Delay-of-proceedings complaint annulled for non-payment of mandatory judicial stamp duty
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the filer's motion for delay of proceedings as untaxed. The dispute concerned a request filed by a party to a prior judgment annulling partial salary orders to rectify the alleged failure to draft or communicate that earlier decision, which had been challenged under Article 522 of the Civil Procedure Code. The Court ruled that the motion must be annulled because the filer failed to prove payment of the mandatory 20 lei judicial stamp duty for a delay of proceedings motion, having been formally notified of this obligation under Article 33(1) of Emergency Ordinance No. 80/2013 and Article 11(1)(c) of the same ordinance. Consequently, the Court applied Article 197 of the Civil Procedure Code, which sanctions the non-fulfillment of payment obligations with the annulment of the request, leaving the underlying merits of the previous salary dispute unaffected by this procedural dismissal.
Legislator headnote
AI generatedart. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, art. 522 C. proc. civ, art. 197 C. proc. civ; Delay-of-proceedings complaint annulled for non-payment of mandatory judicial stamp duty: Potrivit art. 1 din Ordonanța de urgență nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, cu excepțiile prevăzute de lege, se timbrează în raport cu criteriile stabilite în respectiva lege.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra contestației privind tergiversarea procesului, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție
Prin Decizia nr. 5903 din 10 decembrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția nulității recursului, a admis recursul declarat de reclamanții A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, K, L, M, N, O, P, Q, R, S, T, U, V, W, X, Y, Z, AA, AB, AC, AD, AE, AF, AG, AH, AI, AJ, AK, AL, AM, AN, AO, AP, AQ, AR, AS, AT, AU (fostă AV), AW și AX împotriva Sentinței civile nr. 2366 din 16 decembrie 2022 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. A casat sentința recurată și în rejudecare, a admis în parte acțiunea și a dispus anularea parțială a Ordinelor Ministrului Justiției nr. 6245/C/30.12.2021 și nr. 401/C/07.02.2022. A obligat intimata-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție să emită noi ordine de încadrare pentru salariați cu o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 lei începând cu data de 01.08.2016, dar nu mai devreme de data numirii în funcție a fiecărui reclamant și fără aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 începând cu data de 01.01.2018. A obligat intimata-pârâtă la plata către reclamanți a diferențelor dintre drepturile salariale acordate și cele efectiv încasate pentru perioada ante-referită, actualizate cu indicele de inflației și cu dobânda legală penalizatoare. A respins în rest acțiunea.
Contestația privind tergiversarea procesului
La 22 mai 2025, s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe contestația privind tergiversarea procesului, prin care petentul a arătat că decizia anterior menționată nu a fost redactată și nici comunicată părților.
În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 522 C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători
Analizând excepția netimbrării contestației la tergiversare, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:
Actele normative referitoare la taxele judiciare de timbru interzic, prin norme imperative, soluționarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plății taxelor judiciare de timbru corespunzătoare.
Potrivit art. 1 din Ordonanța de urgență nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, cu excepțiile prevăzute de lege, se timbrează în raport cu criteriile stabilite în respectiva lege.
Totodată, art. 33 alin. (1) din actul normativ mai sus citat prevede că: „taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat”. Dispozițiile art. 197 C. proc. civ. stipulează că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii, aceste prevederi fiind incidente și în cauza pendinte, prin raportare la art. 522 și următoarele C. proc. civ.
În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) lit. c din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, taxa judiciară de timbru datorată pentru contestația la tergiversare este de 20 lei.
În cauză, petentului i-a fost adusă la cunoștință obligația de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente contestației la tergiversare la 18 iunie 2025 potrivit dovezii de înmânare aflată la fila nr. 67 în prezentul dosar, sub sancțiunea anulării cererii, ca netimbrată.
La termenul de judecată acordat în cauză, Înalta Curte a constatat că petentul AG nu s-a conformat obligației de timbrare, procedural comunicată, cum rezultă și din referatul întocmit de grefă; în consecință, va face aplicarea dispozițiilor art. 197 C. proc. civ. și va anula contestația la tergiversare, ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Anulează, ca netimbrată, contestația privind tergiversarea procesului formulată de petentul AG în legătură cu dosarul nr. x/2/2022 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 iunie 2025.