Liability for unapproved shareholding changes in audiovisual licenses under Law 504/2002 despite conflicting commercial registry updates

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, în principal, anularea Deciziei nr. 219/14.02.2019 şi, în subsidiar, transformarea amenzii în cuantum de 20.000 RON, în somaţie publică de intrare în legalitate.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 910 din 4 decembrie 2019, a respins acţiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Societatea A. S.R.L., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu greşita aplicare a normelor de drept material - dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ.

Instanţa de fond nu a stabilit corect situaţia de fapt:

În aflarea adevărului, rolul judecătorului implica o corecta stabilire a situaţiei de fapt.

Potrivit dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prevederile acestui act normativ se completează cu dreptul comun, respectiv cu Noul C. proc. civ.

Rolul judecătorului într-o pricină din sfera contenciosului-admistrativ este tot aflarea adevărului, prin stabilirea faptelor şi aplicarea corectă a legii - principiu prevăzut expres de art. 22 noul C. proc. civ.

Apreciază că, soluţia pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti în prezentul dosar releva faptul că, instanţa de fond nu a reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt.

Astfel, faţă de precizarea instanţei de fond, potrivit căreia societatea recurenta, în mod imputabil, nu a făcut demersuri "pentru reluarea în discuţia Consiliului a cererii sale", a reiterat succint aspectele expuse cu claritate în etapa procesuală anterioară:

- cu bună-credinţă, la data de 29.06.2018 recurenta a înregistrat la CNA cererea nr. x, prin care a adus la cunoştinţa Consiliului intenţia de modificare a acţionariatului;

- nu exista nicio prevedere legală care să impună reluarea cererilor adresate autorităţilor publice, pentru a accelera procesul de soluţionare sau chiar pentru garantarea soluţionării; (ci exista prevedere legală care oblige CNA sa răspundă în 30 zile de la momentul înregistrării cererii)

- C.N.A. nu a procedat la analizarea cererii în cele 2 şedinte subsecvente datei depunerii acesteia, iar nici în cele 16 şedinte ulterioare perioadei, pentru care s-a învederat imposibilitatea prezentării domnului B.;

- la data de 23.10.2018 Consiliul C.N.A. a votat în unanimitate amânarea soluţionării cererii pe durata nedeterminată;

- la data de 14.02.2019, fără o analiza a cererii, Consiliul C.N.A a hotărât amendarea şi somarea publică a recurentei.

În plus, instanţa de fond nu a ţinut cont de prevederile O.G. nr. 27/30.01.2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor care stabilesc un termen imperativ de 30 zile, ce poate fi prelungit doar cu 15 zile în cazuri temeinic justificare, în care autorităţile publice au obligaţia de a comunica răspunsul, indiferent că este favorabil sau nefavorabil.

CNA, nu numai ca i-a răspuns în termenul maxim de 45 zile de la înregistrarea cererii (29.06.2018-13.08.2019), dar nu a răspuns nici în decursul următoarelor luni, cererea fiind soluţionată printr-un refuz şi o sancţionare a radiodifuzorului 8 luni mai târziu.

În consecinţă, apreciază că, instanţa de fond nu a reţinut corect situaţia de fapt, respectiv nu a reţinut faptul că, recurenta a depus toate diligenţele (prevăzute de lege) pentru ca cererea sa fie analizată de către C.N.A, iar faptul că, nu s-a procedat niciodată la o astfel de analiză nu poate fi imputat decât Consiliului National al Audiovizualului, care a tergiversat această procedură până la punctul la care membrii Consiliului nu au mai avut corecta reprezentare a faptelor anterioare.

Instanţa pe fond nu a analizat toate probele din dosar:

Aprecierea probelor implica examinarea probelor individuale, în parte, dar şi în ansamblu;

Potrivit dispoziţiilor art. 264 noul C. proc. civ. - dispoziţii cu care procedura soluţionării cererilor în contenciosul administrativ se completează - instanţa de judecată va aprecia toate probele admistrate, fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor.

Prin hotărârea pronunţată în prezentul dosar, instanţa de fond a omis să analizeze probe esenţiale în dezlegarea pricinii, respectiv Proceselc-verbale încheiate la data de 23.10.2018, respectiv la data de 14.02.2019 de C.N.A.

