Judicial disciplinary liability for undignified conduct toward a prosecutor and the non-applicability of non bis in idem to administrative-jurisdictional proceedings

Asupra recursului:

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Acțiunea disciplinară

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secției pentru judecători în materie disciplinară sub nr.x/J/2023, Inspecția Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 273 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor pârâtei A-judecător în cadrul Curții de Apel X, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b și lit. s teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

În motivarea acțiunii, s-a arătat ca, prin modalitatea imperativă în care s-a adresat procurorului de ședință, prin corectarea și întreruperea permanentă a acestuia, inducând ideea că acesta nu cunoaște dispozițiile legale sau că nu deține o competență profesională adecvată, doamna judecător A a manifestat o atitudine lipsită de respect și neconformă statutului de magistrat, faptă ce întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Totodată, Inspecția Judiciară a reținut că fapta doamnei judecător A, care nu i-a permis procurorului de ședință să pună concluzii în dosarul nr. x/2/2022, încălcând cu știință dispozițiile art. 597 C. proc. pen. și art. 388 C. proc. pen., întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

I.2. Încheierea instanței disciplinare

Prin încheierea de ședință din 11 octombrie 2023, Secția pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererile de recuzare formulate împotriva întregului complet disciplinar și împotriva doamnei judecător B și a domnului C.

Astfel, secția a constatat că cererile de recuzare nu se circumscriu cazului reglementat de dispozițiile art. 49 alin. (6) lit. b din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, deoarece aspectele expuse în cuprinsul cererilor de recuzare nefiind de natură a afecta, în raport de calitatea persoanei vizate de acțiunea disciplinară, imparțialitatea domnului judecător C și a doamnei judecător B în soluționarea cauzei, respectiv a întregului complet disciplinar.

I.3. Hotărârea instanței disciplinare

Prin Hotărârea nr. 3J din 4 martie 2024 pronunțată de Secția pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/J/2023, cu majoritate, a fost admisă acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtei A - judecător în cadrul Curții de Apel X iar în baza art. 273 alin. (1) lit. f din Legea nr. 303 /2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, i s-a aplicat doamnei A-judecător în cadrul Curții de Apel X sancțiunea disciplinară constând în „excluderea din magistratură” pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b și lit. s teza I din același act normativ.

Prin hotărârea pronunțată, instanța disciplinară a constatat că, în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b și lit. s teza I din Legea nr. 303/2022.

A fost exprimată o opinie separată, în sensul admiterii în parte a acțiunii disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară și aplicării pârâtei judecător A a sancțiunii disciplinare constând în „excluderea din magistratură” doar pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s teza I din Legea nr. 303 /2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor

A mai fost exprimată o altă opinie separată, în sensul respingerii acțiunii disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară împotriva pârâtei A-judecător în cadrul Curții de Apel X pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b și lit. s teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

I.4. Cererea de recurs

Împotriva încheierii de ședință din 11 octombrie 2023 și a hotărârii nr. 3J din 4 martie 2024 pronunțate de Secția pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/J/2023, a formulat recurs recurenta A, înregistrat la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/1/2024.

Prin memoriul de recurs, recurenta a solicitat admiterea recursului, anularea hotărârilor recurate și, după rejudecare, respingerea acțiunii disciplinare, invocând incidența în cauză a motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

I.4.1.Instanța disciplinară a încălcat dispozițiile procedurale a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, prin aceea că a respins cererile de recuzare împotriva fiecăruia dintre membrii instanței disciplinare, precum și împotriva membrilor C și B.

I.4.1.a.În ceea ce privește cererea de recuzare a „întregului complet disciplinar", recurenta a arătat că toate argumentele reținute de instanța disciplinară sunt neîntemeiate și contrare dispozițiilor legale.

Mai întâi, solicită să se constate că cererea de recuzare a fost formulată, în mod neechivoc, față de fiecare dintre membrii instanței disciplinare, pe care i-a nominalizat, pentru același caz de incompatibilitate, nefiind o cerere de recuzare colectivă. Împrejurarea că pentru fiecare membru al instanței disciplinare a invocat același motiv de incompatibilitate, prevăzut de art. 49 alin. (6) litera b din Legea nr. 305 /2022 nu înseamnă o recuzare în bloc, făcută cu rea-credință în scopul împiedicării judecății, ci constituie o simplă exercitare cu bună-credință a dreptului la apărare, prin invocarea și motivarea existenței unui impediment procedural.

Potrivit art. 49 alin. (6) litera b din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cererea de recuzare a membrilor secțiilor în materie disciplinară este admisibilă, printre altele, în cazul în care, față de calitatea persoanei împotriva căreia se exercită acțiunea disciplinară, imparțialitatea acestora ar putea fi afectată.

Or, prin Hotărârea nr. 4/J/15.03.2023, din Dosarul nr. x/J/2022, instanța disciplinară a analizat deja aceeași situație de fapt și i-a aplicat, în majoritate, sancțiunea disciplinară a excluderii, pentru comiterea abaterii disciplinare a exercitării funcției cu rea-credință, prev. de art. 99 litera t teza I-a din Legea nr. 303/2004. Împrejurarea că, prin această nouă acțiune disciplinară, se reține încă o abatere disciplinară, constând în atitudinea nedemnă pe acest episod al dezbaterilor din dosarul de apel respectiv, nu are nici o relevanță juridică, întrucât instanța disciplinară este învestită cu judecarea unei situații de fapt, iar nu cu încadrarea juridică, care, eventual, poate fi schimbată. În aceste condiții, soluția majoritară de constatare a vinovăției a fost previzibilă, întrucât instanța disciplinară, în majoritatea sa, nu putea pronunța o soluție contrară, astfel că aparența de imparțialitate a fiecăruia dintre membrii majoritari este înfrântă total. Aceeași imparțialitate există în cazul judecătorului care a formulat, anterior, opinie separată, în sensul inexistenței, printre altele, a vinovăției, chiar dacă această opinie îi este favorabilă.

A mai arătat că sunt îndeplinite cerințele legale, respectiv are calitatea procesuală de pârât în ambele acțiuni disciplinare, există o soluție anterioară definitivă, prin care s-a stabilit cu privire la această situație de fapt, iar motivul de incompatibilitate este comun fiecăruia dintre membrii instanței disciplinare.

Prin urmare, împrejurarea că, în caz de admitere a cererii de recuzare, nu există o instanță disciplinară care să judece fondul, nu-i poate fi nici opusă și nici imputată, fiind imposibil de acceptat ca un magistrat să fie judecat cu orice chip, în mod obligatoriu, chiar de către o instanță disciplinară compusă, în totalitate, din membri aflați în stare de incompatibilitate în acest caz prin pronunțarea asupra aceleiași situații de fapt. Una dintre principalele garanții ale dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului o constituie imparțialitatea organului judiciar. Cu alte cuvinte, părțile care sunt supuse judecății, inclusiv procedurii disciplinare, trebuie să beneficieze de o instanță nepărtinitoare și lipsită de prejudecăți. În situația în care membrii organului judiciar nu întrunesc aceste calități, partea trebuie să aibă la îndemână un remediu eficient și acesta este asigurat de instituția recuzării. Prin Hotărârea din data de 23.VI.2022, în cauza Grosam c. Republicii Cehia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului face referire la aplicarea garanțiilor independenței și imparțialității judecătorilor care compun instanța disciplinară.

I.4.1.b.În ceea ce privește cererile de recuzare ale membrilor C și B, se arată că instanța disciplinară nu motivează măsura respingerii cererilor de recuzare, ci face afirmații generice, folosind un limbaj de lemn, fără să efectueze o minimă analiză a motivelor de fapt pe care le-a susținut și probat prin cele două cereri de recuzare. Pe fondul cererii de recuzare a membrului C, respectiv a membrului B, recurenta a reiterat aspectele de fapt pentru care s-au formulat cererile de recuzare în fața instanței disciplinare.

I.4.2. Instanța disciplinară, în unanimitate, a încălcat dispozițiile procedurale și materiale, a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, fiind incident motivele de recurs prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., raportat la excepția nulității absolute a procesului-verbal de sesizare din oficiu, a rezoluțiilor de începere a cercetării disciplinare și de exercitare a acțiunii disciplinare, cu toate actele subsecvente, ca efect al lipsei unei reglementări legale și convenționale a procedurii disciplinare, precum și ca efect al încălcării noii legi.

I.4.2.1.Cu privire la susținerea referitoare la emiterea de norme pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, recurenta a arătat că sesizarea din oficiu și cercetarea disciplinară s-au desfășurat în baza Normelor pentru efectuarea lucrărilor de inspecție aprobate prin Ordinul nr.51/14.VL2021 al inspectorului-șef al Inspecției Judiciare.

A susținut că, prin Hotărârea din data de 11.V.2023 a Curții de Justiție a Uniunii Europene, în Cauza nr. C-817/21, s-a stabilit că organul care efectuează cercetarea disciplinară și exercită acțiunea disciplinară este incompatibil să adopte norme privind executarea lucrărilor sale. In motivare, în esență, s-a arătat că emiterea normelor de efectuare a lucrărilor disciplinare chiar de către organul care efectuează cercetarea disciplinară și exercită acțiunea disciplinară nu oferă garanția de imparțialitate, care trebuie să existe cel puțin în aparență, iar normele sunt susceptibile să afecteze, în mod direct, practica organului disciplinar și, prin urmare, să favorizeze exercitarea unor acțiuni disciplinare având ca efect presiuni asupra judecătorilor sau asigurarea unui control politic al activității acestora.

Prin urmare, organul disciplinar care s-a sesizat din oficiu și a efectuat cercetarea disciplinară este autorul și emitentul normelor în baza cărora a fost efectuată procedura disciplinară, în aceste etape. Or, după cum a stabilit Curtea de Justiție a Uniunii Europene, organul disciplinar nu poate să elaboreze procedura disciplinară, întrucât, în acest caz, nu există una dintre garanțiile cele mai importante ale oricărui proces, și anume garanția de imparțialitate a organului disciplinar.

In acest caz, nu numai că această garanție este încălcată, ci se poate constata că această nouă acțiune disciplinară face parte din pluralitatea succesivă, în avalanșă, de 6 acțiuni disciplinare, toate pentru abaterea disciplinară a exercitării funcției cu rea-credință, dintr-o perioadă de activitate de aproximativ 6 luni, ultimele din aproximativ 25 de ani activitate neîntreruptă. Nu are nici un fel de relevanță juridică natura litigiului în cadrul căruia a fost sesizată Curtea de Justiție a Uniunii Europene, după cum susține instanța disciplinară.

În ceea ce privește puterea acestei hotărâri emise de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, potrivit art. 148 alin. (2) și alin. (4) din Constituția României, reglementările comunitare au caracter obligatoriu și prioritar, iar instanțele naționale au obligația de a le aduce la îndeplinire.

Ca atare, sesizarea din oficiu și cercetarea disciplinară au fost efectuate cu încălcarea disp. art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, prin neconventionalitatea Normelor pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară, după cum a constatat Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin Hotărârea din data de 11.V.2023 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr.C-817/21.

Instanța disciplinară a afirmat că normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară au fost emise în baza vechilor reglementări primare. Or, potrivit art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317 /2004, normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară se aprobă de către inspectorul-șef, prin regulament. Întreaga legislație anterioară în materie disciplinară făcea trimitere la lege și la regulament, nicidecum la norme, aprobate prin ordin al inspectorului-șef, după cum s-a întâmplat în cazul Normelor pentru efectuarea lucrărilor de inspecție aprobate prin Ordinul nr. 51/2021 al inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, în baza cărora a fost efectuată cercetarea disciplinară. Procedura disciplinară a fost reglementată, în mod cuprinzător și amănunțit, de Legea nr. 317/2004, care făcea trimitere, spre completare, la C. proc. civ., cu toate garanțiile procesuale pe care acesta le asigură. De aceea, normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție constituie un fundament nelegal, situat în afara legislației naționale și contrar convenției.

Instanța disciplinară a făcut referire la Decizia nr. 219 /30.03.2021 a Curții Constituționale, prin care s-a stabilit că este constituțională modalitatea de emitere, prin regulament, a normelor pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, însă, decizia invocată, ca argument, se referă la Regulamentul din data de 15.XI.2012 privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către inspecția judiciară aprobat prin Hotărârea nr. 1.027 /2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 802 /29.XI.2012. Prin urmare, decizia de constituționalitate se referă la un regulament anterior, care a fost emis de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, pe când, în acest caz, este vorba de un ordin emis de către inspectorul-șef.

De asemenea, nu poate fi constatată legalitatea vechilor norme de efectuare a lucrărilor de inspecție judiciară, în raport cu noua legislație, după cum procedează instanța disciplinară.

I.4.2.2.În ceea ce privește nulitatea absolută a Rezoluției nr. 631/30.V.2023, din lucrarea de 22- 3667/a1 de exercitare a acțiunii disciplinare, cu actele subsecvente, recurenta a arătat că trebuie avută în vedere Legea nr. 305 /15.XI.2022, privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr. 1105 /16.XI.2022 și intrată în vigoare la data de 16.XII.2022.

Potrivit art. 96 alin. (2) din această nouă lege specială, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii, se adoptă, se modifică ori se completează regulamentele și actele normative subsecvente care nu sunt în acord cu legea, iar, conform alin. (3) al aceluiași art., până la adoptarea actelor prevăzute de alin. (2), regulamentele și actele normative subsecvente rămân în vigoare numai în măsura în care nu contravin legii noi.

Mai departe, potrivit art. 66 alin. (4) din aceeași lege, normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție se aprobă, la propunerea inspectorului-șef, prin regulament adoptat prin hotărârea plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Prin urmare, potrivit noii legi, vechile norme pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară au fost abrogate la data de 16.11.2023, până când Inspecția Judiciară și Consiliul Superior al Magistraturii aveau obligația să adopte noile reglementări în materia procedurii disciplinare. Această obligație nu a fost respectată, astfel că, în perioada 16.03.2023-30.V.2023, când a fost emisă rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare, trebuiau aplicate normele procedurale din noua lege specială, care se completează, în mod exclusiv, cu dispozițiile C. proc. civ.

Așadar, actele de efectuare a cercetării disciplinare în această perioadă nu mai puteau fi întemeiate pe dispozițiile vechilor norme pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, după cum se poate constata că s-a procedat. De altfel, chiar în Rezoluția nr. 631 /30.V.2023 de exercitare a acțiunii disciplinare, din lucrarea nr. 22-3667/al, sunt reținute, ca temei de drept, disp. art. 27 din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție aprobate prin Ordinul nr. 51 /2021 al inspectorului-șef al Inspecției Judiciare.

Dispozițiile legale sunt cât se poate de clare, în sensul că vechile norme rămân în vigoare pe perioada de 90 de zile, timp în care plenul Consiliului Superior al Magistraturii trebuie să emită și să publice în Monitorul Oficial un regulament pentru aprobarea de noi norme, iar după trecerea perioadei de 90 zile, de vacatio legis, normele anterioare sunt abrogate în mod expres. Or, se constată că regulamentul a fost aprobat abia pe data de 16.XI.2023, prin Hotărârea nr.164 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul oficial nr. 1.070/28.XI.2023.

