Scope of Public Ownership of Pre-1990 Architectural Archives in Bankruptcy Under Law No. 50/1991

Acţiune în pretenţii. Greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 50/1991. Stabilirea întinderii obligaţiei de preluare a arhivei debitoarei

Cuprins pe materii: Drept comercial. Procedura insolvenței/ Drept procesual civil. Competența instanțelor judecătorești. Incidente procedurale privitoare la competența instanței

Index alfabetic: Acţiune în pretenţii

Obligaţie de a face

Arhivă publică

Conexare

Legea nr. 50/1991, art. 34 alin. (1), alin. (3)

Legea nr. 16/1996, art. 4, art. 18 alin. (4)

H.G. nr. 3/2007, art. 117 alin. (2) lit. c), lit. f), alin. (5)

Interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor art. 34 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 50/1991 impune cu necesitate distincţia între fondul arhivistic care a aparţinut fostei unităţi socialiste de proiectare de la nivelul judeţului, creat şi arhivat anterior anului 1990, şi fondul arhivistic creat şi conservat de noul subiect de drept înfiinţat după anul 1990 ca societate comercială pe acţiuni, subiect de drept privat căruia îi revin, pe durata existenţei sale, obligaţiile trasate de art. 4 din Legea nr. 16/1996, conform căruia, „persoanele fizice şi persoanele juridice, creatoare şi deţinătoare de documente care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României, denumite în continuare creatori şi deţinători de documente, răspund de evidenţa, inventarierea, selecţionarea, păstrarea şi folosirea documentelor în condiţiile prevederilor prezentei legi”.

Pentru ipoteza intervenirii falimentului unui creator de documente, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 16/1996 stabilesc atât destinaţia documentelor create şi aflate în conservare de subiectul de drept falit cât şi persoanele responsabile să îndeplinească obligaţiile instituite de lege pentru o astfel de ipoteză.

Astfel, concluzia instanței de apel, conform căreia judeţul, prin consiliul judeţean, ar fi proprietarul întregului fond arhivistic al societății falite, de la data înfiinţării fostei unităţi socialiste de stat şi până în prezent, constituie o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 50/1991 care dispun în mod expres şi suficient de clar că doar studiile şi proiectele de sistematizare elaborate înainte de 1990 la comanda fostelor consilii populare sau a altor instituţii ale statului sunt şi rămân proprietate publică a judeţului sau a municipiilor, respectiv a municipiului Bucureşti.

I.C.C.J., Secţia a II-a civilă, decizia nr. 200 din 06 februarie 2024

Prin cererea inițial înregistrată la 28.05.2021 pe rolul Judecătoriei Timişoara sub nr. x/325/2021, reclamanta A. S.A. – prin lichidator judiciar SCP B. S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Timiș, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 345.871,50 lei, reprezentând contravaloarea facturii A. nr. 002/08.09.2020, emisă pentru refacturarea serviciilor prestate de Depozitarul C. S.R.L., constând în procesarea, inventarierea și relocarea unei cantități totale de 2.646,66 ml. de documente, reprezentând fond arhivistic proprietatea Consiliului Județean Timiș; obligarea pârâtului la ridicarea fondului arhivistic din depozitul C. S.R.L. și achitarea cheltuielilor de depozitare (14.104,86 1ei/lună) a fondului arhivistic începând cu data de 01.03.2020, până la ridicarea efectivă a fondului arhivistic; obligarea pârâtului la achitarea cheltuielilor de judecată.

Pârâtul Consiliul Judeţean Timiş a depus întâmpinare, prin care, pe cale de excepţie, a invocat prematuritatea formulării acţiunii, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 13168 din 21 octombrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/325/2021, Judecătoria Timișoara a admis excepţia necompetenței materiale (raportat la valoarea pretenţiilor) şi a dispus declinarea competenței de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 03.11.2021, sub acelaşi număr de dosar (x/325/2021).

La 18.02.2022, reclamanta a depus o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, în sensul lărgirii cadrului procesual pasiv prin introducerea în cauză a Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă Filiala Timiş şi a Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă.

La 03.06.2022, reclamanta a depus o cerere de renunţare la cererea de modificare a cererii de chemare în judecată, în sensul că nu doreşte lărgirea cadrului procesual, arătând că pretenţiile sale sunt formulate doar împotriva Consiliului Judeţean Timiş.

La 07.06.2022, Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă Filiala Timiş a depus o cerere de intervenţie accesorie, prin care a arătat că înţelege să susţină poziţia procesuală a reclamantei A. S.A., prin lichidator judiciar SCP B. S.P.R.L.

La termenul din 07.06.2022, Tribunalul Timiş, Secţia a II-a a constatat conexat dosarul nr. y/30/2011/a5 al Tribunalului Timiş, având în vedere că, prin încheierea civilă nr. 420/14.04.2022, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale funcţionale a completului specializat în soluţionarea cauzelor de insolvenţă şi excepţia conexităţii cu dosarul nr. x/325/2021 al Tribunalului Timiş, sens în care s-a dispus trimiterea cauzei pe completul de drept comun din cadrul Secţiei a II-a civilă a Tribunalului Timiş, învestit să soluţioneze acţiunea care face obiectul dosarului z/325/2021 al Tribunalului Timiş.

Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului y/30/2011/a5 al Tribunalului Timiș, reclamantul Judeţul Timiş prin Consiliul Judeţean Timiş, în contradictoriu cu pârâţii A. S.A. şi SCP B. S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al SC A. SA (în faliment), a solicitat obligarea lichidatorului judiciar SCP B. S.P.R.L. să predea, către Judeţul Timiş, studiile de teren şi documentele elaborate (arhiva) create de societatea A. SA – în faliment, de la înfiinţarea acestei societăţi în anul 1957 şi până în anul 1990, comandate de fostul Consiliu Popular al Judeţului Timiş, care sunt proprietatea publică a Judeţului Timiş, astfel cum prevede art. 34 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a sentinţei pronunţate în acest dosar, documente care să fie arhivate în conformitate cu prevederile Legii nr. 16/1996 şi cu respectarea art. 34 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, art. 18 alin. (4) din Legea nr. 16/1996 şi art. 80 alin. (1) şi alin. (5) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, aprobate prin Ordinul nr. 839/2009; cu cheltuieli de judecată în cazul în care va avansa astfel de cheltuieli.

Pentru termenul din 27.09.2022, reprezentantul pârâtului a depus note de şedinţă prin care a arătat că înţelege să invoce excepţia lipsei de interes având în vedere că suma a fost achitată de U.N.P.I.R., nu de societatea reclamantă.

