Criminal revision inadmissible when relying on Constitutional Court decision on jurisdictional conflict rather than unconstitutionality exception

Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2021

Asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 3 din data de 12 ianuarie 2021, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2020, cu majoritate, a fost respinsă ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 377 din data de 21 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

Pentru a dispune astfel, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu majoritate, a reţinut că, în cauza de faţă, nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) din Codul de procedură penală, în sensul că nu toate actele emise de Curtea Constituţională pot crea cadrul procesual de declarare ca admisibilă a unei cereri de revizuire. O cerere de revizuire fundamentată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, secţia penală a instanţei supreme a constatat că este admisibilă doar dacă se invocă o decizie a Curţii Constituţionale, iar nu o hotărâre ori un aviz, şi doar dacă decizia Curţii Constituţionale este dintre cele prevăzute de art. 11 alin. (1) pct. A lit. (d) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Faţă de dispoziţiile exprese din Codul de procedură penală mai sus menţionate, nu este admisibilă o cerere de revizuire care se întemeiază pe o decizie pronunţată de Curtea Constituţională în exercitarea altor atribuţii prevăzute de lege şi descrise în art. 11 alin. (1) pct. A lit. a)-c), e-f, din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi nici o cerere de revizuire care se întemeiază pe hotărâri ori avize pronunţate de Curtea Constituţională în exercitarea atribuţiilor sale descrise în art. 11 alin. (1) pct. B şi C din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Verificând dacă motivele invocate se circumscriu cazului pe care se întemeiază revizuirea, admiterea în principiu a cererii fiind condiţionată de acest aspect (natura actului Curţii Constituţionale şi conţinutul acestuia), întrucât nu este suficientă doar menţionarea unuia dintre cazurile prevăzute de lege, fiind necesar ca faptele şi mijloacele de probă pe care se sprijină cererea să fie în concordanţă cu temeiul invocat, Înalta Curte, secţia penală a constatat că actul invocat are o altă natură juridică decât cea prevăzută de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.. Astfel, a apreciat că nu este admisibilă în principiu o cerere de revizuire care invocă textul de lege ce vizează existenţa unei decizii a Curţii Constituţionale prin care se soluţionează o excepţie de neconstituţionalitate ridicată în dosarul de faţă (pronunţată de Curtea Constituţională în baza atribuţiilor prevăzute de lege conform art. 11 alin. (1) pct. A lit. (d) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale), iar din cuprinsul cererii să rezulte că aceasta se fundamentează pe o decizie a Curţii Constituţionale cu o natură juridică diferită, respectiv argumentele să vizeze o decizie a Curţii Constituţionale pronunţată în cadrul unui conflict de constituţionalitate dintre două autorităţi ale statului.

Înalta Curte, secţia Penală a constatat că doar una dintre aceste atribuţii fundamentează conform C. proc. pen. o cerere de revizuire şi anume cea prevăzută de art. 11 alin. (1) pct. A lit. (d) din lege şi că nu este suficientă pentru admiterea în principiu a unei cereri de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. să existe o decizie a Curţii Constituţionale indiferent de natura acesteia.

Astfel, faţă de cele ce preced, analizând cerinţele cazului reglementat de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. secţia penală a Înaltei Curţi a constatat că din conţinutul normei legale invocată ca temei al cererii de revizuire reiese că trebuie îndeplinită condiţia declarării neconstituţionale a unei prevederi legale pe care s-a întemeiat hotărârea supusă revizuirii, ca urmare a admiterii excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în cauză în legătură cu respectiva prevedere. Prin urmare, una dintre cerinţele obligatorii ale acestui caz de revizuire implică existenţa unei decizii de neconstituţionalitate, or, decizia Curţii Constituţionale invocată în speţă nu are natura juridică a unei astfel de decizii, în condiţiile în care, prin aceasta, Curtea Constituţională nu s-a pronunţat asupra unei excepţii de neconstituţionalitate a unei prevederi legale, ci asupra unei cereri de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte, şi Parlamentul României, pe de altă parte.

Contrar aprecierii revizuentului, secţia penală a instanţei supreme a considerat că nu există similitudine între cerinţa ce se desprinde fără echivoc din conţinutul art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., respectiv constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege printr-o decizie a Curţii Constituţionale în acest sens, şi situaţia invocată în susţinerea cererii de revizuire, respectiv constatarea conflictului juridic de natură constituţională, generat de neconstituirea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a completurilor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Prin urmare, s-a apreciat că motivele formulate de revizuentul A. în susţinerea cererii de revizuire, din perspectiva aplicabilităţii Deciziei nr. 417 din 3 iulie 2019 a Curţii Constituţionale, excedează cazului de revizuire invocat.

Astfel, având în vedere că faptele şi mijloacele de probă în baza cărora a fost formulată cererea nu conduc la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea, în opinie majoritară, Înalta Curte, secţia penală a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 459 alin. (3) din C. proc. pen.

Împotriva sentinţei penale nr. 3 din data de 12 ianuarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2020, revizuentul A. a declarat apel, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 18 octombrie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public şi cele ale apărătorului ales al revizuentului fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

În motivele de apel depuse la dosarul cauzei revizuentul a solicitat admiterea apelului declarat şi, pe cale de consecinţă, să se dispună admiterea în principiu a cererii de revizuire formulată, constatând că în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile cerute de art. 459 alin. (3) din Codul de procedură penală, criticând hotărârea primei instanţe prin prisma faptului că cerinţa prevăzută de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. este îndeplinită întrucât această dispoziţie este aplicabilă prin similitudine şi în cazul unui conflict juridic de natură constituţională, atât timp cât în cadrul judecării apelului a ridicat excepţia nulităţii absolute a sentinţei nr. 377/2018 pronunţată de instanţa fondului, excepţie care a fost calificată ca motiv de apel de către instanţa de apel şi care a condus ulterior la formularea unei opinii separate în cadru deciziei penale nr. 142/2019, în sensul admiterii apelului pentru nerespectarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a prevederilor art. 29 din Legea nr. 78/2000.

