Nullity of notarized property sale via res judicata as evidentiary presumption; scope of legality review in civil appeal

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin acţiunea înregistrată la 17 iulie 2018, pe rolul Tribunalului Cluj, reclamantul A a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B, C şi D, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub număr 295/10.02.2015, încheiat între reclamant şi pârâţii E, având ca obiect imobilul situat în Cluj Napoca, strada (...), între părţi neexistând anterior vreun raport obligațional; să se dispună restabilirea situaţiei anterioare prin radierea dreptului de proprietate şi de folosinţă a pârâţilor E înscris în CF; să se dispună reînscrierea dreptului de proprietate/dreptului de folosinţă asupra imobilelor-construcţii şi teren, în favoarea reclamantului cu titlu de moştenire.

Prin sentinţa civilă nr. 615/F/CC din 29 august 2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, a fost admisă cererea de strămutare şi s-a dispus strămutarea dosarului de la Tribunalul Cluj la Tribunalul Maramureș.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1447 din 20 decembrie 2018, Tribunalul Maramureș – Secţia I civilă a admis, în parte, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului D.

A respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâtul D, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă cu privire la cererile prin care se solicită a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr 295/10.02.2015 de notar public F şi restabilirea situaţiei anterioare prin rectificarea înscrierii de carte funciară în sensul radierii dreptului de proprietate şi de folosinţă a pârâţilor din cartea funciară (...) Cluj Napoca (CF vechi (...) Someşeni) şi reînscrierea dreptului de proprietate şi de folosinţă asupra imobilului obiect al contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 295/2015 în favoarea reclamantului cu titlu de drept moştenire.

A admis excepţia autorităţii de lucru judecat.

A respins acţiunea formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâţii B şi C, constatând autoritatea de lucru judecat.

A respins acţiunea formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâtul D, în privinţa cererii de a constata că unicul raport obligațional a fost de împrumut între reclamantul A şi pârâtul D, constatând autoritatea de lucru judecat.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în primul ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 663/A din 9 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea – Secţia I civilă, au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de reclamantul A şi de pârâtul D împotriva sentinţei civile nr. 1447 din 20 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Maramureș – Secţia I civilă.

Au fost obligaţi apelanţii la plata a câte 4.889,5 lei fiecare, cheltuieli de judecată în apel, în favoarea intimatului-pârât B.

4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia civilă nr. 2464 din 19 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de reclamantul A şi de pârâtul D împotriva deciziei mai sus-menţionate, care a fost casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

5. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în al doilea ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 833/A din data de 24 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/117/2018*, au fost admise apelurile civile declarate de apelanţii A şi D, în contradictoriu cu intimaţii B şi C, împotriva sentinţei civile nr. 1447/20.12.2018, pronunţată de Tribunalul Maramureş, care a fost anulată în parte şi a fost fixat termen pentru judecarea pe fond a cauzei.

Prin decizia civilă nr. 1150/A/2022 din data de 06 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul A.

A obligat reclamantul la plata către pârâţii B şi C a sumei de 8121,62 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.

6. Recursul declarat în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1150/A/2022 din data de 06 iulie 2022, a declarat recurs reclamantul A.

În cuprinsul cererii de recurs, întemeiate pe ipoteza de nelegalitate prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat, în esenţă, următoarele aspecte:

A susţinut că, la pronunţarea hotărârii atacate, instanţa de apel a încălcat norme de procedură, respectiv prevederile art. 431 şi art. 501 C. proc. civ., atunci când a recunoscut autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor făcute prin decizia nr. 447/07.06.2018, pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/117/2016, cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părţi pentru petitul de constatare/anulare a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 295/10.02.2015 de BNP F, capătul de cerere privind nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nefiind soluţionat pe fond de către prima instanţă în litigiul respectiv, curtea de apel nefiind învestită cu verificarea asupra soluţiei date pe acest capăt de cerere.

