Acquisitive prescription of land and co-ownership share: exclusion due to state preemption and lack of exclusive possession

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti la data de 07.09.2015 sub nr. x/303/2015, reclamantul A i-a chemat în judecată pe pârâţii B, C, D, E, Primăria Sector 6 Bucureşti prin Primar şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General, solicitând să se constate că este proprietarul cotei de 12/64 din imobilul teren în suprafaţă de 290 mp şi construcţie cu 3 camere şi 2 bucătării, situat în Bucureşti, str. (...), prin prescripţia achizitivă împlinită prin joncţiunea posesiilor autorului F şi a reclamantului, în temeiul art. 1837 C. civ., 1846, art. 1860 C. civ. 1864, precum şi să se constatate că este proprietarul terenului în suprafaţa de 960 mp situat în Bucureşti, str. (...), sector 6, prin prescripţia achizitivă împlinită prin joncţiunea posesiilor autorului F şi a reclamantului, în temeiul art. 1837 C. civ., art. 1846 C. civ., art. 1860 C. civ., art. 1864, raportat la art. 1890 C. civ., art. 1890 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 6032 din 30 iunie 2016, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale, excepţie invocată din oficiu, şi a declinat competenţa materială de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 395 din 21 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă în dosarul nr. x/3/2016, a fost respinsă acţiunea, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamantul A în contradictoriu cu pârâta Primăria Sectorului 6 Bucureşti, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor B, C, D şi E şi, pe cale de consecinţă, a respins, ca neîntemeiată acţiunea, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamantul A în contradictoriu cu pârâţii B, C, D, E şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General.

Împotriva sentinţei civile nr. 395 din 21 februarie 2018 a Tribunalului Bucureşti -Secţia a IV-a civilă a declarat apel reclamantul A.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 1847A din 17 decembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-reclamant A împotriva sentinţei civile nr. 395/21.02.2018 pronunţate de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a Civilă, în dosarul nr. x/3/2016, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B, C, D, E şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1847A din 17 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti- Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs reclamantul A.

Prin cererea formulată, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Printr-un prim motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel a analizat două ipoteze contradictorii şi a ajuns la concluzii diferite, iar motivarea hotărârii a fost făcută pentru fiecare ipoteză în parte, pe bază de prezumţii, şi nu pe probele de la dosar, ceea ce echivalează cu o nemotivare a hotărârii.

De asemenea, a susţinut şi faptul că motivele pe care se sprijină hotărârea pronunţată sunt contradictorii.

În ceea ce priveşte primul motiv de apel, prin care partea a susţinut şi argumentat în baza probelor aflate la dosar faptul că în mod greşit prima instanţă a reţinut preluarea de către statul român a întregii suprafeţe de teren de 5000 mp deţinută de autorii-bunici G şi H, incluzând în această suprafaţă şi terenul în suprafaţă de 2500 mp situat în str. (...) ce face obiectul prezentei cauze, instanţa de apel a reţinut următoarele: „(...) în măsura în care terenul de 2500 mp - din care aproximativ l/2 face obiectul prezentei cauze - a fost în mod neîntrerupt în proprietatea familiei apelantului (...), aşa cum acesta însuşi susţine, dobândirea unui titlu de proprietate exclusivă asupra suprafeţei deţinute în fapt s-ar realiza pe calea partajului, iar nu ca efect al prescripţiei achizitive” (pag. 14, paragraf 8); „Chiar în optica apelantului privind motivul de apel analizat, terenul (cu excepţia suprafeţei de 125 mp ...) nefăcând obiectul unei aproprieri de către statul român, pentru că nu există formal un titlu de preluare, coroborat cu împrejurarea că autorii apelantului au rămas în stăpânirea faptică a terenului, rezultă că pentru obţinerea unui titlu de proprietate exclusivă cu privire la imobil în configuraţia de la faţa locului, partea avea la dispoziţie operaţiunea partajului.” (pag. 15, paragraf 4); „In ipoteza în care terenul a fost preluat de stat, concluzie ce se sprijină pe toate faptele conexe deduse din interpretarea probatoriului, atunci apelantul, la fel ca si intimaţii, avea la îndemână procedura reglementată de Legea nr. 18/1991, iar stăpânirea exercitată asupra terenului nu prezintă caracteristicile unei posesii, conform art. 1846 C. civ., ci a unei detenții, în accepțiunea art. 1853 alin. (2) C. civ.” (pag. 15, paragraf 3); „în niciuna dintre ipoteze, critica apelantului nu poate conduce la schimbarea sentinţei primei instanţe.” (pag. 15, paragraf 3); „Cu referire la diferenţa de teren, deşi apelantul a susţinut că acesta nu a fost preluat de stat niciodată deoarece, aşa cum şi probele o demonstrează, a fost stăpânit în fapt de familia sa, Curtea constată că nici Tribunalul nu a negat faptul folosinţei imobilului, ci a reţinut că titlul cu care aceasta era exercitată era altul, iar nu pentru sine.” (pag. 15, paragraf 1).

