Validity of ministerial order on environmental fund contribution calculation: non-retroactivity, legislative transparency, and compliance with superior norm

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 19.07.2016, sub nr. x/2016, reclamanta Federaţia Patronală Română din Industria Alimentară "A." în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor şi Administraţia Fondului pentru Mediu, a solicitat, în principal, anularea Ordinului nr. 192 din 20 februarie 2014 privind modificarea Ordinului ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu; în subsidiar, a solicitat anularea parţială, numai în ceea ce priveşte art. 71 şi 72 din Ordinul nr. 192 din 20 februarie 2014.

Prin încheierea de şedinţă din 28.02.2017 s-a dispus suspendarea cauzei până la soluţionarea căii de atac declarate împotriva încheierii din 28.02.2017, de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie formulată de B., conform art. 64 alin. (4) din C. proc. civ.

Cauza a fost repusă pe rol la data de 23.01.2018, având în vedere finalizarea căii de atac.

Prin încheierea de şedinţă din 23.01.2018 a fost admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. d) şi lit. v) din O.U.G. nr. 196/2005, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (4), art. 115 alin. (4) şi (6), art. 44 şi art. 56 alin. (1) şi (2) din Constituţia României.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2354 din 18 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a AFM ca neîntemeiată şi a respins capetele de cerere formulate în principal, respectiv în subsidiar, de reclamanta Federaţia Patronală Română din Industria Alimentară "A.", în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Administraţia Fondului pentru Mediu, ca neîntemeiate.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta Federaţia Patronală Română din Industria Alimentară "A.", a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Un prim motiv de recurs vizează încălcarea de către instanţa de fond a prevederilor imperative privind procedura prealabilă de transparenţă la emiterea actului administrativ cu caracter normativ, sub pretextul lipsei vătămării reclamantei prin lipsa referatului de aprobare şi a publicării textului. Instanţa nu a avut în vedere faptul că normele de tehnică legislativă - art. 3 şi art. 30 din Legea nr. 24/2000 şi art. 7 din Legea nr. 52/2003 - care reglementează această procedură au caracter imperativ, fiind de ordine publică astfel încât inexistenţa referatului de aprobare, ca instrument obligatoriu ce garantează calitatea actului normativ atrage lipsa valabilităţii actului administrativ cu caracter normativ.

Cel de-al doilea motiv de recurs are în vedere nerespectarea de către normele din conţinutul ordinului a cadrului imperativ dat de art. 77 şi 78 din Legea nr. 24/2000. Subsumat acestui motiv de recurs, recurenta formulează critici privind încălcarea principiului neretroactivităţii legii în sensul că Ordinul nr. 192/2014 a fost publicat în M.O. la data de 22.02.2014 dar la art. 71 conţine dispoziţii care dispun că se aplică începând cu anul 2014 şi totodată, critici vizând existenţa unui conflict cu normele juridice superioare ale O.U.G. nr. 196/2005, şi a unui caracter neclar al dispoziţiilor referitoare la modul de calcul al contribuţiei şi transferul de responsabilitate. Sub acest ultim aspect, susţine recurenta că prima instanţă a ignorat faptul că textul Ordinului adânceşte problema neclarităţilor privind reglementarea modului de funcţionare a instituţiei preluării de responsabilitate, determinând confuzii majore în practică. Astfel, arată că potrivit Ordinului, valoarea contribuţiei are drept baza de calcul o diferenţă matematică între două elemente: cantităţile de deşeuri corespunzătoare obiectivelor şi cantităţile de deşeuri constatate de AFM ca fiind valorificate, acest din urmă element fiind un eveniment terţ, aproape imposibil de cunoscut de către declarant fiind stabilit cu ocazia controlului ulterior efectuat de AFM.

4. Apărările formulate în cauză

Administraţia Fondului pentru Mediu a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal anularea recursului formulat, iar în subsidiar, respingerea acestuia, ca nefondat şi, pe cale de consecinţă, menţinerea sentinţei nr. 2345/2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, ca fiind temeinică şi legală.

Apreciază total nejustificate susţinerile recurentei referitoare la încălcarea normelor privind transparenţa decizională arătând că susţinerea recurentei cum că neîndeplinirea de către MMAP a obligaţiei de elaborare a unui "referat de aprobare" - astfel cum este prevăzut în art. 7 alin. (2) din Legea nr. 52/2003 - se întemeiază pe o simplă studiere a informaţiilor aflate pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, care de altfel, se actualizează, în permanenţă, cu informaţii actuale de interes public.