Astfel, recurentul a arătat că, în dosarul nr. x/117/2016, Curtea de Apel Suceava nu s-a limitat la a verifica îndeplinirea condiţiilor stabilite pentru critica referitoare la admiterea acţiunii de simulaţie, ci a făcut aprecieri inclusiv cu privire cererea vizând constatarea/anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 295/10.02.2015.

Drept urmare, recurentul a apreciat că interpretările pe care Curtea de Apel Oradea le-a făcut în legătură cu lipsa cauzei, ca urmare a lipsei scopului imediat, respectiv a intenţiei de a vinde şi a contraprestației, neplata preţului etc. reprezintă considerente ce nu au avut legătură cu judecata limitelor apelului formulat în dosarul nr. x/117/2016 şi, prin urmare, lor nu le este ataşată autoritatea de lucru judecat, nefiind obligatorii în litigiul de faţă.

Pretinde că instanţa nu a înţeles să ofere o proprie analiză a susţinerilor sale referitoare la anularea/nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, că se impune admiterea recursului, în baza prevederilor art. 497 C. proc. civ., casarea deciziei şi trimiterea apelului spre rejudecare, deoarece fondul cauzei a rămas necercetat.

A doua critică formulată se referă la nerespectarea dreptului la apărare, prin neanalizarea de către instanţa de apel a unor probe relevante pentru soluţionarea cauzei, respectiv înscrisurile depuse de recurent: hotărâri penale, cazierul judiciar şi hotărârea de reabilitare, toate privitoare la intimatul B, clauza din contract privitoare la termenul de 1 an pentru a mai locui în imobil şi a utilizării prezumţiilor simple.

Sub acest aspect, a arătat că, atunci când se invocă preţul fictiv ca şi motiv de nulitate, cum este cazul în speţă, este admisibil orice mijloc de probă, întrucât se invocă un comportament ilicit al părţilor în procesul de încheiere al contractului de vânzare-cumpărare.

Or, intimaţii E nu au plătit acest preţ şi nici nu deţineau o asemenea sumă, fiind în imposibilitate obiectivă de a aduna bani din muncă, fapt dovedit prin înscrisurile de la dosar, însă, în considerentele hotărârii recurate, nu se regăseşte şi analiza acestor înscrisuri.

În opinia recurentului, argumentarea unei soluţii, cu ignorarea probelor încuviinţate şi administrate la cererea părţilor, nu reprezintă o examinare efectivă a problemei de drept deduse judecăţii, determinând, în cele din urmă, încălcarea dreptului la apărare al părţii defavorizate şi un tratament inegal creat părţilor în exerciţiul drepturilor procedurale, fiind încălcate astfel prevederile art. 264 alin. (1) şi art. 9 alin. (2) C. proc. civ.

Cea de-a treia critică formulată se referă la o insuficientă cercetare a cauzei sub aspectul stării de fapt şi de drept, nefiind analizate de către instanţa de apel aspectele esenţiale dovedite prin înscrisurile arătate supra.

A arătat recurentul că temeiul prezentei acţiuni constă în nestabilirea bilaterală a unui preţ (mult mai mic decât preţul de circulaţie din anul 2015) şi, pe cale de consecinţă, a neplăţii acestuia, respectiv preţul fictiv.

Totodată, recurentul face trimitere la prevederile art. 1235 C. civ. considerând că, prin decizia pronunţată, instanţa de apel nu a lămurit adevăratele raporturi juridice dintre părţi, în condiţiile în care susţinerile şi probele acestuia (hotărâri penale, cazierul judiciar şi hotărârea de reabilitare, toate privitoare la intimatul B; clauza din contract privitoare la termenul de 1 an pentru a mai locui în imobil şi a utilizării prezumţiilor simple) nu au fost examinate suficient, aşa încât, procedând în această modalitate, au fost încălcate principiul disponibilităţii, cel al contradictorialităţii şi cel al rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului.

7. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant D a depus întâmpinare, prin care a învederat că este de acord cu recursul declarat în cauză, astfel cum a fost motivat, considerând că nu s-a stabilit, în mod clar, nici dacă preţul indicat de 112.00 euro a fost unul formal, cum nu s-a stabilit, în mod clar, nici situaţia de fapt, fiind astfel încălcate principiile aflării adevărului şi cel al legalităţii.

Intimaţii-pârâţi B şi C au depus întâmpinare, prin care au solicitat anularea, în parte, a recursului, respectiv a motivului de recurs privind încălcarea dreptului la apărare, întrucât nu referă critici de nelegalitate, ci de netemeinicie, şi respingerea recursului, ca nefondat.

Aceiaşi intimaţi au formulat şi note scrise prin care au solicitat respingerea apărărilor formulate de intimatul D.

De asemenea, recurentul A a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de intimaţii B şi C, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, întrucât motivele de casare invocate se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctele 5, 6 şi 8 C. proc. civ., şi respingerea apărărilor formulate, ca nefondate.

8. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2024, completul de filtru a admis în principiu recursul, fiind respinsă excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, şi fiind stabilit termen în şedinţă publică, pentru judecata acestuia.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul de faţă, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., „recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile”, iar, conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., „cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiată recursul şi dezvoltarea lor”. Din coroborarea acestor dispoziţii legale, rezultă că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual.

Se constată că recurentul-reclamant a respectat aceste exigenţe legale, din moment ce unele dintre argumentele invocate prin memoriul de recurs se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. Referitor la acele critici care vizează netemeinicia deciziei recurate, legate de neanalizarea probelor, stabilirea situaţiei de fapt dedusă judecăţii, precum şi referitor la plata preţului, acestea nu pot fi analizate, întrucât în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate în faţa instanţelor de fond sau reevaluarea situaţiei de fapt.

Invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut, sub un prim aspect, că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură, anume a încălcat prevederile art. 431 alin. (2) şi art. 501 C. proc. civ., atunci când a recunoscut autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor făcute prin decizia nr. 447/07.06.2018, pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/117/2016, cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părţi, pentru petitul de constatare/anulare a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 295/10.02.2015 de BNP F.

Această critică este nefondată.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, din lecturarea hotărârii recurate rezultă că atunci când a analizat motivele de nulitate invocate de reclamant în prezenta cauză, privind lipsa cauzei ca urmare a lipsei scopului imediat, respectiv a intenţiei de a vinde şi a contraprestației, caracterul simulat al contractului, neplata preţului, preţul fictiv sau derizoriu, instanţa de apel a avut în vedere probele ce au fost administrate în mod nemijlocit în cauză: interogatoriile luate părţilor din proces; declaraţiile martorilor G, H, I; înscrisul depus la dosar în data de 25.01.2022 de notarul public F, care a întocmit contractul de vânzare-cumpărare, actele din dosarul penal nr. x/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca etc.

Instanţa de apel a reţinut ca mijloc de probă, alături de celelalte probe, doar aspectele soluţionate definitiv prin decizia civilă nr. 447/07.06.2018, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, prin care a fost respinsă cererea reclamantului privind constatarea simulaţiei (pagina 12 din decizie).

În consecinţă, prin decizia recurată instanţa de apel nu a respins acţiunea reclamantului ca urmare a autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 447/07.06.2018, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, ci doar a relevat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, consacrat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care se referă la imposibilitatea de a statua diferit asupra modului în care anterior au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi.

