Validity of contract interpretation claims against authentic deeds in cassation: material errors versus legal grounds for appeal

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă în data de 05.02.2018, sub nr. x/211/2018, reclamantul A a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B, obligarea pârâtei să încheie cu acesta un contract autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilele înscrise în Cartea funciară nr. (...) Florești sub A.1 nr. cad. (...), cu destinaţia curţi-construcţii, în suprafaţă de 313 mp, sub A1.1 nr. cad. (...)-C1, casă din cărămidă acoperită cu ţiglă, compusă din 4 camere, bucătărie, baie, hol; în Cartea funciară nr. (...) Florești sub A.1 nr. cad. (...), cu destinaţia curţi-construcţii, în suprafaţă de 400 mp, sub A1.1 nr. cad. (...)-C1, casă familială cu regim de înălţime S+P+M, realizată pe fundaţii continue din beton, structură de rezistenţă din stâlpi din beton armat, planşeu din beton armat peste parter, acoperiş tip şarpantă cu învelitoare din ţiglă, compusă din subsol: pivniţă; parter: bucătărie, baie, cameră, terasă, living room, hol, sas; mansardă: cameră, 2 dormitoare, baie, terasă; Cartea funciară nr. (...) Florești, sub A.1 nr. cad. (...), cu destinaţia curţi-construcţii, în suprafaţă de 458 mp; Cartea funciară nr. (...) Florești sub A.1 nr. cad. (...), cu destinaţia curţi-construcţii, în suprafaţă de 458 mp; Cartea funciară nr. (...) Florești sub A.1 nr. cad. (...), cu destinaţia curţi-construcţii, în suprafaţă de 507 mp, sau, în caz de refuz, hotărârea care se va pronunţa să ţină loc de act apt de întabulare în cartea funciară; a mai solicitat reclamantul a se dispune întabularea dreptului de proprietate al acestuia în cartea funciară, fără cheltuieli de judecată dacă pârâta nu se va opune la admiterea acţiunii.

În drept au fost invocate prevederile Codului civil şi ale Legii nr. 7/1996.

Prin sentinţa nr. 3375 din 09 mai 2018, Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj - Secţia civilă, în data de 16 mai 2018, sub acelaşi număr de dosar.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Cluj

Prin sentinţa nr. 134 din 15 martie 2019, Tribunalul Cluj - Secţia civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de către pârâtă, a admis acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă să încheie cu reclamantul un contract autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilele înscrise în: Cartea Funciară nr. (...) Florești, sub A.1 nr. cad. (...), cu destinaţia curţi-construcţii, în suprafaţă de 313 mp, sub A.1 nr. cad. (...)-C1, casă din cărămidă acoperită cu ţiglă, compusă din 4 camere, bucătărie, baie, hol; Cartea Funciară nr. (...) Florești sub A.1 nr. cad. (...), cu destinaţia curţi-construcţii, în suprafaţă de 400 mp, sub A1.1 nr. cad. (...)-C1, casă familială cu regim de înălţime S+P+M realizată pe fundaţii continue din beton, structură de rezistenţă din stâlpi din beton armat, planşeu din beton armat peste parter, acoperiş tip şarpantă cu învelitoare din ţiglă, compusă din subsol: pivniţă; parter: bucătărie, baie, camera, terasă, living room, hol, sas; mansardă: cameră, 2 dormitoare, baie, terasă; Cartea Funciară nr. (...) Florești sub A.1 nr. cad. (...), cu destinaţia curţi-construcţii, în suprafaţă de 458 mp; Cartea Funciară nr. (...) Florești sub A.1, nr. cad. (...), cu destinaţia curţi-construcţii, pentru preţul de 125.000 euro, din care a rămas un rest de preţ neachitat de 5.000 euro, iar în caz de refuz sentinţa va ţine loc de act apt de întabulare în Cartea Funciară; a dispus întabularea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate al reclamantului, cu titlu de cumpărare; a obligat-o pe pârâtă să achite reclamantului suma de 9.355 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj în primul ciclu procesual

Prin decizia nr. 60/A din 19 mai 2020, Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta B împotriva sentinţei nr. 134 din 15 martie 2019.