Prin încheierea din 11.10.2022, Tribunalul Timiş, Secţia a II-a civilă a respins excepţia de prematuritate a acţiunii şi excepţia lipsei de interes formulate de pârâtul Consiliul Judeţean Timiş, a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamantei, formulată de U.N.P.I.R. Filila Timiş şi a acordat termen pentru continuarea judecăţii.

Prin sentinţa civilă nr. 114/PI din 6 februarie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/325/2021, Tribunalul Timiș, Secţia a II-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A. (în faliment), prin lichidator judiciar S.C.P. B. S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Timiş şi

- a admis în parte cererea de intervenție accesorie în favoarea reclamantului formulată de intervenientul accesoriu Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență, Filiala Timiș;

- a obligat pârâtul Consiliul Judeţean Timiş să plătească reclamantei A. S.A. suma de 345.871,50 lei reprezentând contravaloarea facturii A. nr. 002/08.09.2020 emisă pentru refacturarea serviciilor prestate de Depozitarul C. S.R.L. constând în procesarea, inventarierea și relocarea unei cantități totale de 2.646,66 ml. de documente ce constituie fond arhivistic aflat în proprietatea/gestiunea Consiliului Județean Timiș;

- a obligat pârâtul Consiliul Judeţean Timiş să ridice din depozitul C. S.R.L. fondul arhivistic ce îi aparține, în cantitate de 2.646,66 ml., în termen de 10 zile lucrătoare, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri;

- a respins în rest cererea de chemare în judecată, precum și cererea de intervenție accesorie, ca neîntemeiate;

- a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Judeţul Timiş prin Consiliul Judeţean Timiş, în contradictoriu cu pârâții A. S.A. și S.C.P. B. S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al A. S.A., din dosarul conexat nr. y/30/2011/a5;

- a obligat pârâtul Consiliul Judeţean Timiş să plătească reclamantei A. S.A. suma de 9.520 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate cu titlu de onorariu avocat.

Împotriva acestei hotărâri şi a încheierii de şedinţă din 11.10.2022, Judeţul Timiş, prin Consiliul Judeţean Timiş şi Consiliul Judeţean Timiş au declarat apel, prin care au solicitat anularea încheierii din 11.10.2022 şi a sentinţei pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Timiş, iar în subsidiar, au solicitat anularea încheierii din 11.10.2022 şi anularea în parte a sentinţei apelate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii formulate de reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar în dosarul nr. x/325/2021, ca neîntemeiată şi admiterea acţiunii formulate de Judeţul Timiş ce formează obiectul dosarului nr. y/30/2011/a5, conexat dosarului nr. x/325/2021.

Prin decizia civilă nr. 346/A din 21 iunie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/325/2021, Curtea de Apel Timișoara, Secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a respins apelul declarat de pârâtul Consiliul Judeţean Timiş, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A., prin lichidator judiciar S.C.P. B. S.P.R.L. şi intervenientul accesoriu Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă - Filiala Timiş, împotriva sentinţei civile nr. 114 din 6 februarie 2023, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/325/2021, obligând apelantul-pârât Consiliul Judeţean Timiş la plata sumei de 3.000 de lei către intimata-reclamantă A. S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în apel.

Împotriva acestei decizii, pârâţii Judeţul Timiş prin Consiliul Judeţean Timiş şi Consiliul Judeţean Timiş au declarat recurs, solicitând, în temeiul art. 488 pct. 8 C. proc. civ., coroborat cu art. 34 din Legea nr. 50/1991 şi Legea nr. 16/1996, casarea deciziei pronunţate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii formulate de reclamanta A. S.A prin lichidator judiciar în dosarul nr. x/325/2021 şi admiterea acţiunii formulate de Judeţul Timiş prin CJT în cauza ce formează obiectul dosarului nr. y/30/2011/a5, dosar conexat la dosarul nr. x/325/2021.

În susținerea căii de atac, recurenţii-pârâţi au arătat că decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a art. 34 din Legea nr. 50/1991, art. 18 din Legea nr. 16/1996, art. 80 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 şi cu interpretarea greşită a art. 117 din Statutul practicienilor în insolvenţă.

După ce au expus obiectul celor două acțiuni conexate, în motivare, recurenţii au expus următoarele critici:

I. Raportat la cele reţinute de instanţa de apel în considerentele deciziei pronunţate în privinţa motivului de apel referitor la faptul că instanţa de fond nu a soluţionat dosarul nr. y/30/2011/a5, recurenţii-pârâţi au arătat că decizia pronunţată în cauză a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, mai exact cu încălcarea legislaţiei speciale care reglementează atât regulile privitoare la arhivarea documentelor - art. 36 din Legea nr. 16/1996 - cât şi cu încălcarea normelor de drept material privind procedura de predare-primire a documentelor care constituie arhiva proprietate publică a Judeţului Timiş, astfel cum prevede expres art. 34 din Legea nr. 50/1991, coroborate cu prevederile art. 112 din Ordinul de zi nr. 217/1996 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind activitatea de arhivă la creatorii şi deţinătorii de documente.

În acest sens, sub un prim aspect, recurenţii-pârâţi au susținut că instanţa de apel, ca şi prima instanţă, s-a mărginit să constate că cererea ce a format obiectul dosarului nr. y/30/2011/a5, conexat la dosarul nr. x/325/2021, a rămas fără obiect, fără a analiza argumentele din cererea formulată, în principal cele referitoare la lipsa temeiului legal pentru preluarea de către Judeţul Timiş a arhivei create de A. S.A. ulterior anului 1990, cele referitoare la arhivarea necorespunzătoare a documentelor ce urmează a fi preluate, în raport cu prevederile Legii nr. 16/1996, precum şi cele referitoare la cantitatea de documente care ar trebui preluată. Aceasta întrucât, chiar dacă obligaţia de preluare subzistă, ea nu se poate realiza în orice condiţii, ci doar în condiţiile legii, care obligă Judeţul Timiş să preia doar documentele create anterior anului 1990 (conform art. 34 din Legea nr. 50/1991), documente care sunt într-o cantitate mult mai mică decât totalul documentelor create de A. S.A., inclusiv cele create ulterior anului 1990.

