Seismic building co-ownership tort claim: appeal annulled as untimbrated due to failure to pay judicial stamp tax for the current procedural cycle

Asupra recursul dedus judecăţii, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, sub nr. x/3/2017, la 20 septembrie 2018, reclamanţii A, B și C, prin mandatar D, au solicitat instanţei obligarea pârâtei Societatea Națională a Sării S.A. la repararea prejudiciului cauzat reclamanţilor, constând în contravaloarea cuantumului chiriei lunare neîncasate, de 7672 euro/lună, calculată începând cu data de 1.01.2015 şi până la data pronunţării de către instanţă a unei hotărâri definitive, pentru imobilul proprietatea reclamanţilor, format din parter si 3 etaje, situat în Bucureşti, Calea (...), sector 1.

Prin încheierea din 22 iunie 2018, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, a admis excepţia necompetenţei funcţionale a acestei secţii şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea uneia dintre Secţiile a III-a, a IV-a sau a V-a civile a Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă, sub nr. x/3/2017.

Sentința Tribunalului București, Secția a V-a civilă

Prin sentinţa civilă nr. 27 din 7 ianuarie 2021, pronunţată de Tribunalul București, Secția a V-a civilă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanții A, B și C, în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională a Sării S.A.

Decizia Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă

Prin decizia civilă nr. 687A din 4 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă A împotriva sentinţei civile nr. 27 din 7 ianuarie 2021, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a civilă.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Prin decizia civilă nr. 2537 din 7 decembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul declarat de reclamanta A împotriva deciziei civile nr. 687A din 4 mai 2022 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă; a fost casată decizia atacată și cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași curți de apel.

Decizia Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă, în rejudecare

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă sub nr. x/3/2017.

Prin decizia civilă nr. 329A din 19 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă A împotriva sentinţei civile nr. 27 din 7 ianuarie 2021, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă Societatea Națională a Sării S.A. și intimații reclamanți B și C.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, a declarat recurs, neîntemeiat în drept, reclamanta A.

Recurenta susține că prin hotărârea atacată a fost încălcat principiul rolului activ al instanței.

Învederează că instanţa de apel nu a reținut corect situația de fapt și a ignorat susținerile din cererea de chemare în judecată și întâmpinare, precum și înscrisurile depuse la dosar, din care rezultă că în anul 2009, data achiziționării imobilului, acesta nu era înscris în lista imobilelor cu risc seismic, întrucât pârâta a ascuns situația reală, despre care avea cunoștință încă din anul 2001, când a fost întocmit un raport de expertiză.

Cu referire la înscrisurile depuse la dosar, arată că a făcut dovada faptului că starea avansată de degradare a clădirii și imposibilitatea de exploatare a acesteia sunt imputabile pârâtei, toate demersurile pentru consolidarea clădirii fiind efectuate exclusiv de recurentă, deși obligația legală în acest sens aparținea și pârâtei.

Instanța de apel a reţinut greșit, cu titlu de acțiuni ale pârâtei, aspecte neconcretizate în fapt și chiar ilegale, anterioare perioadei pentru care se solicită antrenarea răspunderii civile delictuale. În acest sens, arată că nu constituie un demers serios împrejurarea că pârâta și-a exprimat intenția de a oferta pe reclamantă cu suma de 500.000 euro pentru a cumpăra imobilul, întrucât această ofertă nu a fost confirmată de AGA, iar mandatul acordat d-nei D, de a lucra în interesul pârâtei, nu a fost acceptat de recurentă, fiind în dezacord cu legislația care guvernează competențele în conducerea unei societăți comerciale.

În aprecierea probatoriilor, curtea de apel a ignorat demersurile legale concretizate în notificări și cereri de chemare în judecată, formulate de reclamantă, însă a dat eficiență unui înscris reprezentat de o corespondență prin email, transmis anterior perioadei pentru care se solicită antrenarea răspunderii civile delictuale și anterior punerii în întârziere a pârâtei cu privire la inacțiunea sa în respectarea obligațiilor ce incumbă proprietarului unui imobil cu risc seismic I.

Instanța de apel s-a aflat în eroare și cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul prevăzut de art. 1349 C. civ., al imposibilității valorificării economice a imobilului, fiind evidentă existența faptei ilicite cauzate de lipsa de întreținere a imobilului, degradarea acestuia fiind imputabilă pârâtei.

Prin decizia recurată a fost nesocotit tot probatoriul administrat, instanța de apel înlăturând, în mod nejustificat, înscrisurile care dovedesc că cele două subsoluri au fost inundate și pârâta nu a întreținut partea sa din imobil. Recurenta afirmă că starea de degradare a părții de clădire aflate în proprietatea exclusivă a pârâtei nu a fost negată de aceasta nici prin întâmpinarea formulată, nici în cadrul probei cu interogatoriu. În aceste condiții, nu se poate reține teza instanței, potrivit căreia nu s-a făcut dovada inundării celor două subsoluri, respectiv că această situație de fapt a condus la degradarea clădirii într-o asemenea manieră încât pericolul de prăbușire este unul iminent.

Mai arată că instanța de apel a reținut greșit că nu există legătură de cauzalitate între fapta imputată pârâtei și prejudiciu întrucât cauza imposibilității valorificării economice a imobilului este fapta ilicită constând în lipsa de întreținere a acestuia.

Susține că oferta de cumpărare a părții de clădire proprietatea pârâtei nu o poate absolvi pe aceasta de obligațiile sale legale cu privire la urgența luării unor măsuri pentru consolidarea imobilului.

