Hotel guest prevails; fire-drill notice duty misread, appellate ruling quashed and remanded.

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele litigiului:

1. Obiectul cauzei:

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. x/117/2020, astfel cum a fost modificată, reclamanta A a solicitat obligarea pârâtelor B Broker de Asigurare-Reasigurare S.R.L. şi C S.A., în calitate de asigurători, la plata despăgubirilor morale în sumă de 100.000 Euro, cu citarea în cauză, în calitate de asigurat, a Hotel D.

Prin modificarea cererii de chemare în judecată formulată la 28.03.2022, reclamanta a solicitat obligarea, în solidar, a pârâtelor E S.R.L., C S.A. şi B Broker de Asigurare-Reasigurare S.R.L., la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale.

2. Soluţia pronunțată de Tribunal, în primă instanță:

Urmare a soluționării conflictului negativ de competență intervenit între Tribunalul Cluj – Secţia civilă și Tribunalul Specializat Cluj prin hotărârea din nr. 77 din 12 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/117/2020, pricina a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, Secția civilă sub nr. x/117/2020*.

Prin sentinţa civilă nr. 682 din 13 decembrie 2022, Tribunalul Cluj a admis, în parte, cererea de chemare în judecată şi, în consecinţă, pârâta E S.R.L. a fost obligată să plătească reclamantei suma de 25.000 euro, cu titlu de daune morale.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia civilă nr. 22 din 30 ianuarie 2024, Curtea de Apel Cluj, Secţia I civilă, a admis apelul declarat de pârâta E S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 682 din 13.12.2022 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta E S.R.L., a înlăturat din sentinţă obligaţia pârâtei E S.R.L. să plătească reclamantei suma de 25.000 euro daune morale şi 12.035 lei cheltuieli de judecată și a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate. A dispus obligarea intimatei-reclamante A să plătească apelantei-pârâte suma de 1.794 lei, cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 22 din 30 ianuarie 2024, pronunţată Curtea de Apel Cluj, Secţia I civilă, reclamanta a declarat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În susținerea căii de atac exercitate, recurenta-reclamantă a criticat decizia curții de apel din perspectiva neanalizării întregului material probator și a apărărilor formulate în cauză dar și al îndeplinirii condițiilor privind antrenarea răspunderii civile delictuale.

În argumentarea criticilor formulate, recurenta-reclamantă a învederat că decizia instanţei de apel este nelegală întrucât, deşi reţine că starea de fapt referitoare la producerea incidentului nu a fost contestată, nu a reţinut şi analizat toate elementele stării de fapt, astfel cum au rezultat din întreg probatoriul administrat.

Instanţa de apel a restrâns aplicabilitatea normei legale doar la obligaţia comunicării, în scris, a planului general de evacuare în camere, fără nicio explicaţie motivată a acestei restrângeri, cu scopul de a o exonera pe pârâtă de răspunderea legală.

Îndeplinirea de către pârâtă a acestei obligaţii nu a fost dovedită în cauză și cu toate acestea, instanţa de apel o reţine ca atare, pronunţând astfel o hotărâre nelegală, prin încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Instanţa de apel şi-a întemeiat soluția prin invocarea dispoziţiilor din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 118/2010, lit. a) pct. 3, înlăturând de la aplicare prevederile legale care reglementau obligaţiile generale stabilite la art. 25 alin. (1) prin Ordinul nr. 118/2010.

În motivarea deciziei instanţei de apel, nu se regăseşte niciun element care să justifice considerentele pentru care pârâta ar avea doar obligaţia prevăzută în Anexa nr. 1 la Ordin, iar obligaţia prevăzută în art. 25 alin. (1) nu i-ar incumba.

În mod nelegal, instanța de apel a reţinut inaplicabilitatea dispoziţiilor normative sus menţionate, fiind evident că prevederile din textul normativ al Ordinului nr. 118/2010 au o aplicabilitate prioritară celor din Anexa nr.1.

