Bribery Conviction Stands: Revision Rejected for Lack of New Facts, Appeal Unfounded

Şedinţa publică din data de 12 aprilie 2022

Deliberând asupra apelului declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 42 din data de 03 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021(3291/2021), constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 42 din data de 03 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021(3291/2021), în baza art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., formulată de revizuentul -A. împotriva sentinţei penale nr. 167/F/19.09.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 223/A/20.06.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2015, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 500 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 20.10.2021 sub nr. x/2021, revizuentul A. a solicitat admiterea în principiu a căii extraordinare de atac a revizuirii, întemeiată pe cazul prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., îndreptate împotriva sentinţei penale nr. 167/F/19.09.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 223/A/20.06.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţate, în dosarul nr. x/2015, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 459 alin. (3), (45)5 alin. (1) lit. a) şi 456 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a arătat că prin sentinţa penală nr. 167/F/2016 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 223/A/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. şi trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen., la pedepse de 4 ani, respectiv 3 ani închisoare, cele două infracţiuni fiind reţinute în concurs, astfel că, în urma contopirii a rezultat o pedeapsă de 5 ani de închisoare.

După rămânerea definitivă a sentinţei penale nr. 167/F/2016 au fost descoperite fapte şi împrejurări noi, necunoscute de către instanţă la data judecării cauzei, care sunt de natura a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.

În esenţă, în opinia sa, faptele şi împrejurările noi sunt următoarele: cele două partide de vânătoare pretins plătite cu titlu de folos necuvenit al traficului de influenţă consumat cu ocazia întâlnirii din data de 12/13.11.2013 nu există, aspecte ce rezultă din înscrisuri necunoscute instanţei (autorizaţia de vânătoare, procesul-verbal de instruire, factura fiscala din x/2013, extrasele de cont al asociaţiei de vânătoare, etc.); mijloacele de probă care au fundamentat în măsură determinantă hotărârea de condamnare au fost constatate ca fiind lovite de nulitate absolută şi, deci, juridic acestea nu există. Acest aspect este stabilit prin pronunţarea de către Curtea de Apel Bucureşti a hotărârii definitive din data de 26.03.2020, în dosarul nr. x/2018, prin care a fost constatată nulitatea absolută a acestor mijloace de probă; emiterea adresei nr. x/2014 din data de 28.02.2018 de către procurorul şef Serviciu Tehnic către procurorul şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care dovedeşte că toate măsurile de supraveghere tehnică nu au fost puse în executare de către D.N.A., contrar celor reţinute de instanţa de apel; emiterea adresei nr. x/19.11.2019 de către S.R.I. - U.M. 0198 Bucureşti, din care rezultă că interceptarea şi înregistrarea probelor avute în vedere în măsură determinantă la pronunţarea hotărârii de condamnare au fost realizate de către acest serviciu, iar nu de către D.N.A., contrar celor reţinute de instanţa de apel; emiterea adresei nr. x/2013 din data 13.03.2018 privind informarea sa cu privire la supravegherea tehnică în perioada 08.08.2013 - 11.06.2014, împrejurare care a făcut posibilă constatarea existenţei la dosarul nr. x/2013 de la D.N.A. a mai multor adrese cu menţiunea:

"solicităm alocarea tuturor ţintelor şi către U.M. 0598 Bistriţa ca beneficiar secundar" (datele la care au fost emise adresele: 08.08.2013, 20.09.2013, 30.10.2013, 12.03.2014, 21.03.2014, 11.04.2014, 16.04.2014, 13.05.2014), ceea ce confirmă că măsurile de supraveghere tehnică au fost puse în executare de către S.R.I., iar nu de către D.N.A., contrar celor reţinute în decizia de condamnare de către Î.C.C.J; publicarea protocolului de colaborare dintre S.R.I. şi P.Î.C.C.J. şi Î.C.C.J., secret şi neconstituţional, nr. x/04.02.2009, publicarea Raportului Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii S.R.I., din 06.06.2018, care arată că noţiunea de "beneficiar secundar" în cadrul raporturilor juridice generate de punerea în executare a unor autorizaţii de interceptare/mandate de supraveghere tehnică, presupune că "măsurile de interceptare şi înregistrare audio-video sau altele ce erau dispuse în anumite dosare, nu putea fi asigurate decât de Serviciul Român de Informaţii prin Centrul National de Interceptări".