Prin urmare, potrivit deciziei recurate, în ipoteza în care terenul nu a fost niciodată preluat de stat, aşa cum şi probele demonstrează, a fost stăpânit în fapt de familia sa, Curtea constată că nici Tribunalul nu a negat faptul folosinţei imobilului.

În ipoteza în care terenul în litigiu a fost preluat de statul român, întrucât apelantul nu oferă nicio explicaţie privitoare la faptul că după 1961 suprafaţa totală de 2500 mp, nu mai apare în niciun registru de evidenţă publică, că pentru aceasta nu s-a mai perceput si nici nu s-a mai plătit impozit până în 1986 şi ulterior 1992 (...). în egală măsură, Curtea observă că rudele colaterale ale apelantului, intimaţii din prezenta cauză, au iniţiat în baza Legii nr. 18/1991 o procedură de reconstituire a dreptului de proprietate ce vizează acelaşi imobil, evidenţiat până în 1961 în registrul agricol pe numele bunicilor părţilor, G şi H. (...) apelantul, la fel ca si intimaţii, avea la îndemână procedura reglementată de Legea nr. 18/1991 (pag. 15, paragrafele 2 şi 3).

În ceea ce priveşte intervertirea posesiei dintr-una echivocă într-una neechivocă (art. 729 C. civ. 1864, teza finală), decizia de respingere a apelului cuprinde motive contradictorii.

Astfel, respingerea motivului 2 de apel (referitor la cota de 12/64 din terenul în suprafaţă de 310 mp şi construcţie) este motivată de instanţa de apel, în sensul că o cotă ideală din dreptul de proprietate nu poate fi uzucapată, ci eventual o suprafaţă de teren clar delimitată, corespunzătoare unei cote dintr-o întindere mai mare, posesia fiind o stare de fapt, ce presupune corpus, adică un contact cu nemișcătorul, (pag. 15, paragraf 5).

Pe de altă parte, în motivarea celui de al treilea motiv de apel (referitor la constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1016 mp, prin prescripţia achizitivă împlinită prin joncţiunea posesiilor), deşi suprafaţa de teren este clar delimitată, instanţa constată că apelantul nu a susţinut şi cu atât mai puţin nu a probat că a exercitat o coposesie pe întreaga suprafaţă de teren (incluzând-o şi pe cea folosită de I şi moştenitorii săi) (pag. 16, paragraf 3).

Printr-un al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că prin decizia pronunţată instanţa de apel a aplicat, în ipoteza în care terenul nu a fost preluat de stat, un act normativ care nu este incident în cauză (parţial), iar în ipoteza în care imobilul a fost preluat de stat a dat o interpretare greşită textelor de lege aplicabile (uzucapiunea, intervertirea posesiei comune - animus condomini în posesie exclusivă animus domini).

A mai susţinut recurentul-reclamant că soluţiile instanţelor de fond sunt motivate pe prezumţii şi ipoteze, ceea ce conduce la concluzia că judecătorii nu şi-au format o opinie clară privind situaţia de fapt şi legea aplicabilă.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (2) şi art. 5 C. proc. civ., pentru a preveni orice greşeală în aflarea adevărului, instanţa are obligaţia de a stărui prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului şi să dispună administrarea oricăror mijloace de probă pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri, iar în cazul în care pricina nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 483, art. 488, art. 497 C. proc. civ.

În probaţiune s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi B, C, D, E şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General nu au formulat întâmpinări.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 05 martie 2024, completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată la data de 28 mai 2024, ora 9:00, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul reclamant a susţinut că decizia atacată analizează ipoteze contradictorii şi ajunge la concluzii diferite, analizând totodată cauza pe baza unor prezumţii şi nu pe baza probelor din dosar.

Aceste susţineri, ca şi argumentele indicate în sprijinul lor, sunt nefondate.

Astfel, se poate observa din parcurgerea considerentelor Curţii de apel, că aceasta a răspuns adecvat motivelor de apel formulate, iar ceea ce în optica reclamanţilor reprezintă o motivare contradictorie reprezintă în realitate demersul instanţei de apel de a examina pricina prin prisma mai multor teze – inclusiv cele avansate de reclamant – pentru că s-a apreciat că şi în situaţiile de fapt pretinse de acesta se menţinea concluzia netemeiniciei acţiunii.

