Jurisdiction over provisional child-residence measures assigned to Bucharest court where child's stable residence remained despite brief maternal move.

I Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti la data de 14 ianuarie 2025, reclamantul A a solicitat, pe calea ordonanţei preşedinţiale, pronunţarea unei hotărâri în contradictoriu cu pârâta B, prin care să se dispună exercitarea autorității părintești în comun, de către ambii părinți, faţă de minora C, născută la data de (...), stabilirea domiciliului minorei la domiciliul tatălui, iar în subsidiar stabilirea unui program de legături personale cu minora.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 194, art. 453, art. 996 şi urm. C. proc. civ., art. 483, art. 496 alin. (3), art. 499, art. 503, art. 398, art. 505, art. 529-530, art. 513 - 534 C. civ. şi prevederile Legii nr. 272/2004.

I.2 Hotărârile care au generat conflictul

I.2.1. Prin sentinţa civilă nr. 783 din 6 februarie 2025, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, Secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale invocată de pârâtă şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere obiectul cererii de chemare în judecată și anume ordonanță președințială privind soluționarea neînțelegerilor dintre părinți cu privire la exercițiul drepturilor părintești, cereri privind ocrotirea persoanei fizice.

Astfel, a reţinut că în cauză competența aparține instanței de la domiciliul sau reședința persoanei ocrotite, având în vedere caracterul absolut al competentei teritoriale reglementate prin prevederile art. 94 pct. 1 lit. a) rap. la art. 114 alin. (1) C. proc. civ., precum şi dispoziţiile art. 129 alin. (1) pct. 3 raportat la art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Aşadar, având în vedere că minora locuieşte cu mama sa în municipiul Piteşti, jud. Argeş, aspect constatat de către reprezentanţii autorităţii tutelare și cunoscut de către tată astfel cum a arătat în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi reținând că Judecătoria Piteşti este instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reședința minora, în calitate de persoana ocrotită cu privire la care se solicită luarea măsurilor ce fac obiectul demersului judiciar al reclamantului, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a apreciat că este competentă teritorial să soluţioneze pricina Judecătoria Piteşti.

I.2.2. Prin sentinţa civilă nr. 1352 din 26 februarie 2025, Judecătoria Piteşti, Secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale invocată de reclamant prin note scrise, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu soluţionarea cauzei şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a apreciat, în urma coroborării probatoriului administrat, că locuinţa statornică a minorei se află în municipiul Bucureşti, în sectorul 3, unde aceasta a locuit încă de la naştere alături de părinţii săi şi unde se află unitatea şcolară pe care o frecventează.

De asemenea, a reţinut că doar ca urmare a deciziei unilaterale a pârâtei minora nu s-a mai întors în municipiul Bucureşti după terminarea vacanţei de iarnă.

În consecinţă, a apreciat că la data introducerii cererii pe rolul instanţelor judecătoreşti, 14 ianuarie 2025, locuinţa minorei era în municipiul Bucureşti, sens în care a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

În speţă, Înalta Curte constată că instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a cauzei având ca obiect ordonanţă preşedinţială, pe calea căreia s-a solicitat, să se dispună exercitarea autorității părintești în comun, de către ambii părinți, faţă de minora C, născută la data de (...), stabilirea domiciliului minorei la domiciliul tatălui, iar în subsidiar stabilirea unui program de legături personale cu minora.

Astfel, ambele instanţe au reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 114 C. proc. civ., însă au apreciat diferit cu privire la locuinţa minorei. Pe de o parte, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a avut în vedere că minora locuieşte cu mama sa în municipiul Piteşti, judeţul Argeş. Pe de altă parte, Judecătoria Piteşti a avut în vedere că, la data introducerii cererii de chemare în judecată, 14 ianuarie 2025, locuinţa minorei era în municipiul Bucureşti, sectorul 3, unde minora a locuit de la naştere şi unde se află şi unitatea de învăţământ a acesteia.

Înalta Curte constată că obiectul acţiunii îl constituie cererea prin care reclamantul A a solicitat pe calea ordonanţei preşedinţiale, să se dispună exercitarea autorității părintești în comun, de către ambii părinți, faţă de minora C, născută la data de (...), stabilirea domiciliului minorei la domiciliul tatălui, iar în subsidiar stabilirea unui program de legături personale cu minora.

De asemenea, reţine că ocrotirea minorului se realizează prin părinţi, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 106 alin. (1) C. civ., iar potrivit art. 107 din acelaşi Cod procedurile privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competenţa instanţei de tutelă şi de familie stabilite potrivit legii.

Conform art. 76 din Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, „judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori şi familie vor îndeplini rolul de instanţe de tutelă şi familie, având competenţa stabilită potrivit Codului civil, Codului de procedură civilă, prezentei legi, precum şi reglementărilor speciale în vigoare”.

Dispoziţiile art. 114 C. proc. civ. stipulează că „dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită”.

Sintagma „cereri privind ocrotirea persoanei fizice” include şi cererea vizând ocrotirea minorului prin părinţi, în sensul art. 106 alin. (1) teza I C. civ., respectiv cererile care decurg din autoritatea părintească reglementată de Titlul IV din Cartea a II-a „Despre familie” din Codul civil.