Susţine că în mod corect a reţinut instanţa de fond că recurenta nu a invocat elemente concrete privind vătămarea produsă prin nepublicarea proiectului ordinului, or anularea actului administrativ nu intervine de plano, ci în măsura în care se reţine o vătămare de o gravitate care să determine această sancţiune.

Cu privire la criticile vizând faptul că "s-a încălcat principiul neretroactivităţii, apreciind aceasta că actul normativ nu poate produce efecte anterior datei de 22 februarie 2014", învederează că art. 71 din Ordinul M.M.S.C. nr. 192/2014 nu încalcă principiul neretroactivităţii actelor normative, fiind reglementat în aplicarea normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative stipulate prin art. 26 din Legea nr. 24 din 27 martie 2000. O astfel de dispoziţie cu caracter tranzitoriu, de natura celei stipulate la art. 71 din Ordinul M.M.S.C. nr. 192/2014, este în acord cu specificul obligaţiei la Fondul pentru mediu, prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. v) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pe care o normează.

Totodată, susţine şi că instanţa de fond a reţinut în mod corect că dispoziţiile art. 71 şi 72 nu depăşesc cadrul de executare a normei cu forţă juridică superioară şi că prevederile art. 9 alin. (1) lit. v) din O.U.G. nr. 196/2005 au fost introduse prin O.G. nr. 31/27.08.2013, acestea intrând în vigoare la 01.01.2014, conform art. II din O.G. nr. 31/2013. în condiţiile în care art. 9 alin. (1) lit. v) din O.U.G. nr. 196/2005, în vigoare la 01.01.2014, stabileşte contribuţia respectivă, evident că nu se poate reţine că art. 71 din Ordin este emis cu încălcarea principiului neretroactivităţii.

Referitor la susţinerile recurentei privind "caracterul neclar al dispoziţiilor privind modul de calcul-al contribuţiei şi transferul de responsabilitate", învederează că operatorii economici responsabili cu aducerea la îndeplinire a obiectivelor anuale stabilite în anexa nr. 3 la O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată prin Legea nr. 105/2006, cu modificările si completările ulterioare, prin două modalităţi:

a) individual, pentru deşeurile de ambalaje rezultate de la propriile produse pe care le introduc pe piaţa naţională;

b) prin transferarea responsabilităţilor, pe bază de contract, către un operator economic autorizat de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului."(art. 16 alin. (2) din Legea 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje).

Totodată, susţine intimata, o metodă eficientă de realizare a obiectivelor anuale de valorificare în mod individual este prevăzută la art. 10 alin. (2) din Legea 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje şi este reprezentată de sistemul depozit care este aplicabil inclusiv ambalajelor reutilizabile gestionate de operatorii economici din industria alimentară. Implementarea unui astfel de sistem depozit ar asigura gestionarea eficienta a deşeurilor de ambalaje şi ar reprezenta, în acelaşi timp, o soluţie rentabilă pentru operatorii economici responsabili care vor declara cantitatea de ambalaje numai la prima introducere pe piaţă şi vor plaţi contribuţia Ia Fondul pentru mediu numai în cazul neîndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare prevăzute în anexa 3 la O.U.G. nr. 196 privind Fondul pentru mediu, aprobată prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit legislaţiei în vigoare, în situaţia în care operatorii economici responsabili au optat pentru realizarea obiectivelor prin intermediul transferului de responsabilitate, însă în cadrul acestui sistem nu sunt îndeplinite integral obiectivele de valorificare, aceştia au posibilitatea să-şi efectueze în mod individual propriile obiective, plata contribuţiei la Fondul pentru mediu aferentă bunurilor ambalate realizându-se numai pentru diferenţa de obiectiv de valorificare nerealizat.

Subliniază intimata şi faptul că finalitatea legiferării contribuţiei în discuţie este de a se atinge ţinta de colectare a cantităţile de deşeuri de ambalaje generate pe teritoriul României şi introducerea acestora într-un sistem de reciclare/valorificare. Contribuţia la Fondul pentru mediu aferenta bunurilor ambalate se plăteşte de operatorii economici responsabili numai în cazul neîndeplinirii obiectivului de valorificare a deşeurilor de ambalaje, plata făcându-se pe diferenţa dintre cantităţile aferente obiectivelor anuale, şi cantităţile realizate efectiv.