Nepronunțarea instanţei de apel asupra probei constând în înscrisul care consfințește politica de evacuare în caz de incendiu, întocmită de către pârâta, aflată la f. 68-80 din dosarul nr. x/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Reţinând, în mod nelegal, că pârâta nu s-a făcut vinovată de producerea nici unei fapte ilicite, instanţa de apel, în mod nepermis, nu a mai analizat celelalte condiţii ale răspunderii civile delictuale.

5. Apărările formulate în cauză:

La 28 mai 2024, intimata pârâtă E S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea, ca temeinică și legală, a soluției pronunțate de instanța de apel.

Prin întâmpinarea formulată de intimata pârâtă C S.A. - Sucursala Regională Cluj la 07 iunie 2024, a fost invocată excepția nulității recursului în condițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

La 18 iunie 2024, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinări.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (17 decembrie 2020), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă, cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 ind. 1 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 05 februarie 2025, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare asupra recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Sub un prim aspect, Înalta Curte reţine că au fost invocate aspecte de ordin procedural, relativ la existenţa unei motivări necorespunzătoare a deciziei recurate, corespunzător art. 488 pct. 6 C. proc. civ., în contextul în care instanţa de apel a reţinut ca nefiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale în sarcina intimatei pârâte E S.R.L., determinat de lipsa unei fapte ilicite, deşi raţionamentul juridic al primei instanţei a fost în sens contrar, respectiv obligaţiile legale ce incumbau intimatei pârâte au fost nerespectate în cauză, aşa cum a rezultat din întregul ansamblu probator administrat.

Într-un aspect secund de critică, recurenta reclamantă a criticat modalitatea de interpretare şi aplicare restrictivă a prevederilor art. 25 alin. (1) şi (3) din Ordinul M.A.I. nr. 118/2010, fără a se ţine cont de probele administrate, fiind invocate prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Fiind chestiuni comune ce privesc raţionamentul juridic pentru care s-a înlăturat angajarea răspunderii civile delictuale în sarcina intimatei pârâte, Înalta Curte urmează a le soluţiona unitar, căci maniera au care au fost interpretate şi aplicate prevederile legale se percutează în calitatea actului jurisdicţional, ce trebuie să respecte anumite exigenţe impuse de Codul de procedură civilă.

Existenţa unei motivări corespunzătoare se analizează prin raportare la dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., care dispune că hotărârea judecătorească pronunţată trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se motivele pentru care s-au înlăturat, argumentat, cererile părţilor.

De asemenea, trebuie avut în vedere şi faptul că motivarea unei hotărâri judecătoreşti ridică o problemă de conţinut, relevantă fiind consistenţa analizei juridice şi pertinenţa argumentelor aduse de instanţă în susţinerea soluţiei pronunţate. Pe cale de consecinţă, calitatea unei motivări şi implicit respectarea exigenţelor impuse de prevederile art. 425 C. proc. civ. este determinată de valoarea juridică a argumentelor şi de corectitudinea raţionamentului care a stat la baza pronunţării soluţiei.

Înalta Curte reţine că decizia instanţei de apel nu respectă criteriile de exigenţă procedurală şi substanţială, calitatea hotărârii judecătoreşti fiind afectată de modalitatea eronată de interpretare şi aplicare a prevederilor legale, dar şi de maniera în care s-a procedat la analiza cererilor şi apărărilor părţilor, fără a fi înlăturată, argumentat, formularea acestora.

Prin demersul procesual formulat, recurenta reclamantă a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a intimatei pârâte E S.R.L. şi repararea prejudiciului moral cauzat prin executarea neconformă a obligaţiei de informare a clienţilor cu privire la efectuarea testului de incendiu fără evacuare.

Prima instanţă a pornit în analiza faptei ilicite de la prevederile art. 25 alin. (1) din Ordinul M.A.I. nr. 118/2010 pentru aprobarea Dispoziţiilor generale de apărare împotriva incendiilor la structuri de primire turistice, unităţi de alimentaţie publică şi unităţi de agrement, reţinând că pârâta E S.R.L. avea obligaţia să informeze, într-o manieră efectivă, persoanele cazate cu privire la ora exactă la care va avea loc declanşarea alarmei de incendiu, cu specificarea clară că nu avertizează asupra unui pericol real, prevederea legală impunând punerea la dispoziţia utilizatorilor a informaţiilor în fiecare cameră.

