Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 67/2021 AI generated

Criminal revision appeal rejected as tardive due to expiration of the 10-day deadline for appealing a rejection of a revision request

Case Number Decizia nr. 67/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice, in a five-judge panel, dismissed the appellant’s appeal as late-filed, thereby leaving the lower court’s decision, which had rejected the revision petition as inadmissible, in force. The dispute concerned a request for revision of a final criminal conviction under Article 453(1)(a) of the Code of Criminal Procedure, where the convicted individual argued that new circumstances—specifically a Constitutional Court decision on the legality of evidence obtained by intelligence services—proved the original judgment unfounded. The decisive legal basis was the expiration of the mandatory 10-day appeal period prescribed by Article 459(7) and Article 410(1) of the Code of Criminal Procedure, which runs from the communication of the court minute; because the appeal was filed after this deadline, the court ordered the dismissal of the appeal and imposed 200 RON in judicial costs on the appellant, with the ex-officio lawyer’s fees borne by the state.

Legislator headnote

AI generated

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 74 alin. (2) din C. pen, art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen, art. 66 din C. pen, art. 71 din C. pen, art. 26 din C. pen; Criminal revision appeal rejected as tardive due to expiration of the 10-day deadline for appealing a rejection of a revision request: The dispute concerned a request for revision of a final criminal conviction under Article 453(1)(a) of the Code of Criminal Procedure, where the convicted individual argued that new circumstances—specifically a Constitutional Court decision on the legality of evidence obtained by intelligence services—proved the original judgment unfounded. The decisive legal basis was the expiration of the mandatory 10-day appeal period prescribed by Article 459(7) and Article 410(1) of the Code of Criminal Procedure, which runs from the communication of the court minute; because the appeal was filed after this deadline, the court ordered the dismissal of the appeal and imposed 200 RON in judicial costs on the appellant, with the ex-officio lawyer’s fees borne by the state.

Keywords

AI generated
criminal revision missed deadline time limit for revision grounds for cassation untimely grounds late procedural objections

Cited Legislation

AI generated
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003
x/2009, între alţii, în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu reţinerea art.
art. 74 alin. (2) din C. pen
39/2003 cu reţinerea art. 74 alin. (2) din C. pen.
art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen
- art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A.
art. 66 din C. pen
pe o durată de 5 ani, conform art. 66 din C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional.
art. 71 din C. pen
conform art. 71 din C. pen., ca pedeapsă accesorie.
art. 26 din C. pen
În temeiul art. 26 din C. pen.
art. 159 din C. pen
raportat la art. 159 din C. pen.
art. 157 alin. (2) din C. pen
cu referire la art. 157 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 488 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen.

The main legal ground explicitly cited in the decision to reject the appeal as filed late (tardiv).

art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

The procedural basis cited in the dispositive for obligating the appellant to pay judicial costs to the state.

art. 275 alin. (6) din C. proc. pen.

The provision cited in the dispositive determining that the fees for the ex-officio lawyer remain at the state's expense.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 1081 din 03 decembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2009, între alţii, în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu reţinerea art. 74 alin. (2) din C. pen. - art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 4 ani şi 10 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c)0 din C. pen. pe o durată de 5 ani, conform art. 66 din C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional.

Au fost interzise inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) din C. pen. conform art. 71 din C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 26 din C. pen. raportat la art. 159 din C. pen. cu referire la art. 157 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. şi cu reţinerea art. 74 alin. (2) din C. pen. - art. 76 alin. (2) din C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 9 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) din C. pen. pe o durată de 5 ani, conform art. 66 din C. pen., pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de spionaj.

Au fost interzise inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi (c) din C. pen. conform art. 71 din C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) din C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 9 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) din C. pen. pe o durată de 5 ani, conform art. 66 din C. pen.

Au fost interzise inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) din C. pen. conform art. 71 din C. pen., ca pedeapsă accesorie.

II. Prin decizia penală nr. 11 din 27 ianuarie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2014, au fost admise apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală şi de inculpaţii B., C., D., E., A., F., G., H. şi I. împotriva sentinţei penale nr. 1081 din 3 decembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală pronunţată în dosarul nr. x/2009.