În privinţa admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, a arătat că instanţa de judecată trebuie să verifice existenţa unei concordanţe aparente între cazul de revizuire (dintre cele prevăzute de art. 453 din C. proc. pen.), motivul pe care se sprijină şi dovezile invocate. Măsura în care motivele pertinente ce au fost invocate şi dovezile arătate susţin pe fond cazul de revizuire indicat formează, însă, obiectul procedurii rejudecării reglementate de art. 461 din C. proc. pen., conform căreia instanţa poate aprecia asupra temeiniciei motivelor invocate.

Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a stabilit în jurisprudenţa sa că "admiterea în principiu a cererii de revizuire nu presupune de plano desfiinţarea hotărârii de condamnare şi pronunţarea unei soluţii radical diferite de către instanţa învestită cu soluţionarea fondului cauzei, ci oferă posibilitatea inculpatului de a administra probele noi care nu au fost cunoscute de instanţă la momentul condamnării sale, iar în urma analizei coroborate a întregului ansamblu probator să se aprecieze asupra întrunirii condiţiilor angajării răspunderii penale."

Raportat la aceste considerente, revizuentul a considerat că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 459 din C. proc. pen., astfel cum rezultă din argumentele prezentate în continuare.

În ceea ce priveşte prima condiţie, aceasta presupune ca cererea de revizuire să fie formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 din C. proc. pen., respectiv de părţile în proces, în limitele calităţilor lor procesuale sau de un membru de familie al condamnatului dacă cererea este formulată în favoarea acestuia.

Cu privire la termenul de formulare a cererii de revizuire, când aceasta se întemeiază pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., sunt relevante dispoziţiile art. 457 alin. (1) teza I din C. proc. pen., potrivit cărora cererea de revizuire în favoarea condamnatului poate fi formulată oricând.

Raportat la îndeplinirea condiţiei privind calitatea persoanei care formulează cererea de revizuire, a menţionat că urmează să se constate că aceasta este, de asemenea, îndeplinită în prezenta cauză, având în vedere că, astfel cum a susţinut anterior, cererea de revizuire este formulată de condamnatul din cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, în care a fost pronunţată sentinţa a cărei revizuire se cere.

În ceea ce priveşte cea de a doua condiţie, aceasta presupune ca cererea de revizuire să fie formulată în scris şi să fie motivată, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază şi a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia. A arătat că din aceasta perspectivă, cererea formulată respectă toate aceste cerinţe, fiind întemeiată pe cazul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. şi cuprinzând descrierea pe larg a împrejurărilor noi, elemente de fapt cu caracter informativ care conturează o serie de întâmplări, situaţii şi stări care duc la dovedirea netemeiniciei hotărârii criticate.

În ceea ce priveşte cea de-a treia condiţie, urmează a se constata că faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată prezenta cerere de revizuire nu au fost prezentate în cuprinsul unei cereri anterioare şi că acestea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea, fiind îndeplinite astfel şi cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 459 alin. (3) lit. d) şi e) din C. proc. pen.. Nu în ultimul rând, a solicitat să se aibă în vedere că atât ordinea juridică naţională, cât şi cea europeană acordă o importanţă deosebită principiului autorităţii de lucru judecat, însă acestea prevăd posibilitatea derogării de la acest principiu dacă motive substanţiale şi imperioase o impun.

Dispoziţiile art. 4 par. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia europeană a drepturilor omului prevăd cu valoare de principiu că "...nu împiedică redeschiderea procesului, conform legii şi procedurii penale a statului respectiv, dacă fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sunt de natură să afecteze hotărârea pronunţată." Or, a susţinut revizuentul, că descoperirea unor împrejurări care, dacă ar fi fost cunoscute de către instanţă, ar fi condus la stabilirea unei situaţii de fapt diferite, rezultată din probe neadministrate în primul ciclu procesual, constatarea nulităţii absolute a unor probe esenţiale din cadrul procesului, precum şi a viciilor fundamentale din cadrul procedurii, reprezintă temei de a admite revizuirea şi a rejudeca prezenta cauză, în vederea stabilirii în mod corect a adevărului judiciar, respectiv a situaţiei de fapt relevante.