Sub un alt aspect, recurenţii-pârâţi au arătat că instanţa de apel, ca şi prima instanţă au fost în eroare cu privire la părţile din cele două dosare şi la atribuţiile pe care acestea le au conform O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, confuzia făcută de instanţe constând în faptul că Judeţul Timiş şi Consiliul Judeţean Timiş sunt una şi aceeaşi persoană juridică de drept public, cu toate că Judeţul Timiş este unitatea administrativ teritorială, care are drept de proprietate publică asupra documentelor ce compun arhiva creată până în anul 1990, de către intimată, iar Consiliul Judeţean Timiş este doar autoritatea deliberativă, care administrează bunurile proprietate publică sau privată a U.A.T. Judeţul Timiş, acesta fiind motivul pentru care au susţinut că nu există identitate de părţi între cele două dosare.

II. Raportat la cele reţinute de instanţa de apel în considerentele deciziei pronunţate în privinţa motivelor de apel referitoare la deficienţele operaţiunilor de arhivare, recurenţii-pârâţi au arătat că decizia pronunţată este nelegală, întrucât, deși instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei, la pagina 18 alineatul ultim, că documentele care constituie arhiva proprietatea publică a Judeţului Timiş nu sunt arhivate corespunzător, prezentând deficienţe, şi ca urmare trebuie preluată în starea în care aceasta se află, a menţinut sentinţa primei instanţe prin care pârâţii au fost obligaţi la preluarea întregii arhive create de către reclamantă (inclusiv documentele create după anul de referinţă 1990) şi, totodată, la plata serviciilor de arhivare neefectuate/neprestate, cu toate că au invocat faptul că lucrarea de arhivare a documentelor nu este efectuată corespunzător, creanţa pretinsă de intimata-reclamantă nefiind certă, lichidă şi exigibilă, iar documentele care constituie arhiva proprietatea publică a Judeţului Timiş, create de aceasta până în anul 1990, conform art. 34 din Legea nr. 50/1991, neputând fi preluată, de vreme ce nu a fost separată de celelalte documente create ulterior anului 1990, acesta fiind motivul pentru care nu se pot achita servicii care nu au fost prestate/efectuate şi pentru o cantitate de documente care nu este cunoscută în prezent.

Recurenţii-pârâţi au susținut că, urmare a faptului că nici până în prezent arhiva nu este inventariată, opisată, legată, conform normelor legale incidente, Consiliul Judeţean Timiş, prin H.C.J. nr. x/28.02.2023, a aprobat un acord de parteneriat tripartit, încheiat între Judeţul Timiş, reclamantă, prin lichidatorul judiciar şi Universitatea Politehnica Timişoara (U.P.T.), acord prin care lichidatorul judiciar, împreună cu U.P.T., se obligă să inventarieze arhiva proprietatea publică a Judeţului Timiş, şi numai ulterior, când aceasta va fi prelucrată arhivistic în mod corespunzător şi selectată în privinţa documentelor create anterior anului 1990, să se efectueze operaţiunile de predare-primire.

Făcând trimitere la acest acord de parteneriat, mai precis la art. 4.2 lit. d), recurenţii-pârâţi au precizat că lichidatorul judiciar al intimatei-reclamante s-a obligat să sprijine Universitatea Politehnica Timişoara pentru realizarea obiectului contractului, art. 2.1 din acordul de parteneriat dispunând în sensul că obiectul său îl constituie, printre altele, „(...) inventarierea documentelor”.

În susținerea argumentului că arhiva nu este inventariată corespunzător, recurenţii-pârâţi au invocat procesul-verbal de control din 04.05.2022, întocmit de Serviciul Judeţean Timiş al Arhivelor Naţionale, precum şi adresa de răspuns a Serviciului Judeţean Timiş al Arhivelor Naţionale nr. R1367/18.01.2023, prin care se arată că în data de 25.10.2022 s-a efectuat un „control de revenire” având ca obiect verificarea măsurilor dispuse prin procesul verbal de control din data de 04.05.2022, ocazie cu care s-a „constatat remedierea parţială a deficienţelor constatate la prelucrarea arhivistică a documentelor create de către S.C. A. S.A. - în faliment”, încheindu-se în acest sens raportul nr. 2364-R-2022, cu privire la care instanţa de apel a refuzat să pună în vedere reclamantei să îl depună la dosarul cauzei.

În raport de aceste argumente, recurenţii-pârâţi au conchis în sensul că soluţia reţinută în considerentele deciziei de către instanţa de apel este nelegală, având în vedere, că după ce, în prealabil, Curtea a reţinut că documentele nu sunt arhivate corespunzător, prezentând deficienţe, a dispus că trebuie preluată în starea în care aceasta se află, obligându-i, pe de-o parte, să efectueze plata unor servicii care nu au fost prestate/efectuate, iar, pe de altă parte, să încalce legea, prin preluarea unor documente nearhivate corespunzător, aspect care constituie contravenţie, conform dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 16/1996 - privind arhivele naţionale.

De asemenea, recurenţii-pârâţi au mai arătat şi faptul că documentele care constituie arhiva proprietatea publică a Judeţului Timiş trebuie să fie prelucrate arhivistic, pentru a putea fi verificat scripticul cu fapticul în momentul semnării procesului verbal de predare-primire, aşa cum impun expres prevederile art. 112 din Ordinul de zi nr. 217/1996, pe care îl evocă.

O altă critică de nelegalitate subsumată acestui motiv vizează faptul că instanţa de apel a interpretat eronat prevederile Legii nr. 16/1996 - privind arhivele naţionale, cu referire la actele de control încheiate de Serviciul Judeţean Timiş al Arhivelor Naţionale în baza Legii nr. 16/1996, în sensul că aceasta a considerat că cele constatate şi dispuse de Serviciul Judeţean Timiş al Arhivelor Naţionale, prin procesul-verbal de control din data de 04.05.2022, ar fi doar simple recomandări, când de fapt cele dispuse sunt măsuri obligatorii pentru entitatea verificată, aceasta trebuind să remedieze deficienţele constatate, în termenele stabilite, legea prevăzând, în caz de neconformare, posibilitatea aplicării de sancţiuni contravenţionale.

Totodată, recurenţii au mai arătat că instanţa de apel nu le-a analizat argumentul privind arhivarea necorespunzătoare, ignorând procesul-verbal de control din data de 04.05.2022, întocmit de Serviciul Judeţean Timiş al Arhivelor Naţionale, prin care s-au constatat nereguli multiple şi s-a stabilit termen de remediere a deficienţelor până la data de 31.03.2023. Astfel, contrar celor reţinute în procesul verbal de control, instanţa de apel a respins apelul declarat, deşi termenul de remediere a deficienţelor era împlinit/depăşit, iar neregulile constatate nu erau remediate.