A fost desfiinţată, în parte, hotărârea şi în rejudecare, între alţii, în baza dispoziţiilor art. 367 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

A fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. conform art. 65 din C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 48 raportat la art. 304 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 a fost condamnat acelaşi inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice.

În baza art. 38, 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 din C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

A fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. conform art. 65 din C. pen., ca pedeapsă accesorie.

III. Împotriva sentinţei penale nr. 1081 din 03 decembrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2009 a formulat prezenta cerere de revizuire revizuentul A., invocând cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) teza a II-a din C. proc. pen.

Prin sentinţa penală nr. 340 din 25 septembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 1081 din 03 decembrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2009.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că revizuentul A. a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., acesta susţinând că împrejurările noi se referă la Decizia nr. 26/2019 a Curţii Constituţionale a României, întrucât întreg materialul probator în cauza penală în care s-a pronunţat hotărârea de condamnare a cărei revizuire se cere este obţinut, în baza protocolului, şi prezentat trunchiat organului de urmărire penală/transmis instanţei de judecată, de către serviciul secret, hotărârea de condamnare s-a pronunţat exclusiv în raport de probele obţinute de către Serviciul Roman de Informaţii, activând în cauză în secret ca organ de cercetare penală, în mod independent şi în absenta oricărei garanţii şi control şi, în raport de decizia Curţii Constituţionale, întregul material probator are caracter de mijloace de probă obţinute nelegal şi, din acest motiv, sunt supuse excluderii acestora din proces.

În acelaşi timp, în cadrul verificării condiţiilor de admisibilitate în principiu, potrivit prevederilor art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen., instanţa examinează dacă faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea.

Examinând actele şi lucrările dosarului, contrar aprecierilor apărării revizuentului, Înalta Curte a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire.

Prioritar, Înalta Curte a evidenţiat faptul că prin sentinţa penală nr. 205 din 04 iunie 2020 pronuţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2019 s-a dispus cu privire la o altă cerere de revizuire formulată de A., întemeiată pe aceleaşi dispoziţii, respectiv art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Totodată, s-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 575 din 18 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2018, între altele, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinţei nr. 1081 din data de 03 decembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2009, reţinându-se, în esenţă, că motivul menţionat de revizuent în motivarea cererii nu se circumscrie cazurilor de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 453 din C. proc. pen., dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) teza II-a din C. proc. pen. fiind invocate în mod formal.

Prin decizia penală nr. 166 din 20 iunie 2019 pronunţată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2018, în majoritate, s-a admis apelul formulat de revizuentul condamnat A. împotriva sentinţei penale nr. 575 din 18 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2018, s-a desfiinţat sentinţa atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că, din compunerea completului colegial de 3 judecători din cadrul secţiei penale, care a pronunţat sentinţa atacată, a făcut parte şi un judecător care a participat la judecarea cauzei în apel, pronunţând decizia penală nr. 11 din 27 ianuarie 2015 în dosarul nr. x/2014 a Completului de 5 judecători al instanţei supreme.

IV. La, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cauza a fost înregistrată sub numărul x/2019, fiind soluţionată, în primă instanţă, prin sentinţa penală nr. 205 din 04 iunie 2020.

Înalta Curte a constatat că iniţial revizuentul, prin cererea de revizuire formulată în dosarul nr. x/2018, nu a putut invoca decizia Curţii Constituţionale nr. 26/2019 raportat la data pronunţării acesteia, însă, ca urmare a prelungirii procedurii prin reluarea ciclului procesual, cu ocazia dezbaterilor pe fondul cererii de revizuire, acelaşi apărător al revizuentului A. a invocat, în susţinerea cazului de revizuire invocat, Decizia nr. 26/2019 a Curţii Constituţionale (sent. 205, pag. 2 " Astfel, a arătat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 452 din C. proc. pen., în sensul că cererea de revizuire poate fi formulată împotriva unei hotărâri definitive, art. 457 din C. proc. pen., acesta putând fi promovată oricând, art. 459 alin. (3) lit. a) din C. proc. pen., referitoare la legitimarea procesuală, fiind indicat cazul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., privind existenţa unor împrejurări noi necunoscute instanţei care a pronunţat hotărârea de condamnare şi care a fac dovada netemeiniciei acesteia, susţinând, în esenţă, că materialul probator, în integralitate, nu a fost administrat de un organ judiciar, ci de Serviciul Român de Informaţii, sens în care a invocat Decizia nr. 26/2019 a Curţii Constituţionale.