I.4.2.3.Referitor la excepția nulității absolute a cercetării disciplinare, prin lipsa procesului-verbal de finalizare a cercetării disciplinare prealabile, recurenta a arătat că art. 47 alin. (7) din Legea nr. 305 /2022 prevede că, după 30 zile de la finalizarea cercetării disciplinare prealabile, poate fi exercitată acțiunea disciplinară, ceea ce înseamnă că sunt două acte procedurale distincte, respectiv actul de finalizare a cercetării disciplinare prealabile și rezoluția de respingere a sesizării ori de exercitare a acțiunii disciplinare.

Instanța disciplinară a arătat că se aplică disp. art. 26 din vechile norme, potrivit cărora, după administrarea probelor și, apoi, prezentarea acestora către magistrat, inspectorul-judiciar întocmește un proces-verbal, care, în acest caz, nu a fost întocmit, cu motivarea că nu s-a prezentat. Aceste înscris trebuie întocmit, în mod obligatoriu, chiar în absența magistratului, întrucât constituie un act de finalizare a procedurii disciplinare, de la care începe să curgă termenul de 30 zile pentru exercitarea acțiunii disciplinare, prevăzut de art. 47 alin. (7) din Legea nr. 305 /2022.

Obligativitatea acestui înscris mai rezultă din disp. art. 47 alin. (1) din Legea nr. 305 /2022, potrivit cărora refuzul judecătorului de a se prezenta la cercetarea disciplinară se constată prin proces-verbal și nu împiedică încheierea cercetării disciplinare. Se înțelege că inspectorul judiciar trebuie să întocmească un proces-verbal, în care să consemneze refuzul judecătorului de a se prezenta și, ca atare, imposibilitatea de a-i prezenta probele administrate, precum și un proces-verbal distinct privind finalizarea cercetării disciplinare prealabile.

I.4.2.4.Instanța disciplinară, în unanimitate, a încălcat dispozițiile procedurale, față de excepția nulității absolute a sesizării, în baza Referatului din data de 16.XI.2022, privind propunerea de sesizare din oficiu, întocmit de inspectorul judiciar D, în lucrarea nr.22-3119.

Recurenta a arătat că inspectorul judiciar a efectuat cercetarea disciplinară în lucrarea nr. 22-3119, pentru comiterea abaterii disciplinare prev. de art. 99 litera t (fără să precizeze teza) din Legea nr. 303/2004, iar prin Rezoluția nr. 2.005/22.XI.2022 a dispus exercitarea acțiunii disciplinare față de pârâții A și E, fiecare pentru comiterea abaterii disciplinare prev. de art. 99 litera t teza I-a din Legea nr. 303 /2004, reținând că pârâtele, în complet de apel, nu s-au pronunțat, prin Decizia penală nr. 300 /A /31.03.2022 a Curții de Apel X - Secția I-a penală, din Dosarul nr. x/3/2020* (x/2022), asupra măsurii arestării preventive față de intimatul-inculpat F și că au aplicat amendă judiciară procurorului în Dosarul nr. x/2/2022 privind contestația la executare formulată de Ministerul Public.

I.4.2.4.a. Recurenta a solicitat să se constate că, în Referatul din data de 16.XI.2022 privind propunerea de sesizare din oficiu, din lucrarea nr. 22-3119, inspectorul judiciar D a menționat că propunerea de sesizare din oficiu are la bază probele culese în timpul cercetării disciplinare în lucrarea nr.22-3119, și anume ascultarea și transcrierea înregistrării ședinței de judecată din data de 24.03.2022, în Dosarul nr.x/2/2022 privind contestația la executare.

Această afimație este nereală, întrucât înregistrarea ședinței de judecată respective a fost solicitată, în vederea atașării la dosar, abia pe data de 14.XII.2022, prin adresa emisă de inspectorul judiciar G, și comunicată, prin adresa nr. 2/18355 /C/28.XII.2022 emisă de vicepreședintele B al Curții de Apel X. De asemenea, se constată că nici transcrierea dezbaterilor din ședința de judecată din data de 24.03.2022, din Dosarul nr. x/2/2022 (y/2022) al Curții de Apel X - Secția I-a penală, întocmită de către de grefierul de ședință nu este datată, astfel că nu se poate stabili, cu certitudine, împrejurarea că această probă a fost culeasă înainte de finalizarea cercetării disciplinare în lucrarea nr.22-3119/al, care a avut loc la data de 15.XI.2022, ora 13,45.

Mai mult, în singurul proces-verbal din data de 15.XI.2022, ora 13,45, de încheiere a cercetării disciplinare, în lucrarea nr. 22-3119, inspectorul judiciar D nu a făcut referire la probele pe care le-a administrat, tocmai pentru a plasa în incertitudine data culegerii probei constând în transcrierea înregistrării ședinței de judecată din data de 24.03.2022, în Dosarul nr. x/2/2022, privind contestația la executare formulată de Ministerul Public. Nici rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare nu cuprinde, la desfășurarea cercetării diciplinare, de la Punctul 4, vreo mențiune cu privire la această probă. Se constată că, la acest capitol, inspectorul judiciar a descris în amănunt activitatea pe care a desfășurat-o la sediul Curții de Apel X, pe datele de 10.XI.2022 și 15.XI.2022, însă nu există nici o referire la această probă. Toate aceste indicii temeinice conduc la concluzia că inspectorul judiciar a cules această probă după finalizarea cercetării disciplinare, mai precis pe data de 16.XI.2022, când a formulat propunerea de sesizare din oficiu. De aceea, referirea la transcrierea ședinței de judecată respective apare abia la momentul redactării Rezoluției nr. 2.005 /22.XI.2022, întocmit de inspectorul judiciar D, în lucrarea de 22-3119, în finalul acesteia.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, aprobate prin Ordinul nr.51/2021 al inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, în cazul în care inspectorul judiciar constată, în cursul cercetării disciplinare sau al completării acesteia, indicii privind încălcarea altor norme legale sau regulamentare decât cele care fac obiectul cercetării disciplinare, propune inspectorului-șef sesizarea din oficiu. Conform art. 26 alin. (1) și alin. (2) din aceleași norme, după întocmirea procesului-verbal de finalizare a cercetării disciplinare nu mai pot fi administrate probe.

La această apărare, instanța disciplinară nu răspunde, în mod efectiv, ci face referire la dispoziții normative inaplicabile, precum art. 13 alin. (3) teza finală din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, conform cărora „în cazul în care, cu ocazia efectuării verificărilor prealabile, inspectorii constată indicii privind săvârșirea altor fapte decât cele sesizate, propun, prin referat, sesizarea din oficiu a Inspecției Judiciare". Se constată că această normă nu se aplică în acest caz, întrucât face referire la etapa verificărilor prealabile, or, prin Rezoluția nr. 1.915 /l.XI.2022 din Lucrarea nr. 22-3119, începuse deja cercetarea disciplinară. Ca atare, trebuie avute în vedere disp. art. 24 alin. (1) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, aprobate prin Ordinul nr. 51 /2021 al inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, pe care le-a invocat și care limitează, în mod expres, momentul până la care putea fi propusă sesizarea din oficiu.

În ceea ce privește susținerile privind culegerea probelor, mai precis a înregistrării și transcrierii ședinței de judecată din data de 24.03.2022 în Dosarul nr. x/2/2022 privind contestația la executare, instanța disciplinară nu oferă un răspuns, ci face trimitere, în mod evaziv, la conținutul referatului cu propunerea de sesizare din oficiu, cu privire la care a arătat, în mod motivat, că nu corespunde realității.

I.4.2.4.b. În ceea ce privește nulitatea absolută a referatului din data de 16.XI.2022, privind propunerea de sesizare din oficiu, întocmit de inspectorul judiciar D, în lucrarea nr. 22-3119, prin lipsa tuturor semnăturilor, mai precis ale autorului, inspectorului-șef și directorului Direcției de inspecție judiciară pentru judecători, se constată că instanța disciplinară, în motivarea sa, face referire la existența unui exemplar semnat. Se observă că inspecția judiciară nu a depus exemplarul semnat odată cu dosarul disciplinar, iar în cursul cercetării judecătorești a fondului, pe data de 14.11.2024, a apărut un exemplar semnat, fără ca inspecția judiciară să ofere vreo explicație cu privire la motivul depunerii înscrisului semnat abia după momentul contestării acestuia, pentru lipsa semnăturilor.

Or, în acest caz, se aplică disp. art. 4 alin. (6) teza finală din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție aprobate prin Ordinul nr.51/2021al inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, conform cărora „în toate celelalte cazuri (adică, în afara sesizărilor anonime sau nesemnate), sesizarea din oficiu se dispune de inspectorul-șef, prin proces-verbal". Or, în această cauză, inspectorul-șef nu a dispus sesizarea din oficiu, ci a admis propunerea nesemnată a inspectorului judiciar D. La art. 4 alin. (4) din aceleași norme pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, sesizarea care nu conține semnătura, se clasează prin rezoluție de către inspectorul-șef. Așadar, nulitatea propunerii de sesizare din oficiu atrage nulitatea actului de sesizare din oficiu, întocmit de inspectorul-șef al inspecției judiciare.

I.4.2.5. Instanța disciplinară, în unanimitate, a încălcat dispozițiile procedurale, a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, fiind incident motivul de recurs prev. de art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ. raportat la împrejurarea că Procesul-verbal de sesizare din oficiu întocmit de inspectorul-șef nu conține data la care a fost încheiat și emis.

Procesul-verbal cu propunerea de sesizare din oficiu al inspectorului judiciar D, în lucrarea nr. 22-3119 a fost întocmit pe data de 16.XI.2022, iar procesul-verbal de sesizare din oficiu, întocmit de inspectorul-șef nu conține un element esențial, și anume data la care a fost încheiat; conform înscrisului denumit „Referat verificări", pentru numărul 15405, lucrarea a fost înregistrată în Registrul lucrărilor de inspecție abia pe data de 6.XII.2022, prin urmare după 20 de zile calendaristice de la propunerea privind sesizarea din oficiu. Chiar prin rezoluția de începere a cercetării disciplinare din acest dosar, care are nr. 225 /2.03.2023, din lucrarea nr. 22-3667, se recunoaște că lucrarea a fost înregistrată pe rolul inspecției judiciare abia pe data de 6.XII.2022.

Nici inspecția judiciară și nici instanța disciplinară nu au motivat cu privire la întârzierea înregistrării în evidențe a acestei lucrări.

Procesul-verbal de sesizare din oficiu, nedatat, întocmit de inspectorul-șef, este lovit de nulitate relativă, întrucât nu conține data la care a fost încheiat și emis; data întocmirii procesului-verbal de sesizare din oficiu constituie un element obligatoriu și esențial, întrucât, conform art. 9 alin. (3) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, aprobate prin Ordinul nr. 51/2021 al inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, de la data întocmirii acestuia curg termenele de soluționare a lucrărilor de inspecție, care sunt termene de decădere. Prin urmare, la calcularea termenului de 45 zile pentru efectuarea verificărilor prealabile, stabilit de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, actualul art. 45 alin. (3) din Legea nr. 305/2022, nu poate fi avută în vedere decât data la care s-a dispus sesizarea din oficiu. Prin omiterea menționării datei la care s-a dispus sesizarea din oficiu, nu se poate stabili, în mod cert, momentul de la care începe să curgă termenul procedural prevăzut de lege, astfel că acest act vătămător trebuie înlăturat; or, instanța disciplinară nu a răspuns acestei apărări.

Mai departe, se arată că, în situația în care este avută în vedere data la care lucrarea a fost înregistrată în Registrul lucrărilor de inspecție, termenul total de 90 zile pentru începerea cercetării disciplinare a fost cu mult depășit. Se constată că Rezoluția nr. 225 de începere a cercetării disciplinare din lucrarea nr.22-3667, deși poartă data de 2.03.2023, a fost redactată pe data de 9.03.2023. Redactarea actului pe data de 9.03.2023 este confirmată inclusiv de împrejurarea că lucrarea a fost prezentată ulterior, spre avizare, directorului Direcției de inspecție judiciară pentru judecători, care, pe data de 10.03.2023, a formulat declarație de abținere. Prin urmare, rezoluția de începere a cercetării disciplinare a fost antedatată, trecându-se data de 2.03.2023, pentru a nu fi depășit termenul total de 90 zile, care se împlinea la data de 6.03.2023, în cazul în care se ia în considerare termenul de înregistrare în evidențe, în loc de data sesizării din oficiu, la care legea face trimitere, dar care nu se cunoaște. Mai trebuie adăugat faptul că rezoluția de începere a cercetării disciplinare constituie actul final de încheiere a verificărilor prealabile, astfel că trebuia emis înlăuntrul termenului total de 90 de zile, prevăzut de lege pentru etapa verificărilor prealabile.

Verificările prealabile nu pot fi considerate încheiate printr-un simplu proces-verbal de constatare a finalizării unei etape, ci prin actul ultim de dispoziție, prin care este emisă o soluție, fie de clasare, fie de începere a cercetării disciplinare, pentru că orice etapă procesuală se consideră încheiată la emiterea soluției. De aceea, începerea cercetării disciplinare trebuia dispusă până la data de 6.03.2023 în realitatea faptică, a fost dispusă pe data de 9.03.2023, când, de altfel, a fost redactată rezoluția de începere a cercetării disciplinare, și nu pe data de 2.03.2023, trecută în antetul actului. Data redactării trebuie să coincidă cu data emiterii, întrucât soluția de începere a cercetării disciplinare nu a fost dispusă în baza unei minute, cum se întâmplă cu hotărârile judecătorești. De aceea, această nepotrivire de date ridică suspiciuni cu privire la data emiterii acestui act, în derularea procedurii disciplinare.

Prin urmare, fiind întocmită în afara termenului legal, Rezoluția nr.225, datată 2.03.2023, de începere a cercetării disciplinare, întocmită de inspectorul judiciar G, în lucrarea nr. 22-3667, este lovită de nulitate relativă, care, în mod evident, îmi produce o vătămare, ce nu poate fi înlăturată decât prin constatarea nulității acesteia.

Instanța disciplinară nu răspunde, în mod efectiv, la toate aceste constatări, ci arată doar că susținerea nu poate fi primită, după care redă dispozițiile art. 14 alin. (1) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, potrivit cărora în cel mult 10 zile de la finalizarea verificărilor prealabile, inspectorul întocmește rezoluția de clasare sau de începere a cercetării disciplinare.

I.4.3.Instanța disciplinară, în unanimitate, a încălcat dispozițiile procedurale, a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, cu privire la excepția nulității absolute a sesizării, prin încălcarea procedurii de citare și a dreptului la apărare.

Dispozițiile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 305 /15.XI.2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr. 1105/16.XI.2022 și intrată în vigoare la data de 16.XII.2022, stabilesc că, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii, se adoptă, se modifică ori se completează regulamentele și actele normative subsecvente care nu sunt în acord cu legea, iar, conform art. 96 alin. (3) din aceeași lege, până la adoptarea actelor prevăzute de alin. (2), regulamentele și actele normative subsecvente rămân în vigoare numai în măsura în care nu contravin legii noi.

Potrivit art. 66 alin. (4) din aceeași lege, normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție se aprobă, la propunerea inspectorului-șef, prin regulament adoptat prin hotărârea plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Așadar, potrivit noii legi, vechile norme pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară au fost abrogate la data de 16.11.2023, până când Inspecția Judiciară și Consiliul Superior al Magistraturii aveau obligația să adopte noile reglementări în materia procedurii disciplinare, obligație care nu a fost îndeplinită.

