de Apel Oradea, Secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul-pârât A, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi G, I, J, K, în calitate de reprezentantă legală a minorului L (toţi în calitate de succesori în drepturi şi obligaţii după pârâta iniţială B, în prezent decedată), împotriva sentinţei civile nr. 52/C din data de 22 martie 2023 pronunţate de Tribunalul Bihor.

A luat act de declaraţia intimatului-pârât-reclamant G că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

II. Calea de atac formulată

II.1. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă

Împotriva deciziei civile nr. 232/2024-A din data de 6 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, Secția I civilă a declarat recurs reclamantul A, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă la data de 7 mai 2024, sub nr. x/111/2022.

II.2. Motivele de recurs

Susţinând incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Bihor în vederea analizării şi cercetării fondului cauzei.

Astfel, recurentul-reclamant a afirmat că hotărârile pronunţate anterior în cauză sunt nelegale, în primul rând, ca urmare a faptului că nu a fost stabilit în mod corect cadrul procesual după decesul pârâtei B.

A menţionat că, în cauză, au fost introduși ca pârâți doar G, ca moștenitor testamentar, și descendeții (I, J şi L) fiului predecedat E, fiind omisă constatarea calității de succesor și introducerea în cauză în calitate de pârâtă a numitei F, fiica defunctei B.

Totodată, a precizat că, în fața instanței de apel, în vedere dovedirii calităţii de succesor a numitei F, a depus încheierea de suspendare a dezbaterii succesiunii după defuncta B, emisă la data de 19 ianuarie 2024 de notarul public M, în care se indică expres faptul că numita F este fiica defunctei B.

Recurentul-reclamant a arătat că instanța de apel a respins critica pe care a formulat-o cu privire la acest aspect, motivând că nu s-a făcut dovada calității de moștenitor a numitei F, întrucât aceasta nu a acceptat moștenirea.

În opinia recurentului-reclamant, în raport cu faptul că, deși succesiunea nu a fost încă dezbătută, ceilalți succesori au fost introduși în cauză, această soluție apare ca nelegală și netemeinică.

În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune a apreciat că această excepţie a fost admisă în mod neîntemeiat.

Astfel, susţine că termenul de prescripție trebuia raportat la momentul la care a luat cunoștință despre existența actului juridic – începutul anului 2022 –, când pârâta B i-a adus la cunoștință existența, respectiv conținutul real al actului juridic încheiat la data de 10 august 2010.

A arătat că, aşa cum a invocat şi a dovedit, este nevăzător, iar membrii familiei sale sunt neștiutori de carte, astfel că nu putea lua cunoștință de conținutul actului juridic, astfel cum se menționează în cuprinsul său – „părțile declarăm că am citit personal cuprinsul actului”.

Ca atare, a considerat că poate invoca suspendarea cursului prescripției extinctive, așa cum este reglementată prin legea în vigoare, respectiv prin Decretul nr. 167/1958 la art. 13 lit. a).

În ceea ce privește cererea de constatare a nulității actului juridic, a apreciat că soluția este netemeinică, dată fiind necercetarea fondului cauzei.

A precizat că, în cauză, cererile de probațiune au fost respinse prin invocarea art. 1191 C. civ. vechi și a dispozițiilor art. 309 C. proc. civ.

În opinia recurentului-reclamantă, maniera în care a fost gestionată cauza şi a fost desfăşurată cercetarea judecătorească este contrară legii, atâta vreme cât art. 309 C. proc. civ. interzice dovedirea cu martori a actului juridic doar dacă nu ne aflăm într-una dintre cazurile reglementate la alin. (4), cazuri printre care regăsim (pct. 5) situația în care actul juridic este atacat pentru fraudă, eroare, dol, violență ori este lovit de nulitate absolută pentru cauză ilicită sau imorală.

Sub acest aspect, a arătat că, prin cererea introductivă, a invocat tocmai cauza ilicită și imorală a actului juridic.