Nu au fost încălcate nici prevederile art. 501 C. proc. civ., întrucât prin decizia de casare nu s-a stabilit încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, prevăzut de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., aşa cum în mod greşit pretinde recurentul, ci instanţa de recurs a reţinut că, în cauză, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 430 C. proc. civ., pentru a putea opera excepția autorității de lucru judecat, „în condițiile în care litigiul anterior, ce a avut ca obiect acțiunea în simulație, respinsă pe motivul inexistenței contraînscrisului, precum și în condițiile în care instanța nu a analizat nici în considerente și nici nu s-a pronunțat prin dispozitivul hotărârii pe constatarea nulității absolute sau anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 295/10.02.2015, nefiind soluționat, nici în tot și nici în parte fondul procesului și nici nu s-a statuat asupra unei excepții procesuale ori asupra altui incident procedural”:

Conform art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Aşadar, autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări procesuale, şi anume aceea de excepţie procesuală (conform art. 431 alin. 1 C. proc. civ.) şi aceea de prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi (conform art. 431 alin. 2 C. proc. civ.).

Dacă în manifestarea sa de excepţie procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 431 alin. (1) C. proc. civ. (obiect, părţi, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit. Această reglementare a autorităţii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure - din nevoia de ordine şi stabilitate juridică - evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti.

Or, în speţă, instanţa de apel a reținut, în mod legal, după analizarea probatoriilor administrate nemijlocit în cauză, și puterea de lucru judecat (mijloc de probă) a aspectelor soluționate în mod definitiv prin decizia nr. 447/07.06.2018 a Curții de Apel Suceava, pronunțată în dosarul nr. x/117/2016, prin care s-a respins cererea formulată de reclamant privind constatarea simulației, motivat de faptul că „motivele de nulitate invocate în prezentul dosar privind lipsa cauzei ca urmare a lipsei scopului imediat, respectiv a intenției de a vinde și a contraprestației, caracterul simulat al contractului, neplata prețului au fost invocate și în susținerea acțiunii în declararea simulației, fiind analizate și înlăturate de către instanță”.

Nici susţinerile recurentului că acele considerente ale instanţei din litigiul anterior referitoare la motivele de nulitate invocate în susţinerea acţiunii în declararea simulaţiei ar fi supraabundente sau indiferente, precum şi cele referitoare la capătul de cerere prin care s-a solicitat a se constata că unicul raport obligațional a fost de împrumut între reclamantul A și pârâtul D nu pot fi primite, fiind prezumat că ceea ce a statuat instanţa de control judiciar în litigiul anterior are valoare de adevăr, care nu mai poate fi contrazis printr-o altă hotărâre.

A doua critică, subsumată tot ipotezei prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se referă la nerespectarea dreptului la apărare, prin neanalizarea de către instanţa de apel a unor probe relevante pentru soluţionarea cauzei şi neîncuviințarea unor probe utile şi necesare soluţionării cauzei (a respins solicitarea de a se cere de la IPJ Mureș fişa de cazier judiciar a intimatului B, de a se cere Ministerului Justiţiei – Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară sentinţele de condamnare a intimatului B în perioada 2003 - 2014) etc.

Însă, aspectele legate de utilitatea, pertinența și concludența probelor propuse a fi administrate în apel nu pot forma obiect al controlului în recurs, întrucât în această cale extraordinară de atac nu are loc o devoluare a fondului, astfel că instanţa de recurs nu are competenţa legală de a repune în discuţie şi de a reanaliza probele administrate, astfel cum urmăreşte, în realitate, recurentul.

Împrejurarea că, în urma aprecierii probelor administrate, instanţa de apel a ajuns la o altă concluzie decât cea susţinută de către recurent pune în discuţie o eventuală greşită stabilire a situaţiei de fapt, critică ce nu poate fi, însă, analizată în recurs, faţă de actuala configurare a cazurilor de nelegalitate. De altfel, art. 264 alin. (2) C. proc. civ. consacră libertatea pe care o are judecătorul în a aprecia asupra forţei probante a materialului probatoriu încuviinţat, acest aspect neputând forma obiectul controlului de legalitate.