În susținerea acestei critici, recurenţii-pârâţi au arătat că inventarierea şi selecţionarea documentelor, stabilirea termenelor de păstrare, eliminarea ciornelor și a documentelor cu termen de păstrare expirat, etc. sunt operaţiuni obligatorii în cazul prelucrării arhivistice iar neîndeplinirea lor atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală, aceste obligaţii fiind asumate de părţile semnatare ale contractului nr. 3456/2018.

Recurenţii-pârâţi au criticat decizia instanței de apel și din perspectiva faptului că aceasta nu a ţinut cont că, prin procesul-verbal din data de 04.05.2022, Serviciul Judeţean Timiş al Arhivelor Naţionale a constatat că arhivarea documentelor ce constituie arhiva proprietatea publică a Judeţului Timiş, creată până în anul 1990, nu este întocmită conform legislaţiei speciale incidente, iar cantitatea de documente ce urmează a fi predată este supra-dimensionată.

Apreciind că trebuie preluate doar documentele create până în anul 1990, recurenţii-pârâţi au arătat că decizia instanţei de apel este nelegală din acest punct de vedere, deoarece, impunându-le obligaţia de a prelua întregul fond arhivistic creat de către S.C. A. S.A., instanţa a încălcat prevederile art. 34 din Legea nr. 50/1991 şi a aplicat greşit Legea nr. 16/1996.

Dezvoltând această critică, recurenţii-pârâţi au susținut că instanţa s-a pronunţat greşit şi în sensul preluării de către Consiliul Judeţean Timiş a „copiilor sau exemplarelor multiple” ale documentaţiilor, deşi art. 34 stabileşte fără echivoc că e vorba de „exemplarul-martor”, adică 1 exemplar.

Totodată, au subliniat şi faptul că instanţa nu a ţinut cont de probele depuse de Consiliul Judeţean Timiş - extrase din inventarele transmise de lichidatorul judiciar - care atestă că nu a fost delimitată corect partea de arhivă proprietate publică a judeţului de restul documentaţiilor care excedează documentelor prevăzute expres de art. 34 din Legea nr. 50/1991.

În ceea ce priveşte documentele ulterioare anului 1990, au arătat că acestea nu trebuie preluate de Consiliul Judeţean Timiş, ci de cei la comanda cărora au fost întocmite, iar dacă aceste entităţi nu mai există, trebuie predate Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale, care este serviciu public din teritoriu al Arhivelor Statului, instituţie de interes naţional.

III. Cu privire la cele reţinute de instanţa de apel referitor la faptul că trebuie preluat întregul fond arhivistic creat de reclamantă, recurenţii au susţinut că decizia este greşită, implicit şi suma ce urmează a fi plătită reclamantei care este mult mai mică decât cea solicitată prin acţiune şi acordată de către instanţă.

În acest sens, recurenţii au precizat care sunt condițiile cumulative prevăzute de Legea nr. 50/1991 pentru ca documentațiile să fie considerate proprietate publică, respectiv: sunt studii de teren şi documentaţii elaborate pentru realizarea investiţiilor de orice fel, a elementelor de infrastructură, de gospodărie comunală, precum şi a lucrărilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism - studii şi proiecte de sistematizare; au fost elaborate înainte de anul 1990; au fost executate la comanda consiliilor populare sau a altor instituţii ale statului.

Mai mult, arată că la art. 34 alin. (3) din Legea nr. 50/1991 se prevede că: „arhivele cuprinzând studiile şi documentaţiile menţionate la alin. (l), intrate, la constituire, în patrimoniul societăţilor comerciale înfiinţate pe structura fostelor unităţi de proiectare judeţene şi din municipiul Bucureşti, se gestionează, potrivit legii, de către consiliile judeţene sau de către primăriile municipiilor, respectiv de Primăria Municipiului Bucureşti”.

Întrucât în cuprinsul actului normativ mai sus indicat nu se menţionează sintagma „fond arhivistic”, recurenţii au apreciat că în mod nelegal instanța de apel a reținut că întregul fond arhivistic creat de A. este proprietatea publică a Judeţului Timiş.

De asemenea, au mai arătat că, faţă de dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 50/1991 care prevăd expres că este proprietatea publică a judeţului doar arhiva compusă din documentele create până în anul 1990, nu numai cantitatea de documente este mai mică, ci, implicit, şi suma ce trebuie plătită.

În acest sens, recurenţii au invocat corespondenţa purtată cu lichidatorul judiciar, care a manifestat inconsecvenţă în privinţa cantităţii de documente ce ar trebui preluată de către Judeţul Timiş, indicând în fiecare an, din perioada 2015-2022, o altă cantitate de documente de preluat.

În plus, recurenţii au susţinut că este incorectă cantitatea reţinută de instanţă şi pentru că aceasta a inclus documente create de A. S.A. ulterior anului 1990, documente pentru care Judeţul Timiş nu are obligaţia de preluare, pentru că, potrivit art. 34 din Legea nr. 50/1991, nu sunt proprietatea publică a Judeţului Timiş.

De altfel, recurenţii au susținut că nici suma stabilită în sarcina lor nu este corectă, fiind greşit şi calculul sumei de plată pentru cantitatea de 2.646,66 ml de arhivă (documente create în perioada 1957-2010), din calculul matematic expus rezultând suma de 304.258,486 lei, iar nu suma de 345.871,50 lei, cât a pretins reclamanta prin acţiune şi cât s-a acordat în mod greşit, diferenţa dintre suma pretinsă şi suma efectivă ce rezultă din calcule fiind de 41.613,014 lei, pentru care reclamanta nu are temei legal în a o solicita.

Prin urmare, având în vedere că, potrivit art. 34 alin. (l) din Legea nr. 50/1991, sunt şi rămân proprietate publică a judeţului sau a municipiului, după caz, doar documentele create la comanda fostelor consilii populare, până în anul 1990, recurenţii susţin că, în realitate, cantitatea este mult mai mică şi ar reprezenta aproximativ 458,84 ml, conform inventarelor depuse de către lichidator în luna februarie 2022, dar în raport şi de procesul-verbal de control din 04.05.2022, astfel încât rezultă o sumă de 52.748 lei, iar nu 345.871,50 lei, așa cum a pretins reclamanta, pentru diferenţa de 293.123,50 lei aceasta neavând o bază legală pentru a o factura şi solicita la plată.