Astfel, a susţinut că înscrisul oficial, respectiv contractul de vânzare-cumpărare, a fost contrafăcut cu prilejul întocmirii acestuia prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, iar, pe de altă parte, în hotărârea instanţei de fond s-a reţinut (pag. 8 alineat ultim) că este posibil ca raporturile între părțile contractante și familiile extinse ale acestora să fie mai extinse, aspect confirmat şi de întâmpinarea depusă de pârâta inițială.

Prin urmare, recurentul-pârât a apreciat că, în atare situație, devine neîndoielnic caracterul imoral al actului încheiat în modalitatea prezentată, aspecte care însă se impun a fi cercetate prin administrarea unui probatoriu.

Totodată, menţionează şi că, după comunicarea hotărârii instanței de fond, văzând motivarea, s-a adresat organelor judiciare penale, solicitând constatarea comiterii infracțiunilor de fals, prevăzută de art. 321 C. pen., și înșelăciune, prevăzută de art. 244 C. pen., în legătură cu actul juridic intitulat ,,Contract de vânzare-cumpărare”.

II.3. Apărările formulate în cauză

II.3.1. Întâmpinarea

La data de 1 august 2024, cu depăşirea termenului legal prevăzut pentru fomularea întâmpinării, intimatul-pârât G a depus „Întâmpinare/Note de şedinţă/Concluzii scrise”, prin care a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

În esenţă, intimatul-pârât a susţinut că hotărârile pronunţate în cauză sunt legale şi temeinice, instanţele apreciind în mod corect că s-a împlinit termenul de prescripţie, care curge de la momentul la care recurentul-reclamant a semnat şi şi-a însuşit contractul de vânzare-cumpărare la notar.

II.3.2. Răspunsul la întâmpinare

În cauză nu a fost răspuns la întâmpinare.

II.4. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, prin rezoluţia din data de 8 iulie 2024, în temeiul art. 471 ind. 1 alin. (6) C. proc. civ., a fixat termen de judecată la data de 29 octombrie 2024, când, din oficiu, a invocat excepţia nulităţii recursului şi a reţinut cauza în pronunţare, cu prioritate, asupra acestei excepţii şi, în subsidiar, asupra recursului.

II.5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În condiţiile art. 248 alin. (1) şi art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speţă, verificând cererea de recurs, se constată că, deşi criticile formulate au fost subsumate de către recurentul-reclamant pct. 5 şi 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., acestea reprezintă o reiterare a motivelor de apel formulate împotriva sentinţei tribunalului, care şi-au găsit deja o dezlegare jurisdicţională prin decizia pronunţată în apel, recurentul-reclamant ignorând faptul că asupra acestora a existat deja o cenzură şi o judecată din partea instanţei de apel, care a arătat argumentele pentru care criticile respective nu pot fi primite.

Astfel, critica, formulată prin cererea de recurs, prin care se susţine că nu a fost corect stabilit cadrul procesual de către prima instanţă a reprezentat şi primul motiv de apel îndreptat împotriva sentinţei tribunalului, motiv de apel apreciat a fi nefondat de către curtea de apel.

Sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut că, în faţa primei instanţe, recurentul-reclamant nu a formulat nicio cerere de introducere în cauză şi a fiicei F, indicată prin întâmpinare, iar, în apel a depus la dosar încheierea de suspendare a dezbaterii succesiunii după defuncta B, emisă la data de 19 ianuarie 2024 de notarul public M, în care se menţionează expres că fiica defunctei, F, a arătat că nu va semna niciun act cu privire la dezbaterea acestei succesiuni.

Totodată, curtea de apel a constatat că, potrivit art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în caz de deces al unei părţi în timpul procesului, se introduc în cauză moştenitorii (deci nu succesibilii) şi a apreciat că, în speţă, nu s-a făcut dovada că F are calitatea de moştenitor, în sensul art. 1100 C. civ., aceasta neacceptând moştenirea.

Prin urmare, a reţinut că nu există niciun temei de drept sau de fapt pentru a concluziona că această persoană este moştenitoarea pârâtei defuncte, că ar fi trebuit să aibă calitatea de parte în proces în faţa tribunalului (deşi nimeni nu a făcut vreo cerere în acest sens) şi, cu atât mai puţin, că ar trebui trimisă cauza spre rejudecare pentru că nu ar fi fost stabilit corect cadrul procesual.