Astfel, Curtea de apel a examinat cererea de a se constata dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune prin prisma ipotezei de fapt în care terenul în care este inclusă suprafaţa litigioasă a fost preluat de stat, apreciind corecte din această perspectivă constatările faptice ale primei instanţe (şi confirmându-le printr-o nouă analiză a probelor în decizia din apel).

Faţă de această situaţie de fapt, s-a arătat că la constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani se opunea împrejurarea că reclamantul nu a exercitat o posesie, ci o detenție precară: „Având în vedere aceste aspecte, în niciuna dintre ipoteze, critica apelantului nu poate conduce la schimbarea sentinţei primei instanţe. În ipoteza în care terenul a fost preluat de stat, concluzie ce se sprijină pe toate faptele conexe deduse din interpretarea probatoriului, atunci apelantul, la fel ca si intimaţii, avea la îndemână procedura reglementată de Legea nr. 18/1991, iar stăpânirea exercitată asupra terenului nu prezintă caracteristicile unei posesii, conform art. 1846 C. civ., ci a unei detenții, în accepțiunea art. 1853 alin. (2) C. civ.”

Consecutiv, instanţa de apel a analizat şi ipoteza în care terenul nu ar fi fost preluat de stat, statuând însă cu claritate că o atare împrejurare nu este susţinută de probele cauzei şi observând că nici în această situaţie cererea de constatare a uzucapiunii nu era fondată: „Chiar în optica apelantului privind motivul de apel analizat, terenul (cu excepţia suprafeţei de 125 mp mai sus menţionate) nefăcând obiectul unei aproprieri de către statul român, pentru că nu există formal un titlu de preluare, coroborat cu împrejurarea că autorii apelantului au rămas în stăpânirea faptică a terenului, rezultă că pentru obţinerea unui titlu de proprietate exclusivă cu privire la imobil în configuraţia de la faţa locului, partea avea la dispoziţie operaţiunea partajului.”

De aceea, nu se poate reţine critica în sensul contradictorialităţii argumentării instanţei de apel; în realitate, observând în etapa devolutivă a apelului că la admiterea cererii reclamantului se opun mai multe categorii de argumente, Curtea de apel a răspuns acoperind şi ipoteza avansată – dar nedovedită – a rămânerii imobilului în patrimoniul familiei reclamantului.

Desigur că, de principiu, hotărârea judecătorească cuprinde o aplicare a legii unei situaţii de fapt anterior reţinute pe baza probelor administrate, dar procedeul folosit de instanţa de apel – de a răspunde inclusiv din perspectiva aplicării legii şi unei teze faptice pretinse de parte şi neprobate – nu este în sine nelegal, cât timp chestiunile analizate fac parte din obiectul învestirii instanţei – în cazul de faţă privind judecata din fond şi motivele căii de atac declarate – şi constituie un răspuns adecvat susţinerilor părţii.

Cu alte cuvinte, nu constituie motivare contradictorie analiza principală a situaţiei de fapt apreciată ca atare de instanţă împreună cu analiza subsidiară a ipotezei pe care partea o pretinde, dacă ambele raţionamente juridice cuprind impedimente legale la admiterea cererii.

În cadrul aceluiaşi motiv de recurs (sub I.2) recurentul susţine contradictorialitatea motivării instanţei de apel prin prisma altor afirmaţii ale acesteia, dar Înalta Curte observă că nici această susţinere nu este fondată.

Astfel, argumentul imposibilităţii uzucapării unei cote părţi dintr-un teren a privit o parte a imobilului litigios (respectiv partea de teren aferentă construcţiei edificate de autorii părţilor, cu privire la care reclamantul a pretins a se constata că a dobândit cota de 12/64 din terenul de 310 mp), în timp ce chestiunea delimitării clare a terenului a privit suprafaţa de 1016 mp, o parte distinctă a imobilului la care se referă cererea de chemare în judecată.

În timp ce pentru terenul ocupat de construcție intervenirea uzucapiunii a fost împiedicată (alături de alte motive) şi de construcția defectuoasă a raţionamentului reclamantului (care tinde a uzucapa o cotă parte ideală dintr-un bun, împrejurare incompatibilă cu posesia, ce presupune o stăpânire materială a unui bun concret), în privinţa suprafeţei de 1016 mp Curtea de apel a reţinut că reclamantul nu a probat exercitarea unei posesii asupra întregului teren, acesta fiind motivul respingerii cererii.