Mai arătă că obligaţia reglementată la art. 9 alin. (1) lit. v) din O.U.G. nr. 196/2015 privind Fondul pentru mediu aprobată prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare se stabileşte prin decizie emisă de AFM în calitate de organ fiscal administrator de creanţe fiscale. în raport cu modalitatea de stabilire şi impunere a acestei obligaţii, au fost reglementată în mod expres o nouă atribuţie în sarcina AFM prin art. 3 alin. (3) lit. h) din O.U.G. nr. 196/2015 privind Fondul pentru mediu aprobată prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, astfel:

"(3) Administraţia Fondului are, în principal următoarele atribuţii: (...)

h) desfăşoară activităţi de control la operatorii economici autorizaţi pentru preluarea obligaţiilor privind deşeurile de ambalaje, respectiv anvelopele uzate."

Drept urmare, impunerea obligaţiei reglementată la art. 9 alin. (1) lit. v) din O.U.G. nr. 196/2015 privind Fondul pentru mediu aprobată prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare se realizează prin decizie emisă de organele de control ale Administraţiei Fondului pentru Mediu.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Federaţia Patronală Română din Industria Alimentară "A." este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamanta a învestit instanţa de fond cu o acţiune având ca obiect anularea actului administrativ cu caracter normativ emis de Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice privind metodologia de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu, respectiv Ordinul nr. 192 din 20 februarie 2014 privind modificarea Ordinului ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu.

Ca act infralegal cu rolul de a constitui instrumentul necesar punerii în executare a unui act normativ, ordinul în discuţie a fost emis în baza prevederilor art. 17 din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare dar şi a prevederilor art. 13 din H.G. nr. 48/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul mediului şi schimbărilor climatice, cu modificările şi completările ulterioare.

În ceea ce priveşte criticile vizând nerespectarea normelor care reglementează transparenţa decizională, Inalta Curte reţine că potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică:

"Anunţul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la cunoştinţa publicului, în condiţiile alin. (1), cu cel puţin 30 de zile lucrătoare înainte de supunerea spre avizare de către autorităţile publice. Anunţul va cuprinde: data afişării, o notă de fundamentare, o expunere de motive, un referat de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus, un studiu de impact şi/sau de fezabilitate, după caz, textul complet al proiectului actului respectiv, precum şi termenul-limită, locul şi modalitatea în care cei interesaţi pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ".

Totodată, Hotărârea nr. 1361 din 27 septembrie 2006 privind conţinutul instrumentului de prezentare şi motivare a proiectelor de acte normative supuse aprobării Guvernului prevede:

"art. 1 - Expunerea de motive, nota de fundamentare şi referatul de aprobare sunt instrumente de prezentare şi motivare, elaborate în vederea evaluării impactului proiectelor de acte normative asupra domeniilor social, economic şi de mediu, asupra bugetului general consolidat, precum şi în vederea asigurării coerenţei legislative; art. 2 - (1) Instrumentul de prezentare şi motivare, elaborat în conformitate cu structura prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, este obligatoriu atât pentru proiectele de lege propuse de Guvern, pentru proiectele de ordonanţă şi de ordonanţă de urgenţă, cât şi pentru proiectele de hotărâre a Guvernului ce au un impact asupra domeniilor social, economic şi de mediu, asupra bugetului general consolidat sau asupra legislaţiei în vigoare".

Aşadar, referatul de aprobare, ca instrument de prezentare şi motivare a unui proiect de act normativ este obligatoriu pentru acele proiecte de acte normative care influenţează domenii esenţiale şi se referă la acte normative precum legi, ordonanţe de guvern sau hotărâri de guvern.

În cauză, proiectul vizează un ordin al ministrului şi are ca obiect modificarea punctuală a unui ordin anterior care prevedea metodologia de calcul a contribuţiilor şi taxelor datorate Fondului pentru mediu.