Prin urmare, toate actele emise de Inspecția Judiciară, în baza vechilor norme pentru efectuarea lucrărilor de inspecție care nu-și găsesc reglementarea în noua lege specială, cu trimitere la Codul de procedură civilă, pentru perioada 16.03.2023-30.V.2023, când s-a dispus exercitarea acțiunii disciplinare, sunt lovite de nulitate absolută.

Mai trebuie precizat faptul că, începând cu data de 19.XII.2022, a fost suspendată din funcție, în alte cauze disciplinare. Se constată că, pe data de 30.11.2023, inspectorul judiciar G a emis adresa de comunicare a rezoluției de începere a cercetării disciplinare, însoțită de copia electronică a dosarului, invocând, în drept, art. 25 alin. (1) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, aprobate prin Ordinul nr. 51 /2021 al inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, care nu mai erau în vigoare. Comunicarea Inspecției Judiciare i-a fost înmânată, la domiciliu, de către agentul procedural al Curții de Apel X, prin adresa nr. 2 /5611 /C/ 5.IV.2023, emisă de Cabinetul președintelui Curții de Apel X. Prin adresa nr. 2 /5921 /C /2.V.2023, președintele Curții de Apel X a arătat că nu-și însușește calitatea de agent procedural al Inspecției Judiciare, iar, pe viitor, nu se va mai implica în comunicarea actelor emise de aceasta.

Pe data de 3.V.2023, inspectorul judiciar solicită președintelui Curții de Apel X să-i înmâneze invitația la audiere, stabilită pentru data de 11.05.2022, iar, prin adresa nr.2/7679/10.V.2023, președintele Curții de Apel X răspunde că nu intră în responsabilitatea instituției transmiterea corespondenței oficiale purtate de instituția dumneavoastră și judecătorii care au fost suspendați din funcție. Inspectorul judiciar G a emis, pe data de 10.05.2023, invitație la audiere, pentru data de 25.05.2023, care nu i-a parvenit și de care nu a avut cunoștință. Pe data de 30.05.2023, inspectorul judiciar a emis Rezoluția nr.631, de exercitare a acțiunii disciplinare, în lucrarea nr. 22-3667/al, de care a luat la cunoștință abia la data de 28.05.2023, când a fost afișată, la domiciliul său, înștiințarea emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, în Dosarul nr. x/J/2023.

Or, potrivit art. 47 alin. (1) din Legea nr. 305/2022, ascultarea judecătorului și verificarea apărărilor acestuia sunt obligatorii, făcându-se referire doar la refuzul expres al judecătorului de a se prezenta sau de a declara. Până și vechile norme de efectuare a lucrărilor de inspecție fac referire la art. 25 alin. (6), la refuzul de ascultare, iar la art. 25 alin. (8) se arată că cercetarea disciplinară se poate efectua în lipsă în situația în care există posibilitatea depășirii termenelor din cauza neprezentării, în mod repetat, a magistratului sau a imposibilității repetate de îndeplinire a procedurii de comunicare cu acesta.

Prin urmare, a fost emisă o unică invitație, care nu i-a parvenit. Din înscrisurile aflate la dosarul electronic, se constată că invitația pentru data de 25.V.2023 a fost trimisă prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, care a ajuns la serviciul poștal de pe raza domiciliului pe data de 16.V.2023, fiind păstrată până pe data de 26.V.2023, când s-a dispus restituirea, iar, la Inspecția Judiciară, a ajuns pe data de 31.V.2023.

Se constată că inspectorul judiciar nu a așteptat nici împlinirea termenului de 10 zile pentru ridicarea corespondenței, care s-a împlinit la data de 26.V.2023, și nici restituirea dovezii de îndeplinire a comunicării, care a avut loc pe data de 31.V.2023, astfel că a încheiat un proces-verbal de constatare a neprezentării pe data de 25.V.2023, după care, pe data de 30.V.2023, a emis rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare. În aceste condiții, procesul-verbal de constatare a neprezentării pe data de 25.V.2023, întocmit de inspectorul judiciar G este lovit de nulitate absolută, ca efect al nelegalei citări și a încălcării dreptului la apărare. Nelegalitatea procedurii de citare conduce la nelegalitatea sesizării instanței disciplinare.

Inspectorul judiciar, la momentul întocmirii rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare, pe data de 30.V.2023, a avut la dispoziție motivarea hotărârii anterioare de sancționare disciplinară, care a fost redactată încă de pe data de 2.V.2023. Procedând în acest mod, Inspecția Judiciară i-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare.

I.4.4.Instanța disciplinară, în majoritate, a încălcat și aplicat greșit dispozițiile de drept material, fiind incident motivul de recurs prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..

I.4.4.1. Încălcarea principiului „non bis in idem".

Recurenta a arătat că, prin Rezoluția nr. 631/30.V.2023 a Inspecției Judiciare, din Lucrarea nr. 22-3667/al, care constituie acest dosar, s-a dispus exercitarea acțiunii disciplinare pentru comiterea abaterilor disciplinare prev. de art. 271 litera b și litera s teza I-a din Legea nr. 303 /2022, reținându-se în sarcina sa că, pe data de 24.03.2022, în Dosarul nr. x/2/2022, privind contestația la executare formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată, a manifestat o atitudine nedemnă, prin întreruperea procurorului de ședință în timpul dezbaterilor. Proba constă, în exclusivitate, în înregistrarea ședinței de judecată din data de 24.03.2022.

Prin Hotărârea nr. 4/J/15.03.2023, din Dosarul nr. x/J/2022, instanța disciplinară, în majoritate, a dispus sancționarea sa disciplinară cu excluderea, pentru comiterea abaterii disciplinare prev. de art. 99 litera t teza I-a din Legea nr. 303/2004, reținându-se în sarcina sa, printre altele, reaua-credință manifestată în același dosar, cu nr. x/2/2022, care rezultă inclusiv din dialogul pe care l-a purtat cu procurorul de ședință în timpul dezbaterilor, avându-se în vedere, ca probă, aceeași înregistrare a ședinței de judecată din data de 24.03.2022.

In hotărârea de sancționare disciplinară anterioară, instanța disciplinară a arătat că înregistrarea dezbaterilor, fragment pe care 1-a reținut și 1-a redat întocmai, face dovada relei-credințe pe care a manifestat-o la judecarea Dosarului nr.x/2/2022. Deși abaterea disciplinară anterioară se referea, în mod strict, la aplicarea amenzii judiciare procurorului, instanța disciplinară majoritară, în motivarea sa, a arătat că reaua-credință pe care a manifestat-o, sub forma ostilității față de Ministerul Public, rezultă inclusiv din dialogul purtat cu procurorul, pe care l-a considerat neprocedural.

Astfel, opinia majoritară a instanței disciplinare a motivat că: „Mai mult, atitudinea subiectivă aparatelor rezultă și din înregistrarea ședinței din data de 24.03.2022 privind dosarul nr.x/2/2022 (se redă dialogul).

Modalitatea în care doamna judecător A a inițiat un dialog neprocedural cu procurorul de ședință denotă o atitudine vindicativă față de demersul juridic întreprins de Ministerul Public. De altfel, reaua-credință este confirmată și de măsura dispusă și anume, sancționarea cu amendă judiciară a procurorului care a redactat contestația la executare (.)".

Prin urmare, acest dialog a fost deja considerat ca dovadă a vinovăției sale pe care a manifestat-o la judecarea Dosarului nr. x/2/2022.

Etapa procesuală a dezbaterilor și emiterea soluției, din care face parte măsura aplicării amenzii judiciare, constituie elemente ale actului de judecată și nu pot fi privite ca abateri judiciare în pluralitate. De altfel, prima instanță disciplinară a considerat că există o unică rea-credință, care rezultă inclusiv din momentul dezbaterilor.

Prin urmare, instanța disciplinară s-a mai pronunțat anterior asupra vinovăției sale în comiterea abaterii disciplinare în dosarul respectiv, într-o sferă mult mai largă, care a presupus nu numai dezbaterile, ci și pronunțarea soluției în Dosarul nr. x/2/2022. Fragmentarea situației de fapt pe episoade și ruperea vinovăției într-o pluralitate de vinovății, pentru fiecare etapă în fața instanței de judecată, nu poate constitui o modalitate legală, iar constatarea vinovăției în modalitatea de judecare a unei cauze include toate episoadele care compun etapele judecății, finalizată prin pronunțarea soluției și redactarea hotărârii judecătorești. în acest mod, se ajunge la situația absurdă de a dispune o pluralitate de sancțiuni disciplinare față de judecătorul care soluționează un singur dosar.

Împrejurarea că se reține încă o abatere disciplinară constând în atitudinea nedemnă, din acest episod al dezbaterilor, nu are nici o relevanță juridică, întrucât instanța disciplinară este învestită cu judecarea unei situații de fapt, iar nu cu încadrarea juridică, care, eventual, poate fi schimbată, potrivit noii legi speciale. Inspecția judiciară a reluat același episod, pe care l-a încadrat, de această dată, într-o pluralitate de abateri disciplinare, dintre care abaterea disciplinară a exercitării funcției cu reaua-credință reprezintă constanta, întrucât instanța disciplinară, în cazul pluralității de abateri disciplinare, aplică o unică sancțiune pentru abaterea disciplinară cea mai gravă, astfel că a fost exclusă a doua oară pentru aceeași faptă.

Prin urmare, soluția majoritară de constatare a vinovăției era previzibilă, încă de la momentul respingerii cererii de recuzare, pentru incompatibilitatea fiecăruia dintre membrii instanței disciplinare, pe motiv că au mai dispus, anterior, aplicarea sancțiunii disciplinare a excluderii, în raport cu aceeași situație de fapt.

Instanța disciplinară, în majoritate, a arătat că nu se aplică principiul „non bis in idem", întrucât, pe de o parte, nu există „o identitate de obiect între faptele reținute prin acțiunea disciplinară ce a făcut obiectul dosarului nr.x/J/2022, soluționată definitiv, și faptele reținute prin acțiunea disciplinară ce face obiectul dosarului nr.x/J/2023", iar, pe de altă parte, că dialogul purtat cu procurorul constituie „doar un element suplimentar, circumstanțial, acest argument neavând un caracter decisiv și nici măcar decizoriu în reținerea vinovăției sub forma relei-credințe”. De altfel, acesta nu a fost singurul element avut în vedere de instanța disciplinară în analiza laturii subiective, aspect care reiese din întreaga motivare a acestei hotărâri.

Prin urmare, majoritatea disciplinară susține că natura incidentală, suplimentară a fragmentului desprins din situația de fapt reținută anterior justifică reținerea, încă o dată, ca element principal și exclusiv, a aceluiași fragment din situația de fapt avută în vedere anterior. Or, accentul cade nu asupra naturii principale ori tangențiale a unui element faptic, ci asupra analizei și pronunțării cu privire la o situație de fapt. Majoritatea disciplinară face trimitere la motivarea sa anterioară, dar prin care, într-adevăr, s-a stabilit că a manifestat rea-credință în discuția purtată cu procurorul în sala de ședință, la data de 24.03.2022, ceea ce înseamnă că vinovăția sa a fost deja stabilită. Această vinovăție nu poate fi circumstanțiată prin raportare la prevalenta fragmentelor care compun o situație de fapt.

În ceea ce privește reglementarea principiului „non bis in idem", la fond a arătat că, din interpretarea disp. art. 49 alin. (13) din Legea nr. 305 /2022, se constată că legiuitorul a recunoscut, în mod indirect, inclusiv în materie disciplinară, acest principiu de drept, reglementând unicitatea sancțiunii disciplinare. În plus, în doctrina și în practica judiciară, avându-se în vedere atât art. 4 alin. (1) din Protocolul nr.7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 50 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiției a Uniunii Europene, s-a stabilit că principiul „non bis in idem" se aplică inclusiv în materie disciplinară.

Instanța disciplinară majoritară afirmă că acest principiu nu se aplică în procedurile disciplinare împotriva magistraților, întrucât privește doar materia penală și face referire la Decizia „Ramos Nunes de Carvalho e Sa contra Portugaliei" a Curții Europene a Drepturilor Omului, din care rezultă, în înțelesul instanței disciplinare majoritare, că un judecător poate fi sancționat de mai multe ori pentru aceeași abatere disciplinară, deoarece face parte dintr-o categorie profesională specială.

O asemenea interpretare este profund eronată, în contextul întregii motivări; această decizie nici nu se aplică în acest caz, întrucât nu a analizat chestiunea principiului „non bis in idem", ci doar aplicabilitatea garanțiilor prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în procedura disciplinară desfășurată împotriva reclamantei.

Chiar și în situația în care se acceptă că principiul „non bis in idem", astfel cum este reglementat în procedura penală, la art. 6 nu se aplică în materie disciplinară, potrivit art. 49 alin. (14) din Legea nr. 305/2022, dispozițiile disciplinare se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă.

Potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ., există autoritate de lucru judecat în cazul unei hotărâri judecătorești definitive prin care a fost soluționat, în tot sau în parte, fondul procesului ori prin care s-a statuat asupra oricărui incident. Prin urmare, sfera de aplicare a principiului în materie civilă este multa mai largă față de materia penală, întrucât include nu doar fondul, ci și orice incident.

Se constată că unica diferență în reglementarea acestui principiu de drept constă în terminologie, și anume se raportează la situația de fapt, în materia penalului, și la fond ori alt incident, în materia civilului. Chiar dacă nu este reglementat, ca atare, de sine-stătător, în legislația disciplinară, și nu din vina magistratului, este absurd să se considere că unui judecător nu-i este aplicabil un asemenea principiu, ca garanție fundamentală, doar pentru că face parte dintr-o categorie profesională specială, după cum a motivat opinia majoritară, care permite abuzul de a fi tras la răspundere și sancționat disciplinar pentru aceeași faptă.

I.4.4.2. Pe fondul abaterilor disciplinare

În ceea ce privește acuzațiile reținute în sarcina sa, se arată că potrivit art. 597 alin. (4) C. proc. pen., „După ascultarea concluziilor procurorului și a părților, instanța se pronunță prin sentință", iar conform art. 388 alin. l C. proc. pen., „După terminarea cercetării judecătorești se trece la dezbateri, dându-se cuvântul în următoarea ordine: procurorului, persoanei vătămate, părții civile, părții responsabile civilmente și inculpatului"; ambele fac referire la ordinea cuvântului în dezbateri. Or, în acest caz, nu am încălcat ordinea în dezbatere, întrucât Ministerul Public era singura parte în dosar.

Potrivit art. 388 alin. (4) C. proc. pen., „Președintele are dreptul să îi întrerupă pe cei care au cuvântul, dacă în susținerile lor depășesc limitele cauzei ce se judecă".

Dincolo de imprecizia terminologiei folosită de inspecția judiciară și de instanța disciplinară majoritară, întrucât, în materie penală, nu există cuvânt pe fond, ci în dezbateri, din discuția purtată în sala de judecată pe data de 24.03.2022, rezultă că i-a solicitat procurorului de ședință, în mod expres, să precizeze finalitatea utilizării unei noi căi procedurale, în discutarea unei chestiuni de drept care fusese deja tranșată definitiv, de către același complet de apel, printr-o hotărâre judecătorească definitivă anterioară, la a cărei motivare a făcut referire.