Aspectele concludente şi utile conţinute de aceste procese-verbale - înscrisuri depuse de însuşi intimat - au fost pe larg evidenţiate prin Notele scrise depuse la termenul de judecată din data de 04.12.2019.

Instanţa de fond justifică legalitatea şi proportionalitatea sancţiunii aplicate pe probe inexistente şi considera eronat că, CNA a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 90 din Legea nr. 554/2004 în condiţiile în care:

- nu se precizează care este gravitatea faptei şi consecinţele acesteia;

- nu se realizează un istoric contravetional al societăţii recurente care să contureze un eventual comportament "recidivist" ce ar susţine comportamentul CNA de aplicare directă a unei sancţiuni cu amenda;

- nu sunt individualizate criteriile care au determinat aplicarea directă a sancţiunii amenzii în detrimentul unei somaţii publice de intrare în legalitate;

În concluzie, apreciază că, prin ignorarea acestor înscrisuri, instanţa de judecata din primul ciclu procesual nu a avut în vedere nici reaua-credinţă a C.N.A., care a tergiversat pe termen nelimitat examinarea cererii depuse de către recurenta şi nici faptul că, sancţiunea aplicată de C.N.A. nu poate fi considerată a respecta principiile proportionalităţii şi al individualizării, cât timp este fundamentată pe fapte nereale.

Instanţa de fond adaugă la lege prin interpretarea realizată cu privire la art. 54 din Legea nr. 504/2002 art. 54 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 nu instituie obligaţia obţinerii unui acord prealabil.

Dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului au următorul conţinut: "Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să solicite Consiliului acordul pentru orice modificare intervenită în documentele şi în datele declarate...". Cu toate că, în acest articol nu se regăseşte termenul "prealabil", Curtea de Apel Bucureşti oferă o interpretare proprie acestui text de lege, antamând o instituţie de drept diferită, respectiv pe cea a procedurii prealablile ", ceea ce excede flagrant cadrului legal.

Instanţa de fond precizează eronat ca afirmaţiile recurentei sunt simple alegaţii, pe când afirmaţiile intimatei sunt veritabile sustinuteri dovedite.

Prin sentinţa nr. 910/04.12.2019, Curtea de Apel Bucureşti nu a analizat teza şi argumentele juridice ale recurentei cu privire la inexistenţa unei relaţii de subordonare a O.N.R.C. faţă de CNA, respectiv în posibilitatea juridică a persoanelor de a încheia în mod valabil acte juridice, limitându-se la a le considera, în mod netemeinic şi nejustificat, "simple alegaţii" .

În mod contrastant însă, instanţa de judecata dă valoare juridică şi probatorie unor simple afirmaţii ale directorului executiv cuprinse în Adresa nr. x/29.06.2018.

În concret, acesta redă informaţii presupus a fi primite de la reprezentanţii O.N.R.C. şi din care reiese doar că, termenul de examinare a dosarului este de aproximativ 1 lună (preocuparea este durata, din înscrisuri si dezbateri orale reieşind cu claritate existenţa unei presiuni de timp determinate de emigrarea domnului B. în Germania).

Consideră că, aceste afirmaţii ale directorului executiv nu pot fi considerate argumente juridice in susţinerea tezei enunţate de instanţa de judecată şi nici o recunoaştere a unei presupuse obligaţii legale.

În situaţia în care exista o obligaţie legală şi prealabilă de obţinere a acordului CNA anterior modificării actionariatului, iar aplicabilitatea Legii nr. 31/1990 şi a Legii nr. 26/1990 ar fi subordonate Legii nr. 504/2002, aceste aspecte ar fi fost cunoscute şi de personalul de la Registrul Comerţului care ar fi amânat modificarea actionariatului până la prezentarea acordului de la CNA. Or, inexistenta obligaţiei legale de obţinere a unui acord prealabil al C.KA. este evidentă prin însuşi faptul că, judecătorul delegat care a analizat cererea depusă de recurentă la O.N.R.C. a admis, prin încheiere, modificarea solicitată.

În consecinţa, apreciază că, instanţa din primul ciclu procesual a procedat la o greşită interpretare şi aplicare a normelor materiale prevăzute de art. 54 din Legea audiovizualului, aceasta situaţie rezidând în neanalizarea argumentelor juridice expuse de recurentă şi preluarea unor simple afirmaţii şi extragerea acestora din context.

