Enforcement of foreign judgment for continued rape and domestic violence; refusal of appeal based on Romanian citizenship exemption from consent requirement and compliance with dual criminality

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 104 din data de 30 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.

În baza art. 166 alin. (6) lit. a raportat la art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a recunoscut și s-a dispus punerea în executare a pedepsei de 7 (șapte) ani închisoare aplicată persoanei condamnate A prin sentința penală nr. 649/21 Sent (185/21 R G dib, 962/20 RGNR) a Tribunalului din Siena, pronunțată la data de 28.09.2021, definitivă la 14.12.2021, pentru comiterea infracțiunilor de viol și abuz în familie, prevăzute de art. 572 alin. (1), art. 609 bis și ter alin. (5) quater din Codul italian (având corespondent în legislația românească în infracțiunile continuate de viol, prevăzut de art. 218 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. și violență în familie, prevăzută de art. 199 alin. (1) raportat la art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen., cele două infracțiuni fiind comise în concurs conform art. 38 C. pen.).

S-a dispus transferarea din Italia a persoanei condamnate A într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 7 (șapte) ani închisoare.

S-a dedus din durata pedepsei de 7 ani închisoare un număr de 889 zile închisoare deja executate până la data de 29.06.2024, precum și durata din pedeapsă executată, de la 29.06.2024 la zi.

S-a constatat că persoana condamnată a fost de acord să fie transferată în România, fiind exceptată de la aplicarea regulii specialității potrivit art. 169 lit. a din Legea nr. 302/2004 republicată.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a sentinței.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Iași a reținut că numitul A, cetățean român, a fost condamnat prin sentința nr. de referință 649/2011 a Tribunalului Ordinar din Siena, pronunțată la data de 29.09.2021, definitivă la data de 14.12.2021, la o pedeapsă rezultantă de 7 închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și abuz în familie, prevăzute de art. 572 alin. (1), art. 609 bis și ter alin. (5) quater din Codul italian, constând în aceea că în perioada 2016 – 07.03.2020, persoana condamnată și-a maltratat fizic și psihic soția, tratând-o cu violență, amenințare, dispreț și umilire, stabilind raporturi de conviețuire pe baza unor criterii de abuz, hărțuire, dominare și de generare a unei stări de frică și umilire; în aceeași perioadă condamnatul și-a obligat soția să suporte raporturi sexuale complete, bătând-o și înjurând-o în cazul în care ar fi refuzat.

Curtea a constatat că sunt îndeplinite condițiile speciale de recunoaștere prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată: hotărârea este definitivă și executorie; faptele pentru care a fost condamnat de autoritățile judiciare italiene constituie infracțiuni și potrivit legii române, fiind, astfel, îndeplinită condiția dublei încriminări; persoana condamnată are cetățenie română și a fost de acord să fie transferată în România; nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163 din lege.

Prima instanță a arătat că în legea românească faptele sunt încadrabile în infracțiunile continuate de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. și violență în familie, prevăzută de art. 199 alin. (1) raportat la art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen., cele două infracțiuni fiind comise în concurs conform art. 38 C. pen.

Curtea a mai constatat că pedeapsa aplicată corespunde, atât sub aspectul naturii, cât și sub aspectul regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română și nu depășesc limitele maxime ale pedepselor prevăzute de legea penală română pentru aceleași infracțiuni, neimpunându-se, în cauză, adaptarea acestei pedepse.

Din certificatul emis de autoritățile judiciare italiene a rezultat că persoana condamnată până la data de 29.06.2024 a executat un număr de 889 zile închisoare, urmând ca pedeapsa să fie executată integral la data de 08.09.2028.

Împotriva acestei sentințe persoana condamnată A a formulat apel.

Persoana condamnată nu a formulat motive scrise de apel, iar în susținerile orale ale apărătorului din oficiu s-a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii apelate, precizându-se că ar fi incident motivul de refuz prevăzut de art. 163 alin. (1) lit. g din Legea nr. 302/2004, apelantul nefiind prezent la judecarea cauzei finalizată cu condamnarea sa. A mai arătat că lipsește consimțământul persoanei condamnate de a continua executarea pedepsei într-un penitenciar din România, precum și că era necesară adaptarea pedepsei raportat la corespondentul în legislația română a infracțiunilor pentru care apelantul a fost condamnat și la concursul cu celelalte două infracțiuni și cu minimul special prevăzut pentru infracțiunea de viol.

Examinând apelul formulat de persoana condamnată A, în temeiul art. 172 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Obiectul cauzei de față îl constituie solicitarea formulată de autoritățile judiciare din Italia prin certificatul prevăzut de art. 4 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI privind recunoașterea și punerea în executare pe teritoriul României, în condițiile art. 171 din Legea nr. 302/2004 republicată, a hotărârii de condamnare nr. 649/2011 a Tribunalului Ordinar din Siena, pronunțată la data de 29.09.2021, definitivă la data de 14.12.2021, prin care s-a dispus condamnarea cetățeanului român A la pedeapsa de 2557 zile închisoare aplicată pentru comiterea unui număr de 2 infracțiuni, prevăzute de art. 572 alin. (2), art. 609 bis și ter alin. (5) quater C. pen. italian, pe lista infracțiunilor din certificat fiind marcată infracțiunea de viol.