4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în primul ciclu procesual

Prin decizia nr. 2518 din 15 decembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă a admis recursul declarat de pârâta B împotriva deciziei nr. 60/A/2020 din 19 mai 2020 a Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilă, pe care a casat-o, şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

5. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj în cel de-al doilea ciclu procesual

Prin decizia nr. 214/A din 26 septembrie 2023, Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă a admis apelul declarat de pârâta B împotriva împotriva sentinţei nr. 134 din 15 septembrie 2019 a Tribunalului Cluj - Secţia civilă, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâta B, şi a respins, ca prescrisă, acţiunea; l-a obligat pe reclamant să plătească pârâtei suma de 26.877 lei, cheltuieli de judecată.

6. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 214/A din 26 septembrie 2023 a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul A.

Subsumat motivului de casare reglementat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat greşita aplicare, de către instanţa de apel, a normelor de drept material în ceea ce priveşte prescripţia dreptului material la acţiune, respectiv dispoziţiile art. 1669 alin. (2) coroborate cu art. 1266-1269 C. civ.

Arată că prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat cu intimata-pârâtă s-a stabilit că încheierea contractului de vânzare-cumpărare va avea loc până la data de 31.07.2016, dată anterioară autentificării antecontractului.

Prevederile art. 1266 C. civ., privind interpretarea contractului, sunt aplicabile tuturor contractelor indiferent de forma prevăzută pentru încheierea acestora.

Este evident că interpretarea contractului autentic trebuie să se facă raportat la exemplarul original semnat de părţi în faţa notarului public şi nu raportat la exemplarele duplicat eliberate de notar după acesta.

În consecinţă, la interpretarea clauzelor antecontractului de vânzare-cumpărare, se va avea în vedere exemplarul original în care este menţionat drept termen de perfectare a contractului autentic de vânzare-cumpărare data de 31.07.2016.

În procesul de interpretare a contractului instanţa nu apelează la prezumţii judiciare, în caz contrar încălcându-se principiul forţei obligatorii a contractului.

Judecătorul trebuie să respecte voinţa reală şi concordantă a părţilor, astfel că intervenţia lui în contract nu poate crea noi obligaţii contractuale sau noi clauze care să modifice regimul juridic aplicabil acestora.

În aceste condiţii instanţa de apel nu poate conchide că în antecontractul de vânzare-cumpărare termenul este incert, motivat de împrejurarea că acesta nu constă într-o dată viitoare, atât timp cât ambele părţi au considerat ca perfectarea contractului autentic de vânzare-cumpărare să aibă loc la o dată viitoare.

Arată că termenul prevăzut pentru perfectarea contractului autentic este în mod eronat menţionat a fi 31.07.2016, având în vedere că actul autentic s-a semnat la data de 24.08.2016.

Menţionează că în situaţia în care termenul care respectă voinţa reală a părţilor era data de 24.08.2016, aşa cum susţine instanţa de apel, practic semnarea antecontractului nu mai era necesară, părţile putând încheia pur şi simplu contractul autentic de vânzare-cumpărare.

Precizează că modalitatea de achitare a preţului constă în stingerea unor datorii ale promitentei-vânzătoare, respectiv că varianta de interpretare a termenului în favoarea acesteia era anul (iar nu ziua sau luna), promitenta-vânzătoare trebuind să execute obligaţia cel mai devreme la data de 31.07.2017, la aproape un an de la semnare, pentru că interpretarea clauzei contractuale nu presupune fixarea unei date, ci a unui interval în care se poate executa obligaţia.

Deci promitentul-cumpărător ar fi putut-o notifica pe promitenta-vânzătoare cu privire la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentic cel mai devreme începând cu data de 31.07.2017.

Mai mult, interpretarea instanţei de apel potrivit căreia termenul de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare autentic este data de 24.08.2016 (moment la care acesta a fost încheiat) modifică nepermis conţinutul antecontractului, făcând lipsit de sens termenul de 15 zile prevăzut de părţi pentru notificarea termenului la care să se încheie contractul de vânzare-cumpărare.

Or, interpretarea contractului nu presupune o intervenţie în sensul creării sau suprimării unor clauze, ci o explicare a clauzelor contractului astfel încât acestea să aibă sens şi să dea efect voinţei părţilor.

În mod corect prima instanţă a reţinut că data până la care se va încheia contractul de vânzare-cumpărare este eronată şi a concluzionat că intenţia părţilor a fost aceea să încheie actul de vânzare-cumpărare până la data de 31.07.2017, întrucât numai aşa ar fi avut sens clauza contractuală.

