Scope of judicial omission in civil judgments: distinction between failure to rule on accessory claims and generic rejection of residual requests under the completion procedure

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea formulată la data de 08.03.2023, reclamanţii A, B, C şi D, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, au solicitat completarea sentinţei civile nr. 968 din data de 10.06.2022 în sensul soluționării capătului de cerere constând în obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare şi actualizării despăgubirilor cu rata inflaţiei, începând cu data 05.07.2010 şi până la achitarea efectivă a despăgubirilor.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 444 C. proc. civ.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 650/12.05.2023, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a Civilă a admis cererea de completare a sentinţei civile nr. 968 din data de 10.06.2022 privind cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A, B, C şi D, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, având ca obiect acţiune în răspundere civilă delictuală, și a dispus completarea acestei hotărâri în sensul că a obligat pârâtul la plata actualizării cu rata inflaţiei a debitului principal pentru fiecare reclamant şi la plata către fiecare reclamant a dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal, calculate de la data de 05.07.2010 şi până la data plăţii efective a debitului principal.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia civilă nr. 47A din data de 26 ianuarie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, împotriva sentinţei civile nr. 650/12.05.2023 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a Civilă în dosarul nr. x/3/2021/a1, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi B, A, D şi C.

II. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 47A din data de 26 ianuarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs pârâtul Ministerul Apărării Naţionale.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă la data de 01 octombrie 2024 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. x, astfel cum reiese din fişa Ecris (aflată la fila 1 din dosarul de recurs).

Prin rezoluţia din data de 02 octombrie 2024, s-a dispus efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la cererea de recurs formulată, s-a stabilit, în cadrul verificărilor privind îndeplinirea cerințelor de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c)-e), că aceasta îndeplineşte cerinţele impuse de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ., cuprinzând mențiunile privind denumirea şi sediul recurentului-pârât, indicarea hotărârii care se atacă, semnătura reprezentantului legal - șeful Direcției Generale Juridice - general-maior E.

În ceea ce priveşte cerinţa impusă de litera d) a aceluiaşi articol, s-a constatat că recurentul-pârât a susţinut incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În raport de dispoziţiile art. 30 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, s-a reţinut că recursul formulat este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

Motivele de recurs

Invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, iar în rejudecare, respingerea cererii de completare, ca neîntemeiată, susținând, în esență, că instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, faptul că nu ar fi fost analizate și soluționate de către prima instanţă capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale penalizatoare și cererea de actualizare a despăgubirilor cu rata inflaţiei, începând cu data de 05.07.2010, până la achitarea efectivă a acestora.

În opinia recurentului, prin sintagma „respinge, în rest, cererea de chemare în judecată” folosită în dispozitivul hotărârii judecătoreşti pronunțate în primă instanță se înţelege că instanţa de fond a respins celelalte capete de cerere formulate de reclamanţi prin acţiune, împrejurare în raport cu care nu se poate reţine faptul că instanţa ar fi omis să soluționeze capătul de cerere accesoriu privind acordarea dobânzii legale.

Recurentul consideră că dispozitivul hotărârii pronunţate de instanţa de fond este concis şi clar, din acesta reieșind că instanţa s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere, respingând cererile privind acordarea dobânzii legale penalizatoare şi actualizarea despăgubirilor cu rata inflaţiei, motiv pentru care, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 444 alin. (1) C. proc. civ., aşa cum s-a reţinut prin sentinţa civilă nr. 650/12.05.2023, acestea fiind în mod greșit interpretate de instanța de apel

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la data de 11 noiembrie 2024, intimaţii-reclamanţi B, A, D şi C au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În esență, intimaţii-reclamanţi au susținut că în mod corect instanța de apel a constatat că sentinţa iniţială pronunțată de Tribunalul București nu cuprinde, nici în dispozitiv și nici în considerente, nicio referire la capătul de cerere accesoriu, care a fost lăsat nesoluţionat, și că prima instanţă şi-a recunoscut în mod expres omisiunea de a soluţiona capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale penalizatoare şi actualizarea despăgubirilor cu rata inflaţiei.

Or, având în vedere omisiunea procesuală evidentă, recunoscută de către instanţa de fond, singura cale procedurală de remediere a acesteia era cea reglementată de art. 444 C. proc. civ., prin raportare şi la dispoziţiile art. 445 C. proc. civ., potrivit cărora completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, soluția adoptată în cauză, de admitere a cererii de completare, fiind legală.

Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 ind. 1 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 ind. 1 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 13 noiembrie 2024, s-a fixat termen de judecată la data de 11 februarie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului declarat în cauză.

III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Procedura completării hotărârii, reglementată de art. 444 C. proc. civ., are în vedere situația în care instanța, nesocotind limitele învestirii și principiul disponibilității, pronunță o hotărâre prin care omite să soluționeze toate capetele de cerere cu care a fost învestită, principale sau accesorii, sau omite să se pronunțe asupra unei cereri conexe sau incidentale, deși partea nu a renunțat la judecarea acestora.