Normele legale incidente exercitării autorităţii părinteşti şi stabilirii domiciliului minorului nu se regăsesc în capitolul destinat ocrotirii persoanei fizice, ci ulterior în Titlul VI al cărţii a II-a. Însă, la art. 486 C. civ. se dispune că, ori de câte ori există neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, instanţa de tutelă, după ce îi ascultă pe părinţi şi luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială, hotărăşte potrivit interesului superior al copilului.

Aşadar, s-a constatat că, potrivit Codului Civil, cererile în materie de exercitare a autorităţii părinteşti şi stabilire a domiciliului revin în competenţa de soluţionare a instanţei de tutelă. Fiind o cerere care vizează ocrotirea minorului şi care se soluţionează de instanţa de tutelă, în mod evident sunt aplicabile în materie de competenţă regulile edictate la art. 114 C. proc. civ.

Pe de altă parte, potrivit art. 5 din Convenţia de la Haga privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea, executarea şi cooperarea cu privire la răspunderea părintească şi măsurile privind protecţia copiilor, ratificată prin Legea nr. 361/2007, autorităţile judiciare sau administrative ale statelor contractante de la reşedinţa obişnuită a copilului au competenţa de a lua măsuri de protecţie a persoanei copilului sau a bunurilor acestuia.

Având în vedere dispoziţiile art. 114 C. proc. civ. mai sus citate, Înalta Curte constată că, pentru cererea reclamantului care are ca obiect exercitarea autorităţii părinteşti şi stabilirea locuinţei minorei, pe calea ordonanţei preşedinţiale, este reglementată o competenţă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.

Primul alineat al art. 92 C. civ. instituie regula conform căreia minorul care nu a dobândit capacitate deplină de exerciţiu are domiciliul legal la părinţii săi. În partea sa finală textul citat se referă la situaţia în care părinţii nu au un domiciliu comun, prevăzând că domiciliul minorului va fi la acela dintre părinţi la care el locuieşte în mod statornic, regulă care se aplică chiar şi atunci când părinţii nu se înţeleg asupra acestui aspect, până când instanţa de tutelă va decide. Aceleaşi soluţii au fost consacrate şi de dispoziţiile art. 27 alin. (2) din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români („Domiciliul minorului este la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care el locuieşte statornic ori, după caz, la reprezentantul său legal sau la persoana fizică ori juridică la care este încredinţat în plasament”).

Noţiunea de „locuinţă” trebuie înţeleasă ca element de identificare a persoanei fizice, interesând așadar, nu atât locuinţa statornică şi principală, cât adresa unde locuieşte efectiv, susceptibilă a fi probată prin orice mijloc de probă şi lăsată la aprecierea instanţei.

În situaţia concretă a speţei, din examinarea probelor administrate cu privire la locuinţa minorei, Înalta Curte reţine următoarele:

Din susţinerile ambelor părţi, expuse prin cererea de chemare în judecată, prin întâmpinare, dar şi prin note scrise, reiese faptul că până în luna septembrie 2024 minora C a locuit în Bucureşti, (...), sector 3, împreună cu ambii părinţi, iar din septembrie până în decembrie 2024, a locuit împreună cu mama, tatăl mutându-se din domiciliul comun, însă păstrând în permanenţă legătura cu minora.

Începând cu sfârşitul lunii decembrie 2024, pârâta a mers împreună cu minora la Piteşti, iar după perioada sărbătorilor de iarnă nu au mai revenit în Bucureşti. Reclamantul a introdus prezenta cerere de chemare în judecată imediat ulterior, respectiv la data de 14.01.2025.

De asemenea, prin adeverinţa emisă la data de 08 ianuarie 2024 de S.C. D S.R.L./Grădiniţa „E” (fila 15 din dosarul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti), se atestă faptul că minora C frecventează în anul şcolar 2024-2025 Grupa Mică – G din cadrul Grădiniţei E.

La data de 29 ianuarie 2025 (fila 19 din dosarul Judecătoriei Piteşti), pârâta a formulat o cerere de transfer al minorei la grădința G din Piteşti, însă, astfel cum reiese din corespondenţa purtată între pârâtă şi directorul respectivei grădiniţe (fila 21 din dosarul Judecătoriei Piteşti) transferul nu a putut fi efectuat fără acordul tatălui.

Aşadar, în urma coroborării probelor administrate în dosarele celor două instanţe aflate în conflict, Înalta Curte observă că minora a locuit o perioadă mare de timp (de la naştere – anul 2021, până la sfârşitul anului 2024) în Bucureşti, frecventând cursurile grădiniţei din această localitate, perioada de timp locuită în Piteşti, de mai puţin de o lună, nefiind una considerabilă pentru a se putea reţine că locuinţa statornică a acesteia, centrul său de desfăşurare a existenţei, a devenit oraşul Piteşti. Înalta Curte observă că mutarea la Piteşti a minorei a fost de altfel, contestată de tată, prin cererea de chemare în judecată acesta precizând că nu a existat acordul său, decizia de a nu mai reveni în Bucureşti după terminarea vacanţei de iarnă aparţinând pârâtei, mama minorei.

În aceste coordonate, Înalta Curte apreciază că locuinţa efectivă a minorei la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, se află în Bucureşti, sectorul 3, astfel că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea este Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, iar în temeiul art. 135 C. proc. civ. va fi stabilită competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 martie 2025.