Hotărârea judecătorească şi motivarea sa trebuie să fie apreciate în întregul lor, cu observarea tuturor aspectelor relevate şi nu izolat, deoarece scoaterea unui argument din contextul faptic şi legal al cauzei (cum se procedează în argumentarea acestui motiv de recurs) nu poate să conducă la o concluzie de motivare contradictorie dacă întregul corp al considerentelor susţine dispozitivul hotărârii şi se referă la toate aspectele de fapt şi de drept puse în discuţie.

În dezvoltarea unui motiv de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul reclamant arată că s-a apreciat greşit că nu poate să invoce uzucapiunea dacă terenul se află în proprietatea statului, pentru că în absenţa unei dispoziţii legale exprese sau a unui titlu care să justifice proprietatea publică, bunul ar fi intrat în domeniul privat al statului şi putea fi uzucapat.

Această critică pleacă însă de la contestarea apartenenţei bunului la domeniul statului şi este ea însăși în contradicţie cu concluzia formulată.

În realitate, Curtea de apel a statuat un alt motiv pentru care uzucapiunea nu putea opera nici măcar în cazul susţinut al nepreluării bunului de către stat, arătând că „În mod corect a reţinut Tribunalul că, pentru a valorifica juridic această susţinere, plecând de la faptul că imobilul ar fi rămas în patrimoniul autorilor apelantului, acesta trebuia să opună eventuala intervertire a posesiei tuturor moştenitorilor defuncţilor G şi H, aşadar şi fratelui apelantului, A (în realitate J, n.red), în limita a ceea ce apelantul susţine că a dobândit pe cale succesorală de la bunicii săi, prin părintele său, suplimentar menţiunilor din actele precizate în debutul prezentelor considerente (certificate de moştenitor si contract de donaţie).”

De asemenea, s-a mai arătat că „(…) apelantul nu a susţinut si cu atât mai puţin nu a probat că a exercitat o coposesie pe întreaga suprafaţă de teren (incluzând-o si pe cea folosită de I si moştenitorii săi). Corespunzător coproprietăţii al cărei atribut este, coposesia poartă asupra fiecărei particule din bun, premisa fiind aceea că acesta nu este fracţionat în urma unui partaj de folosinţă, caz în care starea de fapt se poate pune în acord în drept printr-o operaţiune de împărţeală juridică.”

Pentru ipoteza preluării bunului de către stat, Curtea de apel a apreciat – răspunzând unui alt motiv de apel formulat de reclamant – că acesta nu a exercitat o posesie utilă, ci o detenție precară, a cărei intervertire în posesie utilă nu a fost dovedită.

Aceste aprecieri se bazează pe probele administrate în cauză şi nu privesc legalitatea hotărârii atacate, astfel încât ele nu pot face obiectul controlului de legalitate în etapa recursului.

Prin urmare, nu se poate identifica o greşită aplicare sau interpretare a normelor de drept substanţial în hotărârea recurată, pentru că instanţa de apel a răspuns adecvat criticilor formulate, arătând pe de-o parte că, dacă terenurile au rămas în patrimoniul familiei, reclamantul nu are la îndemână calea uzucapiunii (cu argumentele suplimentare că nu se poate uzucapa o cotă parte şi că pentru suprafaţa de 1016 mp nu s-a dovedit nici o posesie exercitată asupra întregii suprafeţe şi nici intervertirea detenției precare faţă de coproprietari într-o posesie utilă).

Pe de altă parte, s-a arătat că dacă terenul a intrat în proprietatea statului în modalităţile arătate în hotărârile primelor instanţe, reclamantul a putut exercita numai o detenție precară şi nu poate fi primită susţinerea sa în sensul existenţei unei posesii utile.

Absenţa unui titlu al autorilor săi – în sensul de act juridic translativ de proprietate care să poată sta la baza unui partaj – nu transformă ipoteza dedusă judecăţii într-un caz de uzucapiune dacă nu sunt îndeplinite cerinţele legale pentru intervenirea acestui mod de dobândire a proprietăţii, cum s-a constatat în cauză.

De aceea, şi acest motiv de recurs este considerat nefondat.

În fine, nici susţinerea că soluţiile pronunţate sunt bazate pe ipoteze şi speculaţii nu poate fi primită, deoarece examinarea deciziei recurate a relevat că instanța de apel a procedat la analiza probelor administrate şi la reţinerea situaţiei de fapt în cauză, iar împrejurarea că a fost dat un răspuns în drept şi pentru teza reclamantului – apreciată nedovedită – nu constituie o nelegalitate, cum s-a argumentat deja sub cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A împotriva deciziei nr. 1847A din 17 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi E, D, C, B şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 mai 2024.