Apelantul revizuent precizează că cererea de revizuire formulată are la bază Decizia CCR nr. 417/03.07.2019 prin care s-a constatat că a existat un conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de neconstituirea de către Înalta Curte a completurilor de judecată specializate pentru judecarea infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, contrar celor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003. Prin aceeaşi decizie, se arată că Curtea Constituţionala a stabilit ca acele cauze înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi soluţionate de aceasta în prima instanţă anterior hotărârii colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14 din 23 ianuarie 2019, în măsura în care nu au devenit definitive, urmează a fi rejudecate, în condiţiile art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen.. de completurile specializate alcătuite potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003.

În speţă, revizuentul arată că a fost judecat în fond de către un complet nespecializat în judecarea cauzelor ce au ca obiect infracţiuni prevăzute de art. 29 din Legea nr. 78/2000 şi consideră că există similitudine între o decizie a Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate şi constatarea unui conflict juridic de natură constituţională cu privire la aplicarea nelegală a unui text de lege imperativ, în raport de considerentele şi dispozitivul Deciziei CCR nr. 126/2016, ce dispune că "soluţia legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, este neconstituţională."

Apelantul revizuent arată că textul legal astfel cum este redat în art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală nu ar trebui interpretat restrictiv, în sensul restrângerii dreptului justiţiabililor de a beneficia de o cale extraordinară de atac şi că intenţia legiuitorului a fost aceea de a da posibilitatea parţilor care au fost judecate şi cu privire la care s-a pronunţat o hotărâre ce are la bază o prevedere legală declarată neconstituţională să poată beneficia de un remediu procesual.

Examinând apelul declarat de apelantul revizuent A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători constată că este nefondat, din următoarele considerente:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac, ce poate fi exer­citată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive, având caracterul unei căi de atac de retractare, care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri, şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Potrivit dispoziţiilor art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., în etapa admisibilităţii în principiu, instanţa examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455; b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3); c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

Conform dispoziţiilor art. 453 din C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi solicitată când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză; b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză; e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia; f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Pentru a fi incident temeiul invocat de către revizuent, prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii cumulative, neîndeplinirea uneia dintre aceste condiţii făcând inutilă analiza celor ulterioare, respectiv: să existe o decizie a Curţii Constituţionale prin care a fost declarată neconstituţională o normă legală; decizia să fi fost publicată în Monitorul Oficial ulterior rămânerii definitive a hotărârii atacate; excepţia de neconstituţionalitate să fi fost invocată în cursul procesului penal în cauza a cărei revizuire se cere de revizuent; hotărârea definitivă prin care cauza a fost soluţionată în fond să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituţională; consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale să continue să se producă şi să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Analizând prima condiţie, respectiv să existe o decizie a Curţii Constituţionale prin care a fost declarată neconstituţională o normă legală, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reţine că prin Decizia CCR nr. 417/03.07.2019, invocată de revizuent în susţinerea cererii sale de revizuire, s-a soluţionat un conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de neconstituirea de către Înalta Curte a completurilor de judecată specializate pentru judecarea infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, contrar celor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003. În atare condiţii, se observă că decizia Curţii Constituţionale susmenţionată nu a fost pronunţată ca urmare a ridicării unei excepţii de neconstituţionalitate, aşa cum cere textul art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., ci ca urmare a cererii formulate de preşedintele Camerei Deputaţilor de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlament, pe de-o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, motiv pentru care excede cazului de revizuire invocat.

Altfel spus, Curtea Constituţională nu a pronunţat Decizia nr. 417/2019 în exercitarea atribuţiei prevăzute de art. 11 alin. (1) pct. A lit. d) din Legea 47/1992 (hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, precum şi a celor ridicate de Avocatul Poporului), în conformitate cu procedura prevăzută de art. 29 din aceeaşi lege.

Dimpotrivă, instanţa de contencios constituţional a pronunţat Decizia nr. 417/2019 în soluţionarea unui conflict juridic de natură constituţională dintre autorităţi publice, la cererea formulată de preşedintele Camerei Deputaţilor, în conformitate cu art. 11 alin. (1) pct. A lit. e) din Legea nr. 47/1992.

Ca atare, nu este întrunită una dintre condiţiile cumulative prevăzute de lege pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul procedură penală, care devine aplicabil numai în ipoteza în care Curtea Constituţională pronunţă o decizie prin care admite o excepţie de neconstituţionalitate.

Nefiind în prezenţa unui control de constituţionalitate fundamentat pe o excepţie de neconstituţionalitate, nu se poate considera că Decizia nr. 417/2019 a Curţii Constituţionale ar avea efectele statuate prin Decizia nr. 126/2016 ("o decizie de constatare a neconstituţionalităţii unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justiţiabili care a invocat excepţia de neconstituţionalitate în cauze soluţionate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea, precum şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei Curţii, în alte cauze, soluţionate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine şi stabilitate juridică" - paragraful 33).

Completul de 5 judecători al instanţei supreme notează că, în speţă, se observă cu evidenţă că nu a fost admisă o excepţie de neconstituţionalitate ridicată în cauză cu privire la o prevedere legală pe care să se întemeieze hotărârea, astfel încât cererea de revizuire este considerată inadmisibilă şi prin urmare apelul declarat în cauză de revizuent apare ca fiind nefondat.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 3 din data de 12 ianuarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în cuantum de 160 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 3 din data de 12 ianuarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în cuantum de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 octombrie 2021.