Din această perspectivă, contrar susţinerilor recurentei nepublicarea referatului de aprobare împreună cu proiectul ordinului de ministru nu poate conduce la invalidarea actului administrativ cu caracter normativ, cu atât mai mult cu cât, astfel cum a constatat şi instanţa de fond, nu s-a dovedit vreo vătămare a drepturilor recurentei.

Rolul publicării acestor instrumente este acela de a asigura publicului posibilitatea de a transmite propuneri şi observaţii şi de a participa la dezbaterile ce au loc cu privire la conţinutul proiectului, or recurenta nu face dovada că i-ar fi fost îngrădit acest drept sau că, implicându-se în procedura dezbaterii acestuia, nu a avut la dispoziţie toate informaţiile necesare.

Într-o altă ordine de idei, susţine recurenta faptul că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că, prin conţinutul reglementării, ordinul contestat nu încalcă principiul neretroactivităţii actelor normative. Astfel, în condiţiile în care se stipulează expres în art. 71 din Ordinul M.M.S.C. nr. 192/2014 faptul că operatorii economici autorizaţi datorează o contribuţie de 2 RON/kg "... începând cu obligaţiile pentru anul 2014" iar ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial la data de 21.02.2014, este evident în opinia recurentei că se încalcă neretroactivitatea efectelor actelor normative.

Coroborând prevederile art. 11 alin. (1) cu cele ale art. 12 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă rezultă că, în vederea intrării lor în vigoare, (…)ordinele, instrucţiunile şi alte acte normative emise de conducătorii organelor administraţiei publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I şi intră în vigoare la data publicării, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară.

Înalta Curte apreciază pertinentă susţinerea intimatei pârâte în sensul că dispoziţiile art. 71 au fost emise în aplicarea normelor de tehnică legislativă care prevăd necesitatea ca actul normativ nou să cuprindă soluţii legislative pentru situaţiile tranzitorii, atunci când vizează raporturi juridice născute anterior dar ale căror efecte continuă să se producă şi sub noua reglementare.

Astfel, potrivit art. 26 din Legea nr. 24/2000 proiectul de act normativ trebuie să cuprindă soluţii legislative pentru situaţii tranzitorii, în cazul în care prin noua reglementare sunt afectate raporturi sau situaţii juridice născute sub vechea reglementare, dar care nu şi-au produs în întregime efectele până la data intrării în vigoare a noii reglementări.

Intrat în vigoare la 21.02.2014, ordinul contestat reglementează un mod de calcul unitar al contribuţiei datorată anual de către operatorii economici vizaţi de norma legală, şi a prevăzut în conţinutul său faptul că acesta se aplică pentru obligaţiile născute pe parcursul anului 2014 şi care ajung la scadenţă la finalul acestuia, acoperind astfel şi situaţia acelor obligaţii născute anterior datei de 21.02.2014 care însă devin scadente la sfârşitul anului.

Totodată, se mai observă şi că dispoziţia criticată este inserată în Ordinul nr. 192/2014 în Cap. XIII intitulat Modul de calcul al contribuţiei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. v) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 iar art. 9 alin. (1) lit v prevede că: "Veniturile Fondului pentru mediu se constituie din(…) o contribuţie de 2 RON/kg aplicată pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de ambalaje, respectiv anvelope uzate declarate ca valorificate de către operatorii economici autorizaţi pentru preluarea obligaţiilor anuale de gestionare a respectivelor deşeuri şi cantităţile constatate de Administraţia Fondului ca fiind valorificate".

Aşadar, preluând cuantumul contribuţiei astfel cum era deja stabilit prin O.U.G. nr. 196/2005, norma de la art. 71 din ordin stipulează doar cu privire la aplicabilitatea metodologiei de calcul a acesteia, în sensul că se va aplica începând cu obligaţiile născute în anul 2014, fiind astfel în acord cu specificul anualităţii obligaţiei la Fondul pentru mediu, prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. v) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005.

Prin urmare, reglementarea unor situaţii tranzitorii cum este cea expusă anterior, constituie o cerinţă obligatorie pentru emitentul actului administrativ cu caracter normativ, ţinut astfel să asigure coerenţa şi caracterul echitabil al reglementării pentru toţi destinatarii acesteia.