În continuare, revizuentul a făcut referiri la aspecte care, în opinia sa, ţin de temeinicia cererii de revizuire. Astfel, după prezentarea teoriei privind cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., aşa cum aceasta s-a reflectat inclusiv în jurisprudenţa instanţei supreme, a solicitat să se observe că împrejurările menţionate anterior nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei, fiind descoperite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Aceste "împrejurări" necunoscute la data soluţionării cauzei legate în mod direct de starea de fapt reţinută în lipsa unor probe relevante şi în urma unor procedee probatorii şi a unor probe viciate sunt de natură a releva existenţa unei erori judiciare. În plus, existenţa unor probe necunoscute instanţelor este, de asemenea, relevantă şi importantă prin denaturarea stării de fapt şi implicit prin atragerea răspunderii penale a revizuentului. În opinia sa, a nu admite că probele noi sau împrejurări precum constatarea nulităţii absolute a unor probe care au contribuit la condamnarea unei persoane nu au niciun efect asupra situaţiei persoanelor condamnate definitiv, înseamnă a admite că o persoană trebuie să execute pedepse stabilite cu încălcarea legii şi în baza unei stări de fapt reţinute în mod eronat, astfel că, temeiul legal al condamnării lor a dispărut. În acest caz nu se mai asigură supremaţia Constituţiei şi principiul legalităţii incriminării şi legalităţii sancţiunilor de drept penal prev. de art. 1 şi art. 2 din C. pen.. Totodată stabilirea unei stări de fapt eronate este în contradicţie cu principiul aflării adevărului consacrat de art. 5 din C. proc. pen.

În legătură cu împrejurările noi care dovedesc netemeinicia hotărârii de condamnare sub aspectul infracţiunii de trafic de influenţă, a solicitat să se observe în primul rând că acestea au fost descoperite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi tind în mod evident la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare.

Astfel, cele două partide de vânătoare pretins plătite de către B. cu titlu de folos necuvenit al traficului de influenţă consumat cu ocazia întâlnirii din data de 12/13.11.2013 nu există.

Analizând atât decizia de condamnare pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cât şi sentinţa penală pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti (menţinută în parte de Î.C.C.J.), se poate constata că cele doua partide de vânătoare reţinute ca folos necuvenit aferent pretinsului trafic de influenţă ar fi avut loc după cum urmează: prima partidă ar fi avut loc în data de 12.11.2013, când, potrivit celor reţinute în sentinţa Curţii de Apel Bucureşti "... denunţătorul a organizat o întâlnire la C. de 5 stele din Sinaia, pentru o partidă de vânătoare pe timp de noapte ..." (a se vedea f. x din sentinţă). Sub aspectul acestei prime partide de vânătoare, în decizia instanţei de apel s-a reţinut că "o primă vânătoare, singura la care au participat şi alte persoane decât inculpatul şi martorul D. (fiind vorba despre martorii B. şi E.) a avut loc în perioada 12-13.11.2013 la Sinaia, iar costurile acesteia (constând exclusiv din contravaloarea serviciilor hoteliere, în condiţiile în care nu s-a vânat nimic), în cuantum de 5.295 RON au fost suportate de martorul B., care a achitat factura emisă cu acest prilej şi aflată la dosarul cauzei, fapt confirmat de martorii B. şi D.."; - cea de-a doua ar fi fost organizată după întâlnirea din data de 12.11.2013, la Sinaia, ocazie cu care inculpatul ar fi împuşcat un mistreţ. Costul partidei de vânătoare ar fi fost de 5.000 RON şi ar fi fost achitat tot de denunţătorul B., aspect care potrivit declaraţiilor acestuia s-ar fi făcut prin societatea administrată de acesta, F.. De altfel, instanţa a reţinut faptul că B. a făcut plata facturilor emise de G. prin intermediul societăţii F. şi că acest fapt a fost confirmat şi de martorul D.. În concret, în decizia instanţei de apel s-a reţinut că "La cea de-a doua vânătoare, care s-a desfăşurat după circa o lună, a participat doar inculpatul, ocazie cu care s-a vânat un mistreţ. Contrar susţinerilor făcute de martorul D. în faţa instanţei de apel, contravaloarea acestui trofeu, de circa 5.000 de RON, a fost suportată tot de martorul B., distinct de costurile celei dintâi vânători. Acest fapt rezultă de altfel chiar din declaraţiile martorului D. date în cursul urmăririi penale şi în fata instanţei de fond, dar şi din factura emisă la 14.11.2013 pentru prima vânătoare, care cuprinde menţiuni doar cu privire la serviciile hoteliere."