Continuând cu analiza materialului probator, respectiv declaraţiile martorilor audiaţi, prima instanţă a reţinut că afişele privind efectuarea testării au fost pus în dimineaţa acelei zile, chestiune care nu asigura luarea la cunoştinţă de către persoanele care nu părăsit camera, precum reclamanta, nefiind dovezi că pârâta ar fi anunţat telefonic ori în mod personal prin intermediul unui angajat al hotelului, persoanele cazate şi aflate în cameră în aceea dimineaţă.

Prima instanţă a concluzionat că reclamanta, în mod rezonabil, nu a putut lua la cunoştinţă de afişele postate la lift sau sala unde se lua micul dejun, nefiind confirmată prezenţa acesteia la micul dejun, astfel că nu a fost informată în nicio modalitate cu privire la efectuarea testului de incendiu şi că alarma declanşată nu indica existenţa în fapt a unui pericol real, fiind doar un test.

În atare context detaliat în fapt, prima instanţă a concluzionat asupra săvârşirii faptei ilicite de către pârâta E S.R.L., procedându-se la analiza subsecventă a celorlalte condiţii, apreciate ca fiind îndeplinite, pârâta fiind obligată la plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat.

Prin cererea de apel, apelanta E S.R.L. nu a criticat situaţia de fapt rezultată din ansamblul probator administrat şi care a fundamentat raţionamentul juridic al instanţei de fond, ci modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi (3) din Ordinul MAI nr. 118/2010, argumentând o respectare conformă a prevederilor art. 29 din Ordinul MAI nr. 163/2007.

Într-un cadru procesual limitativ, reţinut ca atare prin decizia recurată, instanţa de apel a oferit o interpretare şi aplicare diametral opusă a dispoziţiilor legale, respectiv că subzistă în sarcina destinatarilor normei numai obligația de a pune la dispoziția clienților informațiile cu caracter general în această materie, şi anume planul de evacuare în caz de urgenţă, obligaţie respectată în cauză.

Instanţa de apel a apreciat că măsura înştiinţării individuale a fiecărui client în parte cu privire la data şi ora testării sistemului de avertizare în caz de incendiu, a cărei nerespectare i se reproşează apelantei pârâte, nu este stipulată cu caracter imperativ în cuprinsul normei legale şi nici nu rezultă din interpretarea acesteia.

Recurenta reclamantă a criticat acest raţionament, determinat de o lipsă a analizei situaţiei de fapt reţinute şi necontestate din care a rezultat neinformarea persoanelor cazate în hotel în ziua respectivă, dar şi o restrângere nejustificată a aplicării prevederilor legale incidente la speţa dată.

Înalta Curte reţine că demersul procesul a fost argumentat pe nerespectarea prevederilor art. 25 din Ordinul M.A.I. nr. 118/2010 pentru aprobarea Dispoziţiilor generale de apărare împotriva incendiilor la structuri de primire turistice, unităţi de alimentaţie publică şi unităţi de agrement, determinat de lipsa unor diligenţe minime din partea intimatei pârâte pentru informarea efectivă a recurentei reclamante cu privire la exerciţiul de evacuare în caz de incendiu şi cauzarea prejudiciului moral rezultat din lezarea integrităţii corporale, suferinţele fizice şi psihice încercate.

Conform textului de lege menţionat, prin care se stabilesc reguli şi măsuri de apărare împotriva incendiilor, specifice structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare: „ (1) la recepţie şi în fiecare cameră se pun la dispoziţia utilizatorilor, inclusiv în limbi de circulaţie internaţională, informaţii clare, scrise, privind posibilităţile de alarmare, alertare, evacuare în caz de incendiu, precum şi modul în care trebuie să se acţioneze în astfel de situaţii. (2) Regulile minime ce se recomandă a fi respectate de utilizatori sunt prezentate în anexa nr. 1. (3) Planurile de evacuare a persoanelor în caz de incendiu se întocmesc conform prevederilor art. 29 din aprobate prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor ”.