Dacă antecontractul de vânzare-cumpărare a fost autentificat în luna august 2016, este de domeniul evidenţei că promitenta-vânzătoare nu se putea obliga să încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică la o dată anterioară, respectiv în luna iulie 2016, deoarece în această ipoteză clauza contractuală nu are sens.

Concluzia referitoare la faptul că părţile vor încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică până la data de 31 iulie 2017 este singura interpretare logică a clauzei contractuale, deoarece antecontractul, fiind încheiat în luna august 2016, contractul se putea încheia cel mai repede numai începând cu 31.07.2017.

Potrivit dispoziţiilor art. 1266 C. civ., contractele se interpretează după voinţa concordantă a părţilor, iar nu după sensul literal al termenilor.

Astfel, în situaţia în care există clauze susceptibile de mai multe înţelesuri, potrivit dispoziţiilor art. 1268 C. civ., clauzele susceptibile de mai multe înţelesuri se interpretează în sensul în care se potriveşte cel mai bine naturii şi obiectului contractului.

În cel de-al treilea alineat al aceluiaşi articol s-a prevăzut că esenţial este ca aceste clauze să se interpreteze în sensul în care pot produce efecte şi nu în acela în care nu ar avea niciun efect, ori a da eficienţă susţinerilor promitentei-vânzătoare ar goli de conţinut antecontractul încheiat.

Or, a interpreta antecontractul în sensul în care a susţinut iniţial apelanta, respectiv 31.07.2016, sau data la care a apreciat instanţa de apel, 24.08.2016, face ca această clauză să nu producă niciun efect, întrucât perfectarea antecontractului nu mai avea sens, în condiţiile în care părţile au stabilit şi un termen de notificare cu 15 zile înainte de termenul fixat pentru semnarea contractului.

În aceste condiţii reiese că prima instanţă nu a aplicat o prezumţie judiciară, ca operaţiune logico-juridică, ci a interpretat contractul după voinţa concordantă a părţilor din momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare şi de după încheierea acestuia, în sensul în care clauza referitoare la data încheierii contractului în formă autentică poată să îşi producă efectele convenite de părţi şi să se coroboreze cu alte clauze contractuale, respectiv cea referitoare la notificare.

Menţionează că în această situaţie clauza are sens numai dacă părţile se obligă să încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică după data încheierii antecontractului şi nu la data încheierii lui sau anterior.

Potrivit dispoziţiilor art. 1669 alin. (2) C. civ., dreptul la acţiune având ca obiect obligaţie de a face, de a încheia contractul promis, se prescrie în termen de 6 luni de la data la care contractul trebuia încheiat.

Or, în cazul de faţă, contractul de vânzare-cumpărare trebuia încheiat cel mai devreme până la data de 31.07.2017, iar acţiunea a fost promovată la data de 05.02.2018, în termenul de 6 luni prevăzut de art. 1669 alin. (2) C. civ.

În ceea ce priveşte cuantumul onorariului de avocat la care a fost obligat, solicită diminuarea acestuia, întrucât este, cel puţin în ceea ce priveşte onorariul aferent judecăţii în primă instanţă, disproporţionat în raport cu sumele solicitate cu acelaşi titlu în apel şi în recurs.

7. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Arată că instanţa de apel nu a stabilit că termenul este incert, ci a reţinut că atât termenul stabilit atât în actul original (31.07.2016), cât şi cel din duplicat (30.06.2016) sunt, din punct de vedere temporal, anterioare datei de autentificare a antecontractului, 24.08.2016, motiv pentru care a constatat că această clauză nu este valabilă.

În ceea ce priveşte lipsa de efect a termenului de 15 zile pentru notificare, arată că deşi părţile au stabilit în antecontract că au obligaţia de efectuare a unei notificări cu 15 zile înainte de data fixată pentru semnarea contractului, o astfel de notificare nu a avut loc niciodată.

Recurentul, în cererea de recurs, în mod greşit arată faptul că instanţa de apel a interpretat termenul de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare ca fiind data de 24.08.2016, când în realitate, instanţa de apel nu a interpretat termenul de încheiere a contractului, ci a stabilit data de la care curge termenul de prescripţie de 6 luni pentru acţionarea în instanţă a promitentului-vânzător în vederea încheierii contractului autentic.