În consecinţă, Înalta Curte a constatat că temeiurile care au fost avute în vedere prin sentinţa penală nr. 205 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie subzistă şi în acest moment, revizuentul nefăcând trimitere la împrejurări noi, aşa cum a susţinut atât prin cererea de revizuire, cât şi prin concluziile orale.

De asemenea, Înalta Curte a constatat că toate aspectele expuse de către persoana condamnată în cererea de revizuire şi susţinute şi oral în faţa instanţei, au fost invocate în mod formal, şi nu se pot circumscrie dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., în condiţiile în care apărarea nu a arătat care sunt împrejurările noi rezultate din respectivele convorbiri telefonice şi cum pot acestea conduce la dovedirea netemeiniciei soluţiei de condamnare.

Astfel, s-a constatat că înscrisurile indicate în cuprinsul cererii de revizuire nu au caracter de noutate, apărările astfel formulate fiind deja analizate şi supuse cenzurii instanţelor, atât cu ocazia soluţionării cauzei, în fond şi apel, cât şi în analiza cererii de revizuire soluţionate prin sentinţa nr. 205 prezentată anterior.

Totodată, s-a apreciat că nici contestarea legalităţii probelor avute în vedere la pronunţarea soluţiei de condamnare nu poate fi circumscrisă cazurilor de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 453 din C. proc. pen., acestea constituind veritabile apărări pe fondul cauzei care tind spre rejudecarea în parametrii specifici unei căi ordinare de atac.

V. Împotriva sentinţei penale nr. 340 din 25 septembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020 a formulat apel revizuentul A., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători la data de 29 decembrie 2020 sub nr. x/2020, în cauză fiind stabilit termen la data de 01 martie 2021.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, analizând apelul formulat de revizuentul A. constată că acesta este tardiv pentru următoarele considerente:

Împotriva sentinţei penale nr. 340 din 25 septembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020 a declarat apel revizuentul A. la data de 20 noiembrie 2020 (potrivit ştampilei de pe plicul aflat la dosarul Completului de 5 Judecători).

Prioritar, se impune stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de apel în procedura revizuirii.

Astfel, se observă că, potrivit dispoziţiilor art. 459 alin. (7) din C. proc. pen., sentinţa prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilităţii în principiu, este supusă aceleiaşi căi de atac ca şi hotărârea la care se referă.

De asemenea, art. 410 alin. (1) din C. proc. pen. statuează că, pentru procuror, persoana vătămată şi părţi termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune astfel şi curge de la comunicarea minutei.

Or, din analiza dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă în mod clar că termenul de declarare a apelului este de 10 zile şi curge de la comunicarea unei copii a minutei hotărârii prin care s-a soluţionat cererea de revizuire.

Aşadar, având în vedere că minuta sentinţei penale nr. 340 din 25 septembrie 2020 a fost comunicată revizuentului la data de 16 octombrie 2020 (conform dovezii de confirmare aflată la dosar x/2020), termenul pentru formulare a apelului, prevăzut de art. 459 alin. (7) din C. proc. pen. a expirat la data de 27 octombrie 2020.

Ca atare, declararea apelului la data de 20 noiembrie 2020, cu nerespectarea termenului de 10 zile prevăzut de lege (termen legal imperativ) va atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac, cu consecinţa respingerii apelului ca tardiv formulat.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 488 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători va respinge, ca tardiv, apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 340 din 25 septembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., apelantul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 340 din 25 septembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă revizuentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 martie 2021.