Hotărârea instanţei de fond cuprinde motive contradictorii - dispoziţiile art. 488 alin. (1). pct. 6 noul C. proc. civ.

În cuprinsul sentinţei atacate, Curtea de Apel Bucureşti face aprecieri contradictorii cu privire la comportamentul societăţii recurente si al CNA.

- Curtea reţine iniţial "faptul că, cererea reclamantei a fost discutată (abia) în şedinţa din 14.02.2019 nu prezintă nicio relevanţă" şi "Societatea recurenta este în culpă, întrucât aceasta nu a făcut "demersuri pentru reluarea în discuţia Consiliului a cererii sale".

Aşadar, instanţa de fond fundamentează presupusa "lipsă de diligenţă" şi "reaua-credinţă" a societăţii recurente pe comportamentul derizoriu al CNA, care înţelege să analizeze o cerere după 8 luni de la înregistrare şi după 20 de şedinţe de lucru.

În plus, întocmai din situaţia de fapt incompletă reţinută de instanţa de fond, reiese faptul ca cererea recurentei a fost luata în discuţie din februarie 2019 doar cu ocazia unei sesizări din 15 ianuarie 2019, sesizare în absenta căreia cererea recurentei ar fi rămas pe termen nelimitat fără soluţionare.

Deşi sesizarea este din 15 ianuarie 2019, situaţia recurentei este luată în discuţie abia în a 8 -a şedină a Consiliului din 14.02.2019 (16.01.2019, 17.01.2019, 30.01.2019, 31.01.2019, 05.02.2019, 07.02.2019, 07.02.2019, 12.02.2019,14.02.2019).

Consideră că, aceste neconcordanţe în motivare rezidă şi în faptul că, aspectele de fapt nu au fost complete şi corect reţinute de către instanţa de fond.

4. Apărările formulate în cauză

Legal citat, intimatul Consiliul Naţional al Audiovizualului a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătându-se în esenţă următoarele:

Prin Decizia nr. 219/14.02.2019, recurenta-reclamantă a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 20.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 54 alin. (1) lit. b) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor invocate, furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să solicite Consiliului acordul pentru orice modificare intervenită în documentele şi în datele declarate, prevăzute la art. 54 alin. (1) lit. b).

Alin. (1) lit. b) al articolului menţionat prevede că, licenţa audiovizuală analogică sau digitală cuprinde datele de identificare a titularului acesteia, precum şi structura acţionariatului până la nivel de persoană fizică şi juridică, asociat sau acţionar care deţine o cotă mai mare de 20% din capitalul social ori drepturile de vot ale unei societăţi titulare de licenţă audiovizuală.

În fapt, din analiza raportului întocmit de inspectorul teritorial rezultă că acesta în data de 15.01.2019 a solicitat radiodifuzorului să-i pună la dispoziţie înregistrările martor pentru perioada 07-13.01.2019. Contactându-l telefonic pe domnul B., reprezentantul legal al S.C. A. S.R.L., acesta a comunicat inspectorului că şi-a încetat activitatea în cadrul societăţii, indicând pe altcineva ca persoană de legătură, respectiv pe domnul C..

Pornind de la această informaţie consemnată în raport, în şedinţa publică din 12.02.2019, Consiliul a hotărât amânarea şi întocmirea de către Serviciul Inspecţie a unei situaţii la zi cu privire la societate.

Ulterior, Biroul Licenţe Autorizări a interogat baza de date a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului pentru obţinerea de informaţii cu privire la S.C. A. S.R.L.

În şedinţa publică din 14.02.209, în baza furnizării de informaţii obţinute de la ONRC şi a raportului Serviciului Inspecţie cu privire la această situaţie, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul a modificat structura acţionariatului, fără a solicita acordul C.N.A., aşa cum acesta avea obligaţia legală în conformitate cu art. 54 alin. (2) din Legea audiovizualului.

Potrivit dispoziţiilor invocate, radiodifuzorul are obligaţia, să solicite Consiliului acordul pentru orice modificare intervenită în structura acţionariatului până la nivel de persoană fizică şi juridică, asociat sau acţionar care deţine o cotă mai mare de 20% din capitalul social ori drepturile de vot ale unei societăţi titulare de licenţă audiovizuală.

În consecinţă, în temeiul legii, radiodifuzorul ar fi trebuit ca, în prealabil, să solicite acordul Consiliului cu privire la modificarea acţionariatului, fapt ce nu s-a întâmplat.

