Court clerk's seniority pay claim assigned to adjacent-court forum; Dâmbovița jurisdiction reinstated.

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 14.02.2024 pe rolul Tribunalului Dâmbovița – Secția I Civilă, sub nr. x/120/2024, reclamanta A a chemat în judecată pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, pentru ca instanța să constate că a realizat o vechime în funcție ca personal conex al instanțelor judecătorești de 20 de ani prin asimilarea vechimii de 4 ani și 7 luni ca agent procedural, obligarea pârâților la emiterea unei decizii de salarizare cu luarea în considerare a unei vechimi în funcție de 20 de ani, obligarea pârâților la plata diferențelor salariale începând cu data de 01.08.2023 la zi, la plata dobânzii legale penalizatoare aferente, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 268 și urm. din C. muncii, art. 3, art. 90 ind. 1, art. 93 din Legea nr. 567/2004, modificată.

Prin sentința civilă nr. 1613 din 11 septembrie 2024, Tribunalul Dâmbovița - Secția I Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

În motivarea soluției, instanța a reținut că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, de vreme ce reclamanta este grefier la Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Totodată, tribunalul a statuat că nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 127 alin. (2 ind. 1) raportat la art. 127 alin. (2) C. proc. civ., întrucât pârâți nu sunt instanțe de judecată, dispozițiile art. 127 alin. (3) din același cod vizând doar procurorii, nu și parchetele și nu trimit și la dispozițiile art. 127 alin. (2 ind. 1) C. proc. civ.

A apreciat instanța că, de vreme ce reclamanta funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, aceasta poate sesiza instanța competentă potrivit dreptului comun în materie, respectiv Tribunalul București, instanță în circumscripția căreia se află locul său de muncă.

2. Prin sentința civilă nr. 8131 din 19 decembrie 2024, Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis la rândul său excepția necompetenței teritoriale, invocată de reclamantă, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, în consecință, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență, sens în care a suspendat cauza.

Pentru a hotărî astfel, instanța, ținând cont de faptul că reclamanta are calitatea de grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a reținut incidența dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., astfel cum au fost interpretate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 7/2016 în soluționarea recursului în interesul legii.

Astfel, s-a apreciat că Tribunalul Dâmbovița a fost legal învestit cu soluționarea cauzei, ca instanță de același grad aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află parchetul la care își desfășoară activitatea reclamanta.

3. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a Civilă la 31 ianuarie 2025.

Constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., ivit între două instanțe care și-au declinat reciproc competența să judece litigiul, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița – Secția I Civilă, pentru următoarele considerente:

Între părți s-a declanșat un litigiu asimilat conflictelor de muncă, supus, potrivit regulii de drept comun, dispozițiilor art. 269 din C. muncii, care partajează competența de soluționare a unor astfel de litigii între tribunalul de la domiciliul/reședința reclamantului și cel în circumscripția căruia acesta își are locul de muncă, ori, după caz, sediul.

Potrivit criteriilor enunțate, în cauză, competența ar reveni Tribunalului București, în raport cu domiciliul reclamantei și locul de muncă.

Însă, reclamanta, grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a învestit Tribunalul Dâmbovița, împrejurare care impune verificarea incidenței ipotezelor reglementate de prevederile art. 127 C. proc. civ., în forma aplicabilă la data inițierii procesului.

Potrivit alin. (1) al art. 127 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, „Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea”.

Textul de lege evocat instituie o competență exclusivă în favoarea unei instanțe de același grad din circumscripția unei curți de apel învecinate, incidentă când reclamantul are calitatea de judecător, într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia

Deopotrivă, textul alin. (3) al art. 127 din același cod extinde aplicabilitatea acestei norme și în cazul grefierilor din cadrul instanțelor și parchetelor.

În acest sens a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 7/2016, prin care s-a stabilit că art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noțiunii de ,,grefier”, în sensul că este aplicabil și în cazul personalului auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanțele judecătorești.

Pornind de la statuările cu caracter obligatoriu anterior evocate, față de calitatea reclamantei de grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cerințele pentru stabilirea competenței în raport cu dispozițiile imperative ale art. 127 alin. (1) C. proc. civ., reclamanta desfășurându-și activitatea în cadrul parchetului de pe lângă instanța de fond competentă să judece pricina dedusă judecății.

Așa fiind, constatând că Tribunalul Dâmbovița se află în circumscripția Curții de Apel Ploiești, învecinată Curții de Apel București în a cărei rază teritorială se găsește Tribunalul București, pe lângă care funcționează unitatea de parchet în cadrul căreia reclamanta activează în calitate de grefier, Înalta Curte reține că sesizarea primei instanțe s-a realizat în mod corect în temeiul dispozițiilor art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., opțiunea reclamantei consolidând competența teritorială a instanței inițial învestite în mod definitiv.

De aceea, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea primei instanțe sesizate de reclamantă, respectiv a Tribunalului Dâmbovița – Secția I Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița – Secția I Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 martie 2025.