Şi criticile formulate prin cererea de recurs, prin care recurentul-reclamant pretinde că în mod neîntemeiat a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, precum şi că, în ceea ce priveşte motivele de nulitate a contractului, nu a fost analizată cauza pe fond, se regăsesc identic în cuprinsul cererii de apel şi au fost analizate de instanţa de control judiciar anterioară.

Astfel, instanţa de apel, în raport cu prevederile art. 953 C. civ. de la 1864 şi ale art. 9 din Decretul-lege nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, a reţinut că, în ceea ce privește violența, ca viciu de consimțământ, termenul de prescripție curge de la momentul încetării violenței, context în care, prioritar, trebuia făcută dovada violenței, dovadă care din cuprinsul materialului probatoriu și din susținerile recurentului-reclamant nu s-a realizat, acesta neindicând cine ar fi exercitat acte de violenţă contra sa pentru încheierea contractului şi când acestea ar fi încetat.

Totodată, a apreciat că, în condițiile în care contractul a cărui nulitate se solicită a se dispune a fost încheiat în anul 2010, nu se poate admite nici teoretic că violența s-a menținut până în anul 2022, moment de la care recurentul-reclamant susține că a cunoscut existenţa contractului și moment de la care ar curge termenul de prescripție de trei ani.

Pe de altă parte, curtea de apel, referitor la viciul de consimțământ al dolului, faţă de prevederile art. 9 din Decretul-lege nr. 167/1958, a constatat că legea stabilește două momente alternative care marchează începutul termenului de prescripție și anume, fie momentul subiectiv al cunoașterii cauzei de anulare, fie momentul obiectiv al expirării celor 18 luni de la încheierea actului juridic.

A arătat că termenul de 18 luni are rolul de a marca momentul de la care începe să curgă prescripția pentru ipoteza în care cauza de nulitate relativă nu a fost cunoscută înăuntrul termenului de 18 luni, fiind astfel instituită o prezumție absolută conform căreia nulitatea relativă, alta decât violența, a fost cunoscută ori trebuia să fie cunoscută de cel interesat să invoce nulitatea relativă, cel mai târziu la expirarea termenului de 18 luni de la încheierea actului.

Ca atare a reţinut că și din perspectiva dolului, ca viciu de consimțământ, acțiunea este prescrisă, dat fiind faptul că actul a cărui nulitate relativă se solicită a se constata a fost încheiat la data de 10 august 2010, termenul de prescripție incident în litigiul pendinte fiind cel general de trei ani, iar acțiunea a fost înregistrată în anul 2022.

În plus, a reţinut că, și în ipoteza în care dolul nu ar fi fost descoperit de reclamant în interiorul celor 18 luni de la momentul încheierii contractului, la expirarea celor 18 luni a început să curgă termenul de trei ani de zile, termen care, în cauză, s-a fi împlinit la 10 februarie 2015.

Referitor la criticile formulate de recurentul-reclamant cu privire la existența cauzei ilicite și imorale a contractului în litigiu, de natură să atragă nulitatea absolută și, totodată, referitor la faptul că judecătorul fondului nu ar fi admis sub aspect probatoriu proba testimonială, curtea de apel a reţinut că, în dovedirea existenței cauzei ilicite și imorale partea a invocat faptul că la momentul încheierii contractului a cărui nulitate absolută solicită a fi constatată nu ar fi cunoscut felul operațiunii juridice pe care o încheie, dat fiind faptul că ar fi nevăzător.

Sub acest aspect, a arătat că, în ceea ce privește cauza ilicită și imorală, potrivit art. 966 vechiul C. civ.: „Obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea nici un efect.”, iar, conform art. 968 din acelaşi cod: „Cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice.”

Instanţa de apel a constatat că, în speţă, contractul a cărui nulitate absolută se solicită este unul de vânzare-cumpărare, adică unul prin care se strămută un drept real, dreptul de proprietate asupra unui teren cu construcție, pentru care Legea nr. 247/2005 la art. 2 Titlul X, cere forma scrisă ad validitatem, iar art. 309 alin. (3) C. proc. civ. prevede expres că în cazul în care legea cere forma scrisă pentru validitatea unui act juridic, acesta nu poate fi dovedit cu martori.