În acest context, recurenţii au arătat că acesta este motivul pentru care, prin întâmpinare, au invocat că suma pretinsă de reclamantă prin lichidatorul judiciar nu este certă, lichidă şi exigibilă, cantitatea reală de documente care constituie proprietatea publică a Judeţului Timiş (creată până în anul 1990) putând fi cunoscută numai după ce se realizează inventarierea, conform legii, şi după ce sunt eliminate toate documentele cu termen de păstrare expirat, copiile, dublurile, ciornele şi exemplarele multiple, astfel cum a dispus Serviciul Judeţean Timiş al Arhivelor Naţionale prin procesul-verbal de control din data de 04.05.2022.

Subliniind că atât prima instanţă de fond, cât şi cea de apel nu au ţinut seama de aceste aspecte, recurenţii au apreciat că soluţia pronunţată de instanţă cu privire la preluarea întregului fond arhivistic este nelegală şi din perspectiva Legii nr. 273/2006 - privind finanţele publice locale, având în vedere faptul că arhiva creată după anul de referinţă 1990 nu este proprietatea lor, iar din acest motiv nu pot angaja cheltuieli din bugetul local pentru bunuri care nu sunt proprietatea publică sau privată a Judeţului Timiş.

Sub un ultim aspect, recurenţii-pârâţi au susţinut că instanţele au interpretat greşit prevederile art. 117 din Hotărârea nr. 3/2006 - privind statutul practicienilor în insolvenţă, care reglementează 2 (două) categorii de plăţi: unele plăţi care pot fi avansate, urmând a fi recuperate, cazul de la lit. c) şi altă categorie de plăţi care nu se recuperează, cazul de la lit. f ).

În opinia recurenţilor, prima categorie de plăţi vizează inventarierea bunurilor şi este reglementată la art. 117 alin. (2) lit. c), care nu are incidenţă în speţa de faţă.

În schimb, arhivarea, inventarierea şi depozitarea documentelor este reglementată la art. 117 alin. (2) lit. f) şi se referă la cheltuielile de arhivare a documentelor debitoarei pentru care legea nu dispune recuperarea acestora. Însă, cu toate că acest text de lege este incident în cauză, instanţa de apel a reţinut eronat că se referă la inventarierea documentelor contabile ale debitoarei.

În încheiere, recurenţii au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei pronunţate şi, în rejudecare, pe fondul cauzei, respingerea acţiunii formulate de către reclamanta - intimată A. S.A. prin lichidator judiciar SCP B. S.P.R.L., în dosarul nr. x/325/2021, şi admiterea acţiunii formulate de Judeţul Timiş prin C.J.T. în cauza ce formează obiectul dosarului nr. y/30/2011/a5, dosar conexat la dosarul nr.x/325/2021.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 28 septembrie 2023, intimata-reclamantă, prin avocat, a depus în termen legal întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii deciziei atacate, redând starea de fapt care a precedat litigiul, parcursul procesual al cauzei în faţa instanţelor de fond precum şi dispoziţiile art. 116 alin. (5) şi art. 117 din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician de insolvenţă din 29.09.2007, dar şi prevederile art. 34 alin. (1)-(3) din Legea nr. 50/1991, art. 18 alin. (4) şi art. 34 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 16/1996 (Legea arhivelor naţionale) precum şi dispoziţiile art. 2122 alin. (1) şi (2), art. 2124 alin. (1) şi art. 2126 alin. (1) C. civ.

Cu privire la motivele de recurs, intimata a susţinut, în esenţă, caracterul lor nefondat apreciind că, în ceea ce priveşte primul motiv de recurs, cererea formulată de recurenţi în dosarul conexat nr. w/30/2011/a5, având parţial acelaşi obiect ca şi acţiunea din dosarul la care s-a dispus conexarea, a fost în mod implicit judecată şi tranşată prin modul de soluţionare a cererii principale, formulată în prezentul dosar împotriva recurenţilor-pârâţi.

În ce priveşte critica legată de calitatea de parte a Judeţului Timiş, a subliniat că, inclusiv acţiunea conexată a fost promovată de Judeţul Timiş, prin Consiliul Judeţean Timiş, iar instanţa de apel a pronunţat decizia din apel în contradictoriu cu această parte, neexistând vreo omisiune sau vreo neregularitate de citare a acestei părţi în proces.

În ce priveşte criticile legate de neregularităţile operaţiunilor de arhivare, intimata a apreciat că motivele invocate de recurentă sunt mai degrabă critici de netemeinicie care nu pot face obiect de analiză în recurs. Pe de altă parte, a susţinut că recurenta este proprietarul întregului fond arhivistic al debitoarei insolvente, din 1957 până în prezent, fiind pe deplin incidente prevederile art. 34 alin. (3) din Legea nr. 50/1991 cu privire la întreaga arhivă, iar creanţa rezultată din activitatea de conservare a documentelor rezultă din culpa exclusivă a recurentei care a refuzat preluarea acestora şi a generat cheltuieli care au fost avansate din fondurile UNPIR. De asemenea, a subliniat că, prin acordul tripartit, recurenta a recunoscut că întreaga arhivă este proprietatea publică a Judeţului Timiş, aspect reţinut prin decizia atacată, cu precizarea că, iniţial, s-a constatat un volum de 2.646,66 ml. de documente şi că abia ulterior s-a determinat faptul că numai 1748,33 ml. sunt documente elaborate anterior anului 1990.

Apreciind neavenite susţinerile recurentei privitoare la faptul că o parte din documente ar aparţine altor instituţii publice, intimata a reiterat caracterul de recomandare a menţiunilor cuprinse în adresa emisă de Arhivele Naţionale ale României – Arhiva Judeţeană Timiş şi a susţinut că recurenţii sunt proprietarul de drept al întregii arhive, aspect reţinut în mod temeinic de instanţa de apel, având obligaţiile ce revin oricărui depozitar, de a plăti costurile de depozitare şi conservare.

La 12 octombrie 2023, recurenţii au depus la dosar note de şedinţă, prin care au anexat înscrisuri noi în dovedirea celor susţinute în formularea şi motivarea căii extraordinare de atac declarate, invocând caracterul nereal al susţinerilor intimatei conform cărora arhivarea s-ar fi realizat, deşi din probele depuse rezultă că aceasta reprezintă o activitate ce urmează a fi efectuată de către Universitatea Politehnica Timişoara.

La 3 noiembrie 2023, intimata-reclamantă a depus la dosar note scrise în cuprinsul cărora a redat conţinutul mai multor dispoziţii legale edictate după anul 1990, reiterând susţinerile din întâmpinare referitoare la calitatea de proprietar al recurenţilor asupra întregii arhive a A. iar la 19 ianuarie 2024, aceeaşi parte a depus concluzii scrise la care a ataşat cheltuieli de judecată.