A solicitat să se observe că, în cursul anului 2018, în cadrul cercetărilor efectuate în dosarul nr. x/2016 instrumentat la D.N.A. - Structura Centrală, au fost solicitate şi depuse la dosarul respectiv, de către martorul D., un set de înscrisuri care dovedesc că, în realitate, cele două pretinse partide de vânătoare achitate de B. pentru inculpat nu există. Astfel, din extrasele de cont ale G. rezultă că singurele plăţi făcute de societatea F. către G. sunt cele din datele de 07.11.2013, în cuantum de 6.663,3 RON, şi 23.12.2013, în cuantum de 5.295 RON. Tot din înscrisurile puse la dispoziţie de G. rezultă că suma de 6.663,3 RON corespunde facturii nr. x/05.11.2013, emisă pentru servicii de "organizare vânătoare", conform facturii.

În plus, partida de vânătoare a avut loc în data de 06.11.2013, în baza autorizaţiei de vânătoare colectivă Tip A seria x.C.A. nr. x/03.11.2013, deci înainte de data (12/13.11.2013) în care ar fi avut loc discuţia în care revizuentul ar fi promis lui B. exercitarea influenţei asupra judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Constanţa, neputând astfel constitui obiect al pretinsului trafic de influenţă. În plus, factura nr. x a fost emisă la data de 05.11.2013, adică înainte de vânătoare din 06.11.2013 la care a participat, astfel că, nu are legătură cu vânătoarea mistreţului. Mai mult, această factură din 05.11.2013 a fost plătită la data de 07.11.2013, astfel cum rezultă din extrasul de cont al G.. În concluzie, se poate observa că toate acestea nu pot avea nicio legătură cu întâlnirea din 12/13.11.2013 şi nici cu aşa-zisa vânătoare a unui mistreţ în luna decembrie 2013.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte plata la 23.12.2013 a sumei de 5.295 RON de către F. către G., aceasta a avut la bază factura nr. x/14.11.2013, în care se menţionează ca obiect al facturii "organizare vânătoare".

A susţinut revizuentul că este important de observat că potrivit facturii nr. x/14.11.2013, emisă de către S.C. H. and H. S.R.L. către G., exact aceeaşi suma de 5.295 RON a reprezentat contravaloarea taxei hoteliere (75 RON), a serviciilor de cazare (2.454,73 RON, la care se adaugă 220,87 RON TVA) şi a serviciilor hoteliere (2.052,42 RON, la care se adaugă 492.58 TVA), nicidecum a serviciilor ocazionate de organizarea unei partide de vânătoare.

În condiţiile în care C. din Sinaia a facturat exact aceeaşi suma cu titlu de contravaloare a serviciilor hoteliere pentru ziua hoteliera de 12/13.17.2013, rezultă un element esenţial, respectiv că aceasta nu a avut ca obiect o partida de vânătoare şi nici contravaloarea trofeului de aproximativ 5.000 de RON împuşcat în decembrie 2013, reţinute în mod greşit de instanţele de judecată în hotărârea de condamnare. Acestea se coroborează cu extrasul de cont al G. din care rezultă în mod evident că nu s-a făcut plata contravalorii (5.000 RON) unui porc mistreţ împuşcat în luna decembrie 2013 de inculpat.