Este real că încălcarea normelor de procedură privind încuviinţarea şi administrarea probelor constituie o chestiune de legalitate procedurală, care poate fi supusă controlului instanţei de recurs, din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., însă acest motiv de casare nu este incident în cauză, întrucât recurentul nu critică încălcarea, de către instanţa de apel, a unei norme de procedură prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii, ci măsura de respingere, ca neutilă soluţionării cauzei, a încuviinţării unor probe solicitate de recurent.

Or, în ceea ce priveşte criticile de recurs privitoare la probele administrate sau a căror administrare nu a fost încuviinţată de către instanţele de fond, doar legalitatea (admisibilitatea) probei poate fi cenzurată în recurs, nu şi concludența şi utilitatea probei ori modul în care mijloacele de probă administrate au fost apreciate, pentru a se reţine o anumită situaţie de fapt, instanţa de apel fiind suverană în această privinţă. Cu alte cuvinte, atunci când partea recurentă înţelege să invoce motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a critica neîncuviințarea unei probe pe care o socoteşte concludentă şi utilă, această critică priveşte temeinicia hotărârii atacate, iar nu legalitatea sa, întrucât tinde la substituirea unei aprecieri din partea instanţei de recurs, diferite celei a instanţei de apel.

În privinţa criticilor privind fundamentarea soluţiei pe fapte şi împrejurări pretins nereale sau pe elemente probatorii ocazionale, de ordin subiectiv, scoase din context, ca şi celelalte aspecte concrete expuse sub aspectul situaţiei de fapt stabilite, acestea nu pot fi subsumate acestui motiv de casare, ele vizând, în realitate, modul de apreciere a probelor, ce nu poate fi cenzurat în acest cadru.

În acest context, se reţine că recurentul a invocat formal motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., criticile din memoriul de recurs referitor la încălcarea dreptului la apărare nevizând chestiuni de nelegalitate a deciziei recurate, ci aspecte de netemeinicie, ce nu pot fi cenzurate în calea extraordinară de atac a recursului.

Cu privire la motivele de recurs întemeiate pe ipoteza prevăzută de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere pentru acest motiv de nelegalitate când „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”.

Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care susţin soluţia pronunţată.

Din perspectiva acestui motiv de nelegalitate, se observă că instanţa de apel, în temeiul efectului devolutiv al apelului, a verificat legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe în limitele motivelor de apel formulate de apelanta-pârâtă, ţinând cont de dispoziţiile art. 476 - 479 C. proc. civ., răspunzând tuturor criticilor şi argumentând pe larg soluţia de respingere a apelului.

Prin urmare, se reţine că decizia atacată cu recurs cuprinde motivele de fapt și de drept în temeiul cărora judecătorii și-au format convingerea, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Astfel, argumentele inserate în cuprinsul deciziei atacate sunt în sensul reţinerii caracterului nefondat al acţiunii reclamantului-recurent.

În vederea soluţionării cererii, instanţa a administrat probele testimoniale solicitate de reclamant şi pârâţi, au fost luate interogatorii la părţile din proces, au fost avute în vedere înscrisurile depuse de părţi, precum şi răspunsul dat de notarul public F din Cluj-Napoca, a avut în vedere înscrisurile din dosarul nr. x/117/2016 al Tribunalului Cluj, ataşat la dosarul cauzei, precum şi cele din dosarul penal nr. x/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Clu-Napoca, reţinând relevanţa probelor administrate, iar în urma analizării acestora, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantului, atât în ceea ce priveşte anularea, cât şi în ce priveşte constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare.

Astfel, în cuprinsul celor aproximativ 6 pagini ce constituie motivarea curţii de apel, au fost analizate, punctual, cererile şi apărările formulate de părţi, reiterate parţial şi în cuprinsul memoriului de recurs.