Totodată, instanţa de apel în mod corect a reţinut că în cauză nu s-a făcut dovada faptului că termenul de prescripţie ar fi fost suspendat ori întrerupt, nefiind transmisă posesia asupra imobilelor.

Instanţa de apel, în mod legal, a stabilit că termenul de prescripţie de 6 luni a început să curgă în data de 24.08.2016 şi s-a împlinit în data de 24.02.2017, în timp ce acţiunea a fost înregistrată doar la data de 31.01.2018, fiind astfel formulată cu depăşirea termenului special de prescripţie.

În cauză nu a avut loc o interpretare a termenului în care trebuia să se încheie contractul, aşa cum susţine recurentul.

Din moment ce instanţa de recurs a stabilit că aspectul litigios privind data convenită de părţi prin promisiunea de vânzare până la care trebuia încheiat contractul a fost stabilită la judecata în fond a cauzei prin aplicarea greşită a unei prezumţii simple şi a regulilor de interpretare a contractului, nu se poate susţine prin recursul formulat că cele statuate de către instanţa de apel din primul ciclu procesual ar fi fost corecte.

Nu se poate reitera în prezentul recurs argumentul că singura interpretare a clauzei contractuale care să producă efecte este cea referitoare la an, deoarece s-a constatat deja că stabilirea de către instanţa de judecată al unui alt an, diferit faţă de cel prevăzut în contract, reprezintă o aplicare greşită a dispoziţiilor legale în materie.

Arată şi că acest argument al recurentului este eronat şi pentru că respectiva clauză contractuală ar fi putut să îşi producă efectele în egală măsură şi dacă s-ar fi considerat, exact în aceeaşi manieră, că a intervenit o eroare materială în ceea ce priveşte luna încheierii contractului, iar nu a anului.

În final, această analiză este inutilă la acest moment, deoarece instanţa de trimitere a arătat că îndreptarea erorilor materiale, ce se pretind că sunt strecurate în cuprinsul actelor notariale, nu pune în discuţie aplicarea, de către instanţa de judecată, a regulilor de interpretare a contractului, prevăzute de art. 1266-art. 1269 C. civ., iar prezumţia judiciară nu putea fi folosită pentru a înlătura menţiunea referitoare la data încheierii contractului autentic, cuprins în înscrisul autentic constatator al promisiunii de vânzare.

Contractul nu a fost înscris în fals, prin urmare prezumţia de autenticitate şi validitate operează faţă de orice persoană şi dispensează de orice obligaţie probatorie pe cel care îl evocă, cu privire la tot ce intră în domeniul autenticităţii, conform art. 269 alin. (1) teza a II-a, până la declararea sa ca fals.

Mai susţine şi că nu s-a realizat o îndreptare a erorii materiale şi nici nu au fost întreprinse demersuri în acest sens, respectiv că în mod corect a stabilit instanţa de apel că, în speţă, este exclusă stabilirea unui termen pe cale judiciară, întrucât în raport cu dispoziţiile art. 1.415 C. civ., o astfel de soluţie nu poate fi dispusă de instanţă din oficiu, prin urmare, instanţa de apel nici nu a stabilit un alt termen decât cel prevăzut în actul autentic pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

8. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților la 9.12.2024, respectiv la 27.01.2025.

În data de 19.12.2024, în termen legal, recurentul-reclamant a formulat punct de vedere la raport prin care a susţinut criticile formulate prin memoriul de recurs.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului la data de 12 februarie 2025, în complet de filtru, fără citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul sub aspectul posibilităţii de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul pentru următoarele considerente:

Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară şi nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege, desfiinţarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar şi ca susţinerile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În acest context, se reţine că susţinerile recurentului referitoare la greşita aplicare, de către instanţa de apel, a prevederilor art. 1669 alin. (2) C. civ. coroborate cu cele ale art. 1266 - art. 1269 din acelaşi cod, neînsoțite de o argumentaţie juridică având corespondent în dezlegările date, nu se transpun în veritabile motive de recurs.