Ca atare, curtea de apel a apreciat că nu suntem în ipoteza reglementată de alin. (4) al art. 309 C. proc. civ., invocată de recurentul-reclamant, întrucât aceste prevederi legale au în vedere doar situaţia în care pentru dovedirea unui act juridic legea cere forma scrisă, întrucât, după cum s-a arătat mai sus, pentru contractul translativ de proprietate asupra unui teren, legea impune, pentru validitate forma autentică.

De asemenea, instanţa de apel a apreciat că nu pot fi primite argumentele recurentului-reclamant referitoare la faptul că acesta la momentul încheierii actului nu ar fi văzut ce semnează deoarece suferă de o deficiență vizuală, apreciind că el însuşi avea obligația de a pune în vedere notarului public acest aspect, anterior încheierii actului, lucru care însă nu s-a întâmplat.

Mai mult, a avut în vedere şi că recurentul-reclamant, la o data anterioară încheierii contractului în litigiu, a mai încheiat un contract de vânzare-cumpărare și anume contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1299 din data de 25 mai 2009, fără a ridica probleme cu privire la lipsa acuității vizuale la acel moment.

Totodată, a apreciat relevant faptul că, în cartea funciară, cea înscrisă ca proprietară a imobilului în litigiu este defuncta B, ceea ce întăreşte concluzia că recurentul-reclamant a avut cunoștință de faptul că la data de 10 august 2010 a încheiat de fapt un contract de vânzare-cumpărare și nu un contract de împrumut cu ipotecă așa cum susține.

Or, prin motivele de recurs recurentul-reclamant trebuia să indice, punctual, de ce sunt greşite considerentele instanţei de apel care sprijină soluţia adoptată, însă aceasta, fără să arate de ce este nelegală dezlegarea dată de instanţă în faza procesuală a apelului, repune în discuţie aceleaşi aspecte, reiterând cele invocate prin cererea de apel şi omiţând faptul că obiectul recursului îl constituie decizia curţii de apel.

Totodată, Înalta Curte reţine că nu este aptă a reprezenta o veritabilă critică de nelegalitate, neputând fi încadrată în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de lege, singura susţinere formulată prin cererea de recurs ce vizează judecata desfăşurată în faţa curţii de apel, potrivit căreia instanţa a respins critica cu privire la cadrul procesual motivând că nu s-a făcut dovada calităţii de moştenitor a numitei F, în contextul în care recurentul-reclamant depusese încheierea de suspendare a dezbaterii succesiunii după defuncta B, emisă la data de 19 ianuarie 2024 de notarul public M, în care se indică expres faptul că numita F este fiica defunctei B, iar, în aceleaşi circumstanţe, ceilalţi succesori au fost introduşi în cauză.

Or, prin această afirmaţie, recurentul-reclamant tinde a contesta concluzia la care instanţa de apel a ajuns în urma administrării probatoriului administrat în cauză, conduită care nu este permisă în calea extraordinară de atac a recursului, în care pot fi invocate doar motive ce vizează legalitate hotărârii şi nu şi temeinicia ei, astfel cum impun prevederile art. 483 alin. (3) şi art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În plus, Înalta Curte constată că, în faţa primei instanţe, recurentul-reclamant nu s-a opus introducerii în cauză a celorlalţi succesori ai defunctei B, ci a invocat acest aspect prin cererea de apel, atunci când a criticat stabilirea cadrului procesual de către tribunal.

Ca atare, o astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigenţelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecăţii critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei de apel.

Prin urmare, nu se poate proceda la o încadrare a susţinerilor formulate de către parte prin cererea de recurs în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., aspect de natură a determina incidenţa sancţiunii nulităţii recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Aşa fiind, cum criticile formulate de recurentul-reclamant nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

Având în vedere soluţia ce urmează a fi dată, astfel cum a fost anterior arătată, în raport de prevederile art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu se mai impune analiza pe fond a motivelor de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A împotriva deciziei civile nr. 232/2024-A din data de 6 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, Secția I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 octombrie 2024.