În ceea ce priveşte critica recurentei vizând existenţa unui conflict cu normele juridice superioare ale O.U.G. nr. 196/2005 şi a unui caracter neclar al dispoziţiilor referitoare la modul de calcul al contribuţiei şi transferul de responsabilitate, Înalta Curte o apreciază de asemenea, nefondată.

În concret, recurenta afirmă că modul în care a fost stabilită metodologia de calcul al contribuţiei în cuprinsul art. 72 din Ordinul nr. 192/2014, introduce un element incert, anume scăzătorul, a cărui valoare nu ar putea fi cunoscută de operatorul economic întrucât depinde de un eveniment terţ, respectiv de controlul AFM în urma căruia se va stabili cantitatea de deşeuri, ambalaje sau anvelope, valorificate.

Potrivit art. 72 "Contribuţia se plăteşte de către operatorii economici autorizaţi pentru preluarea obligaţiilor anuale de gestionare a respectivelor deşeuri pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri corespunzătoare obiectivelor stabilite de legislaţia în vigoare şi cantităţile de deşeuri de ambalaje, respectiv de anvelope uzate constatate de Administraţia Fondului pentru Mediu ca fiind valorificate."

Un prim aspect ce trebuie observat este acela că, texul art. 72 fiind cuprins în acelaşi capitol al ordinului ca şi art. 71, respectiv în capitolul intitulat Modul de calcul al contribuţiei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. v) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/200, are ca scop punerea în executare a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. v) din ordonanţă.

Or, în acord cu prevederile art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, faţă de conţinutul art. 9 alin. (1) lit. v) din O.U.G. nr. 196/2005, textul art. 72 din Ordinul nr. 192/2014 se limitează strict la cadrul stabilit de norma de bază în executarea căreia a fost emis şi nu conţine soluţii care să contravină prevederilor acesteia.

În ceea ce priveşte caracterul neclar al acestor dispoziţii, invocat de recurentă prin prisma disp. art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000, Înalta Curte reţine că susţinerile formulate de aceasta nu se încadrează în ipoteza prevederilor a căror nerespectare o clamează.

Astfel, conform art. 8 alin. (4) "Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce. (…)Forma şi estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia şi claritatea dispoziţiilor."

Însă argumentele recurentei referitoare la posibilităţile reduse ale operatorilor economici, de anticipare a cantităţii de deşeuri pe care AFM le va aprecia ca fiind valorificate în urma activităţii de control, nu reprezintă veritabile critici la adresa modalităţii sau formei de exprimare a normei contestate, aceasta fiind de altfel neechivocă şi extrem de clară şi precisă.

În realitate, recurenta este nemulţumită nu de forma ci chiar de conţinutul reglementării, dar astfel de critici nu pot fi convertite în vicii de nelegalitate.

În altă ordine de idei, textul art. 72 reflectă dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. v) din O.U.G. nr. 196/2005 în sensul că acel element apreciat incert de recurentă, respectiv cantităţile de deşeuri de ambalaje, respectiv de anvelope uzate constatate de Administraţia Fondului pentru Mediu ca fiind valorificate, a fost preluat chiar din dispoziţiile normei legale de bază.

Ca urmare, o eventuală eliminare sau modificare a acestui element prin metodologia ce face obiectul Ordinului nr. 192/2014 ar echivala cu nerespectarea normelor de tehnică legislativă referitoare la elaborarea proiectelor de ordine cu caracter normativ care se emit numai pe baza şi în executarea legilor, ordonanţelor sau hotărârilor de guvern.

Mai mult, prin Decizia nr. 174/26.05.2020 Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (1) lit. d) şi lit. v) din O.U.G. nr. 196/2005 invocată de Federaţia Patronală Română din Industria Alimentară A. reţinând printre altele faptul că o atare reglementare reprezintă o modalitate prin care este adusă la îndeplinire obligaţia pozitivă a statului român de a asigura un cadru legal adecvat pentru exercitarea dreptului oricărei persoane la un mediu sănătos şi ecologic iar modul de calcul al contribuţiei este reglementat explicit şi detaliat în Metodologia de calcul al contribuţiilor, taxelor, penalităţilor sau altor sume datorate la Fondul pentru mediu stabilită prin Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578/2006 astfel cum a fost modificat succesiv.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu sunt incidente motivele de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Federaţia Patronală Română din Industria Alimentară A. împotriva sentinţei civile nr. 2354 din 18 mai 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2021.