Scope of material error in annulment appeal: exclusion of legal and procedural assessment errors

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Contestaţia în anulare

Prin contestația în anulare formulată la 17 aprilie 2024, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/1/2024, contestatorul A a solicitat anularea deciziei nr. 2287 din 23 noiembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I civilă în dosarul nr. x/99/2019, în temeiul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În motivarea contestaţiei, a susţinut, sub un prim aspect, că respingerea motivului de recurs referitor la modalitatea nelegală de soluționare a excepției lipsei calității de reprezentant a apelanților-pârâți în fața instanței de apel s-a întemeiat pe eroarea materială a instanței de recurs. Cu toate că din încheierea în care au fost consemnate dezbaterile de la termenul din 18 octombrie 2022 reiese că a fost invocată excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, instanța de recurs a apreciat că apărătorul reclamantului a invocat ,,doar faptul că nu a văzut la dosar delegația apărătorului apelanților-pârâți, fără a invoca excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și fără a solicita amânarea judecății pentru acoperirea acestei omisiuni.”

Contestatorul a mai reproșat instanței de recurs că, în analiza acestui motiv de recurs, a făcut abstracție de dispozițiile art. 87 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează că toate actele de procedură se îndeplinesc numai de parte, dacă avocatul a declarat calea de atac fără a avea mandat.

În opinia sa, instanța de apel a procedat în mod nelegal când a pus în vedere apărătorului apelanților-pârâți să depună împuternicirea după închiderea dezbaterilor, cât timp avea posibilitatea să acorde un termen scurt, conform art. 82 alin. (1) teza I C. proc. civ. A subliniat că împuternicirea avocațială nu a fost depusă până la închiderea dezbaterilor în fața instanței de apel, deși ulterior acestui moment nu se mai primește niciun înscris la dosar. În dovedirea acestor susțineri, a solicitat atașarea înregistrării ședinței, câtă vreme încheierea poate fi interpretată neconform realității.

Contestatorul a învederat că instanța de apel ar fi trebuit să dea eficiență prevederilor art. 82 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și să anuleze cererea de apel, iar instanța de recurs ar fi trebuit să admită recursul și să anuleze soluția instanței de apel.

Print-o ultimă susținere a invocat că instanța de recurs a săvârșit o eroare materială și atunci când a respins motivul de recurs privitor la calitatea procesuală pasivă a societății B S.R.L. În acest sens a apreciat că, atât timp cât a invocat regulile de drept material încălcate de instanța de apel, înseamnă că această situație nu depinde de faptul că instanța de apel le-a aplicat sau nu.

2. Decizia atacată cu contestaţie în anulare

Prin decizia nr. 2287 din 23 noiembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/99/2019, Înalta Curte a admis recursul declarat de reclamantul A împotriva deciziei civile nr. 531 din 22 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă. A casat, în parte, decizia recurată şi a trimis apelul formulat de către pârâtul C, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel, menținând în rest dispoziţiile deciziei recurate.

3. Apărările formulate de intimați

Intimaţii C, Publicaţia D (D), Redactorul Şef al Publicaţiei D (D) şi B S.R.L. au formulat întâmpinare la 5 iunie 2024, în termenul prevăzut de art. 508 alin. (2) C. proc. civ., prin care au solicitat respingerea contestaţiei în anulare, întrucât argumentele prezentate de contestator nu se încadrează în motivul reglementat de art. 503 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. De asemenea, în temeiul art. 453 C. proc. civ., au solicitat obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată. Dovezile de achitare a cheltuielilor de judecată au fost transmise prin e-mail, la 10 iunie 2024.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând decizia atacată prin raportare la dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit motivului de contestaţie în anulare reglementat de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi anulate atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.

În ceea ce priveşte semnificaţia conceptului de eroare materială, cuprins în dispoziţiile menţionate, Înalta Curte aminteşte că aceasta a fost dezvoltată doctrinar şi jurisprudenţial, prin opoziţie cu eroarea de judecată, subliniindu-se că vizează greşeli evidente în legătură aspectele formale ale judecăţii, în principal cu caracter procedural, sau situaţii în care se confundă sau se omit date materiale importante ale cauzei, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate.