La 22 ianuarie 2024, recurenţii-pârâţi au depus răspuns la notele scrise depuse de intimata-reclamantă, iar la 23 ianuarie 2024 au depus un set de note scrise în susţinerea recursului.

Verificând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că recurenţii şi-au întemeiat cererea de recurs pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara este nelegală întrucât a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 34 din Legea nr. 50/1991, art. 18 din Legea nr. 16/1996, art. 80 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991), dar şi cu interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 117 din Statutul practicienilor în insolvenţă.

Cu toate acestea, printr-o primă critică, ce se circumscrie însă cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi au arătat că instanţa de apel, asemenea instanţei de fond, s-a rezumat a constata că cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. y/30/2011/a5, conexat la dosarul nr. x/325/2021, a rămas fără obiect, fără a analiza argumentele din respectiva cerere, respectiv cele referitoare la lipsa temeiului legal pentru preluarea de către Judeţul Timiş a arhivei create de A. S.A. ulterior anului 1990, cele referitoare la arhivarea necorespunzătoare a documentelor ce urmează a fi preluate, în raport cu prevederile Legii nr. 16/1996, precum şi cele referitoare la cantitatea de documente ce ar trebui preluată, apreciind în sensul că dosarul nr. y/30/2011/a5 a rămas nesoluţionat.

Răspunzând criticii formulate, Înalta Curte reţine că operaţiunea de conexare a dosarelor presupune reunirea unor cereri între aceleaşi părţi sau alte părţi, dacă între obiectul şi cauza acestora există o strânsă legătură.

În speţă, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la 21.12.2021, sub nr. y/30/2011/a5, reclamantul Judeţul Timiş prin Consiliul Judeţean Timiş a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A. S.A. şi SCP B. S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al S.C. A. S.A. (în faliment), obligarea lichidatorului judiciar SCP B. S.P.R.L., să predea, către Judeţul Timiş, studiile de teren şi documentele elaborate (arhiva) create de societatea A. S.A. – în faliment, de la înfiinţarea acestei societăţi în anul 1957 şi până în anul 1990, comandate de fostul Consiliu Popular al Judeţului Timiş, care sunt proprietatea publică a Judeţului Timiş, astfel cum prevede art. 34 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a sentinţei pronunţate în acest dosar, documente care să fie arhivate în conformitate cu prevederile Legii nr. 16/1996 şi cu respectarea art. 34 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, art. 18 alin. (4) din Legea nr. 16/1996 şi art. 80 alin. (1) şi alin. (5) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, aprobate prin Ordinul nr. 839/2009.

Prin încheierea civilă nr. 420/14.04.2022, pronunţată în dosarul nr. y/30/2011/a5, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale funcţionale a completului specializat în soluţionarea cauzelor de insolvenţă şi excepţia conexităţii cu dosarul nr. x/325/2021 al Tribunalului Timiş, iar, la termenul din 07.06.2022, Tribunalul Timiş, Secţia a II-a civilă a constatat conexat dosarul nr. y/30/2011/a5.

Având în vedere că, prin cererea aferentă dosarului nr. y/30/2011/a5, întemeiată, în principal, pe dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 50/1991, recurenţii din litigiul pendinte urmăreau obligarea intimatei-reclamante A. S.A., prin lichidator judiciar, la executarea unei „obligaţii de a face” - constând în predarea, către Judeţul Timiş, a studiilor de teren şi a documentelor elaborate (arhiva) create de societatea A. S.A. – în faliment, de la înfiinţarea acestei societăţi în anul 1957 şi până în anul 1990, comandate de fostul Consiliu Popular al Judeţului Timiş), iar, în prezentul litigiu, instanţa a obligat pârâtul Consiliul Judeţean Timiş, inclusiv pe acest temei de drept, atât la suportarea costurilor de refacturare a serviciilor de arhivare prestate de Depozitarul C. S.R.L., dar şi la ridicarea din depozitul C. S.R.L. a întregului fond arhivistic al societăţii A. S.A. (adică şi cel creat după anul 1990), Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a respins cererea din dosarul conexat nr. y/30/2011/a5 ca rămasă fără obiect, iar instanţa de apel a examinat criticile formulate sub acest aspect.

În realitate, aspectele deduse judecăţii de către recurenţi prin cererea conexată erau similare celor pe care instanţa oricum trebuia să le analizeze prin raportare la obiectul cererii principale formulată de reclamanta-intimată, astfel că examinarea tuturor argumentelor contradictorii se impunea a fi realizată o singură dată de vreme ce constatarea temeiniciei, în tot sau în parte, a susţinerilor uneia dintre părţi, avea drept consecinţă logică netemeinicia, în tot sau în parte, a susţinerilor părţii adverse.

În acest context procesual, în raport cu ansamblul considerentelor reţinute de instanţa de fond, dată fiind soluţia care s-a pronunţat în cererea reclamantei A. S.A., aferentă dosarului nr. x/325/2021, prin care instanţa a obligat recurenţii din prezentul litigiu la executarea unei „obligaţii de a face” constând în ridicarea întregului fond arhivistic al societăţii A. S.A. creat înainte şi după anul 1990, în mod logic şi ca o consecinţă firească, cererea recurenţilor conexată la dosarul nr. x/325/2021 şi a cărui scop indirect era acela ca obligaţia de predare să se rezume doar la documentele create până la momentul anului 1990, a fost respinsă.

În plus, cu excepţia divergenţelor constând, în principal, în cantitatea de documente ce urma a fi preluată, raportat la perioada în care respectivele documente au fost create, faţă de care recurenţii s-au apărat invocând aceleaşi argumente formulate şi în susţinerea cererii din dosarul conexat, care au fost analizate de instanţa de fond, prin pretenţiile formulate în cele două cauze conexate, ambele părţi litigante urmăreau, în principiu, un transfer al arhivei reclamantei A. S.A. către Judeţul Timiş/Consiliul Judeţean Timiş, astfel încât, în mod corect s-a reţinut că acţiunea din dosarul conexat nr. y/30/2011/a5 a rămas fără obiect, acesta fiind, practic, integrat implicit în soluţia adoptată faţă de cererea ce a făcut iniţial obiectul dosarului x/325/2021, chiar dacă recurenţii au fost obligaţi la mai mult decât au fost de acord să primească dar nu mai mult decât a cerut partea adversă să predea.