Notând, în continuare, că, potrivit art. 172 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, obiectul procedurii judiciare de recunoaștere și punere în executare a hotărârii judecătorești pronunțate în alte state membre ale Uniunii Europene, îl constituie verificarea condițiilor prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. a - e) din același act normativ, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect întrunirea tuturor exigențelor necesare pentru admiterea cererii de recunoaștere și executare pe teritoriul României a hotărârii de condamnare pronunțată cu titlu definitiv la 14.12.2021 de către Tribunalul Ordinar din Siena, prin care persoanei condamnate A i-a fost stabilită o pedeapsă totală de 7 ani închisoare pentru săvârșirea a 2 infracțiuni de viol și abuz în familie.

În acest sens, în mod just, instanța a reținut caracterul definitiv și executoriu al hotărârii judecătorești, statutul de cetățean român al persoanei condamnate, neincidența vreunuia dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 din legea specială.

În ceea ce privește exigența dublei incriminări, în acord cu instanța fondului, Înalta Curte constată că faptele comise de numitul A, în contextul faptic rezumat în hotărârea de condamnare pronunțată de autoritățile judiciare italiene (tradusă în limba română) întrunesc, în mod obiectiv, conținutul constitutiv al infracțiunilor continuate de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. și violență în familie, prevăzută de art. 199 alin. (1) raportat la art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen., totul cu aplicarea art. 38 C. pen.

Având în vedere că persoana condamnată este cetățean român și deși nu trăiește pe teritoriul României, Înalta Curte, văzând dispozițiile art. 167 alin. (1) lit. d din Legea nr. 302/2004 potrivit cărora ”Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România”, constatată că nu este necesar consimțământul acesteia în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România, contrar a celor susținute de apărarea sa.

De asemenea, nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute în art. 163 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, respectiv nu există date că persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleași fapte penale; nu a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleași fapte penale; nu există date că persoana condamnată beneficiază de imunitate de jurisdicție penală în România; nu se referă la pedepse aplicate unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române; pedeapsa nu constă într-o măsură de asistență psihiatrică sau medicală ce nu poate fi executată în România; potrivit legii penale române nu a intervenit prescripția executării pedepsei; persoana condamnată a fost prezentă la judecarea cauzei și reprezentată de un avocat, așa cum rezultă din hotărârile judecătorești de condamnare.

Totodată, se constată că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 163 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, în sensul că nu a intervenit amnistia, grațierea sau dezincriminarea faptelor reținute în sarcina persoanei condamnate.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că persoanei condamnate i-a fost respectat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, din informațiile menționate în certificat rezultând faptul că nu a fost prezentă la judecarea cauzei, însă a avut cunoștință de proces, fiindu-i desemnat un avocat din oficiu care să-i asigure apărarea, în persoana doamnei B din baroul din C, astfel că în cauză nu este incident motivul de refuz prevăzut de art. 163 alin. (1) lit. g din Legea nr. 302/2004 așa cum a susținut apărătorul din oficiu al persoanei condamnate.

De asemenea, s-a constatat că nu se impune o adaptare a pedepsei privative de libertate aplicată de instanța străină, în sensul art. 166 alin. (8) raportat la alin. (6) lit. b din Legea nr. 302/2004, întrucât natura acestei pedepse corespunde, sub aspectul denumirii și al regimului, cu pedeapsa reglementată de legea penală română, iar durata pedepsei aplicate nu depășește limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiunile la care apelantul a fost condamnat de instanța străină.

Astfel, Înalta Curte constată că legea penală română prevede pentru infracțiunea de viol în formă continuată, prevăzută de art. 218 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., o pedeapsă de la 5 ani la 10 ani, iar pentru infracțiunea de violență în familie în formă continuată, prevăzută de art. 199 alin. (1) raportat la art. 193 alin. (2) cu aplicarea art. 35 C. pen., o pedeapsă de la 7 luni și 15 zile la 6 ani și 3 luni, astfel că pedeapsa de 7 ani închisoare stabilită de autoritățile italiene nu depășește limita maximă specială prevăzută de legea penală română pentru aceste infracțiuni săvârșite în concurs.

Apărarea apelantului, în sensul că nu s-ar fi indicat la pct. k din certificat niciuna dintre variantele existente, nu corespunde realității, deoarece din certificatul emis de autoritățile judiciare italiene, aflat la filele 14-16 din dosarul parchetului, rezultă că persoana condamnată și-a dat acordul pentru transmiterea hotărârii și a certificatului.

Față de considerentele expuse anterior, în temeiul art. 172 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul A împotriva sentinței penale nr. 104 din data de 30 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Iași – Secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/45/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1163 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul A împotriva sentinței penale nr. 104 din data de 30 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Iași – Secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/45/2024.

Obligă apelantul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1163 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 decembrie 2024.