Din încheierea de ședință din data de 23.03.2022, din Dosarul nr.x/3/2020* (x/2022), prin care, în complet de apel, a respins, ca neîntemeiată, cererea de îndreptare eroare materială, și, ca inadmisibilă, cererea de înlăturare a omisiunii vădite, ambele formulate de Ministerul Public, rezultă că a participat un alt procuror, astfel că i-a solicitat procurorului de ședință să precizeze dacă cunoaște soluția și motivarea anterioară, prin care a arătat că instanța de apel s-a dezînvestit și nu poate răspunde pentru chestiunile administrative privind circuitul unui dosar. Aceasta nu constituie, nicidecum, o antepronunțare, ci o clarificare a situației juridice în care se afla cauza dedusă judecății și stabilirea cadrului procedural al exercitării unei alte căi de atac întemeiate pe aceleași argumente.

Din Decizia penală nr.312/A/24.03.2022, din Dosarul nr. x/2/2022 (y/2022), prin care instanța de apel s-a pronunțat asupra contestației la executare, rezultă că Ministerul Public a invocat temeiul de drept prev. de art. 598 alin. (1) litera c C. proc. pen., care se referă la nelămurirea unei hotărâri judecătorești. Or, situația de fapt invocată de Ministerul Public nu avea nicio legătură cu temeiul de drept invocat în scris și, de aceea, a solicitat explicații procurorului de ședință pe acest aspect.

Mai departe, din redarea înregistrării, se constată că, în dezbateri, procurorul de ședință a început să redea dispozițiile deciziei penale din apel, pe care, în mod evident, o cunoștea, apoi dispozițiile temeiului de drept invocat în contestația la executare, de asemenea cunoscut, astfel că l-a întrerupt, solicitându-i să prezinte legătura dintre situația de fapt și temeiul de drept invocat, adică legătura dintre starea de arest preventiv, pe care a susținut anterior că a omis să o mențină prin decizia penală și neclaritatea hotărârii judecătorești, ca temei de drept al contestației la executare. În acest mod, a făcut chiar aplicarea disp. art. 388 alin. (4) C. proc. pen., care permit ca președintele de complet să întrerupă dezbaterea, atunci când nu este lămurit cu privire la limitele sesizării, în condițiile în care instituția contestației la executare se referă, în mod strict, doar la aspecte ivite în cursul executării și, tocmai din acest motiv, i-a solicitat procurorului de ședință precizări cu privire la actul de sesizare. Prin urmare, nu a existat o nemulțumire, ci chiar constatarea unui abuz de drept, prin formularea de sesizări repetate, pentru același motiv de fapt, pentru care a aplicat Ministerului Public amendă judiciară.

În aceste condiții, nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterilor disciplinare privind nedemnitatea și exercitarea funcției cu rea-credință.

I.4.4.2.1.Referitor la abaterea disciplinară prev. de art. 271 alin. l litera b din Legea nr. 305 2022, nedemnitatea în exercitarea profesiei presupune, ca element material al laturii obiective, acțiuni sau inacțiuni dezonorante, mai prejos de funcția de magistrat, și, nicidecum exercitarea, cu fermitate, a atribuțiilor în realizarea actului de judecată. Dincolo de limbajul cu ușoare nuanțe plastice, dar decent, pe care și-a permis să-1 folosească față de procurorul de ședință, pe care-1 cunoștea de mulți ani și pentru că în sala de ședință nu era public, fiind unicul dosar din data respectivă, se constată atitudinea activă pe care a avut-o, în lămurirea unor chestiuni de procedură, pe care și le ridicase încă de la momentul studierii dosarului. Or, judecătorul are obligația să pună întrebări, pentru a se lămuri cu privire la toate aspectele de fapt și de drept, și să îndrume părțile în limitele sesizării, iar aceste intervenții ferme nu pot fi considerate inferioare, sub limita profesiei. Întreaga procedură penală reglementează suveranitatea președintelui de complet, care are un rol activ în activitatea sa de aflare a adevărului, astfel că un judecător nu poate să aibă un comportament pasiv ori părintesc doar pentru a fi pe plac părților, inclusiv procurorului, ca avocat al statului, și, în special, organelor disciplinare.

I.4.4.2.2.În ceea ce privește abaterea disciplinară de la art. 271 lit. s teza I din Legea nr. 303/2022, potrivit art. 272 alin. (1) din aceeași lege, „există rea-credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane".

Din punctul de vedere al laturii obiective, intră în sfera răspunderii disciplinare încălcarea grosieră a unei dispoziții legale, pentru care un observator rezonabil nu poate găsi o justificare. Astfel, pot atrage răspunderea disciplinară numai încălcările normelor de drept material sau procesual, care au un caracter evident, neîndoielnic și cărora le lipsește orice justificare. În acest caz, nu a încălcat dispozițiile procedurale penale reținute în sarcina sa, care, de altfel, nici nu au aplicabilitate, astfel că nu este îndeplinit elementul material al laturii obiective.

Pe latură subiectivă, nu a urmărit și nici nu a acceptat posibilitatea vătămării unei persoane, care, în acest caz, nu putea fi decât procurorul de ședință.

Cu toate că abaterea disciplinară se referă la vătămarea unei persoane, inspecția judiciară a considerat, ca subiect pasiv, „încălcarea principiului legalității, a dreptului statului de a acționa în conformitate cu art. 8 C. proc. pen.", care privește caracterul echitabil și termenul rezonabil al procesului penal. Se observă că instanța disciplinară majoritară a considerat că subiectul pasiv îl constituie publicul, care este vătămat prin acțiunea sa de a-1 întrerupe pe procurorul de ședință, pentru a cere lămuriri cu privire la calea de atac pe care a exercitat-o. Prin urmare, pe latură obiectivă, nu există urmarea imediată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

I.5. Întâmpinarea formulată de intimata Inspecția Judiciară

Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, hotărârea atacată fiind legală și temeinică.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

I.5.1.Referitor la primul motiv de recurs constând în respingerea de către instanța disciplinară a cererilor de recuzare formulate împotriva fiecăruia dintre membrii acesteia, apreciază că în mod judicios s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a acestor cereri, cu atât mai mult cu cât dispozițiile art. 49 alin. (6) din Legea nr. 305/2022 prevăd situațiile în care se poate formula cerere de recuzare, ipoteze care nu sunt incidente în prezenta cauză. Cu toate acestea, apreciază că exigența dreptului la un proces echitabil, prin asigurarea unei căi efective de atac la o instanță judecătorească este asigurată de dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 51 alin. (3) din C. proc. civ., întrucât magistrații pot exercita calea de atac împotriva hotărârii organului administrativ-jurisdicțional, cale de atac prin care instanța de judecată, ținând seama și de rolul activ pe care trebuie să îl aibă, poate soluționa cauza sub toate aspectele, atât sub aspectul legalității procedurii disciplinare, cât și al temeiniciei hotărârii.

În ceea ce privește motivul de recurs constând în respingerea ca nefondate a cererilor de recuzare formulate de recurentă împotriva membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, C și B, arată că motivele invocate nu dovedesc afectarea imparțialității celor doi magistrați, fiind simple afirmații fără suport probator, nesusținute de dovezi care să demonstreze în mod real existența unor elemente care să dea naștere în mod rezonabil unor îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorilor.

Referitor la motivul de recurs constând în nulitatea procesului-verbal de sesizare din oficiu, a rezoluțiilor de începere a cercetării disciplinare și de exercitare a acțiunii disciplinare ca efect al lipsei unei reglementări legale și convenționale a procedurii disciplinare prin prisma Hotărârii din 11.05.2023 a Curții de Justiție Europene, pronunțate în cauza nr. C-817/21, consideră că acesta nu poate fi reținut.

Referitor la motivul de recurs constând în constatarea nulității Rezoluției nr. 631/30.05.2023 de exercitare a acțiunii disciplinare, întrucât după 90 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii actele de efectuare a cercetării disciplinare nu mai puteau fi întemeiate pe dispozițiile vechile norme, apreciază că acesta este nefondat.

Referitor la susținerea potrivit căreia propunerea de sesizare din oficiu întocmită în lucrarea nr. 22-3119 este nulă absolut pentru lipsa tuturor semnăturilor, apreciază că aceasta este nefondată. Astfel, lipsa semnăturii de pe referatul cu propunerea de sesizare din oficiu a Inspecției Judiciare nu poate produce efecte juridice, de vreme ce singurul act administrativ apt să producă efecte juridice este procesul-verbal de sesizare din oficiu.

Normele de efectuare a lucrărilor de inspecție permit inspectorului-șef să dispună sesizarea din oficiu a Inspecției Judiciare când apreciază că există indicii în acest sens (art. 4 alin. (6) din Norme). Astfel, sesizarea din oficiu a Inspecției Judiciare a fost dispusă în baza art. 4 alin. (6) din Norme, iar nu în temeiul dispozițiilor art. 13 din Norme, care fac referire la referatul inspectorului judiciar ce cuprinde propunerea de sesizare din oficiu a Inspecției Judiciare.

Susținerile invocate în motivele de recurs privind momentul la care s-a formulat sesizarea din oficiu și cele referitoare la momentul la care au fost obținute probele de către inspectorul-judiciar sunt simple aprecieri subiective, de vreme ce legea/regulamentul nu reglementează sub acest aspect, niciun reper temporal, iar atât motivele, cât și momentul sesizării din oficiu sunt determinate de concluziile raționamentului logico-juridic și de intervalul de timp aferent acestui proces de analiză desfășurat de persoanele cu atribuții în acest sens din cadrul Inspecției Judiciare.

I.5.3.În ceea ce privește motivul de recurs în sensul că recurentei i-a fost încălcat dreptul la apărare, împrejurare ce a determinat lipsa unei cercetări disciplinare reale, consideră că acesta este nefondat. Ulterior, s-a procedat la o nouă invitare a doamnei judecător A pentru a se prezenta la cercetare, înștiințarea fiind comunicată la adresa de domiciliu a magistratului. Împrejurarea că magistratul nu a ridicat corespondența de la oficiul poștal nu poate fi imputată Inspecției Judiciare, comunicarea fiind restituită cu mențiunea „avizat /reavizat, expirat termen păstrare, se aprobă înapoierea.”

Ca urmare, prin procesul-verbal întocmit la data de 25.05.2023 inspectorul judiciar a constatat că doamna judecător A nu s-a prezentat la cercetarea disciplinară. Astfel, magistratul deși cunoștea că față de acesta a fost exercitată o acțiune disciplinară nu s-a prezentat la oficiul poștal în vederea ridicării corespondenței, situație în care devin aplicabile dispozițiile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, ce prevăd că „refuzul judecătorului sau procurorului cercetat de a face declarații ori de a se prezenta la cercetări se constată prin proces-verbal și nu împiedică încheierea cercetării.”

I.5.4.Pe fondul cauzei, în ceea ce privește susținerea potrivit căreia a fost încălcat principiul non bis în idem, arată că faptele imputate au avut loc în aceeași ședință și cu privire la același dosar, însă, nu există identitate de obiect între faptele reținute prin acțiunea disciplinară ce a făcut obiectul dosarului nr.x/J/2022, soluționată definitiv și faptele reținute prin acțiunea disciplinară ce face obiectul dosarului nr. x/J/2023.

Magistratul nu a fost sancționat în dosarul nr. x/J/2022 pentru modalitatea în care a interacționat cu procurorul de ședință, din perspectiva dialogului purtat cu acesta, ci pentru alte fapte circumscrise elementului material al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Or, prin acțiunea disciplinară ce face obiectul dosarului nr. x/J/2023 ceea ce i se impută recurentei este modalitatea imperativă, nedemnă în care s-a adresat procurorului de ședință și fapta de a nu-i permite acestuia să pună concluzii în dosarul nr. x/2/2022.

Referitor la susținerea magistratului în sensul că dialogul purtat cu procurorul în ședința de judecată din 24.03.2022 a fost avut în vedere de instanța disciplinară, la momentul soluționării dosarului nr.x/J/2022, menționează că, în mod judicios, instanța disciplinară a reținut că referirea la acest dialog în considerentele hotărârii nr.4J din 15.03.2023 s-a făcut în contextul în care acesta a reprezentat doar un element suplimentar, circumstanțial, acest argument neavând un caracter decisiv și nici măcar decizoriu în reținerea vinovăției sub forma relei-credințe. De altfel, acesta nu a fost singurul element avut în vedere de instanța disciplinară în analiza laturii subiective, aspect care reiese din întreaga motivare a acestei hotărârii.

Pe fondul cauzei, arată că magistratul cercetat a avut un comportament contrar standardelor impuse pentru exercitarea profesiei de magistrat, comportament ce a constat în întreruperea și corectarea procurorului de ședință, plasându-l pe acesta într-o poziție de inferioritate întrucât a indus ideea că nu cunoaște dispozițiile legale sau că nu deține o competență profesională adecvată. Tot în acest context, învederează că recurenta a făcut aprecieri de natură a induce impresia că soluția ce urmează a se pronunța a fost deja stabilită.

Mai mult, după corectarea procurorului de ședință, magistratul nu i-a acordat cuvântul asupra cererii formulate, atitudine ce a creat impresia unei lipse de respect față de acesta, magistratul fiind în mod evident nemulțumit de împrejurarea că pentru aceleași motive a fost nevoit să participe la o altă ședință de judecată, deși anterior s-a mai pronunțat asupra unor aspecte similare formulate tot de Ministerul Public.

Consideră că nu se pot reține susținerile recurentei în sensul că i-a solicitat procurorului să precizeze finalitatea demersului judiciar al acestuia, de vreme ce se formulase o cerere, asupra căreia procurorul avea dreptul și obligația de a pune concluzii, fără ca instanța sa aibă posibilitatea de a înlătura acest drept de plano.

Arată că cererea formulată de Ministerul Public cu o zi în urmă avea un alt obiect. Mai arată că suveranitatea președintelui de complet invocată de recurentă nu are semnificația încălcării drepturilor celorlalți participanți la procedurile judiciare, ci a fost instituită tocmai în vederea protejării drepturilor acestora.

Având în vedere aceste considerente, apreciază că atitudinea magistratului și modul de exprimare imperativ al acestuia, cu accente de reproș a creat o atmosferă tensionată și un climat neprielnic bunei desfășurări a unei ședințe de judecată, fiind încălcat totodată dreptul reprezentantului Ministerului Public de a pune concluzii asupra tuturor chestiunilor deduse judecății.

I.6.Răspunsul la întâmpinare

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat susținerile cuprinse în cererea de recurs.

I.7. Cererea de intervenție accesorie

Asociația Forumul Judecătorilor din România a depus la dosar cerere de intervenție accesorie în favoarea recurentei A.

Prin cererea formulată, Asociația Forumul Judecătorilor din România a solicitat admiterea cererii de intervenție, cu consecința admiterii recursului, casarea hotărârii atacate în cauză și respingerea acțiunii disciplinare, ca nefondată.

