Health authority appeal allowed; claim annulled for lack of procedural capacity after claimant's death, interim drug-reimbursement right not transmissible.

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 06.08.2024 pe rolul Curții de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2024, reclamanta A a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Guvernul României, obligarea pârâților, fără somare și fără trecerea vreunui termen, să îi asigure pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) medicamentul Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda) pentru indicația terapeutică adenocarcinom de colon tratament de linia a IV-a, până la soluționarea definitivă a dosarului de fond, aflat pe rolul aceleiași instanțe, iar în subsidiar, obligarea pârâtului Ministerul Sănătății la adoptarea Ordinului privind constituirea Comisiei pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicațiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului, publicat în transparență decizională pe site-ul www.ms.ro la data de 04.09.2018.

2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 1366 din 23 august 2024, Curtea de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității, ca neîntemeiate;

A admis cererea de emitere a ordonanței președințiale, formulată de reclamanta A, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Guvernul României;

A obligat pârâții la asigurarea către reclamantă, fără somație și fără trecerea vreunui termen, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. y/2/2024.

3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva sentinței nr. 1366 din 23 august 2024, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recursuri recurenții-pârâți Guvernul României, Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

3.1. Prin cererea de recurs, recurentul-pârât Guvernul României a solicitat, în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului și casarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive în ceea ce îl privește și admiterea excepției inadmisibilității acțiunii de față pe cale de ordonanță președințială. Pe fond solicită respingerea cererii de ordonanță președințială ca neîntemeiată.

Susține că este un organ colegial, care are în structura sa autorități de specialitate/de resort, în speță Ministerul Sănătății, care la rândul său are în subordine Casa Națională de Asigurări de Sănătate, autorități ce dispun, în exercitarea prerogativelor legale, de atribuții și competențe în sensul celor solicitate prin acțiune.

Invocă dispozițiile art. 4 din Hotărârea Guvernului nr.720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, potrivit cărora: „în aplicarea prezentei hotărâri, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate aprobă prin ordin comun protocoale terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaționale cuprinse în lista prevăzută la art.l alin.(l) și norme metodologice privind implementarea acestora”.

De asemenea, invocă dispozițiile art. 219 alin. (7) din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora Ministerul Sănătății exercită controlul asupra sistemului de asigurări sociale de sănătate, din punctul de vedere al aplicării politicilor și programelor în domeniul sanitar aprobate de Guvernul României, precum și art. 2 lit. a și i) din Hotărârea Guvernului nr.144/2010, referitoare la atribuțiile Ministerului Sănătății.

În ceea ce privește Casa Națională de Asigurări de Sănătate, invocă dispozițiile art. 220 alin. (3) și alin. (4), art. 280 lit. i din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora această instituție are ca principală atribuție gestionarea fondului de asigurări de sănătate; propune, cu avizul conform al Ministerului Sănătății, proiecte de acte normative pentru asigurarea funcționării sistemului de asigurări sociale de sănătate; avizează lista medicamentelor de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală.

În ceea ce privește soluția de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii, invocate de către Guvernul României, arată că aceasta a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept, în condițiile în care acțiunea de fond trebuie să aibă obiect identic cu ordonanța președințială.

3.2. Prin recursul declarat, recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a solicitat, în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.

În esență, critică soluția dată de către instanța de fond cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce o privește, apreciind că instanța de fond nu a analizat dispozițiile naționale și europene incidente în cauză.

De asemenea, arată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile neprejudecării fondului cauzei și aparenței în drept, astfel că cererea de ordonanță președințială nu putea fi admisă.

3.3. Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs recurenta-pârâtă Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, solicitând, în temeiul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a ANMDM, iar pe fond, respingerea cererii ca neîntemeiate.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., critică respingerea de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale pasive a ANMDM.

Susține că potrivit legii nu are competențe cu privire la pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată.

Recurenta-pârâtă susține că, în raport cu actele normative incidente în prezenta cauză și cu dreptul subiectiv material dedus judecății, îi sunt instituite în mod limitativ obligații doar în ceea ce privește implementarea mecanismului de evaluare a tehnologiilor medicale pentru medicamente, privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea în/din Listă, mecanism ce însumează atât criteriile de evaluare a tehnologiilor medicale cât și metodologia de evaluare a tehnologiilor medicale și propunerea către Ministerul Sănătății a Listei, ce se aprobă prin hotărâre de Guvern și doar pentru indicațiile terapeutice din Rezumatul caracteristicilor produsului.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că soluția pronunțată nu corespunde realității de drept a speței și nu a ținut cont de etapele procesului de evaluare a tehnologiilor medicale.

Învederează recurenta-pârâtă că, potrivit Directivei nr. 105/89 a Comunității Economice Europene privind transparența măsurilor care guvernează stabilirea prețurilor de uz uman si includerea lor în sfera de aplicare a sistemului național de asigurări de sănătate, statele membre ale UE păstrează competențe exclusive în reglementarea și organizarea sistemelor proprii de sănătate, iar potrivit prevederilor art. 6 din aceeași Directivă, un medicament este cuprins în sistemul național de asigurări de sănătate numai după ce autoritățile competente au decis să-l includă într-o listă certă a medicamentelor cuprinse în sistemul național de asigurări de sănătate. Invocă în sprijinul susținerilor sale și dispozițiile art. 168 alin. (7) din TFUE, art. 4 alin. (3) din Directiva 2001/83 și art. 1 din Regulamentul CE nr. 726/2004, solicitând a fi avute în vedere considerentele hotărârii Tribunalului de Primă Instanță al Uniunii Europene, pronunțate la data de 23.09.2020 în cauza T-549/19.