Se impune a fi menţionat că aceste norme imperative onerative fac parte dintr-un cadru legal amplu, al cărui scop este de a preveni şi a reduce riscurile de producere a incendiilor, de a asigura condiţiile pentru limitarea propagării şi dezvoltării acestora prin măsuri tehnice şi organizatorice pentru protecţia utilizatorilor, forţelor care acţionează la intervenţie, bunurilor şi mediului împotriva efectelor incendiilor.

Aşadar, aceste dispoziţii legale se aplică şi sunt obligatorii pe întregul teritoriu al României, indiferent de forma de proprietate şi de organizare a structurilor de primire turistice, unităţilor de alimentaţie publică şi unităţilor de agrement (art. 5). Mai trebuie avut în vedere că se completează cu generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor , alături de alte reglementări tehnice din domeniul apărării împotriva incendiilor aferente unităţilor care fac obiectul prezentelor dispoziţii generale (art. 4).

Acest cadru normativ, pe lângă modalitatea de organizare a activităţii de apărare împotriva incendiilor, trasează reguli şi măsuri generale, comune, precum şi reguli şi măsuri specifice fiecărui destinatar, în funcţie de domeniul de activitate. Determinat de importanţa specificului de reglementare, obligaţiile trasate în sarcina structurile de primire turistice, definite conform art. 2 lit. d) din O.G. nu permit o interpretare permisivă, rezultată din regulile minime stabilite, cu titlu de recomandare, în sarcina utilizatorilor – clienţi.

Împrejurarea că, la unitatea de cazare, acestora li se recomandă să studieze planul de evacuare în caz de incendiu, care trebuie să se găsească afişat pe partea interioară a uşilor camerelor de cazare nu conduce la concluzia că ar fi singura obligaţie de respectat de către intimata pârâtă din perspectiva art. 25 alin. (1), invocat de către recurenta reclamantă în prezenta cauză. Interpretarea şi aplicarea unei norme imperative adresată unei anumite categorii de destinatari nu poate fi realizată prin prisma unei norme dispozitive permisive stabilită pentru alţi beneficiari.

Relevante pentru soluţionarea speţei erau prevederile art. 25 alin. (1) şi (3), adresate, exclusiv, structurilor de primire turistică, norme ce trebuiau a fi interpretate şi aplicate prin prisma scopului avut în vedere de legiuitor la momentul reglementării, importanţa valorilor sociale ocrotite, natura şi conţinutul obligaţiilor trasate în sarcina destinatarilor, corelarea lor cu normele generale de apărare împotriva incendiilor, astfel cum au fost aprobate prin Ordinul MAI nr. 163/2007 (respectiv Capitolul VI – Planificarea şi executarea exerciţiilor privind modul de acţiune în caz de incendiu) şi verificarea respectării lor în prezenta cauză prin prisma situaţiei de fapt reţinute de către instanţa de fond şi necontestate în calea de atac.

Modalitatea simplistă în care instanţa de apel a procedat la interpretarea prevederilor art. 25 alin. (1) referitoare la obligaţia structurilor de primire turistică cu funcţiune de cazare de a pune la dispoziţia clienţilor informaţii clare, scrise, privind posibilităţile de alarmare, alertare, evacuare în caz de incendiu, precum şi modul în care trebuie să se acţioneze în astfel de situaţii contravine voinţei legiuitorului, în contextul expus anterior şi restrânge, într-o manieră nepermisă, sfera de aplicare a textului legal.

Este evident că optica legiuitorului a fost de a asigura informarea clară şi neechivocă a utilizatorului - client în toate situaţiile de alarmare, alertare, fără a se face distincţie dacă e vorba de o situaţie propriu-zisă sau de un exerciţiu. În acest sens sunt şi prevederile cuprinse în Capitolul IV- Evacuarea în caz de incendiu din Ordinul MAI nr. 118/2010, care menţionează că „alarmarea în caz de incendiu a persoanelor cazate în structurile de primire turistice se realizează cu mijloace adecvate fiecărui obiectiv şi dinainte stabilite, astfel încât să nu producă panică în rândul utilizatorilor” (art. 81), precum şi „exerciţiile de alarmare/evacuare în caz de incendiu se execută, de regulă, doar cu personalul structurii de primire turistice” (art. 87).