Valorificând aceste considerente, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a răspuns criticilor formulate în apel, a analizat cererea recurentului-reclamant din perspectiva neîntrunirii condițiilor legale referitoare motivele de nulitate şi anulare a contractului de vânzare-cumpărare invocate de reclamant şi a înlăturat susţinerile recurentului-reclamant formulate în apel, cu referire directă la dispozițiile de drept aplicabile în cauză, și a explicat de o manieră convingătoare, prin raportare la situația de fapt astfel stabilită în urma probatoriului administrat, raţionamentul juridic pe care l-a adoptat, de natură a fi realizat controlul judiciar.

Simpla nemulţumire a reclamantului cu privire la soluţia pronunţată ori neînsușirea de către instanţă a argumentelor prezentate de către acesta sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări, în sensul exigenţelor art. 425 C. proc. civ.

Ca atare, nu pot fi primite criticile recurentului în sensul că instanţa de apel nu şi-a motivat hotărârea şi/sau a refuzat să se raporteze la aspecte esenţiale din motivarea cererii de apel cu care era învestită.

Se mai susţine în cererea de recurs că hotărârea este nemotivată, întrucât instanţa de apel nu a analizat motivele de apel ce vizau greşita apreciere a probelor şi nici nu a făcut o analiză completă a probatoriului administrat în virtutea efectului devolutiv al apelului.

Se observă, însă, că instanţa de apel a făcut trimitere la probele care i-au format convingerea că acţiunea reclamantului este nefondată.

Pe de o parte, prin acest motiv de recurs, recurentul încearcă o reinterpretare a probatoriilor pentru a se reţine o altă situaţie de fapt decât cea pe care instanţa anterioară a stabilit-o deja, aspecte de netemeinicie care nu pot fi analizate în calea de atac a recursului, cale de atac extraordinară care poate viza doar motivele de nelegalitate, strict şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe de altă parte, motivarea unei hotărâri trebuie înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

Înlăturarea unei apărări contrare situației de fapt reținute nu presupune respingerea fiecărui argument în parte, dacă acesta nu corespunde situației reținute. De asemenea, în practica judiciară, inclusiv din perspectiva jurisprudenţei, s-a arătat în mod constant că nu este necesar ca, în economia considerentelor, instanța să răspundă în mod punctual fiecărui argument, acestea putând fi grupate în funcție de teza căreia i se subscriu pentru a fi dezvoltat un raționament unic.

Or, din verificarea considerentelor deciziei atacate rezultă că instanța de apel a motivat judicios soluţia pronunţată înlăturând susținerile reclamantului, neputându-se reproșa acesteia că nu a răspuns concret unor motive de apel, motiv pentru care vor fi respinse criticile vizând incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Este cert, raportat la cele arătate mai sus şi consemnate în considerentele hotărârii atacate, că instanţa şi-a motivat în mod corespunzător soluţia adoptată, aceasta fiind în concordanţă cu actele şi lucrările dosarului şi textele legale incidente în cauză.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentul-reclamant în coroborare cu ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că acest caz de casare este invocat formal, fiind invocată aplicarea greşită a normelor de drept material, din perspectiva neanalizării şi interpretării greşite a situaţiei de fapt şi a probatoriilor administrate şi a celor neîncuviințate, pentru a se reţine o altă situaţie de fapt decât cea pe care instanţa anterioară a stabilit-o deja, critici de netemeinicie ce nu pot fi analizate în calea de atac a recursului, astfel cum s-a antereferit.

În consecinţă, hotărârea pronunţată de curtea de apel este legală şi nu este afectată de niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul, ca nefundat.

Constatând că sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 451-453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurentul-reclamant să plătească intimaţilor-pârâţi B şi C suma de 3.105 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat şi cheltuieli de cazare şi de transport, dovedite a fi efectuate în recurs prin documentele justificative depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A împotriva deciziei civile nr. 1150A din 6 iulie 2022 a Curţii de Apel Oradea, Secţia I civilă.

Obligă pe recurentul-reclamant la plata sumei de 3.105 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimaţii-pârâţi B şi C.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 martie 2024.