Faţă de aceste aspecte, ţinând cont de criteriile de individualizare a sancţiunii prevăzute de art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, membrii Consiliului au propus sancţionarea radiodifuzorului cu amendă de 20.000 RON.

Supusă la vot, propunerea de sancţionare a fost adoptată cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din Legea audiovizualului.

Împotriva deciziei de sancţionare, recurenta reclamantă S.C. A. S.R.L., a formulat contestaţia ce formează obiectul prezentei cauze.

Urmare sentinţei pronunţate de instanţa de fond, recurenta-reclamantă a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 910/04.12.2019, prin care solicită admiterea acestuia, modificarea sentinţei recurate, în sensul admiterii acţiunii formulate împotriva Deciziei nr. 219/14.02.2019 emisă de CNA.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă susţine că, instanţa fondului a considerat apărările sale ca nefiind suficiente pentru a combate prezumţia de legalitate a Deciziei nr. 219/14.02.2019, fără a motiva în fapt, astfel neaplicând normele prevăzute de legislaţia audiovizualului.

Instanţa fondului a analizat întregul material probator depus de părţi la dosarul cauzei, actele care au stat la baza emiterii deciziei de sancţionare fiind consemnate în considerentele sentinţei recurate.

Astfel, la aplicarea sancţiunii, s-a avut în vedere documentul emis de ONRC sub nr. x/13.02.2019 cu privire la furnizarea de informaţii în privinţa S.C. A. S.R.L.

În drept, ne întemeiem acţiunea pe dispoziţiile art. 205-208 C. proc. civ.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele expuse în continuare.

Recurentul pârât şi-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.- când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Referitor la criticile din recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Curtea reţine că sunt neîntemeiate, astfel că le va respinge, având în vedere următoarele aspecte:

Art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează, astfel cum rezultă din lectura sa, nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti. În concepţia legiuitorului, nemotivarea constituie motiv de casare atunci când, nu se arată motivele pe care se sprijină hotărârea judecătorului, ori când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii.

Judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, atât argumentele recurentului pârât, cât şi pe cele ale reclamantului, şi a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei, motivele de fapt şi de drept, care au format convingerea sa, şi nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine că, în jurisprudenţa sa constantă, ÎCCJ a precizat că, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă, concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar. Ca principiu, instanţa de judecată nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept care susţin cererea de chemare în judecată, ci poate să le analizeze global, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial.

Sub acest aspect, din analiza considerentelor de fapt şi de drept cuprinse de sentinţa recurată, se reţine că, prima instanţă a respectat întrutotul exigenţele motivării acestora, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurentul având posibilitatea de a evalua conţinutul concret al sentinţei, de a-şi formula şi structura criticile de nelegalitate împotriva acestor considerente.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că, soluţia recurată cuprinde motivele pe care se întemeiază şi nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, de natură să conducă la reformarea sentinţei sub acest aspect.

Cu privire la criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, Curtea a reţinut că sunt neîntemeiate, pentru următoarele motive:

Contrar criticilor recurentului, în aprecierea Înaltei Curţi, instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a textelor de lege incidente în cauză, respectiv cele ale art. 15, art. 54 alin. (1) şi (2) şi cele ale art. 90 din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la situaţia de fapt corect stabilită.

Referitor la susţinerile recurentului, în sensul că, instanţa de fond nu a analizat toate probele din dosar, întrucât aprecierea probelor implică examinarea probelor individuale, în parte, dar şi în ansamblu, Înalta Curte reţine că, aceste susţineri formal invocate prin cererea de recurs nu cuprind critici apte a fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. .

Astfel, Înalta Curte reţine că, legiuitorul, reglementând calea de atac a recursului, a prevăzut, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente, examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite, aşadar, prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere la legiferare, şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 54 din Legea nr. 504/2002, instanţa de control judiciar reţine că, acestea prevăd următoarele:

"ART. 54

(1) Licenţa audiovizuală analogică sau digitală cuprinde:

a) numărul licenţei;

b) datele de identificare a titularului acesteia, precum şi structura acţionariatului până la nivel de persoană fizică şi juridică, asociat sau acţionar care deţine o cotă mai mare de 20% din capitalul social ori drepturile de vot ale unei societăţi titulare de licenţă audiovizuală;

c) tipul serviciului de programe;

d) denumirea şi elementele de identificare ale serviciului de programe;

e) formatul de principiu al serviciului de programe şi structura programelor;

f) zona de difuzare;

g) perioada de valabilitate;

h) Abrogată

i) mijlocul de telecomunicaţii folosit pentru difuzare şi deţinătorul acestuia;

j) frecvenţa/frecvenţele sau canalul/canalele asignate, în cazul licenţei audiovizuale analogice;

k) multiplexul digital în care se încadrează licenţa audiovizuală digitală.