Prin urmare, pentru aceste argumente ce ţin de logica procesuală de abordare a celor două cereri conexate, Înalta Curte va respinge critica privind nesoluţionarea dosarului nr. y/30/2011/a5.

În ceea ce priveşte critica referitoare la considerentele deciziei atacate de la pagina 18, care analizează pretinsele deficienţe în activitatea de arhivare corespunzătoare şi caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei pretinse de reclamantă, mai ales în contextul în care s-a susţinut că nu au fost separate documentele arhivate până în anul 1990 de cele create ulterior acestui an, inclusiv cele legate de modul de valorificare a menţiunilor cuprinse în procesul-verbal de control din 04.05.2022, întocmit de către Serviciul Judeţean Timiş al Arhivelor Naţionale, instanţa supremă constată că, deşi prin criticile mai sus arătate se aduce în atenţia instanţei de recurs existenţa unor pretinse considerente contradictorii faţă de soluţia pronunţată de instanţa de apel, aceste critici se dovedesc a fi nefondate. În acest sens, Înalta Curte observă că, aşa cum rezultă din înseşi considerentele la care recurenţii au făcut trimitere, curtea de apel nu a considerat că pretinsele deficienţe de arhivare ar fi un impediment pentru preluarea arhivei A. S.A., ci, dimpotrivă, a constatat că acestea urmează a fi remediate chiar de către Consiliul Judeţean Timiş care a aprobat, prin HCJ nr. x/28.02.2023, un acord de parteneriat tripartit, încheiat între Judeţul Timiş, lichidatorul judiciar şi Universitatea Politehnica Timişoara (UPT), prin care UPT se obligă să inventarieze şi să depoziteze arhiva proprietatea publică a Judeţului Timiş.

Totodată, faţă de critica referitoare la neanalizarea argumentului privind arhivarea necorespunzătoare, cu ignorarea procesului-verbal de control din data de 04.05.2022, întocmit de Serviciul Judeţean Timiş al Arhivelor Naţionale, Înalta Curte constată că nu se poate afirma cu temei că instanţa de apel a ignorat argumentul adus de recurenţi în apel, din moment ce a reţinut că respectivul control tematic conţine recomandări care pot fi luate în considerare cu prilejul preluării arhivei de la Depozitarul C. S.R.L. şi predării la Serviciul Judeţean Timiş al Arhivelor Naţionale şi pe care apelanta (n.n. recurenţii din prezentul litigiu), prin reprezentanţii săi, le poate pune în practică, iar eventualele deficienţe urmează a fi remediate chiar de către Consiliul Judeţean Timiş care a aprobat, prin HCJ nr. x/28.02.2023, un acord de parteneriat tripartit, prin care UPT se obligă să inventarieze şi să depoziteze arhiva proprietatea publică a Judeţului Timiş.

În plus, susţinând că instanţa de apel nu a ţinut cont la pronunţarea deciziei de ceea ce s-a constatat prin procesul verbal de control din 04.05.2022 şi nici de probele depuse de Consiliul Judeţean Timiş, constând în extrase de inventare transmise de lichidatorul judiciar, care atestă că nu a fost delimitată corect partea de arhivă proprietate publică a judeţului de restul documentaţiilor excedentare documentelor prevăzute expres de art. 34 din Legea nr. 50/1991, Înalta Curte constată că recurenţii nu aduc în discuţie o chestiune de nelegalitate, ci de temeinicie a hotărârii atacate, prin care tind la reevaluarea materialului probator, operaţiune care intră exclusiv în atribuţiile instanţelor devolutive.

Prin urmare, având în vedere că în cuprinsul deciziei recurate se regăseşte raţionamentul instanţei care a stat la baza soluţiei adoptate, nefiind decelată nicio contradicţie în raţionamentul judiciar, împrejurarea că instanţa de apel nu a motivat decizia pronunţată în sensul aşteptat de recurenţi şi nu a ajuns la concluzia pe care şi-ar fi dorit-o aceştia nu poate atrage incidenţa vreunui motiv de casare.

Procedând, în continuare, la analiza criticii prin care autorii prezentului demers judiciar susţin că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre greşită, cu încălcarea art. 34 din Legea nr. 50/1991, întrucât au fost obligaţi să preia întregul fond arhivistic al societăţii A. S.A., cu toate că legea obligă doar la preluarea documentelor create până în anul 1990, Înalta Curte constată că în mod greşit instanţa de apel a statuat în sensul că apelantul (recurent) Consiliul Judeţean Timiş este proprietarul întregului fond arhivistic deţinut de către debitoarea A. S.A., de la înfiinţarea sa, din anul 1957 şi până în prezent, reţinând în acest sens incidenţa dispoziţiilor art. 34 alin. (3) din Legea nr. 50/1991.

Dispoziţiile art. 34 alin. (3) din Legea nr. 50/1991 statuează că arhivele cuprinzând studiile şi documentaţiile menţionate la alineatul (1) al aceluiaşi articol, intrate, la constituire, în patrimoniul societăţilor comerciale înfiinţate pe structura fostelor unităţi de proiectare judeţene şi din municipiul Bucureşti, se gestionează de către consiliile judeţene sau de către primăriile municipiilor, respectiv de Primăria Municipiului Bucureşti.

Pe de altă parte, conform art. 34 alin. (1) din acelaşi act normativ - Legea nr. 50/1991 - „studiile de teren şi documentaţiile elaborate pentru realizarea investiţiilor de orice fel, a elementelor de infrastructură, de gospodărie comunală, precum şi a lucrărilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism - studii şi proiecte de sistematizare elaborate înainte de 1990 la comanda fostelor consilii populare sau a altor instituţii ale statului - sunt şi rămân proprietate publică a judeţului sau a municipiilor, respectiv a municipiului Bucureşti.

Raţiunea acestor dispoziţii legale precum şi demersul de interpretare şi aplicare a lor corectă reclamă o analiză a conţinutului acestor norme prin raportare la contextul socio-politic în care au fost adoptate. Astfel, spre deosebire de perioada anterioară anului 1990, când toate instituţiile de stat erau persoane juridice de drept public, în urma primelor măsuri de reformă şi de trecere la economia de piaţă, la fel cum s-a întâmplat cu majoritatea întreprinderilor şi unităţilor economice de stat, fostele unităţi de proiectare judeţene şi din municipiul Bucureşti s-au reorganizat în societăţi comerciale - subiecte de drept privat (chiar dacă la început capitalul social era integral sau majoritar de stat), având o independenţă patrimonială şi o răspundere juridică proprie pentru activitatea ce urma să fie desfăşurată în contextul noii reorganizări juridice.

