Territorial jurisdiction for judicial partition of land: exclusive competence of the court where the immovable is located when indivision arises from a property title rather than an open succession
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice definitively resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning competence to the Vaslui Court, holding that the court with territorial jurisdiction over the real estate prevails. The dispute concerned a partition action (exit from co-ownership) regarding a 2.77-hectare land parcel in Vaslui, originally claimed by plaintiffs based on a 2001 property title issued in the names of heirs of a deceased common ancestor, while defendants argued for exclusive succession jurisdiction based on the deceased's last domicile. The Court determined that because the co-ownership state derived from the property title rather than an open succession, and the estate of the original owner had been definitively partitioned decades prior, the action did not fall under the exclusive territorial rules for succession matters under Article 118 of the Code of Civil Procedure. Instead, the Court applied Article 117(3) of the Code of Civil Procedure, which grants exclusive jurisdiction to the court in the district where the immovable property is located for judicial partition actions where indivision does not result from succession, and rejected the argument that a supplementary request to determine the estate of a co-owner changed the nature of the primary claim or the competent court.
Legislator headnote
AI generatedart. 13 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, art. 669 C. civ, art. 117 C. proc. civ, art. 118 alin. (1) C. proc. civ, art. 117 alin. (3) C. proc. civ, art. 30 alin. (5) C. proc. civ; Territorial jurisdiction for judicial partition of land: exclusive competence of the court where the immovable is located when indivision arises from a property title rather than an open succession: The dispute concerned a partition action (exit from co-ownership) regarding a 2.77-hectare land parcel in Vaslui, originally claimed by plaintiffs based on a 2001 property title issued in the names of heirs of a deceased common ancestor, while defendants argued for exclusive succession jurisdiction based on the deceased's last domicile. The Court determined that because the co-ownership state derived from the property title rather than an open succession, and the estate of the original owner had been definitively partitioned decades prior, the action did not fall under the exclusive territorial rules for succession matters under Article 118 of the Code of Civil Procedure. Instead, the Court applied Article 117(3) of the Code of Civil Procedure, which grants exclusive jurisdiction to the court in the district where the immovable property is located for judicial partition actions where indivision does not result from succession, and rejected the argument that a supplementary request to determine the estate of a co-owner changed the nature of the primary claim or the competent court.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe procedural provision cited in the dispositive to establish the court's authority to resolve the negative conflict of jurisdiction and assign competence.
Full text
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei:
I.1. Obiectul cauzei:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 4 București la data de 24 octombrie 2023, reclamanţii A, B, C şi D au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii E, F, G, H şi I, ieşirea din indiviziunea asupra terenului de 2 ha 7700 mp situat în extravilanul jud. Vaslui deţinut în baza titlului de proprietate nr. 1274/48983/14.03.2001.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că, prin titlul de proprietate nr. 1274/48983 din 14.03.2021 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor Vaslui a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul cu suprafaţa totală de 2 ha 7700 mp în favoarea celor înscrişi în titlu. Toţi aceştia din urmă au calitatea de moştenitori legali ai defunctului J, bunicul/străbunicul lor, conform certificatului de moştenitor nr. 29/1973 din 13.03.21973 emis de Notariatul de Stat al Sectorului 5 Bucureşti, moştenitorii legali ai defunctului J, fiind: K (decedată), H, fiică, L, fiu, M, fiu (decedat), I, fiică, N, Fiică (decedată), O (fostă P), fiică şi R, fiică (decedată).
Prin decizia civilă nr. 613/17.12.1974 a Tribunalului Vaslui a fost efectuat partajul succesoral al unei părţi din averea bunicului/străbunicului J, fiind partajate casa şi terenul situate în satul (...), jud. Vaslui.
Au mai arătat că titlul de proprietate a fost emis în temeiul art. 13 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, pe numele tuturor moştenitorilor, urmând ca ei să procedeze conform dreptului comun, adică conform dispoziţiilor legale în materie de moştenire. Faţă de dispoziţiile art. 669 C. civ. de la 1864, fiind şapte moştenitori, atunci fiecăruia i se cuvine o cotă de 1/7 din terenuri, iar cota parte a lui K, decedată fără moştenitori, se va împărţi între ceilalţi moştenitori.