Așadar, textul art. 444 C. proc. civ. permite ca, după ce litigiul a fost tranșat prin hotărârea deja pronunțată, instanța să fie din nou sesizată, fără să înceapă, însă, o nouă judecată pe aspectele menționate ci venind în completarea judecății anterioare. Reluând judecata pe același temei, instanța revine practic asupra dezînvestirii sale, cu scopul finalizării judecății, respectiv pentru a pronunța o hotărâre în completare pe acele capete de cerere care au rămas nesoluționate.

Potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor iar, conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără, însă, a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Rezultă din aceste norme procedurale că instanţa este ținută să respecte cadrul procesual fixat de părţi și, în limitele acestui cadru, să soluționeze pricina în întregul ei. Dacă nu au fost respectate aceste reguli, respectiv dacă instanța a ignorat cadrul procesual omițând să soluționeze unele cereri, se poate cere completarea hotărârii în temeiul art. 444 C. proc. civ.

În speță, pârâtul critică soluția pronunțată în cererea de completare a hotărârii instanței de fond, cerere formulată de reclamanți ca urmare a constatării omisiunii Tribunalului București de a soluționa capătul de cerere accesoriu având ca obiect plata dobânzii legale penalizatoare şi a actualizării despăgubirilor cu rata inflaţiei, din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., susținând că, față de modul în care a fost redactat dispozitivul sentinței primei instanțe și de mențiunile explicite pe care acesta le cuprinde, nu se poate reține existența unei omisiuni de pronunțare, în sensul art. 444 C. proc. civ., textul legal ce reglementează instituția completării hotărârii fiind în mod greșit interpretat și aplicat.

În opinia recurentului, sintagma respinge, în rest, cererea de chemare în judecată, utilizată de judecătorul fondului, semnifică faptul că pretențiile subsumate capătului accesoriu de cerere au fost respinse, susținerea reclamanților în sensul că acestea ar fi fost lăsate nesoluționate, reținută ca atare și de către instanțele de fond în hotărârile pronunțate, fiind neîntemeiată.

Raportat la aceste critici, Înalta Curte reține că problema care se pune în cauză este aceea de a se stabili dacă prin hotărârea pronunțată în primă instanță, asupra cererii de chemare în judecată cu care a fost învestit, Tribunalul București a soluționat pricina în întregul ei, respectiv dacă a răspuns în concret fiecăreia dintre solicitările care i-au fost adresate și care au avut ca obiect, pe de o parte, acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului moral, în cuantumurile expres indicate de către fiecare reclamant, iar, pe de altă parte, plata dobânzii legale penalizatoare şi actualizarea despăgubirilor cu rata inflaţiei, începând cu data 05.07.2010 şi până la achitarea efectivă a acestora, sau dacă anumite pretenții au rămas nesoluționate, justificând, astfel, formularea și admiterea cererii de completare a hotărârii.

Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 397 alin. (1) C. proc. civ., instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății, iar, potrivit mențiunilor exprese din art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., dispozitivul hotărârii trebuie să cuprindă soluția dată tuturor cererilor deduse judecății. Ca urmare, prin dispozitiv, instanța trebuie să se pronunțe într-o manieră clară și precisă, în termeni imperativi și lipsiți de echivoc, care să permită înțelegerea modului în care cererile formulate de părți au fost soluționate, în sensul admiterii lor, în tot sau în parte, ori în sensul respingerii acestora.

În speță, instanța de fond a fost învestită cu o acțiune întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, pretențiile formulate de reclamanți fiind subsumate unui capăt principal de cerere, ce a avut ca obiect plata unor despăgubiri pentru repararea prejudiciului moral, respectiv, unui capăt de cerere accesoriu, având ca obiect plata dobânzii legale penalizatoare şi actualizarea despăgubirilor cu rata inflaţiei, a cărui soluționare depindea exclusiv de modul de soluționare a capătului principal de cerere.

Din examinarea dispozitivului sentinţei civile nr. 968/10.06.2022 pronunțate în dosarul nr. x/3/2021, rezultă că, după ce a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune (invocată de pârât), Tribunalul Bucureşti a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, a obligat pârâtul să plătească reclamantei B suma de 200.000 euro în echivalent lei la data plăţii, reclamantei A suma de 200.000 euro în echivalent lei la data plăţii, reclamantei D suma de 200.000 euro în echivalent lei la data plăţii şi reclamantului C suma de 30.000 euro în echivalent lei la data plăţii, cu titlu de daune morale şi a respins, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Referirea generică a instanței de fond la cererea de chemare în judecată atunci când a dispus admiterea în parte a acesteia, respectiv, respingerea, în rest, ca neîntemeiată, tinde să conducă, la o primă vedere, către ipoteza afirmată de recurentul pârât, în sensul că instanța a soluţionat acțiunea în ansamblul ei, admițând în parte pretențiile deduse judecății, respectiv, doar pe cele subsumate primului capăt de cerere, având ca obiect plata despăgubirilor pentru repararea prejudiciului moral, și respingându-le pe cele circumscrise capătului de cerere accesoriu, având ca obiect dobânda penalizatoare aferentă și actualizarea despăgubirilor cu rata inflației, în legătură cu care a apreciat că sunt neîntemeiate.