3.4. Prin recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătății, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii excepțiilor invocate de către recurent, iar pe fondul cauzei, respingerea ca neîntemeiată a cererii de ordonanță președințială.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arată că și în procedura contenciosului administrativ trebuie îndeplinite condițiile generale de exercitare a acțiunii civile, iar în situația acțiunii în obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ sau îndeplinirea unei operațiuni administrative, calitatea procesuală pasivă se raportează la capacitatea de drept public (capacitatea administrativă) a autorității chemate în judecată de a emite un act administrativ sau a îndeplini o anumită operațiune administrativă.

Consideră că, față de obiectul acțiunii, nu are calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 32 lit. b C. proc. civ., raportat la art. 16 alin. (1) ind.1 din Legea nr. 95/2016, introdus prin O.G. nr.37/2022.

În esență, susține că instanța de fond a respins în mod greșit excepția lipsei calității sale procesuale pasive, în condițiile în care nu are atribuții cu privire la cele solicitate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, ce constă în asigurarea medicamentului solicitat în regim de compensare 100 % până la soluționarea definitivă a dosarului de fond.

Referitor la condițiile de admisibilitate ale cererii de ordonanță președințială, arată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile neprejudecării fondului și aparenței în drept, în condițiile în care asigurarea medicamentului nu se poate face decât prin decontarea contravalorii acestuia, iar decontarea medicamentelor nu se poate realiza pentru boli ce nu se regăsesc în indicațiile terapeutice ale medicamentului și pentru care acesta nu a fost autorizat a fi pus pe piață, astfel cum rezultă din prevederile art. 16 ind.1, art. 242 alin. (1) ind.1 și 2 din Legea nr. 95/2006.

4. Procedura de soluționare a recursurilor

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 14 noiembrie 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 5 februarie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, cauza fiind ulterior amânată pentru data de 5 martie 2025.

5. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererilor de recurs

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că aceasta este întemeiată.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează a analiza excepția din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în condițiile în care la termenul din 5 martie 2025, instanța de recurs a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei-reclamante.

Înalta Curte constată că excepția lipsei capacității procesuale de folosință este o excepție de fond (vizează încălcarea unei condiții de exercițiu a acțiunii civile), absolută (se încalcă norme de ordine publică) și peremptorie (admiterea sa conduce la împiedicarea soluționării fondului cererii), care poate fi ridicată de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în tot cursul procesului, iar potrivit art. 56 alin. (3) teza I C. proc. civ., lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului.

Rezultă, astfel, că lipsa capacității procesuale de folosință poate să fie invocată atât în primă instanță, cât și direct în apel, ca motiv de apel sau ca excepție procesuală, iar în recurs, în condițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., ,,instanța poate să invoce lipsa capacității procesuale de folosință din oficiu, oricând, pe cale de excepție procesuală, în etapa judecății în primă instanță, sau ca motiv de ordine publică, în etapa judecății în căile de atac”.

Conform art. 56 alin. (1) C. proc. civ. poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile, iar potrivit alin. (3) al aceluiași art., lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului, actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosință fiind lovite de nulitate absolută.

Totodată, pentru a fi parte în proces, potrivit dispozițiilor art. 56 C. proc. civ., este necesară existența folosinței drepturilor civile, respectiv a capacității de folosință pe tot parcursul procesului.

Așadar, capacitatea procesuală de folosință este acea condiție de exercițiu a acțiunii civile ce constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații procesuale civile, astfel cum prevede art. 34 C. civ.

În cazul persoanelor fizice, capacitatea de folosință, așa cum statuează art. 35 C. civ., începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia, putând fi limitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.

Din perspectivă procesuală, Înalta Curte reține că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. a, coroborat cu art. 40 din Codul procedură civilă, orice demers judiciar („orice cerere”) poate fi inițiat și întreținut numai de către o persoană care deține capacitate procesuală de folosință, sub sancțiunea nulității actului de procedură, dispoziții aplicabile atât în cazul cererilor de chemare în judecată, cât și în cazul căilor de atac.

Înalta Curte constată că din actele dosarului de recurs rezultă că intimata-reclamantă a decedat la data de 14.08.2024, astfel cum reiese din referatul de interogare a bazei de date DEPABD, depus la fila 97 din dosarul de recurs.

Prin urmare, la acest moment, reclamanta este lipsită de capacitate procesuală de folosință, respectiv de aptitudinea de a avea drepturi și obligații, intrând sub incidența dispozițiilor art. 40 C. proc. civ.

De asemenea, având în vedere obiectul prezentei acțiuni, respectiv obligarea pârâților la includerea în lista medicamentelor compensate a medicamentului Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda) pentru indicația terapeutică adenocarcinom de colon tratament de linia a IV-a, cu scopul de a-i fi administrat compensat, se reține că cererea vizează un drept intuitu personae, care nu poate fi transmis pe cale succesorală către moștenitorii reclamantei defuncte, stingându-se odată cu încetarea capacității de folosință a titularului, respectiv la moartea acesteia.

În concluzie, având în vedere că una dintre condițiile de exercitare ale acțiunii, prevăzute de art. 32 alin. (1) C. proc. civ., nu mai este îndeplinită, Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei-reclamante și va anula cererea de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană rămasă fără capacitate procesuală de folosință.

6. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursurile declarate de recurenții-pârâți Guvernul României, Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței nr. 1366 din 23 august 2024 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal; va casa în parte sentința recurată și, rejudecând: va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei și va anula cererea de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană rămasă fără capacitate procesuală de folosință, menținând în rest dispozițiile sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite recursurile declarate de recurenții-pârâți Guvernul României, Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței nr. 1366 din 23 august 2024 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând:

Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei.

Anulează cererea de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană rămasă fără capacitate procesuală de folosință.

Menține în rest dispozițiile sentinței.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.