În ceea ce privește apărarea referitoare la aplicarea principiului ne bis in idem, consideră că acesta este incident în acord cu opiniile separate formulate în cauză. Instanța de recurs învestită cu soluționarea dosarului nr. x/1/2023 a tranșat chestiunea litigioasă privitoare la conduita recurentei cu ocazia ședinței din 24.03.2022, iar statuările acesteia nu ar putea fi contrazise în prezenta cauză deoarece ar semnifica nu numai încălcarea principiului ne bis in idem, dar mai ales nerespectarea puterii de lucru judecat a Deciziei nr. 232 /30.10.2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, pe cale de consecință, a dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. În concluzie, apreciază că acțiunea disciplinară ar trebui respinsă și pentru argumentele mai sus expuse, în caz contrar aducându-se atingere principiului securității raporturilor juridice.

În speță, recurenta a fost judecată și sancționată de către Secția de judecători (dosarul nr. x/J/2022) pentru comiterea abaterii disciplinare a exercitării funcției cu rea-credință, prevăzută de art. 99 lit. t teza l din Legea nr. 303/2004, iar în elementele constitutive ale faptei s-a avut în vedere exact aceeași situație factuală ca în prezenta cauză, respectiv dialogul doamnei judecător cu procurorul de ședință și modul de conducere al ședinței (de la termenul din 24.03.2022, din dosarul nr. x/2/2022). Din această perspectivă, apreciază că nu mai poate fi declanșată o nouă procedură disciplinară în baza aceleași situații de facto, chiar dacă se face o nouă încadrare juridică a faptei. În raport cu soluția pronunțată în dosarul nr. x/1/2023 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, învederează faptul că se impune reținerea puterii de lucru judecat a chestiunii litigioase tranșate în această cauză, în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Așadar, referitor la abaterile disciplinare reținute, apreciază că în cauză nu sunt întrunite condițiile pentru a constata săvârșirea vreuneia din abaterile disciplinare reținute în sarcina recurentei.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători

Cu titlu preliminar, față de faptul că recurenta și-a subsumat criticile unor cazuri de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., se impune precizarea că recursul reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii constituie o veritabilă cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii pronunțate în materie disciplinară, cale de atac ce va fi soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin luarea în considerare a aspectelor invocate de recurentă și prin verificarea atât a legalității procedurii, cât și a temeiniciei hotărârii instanței disciplinare, așa cum a decis Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 381 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 634 din 20 iulie 2018.

II.1.Referitor la primul motiv de recurs constând în respingerea de către instanța disciplinară a cererilor de recuzare, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat.

Pe de o parte, ceea ce se critică este nemotivarea sau motivarea insuficientă a soluției de respingere a cererilor de recuzare.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că încheierea recurată este suficient motivată, atât în ceea ce privește recuzarea întregului complet disciplinar, cât și în ceea ce privește recuzarea celor doi membri luați separat. Astfel, în ceea ce privește recuzarea întregului complet, Secția a reținut că recuzarea membrilor secțiilor în materie disciplinară se poate face doar în cazurile prevăzute de art. 49 alin. (6) din Legea nr. 305/2022, ceea ce exclude completarea cu alte situații (reglementate de normele Codului de procedură civilă) în care ar putea interveni recuzarea. În ceea ce privește recuzarea celor 2 membri, încheierea a arătat motivele specifice avute în vedere cu privire la fiecare dintre aceștia.

Mai departe, Înalta Curte validează raționamentul Secției referitor la modalitatea de aplicare a dispozițiilor Codului de procedură civilă, în sensul că acestea devin aplicabile în limitele decurgând din specificitatea legii speciale. Or, cât timp legiuitorul a reglementat prin normă specială (art. 49 alin. (6) din Legea nr. 305/2022) situațiile în care se poate formula cerere de recuzare, rezultă că aceasta este limitată la cazurile expres și limitativ prevăzute de norma specială.

Potrivit prevederilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 305 /2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, „Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește, prin secțiile sale, rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor, pentru faptele prevăzute de lege ca abateri disciplinare.”

Având în vedere dispozițiile art. 134 alin. (2) din Constituție, atunci când îndeplinește rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, Consiliul Superior al Magistraturii este o instanță extrajudiciară, iar nu o instanță judecătorească, în sensul art. 126 alin. (1) din Constituție coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară.

Astfel, Consiliul Superior al Magistraturii este un organ administrativ-jurisdicțional, modalitatea de constituire a acestuia nefiind una similară completurilor de judecată.

Potrivit art. 133 alin. (1) din Constituție, „Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenței justiției” în realizarea acestei competențe consacrate prin Legea fundamentală, el îndeplinind atribuțiile stabilite prin lege; factorii ce asigură independența și imparțialitatea acestui organ de jurisdicție îi constituie modul de desemnare a membrilor săi, durata mandatului și inamovibilitatea membrilor în cursul mandatului, precum și existența unei protecții adecvate împotriva presiunilor exterioare.

Or, această protecție vizează și cererile de recuzare formulate, cereri care sunt de natură a perturba funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii în componența prevăzută de lege, în ipoteza în care nu se poate constitui completul de judecată, de vreme ce acesta este singurul organ administrativ-jurisdicțional care soluționează acțiunile disciplinare.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că în mod corect instanța disciplinară a apreciat că cererea de recuzare a tuturor membrilor este inadmisibilă, cu atât mai mult cu cât dispozițiile art. 49 alin. (6) din Legea nr. 305/2022 prevăd situațiile în care se poate formula cerere de recuzare, ipoteze care nu sunt incidente în prezenta cauză.

Cu toate acestea, instanța de recurs apreciază că exigențele dreptului la un proces echitabil, prin asigurarea unei căi efective de atac la o instanță judecătorească sunt asigurate de dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 51 alin. (3) C. proc. civ., întrucât magistrații pot exercita calea de atac împotriva hotărârii organului administrativ-jurisdicțional, cale de atac prin care instanța de judecată, ținând seama și de rolul activ pe care trebuie să îl aibă, poate soluționa cauza sub toate aspectele, atât sub aspectul legalității procedurii disciplinare, cât și al temeiniciei hotărârii.

Raportat la soluția efectivă dată cererii de recuzare a întregului complet disciplinar, Înalta Curte constată că, în măsura în care au fost invocate motive concomitente de recuzare cu privire la toți membrii instanței disciplinare, susținându-se că fiecare dintre aceștia se află în stare de incompatibilitate, cererea are ca finalitate înlăturarea tuturor membrilor completului, astfel că practic este o cerere de recuzare colectivă.

Deși instanța disciplinară reține că se tinde la deturnarea dispozițiilor legale de la scopul în care au fost edictate, urmărindu-se imposibilitatea constituirii completului de judecată, nu se menționează explicit respingerea cererii de recuzare ca fiind făcută cu rea-credință; de altfel, considerentul referitor la faptul că s-ar urmări obținerea imposibilității constituirii completului de judecată este unul supraabundent, subsidiar și nerelevant din perspectiva motivului principal reținut pentru respingerea cererii de recuzare.

În speță, membrii completului disciplinar au fost chemați să judece acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtei A pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b și s) teza I din Legea nr. 303/2022, acțiune ce face obiectul dosarului nr. x/J/2023.

Anterior, Secția pentru judecători în materie disciplinară s-a pronunțat asupra unei alte acțiuni disciplinare exercitate împotriva pârâtei în dosarul nr. y/J/2022, acțiune admisă și finalizată în fața Secției cu sancțiunea disciplinară constând în excluderea din magistratură.

Însă, faptul că membrii completului de judecată s-au pronunțat, anterior, asupra unei alte acțiuni disciplinare, nu atrage incidența cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 49 alin. (6) lit. b din Legea nr. 305/2022, respectiv situația în care, față de calitatea persoanei vizate de acțiunea disciplinară, imparțialitatea membrilor completului disciplinar ar putea fi afectată.

Instanța disciplinară este învestită nu doar cu o nouă calificare juridică a unei abateri, ci cu alte elemente de fapt deduse din aceleași circumstanțe factuale; chiar dacă fapta cercetată provine din aceeași situație de fapt lato sensu, abaterea disciplinară calificată ca atare are în vedere alte elemente factuale decât cele deduse judecății în acțiunea disciplinară anterioară.

În ceea ce privește motivul de recurs constând în respingerea ca nefondată a cererilor de recuzare formulate de recurentă împotriva membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, C și B, se constată că motivele invocate nu dovedesc afectarea imparțialității celor doi magistrați, fiind simple afirmații fără suport probator, nesusținute de dovezi care să demonstreze în mod real existența unor elemente care să dea naștere în mod rezonabil unor îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorilor.

Aspectele de fapt invocate de recurentă cu privire la judecătorul C nu au legătură cu vreo dovadă a imparțialității, ci reprezintă aspecte din activitatea profesională interpretate subiectiv, ce nu demonstrează în niciun fel existența unei îndoieli cu privire la imparțialitate.

Aspectele de fapt invocate de recurentă cu privire la judecătoarea B nu sunt de natură să contureze indicii privind imparțialitatea, cât timp nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 49 alin. (6) lit. b din lege; faptul că aceasta, în calitate de președinte al Secției I penale a Curții de Apel X ar fi întocmit un tabel care cuprindea semnăturile judecătorilor ce nu doreau să formeze complet cu pârâta, precum și faptul că a fost audiată în calitate de martor într-o altă procedură disciplinară vizând-o pe pârâtă cu privire la alte fapte, nu dovedesc afectarea imparțialității în prezenta cauză.

II.2.Referitor la motivul de recurs constând în nulitatea procesului-verbal de sesizare din oficiu, a rezoluțiilor de începere a cercetării disciplinare și de exercitare a acțiunii disciplinare ca efect al lipsei unei reglementări legale și convenționale a procedurii disciplinare prin prisma Hotărârii din 11.05.2023 a Curții de Justiție Europene, pronunțate în cauza nr. C-817/21, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat.

Înalta Curte apreciază că hotărârea din data de 11 mai 2023 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza nr. C-817/21 nu are incidență în prezenta cauză, deoarece în cauza de față nu pune în discuție activitatea inspectorului-șef al Inspecției Judiciare care a emis Ordinul nr. 51/2021 privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție judiciară.

Așadar, în ceea ce privește efectele hotărârii preliminare, Legea nr. 340/2009 prin alin. (9) al art. 2 instituie caracterul obligatoriu pentru instanța națională care face trimiterea preliminară, interpretarea dată de Curte impunându-se judecătorului național, cu condiția ca răspunsul obținut să îi permită să soluționeze pe fond litigiul cu care a fost sesizat. Decizia se bucură de autoritate de interpretare, cu condiția ca textul interpretat de Curte să își găsească aplicabilitatea, ipoteză care nu este incidentă în prezenta cauză, întrucât cererea de decizie preliminară a fost formulată în cadrul unui litigiu declanșat împotriva Inspecției Judiciare și a inspectorului-șef al Inspecției Judiciare în funcție la acel moment, fiind vorba despre o rezoluție de clasare dispusă față de inspectorul-șef al Inspecției Judiciare și de o plângere formulată împotriva rezoluției de clasare respective. În acest context, se reține că, sub rezerva verificărilor care urmează să fie făcute de instanța de trimitere „un asemenea regim disciplinar pare a fi de natura să împiedice în practică exercitarea efectivă a unei acțiuni disciplinare împotriva inspectorului șef chiar dacă aceasta ar face obiectul unor sesizări bine întemeiate.”

Or, aceste aspecte nu se pun în discuție în prezenta lucrare, iar hotărârea invocată de recurentă nu are aplicabilitate în prezenta cauză. Prin urmare, nefiind vorba despre o procedură îndreptată împotriva inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, respectiv împotriva emitentului actului administrativ, hotărârea invocată este inaplicabilă și din această perspectivă.

Astfel, cercetarea disciplinară a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor legii și cu asigurarea garanțiilor procesuale, Ordinul inspectorului-șef nr. 51 /2021 de aprobare a Normelor privind efectuarea lucrărilor de inspecție fiind un act administrativ, emis în vederea aplicării legii și pentru executarea în concret a acesteia, scopul fiind acela de a detalia procedura de efectuare a operațiunilor specifice.

Faptul că Decizia nr. 219/30.03.2021 a Curții Constituționale, prin care s-a stabilit că este constituțională modalitatea de emitere, prin regulament, a normelor pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, se referă la Regulamentul din data de 15.XI.2012, nu determină nerelevanța argumentului invocat de intimată sub aspectul validității raționamentului referitor la conformitatea reglementării prin Regulament a normelor privind efectuarea lucrărilor de inspecție.

II.3.Referitor la motivul de recurs constând în constatarea nulității Rezoluției nr. 631 /30.05.2023 de exercitare a acțiunii disciplinare, întrucât după 90 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii actele de efectuare a cercetării disciplinare nu mai puteau fi întemeiate pe dispozițiile vechile norme, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat.

În conformitate cu prevederile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 305/2022, „în termen de 90 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, se adopta sau, după caz, se modifică ori completează regulamentele și actele normative subsecvente care nu sunt în acord cu prezenta lege.”

Împrejurarea că nu a fost adoptat Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție în termen de 90 zile de la intrarea în vigoare a legii nu atrage nulitatea actelor de cercetare efectuate în temeiul normelor anterioare, de vreme ce, în conformitate cu prevederile art. 96 alin. (3) din același act normativ, „până la adoptarea actelor prevăzute la alin. (2), regulamentele și actele normative subsecvente rămân în vigoare în măsura în care nu contravin prezentei legi.”

Normele de efectuare a lucrărilor de inspecție nu au fost abrogate la 16.03.2023, ci la data de 28.11.2023, când a fost publicată în Monitorul Oficial Hotărârea nr. 164 /2023 pentru aprobarea Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție.

De altfel, chiar dispozițiile art. 96 alin. (3) din Legea nr. 305 /2022 menționează că, până la adoptarea actelor prevăzute de alin. (2), regulamentele și actele normative subsecvente rămân în vigoare în măsura în care nu contravin prezentei legi.

Un alt argument ce susține acest punct de vedere este cuprins și în art. 97 alin. (2) din Hotărârea nr. 164/2023 pentru aprobarea Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, publicată în Monitorul Oficial nr. 1070/28.11.2023, ce prevede că: „lucrările înregistrate în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Legii nr. 305 /2022 și data intrării în vigoare a prezentului regulament se efectuează potrivit dispozițiilor prevăzute de Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, aprobate prin Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 51 /2021, în măsura în care nu contravin Legii nr. 305/2022.”

II.4.Argumentele invocate referitoare la lipsa procesului-verbal de finalizare a cercetării disciplinare nu pot fi reținute, întrucât se constată că inspectorul judiciar a încheiat în data de 25.05.2023 un proces-verbal prin care a reținut că magistratul nu s-a prezentat la cercetarea disciplinară. Se constată, așadar, că acesta a fost momentul la care s-a finalizat cercetarea disciplinară, iar ulterior acestui moment nu a mai fost încheiat niciun act de către inspectorul judiciar.

În ceea ce privește normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, acestea făceau referire la un proces-verbal de prezentare a probelor-art. 26 alin. (1) din Norme, ce reprezenta ultimul act întocmit anterior dispunerii unei soluții (fără a purta denumirea de proces-verbal de finalizare), însă, așa cum s-a menționat anterior, de vreme ce magistratul nu s-a prezentat la cercetarea disciplinară, nu s-a impus încheierea unui proces-verbal de prezentare a probelor. Dispozițiile Legii nr. 305/2022 nu prevăd obligativitatea încheierii unui astfel de proces verbal, iar art. 48 din același act normativ prevede doar soluțiile pe care inspectorul judiciar le poate dispune după efectuarea cercetării disciplinare prealabile.