Cu toate acestea, împrejurarea că în cuprinsul considerentelor sentinţei civile nr. 968/10.06.2022 nu există nicio referire la capătul de cerere accesoriu și, cu atât mai puţin, nicio analiză cu privire la caracterul neîntemeiat al pretențiilor circumscrise acestuia, coroborată cu recunoașterea de către însăși instanța de judecată, în cuprinsul sentinței civile nr. 650/12.05.2023 pronunțate în cererea de completare, a faptului că a omis analizarea și soluționarea acestei cereri cu ocazia judecății efectuate, justifică în mod rezonabil concluzia că, în realitate, capătul de cerere accesoriu nu a fost cercetat, fiind lăsat nerezolvat, ceea ce a impus reclamanților declanșarea procedurii reglementate de art. 444 C. proc. civ., Tribunalul reluând judecata pe aspectele anterior ignorate, cu scopul finalizării acesteia în concordanță cu dispozițiile art. 397 C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 9 alin. (2) și 22 alin. (6) C. proc. civ.

În condițiile în care în dispozitivul hotărârii nu se menționează în mod explicit că soluția de respingere ca neîntemeiată a vizat partea de cerere referitoare la dobândă și la actualizarea despăgubirilor iar instanța de fond a recunoscut că a omis faptul că este învestită și cu un capăt de cerere accesoriu, limitându-se la a analiza și a soluționa doar cererea principală, de acordare a daunelor morale, devine plauzibil faptul că, în realitate, sintagmele folosite în cuprinsul dispozitivului sentinței civile nr. 968/10.06.2022 pronunțate în dosarul nr. x/3/2021, anume, admite în parte cererea, respectiv, respinge, în rest, cererea, ca neîntemeiată au vizat exclusiv această din urmă cerere, termenii utilizați reflectând tocmai soluția dată pretențiilor solicitate cu titlu de daune morale care au fost acordate într-un cuantum mai mic decât cel pretins prin cererea de chemare în judecată.

În aceste circumstanțe Înalta Curte constată că instanțele de fond au aplicat corect dispozițiile art. 444 C. proc. civ., reținând în mod întemeiat că situația invocată de reclamanți prin cererea de completare a hotărârii primei instanțe se circumscrie ipotezei pe care textul legal menționat o reglementează, respectiv, unei veritabile omisiuni a instanței de a se pronunța asupra capătului de cerere accesoriu, neputându-se reține doar omisiunea de motivare, chestiune fundamental diferită de situația în discuție, care ar fi produs consecințe diferite și ar fi impus, în mod necesar, o altă modalitate de soluționare.

Întrucât omisiunea de pronunțare a instanței nu poate fi reclamată prin intermediul căii de atac a apelului sau a recursului, procedura reglementată de art. 444 C. proc. civ. fiind obligatorie în valorificarea și îndreptarea acestei nereguli procedurale, așa cum în mod expres prevede art. 445 C. proc. civ., susținerile pârâtului în sensul că reclamanţii ar fi avut la îndemână exclusiv calea apelului, iar nu procedura prevăzută de art. 444 C. proc. civ. au fost în mod corect înlăturate de instanța de apel, soluția adoptată fiind legală și din această perspectivă.

De altfel, așa cum în mod judicios a constatat și instanța de apel, în condițiile în care cererea de completare a sentinței civile 968/10.06.2022 a fost soluționată de Tribunalul București încă din data de 12.05.2023, cu mult timp înainte ca apelul împotriva acestei hotărâri să fie declarat (04.10.2023), instanța de fond, învestită cu soluționarea cererii de completare, reținând în mod explicit că a omis să se pronunțe cu privire la capătul de cerere accesoriu, ar fi fost excesiv și de un formalism nejustificat să li se pretindă reclamanților ca și în cadrul căii de atac promovate împotriva sentinței să invoce aceleași aspecte referitoare la omisiunea instanței de fond de a soluționa acest capăt de cerere, doar pentru eventualitatea în care, în cadrul căilor de atac promovate împotriva hotărârii pronunțate în cererea de completare, instanțele de control judiciar ar fi dat o altă interpretare situației ce a determinat declanșarea acestei proceduri, în concordanță cu susținerile pârâtului.

În contextul aspectelor expuse, constatând că raționament juridic al curții de apel expus în decizia atacată respectă scopul urmărit de legiuitor prin instituirea procedurii completării hotărârii, acela de a asigura remedierea cu celeritate a situațiilor în care instanța, ignorând cadrul procesual, a omis să soluționeze unele cereri, și că dispozițiile art. 444 și 445 C. proc. civ. au fost corect interpretate și aplicate, neexistând motive care să justifice casarea deciziei atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca neîntemeiat, recursul declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale împotriva deciziei civile nr. 47A din data de 26 ianuarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 februarie 2025.