Învederează că prejudiciul constând în lipsa de folosință a imobilului este cert, iar expertul desemnat în cauză trebuia să cuantifice această lipsă de folosință prin raportare la o clădire consolidată și pusă în valoare. Arată că prin raportul de expertiză s-a reținut că nu există o valoare a lipsei de folosință pentru perioada 4.02.2016-5.12.2017, având în vedere încadrarea în clasa I de risc seismic, însă expertul nu a avut în vedere dispozițiile Legii nr. 50/1991 cu privire la acordul tuturor proprietarilor construcției, având scopul obținerii autorizațiilor legale pentru proiectarea și executarea lucrărilor de intervenție, în vederea reducerii riscului seismic, și nici faptul că acordul pârâtei, dat pentru proiectarea și executarea lucrărilor de intervenție, a fost autentificat la 5 decembrie 2017.

Apreciază că, în evaluarea prejudiciului, nu poate fi opusă recurentei situația construcției, generată chiar de fapta ilicită a pârâtei, săvârșită cu vinovăție, prin nerespectarea obligațiilor ce îi incumbau, potrivit art. 2 din Legea nr. 282/2015 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 20/1994 vizând proiectarea lucrărilor de intervenție și execuția acestor lucrări.

Consideră că sunt neîntemeiate concluziile raportului de expertiză din varianta 2, potrivit cărora contravaloarea lipsei de folosință este de 118.063 euro, dacă instanța consideră că proprietarii ar fi trebuit să se conformeze dispozițiilor art. 6 lit. a) și b) din O.G. nr. 20/1994, și arată că toate acțiunile necesare și legale pentru proiectarea și executarea lucrărilor de intervenție, în vederea reducerii riscului seismic al construcțiilor, sunt în sarcina proprietarilor acestor construcții.

Susține că, în speță, sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1349 C. civ., pârâta urmând a fi obligată la repararea prejudiciului întrucât niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei credințe, astfel cum prevede art. 15 C. civ.

Învederează că fapta ilicită a pârâtei este aceea de a nu se îngriji de bunul deținut în proprietate, aducând, astfel, atingere dreptului de folosință al recurentei care nu a mai putut culege fructele bunului. Relativ la vinovăție, arată că înscrisurile anexate dovedesc demersurile efectuate de recurentă. Apreciază că prejudiciul este cert, în cuantum de 7672 euro/lunar, sumă pe care recurenta o încasa cu titlu de chirie până la dezafectarea clădirii, iar raportul de cauzalitate rezultă din inacțiunea pârâtei.

Apărările formulate

Prin întâmpinare, intimata Societatea Națională a Sării S.A. a susţinut că recurenta nu a indicat normele de drept material încălcate de instanţa de apel.

Pe fondul recursului, a învederat că, din probele administrate, reclamanta A nu a dovedit îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 1349 C. civ.

Relativ la solicitarea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, susţine că nu a fost făcută dovada îndeplinirii condiţiilor art. 451 alin. (1) C. proc. civ., iar, în măsura în care se va face dovada existenţei şi întinderii acestora cheltuieli, solicită aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din acelaşi act normativ.

8. Procedura de filtru

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reţinut că recursul declarat de reclamanta A împotriva deciziei civile nr. 329A din 19 martie 2024, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă este declarat în termen procedural, este admisibil, iar criticile formulate de reclamanta A, în măsura în care nu se referă la situația de fapt și probele administrate, pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Totodată, s-a reţinut că recurenta nu a făcut dovada plăţii taxei judiciare de timbru stabilite în această fază procesuală, la dosar fiind depusă copia dovezii plăţii taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina acesteia în recurs, în primul ciclu procesual.

În condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor pentru a formula, în scris, un punct de vedere.

Intimata a formulat un punct de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, prin care a invocat excepţia de netimbrare a recursului.

Prin rezoluția din 13 noiembrie 2024, a fost fixat termen de judecată la 16 ianuarie 2025, în camera de consiliu, pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat excepţia de netimbrare a recursului şi a reţinut cauza în pronunţare asupra acestei excepţii.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul în raport de excepţia de netimbrare, a cărei analiză este prioritară faţă de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, „acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă.”

Dispoziţiile art. 33 alin. (1) din actul normativ mai sus menţionat prevăd că „taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat”, iar pentru situaţia în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, „reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.”

Art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că „la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii.” Potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, neîndeplinirea acestei cerinţe este sancţionată cu nulitatea.

În speţă, prin rezoluţia din 19 iunie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă, a stabilit că, pentru soluţionarea recursului, recurenta A datorează taxă judiciară de timbru, în cuantum de 5718,28 lei, în temeiul art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin adresa comunicată recurentei la 9 iulie 2024 (fila 24), a fost adus la cunoştinţa acesteia cuantumul taxei judiciare de timbru datorate, precum şi faptul că are obligaţia depunerii acesteia, sub sancţiunea anulării recursului, ca netimbrat.

Prin aceeaşi rezoluţie, i s-a pus în vedere că are posibilitatea să formuleze cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la data comunicării acesteia, în condiţiile prevăzute de art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, precum şi cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, conform art. 39 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Înalta Curte constată că recurenta a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 5784 lei, stabilită în sarcina sa în recurs, în primul ciclu procesual, nefiind făcută dovada îndeplinirii obligaţiei legale privind plata taxei judiciare de timbru pentru soluţionarea recursului în acest ciclu procesual.

Neplata taxei judiciare de timbru a fost apreciată de către legiuitor ca reprezentând o cauză de nulitate extrinsecă actului de procedură, astfel cum reiese din conţinutul art. 174 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia „Nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă”.

Înalta Curte, reţinând că nu a fost făcută dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanţă, va anula, ca netimbrat, recursul declarat de

reclamanta A împotriva deciziei civile nr. 329A din 19 martie 2024, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanta A împotriva deciziei civile nr. 329A din 19 martie 2024, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 ianuarie 2025.