II.5.Motivul referitor la nulitatea absolută a sesizării din oficiu în baza Referatului din data de 16.XI.2022 privind propunerea de sesizare din oficiu, întocmit de inspectorul judiciar D, în lucrarea nr.22-3119.

Recurenta a invocat faptul că probele care au determinat propunerea de sesizare din oficiu prin referatul din data de 16.11.2022 emis în lucrarea nr.22-3119, respectiv înregistrarea și transcrierea înregistrării ședinței de judecată din data de 24.03.2022, în dosarul nr. x/2/2022, ar fi fost obținute ulterior întocmirii procesului verbal (16.11.2022), după finalizarea cercetării disciplinare în lucrarea respectivă.

Înalta Curte va respinge aceste critici; dincolo de nedovedirea acestor afirmații, Înalta Curte constată că nulitatea actului de sesizare (ca și act de declanșare a unei proceduri de verificare disciplinară) se poate reține din motive strict procedurale (cum ar fi nerespectarea competenței, încălcarea atribuțiilor persoanei desemnate de lege etc.), iar nu exclusiv din motive de oportunitate (existența sau nu a indiciilor suficiente pentru sesizare, raportat la materialul probator aflat la dispoziția organului legal). În final, ceea ce poate crea o vătămare recurentei este exclusiv greșita sancționare sau pornire a acțiunii disciplinare, iar nu simpla sesizare ce reprezintă doar actul de învestire din oficiu.

În cauză, referatul cu propunerea de sesizare din oficiu a fost întocmit prin raportare la dispozițiile art. 13 alin. (4) teza finală din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție aprobate prin Ordinul nr.51/2021, potrivit cărora:

„În cazul în care, cu ocazia efectuării verificărilor prealabile, inspectorii constată indicii privind săvârșirea altor fapte decât cele sesizate, propun, prin referat, sesizare din oficiu, a Inspecției Judiciare”.

Or, dispozițiile art. 13 alin. (4) teza finală din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție menționate anterior nu stabilesc o limită în timp pentru întocmirea referatului cu propunerea de sesizare din oficiu. De altfel, aspectele care, în opinia inspectorului judiciar, au constituit indicii cu privire la săvârșirea altor fapte de către doamna judecător A au fost expuse în cuprinsul referatului cu propunere de sesizare din oficiu emis la data de 16.11.2022.

II.6.Referitor la susținerea potrivit căreia propunerea de sesizare din oficiu întocmită în lucrarea nr. 22-3119 este nulă absolut pentru lipsa tuturor semnăturilor, Înalta Curte o va respinge ca nefondată.

Normele de efectuare a lucrărilor de inspecție permit inspectorului-șef să dispună sesizarea din oficiu a Inspecției Judiciare când apreciază că există indicii în acest sens. Astfel, în cauză, sesizarea din oficiu a Inspecției Judiciare a fost dispusă în baza art. 4 alin. (6) din Norme, iar nu în temeiul dispozițiilor art. 13 din Norme, care fac referire la referatul inspectorului judiciar ce cuprinde propunerea de sesizare din oficiu a Inspecției Judiciare.

Potrivit art. 4 alin. (6) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție:

„Pe baza unei sesizări nesemnate sau anonime care cuprinde indicii concrete privind situația de fapt sesizată ori a informațiilor obținute din surse publice, inspectorul șef poate dispune, prin proces-verbal, sesizarea din oficiu a Inspecției Judiciare. În toate celelalte cazuri, sesizarea din oficiu se dispune de inspectorul-șef, prin proces-verbal”.

Lipsa semnăturii de pe referatul cu propunerea de sesizare din oficiu a Inspecției Judiciare nu poate produce efecte juridice, de vreme ce singurul act administrativ apt să producă efecte juridice este procesul-verbal de sesizare din oficiu. De altfel, semnarea ulterioară putea avea ca și consecință acoperirea unor eventuale vicii procedurale.

Așadar, instanța de recurs apreciază, în acord cu intimata, că susținerile invocate în motivele de recurs privind momentul la care s-a formulat sesizarea din oficiu și cele referitoare la momentul la care au fost obținute probele de către inspectorul-judiciar sunt simple aprecieri subiective, de vreme ce legea /regulamentul nu reglementează sub acest aspect niciun reper temporal, iar atât motivele, cât și momentul sesizării din oficiu sunt determinate de concluziile raționamentului logico-juridic și de intervalul de timp aferent acestui proces de analiză desfășurat de persoanele cu atribuții în acest sens din cadrul Inspecției Judiciare.

II.7.Referitor la critica potrivit căreia procesul-verbal de sesizare din oficiu nu cuprinde data la care a fost încheiat, cu consecința încălcării termenului pentru efectuarea verificărilor prealabile

În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1)

„După înregistrarea în registrul lucrărilor de inspecție, lucrările se repartizează aleatoriu inspectorilor din direcția competentă”.

Așadar, lucrările se repartizează aleatoriu, art. 9 alin. (3) din Norme prevede că termenele de soluționare a lucrărilor încep sa curgă de la data înregistrării sesizării la Inspecția Judiciară sau de la data procesului-verbal de sesizare din oficiu.

În condițiile în care o asemenea dată nu este menționată, conform art. 45 alin. (3) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii „aspectele semnalate potrivit aliniatului (1) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecției Judiciare, în cadrul căreia se stabilește daca există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare. Verificările se efectuează în termen de cel mult 45 de zile de la data sesizării Inspecției Judiciare potrivit alin.(l). Inspectorul-șef poate dispune prelungirea termenului de efectuare a verificării prealabile, cu cel mult 45 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură.”

În cauză, pentru verificarea aspectelor sesizate a fost stabilit, în condițiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 305 /2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, un termen de 45 zile, termen care a început să curgă de la data de 06.12.2022, data înregistrării în Registrul lucrărilor de inspecție a procesului-verbal de sesizare din oficiu a Inspecției Judiciare. Data înregistrării la Inspecția Judiciară a procesului-verbal de sesizare este data la care acesta primește dată certă, în sensul art. 278 pct. 3 C. proc. civ.

Prin referatul motivat întocmit la data de 16.01.2023, inspectorul judiciar G a solicitat prelungirea termenului pentru efectuarea verificărilor prealabile, solicitare care a fost aprobată de inspectorul-șef. Verificările prealabile au fost finalizate la data de 02.03.2023, încheindu-se în acest sens un proces-verbal, iar prin rezoluția nr. 225 din data de 2.03.2023 s-a dispus începerea cercetării disciplinare față de doamna judecător A sub aspectul săvârșirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b și lit. s teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Astfel cum s-a arătat anterior, termenul de 45 de zile prevăzut de dispozițiile legale pentru efectuarea verificărilor prealabile a început să curgă la data de 06.12.2022, data la care procesul-verbal de sesizare din oficiu a fost înregistrat la Inspecția Judiciară. Termenul inițial de 45 de zile a fost prelungit cu încă 45 de zile, astfel că termenul pentru efectuarea verificărilor prealabile s-a împlinit la data de 06.03.2023. Or, verificările prealabile au fost finalizate la data de 02.03.2023, în interiorul termenului prevăzut de lege.

Susținerea recurentei judecător în sensul că rezoluția de începere a cercetării disciplinare, redactată la data de 9.03.2023, trebuia emisă în interiorul termenului de 90 de zile, nu poate fi primită, în condițiile în care dispozițiile art. 14 alin. (l) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție prevăd că „în cel mult 10 zile de la finalizarea verificărilor prealabile, inspectorul întocmește rezoluția de clasare sau, după caz, de începere a cercetării disciplinare”.

Astfel, inspectorul judiciar a dat o minută, ce poartă nr. 225/02.03.2023, în care se menționează soluția de începere a cercetării disciplinare, pentru ca ulterior acesta să redacteze soluția în termen de 10 zile de la data finalizării verificărilor prealabile (09.03.2023).

Înalta Curte subliniază că în mod corect a fost avută în vedere data înregistrării procesului verbal ca și moment al dobândirii de dată certă; se aplică prezumția simplă a datei redactării Rezoluției la momentul datei menționate în cuprins; în plus, chiar și data de 9.03.2023 respecta termenul de 10 zile de la finalizarea verificărilor prealabile pentru întocmirea Rezoluției de începere a cercetării disciplinare. În concluzie, efectuarea verificărilor prealabile s-a realizat cu respectarea termenelor prevăzute de lege și regulament.

II.8.În ceea ce privește motivul de recurs referitor la încălcarea dreptului la apărare

Actele existente la dosar relevă împrejurarea că la data de 05.04.2023, doamna judecător A a primit rezoluția de începere a cercetării disciplinare nr. 225/02.03.2023, însoțită de copia electronică a dosarului de inspecție 22-3667 stocată pe un suport adecvat, semnând dovada primirii comunicărilor sus-menționate. În vederea efectuării cercetării disciplinare au fost transmise doamnei judecător A, în plic închis, invitația de participare la cercetarea disciplinară, la data de 11.05.2022, la sediul Inspecției Judiciare, invitația fiind restituită Inspecției Judiciare. Ulterior, s-a procedat la o nouă invitare a doamnei judecător A pentru a se prezenta la cercetare, înștiințarea fiind comunicată la adresa de domiciliu a magistratului.

Împrejurarea că magistratul nu a ridicat corespondența de la oficiul poștal nu poate fi imputată Inspecției Judiciare, comunicarea fiind restituită cu mențiunea „avizat/reavizat, expirat termen păstrare, se aprobă înapoierea.”

Ca urmare, prin procesul-verbal întocmit la data de 25.05.2023, inspectorul judiciar a constatat că doamna judecător A nu s-a prezentat la cercetarea disciplinară.

Astfel, magistratul, deși cunoștea ca față de acesta a fost exercitată o acțiune disciplinară, nu s-a prezentat la oficiul poștal în vederea ridicării corespondenței, situație în care devin aplicabile dispozițiile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, ce prevăd că „refuzul judecătorului sau procurorului cercetat de a face declarații ori de a se prezenta la cercetări se constată prin proces-verbal și nu împiedică încheierea cercetării.”

În raport de aspectele expuse anterior, nu se poate susține că pârâtei nu i-au fost respectate garanțiile procesuale recunoscute de lege sau că i-a fost încălcat dreptul la apărare, în condițiile în care a avut posibilitatea de a formula apărări sub toate aspectele abaterii disciplinare pentru care era cercetată. Pe de altă parte, dispozițiile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 305 /2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată prevăd că „refuzul judecătorului sau procurorului cercetat de a face declarații ori de a se prezenta la cercetări se constată prin proces-verbal și nu împiedică încheierea cercetării”.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că, în cauză, nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

II.9. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că argumentele dezvoltate de recurentă în cererea de recurs vizează mai întâi încălcarea principiului non bis in idem, iar apoi încălcarea normelor de drept substanțial prin neîntrunirea elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare reținute în sarcina sa.

II.9.1.Invocarea principiului non bis in iden

În prealabil, în ceea ce privește fondul recursului, văzând motivele din cererea de recurs, se reține că recurenta a invocat principiul ne bis in idem cu privire la dialogul purtat între recurentă, în calitate de președinte de complet și procurorul de ședință în dosarul nr. x/2/2022, despre care s-a arătat că a făcut obiectul dosarului disciplinar nr. x/J/2022, iar prin hotărârea nr. 4J/15.03.2023 s-a dispus ca sancțiune disciplinară excluderea din magistratură. Prin urmare, recurenta apreciază că nu mai poate fi sancționată pentru aceeași faptă în prezentul dosar, invocând autoritatea de lucru judecat cu care este înzestrată hotărârea pronunțată în dosarul disciplinar anterior cu privire la dialogul purtat între recurentă și procurorul de ședință.

Astfel, prin memoriul de recurs, recurenta a învederat că în hotărârea de sancționare disciplinară anterioară, instanța disciplinară a arătat că înregistrarea dezbaterilor face dovada relei-credințe pe care recurenta a manifestat-o la judecarea dosarului nr.x/2/2022. Mai arată că, deși abaterea disciplinară anterioară se referea, în mod strict, la aplicarea amenzii judiciare procurorului, instanța disciplinară majoritară, în motivarea sa, a arătat că reaua-credință pe care a manifestat-o, sub forma ostilității față de Ministerul Public, rezultă inclusiv din dialogul purtat cu procurorul, pe care l-a considerat neprocedural.

Recurenta a invocat încălcarea acestui principiu raportat la dosarul disciplinar anterior, soluționat prin Hotărârea nr.4/J/15.03.2023, din Dosarul nr.x/J/2022.

Astfel, în dosarul nr. x/J/2022 s-a reținut în sarcina pârâtei judecător A săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv exercitarea funcției cu rea-credință, cu referire la două acte materiale, și anume:

-la soluționarea dosarului nr. x/3/2020*(apel) nu s-a pronunțat asupra menținerii, revocării, înlocuirii ori încetării de drept a măsurii preventive dispuse cu privire la inculpate, încălcând dispozițiile art. 420 alin. (11) raportat la art. 399 alin. (l) C. proc. pen., art. 404 alin. (4) lit. b și art. 485 alin. (3) C. proc. pen.;

- în dosarul nr. x/2/2022, a dispus sancționarea cu amendă judiciara a procurorului care a formulat contestația la executare, încălcând dispozițiile art. 283 alin. (4) lit. n C. proc. pen.

Prin hotărârea nr. 4J/15.03.2023, Secția pentru judecători în materie disciplinară a aplicat doamnei judecător A sancțiunea disciplinară constând în „excluderea din magistratură" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.

Prin Decizia nr. 232 din 30.10.2023 pronunțata de Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admis recursul declarat de pârâtă, a fost casată hotărârea și a fost respinsă acțiunea disciplinară formulată împotriva doamnei judecător A.

În dosarul nr. x/J/2023, prin rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare Inspecția Judiciară a reținut ca fiind circumscrise abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b și lit. s teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor următoarele fapte:

- modalitatea imperativă în care doamna judecător A s-a adresat procurorului de ședință, prin corectarea și întreruperea permanentă a acestuia, inducând ideea că acesta nu cunoaște dispozițiile legale sau că nu deține o competență profesională adecvată, circumscrisă abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b din Legea nr. 303 /2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor;

- fapta de a nu-i permite procurorului de ședință să pună concluzii în dosarul nr. x/2/2022, încălcând dispozițiile art. 597 C. proc. pen. și art. 388 C. proc. pen., circumscrisă abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s teza I din Legea nr. 303/2022 privind Statutul judecătorilor și procurorilor.

Raportat la acest dosar disciplinar anterior, recurenta a invocat o dublă apărare:

-principiul non bis in idem ca atare;

- art. 430 alin. (1) C. proc. civ. privind autoritatea de lucru judecat.

