Timeliness of cassation appeal and inadmissibility of challenging title validity in revendication action

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Turda la data de 25 iunie 2021, reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - ROMSILVA, prin Direcţia Silvică Cluj, în numele proprietarului Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor, a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii S.C. A S.A., B şi C, să se constate că terenurile în suprafaţă totală de 23.300 mp, înscrise în cărţile funciare nr. (...), (...), (...) şi (...) Mihai Viteazu se identifică şi se suprapun integral peste terenul forestier în suprafaţă de 3,73 ha, înscris în amenajamentul silvic al Ocolului Silvic Turda în U.P. VIII Turda, u.a. 53, situat în hotarul comunei Mihai Viteazu; să se constate că suprafaţa de teren forestier de 3,73 ha, înscris în amenajamentul silvic al Ocolului Silvic Turda în U.P. VIII Turda, u.a. 53 este proprietate publică, de interes naţional a Statului Român; să se constate dreptul de administrare al reclamantei Regia Naţională a Pădurilor - ROMSILVA, prin Direcţia Silvică Cluj - Ocolul Silvic Turda, asupra terenului în suprafaţă de 3,73 ha, înscris în amenajamentul silvic al Ocolului Silvic Turda în U.P. VIII Turda, u.a. 53; să se constate nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâţi la data de 26.03.2008, autentificat de BNP D prin încheierea de autentificare nr. 659/26.03.2008, în privinţa terenului în suprafaţă de 23.300 mp; anularea şi radierea încheierilor de carte funciară din cărţile funciare nr. (...), (...), (...) şi (...) Mihai Viteazu ale BCPI Turda, prin care s-a dispus intabularea dreptului de proprietate în favoarea pârâtei. S.C. A S.A.; înscrierea dreptului de proprietate asupra terenului identificat mai sus în favoarea Statului Român, precum şi a dreptului de administrare în favoarea Regiei Naţionale a Pădurilor - ROMSILVA, Direcţia Silvică Cluj - Ocolul Silvic Turda; obligarea pârâţilor să lase în deplină proprietate Statului Român şi liniştită posesie Ocolului Silvic Turda terenul identificat anterior şi să se abţină, pe viitor, de la orice fapte sau acte care ar aduce atingere dreptului de proprietate al Statului Român ori dreptului de administrare şi exerciţiului acestuia al Ocolului Silvic Turda, cu acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

Prin sentinţa civilă nr. 38 din 11 ianuarie 2022, Judecătoria Turda a admis excepţia necompetenței materiale invocată prin întâmpinare de pârâtul B şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei din urmă instanţe la data de 9 februarie 2022, sub acelaşi număr.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 85 din 15 februarie 2023, Tribunalul Cluj - Secţia civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâta S.C. A S.A. prin întâmpinare. A admis excepţia lipsei de interes cu privire la petitele IV şi V din acţiune, invocată de pârâtul B prin întâmpinare şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea formulată în acest sens, ca lipsită de interes. A respins, în rest, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Regia Naţională A Pădurilor - ROMSILVA, prin Direcţia Silvică Cluj, în contradictoriu cu pârâţii S.C. A S.A., B şi C şi cu intervenientul forţat Statul Român, prin Ministerul Finanţelor.

Apelul

Împotriva sentinţei nr. 85 din 15 februarie 2023, pronunţate de Tribunalul Cluj - Secţia civilă au declarat apel reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică Cluj, precum şi intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor.

Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia nr. 320/A din 21 noiembrie 2023, Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - ROMSILVA, prin Direcţia Silvică Cluj, şi de intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, împotriva sentinţei nr. 85 din 15 februarie 2023 a Tribunalului Cluj - Secţia civilă.

Recursurile

Împotriva deciziei nr. 320/A din 21 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă au declarat recurs reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - ROMSILVA, prin Direcţia Silvică Cluj, precum şi intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, prin Administraţia Judeţeană a Finanțelor Publice Cluj.

5.1. Recursul reclamantei Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Cluj

Invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii, în sensul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra criticilor referitoare la soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată în lipsa analizei existenţei dreptului de proprietate publică aparţinând Statului Român.

Totodată, a apreciat că este greşită soluţia instanţei de apel, prin care s-a stabilit că nu s-a criticat, prin memoriul de apel, modalitatea de interpretare a prevederilor art. 563 C. civ. de către prima instanţă, deşi se constatase existenţa şi îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de exercitare a acţiunii în revendicare în ceea ce priveşte dreptul de proprietate publică a Statului Român.

Recurenta a afirmat că instanţele de fond şi de apel au aplicat greşit dispoziţiile art. 563 C. civ., prin raportare la obiectul cauzei, care vizează revendicarea dreptului de proprietate publică asupra suprafeţei de teren de 23.300 mp, precum şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâţii B, C şi S.C. A S.A., prin care s-a înstrăinat dreptul de proprietate publică de interes naţional.

De asemenea, a apreciat că este eronată soluţia de respingere a apelului prin decizia recurată, de vreme ce instanţa de apel a omis să analizeze existenţa dreptului de proprietate publică ce poartă asupra suprafeţei de 23.300 mp, al cărui titular este Statul Român, iar administrator recurenta.

A menţionat că s-a dovedit prin înscrisurile depuse la dosarul primei instanţe (aspect necontestat de niciuna dintre părţile litigante), că suprafaţa de teren 23.300 mp face parte din fondul forestier naţional, fiind înscris în amenajamentul silvic anterior datei de 1 ianuarie 1990 şi având categoria de folosinţă forestier.

Faţă de această împrejurare, a susţinut că regimul juridic aplicabil terenului în litigiu este specific proprietăţii publice de interes naţional, care este imprescriptibilă, insesizabilă şi inalienabilă.

A învederat recurenta că a solicitat prin cererea de chemare în judecată recunoaşterea dreptului de proprietate publică a Statului Român, precum şi a dreptului său de administrare asupra terenului în litigiu, solicitând restituirea acestuia şi lăsarea în deplină posesie şi liniştită folosinţă, în considerarea apartenenţei acestuia la proprietatea publică, a categoriei de folosinţă (teren forestier) şi a dispoziţiilor Legii nr. 46/2008 - Codul silvic şi a H.G. nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor - ROMSILVA.

A afirmat că instanţele de fond şi apel nu au analizat suficient acest aspect, limitându-se să reţină că asupra terenului s-au emis titluri de proprietate, ceea ce este greşit, întrucât menţiunile din cuprinsul titlurilor se referă la un teren agricol şi nu la un teren forestier, cum este cel în speţă.

De asemenea, a criticat decizia recurată şi prin prisma soluţiei de respingere a apelului în raport de lipsa sa de interes în formularea capetelor de cerere nr. IV şi V, referitoare la constatarea nulităţii actului de înstrăinare (contractul de vânzare-cumpărare), precum şi la rectificarea cărţii funciare, în sensul radierii dreptului de proprietate de pe numele cumpărătorului.

A menţionat că dreptul de proprietate al intervenientului Statul Român a fost dovedit prin depunerea la dosar a înscrisurilor doveditoare, fiind legal şi firesc interesul său de a solicita şi obţine constatarea nulităţii absolute a actului de înstrăinare, precum şi evidenţierea, pe numele său, a dreptului real revendicat.

5.2. Recursul intervenientului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj

Prin motivele de critică subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a invocat greșita interpretare a dispoziţiilor art. 563 C. civ., menţionând că, pentru stabilirea regimului juridic aplicabil acţiunii în revendicare trebuia avută în vedere calificarea legală a bunului revendicat.

Recurentul a susţinut că, dacă s-ar fi analizat existenţa dreptului său de proprietate publică asupra terenului revendicat, atunci, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel ar fi concluzionat că sunt îndeplinite premisele necesare formulării acţiunii în revendicare întemeiate pe dispoziţiile art. 563 C. civ.

Faptul că în privinţa terenului revendicat au fost emise titluri de proprietate nu este de natură să ateste neîndeplinirea condiţiei mai sus menţionată, câtă vreme, potrivit dispoziţiilor art. 861 C. civ., bunurile aflate în proprietatea publică sunt inalienabile, iar actele juridice încheiate cu încălcarea acestor dispoziţii sunt lovite de nulitate absolută.

Recurentul a afirmat că nicio probă administrată în cauză nu face dovada faptului că, anterior reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea unor persoane fizice, terenurile aflate în proprietatea publică a statului au fost trecute în proprietatea privată a statului.

În acest sens, a făcut referire la Decizia nr. 395/2017 din 13 iunie 2017 a Curţii Constituţionale prin care s-a reţinut că, „Analizând dintr-o perspectivă istorică restituirea în natură a terenurilor forestiere care fac parte din domeniul public al statului, Curtea Constituţională reţine că aceasta a fost reglementată iniţial prin dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 18/1991 şi art. 24 - 26 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, obiectul dreptului de reconstituire fiind acele terenuri forestiere care s-au aflat în proprietatea persoanelor fizice, au intrat în proprietatea statului prin efectul unor acte normative speciale şi se află în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - ROMSILVA. Iniţial, suprafaţa ce putea fi restituită era limitată la 10 ha de proprietar deposedat, însă prin modificarea art. 24 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, persoanele fizice au putut solicita întreaga diferenţă dintre suprafaţa primită şi suprafaţa avută în proprietate. în acest caz, restituirea terenurilor proprietatea publică a statului către foştii proprietari presupune, mai întâi, trecerea terenurilor forestiere respective din proprietatea publică a statului în proprietatea sa privată. În acest sens, art. 24 alin. (4) şi (5) dispune că ,,(...) Trecerea efectivă a terenurilor în proprietatea privată se va face cu ocazia punerii în posesie, potrivit prezentei legi”, respectiv că, „Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură va lua măsuri ca fiecare ocol silvic să delimiteze perimetrele cu terenuri ce rămân în proprietatea statului de terenurile care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate privată”.

În condiţiile în care prin titlurile de proprietate şi, ulterior, prin contractele de vânzare-cumpărare s-a transmis un drept de proprietate asupra unui bun aflat în proprietatea publică, drept pe care vânzătorii B şi C nu aveau cum să-l deţină, a concluzionat că dreptul de proprietate aparent dobândit de către pârâta S.C. A S.A. nu poate fi recunoscut şi nu i se poate da eficienţă, această parte deţinând terenul revendicat fără drept.

Recurentul a afirmat că instanţa de apel nu a analizat aceste argumente, ci s-a limitat să reţină că modalitatea de interpretare a prevederilor art. 563 C. civ. de către instanţa de fond nu a fost contestată prin cererea de apel.

Or, prin apelul declarat împotriva hotărârii de primă instanţă, recurentul a invocat faptul că acţiunea în revendicare formulată de reclamantă îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 563 C. civ., arătând, argumentat, că are calitatea de proprietar al terenului revendicat, iar pârâta S.C. A S.A. deţine acest teren fără drept.

Recurentul a combătut dezlegarea dată criticilor formulate împotriva soluţiei de admitere a excepţiei lipsei de interes în ceea ce priveşte petitele având ca obiect constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare şi rectificarea cărţii funciare, susţinând că justifică interes în contextul în care actul juridic a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor art. 861 C. civ., iar rectificarea cărţii funciare este consecinţa constatării nulităţii absolute a acestuia, prin care s-a fost înstrăinat/dobândit un teren aflat în proprietatea publică a statului.

A apreciat că nu se poate reţine că nu are un interes determinat, legitim, personal, născut şi actual (potrivit art. 33 C. proc. civ.), în sensul de a solicita constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 26 martie 2008 în privinţa terenului de 23.300 mp, şi anularea şi radierea încheierilor de carte funciară nr. (...), (...), (...) şi (...) Mihai Viteazu, prin care s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate în favoarea pârâtei S.C. A S.A., câtă vreme prin prezentul demers judiciar s-a urmărit protejarea dreptului de proprietate publică, atât din perspectiva recunoaşterii existenţei sale, cât şi din cea a asigurării stăpânirii acestuia.

6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la 15 martie 2024, intimata S.C. A S.A. a invocat tardivitatea recursului reclamantei, în raport de data declarării acestuia, 08.01.2024, respectiv aceea a înregistrării la Curtea de Apel Cluj, 12.01.2024, precum şi de data comunicării deciziei recurate, comunicare ce s-a realizat către această parte la 05.12.2024.

Totodată, a invocat excepţia de nulitate a recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate de către recurenta-reclamantă în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Această din urmă excepţie, pentru acelaşi motiv, precum şi pentru invocarea omisso medio a unor critici, a fost ridicată şi cu privire la recursul intervenientului. În subsidiar, intimata a solicitat respingerea ambelor recursuri, ca nefondate.

Prin cererea depusă la data de 11 martie 2024, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului formulat de către intervenient.

La data de 19 martie 2024, intimatul B a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant faţă de recursurile formulate în cauză, susţinând, în esenţă, că în raport de dispoziţiile art. 151 C. proc. civ., la dosar nu există o procură, în original sau în copie legalizată, care să justifice un caz de reprezentare convenţională, şi nici o copie legalizată a înscrisului doveditor al calităţii unui reprezentant legal în cauza dedusă judecăţii.

Intimatul a invocat, de asemenea, inadmisibilitatea recursurilor în raport de dispoziţiile art. 97 C. proc. civ., precum şi excepţia nulităţii acestora, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 din acest act normativ. În subsidiar, a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

La data de 2 aprilie 2024, recurentul-intervenient a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul B.

7. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţia din data de 11 aprilie 2024 s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursurilor la data de 26 septembrie 2024.

La termenul de judecată menţionat, Înalta Curte a pus în discuţia părţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (2) C. proc. civ., excepţiile procesuale invocate de intimaţi prin întâmpinările formulate, soluţiile asupra acestora fiind consemnate în încheierea din 26 septembrie 2024, prin care instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiei de tardivitate a recursului declarat de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - ROMSILVA, prin Direcţia Silvică Cluj, precum şi asupra recursului formulat de către intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

7.1. Examinând cu prioritate recursul declarat de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - ROMSILVA, prin Direcţia Silvică Cluj, din perspectiva excepţiei tardivităţii declarării căii de atac, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., „când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate”.

În cauză, se observă că termenul de declarare a recursului este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii atacate, în conformitate cu prevederile art. 485 alin. (1) C. proc. civ., enunţate anterior, legea neprevăzând în cauza de faţă un alt termen derogatoriu de la cel de drept comun.

Or, raportat la data comunicării deciziei recurate, 5 decembrie 2023 (conform dovezii de comunicare de la fila 86 din dosarul de apel), şi la dispoziţiile art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de declarare a recursului, calculat potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., se împlinea la data de 5 ianuarie 2024.

Înalta Curte reţine în acest sens că recursul analizat a fost declarat la data de 8 ianuarie 2024, ora 16.12, prin e-mail (conform dovezii de la fila 10, dosar recurs), cu încălcarea termenului legal sus-menţionat.

Se cuvine a se menţiona, totodată, faptul că recurenta nu a invocat printr-o cerere de repunere în termen imposibilitatea respectării termenului de declarare a recursului dintr-o cauză neimputabilă acesteia, conform dispoziţiilor art. 186 C. proc. civ.

Fiind vorba despre un termen legal peremptoriu, nerespectarea acestuia atrage sancţiunea decăderii recurentei din exercitarea dreptului la recurs, sancţiune reglementată prin norma imperativă înscrisă în art. 185 alin. (1) C. proc. civ., criticile formulate pe calea recursului nemaiputând fi analizate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - ROMSILVA, prin Direcţia Silvică Cluj, împotriva deciziei nr. 320/A din 21 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilă, ca fiind tardiv declarat.

7.2. În ceea ce priveşte recursul declarat în termenul legal de intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, Înalta Curte, examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurent şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed.

Prin motivele de critică subsumate de recurent dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta a invocat greșita interpretare a dispoziţiilor art. 563 C. civ., susţinând că, pentru stabilirea regimul juridic aplicabil acţiunii în revendicare, trebuia avută în vedere calificarea legală a bunului revendicat, deoarece, dacă s-ar fi analizat existenţa dreptului său de proprietate publică asupra terenului revendicat, atunci, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel ar fi concluzionat că sunt îndeplinite premisele necesare formulării acţiunii în revendicare întemeiate pe dispoziţiile de drept material menţionate.

S-a mai susţinut în acest sens că împrejurarea emiterii titlurilor de proprietate asupra terenului în litigiu nu este de natură să ateste neîndeplinirea condiţiilor legale, câtă vreme, potrivit dispoziţiilor art. 861 C. civ., bunurile aflate în proprietatea publică sunt inalienabile, iar actele juridice încheiate cu încălcarea acestor dispoziţii sunt lovite de nulitate absolută.

Recurentul a afirmat că instanţa de apel nu a analizat aceste argumente, ci s-a limitat să reţină că modalitatea de interpretare a prevederilor art. 563 C. civ. de către instanţa de fond nu a fost contestată prin cererea de apel.

Aceste critici nu pot fi primite.

Astfel cum au reținut și instanțele de fond, se constată că demersul judiciar al reclamantei Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a vizat, în principal, obligarea pârâţilor să lase în deplină proprietate Statului Român şi în liniştită posesie Ocolului Silvic Turda terenul în suprafaţă totală de .p., înscris în cărţile funciare nr. (...) Mihai Viteazu, (...) Mihai Viteazu, (...) Mihai Viteazu şi (...) Mihai Viteazu, teren ce face parte din terenul forestier în suprafaţă de , înscris în amenajamentul silvic al Ocolului Silvic Turda în U.P. VIII Turda, u.a. 53, situat în hotarul comunei Mihai Viteazu. În acest context, s-a solicitat şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâţii B şi C (în calitate de vânzători) şi pârâta S.C. A S.A. (în calitate de cumpărător), anularea şi radierea încheierilor de carte funciară din cărţile funciare anterior amintite prin care s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate în favoarea pârâtei S.C. A S.A. şi înscrierea dreptului de proprietate asupra terenului anterior menţionat în favoarea Statului Român şi a dreptului de administrare în favoarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, Direcţia Silvică Cluj - Ocolul Silvic Turda.

Raportându-se la aceste pretenții deduse judecății, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanta din prezenta cauză nu se regăseşte în situaţia premisă cerută pentru promovarea unei acţiuni în revendicare, respectiv aceea în care să fi pierdut stăpânirea materială a bunului şi solicită restituirea acestuia de la cel care îl deţine fără temei juridic, câtă vreme cei împotriva cărora îşi îndreaptă pretenţiile sunt tocmai subdobânditorii cu titlu particular ai imobilelor, urmare a încheierii succesive a unor contracte de vânzare-cumpărare la nivelul anului 2007, respectiv 2008.

S-a apreciat, în acest context, că reclamanta nu este un proprietar deposedat de bunul imobil revendicat în speță, dreptul de proprietate afirmat pe calea acestei acțiuni reale ieşind din patrimoniul Statului Român prin aplicarea Legii nr. 18/1991, procedurile de reconstituire a dreptului în favoarea persoanelor fizice beneficiare ale acestei legi de reparație fiind finalizate prin emiterea Titlurilor de proprietate nr. 6358/11.10.2007, nr. 5955/26.09.2007 şi 6939/05.11.2007, iar, ulterior, dreptul astfel reconstituit fiind transmis prin două contracte de vânzare-cumpărare succesive – acte juridice valabile, neanulate de vreun organ jurisdicţional.

În aceste condiţii, tribunalul a considerat că reclamanta şi intervenientul forţat, Statul Român, nu se pot prevala de regulile specifice unei acţiuni în revendicare, în contra subdobânditorilor bunurilor înstrăinate, câtă vreme titlurile de proprietate şi contractele de vânzare-cumpărare nu au fost desfiinţate şi continuă să regleze raporturile juridice dintre părţi.

Prin decizia ce face obiectul prezentului recurs, instanța de prim control judiciar a reținut că modalitatea de interpretare a prevederilor art. 563 C. civ. de către tribunal nu a fost practic contestată prin cererea de apel, intervenientul susținând prin apel caracterul fondat al demersului judiciar privitor la imobil exclusiv prin reiterarea calității sale de titular al unui drept de proprietate publică asupra acestuia, precum și a inalienabilității acestui drept, respectiv a invocării sancțiunii nulității absolute a actelor de înstrăinare vizând un asemenea bun, consacrate de prevederile art. 861 C. civ.

Astfel, instanța de apel a constatat că criticile formulate prin apelurile declarate în cauză atât de reclamantă, cât și de intervenient sunt străine de argumentele reţinute de către prima instanţă, care nu a analizat existența dreptului de proprietate publică afirmat, remarcând însă că, contrar alegațiilor intervenientului, pârâta S.C. A S.A. are la acest moment calitatea de proprietar tabular al terenurilor, petitele având ca obiect constatare nulitate contract şi rectificare de carte funciară fiind respinse de către prima instanţă ca lipsite de interes.

Înalta Curte constată că prin dezvoltarea motivului de recurs intervenientul reafirmă existența dreptului de proprietate publică invocat în cauză și inalienabilitatea proprietății publice, susținând nelegalitatea deciziei recurate prin prisma faptului că instanţa de apel nu ar fi analizat toate aceste aspecte, limitându-se a reține că modalitatea de interpretare a prevederilor art. 563 C. civ. de către instanţa de fond nu a fost contestată prin cererea de apel.

Trebuie remarcat însă că această ultimă statuare a instanței de apel criticată de recurent corespunde circumstanțelor în care s-a desfășurat procesul în etapele anterioare, astfel cum deja s-a reținut, fiind respectate pe deplin limitele devoluțiunii în calea de atac a apelului stabilite de intervenient, în conformitate cu art. 477 C. proc. civ.

Acțiunea dedusă judecății a fost întemeiată pe dispozițiile art. 563 C. civ., conform cărora, ,,proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o alta persoana care îl deţine fără drept”, aceste prevederi legale consacrând acțiunea în revendicare, ca mijloc principal de apărare a dreptului de proprietate.

Acest tip de acţiune civilă nu a avut o reglementare expresă în legislaţia românească anterioară Noului Cod civil, dar teoria revendicării a fost cristalizată de practica judecătorească şi de doctrina juridică în criterii precise, aplicate în mod constant şi unitar.

Astfel, acţiunea în revendicare reprezintă o acţiune prin care proprietarul care a pierdut posesia unui bun, solicită instanţei să recunoască dreptul său de proprietate asupra bunului şi să redobândească posesia acestuia de la cel care îl deţine fără a fi proprietar. Atunci când posesorul bunului invocă la rândul său un drept de proprietate, instanţa este chemată să stabilească direct existenţa dreptului de proprietate în cadrul acestei acţiuni reale cu caracter petitoriu, prin compararea titlurilor de proprietate exhibate de părţile litigante şi să confirme astfel dreptul de proprietate al uneia dintre părţi asupra bunului.

Dacă dreptul de proprietate a intrat în patrimoniul reclamantului/pârâtului printr-un mod originar de dobândire a proprietăţii, precum uzucapiunea sau ocupațiunea, se consideră că proba existenţei acestui drept – care constă în dovedirea acestui fapt juridic – are un caracter cert, absolut.

În situaţia în care dreptul de proprietate a fost dobândit printr-un mod derivat, şi anume, printr-un act juridic translativ de proprietate, dovada dreptului presupune producerea înscrisului autentic sau sub semnătură privată, aceste generând o prezumţie relativă a împrejurării că dreptul de proprietate asupra imobilului se găseşte în proprietatea celui ce exhibă acel titlu.

Prin urmare, prin invocarea acestor titluri, fie translative, fie declarative, se invocă în realitate doar o prezumţie de proprietate decurgând din faptul existenţei titlului, cealaltă parte putând răsturna prezumţia invocând şi ea o prezumţie contrară mai puternică.

Instanța învestită cu această acțiune petitorie trebuie, deci, să cerceteze titlurile de proprietate ale autorilor părţilor pentru a se identifica un autor comun (situație în care pot deveni relevante şi regulile referitoare la publicitatea imobiliară, urmând a se verifica dacă prin efectuarea formalităților specifice s-a realizat opozabilitatea dreptului) sau, după caz, dacă unul dintre aceştia a dobândit proprietatea printr-un mod originar, stabilindu-se în acest fel „dreptul preferabil”.

Dacă titlurile provin de la autori diferiţi, este necesar a se stabili care dintre aceştia a fost adevăratul proprietar, întrucât nemo plus juris ad alium transfere potest, quam ipse habet.

Înalta Curte constată că, în cadrul acțiunii în revendicare de faţă, atât intervenientul, cât și pârâta S.C. A S.A. au pretins că sunt proprietari ai imobilului în litigiu, situație care făcea necesară examinarea dreptului pretins de fiecare dintre părțile litigante conform regulilor mai sus expuse, cu atât mai mult cu cât prin cererea introductivă s-a afirmat (afirmație reiterată, de altfel, și prin criticile de recurs) că prin titlurile de proprietate emise în aplicarea legilor fondului funciar şi, ulterior, prin contractele de vânzare-cumpărare privind terenul în litigiu s-a transmis un drept de proprietate asupra unui bun aflat în proprietatea publică, drept pe care vânzătorii B şi C nu puteau să-l deţină, astfel încât dreptul de proprietate aparent dobândit de către pârâta S.C. A S.A. nu poate fi recunoscut şi nu i se poate da eficienţă, această parte deţinând terenul revendicat fără drept.

Întrucât, însă, prima instanță a reținut că raportul juridic dedus judecății nu ar permite o atare analiză a titlurilor exhibate, specifică acțiunii în revendicare imobiliară, apreciind că reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea unor persoane fizice asupra terenului revendicat, echivalând cu o transmitere a dreptului de proprietate din patrimoniul statului (respectiv, al unității administrativ-teritoriale), s-ar opune în acest cadru procesual examinării existenței dreptului de proprietate publică afirmat și, respectiv, a efectelor înstrăinării unui bun aparținând domeniului public, prin acte juridice care se bucură de prezumţia de validitate, în mod corect instanța de apel a statuat în sensul că nu poate valorifica susţinerile din apel privitoare la apărarea dreptului de proprietate publică pe această cale în lipsa oricărei critici referitoare la impedimentul reţinut de tribunal cu privire la inexistenţa cerinţelor impuse de art. 563 C. civ. pentru promovarea unei acţiuni în revendicare.

Rămân ca atare lipsite de relevanţă în contextul anterior expus alegaţiile recurentului vizând lipsa dovezilor trecerii terenurilor în speţă din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a statului în vederea procedurilor de reconstituire prevăzute de Legea nr. 18/1991 şi considerentele Deciziei nr. 395/2017 din 13 iunie 2017 a Curţii Constituţionale, invocate sub acest aspect prin recurs.

Pentru aceleaşi argumente, este nefondată şi afirmaţia recurentului referitoare la dezlegarea dată prin decizia atacată criticilor din apel formulate împotriva soluţiei de admitere a excepţiei lipsei de interes în ceea ce priveşte petitele având ca obiect constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare şi rectificarea cărţii funciare, acesta combătând respectiva dezlegare prin reiterarea dreptului invocat şi a consecinţelor încălcării acestuia, prin prisma aplicării dispoziţiilor art. 861 C. civ., apreciind că nu se poate reţine că nu are un interes conform art. 33 C. proc. civ. câtă vreme prin prezentul demers judiciar s-a urmărit protejarea dreptului de proprietate publică.

Or, prima instanţă a statuat asupra lipsei de interes în formularea petitului privind anularea ultimului contract de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul revendicat, din perspectiva omisiunii formulării unei acţiuni în anularea titlurilor de proprietate iniţiale, emise în temeiul Legii nr. 18/1991 de către Comisia Judeţeană Cluj de aplicare a legii fondului funciar, precum şi a primelor contracte de vânzare-cumpărare referitoare la acelaşi imobil. S-a reţinut sub acest aspect că desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâţi nu este de natură a produce niciun efect practic pentru reclamantă, câtă vreme terenurile în suprafaţă de .p. nu ar reveni în patrimoniul Statului Român şi în administrarea reclamantei, ci aceste terenuri s-ar reîntoarce în patrimoniul pârâţilor B şi a soţiei sale, C.

De asemenea, s-a reţinut, în mod similar, că radierea menţiunilor cu privire la dreptul de proprietate al pârâtei S.C. A S.A. este lipsită de interes, întrucât s-ar reveni la vechea situaţie de carte funciară, respectiv cea în care proprietari asupra terenurilor figurează pârâţii E.

Se constată astfel că şi aceste statuări, validate de instanţa de apel, sunt ignorate prin motivarea cererii de recurs, intervenientul neînțelegând să aducă vreo critică de nelegalitate îndreptată împotriva acestui raţionament, în condiţiile în care prin decizia recurată s-a arătat explicit că motivele invocate referitor la petitul având ca obiect revendicare nu pot constitui critici valide în ceea ce priveşte soluţia de admitere a excepţiei lipsei de interes în ceea ce priveşte petitele având ca obiect constatare nulitate contract şi rectificare de carte funciară, neavând nicio legătură cu argumentele reţinute de către Tribunalul Cluj, iar faptul că actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor art. 861 C. civ. sunt lovite de nulitate absolută nu are semnificaţia că partea care solicită constatarea nulităţii absolute este exonerată de obligaţia de a justifica, în condiţiile art. 33 C. proc. civ., interesul în formularea acţiunii.

Față de aceste considerente, în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul intervenientului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică Cluj, împotriva deciziei nr. 320/A din 21 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 C. proc. civ.