(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să solicite Consiliului acordul pentru orice modificare intervenită în documentele şi în datele declarate, prevăzute la art. 54 alin. (1) lit. b) şi e)".

În raport de dispoziţiile legii sus enunţate, care sunt clare şi nu lasă loc la interpretare, Înalta Curte constată că, instanţa de fond, în mod corect a reţinut că, modificarea de către societatea reclamantă, posesoare a licenţei R 666.7/26.07.2005 eliberată la 13.09.2016, a structurii acţionariatului este posibilă, însă doar după obţinerea, în prealabil, a acordului Consiliului intimat.

Totodată, instanţa de control judiciar, consideră, contrar susţinerilor recurentei că, instanţa fondului a analizat întregul material probator depus de părţi la dosarul cauzei, actele care au stat la baza emiterii deciziei de sancţionare fiind consemnate în considerentele sentinţei recurate.

Astfel, susţinerea recurentei-reclamante în sensul că, ar lipsi culpa societăţii contestatoare, este contrară situaţiei de fapt identificată de CNA la data aplicării deciziei de sancţionare care face obiectul prezentei cauze.

Astfel, la aplicarea sanţiunii, s-a avut în vedere documentul emis de ONRC sub nr. x/13.02.2019 cu privire la furnizarea de informaţii în privinţa S.C. A. S.R.L. reieşind că societatea avea următoarea structură a acţionariatului:

- D. - asociat 68%;

- E. - asociat 32%.

Or, conform ultimelor date declarate de radiodifuzor la C.N.A., structura acţionariatului este următoarea:

- B. - asociat 68%;

- E. -asociat 32%.

Prin urmare la data emiterii deciziei de sancţionare, Consiliul a constatat că recurenta reclamantă schimbase structura acţionariatului societăţii fără a fi obţinut în prealabil acordul CNA pentru efectuarea acestei operaţiuni.

Argumentaţia recurentei-reclamante referitoare la faptul că, solicitarea acesteia de modificare a acţionariatului, care, în prealabil fusese amânată la cererea sa, nu a fost discutată imediat după termenul solicitat, nu poate reprezenta o rea credinţă, ori o nerespectare a prevederilor O.G. nr. 27/2002 de către intimatul CNA, care i-a soluţionat favorabil respectiva solicitare, în sensul că nu a discutat modificarea acţionariatului în perioada indicată de aceasta. Totodată, ulterior datei respective, recurenta-reclamantă nu a mai făcut niciun demers pentru discutarea solicitării sau pentru prelungirea termenului de soluţionare al acesteia.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentei-reclamante, conform căreia, inexistenţa obligaţiei legală a obţinerii unui acord prealabil al CNA este evidentă prin însuşi faptul că, judecătorul delegat a analizat cererea depusă de acesta la ONRC, a admis prin încheiere modificarea solicitată, nu are nicio relevanţă în prezenta cauză, întrucât obligaţia obţinerii acordului prealabil al CNA la modificarea licenţei audiovizuale, conform Legii audiovizualului este obligatorie şi operează în raportul radiodifuzorului cu Consiliul, iar efectuarea modificării la ONRC, operează pentru terţi.

Concluzionând, Înalta Curte reţine că, obţinerea prealabilă a acordului Consiliului pentru modificarea acţionariatului este necesară în vederea verificării respectării prevederilor art. 44 din Legea audiovizualului, conform cărora pentru a proteja pluralismul de opinii şi diversitatea culturală, concentrarea proprietăţii şi extinderea cotei de audienţă în domeniul audiovizualului sunt limitate la dimensiuni care să asigure eficienţa economică, dar care să nu genereze apariţia de poziţii preponderente în formarea opiniei publice.

Prin urmare, aspectele invocate de recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 910 din 4 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 noiembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.