Înalta Curte apreciază, în acord cu cele reținute în cuprinsul hotărârii atacate, că principiul ne bis in idem din perspectiva art. 4 alin. (1) din Protocolul nr. 7 la Convenția europeana a drepturilor și a libertăților fundamentale nu își găsește aplicabilitate în procedurile disciplinare inițiate împotriva unui magistrat, o astfel de procedură nefiind circumscrisă unei "acuzații în materie penală" în sensul avut în vedere de jurisprudența Curții Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, în hotărârea pronunțată în cauza Ramos Nunes de Carvalho e Sâ v. Portugal (ce viza o procedură disciplinară inițiată împotriva unui magistrat), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, cu privire la existența unei acuzații în materie penală că "textele administrative aplicate în cadrul procedurii în litigiu țin de procedurile disciplinare aplicabile judecătorilor. În plus, aceste proceduri au fost realizate de un organ de conducere și disciplină - CSM - sub supravegherea ulterioară a secției contencios a Curții Supreme" (paragraful 124). Totodată, Curtea a observat că "dispozițiile legale care au autorizat aplicarea sancțiunilor nu vizau un public larg, ci o categorie specifică, respectiv cea a judecătorilor. Astfel de dispoziții sunt menite să protejeze onoarea și prestigiul profesiei și să mențină încrederea publicului în această profesie judiciară. În aceste condiții, abaterile imputate reclamantei nu au o natură penală, ci au o natură exclusiv disciplinară. Curtea a considerat că "faptele cauzei nu indică un motiv pentru a concluziona că procedurile disciplinare declanșate împotriva reclamantei priveau decizii asupra unor acuzații în materie penală în sensul art. 6 din Convenție. Prin urmare, acest articol nu este aplicabil sub aspectul sau penal" (paragraful 127).

Din perspectiva unei eventuale dublări a procedurilor disciplinare, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut Secția, analizând actele materiale reținute ca fiind circumscrise abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t teza I din Legea nr. 303 /2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată (actualmente art. 271 lit. s teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor) în cauza ce a făcut obiectul dosarului x/J/2022, că acestea sunt diferite față de faptele reținute ca fiind circumscrise abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b și lit. s teza 1 din Legea nr. 303 /2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor în cauza ce face obiectul dosarului nr. x/J/2023.

Astfel, nu există o identitate de obiect între faptele reținute prin acțiunea disciplinară ce a făcut obiectul dosarului nr. x/J/2022, soluționată definitiv și faptele reținute prin acțiunea disciplinară ce face obiectul dosarului nr.x/J/2023.

Înalta Curte constată că în mod corect a arătat Secția că dialogul purtat cu procurorul în ședința de judecată din 24.03.2022 a fost avut în vedere de instanța disciplinară, la momentul soluționării dosarului nr.x/J/2022 doar ca și context, reprezentând doar un element suplimentar, circumstanțial, acest argument neavând un caracter decisiv și nici măcar decizoriu în reținerea vinovăției sub forma relei-credințe. De altfel, acesta nu a fost elementul avut în vedere de instanța disciplinară în analiza laturii subiective, aspect care reiese din întreaga motivare a acestei hotărâri.

Practic, recurenta nu a fost sancționată de Secție în dosarul nr. x/J/2022 pentru modalitatea în care a interacționat cu procurorul de ședință din perspectiva dialogului purtat cu acesta, ci pentru alte fapte circumscrise elementului material al abaterii disciplinare prevăzute art. 99 lit. t teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor (art. 271 lit. s teza I în actuala reglementare), astfel cum s-a arătat anterior. Or, prin acțiunea disciplinară ce face obiectul dosarului nr. x/J/2023 ceea ce i se impută pârâtei este modalitatea imperativă, nedemnă în care s-a adresat procurorului de ședința și fapta de a nu-i permite acestuia să pună concluzii în dosarul nr. x/2/2022.

Din perspectiva relei-credințe, recurenta a invocat faptul că în hotărârea de sancționare disciplinară anterioară, instanța disciplinară a arătat că înregistrarea dezbaterilor, fragment pe care 1-a reținut și 1-a redat întocmai, face dovada relei-credințe pe care a manifestat-o la judecarea Dosarului nr.x/2/2022. Deși abaterea disciplinară anterioară se referea, în mod strict, la aplicarea amenzii judiciare procurorului, instanța disciplinară majoritară, în motivarea sa, a arătat că reaua-credință pe care a manifestat-o, sub forma ostilității față de Ministerul Public, rezultă inclusiv din dialogul purtat cu procurorul, pe care l-a considerat neprocedural. Prin urmare, acest dialog a fost deja considerat ca dovadă a vinovăției sale pe care a manifestat-o la judecarea Dosarului nr. x/2/2022.

Recurenta a mai arătat că etapa procesuală a dezbaterilor și emiterea soluției, din care face parte măsura aplicării amenzii judiciare, constituie elemente ale actului de judecată și nu pot fi privite ca abateri judiciare în pluralitate. De altfel, prima instanță disciplinară a considerat că există o unică rea-credință, care rezultă inclusiv din momentul dezbaterilor. Majoritatea disciplinară face trimitere la motivarea sa anterioară, prin care, într-adevăr, s-a stabilit că a manifestat rea-credință în discuția purtată cu procurorul în sala de ședință, la data de 24.03.2022, ceea ce înseamnă că vinovăția sa a fost deja stabilită. Această vinovăție nu poate fi circumstanțiată prin raportare la prevalenta fragmentelor care compun o situație de fapt.

Raportat la acest aspect, Înalta Curte reține că autoritatea lucrului judecat instituie interdicția statului de a relua, indiferent de momentul cadrului procesual, acel raport juridic asupra căruia autoritățile s-au pronunțat anterior printr-o hotărâre definitivă.

Completul de 5 judecători reține că, pentru a putea fi invocată autoritatea de lucru judecat, este necesar a se constata îndeplinirea cumulativă a trei condiții, respectiv existența unei hotărâri definitive, identitatea de persoană (între persoana față de care s-a pronunțat o hotărâre definitivă și persoana care ar trebui să fie supusă unei proceduri judiciare pentru aceeași faptă) și identitatea de obiect (fapta pentru care s-a pronunțat o hotărâre definitivă să fie aceeași cu fapta care ar urma, din nou, să fie imputată aceleiași persoane).

Prin urmare, așa cum a arătat și recurenta, instanța de recurs apreciază că dosarul disciplinar anterior a privit aplicarea amenzii judiciare procurorului. În ceea ce privește prezentul dosar disciplinar, acesta se referă la dialogul magistratului cercetat cu procurorul și împrejurarea că în cadrul ședinței de judecată din 24.03.2022, în dosarul nr. x/2/2022, având ca obiect contestație la executare, nu i-a acordat cuvântul procurorului pentru a pune concluzii în acest dosar. De asemenea, se constată, contrar celor susținute de recurentă, că obiectele celor două dosare sunt diferite, iar acestea nu sunt constitute din forma de vinovăție, care este aceeași pentru cele două fapte astfel cum au fost reținute de instanța de disciplină.

În ceea ce privește susținerea legată de puterea de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 232 din 30.10.2023 pronunțate de Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la reaua-credință, Înalta Curte constată că reaua-credință și, în general, vinovăția ca latură subiectivă a abaterii disciplinare nu pot fi disociate de latura obiectivă și analizate în abstract și de plano raportat la o împrejurare de fapt ca atare; cât timp latura obiectivă a abaterilor disciplinare din prezenta cauză este diferită de cea a abaterilor constatate în hotărârea anterioară a Secției, nu se poate reține efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a deciziei anterioare a Completului de 5 judecători cu privire la reaua-credință.

Răspunderea juridică a unei persoane este reglementată de principiul potrivit căruia unei singure violări a normei juridice îi corespunde o singură imputare, principiu din care rezultă că nimeni nu poate fi sancționat de două ori pentru aceeași faptă (ne bis in idem).

Înalta Curte reține că, potrivit jurisprudenței CEDO, singurul criteriu relevant pentru aplicarea principiului ne bis in idem, în ceea ce privește elementul idem, este cel al identității actelor materiale. Se constată că acțiunea disciplinară exercitată împotriva recurentei-pârâte nu privește acte/acțiuni ori fapte identice sau care sunt în mod substanțial aceleași cu cele pentru care același magistrat a fost anterior sancționat disciplinar, nefiind așadar, vorba de o dublă sancționare sau o dublă judecată pentru același fapt material și, prin urmare, nu este incident în cauză principiul ne bis in idem.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că în mod corect instanța disciplinară a respins incidența în cauză a principiului ne bis in idem, stabilind în mod judicios că cele două proceduri disciplinare nu se suprapun și că nici efectul pozitiv al lucrului judecat nu este incident.

II.9.2.În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. b din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor

Prin hotărârea atacată s-a reținut că modalitatea în care recurenta judecător a înțeles să se manifeste în ședința de judecată din 24.03.2022 în raport cu procurorul de ședință din cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2/2022, a depășit cadrul legal de desfășurare a procesului penal folosind o serie de cuvinte și expresii neprincipiale, pe o tonalitate ridicată și, în afara limitelor procedurale impuse de specificul cauzei care era în dezbatere, făcând afirmații cu privire la pregătirea profesională a procurorului de ședință. Așadar, s-a imputat magistratului cercetat că a manifestat o atitudine lipsită de respect și neconformă statutului de magistrat, modalitatea imperativă prin care s-a adresat procurorului de ședință, prin corectarea și întreruperea permanentă a acestuia, inducând ideea că acesta nu cunoaște dispozițiile legale sau că nu deține o competență profesională adecvată. Față de acestea, instanța disciplinară a reținut că faptele săvârșite de recurenta întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Potrivit art. 271 lit. b din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, constituie abatere disciplinară „atitudinile nedemne în timpul serviciului față de colegi celălalt personal al instanței sau al parchetului în care funcționează, inspectori judiciari, avocați, experți, martori, justițiabili ori reprezentanții altor instituții.”

Astfel, pentru existența acestei abateri disciplinare, este necesar ca, sub aspectul laturii obiective, judecătorul să fi avut o atitudine nedemnă față de unul dintre subiecții pasivi expres enumerați de textul de lege, atitudine manifestată în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, iar, sub aspectul laturii subiective este necesar ca atitudinile respective să fie asumate de judecător în mod conștient și voit sau acceptat.

Se circumscriu noțiunii de „atitudine nedemnă” în sensul prevăzut de art. 271 lit. b din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor acele manifestări comportamentale contrare standardelor de conduită stabilite prin legi și regulamente în sarcina magistraților.

Potrivit dispozițiilor art. 223 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, „judecătorii și procurorii sunt datori să se abțină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie și în societate. Relațiile judecătorilor și procurorilor la locul de muncă și în societate se bazează pe respect și bună-credință.”

De asemenea, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor statuează că „judecătorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor în fața legii și să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor.”

Codul de conduită judiciară, intitulat și Principiile de la Bangalore, stabilește printre standardele de conduită, aplicabile și sistemului nostru judiciar, atât pentru judecători, cât și pentru procurori, prevederi referitoare la imparțialitate și etichetă care impun magistratului obligația de a adopta un comportament, atât în cadrul exercitării funcției, cât și în afara acesteia, de așa natură încât să mențină încrederea publicului, a juriștilor și a justițiabililor în corectitudinea și imparțialitatea magistratului și de a-și exercita drepturile și libertățile cetățenești în conformitate cu demnitatea funcției judiciare.

Prin Avizul nr. 3 din data de 19.11.2002 emis de Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni s-a apreciat că, pentru susținerea independenței juridice, atât la nivel instituțional cât și la nivel individual, fiecare magistrat trebuie să se comporte cu integritate atât în exercițiul funcțiunii, dar și în viața particulară.

Din interpretarea logică și teleologică a textelor legale enunțate anterior, raportat la speța de față, rezultă că modelarea statutului disciplinar al magistraților, integrat statutului profesional al acestora implică și extinderea obligației de a avea o comportare corectă, demnă și rezervată, care să mențină neștirbit prestigiul justiției.

Astfel, puterile pe care le presupune funcția de judecător trebuie exercitate cu responsabilitate și exclusiv în interesul administrării eficiente a justiției, cu menținerea demnității și autorității instanței pe care o reprezintă.

În speță, se impută recurentei judecător un comportament contrar standardelor de conduită impuse magistraților în relațiile profesionale, prin atitudinea adoptată în exercitarea atribuțiilor de serviciu față de colegii procurori sau avocați, acțiuni ce se circumscriu unui comportament neadecvat în relațiile de serviciu.

Prin considerentele hotărârii recurate, Secția pentru judecători în materie disciplinară a prezentat în mod detaliat și explicit faptele, astfel cum au rezultat din interpretarea întregului material probator administrat, reținând încălcarea obligațiilor profesionale și urmările acestei încălcări, constatând în mod corect incidența art. 271 lit. b din Legea nr. 303/2022.

În ceea ce privește existența elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de acest text de lege, Înalta Curte constată că aspectele invocate prin motivele de recurs sunt contrazise de actele și lucrările dosarului. Astfel, relativ la existența faptelor reținute în sarcina recurentei judecător, se reține că instanța de disciplină a făcut o apreciere corectă și completă a materialului probator administrat nemijlocit, ca și a celui rezultat în faza cercetării prealabile. Situația de fapt, în mod just stabilită, a rămas neschimbată în recurs și a reliefat clar conduita ilicită, vinovăția, rezultatul prejudiciabil și legătura de cauzalitate.

Relevant este faptul că recurenta însăși nu neagă în totalitate săvârșirea faptelor, acordând însă propria ei semnificație acestora, motivând că prin modul în care s-a adresat procurorului voia să lămurească conținutul cererii acestuia.

Or, interacțiunea dintre președintele de complet, părți și participanți trebuie să se încadreze în standardele impuse prin actele normative care reglementează regulile de conduită, magistratul în exercițiul funcției fiind ținut să nu pericliteze, prin conduita sa profesională și morală, imaginea publică a magistratului și, în consecință, prestigiul public al instanței.

Cu toate acestea, în dosarul nr.x/2/2022, doamna judecător a folosit o serie de cuvinte și expresii neprincipiale, pe o tonalitate ridicată și în afara limitelor procedurale impuse de specificul cauzei care era în dezbatere, făcând afirmații cu privire la pregătirea profesională a procurorului de ședință.

În acest context, se reține că, în ședința de judecată din data de 24.03.2023, în cadrul dialogului inițiat cu procurorul de ședință, doamna judecător A i-a reproșat, pe un ton incisiv: „Ați luat la cunoștință de cererea de ieri? Pentru că ne bombardați cu cereri pentru o chestiune administrativă pentru care instanța nu răspunde ca instanță,"

Astfel, chiar și în situația în care ar fi apreciat că acțiunea promovată de Ministerul Public nu se circumscrie dispozițiilor legale invocate, recurenta judecător nu trebuia să își expună părerea în ședința de judecată, într-un mod tendențios, având obligația de a adopta o atitudine rezervată care să nu afecteze încrederea cetățeanului în actul de justiție. Or, folosirea unor expresii și construcții lingvistice de genul: „Spuneți, doamna procuror, ce mai vreți de la viața noastră?”, întreruperea procurorului urmată de adresarea „Nu, nu, spuneți-mi care este nelămurirea?”, inducerea ideii că acțiunea formulat de Ministerul Public nu se încadrează în dispozițiile legale „Și se încadrează în dispozițiile invocate în temeiul de drept?” demonstrează o atitudine de superioritate, șicanatorie și lipsită de respect față de procurorul de ședință, în condițiile în care pârâta judecător A și-a exprimat în mod public părerea despre profesionalismul acesteia, menționând: „Și de când răspundem noi de circulația în natură a dosarelor? Asta vreau să-mi explicați doamna procuror, dacă tot ne-ați adus în sală astăzi! De când răspunde un complet de apel de circulația în natură a dosarului? Nu credeți că este cam mult?”.