Astfel, fără a contrapune chestiuni subsumabile motivului de casare invocat dezlegărilor date cu ocazia rejudecării pricinii de către instanţa de apel, recurentul s-a rezumat la a susţine, sub un prim aspect, doar chestiuni generale referitoare la prevederile art. 1266 C. civ. (indicând, în acest sens, doar că regulile de interpretare a contractelor după voinţa concordantă a părţilor, iar nu după sensul literal al termenilor, „sunt aplicabile tuturor contractelor indiferent de forma prevăzută pentru încheierea acestora”), lipsite de aptitudinea de a permite verificarea jurisdicţională specifică prezentei căi extraordinare de atac.

De asemenea, în aceeaşi modalitate lacunară, ce nu conturează un element de nelegalitate a hotărârii atacate, recurentul a mai arătat şi că, „în procesul de interpretare a contractului, instanţa nu apelează la prezumţii judiciare”, dat fiind că acest lucru „ar încălca principiul forţei obligatorii a contractului”, fără a demonstra, însă, maniera în care aceste consideraţii teoretice se grefează pe judecata realizată cu prilejul rejudecării cauzei în apel.

Susţinerile sunt mai degrabă lipsite de acurateţe juridică, dat fiind că instanţa de apel a reţinut la rândul său aspecte precum cele evocate de recurent atunci când a stabilit că „îndreptarea erorilor materiale pretins strecurate în cuprinsul actelor notariale nu se realizează de instanţa de judecată, ci de către notarul instrumentator, iar prezumţia judiciară nu poate fi folosită pentru a corecta menţiunea referitoare la dată din cuprinsul înscrisului autentic, având în vedere prevederile art. 329 coroborat cu art. 309 alin. (5) C. proc. civ.”

Or, tocmai fără a aplica acest instrument juridic, instanţa de apel, constatând neîndeplinirea condiţiilor stabilite de art. 1411 C. civ. cu privire la termen, a constatat lipsa de eficienţă juridică a clauzei prin care se stabilea termenul de perfectare a contractului de vânzare în formă autentică la un moment anterior încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare, pentru ca ulterior (date fiind limitele învestirii instanţei, care nu permiteau stabilirea unui termen pe cale judiciară, în acord cu prevederile art. 1415 C. civ.) să determine momentul de început al cursului termenului de prescripţie prevăzut de art. 1669 alin. (2) C. civ. ca fiind reprezentat de chiar cel al autentificării promisiunii de vânzare-cumpărare (reţinând că de la acea dată s-a născut şi dreptul la acţiune al reclamantului de a cere pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract).

În atare circumstanţe, susţinerile recurentului care tind la deplasarea termenului de perfectare a contractului de vânzare la data de 31.07.2017, ca urmare a faptului că data stabilită în cuprinsul promisiunii „este în mod eronat menţionată a fi 31.07.2016”, denotă mai degrabă nemulţumirea acestuia în raport cu soluţia pronunţată, din moment ce lipseşte demonstraţia juridică a greșitei aplicări a unei norme de drept în cauză, nefiind relevată premisa existenţei un clauze îndoielnice, cum solicită prevederile art. 1268 C. civ., invocate de parte, ci chiar existenţa unei erori de redactare, cum însăși partea afirmă.

Astfel, fără a arăta, în concret, cum corectarea anului (din 2016 în 2017) din cadrul termenului convenit pentru perfectarea contractului de vânzare (31.07.2016) - înscris într-un act notarial autentic - ar fi fost compatibilă cu funcţia de judecată, recurentul înţelege doar să afirme corectitudinea raţionamentului primei instanţe, prin care s-a concluzionat că intenţia părţilor a fost aceea de a încheia contractul de vânzare până la data de 31.07.2017, aspect care, însă, nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate a deciziei atacate.

Aşa fiind, simpla invocare a nerespectării regulilor de interpretare a contractului nu constituie în sine o critică subsumabilă motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cât timp aceasta este formulată în afara cadrului fixat prin decizia de casare, care a stabilit că „îndreptarea erorilor materiale ce se pretinde că sunt strecurate în cuprinsul actelor notariale nu pune în discuţie aplicarea de către instanţa de judecată a regulilor de interpretare a contractului, prevăzute de art. 1266 - 1269 C. civ.”, cât şi cu neobservarea judecăţii din apel, în care, cu ocazia devoluţiunii cauzei, s-a reţinut că „pentru actul autentificat în discuţie nu s-a parcurs procedura de îndreptare a erorilor materiale”.