Pârâta E a formulat întâmpinare prin care a solicitat calificarea acţiunii ca fiind una de partaj de drept comun, invocând excepţia de necompetență teritorială a Judecătoriei Sector 4 București în raport cu locul situării imobilului, în temeiul art. 117 C. proc. civ., întrucât succesiunea lui J a fost dezbătută definitiv prin decizia civilă nr. 613/17.12.1994 a Tribunalului Vaslui. De asemenea, a invocat excepţia inadmisibilităţii întrucât nu se cunosc moştenitorii coproprietarei K, excepţia lipsei coparticipării procesuale pasive obligatorii, iar, pe fondul cauzei, a arătat că este de acord cu partajarea imobilului teren.
A susţinut că titlul de proprietate a fost emis direct pe numele moştenitorilor defunctului J.
Reclamantele au depus la 09 ianuarie 2023, cerere completatoare având ca obiect deschiderea succesiunii defunctei coproprietarei K şi partajarea cotei acesteia de 1/8 din suprafaţa terenului, cu cheltuieli de judecată, indicând faptul că aceasta a avut un fiu predecedat, S, fiind moştenitori, fraţii şi surorile sale, menţionaţi pe titlu de proprietate, fiecăruia revenindu-i o cotă de 1/7.
I.2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:
I.2.1. Judecătoria Sector 4 București, prin sentinţa civilă nr. 4570 din 24 martie 2023 a admis excepţia necompetenței teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că starea de indiviziune dedusă judecăţii nu rezultă din succesiune, astfel încât determinarea instanţei competente să se raporteze la prevederile art. 118 alin. (1) C. proc. civ., ci are la bază titlul de proprietate nr. 1274/48983/14.03.2021 emis în temeiul Legii nr. 18/1991 direct pe numele părţilor din cauză (în unele cazuri, ale autorilor lor) în calitate de succesori ai defunctului J, împrejurare care atrage incidenţa prevederilor art. 117 alin. (3) C. proc. civ., respectiv competenţa instanţei în a cărei circumscripţie este situat imobilul.
Instanța a mai expus că, în susţinerea tezei potrivit căreia este incident un partaj de drept comun, iar nu un partaj succesoral sunt şi dispoziţiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 potrivit cărora „titlul de proprietate se emite cu privire la suprafaţa de teren determinată pe numele tuturor moştenitorilor, urmând ca ei să procedeze potrivit dreptului comun”.
Cât privește cererea de stabilire a masei succesorale după defuncta K, a reținut că această cerere având ca obiect dezbaterea succesiunii defunctei K este o cerere adiţională în sensul art. 30 alin. (5) C. proc. civ., fiind modificate pretenţiile iniţiale, iar din punct de vedere al competenţei, cererea adiţională este în căderea instanţei competente să judece cererea principală conform art. 123 C. proc. civ.
A conchis instanța că, având în vedere că partajul judiciar vizează un imobil aflat în circumscripţia teritorială a municipiului Vaslui, în conformitate cu art. 117 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Vaslui.
I.2.2. Prin sentința civilă nr. 2257/2024 din data de 13 decembrie 2024, Judecătoria Vaslui a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 4 București a constatat ivit conflictul de necompetență, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa soluţia de declinare a competenţei, Judecătoria Sector 4 București a apreciat că sunt incidente prevederile art. 118 C. proc. civ., care reglementează competenţa teritorială exclusivă a instanţei în a cărei circumscripţie se află ultimul domiciliu al defunctului.
A mai reținut sentinţa civilă nr. 742/2024, pronunţată în dosarul nr. x/333/2022, rămasă definitivă, prin care a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată având ca obiect „fond funciar” și s-a dispus modificarea titlului de proprietate nr. 1274/48983 din 14.03.2001 emis pe numele R, K, J, L, H, G, T, F şi I, pentru suprafaţa totală de 2 ha şi 7700 m.p., prin completarea la rubrica ,,Moştenitorii defunctului’’ a numelui J. A fost obligată pârâta Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Vaslui să întocmească documentaţia prealabilă necesară privind completarea titlului de proprietate TP 1274/48983 din 14.03.2001 la rubrica ,,Moştenitorii defunctului’’ cu numele autorului comun, defunctul J.
A fost obligată Comisia Judeţeană Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, ca pe baza documentaţiei comunicate de către Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Vaslui să procedeze la modificarea titlului nr. 1274/48983 din 14.03.2001, în sensul inserării la rubrica ,,Moştenitorii defunctului’’, a numelui autorului comun, defunctul J.
Având în vedere aceste aspecte, a conchis că instanța competentă este Judecătoria Sector 4 Bucureşti.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie:
Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Înalta Curte reţine că este sesizată cu un conflict negativ de competență, care se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 133 alin. (2) teza I C. proc. civ., conflict ivit ca urmare a declinărilor reciproce între Judecătoria Vaslui și Judecătoria Sector 4 Bucureşti.
Obiectul demersului judiciar, ce a stat la baza declanşării conflictului negativ de competenţă îl constituie cererea formulată de reclamanţii A, B, C şi D în contradictoriu cu pârâţii E, F, G, H şi I, prin care aceștia au solicitat ieşirea din indiviziunea asupra terenului de 2 ha 7700 mp situat în extravilanul jud. Vaslui deţinut în baza titlului de proprietate nr. 1274/48983/14.03.2001.
Înalta Curte constată că cele două instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prima instanţă reţinând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 117 alin. (3) C. proc. civ., iar instanţa învestită prin declinare constatând incidenţa art. 118 C. proc. civ.
Astfel, conflictul negativ de competenţă a fost determinat de aplicarea diferită a instanţelor a textelor de lege care reglementează competenţa teritorială în cauze având ca obiect partaj judiciar, în sensul că s-a considerat de către prima instanță că indiviziunea nu rezultă din succesiune, iar de către cea de-a doua instanță că respectiva cerere reprezintă o cerere în materie de moștenire.
Înalta Curte reţine că, în materia competenţei teritoriale, regula generală este cea prevăzută la art. 107 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
În situaţia în care cererea de chemare în judecată priveşte imobile, sunt incidente prevederile art. 117 C. proc. civ., potrivit cărora ,,(1) Cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanţa în a cărei circumscripţie este situat imobilul. (2) Când imobilul este situat în circumscripţiile mai multor instanţe, cererea se va face la instanţa domiciliului sau reşedinţei pârâtului, dacă aceasta se află în vreuna dintre aceste circumscripţii, iar în caz contrar, la oricare dintre instanţele în circumscripţiile cărora se află imobilul. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică, prin asemănare, şi în cazul acţiunilor posesorii, acţiunilor în grănițuire, acţiunilor privitoare la îngrădirile dreptului de proprietate imobiliară, precum şi în cazul celor de împărţeală judiciară a unui imobil, când indiviziunea nu rezultă din succesiune.”
Înalta Curte reține că, în cauză, starea de indiviziune nu rezultă din succesiune, astfel încât determinarea instanţei competente nu se raportează la prevederile art. 118 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, starea de indiviziune rezultă din titlul de proprietate nr. 1274/48983/14.03.2001 emis în temeiul Legii nr. 18/1991 direct pe numele părţilor din cauză în calitate de succesori ai defunctului J.
Se mai reține că succesiunea defunctului J a fost dezbătută în mod definitiv prin decizia civilă nr. 613/17.12.1974 de către Tribunalul Judeţean Vaslui, stabilindu-se calitatea de moştenitori precum şi cotele deţinute de aceştia din masa succesorală. Rezultă că dezbaterea succesorală s-a încheiat iar după emiterea titlului de proprietate din 14.03.2001, chestiunile litigioase nu sunt de natură succesorală, împrejurare care atrage incidenţa prevederilor art. 117 alin. (3) C. proc. civ., respectiv competenţa instanţei în a cărei circumscripţie este situat imobilul, Judecătoria Vaslui. Aceasta este soluția legală, ce corespunde și cerinței asigurării unei mai rapide și corecte soluționări a cauzei, în situația în care probele se vor administra de instanța în circumscripţia căreia se află imobilul supus împărțelii.
Cât privește cererea modificatoare prin care s-a solicitat şi stabilirea masei succesorale după defuncta K, precum şi stabilirea calităţii de moştenitor a reclamanţilor şi pârâţilor după această defunctă, ea reprezintă o cerere adiţională în sensul dispozițiilor art. 30 alin. (5) C. proc. civ., întrucât are ca obiect modificarea pretenţiilor iniţiale, iar din punct de vedere al competenţei, cererea adiţională va fi soluționată de instanţa competentă să judece cererea principală conform dispozițiilor art. 123 C. proc. civ.
În raport de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui, ca instanţă în a cărei circumscripție este situat imobilul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 februarie 2025.