În realitate, înscrisurile menţionate dovedesc împrejurarea că singura partidă de vânătoare la care a participat este cea din data de 06.11.2013, deci mai înainte de a fi avut loc pretinsa întâlnire dintre el şi B., de la C. din Sinaia (în data de 12.11.2013), moment stabilit de către instanţa de apel că ar fi avut loc pretinsa consumare a promisiunii traficului de influenţă ("este real faptul că într-o saună aflată la subsolul hotelului am discutat atunci doar eu şi inculpatul despre dosarul meu, sens în care acesta mi-a spus să stau liniştit. De fapt, atunci a fost pentru prima dată când acesta mi-a confirmat că a discutat la Curtea de Apel Constanţa despre dosarul meu, fără a-mi spune exact cu cine şi din câte reţin inculpatul avea un bileţel legat de dosar, dar acum nu reţin care era conţinutul acestuia.")

A menţionat că se dovedeşte astfel că pretinsa partidă de vânătoare din data de 12.11.2013 nu a existat, şi cu atât mai puţin cea de-a doua vânătoare din luna decembrie 2013, în timp ce, partida de vânătoare din data de 06.11.2013 nu are şi nu poate avea nicio legătură cu pretinsa promisiune a sa adresată lui B. în sensul de a-l ajuta pe acesta să obţină o hotărâre favorabilă în dosarul în care acesta fusese condamnat în primă instanţă, prin intervenţia la judecătorii care instrumentau la acel moment cauza sa, fiind plasată în timp anterior momentului pretinsei consumări a traficului de influenţă.

Prin urmare, hotărârea judecătorească prin s-a dispus condamnarea sa la pedeapsa închisorii, precum şi confiscarea sumei de 2.500 euro, corespunzătoare pretinsului trafic de influenţă reţinut în sarcina sa, este neîntemeiată şi se impune a fi reformată.

În continuare, a făcut referiri la faptul că mijloacele de probă care au fundamentat în măsură determinantă hotărârea de condamnare nu există, deoarece prin încheierea penală din 26.03.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, s-a constatat nulitatea absolută şi au fost înlăturate interceptările efectuate în baza autorizaţiilor nr. x/08.08.2013, y/20.09.2013, z/30.10.2013 şi a mandatelor de supraveghere tehnică nr. 50/UP/12.03.2014, nr. 87/UP/10.04.2014, nr. 63/UP/21.03.2014, nr. 100/UP/16.04.2014, nr. 120/UP/13.05.2014, precum şi procesele-verbale de redare a acestor convorbiri, care au fost efectuate de către o unitate a S.R.I. în dosarul nr. x/2013. Din dosarul nr. x/2013 a fost disjuns dosarul nr. x/2015 şi au fost preluate inclusiv mijloacele de probă, astfel încât, în urma reunirii dosarului nr. x/2015 la dosarul nr. x/2014, au fost ataşate şi încheierile şi mandatele de supraveghere tehnică/autorizaţiile prin care Curtea de Apel Bucureşti a autorizat măsuri de supraveghere tehnică în dosarul nr. x/2013.

Aceste interceptări şi procesele-verbale de redare au constituit probe esenţiale în dosarul de urmărire penala nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie finalizat cu rechizitoriu, prin care s-a dispus trimiterea sa în judecată, iar ulterior au constituit probe determinante în dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti în care s-a dispus condamnarea sa pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

Deoarece aceste probe invocate pentru a stabili starea de fapt sunt lovite de nulitate absolută, ele nu pot produce efectele juridice specifice mijloacelor de probă începând cu însăşi data întocmirii lor, motiv pentru care nu puteau constitui probe în dosar şi trebuiau eliminate. Fiind vorba de nulitatea absolută, a menţionat că suntem prin definiţie în prezenţa unei vătămări procesuale, iar existenţa acestei vătămări se fundamentează pe prezumţii legale absolute, încălcarea legii având consecinţe grave şi directe asupra realizării scopului procesului penal.

Modul nelegal de obţinere al probelor şi implicit constatarea nulităţii acestora nu s-a putut face în cadrul procesual în care s-a dispus sentinţa a cărei revizuire se cere, deoarece instanţa de judecata nu a cunoscut aceste aspecte, chiar dimpotrivă, în faza apelului a fost indusă în eroare de adresa din 23.05.2017 emisă de Direcţia Naţională Anticorupţie, valorificată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Nu poate fi ignorat faptul că în lipsa răspunsului oferit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin adresa nr. x/2014 din data de 23.05.2017, sau comunicarea unui răspuns corect, conform cu realitatea juridică, deznodământul procesual în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2075 ar fi fost altul. La acel moment era publicată în Monitorul Oficial Decizia CCR nr. 51/2016, astfel că, nulitatea absolută exista deja prin raportare la dispoziţiile art. 30 şi art. 55 din C. proc. pen., sau art. 57 alin. (1) şi (2) din vechiul din C. proc. pen., care stabilesc fără echivoc organele specializate ale statului care realizează activitatea judiciara, respectiv organele de urmărire penală.