Se constată, aşadar, că în realitate recurentul formulează critici străine de considerentele instanţei de apel, întrucât nu invocă o eventuală nelegalitate a hotărârii atacate, ci antamează doar aspecte lipsite de ancorare efectivă în dezlegarea jurisdicţională dată pricinii în etapa procesuală anterioară.

Or, exigenţele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. impuneau tocmai obligaţia formulării de critici care să pună în discuţie aspecte referitoare la aplicarea greşită a regulilor de drept incidente, prin raportare directă la soluţia şi la motivele cuprinse în hotărârea recurată, pentru ca, în acest mod, instanţa de recurs să poată exercita un control judiciar efectiv, cerinţă neîndeplinită în speţă în acord cu cele anterior menţionate, recurentul prevalându-se doar în mod formal de motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Deopotrivă, lipsite de aptitudinea concretă de a învesti legal instanţa de recurs sunt şi trimiterile la clauzele convenţiei părţilor referitoare la modalitatea de achitare a preţului şi la termenul de 15 zile pentru notificarea datei la care ar fi urmat să se încheie contractul de vânzare.

Aceasta întrucât aspectele legate de interpretarea prevederilor convenţiei părţilor, în vederea acordării de valenţă juridică unor clauze pentru a contura, astfel, situaţia de fapt, nu constituie o critică de nelegalitate, ci reprezintă un aspect de netemeinicie, din moment ce acestea decurg exclusiv din analiza probatoriului, cu ocazia cercetării fondului cauzei.

În acest sens, se observă şi că dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865, care stabileau drept motiv de nelegalitate situaţia când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia (abrogate în prezent ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă), nu îşi mai găsesc un corespondent în actuala reglementare procesuală civilă, astfel încât orice critici fundamentate pe interpretarea greşită a unui act juridic, iar nu a legii, se plasează în afara sferei motivelor de nelegalitate expres prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., incidente în speţă.

Prin urmare, se observă că recurentul tinde la o cenzurare a modalităţii de apreciere a probelor de către instanţa de apel şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv conformitatea actului jurisdicţional atacat cu regulile de drept aplicabile, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Nici cea din urmă critică a recurentului, referitoare la soluţia instanţei de apel de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată, nu deduce judecăţii aspecte de nelegalitate cu privire la decizia atacată.

Astfel, se observă că, în dezvoltarea acesteia, recurentul arată că solicită „diminuarea” onorariului de avocat al părţii adverse, întrucât este, în esenţă, „disproporţionat”.

Or, stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., a cheltuielilor de judecată, în contextul expus de recurent, presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei şi la obiectul pricinii, chestiuni ce vizează temeinicia deciziei atacate, a cărei examinare, însă, nu poate forma obiectul controlului de legalitate în recurs.

În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 181 din 5 martie 2020, în sensul că proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocatului cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecinţă, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (par. 37).

Or, pentru a putea fi încadrabile în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., era necesar ca susţinerile recurentului să fie însoţite de o argumentaţie care să permită verificarea legalităţii soluţiei pronunţate prin prisma prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., în sensul evidenţierii, în concret, a unei eventuale inexistenţe a culpei procesuale reţinute în sarcina sa, prin corelare, însă, cu soluţia de admitere a recursului pârâtei, în primul ciclu procesual, şi de admitere a apelului aceleiaşi părţi cu ocazia rejudecării cauzei, aspecte rămase, însă, în afara criticilor formulate.

Pentru aceste motive, se reţine că susţinerile recurentului nu sunt subsumabile motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât devine incidentă sancţiunea nulităţii, potrivit prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A împotriva deciziei nr. 214/A din 26 septembrie 2023 a Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilă.

Cât priveşte solicitarea intimatei-pârâte B, de obligare a recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, se constată că, deşi a formulat respectiva cerere în cuprinsul întâmpinării, cuantumul acestora nu a fost precizat, iar la dosarul cauzei nu se regăseşte vreo dovadă în acest sens, astfel încât cererea va fi respinsă, nefiind îndeplinite cerinţele prevederilor art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A împotriva deciziei nr. 214/A din 26 septembrie 2023 a Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilă.

Respinge cererea pârâtei B privind cheltuielile de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 februarie 2025.