Comportamentul doamnei judecător nu reliefează preocuparea acesteia de a obține lămuririle necesare soluționării cererii, ci dorința de a sancționa, cel puțin verbal, procurorul de ședință, pentru îndrăzneala de a formula cererea dedusă judecății.

Comportamentul recurentei judecător față de procuror, concretizat prin folosirea în special a unui ton neadecvat, iritant și nervos a fost, în mod corect, apreciat ca fiind incompatibil cu onoarea și demnitatea profesiei de magistrat, fiind depășite limitele unui comportament admis, astfel că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b din Legea nr. 303/2022.

Ca atare, se impune a se considera că atitudinea și comportamentul în discuție, sub aspectul laturii obiective, întrunesc cerințele prevăzute de textul legal incriminator mai sus menționat.

Față de invocarea prevederilor art. 597 alin. (4) și 388 alin. (1) C. proc. pen., strict formal, raportat la conținutul acestei abateri, recurentei nu i s-a reproșat încălcarea acestor reguli exprese, ci modalitatea de aplicare a acestora prin folosirea unui limbaj neadecvat solemnității, rigorii și comportamentului echilibrat ce trebuie să caracterizeze permanent judecătorul în ședința de judecată; cu atât mai mult, judecata penală trebuie să respecte un standard superior de solemnitate, rigoare și echilibru.

Dupa cum se va sublinia și cu ocazia analizării motivelor de recurs referitoare la abaterea prev. de art. 271 lit. s din lege, nu se poate reține o nerespectare a regulilor procedurale sau o interdicție formală adresată procurorului de a formula concluzii orale, ci faptul că, prin modalitatea incisivă și intimidantă de comunicare, judecătorul a determinat blocarea interacțiunii cu participantul la ședință, care a perceput întrebările ce îi erau adresate ca fiind agresive și nu a mai continuat susținerea punctului său de vedere.

Or, dincolo de necesitatea lămuririi aspectelor de drept sau de fapt ale cauzei (sarcină ce revine judecătorului pentru a putea soluționa dosarul în deplină cunoștință de cauză), acesta nu poate, pe această cale, a întrebărilor lămuritoare, să procedeze la intimidarea sau punerea în situații incomode a participantului la proces, indiferent de numărul persoanelor aflate în sala de judecată. Respectarea standardului comportamentului rezonabil al judecătorului (din punct de vedere al tonului, cuvintelor folosite și al modalității concrete de dialogare) trebuie să fie făcută indiferent de existența sau inexistența observatorilor și nu implică, cum sugerează recurenta, a avea un comportament pasiv, părintesc sau dornic de a fi plăcut.

Astfel, din punct de vedere obiectiv, nu se poate reține o justificare pentru comportamentul avut de către recurentă din perspectiva abaterii prevăzute de art. 271 lit. b din lege.

În egală măsură, și în ceea ce privește latura subiectivă, se constată că Secția pentru judecători în materie disciplinară a reținut corect vinovăția recurentei magistrat, sub forma intenției indirecte, aceasta rezultând din modul în care magistratul a înțeles să-și încalce obligațiile legale și deontologice derivate din statutul de judecător, probele administrate dovedind existența elementului intențional, volitiv, de natură a atrage răspunderea sa disciplinară.

Consecința imediată și directă a acestor încălcări și pe care recurenta încearcă să o minimalizeze constă în deteriorarea încrederii și a respectului față de funcția de procuror, cu consecința afectării imaginii justiției.

În raport cu cele expuse, nu se poate stabili că, în speța dedusă judecății, instanța de disciplină ar fi dat o greșită încadrare faptelor în discuție.

De altfel, din materialul probator aflat la dosar, respectiv înregistrarea ședinței de judecată din 24.03.2022, rezultă tonul agresiv și intimidant al recurentei în dialogul purtat de către președintele de complet și procurorul de ședință. Or, acest tip de comportament, adoptat de recurentă, a depășit limitele rezonabile în care un magistrat, conștient de importanța statutului deținut, poate să se manifeste în exercițiul funcției, având potențial de afectare a prestigiului funcției de magistrat și al justiției, ca valoare socială ocrotită de lege, în condițiile în care obligația de rezervă a magistraților presupune, prin însăși natura sa, moderație și reținere.

Astfel, comportamentul reproșat recurentei judecător intră în sfera de reglementare a dispozițiilor art. 271 lit. b din Legea nr. 303 /2022, după cum în mod just a fost reținut de către instanța de disciplină, prin hotărârea atacată fiind reliefate corect existența faptei, a conduitei ilicite, a vinovăției, a urmărilor prejudiciabile și a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și rezultatul produs, ceea ce susține legalitatea încadrării în abaterea disciplinară prevăzută de textul legal menționat.

Din punct de vedere subiectiv, deși nu a urmărit activ producerea vătămării participantului la proces (procurorul) prin renunțarea acestuia la continuarea susținerii orale a cererii formulate ca urmare a unei reacții emoționale create de situația dată, a acceptat producerea acestei consecințe prin declararea ca închise a dezbaterilor și luarea cauzei în pronunțare, deși era evident că procurorul în cauză renunțase la a mai susține oral ceea ce era cuprins în cererea dedusă judecății doar ca urmare a modalității incisive de comunicare abordate de instanță.

Având în vedere considerentele reținute mai sus, Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a reținut în sarcina recurentei săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, criticile recurentei referitoare la inexistența acestei abateri fiind nefondate.

II.9.3.Abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. s teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor

În cauză, s-a imputat magistratului cercetat că nu i-a permis procurorului de ședință să pună concluzii în dosarul nr. x/2/2022, încălcând cu știință dispozițiile art. 597 C. proc. pen. și art. 388 C. proc. pen.

Așadar, instanța disciplinară a reținut că faptele săvârșite de recurenta întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Potrivit dispozițiilor art. 271 lit. s din Legea nr. 303/2022, constituie abatere disciplinară „exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență”.

Conform prevederilor art. 273 din aceeași lege: „Există rea-credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material sau procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.”

Pentru angajarea răspunderii disciplinare a recurentei, instanța de disciplină a reținut în sarcina sa săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s teza I din Legea nr. 303/2022. Astfel, responsabilitatea în menținerea imaginii și a statutului magistratului, ca și obligație de rezervă a acestuia, constituie o îndatorire profesională.

Pentru a putea reține existența răspunderii disciplinare, în raport cu abaterea disciplinară menționată, este necesar a fi analizate existența elementelor specifice răspunderii disciplinare, și anume: fapta ilicită, urmarea acesteia în cazul de față, o atingere adusă relațiilor sociale constând în bunul mers al activității desfășurate, al actului de justiție, de către recurenta-pârâtă, prin exercitarea funcției de judecător, raportul de cauzalitate între faptă și urmarea produsă, precum și vinovăția.

Așa cum s-a reținut constant în jurisprudența Completului de 5 judecători, legiuitorul a circumscris sfera încălcării normelor de drept material sau procesual la acelea de o gravitate deosebită, care produc o vătămare gravă a drepturilor și intereselor părților. Ca urmare, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător și pentru care un observator rezonabil (persoană informată și de bună-credință), nu poate găsi o justificare.

Altfel spus, se poate reține existența acestei abateri doar în situația în care există o vădită contradicție între dispozițiile legale aplicabile în materie și măsurile procesuale dispuse în cauza respectivă.

În ceea ce privește acuzațiile reținute în sarcina recurentei, acestea sunt reprezentate de modul de instrumentare a cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2/2022 care conturează încălcarea dispozițiilor art. 597 alin. (4) coroborat cu art. 388 alin. (1) C. proc. pen.

Potrivit art. 597 alin. (4) C. proc. pen.: „după ascultarea concluziilor procurorului și a părților, instanța se pronunță prin sentință”, iar conform art. 388 alin. (1) C. proc. pen.: „după terminarea cercetării judecătorești se trece la dezbateri, dându-se cuvântul în următoarea ordine: procurorului, persoanei vătămate, părții civile, părții responsabile civilmente și inculpatului”.

Se constată că normele legale citate fac referire la ordinea cuvântului în dezbateri și că, în acest caz, recurenta nu a încălcat aceste dispoziții, întrucât reprezentantul Ministerului Public era singura parte în dosar.

Potrivit art. 388 alin. (4) C. proc. pen.: „Președintele are dreptul să îi întrerupă pe cei care au cuvântul, dacă în susținerile lor depășesc limitele cauzei ce se judecă.”

Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiată susținerea părții recurente cu privire la faptul că a solicitat procurorului de ședință, în mod expres să precizeze finalitatea utilizării unei noi căi procedurale, în discutarea unei chestiuni de drept care fusese deja tranșată definitiv, de către același complet de apel, printr-o hotărâre judecătorească definitivă anterioară, la a cărei motivare recurenta a făcut referire.

Prin urmare, instanța de control judiciar va acorda relevanța sugerată de recurentă cu privire la această susținere, respectiv că prin modalitatea prin care a procedat, a făcut chiar aplicarea dispozițiilor art. 388 alin. (4) C. proc. pen., care permit ca președintele de complet să întrerupă dezbaterea, atunci când nu este lămurit cu privire la limitele sesizării, în condițiile în care instituția contestației la executare (obiectul dosarului nr. x/2/2022) se referă, în mod strict, doar la aspecte ivite în cursul executării și, tocmai din acest motiv, i-a solicitat procurorului de ședință precizări cu privire la actul de sesizare.

Contrar celor reținute de instanța disciplinară, Înalta Curte reține că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei abateri disciplinare, întrucât, deși din probatoriul administrativ rezultă faptul că modalitatea în care s-a desfășurat dialogul între președintele completului și procurorul de ședință nu a fost una adecvată, așa cum s-a reținut deja în cadrul punctului II.9.2. din prezentele considerente, astfel că acesta din urmă a fost întrerupt și nu a mai avut posibilitatea de a susține cererea din dosarul nr. x/2/2022, conduita recurentei nu s-a obiectivat în acțiuni contrare celor două norme Cod procedură penală.

Din punct de vedere al laturii obiective, poate intra în sfera răspunderii disciplinare adoptarea unei decizii în afara oricăror prevederi legale sau pe baza unei erori evidente, pentru care un observator rezonabil (persoană informată și de bună-credință) nu poate găsi o justificare. Or, recurenta nu s-a aflat în nerespectarea dispozițiilor art. 597 alin. (4) coroborat cu art. 388 alin. (1) C. proc. pen.

Sub aspectul laturii subiective, judecătorul care acționează cu rea-credință realizează o distorsionare conștientă a dreptului, prin aplicarea greșită a legii, în mod voit, în scopul producerii unei vătămări.

Prin urmare, reaua-credință presupune atât intenția de a manipula legea în mod conștient, cât și voința de a cauza sau accepta vătămarea intereselor uneia din părțile implicate în proces. Elementele psihice care formează structura internă a acestei forme de vinovăție sunt caracteristice lipsei de onestitate în exercitarea profesiei.

Instanța de control reține că pentru a se constata săvârșirea acestei abateri disciplinare, este necesară, în primul rând, existența unei încălcări cu rea-credință a unor norme legale, iar respectiva greșeală trebuie să fie evidentă, să aibă consecințe grave și să nu își găsească nicio justificare.

În plus, angajarea răspunderii disciplinare este supusă cerinței îndeplinirii cumulative a condițiilor generale referitoare la faptă, vinovăție și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și rezultatul produs, iar în ceea ce privește vinovăția, aceasta trebuie constatată în mod cert, pe baza probatoriului administrat în cauză.

Or, în cauză, nu există dovezi din care să rezulte că recurenta a aplicat cu rea-credință, legea, în mod voit, în scopul producerii unei vătămări, respectiv că a urmărit sau acceptat prejudicierea vreuneia dintre părțile implicate, situație în raport de care nu este îndeplinită nici latura subiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s teza I din Legea nr. 303/2022.

Având în vedere cele prezentate anterior, Înalta Curte apreciază că nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii disciplinare a recurentei A pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Prin urmare, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva recurentei A pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, ca neîntemeiată, constatând caracterul fondat al criticilor recurentei pe acest aspect.

II.9.4.În ceea ce privește sancțiunea ce se impune aplicată, ca urmare a înlăturării uneia dintre abaterile disciplinare reținute prin hotărârea Secției, Înalta Curte, reține că, deși recurenta nu a criticat în recurs individualizarea sancțiunii disciplinare aplicate, pretinzând doar că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare reținute în sarcina sa, în virtutea caracterului devolutiv al recursului declarat împotriva secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 381/2018, și în aplicarea principiului proporționalității, soluția judicioasă este cea de casare în parte a hotărârii recurate, cu consecința reindividualizării sancțiunii disciplinare aplicate recurentei și aplicarea recurentei A a sancțiunii disciplinare constând în „avertisment” pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b din același act normativ, în loc de sancțiunea excluderii din magistratură.

La individualizarea sancțiunii ce urmează a fi aplicată recurentei, instanța supremă a avut în vedere împrejurările concrete în care aceasta a săvârșit fapta reținută în sarcina sa, gravitatea acesteia, precum și urmările produse; faptul că, deși a mai fost cercetată disciplinar, nu are nicio sancțiune disciplinară până în prezent. Totodată, a reținut caracterul gradual al angajării disciplinare, astfel că a apreciat ca fiind suficientă aplicarea unei sancțiuni mai ușoare, de natură să atragă atenția recurentei asupra abaterii comise și a consecințelor sale.

Având în vedere considerentele ce preced, Completul de 5 judecători va admite recursul declarat de recurenta A împotriva hotărârii nr. 3J din 4 martie 2024 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii ‒ Secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2023,va casa, în parte, hotărârea atacată și, rejudecând, va respinge acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva recurentei A pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, ca neîntemeiată. În baza art. 273 alin. (1) lit. b din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, va aplica recurentei A sancțiunea disciplinară constând în „avertisment” pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b din același act normativ.

II.9.5.Ca urmare a admiterii criticilor recurentei cu privire la inexistența abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Înalta Curte, în temeiul art. 67 C. proc. civ., va admite cererea de intervenție accesorie formulată de Asociația Forumul Judecătorilor din România exclusiv sub acest aspect.

II.9.6.Temeiul procesual al soluției date recursului

Ca urmare, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A împotriva încheierii din 11 octombrie 2023 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii ‒ Secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2023; va admite recursul declarat de recurenta A împotriva hotărârii nr. 3J din 4 martie 2024 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii ‒ Secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2023; va casa, în parte, hotărârea atacată și, rejudecând, va respinge acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva recurentei A pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, ca neîntemeiată; în baza art. 273 alin. (1) lit. a din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, aplică recurentei A sancțiunea disciplinară constând în „avertisment” pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b din același act normativ; va admite cererea de intervenție accesorie formulată de Asociația Forumul Judecătorilor din România; vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A împotriva încheierii din 11 octombrie 2023 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii ‒ Secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2023.

Admite recursul declarat de recurenta A împotriva hotărârii nr. 3J din 4 martie 2024 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii ‒ Secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2023.

Casează, în parte, hotărârea atacată și, rejudecând:

Respinge acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva recurentei A pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, ca neîntemeiată.

În baza art. 273 alin. (1) lit. a din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, aplică recurentei A sancțiunea disciplinară constând în „avertisment” pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b din același act normativ.

Admite cererea de intervenție accesorie formulată de Asociația Forumul Judecătorilor din România.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 decembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ.