Inadmissibility of constitutional exception for lack of causal link between electoral law provisions and case merits

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Obiectul recursului

Prin decizia civilă nr. 573 din 22 mai 2024, pronunţată în dosarul nr. x/3/2024, Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a IV-a civilă, printre altele, a respins, ca inadmisibilă, cererea apelantului A de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituționalitate a dispoziţiilor art. 29, art. 47 şi art. 65 din Legea nr. 115/2015.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, întrucât, pe de o parte, prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate trebuie să se urmărească supunerea controlului Curţii Constituţionale a conformităţii dispoziţiei legale cu Constituţia, iar nu asumarea funcţiei de legiuitor pozitiv, în lipsa indicării principiilor şi dispoziţiilor constituţionale încălcate, iar, pe de altă parte, că prevederile art. 29, art. 47 şi art. 65 din Legea nr. 115/2015, criticate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, nu au legătură cu soluţionarea cauzei.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei soluţii, la 24 mai 2024, a declarat recurs A.

În motivare, recurentul a arătat că instanţa de apel a aplicat, în mod greşit, prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât este îndeplinită cerinţa legăturii cu cauza a dispoziţiilor criticate, în condiţiile în care art. 29 din Legea nr. 115/2015 conţine sintagma „cunoştinţă publică”, fără a indica site de internet, adresă de e-mail sau telefon, art. 47 se referă doar la declaraţii de avere şi nu impune candidaților să depună decizii de impunere, iar art. 65 alin. (3) ar trebui să le impună candidaților cerinţa ca mijloacele folosite în campania electorală să nu contravină legii pe toată perioada electorală, nu numai în timpul campaniei.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte o va respinge, pentru următoarele considerente de drept:

În cadrul paragrafelor 21-22 ale Deciziei nr. 321 din 9 mai 2017, publicate în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a reţinut următoarele: ,,Recursul reglementat de nu poate fi înțeles drept o cale extraordinară de atac, în condițiile sau . Așadar, este vorba despre o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau , numai în privința hotărârilor judecătorești prin care se respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale. Prin urmare, acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din sau De asemenea, Curtea constată că, dat fiind faptul că textul este aplicabil atât în materie procesual civilă, cât și , acesta își menține natura juridică de cale de atac specială, ce nu poate fi calificată în funcție de reglementările proprii procedurii penale sau civile. De aceea, această cale de atac cu o fizionomie juridică proprie nu poate fi considerată nici recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de sau și nici apel, contestație sau plângere în sensul Mai mult, Curtea reține că aceeași cale de atac nu poate purta denumiri diferite în funcție procedura civilă sau în care intervine. În sensul celor de mai sus, Curtea constată că obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute în mod exclusiv de . Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma acestor condiții.”

În raport cu aceste statuări obligatorii, se reţine că recursul declarat în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 nu preia niciuna dintre caracteristicile proprii recursului reglementat la art. 483 şi urm. C. proc. civ., ci are o fizionomie juridică proprie, astfel că nu poate fi primită excepţia nulităţii, invocată de reprezentantul Ministerului Public în considerarea prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., relevant fiind faptul că, prin intermediul acestei căi speciale de atac, se verifică modul în care instanța ierarhic inferioară a apreciat cu privire la neîndeplinirea condițiilor legale de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Examinând recursul civil de faţă, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:

Potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, cu modificările şi completările ulterioare: „(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. (4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. (5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.”

Având în vedere aceste dispoziţii legale, se reţine că, pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să fie admisibilă şi, în consecinţă, să poată fi sesizată Curtea Constituţională a României cu soluţionarea ei, este necesar a fi îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: (i) excepţia de neconstituţionalitate să fie ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj; (ii) excepţia de neconstituţionalitate să aibă ca obiect legi sau ordonanţe ori dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare; (iii) legea sau ordonanţa ori dispoziţiile dintr-o lege sau ordonanţă să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia; (iv) excepţia de neconstituţionalitate să nu aibă ca obiect prevederi ce au fost deja constatate neconstituţionale.

În acord cu instanţa care a pronunţat soluţia atacată, se constată, sub un prim aspect, că susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate nu vizează veritabile aspecte de neconstituţionalitate, ci simple nemulţumiri referitoare la reglementarea legală actuală, prin care se tinde, în realitate, la modificarea dispoziţiilor criticate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, ceea ce excedează competenţa instanţei de contencios constituţional, care nu are ca atribuţie legiferarea și, implicit, nici modificarea unor acte normative, astfel cum rezultă din prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

În al doilea rând, contrar susţinerilor recurentului, se constată că dispoziţiile art. 29, art. 47 şi art. 65 din Legea nr. 115/2015 nu au legătură cu soluţionarea cauzei, nefiind îndeplinită una dintre condiţiile prevăzute, în mod cumulativ, de art. 29 din Legea nr. 47/1992, ceea ce conduce la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă.

Referitor la această condiţie legală, se reţine că dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret asupra cursului procesului şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii.

Curtea Constituţională a reţinut că „legătura cu soluţionarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile legale în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului” (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 600 din 12 august 2014).

Totodată, „condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei, nu trebuie analizată în abstract, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat. Cu alte cuvinte, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie realmente utilă părţilor care au invocat-o pentru soluţionarea litigiului.” (Decizia nr. 360 din 8 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1017 din 19 octombrie 2022).

În cauză, excepţia de neconstituţionalitate are ca obiect dispoziţiile art. 29, art. 47 şi art. 65 din Legea nr. 115/2015 şi a fost invocată în etapa procesuală a apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 14/ALF/08.05.2024, pronunţate de Tribunalul Bucureşti-Secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/3/2024, prin care s-a respins contestaţia formulată de A pentru neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 54 alin. (3) din Legea nr. 115/2015, referitoare la neindicarea persoanelor ale căror candidaturi le contestă, precum şi a motivelor pentru care a înţeles să formuleze contestaţia. În acest context, se constată că, în mod corect, curtea de apel a constatat că excepţia de neconstituţionalitate priveşte dispoziţii legale care nu au fost avute în vedere de către prima instanţă şi care nu au legătură cu cauza, nefiind îndeplinită una dintre cerinţele prevăzute de lege.

Faţă de aceste considerente, constatând că este legală soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituționalitate a dispoziţiilor art. 29, art. 47 şi art. 65 din Legea nr. 115/2015, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul A împotriva deciziei civile nr. 573 din 22 mai 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a IV-a civilă, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 iunie 2024.