Aşa se explică de ce prevederile alin. (1) al art. 34 din Legea nr. 50/1991 nu stabilesc că sunt şi rămân proprietate publică a judeţului sau a municipiilor, respectiv a municipiului Bucureşti, toate studiile de teren şi documentaţiile elaborate pentru realizarea investiţiilor de orice fel, a elementelor de infrastructură, de gospodărie comunală, precum şi a lucrărilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism (atât cele anterioare, cât şi cele viitoare), ci doar studiile şi proiectele de sistematizare elaborate înainte de 1990 la comanda fostelor consilii populare sau a altor instituţii ale statului.

În acest context, Înalta Curte primeşte ca fiind pertinent şi întemeiat argumentul recurenţilor întemeiat pe dispoziţiile Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, conform cărora prin sintagma „fond arhivistic” se înţelege ansamblul documentelor de orice natură create de către o persoană juridică pe parcursul existenței sau activității sale.

În speţă, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor art. 34 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 50/1991 impunea cu necesitate distincţia între fondul arhivistic care a aparţinut fostei unităţi socialiste de proiectare de la nivelul Judeţului Timiş, creat şi arhivat anterior anului 1990, şi fondul arhivistic creat şi conservat de noul subiect de drept înfiinţat după anul 1990 ca societate comercială pe acţiuni - A. S.A., subiect de drept privat căruia îi reveneau, pe durata existenţei sale, obligaţiile trasate de art. 4 din Legea nr. 16/1996. Conform acestui text de lege, „persoanele fizice şi persoanele juridice, creatoare şi deţinătoare de documente care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României, denumite în continuare creatori şi deţinători de documente, răspund de evidenţa, inventarierea, selecţionarea, păstrarea şi folosirea documentelor în condiţiile prevederilor prezentei legi. Iar pentru ipoteza intervenirii falimentului unui creator de documente, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, dispoziţiile art. 18 din aceeaşi Lege nr. 16/1996 stabilesc atât destinaţia documentelor create şi aflate în conservare de subiectul de drept falit cât şi persoanele responsabile să îndeplinească obligaţiile instituite de lege pentru o astfel de ipoteză.

În considerarea acestor argumente, concluzia instanței de apel, conform căreia Judeţul Timiş, prin Consiliul Judeţean Timiş, ar fi proprietarul întregului fond arhivistic al S.C. A. S.A., de la data înfiinţării fostei unităţi socialiste de stat şi până în prezent, constituie o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 50/1991 care dispun în mod expres şi suficient de clar că doar studiile şi proiectele de sistematizare elaborate înainte de 1990 la comanda fostelor consilii populare sau a altor instituţii ale statului sunt şi rămân proprietate publică a judeţului sau a municipiilor, respectiv a municipiului Bucureşti, fiind astfel prezent cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Cât priveşte critica referitoare la pretinsa interpretare greşită a dispoziţiilor art. 117 din Hotărârea nr. 3/2007 privind Statutul practicienilor în insolvenţă, Înalta Curte constată că analiza considerentelor care au stat la baza deciziei recurate nu relevă faptul că instanţa de apel a reţinut că acest text de lege se referă la inventarierea documentelor contabile, aşa cum susţin recurenţii. Singurul considerent în care instanţa de apel a făcut referire la activitatea de ţinere a contabilităţii este cel în care Curtea a reţinut ca nefondată susţinerea apelanţilor potrivit căreia plata făcută de U.N.P.I.R. nu trebuie recuperată de la Consiliul Judeţean Timiş, context în care a arătat că operaţiunea de preluare a documentelor nu se confundă cu activitatea de ţinere a contabilităţii debitoarei care să fie achitată din fondurile U.N.P.I.R., fără a fi recuperate ulterior de la alte entităţi.

Pe de altă parte, susţinerile recurenţilor conform cărora plăţile efectuate pentru arhivarea documentelor debitoarei ce se încadrează la ipoteza prevăzută de art. 117 lit. f) din Hotărârea nr. 3/2007 nu s-ar recupera, este nefondată. Dispoziţiile art. 117 alin. (5) din aceeaşi hotărâre se interpretează în sensul că pentru acea categorie de cheltuieli de procedură, la care se referă alin. (2) lit. c) se pot avansa din fondul de lichidare, în limitele prevăzute de dispoziţiile statutare, doar dacă sunt prezentate în rapoartele lunare, aprobate de către judecătorul-sindic cu menţiunea că sumele avansate pentru acoperirea cheltuielilor de la alin. (2) lit. c) se vor aproba de filiala Uniunii pe raza căreia îşi are sediul debitoarea, pe baza documentelor din care să rezulte şansele reale de valorificare a bunurilor din averea debitorului şi/sau de recuperare de sume în cadrul procedurii, urmând ca aceste sume să fie restituite cu prioritate, conform aprobării adunării creditorilor. Nu există însă nicio dispoziţie, nici în Legea insolvenţei şi nici în Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician de insolvenţă, care să interzică recuperarea prejudiciului constând în costurile activităţii de conservare a unor documente de la persoana din a cărei culpă aceste documente nu au putut fi predate celui căruia îi aparţin şi care poarte, potrivit legii, responsabilitatea gestionării şi conservării lor.

Prin urmare, în raport de aceste considerente, instanţa supremă constată că ultima critică a recurenţilor, referitoare la interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 117 din Hotărârea nr. 3/2006 privind Statutul practicienilor în insolvenţă este nefondată.

În concluzie, constatând că instanța de apel a pronunțat o soluție cu aplicarea greşită a dispozițiilor art. 34 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 50/1991, decizia recurată va fi casată și, reținând că solicitarea de rejudecare a cauzei de către instanţa de recurs nu îndeplineşte exigenţele legale deoarece nu sunt îndeplinite condițiile stabilite de art. 497 C. proc. civ., cauza va fi trimisă instanței de apel, care va rejudeca apelul declarat în cauză, respectând statuarea instanței supreme, potrivit căreia, în stabilirea întinderii obligației de preluare a arhivei debitoarei A. S.A., instanţa de apel va avea în vedere exclusiv studiile şi documentaţiile menţionate la alineatul (1) al art. 34 din Legea nr. 50/1991 elaborate (de antecesoarea societăţii A. S.A.) înainte de anul 1990.

Totodată, în rejudecare, instanța va avea în vedere și cererea recurenţilor de acordare a cheltuielilor de judecată în prezenta fază procesuală, în raport de soluția pe care o va pronunța și de partea care va câștiga procesul în accepțiunea art. 453 C. proc. civ.