Contestaţia în anulare specială este o cale extraordinară de atac, de retractare, astfel încât, în acest cadru procesual, noţiunea de greşeală materială nu trebuie interpretată extensiv, pe această cale neputând fi valorificate greşeli de judecată, respectiv de aplicare a normelor de procedură civilă sau de interpretare a unor dispoziţii legale, cum se pretinde în prezenta cauză.

Contestatorul A, având calitatea de recurent-reclamant în cadrul dosarului nr. x/99/2019 a apreciat, în esenţă, că instanţa de recurs a săvârşit greşeli materiale când a respins motivele de recurs referitoare la nelegala soluționare a excepției lipsei dovezii calității de reprezentant a apelanților-pârâți, și la calitatea procesuală pasivă a societății B S.R.L. de către instanța de apel.

Înalta Curte constată că aspectele expuse de contestator nu reprezintă greşeli materiale în sensul prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., întrucât se critică raţionamentul logico-juridic al instanţei de recurs în ceea ce priveşte respectarea normelor de procedură civilă, susţinerile reprezentând nemulțumiri cu privire la respingerea celor două motive de recurs și soluția pronunţată în cauză – admiterea recursului și casarea parțială a deciziei recurate.

Însă, pe calea extraordinară a contestaţiei în anulare nu se mai poate pune în discuţie modul în care a raţionat instanţa de recurs sau argumentele ce au fost avute în vedere, întrucât s-ar aduce atingere securității raporturilor juridice. Întrucât contestaţia în anulare este o cale de atac de retractare, şi nu de reformare a unei decizii definitive, aceasta nu poate pune în discuţie nelegalitatea hotărârii ca urmare a invocării unor greşeli de judecată relative la dezlegarea dată de instanţă cererii de recurs. Astfel, realizarea unei evaluări în coordonatele propuse de contestator ar echivala cu o nouă judecată în recurs, ceea ce ar fi de natură să aducă atingere autorităţii de lucru judecat de care se bucură hotărârea instanței de recurs.

În acest sens, în mod constant, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui „recurs deghizat”, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative. Astfel, dreptul la un proces echitabil înaintea unui tribunal trebuie să fie interpretat în conformitate cu Preambulul la Convenţie, care prevede, printre altele, că statul de drept face parte din patrimoniul comun al Statelor Contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul certitudinii legale, care impune, inter alia, ca în cazurile în care instanţele au soluţionat definitiv o problemă, hotărârea acestora să nu mai fie pusă sub semnul întrebării (Hotărârea pronunţată în Cauza Brumărescu contra României, publicată în Monitorul Oficial nr. 758/28 noiembrie 2001, paragraful 61).

Aşadar, aspectele evocate de către contestator privind respingerea celor două motive de recurs nu se circumscriu ipotezei reglementate de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., raţionamentul instanţei de recurs neavând ca situaţie premisă o împrejurare ce poate fi calificată drept o eroare materială, ci a reprezentat un proces de evaluare a criticilor de nelegalitate a hotărârii atacate, iar concluziile cu privire la modul de soluționare a excepției lipsei dovezii calității de reprezentant și a calității procesuale pasive a societății B S.R.L. nu pot fi cenzurate pe calea formulării unei contestaţii în anulare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 508 C. proc. civ., contestaţia în anulare formulată de contestatorul A va fi respinsă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, Înalta Curte va dispune obligarea contestatorul A la plata sumei de 2.000 lei către intimaţii B S.R.L., C, Publicaţia D (D), Redactorul Şef al Publicaţiei D (D) cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariul avocatului, conform înscrisurilor justificative de la filele 38 şi 39 (factura BC0125 din 10 iunie 2024 şi extras cont bancar).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A împotriva deciziei civile nr. 2287 din 23 noiembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă în dosarul nr. x/99/2019.

Obligă pe contestatorul A la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 lei către intimați.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 iunie 2024.