Territorial competence for garnishment validation fixed by debtor's domicile at enforcement start

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, în data de 12 ianuarie 2024, sub nr. x/4/2024, creditoarea A GMBH a solicitat, în contradictoriu cu debitorul B şi terţul poprit S.C. C S.R.L., validarea popririi înfiinţate în dosarul de executare nr. x/CI/2016 al SCPEJ D asupra veniturilor debitorului.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că, deşi a fost înfiinţată poprirea în mod legal, terţul poprit nu a consemnat sumele datorate debitorului.

În drept, creditoarea a invocat dispoziţiile art. 789 şi art. 790 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 5548 din 4 aprilie 2024, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect validare poprire în favoarea Judecătoriei Călăraşi.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanța a reținut că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data formulării cererii de executare silită, potrivit cu care instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Totodată, a reţinut că domiciliul debitorului chemat în judecată în acţiunea având ca obiect validare de poprire se afla, în anul 2016 când a fost formulată cererea de executare silită, în satul (...), jud. Călăraşi, motiv pentru care, în temeiul art. 129 C. proc. civ., a apreciat că aparține Judecătoriei Călăraşi competenţa de soluţionare a cererii de validare a popririi ce formează obiectul cauzei.

Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Călăraşi, prin încheierea nr. 59 din 8 iulie 2024, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de validare a popririi, în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 112, art. 127 şi art. 651 C. proc. civ., iar faţă de împrejurarea că domiciliul debitorului este în circumscripţia Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, a declinat competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea acestei instanţe.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul cererii deduse judecăţii îl constituie solicitarea de validare a popririi înfiinţate în dosarul de executare nr. x/CI/2016.

Instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, în sensul că au identificat diferit instanța de executare, în raport de prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. şi de domiciliul debitorului.

Prin încheierea din 03 februarie 2016 emisă de Societatea civilă profesională de executori judecătoreşti C s-a dispus încuviinţarea executării silite a debitorului B, la cererea creditoarei A GmbH, prin administrator E S.R.L., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit f.n./12.12.2010, învestit cu formulă executorie prin încheierea din 15 ianuarie 2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. x/300/2016.

Având în vedere că executarea silită a început la data de 03 februarie 2016, în cauză sunt incidente prevederile Codului de procedură civilă în forma în vigoare la data respectivă.

Referitor la încuviinţarea executării silite, art. 666 C. proc. civ. (forma în vigoare la data începerii executării silite) prevedea următoarele: ,,(2) Executorul judecătoresc se pronunţă asupra încuviinţării executării silite, prin încheiere, fără citarea părţilor. (6) Încheierea prin care s-a dispus încuviinţarea executării silite poate fi supusă controlului instanţei de executare pe calea contestaţiei la executare, în condiţiile legii. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviinţare a executării silite poate fi contestată de către creditor, în termen de 15 zile de la comunicare, la instanţa de executare.”

În aplicarea acestor dispoziţii legale, executarea silită a fost încuviinţată în cauză de către executorul judecătoresc, iar nu de către instanţa de judecată.

Dat fiind că obiectul cauzei îl reprezintă o cerere de validare a popririi, devin incidente dispoziţiile art. 790 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care: „Dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi.”

În ceea ce priveşte instanţa competentă material şi teritorial a soluţiona cererea de validare a popririi, aceasta se stabileşte în raport cu prevederile art. 651 C. proc. civ. (forma în vigoare la data începerii executării silite), potrivit cărora: ,,(1) Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.”

De asemenea, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ., ,,Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenţei instanţei de executare.”

Aşadar, raportat la prevederile legale anterior menţionate, competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect validare poprire aparţine instanţei de executare, şi anume judecătoriei în a cărei circumscripţie a avut domiciliul debitorul la data începerii executării silite.

În cauză, potrivit procesului-verbal din 22 ianuarie 2024, aflat la fila 10 în dosarul primei instanţe sesizate, reiese că, din verificările efectuate în urma accesării bazei de date privind evidenţa persoanelor administrată de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, la data sesizării executorului judecătoresc (03 februarie 2016), debitorul avea domiciliul în sat (...), judeţul Călăraşi, astfel că instanţa de executare este, potrivit legii, Judecătoria Călăraşi.

Împrejurarea că la data formulării cererii de validare a popririi debitorul domiciliază pe raza teritorială a Sectorului 5 București nu prezintă relevanţă în determinarea instanţei de executare, întrucât la data demarării executării silite a fost stabilit pe raza judeţului Călăraşi, iar potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ., schimbarea domiciliului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenţei instanţei de executare.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili că instanţa competentă teritorial a soluţiona cererea de validare a popririi este Judecătoria Călăraşi, ca instanţă de executare, determinată conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Călăraşi.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.