Suplimentar manierei eronate de interpretare a dispoziţiilor art. 25 din Ordinul M.A.I. nr. 118/2010 pentru aprobarea Dispoziţiilor generale de apărare împotriva incendiilor la structuri de primire turistice, unităţi de alimentaţie publică şi unităţi de agrement, Înalta Curte reţine că instanţa de apel, reformând soluţia instanţei de fond, era obligată să procedeze la analiza efectivă a cererilor şi apărărilor părţilor, la mijloacele de probă administrate şi care au condus la o situaţie de fapt necontestată în calea de atac, stabilind, prin aplicarea corectă a legii, dacă se impune înlăturarea sau menţinerea răspunderii civile delictuale a intimatei pârâte.

Instanţa de apel, deşi a reţinut că intimata pârâtă a acţionat cu prudenţă, informând persoanele cazate despre efectuarea testului semnalului sonor în caz de incendiu, nu a indicat proba din care a rezultat acest argument. Asta în contextul în care instanţa de fond a reţinut, din declaraţiile martorelor angajate ale hotelului că afişele privind efectuarea testării au fost pus în dimineaţa zilei incidentului, astfel că această modalitate nu asigura luarea la cunoştinţă de către persoanele care nu părăsit camera, precum reclamanta, nefiind dovezi că pârâta ar fi anunţat telefonic ori în mod personal prin intermediul unui angajat al hotelului, persoanele cazate şi aflate în cameră în aceea dimineaţă.

Or, dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 6 par. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului include, printre alte garanţii procesuale, dreptul părţilor de a fi în mod real ascultate de către instanţa sesizată şi de a primi o hotărâre motivată. Aceasta implică, în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin, pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt.

În acest sens, motivarea în fapt a unei hotărâri conţine analiza şi evaluarea probelor pe baza cărora s-a stabilit existenţa sau inexistenţa faptelor şi împrejurărilor care au generat litigiul dintre părţi, iar motivarea în drept cuprinde justificarea aplicării în cauză a anumitor norme de drept şi argumentele în virtutea cărora acestora li s-a dat o anume interpretare.

Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a respectat dispoziţiile procesuale privind motivarea actului jurisdicţional, atacat prin prezentul recurs, în condiţiile în care, la înlăturarea răspunderii civile delictuale a procedat la o interpretare restrictivă a textului de lege şi în contra voinţei legiuitorului, schimbând situaţia de fapt, de altfel necontestată, fără o trimitere concretă la probele administrate şi fără a analiza critic sau favorabil argumentele intimatei reclamante exprimate pe parcursul soluţionării cauzei.

Soluţia adoptată de către instanţa de apel privitoare la verificarea existenţei faptei ilicite impunea analiza criticilor inserate în cererea de apel, exclusiv, pe aspectul îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de art. 25 alin. (1) din Ordinul M.A.I. nr. 118/2010, respectiv informarea clară, scrisă a utilizatorului, privind posibilităţile de alarmare, alertare, în caz de incendiu, precum şi modul în care trebuie să se acţioneze în astfel de situaţii. Aceasta în condiţiile în care un asemenea demers judiciar a fost solicitat instanţei de control judiciar, determinat de verificarea legalităţii soluţiei primei instanţe, care a procedat la interpretarea şi aplicarea textului de lege menţionat pe baza situaţiei de fapt rezultate din probatoriul administrat.

Constatând că prin insuficienta analiză sub aspectul existenţei faptei ilicite, raportat la modalitatea de interpretare şi aplicare a textului legal, circumstanţele factuale ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite, aspect care pune instanţa de recurs în imposibilitate de a exercita controlul judiciar asupra deciziei recurate din perspectiva aplicării corecte a legii, Înalta Curte, în baza art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A împotriva deciziei civile nr. 22 din 30 ianuarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, Secţia I civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 05 februarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.