Aşadar, în opinia sa, adresa nr. x/19.11.2019 emisă de S.R.I. - U.M. 0198 Bucureşti şi adresa de informare nr. x/2013 din 13.03.2018 cu privire la supravegherea inculpatului în perioada 08.08.2013 - 11.06.2014, reprezintă probe ce dovedesc o împrejurare nouă în sensul art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., respectiv că interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice, cât şi redarea acestora în procese-verbale s-a făcut de către S.R.I., nu de Serviciul Tehnic al D.N.A., astfel că decizia nr. 51/2016 era incidentă în cauză, contrar celor reţinute de instanţa de apel.

Din cauza caracterului secret al modului de obţinere a probelor a fost în imposibilitatea de a dovedi că probele pe care hotărârea de condamnare s-a întemeiat în măsură determinantă au fost obţinute de către organele S.R.I., fiind lovite de nulitate absolută.

În ceea ce priveşte existenţa împrejurărilor noi care dovedesc netemeinicia hotărârii de condamnare sub aspectul infracţiunii de dare de mită, s-a referit la adresa nr. x/2014 din 28.08.2018 a procurorului şef Serviciu Tehnic din cadrul D.N.A. către procurorul şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, din care rezultă că nu există ordonanţe de delegare a ofiţerilor din cadrul Serviciului Tehnic al D.N.A. pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, în condiţiile în care conform art. 56 alin. (3) lit. a) şi b) din C. proc. pen. şi art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002 urmărirea penală era de competenţa exclusivă a procurorului, aspect pe care instanţele care l-au condamnat nu l-au cunoscut. A invocat şi decizia nr. 302/2017 a Curţii Constituţionale a României, arătând că şi în cazul în care mandatele ar fi fost puse în executare de Serviciul tehnic, tot ar fi fost incidentă nulitatea absolută în lipsa ordonanţelor de delegare.

De asemenea, a invocat referatul nr. x/2017 din 13.12.2017 întocmit de procurorul şef adjunct al D.N.A., care confirmă că operaţiunile, ca acte de urmărire penală, din dosarul nr. x/2013 (în care s-a constatat definitiv nulitatea mijloacelor de probă) sunt identice cu cele din dosarele nr. x/2014 şi y/2014 Or, nulitatea din dosarul nr. x/2013 constatată de Curtea de Apel Bucureşti, se răsfrânge şi în dosarele nr. x/2014 şi y/2014

În continuare, revizuentul a arătat că fapte/împrejurări noi desecretizarea Protocolului de colaborare între P.Î.C.C.J., D.N.A. pe de o parte şi S.R.I. pe de altă parte, publicarea Raportului Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii S.R.I., din 06.06.2018, publicarea Protocolului de colaborare dintre S.R.I. şi P.Î.C.C.J. şi Î.C.C.J., secret şi neconstituţional, nr. x/04.02.2009, respectiv adresa S.R.I. nr. x/26.09.2018, care confirmă, de asemenea, implicarea S.R.I. în dosarul nr. x/2014, aspect care atrage nulitatea punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică.

Decizia nr. 51/2016 se aplică direct în toate cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată, iar la data publicării deciziei judecata era în curs, sancţiunea care era aplicabilă fiind nulitatea absolută a probelor obţinute.

Prin urmare, dat fiind faptul că împrejurarea punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică de către S.R.I. nu a fost cunoscută de către instanţe la momentul judecăţii, a apreciat că se impune constatarea existenţei împrejurării noi, în sensul art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

A solicitat să se observe că hotărârea de condamnare sub aspectul infracţiunii de dare de mită este fundamentată eminamente pe o singură probă, lovită de nulitate absolută, aşadar, inexistentă în ordinea juridică, astfel că, soluţia pronunţată este rezultatul unei erori judiciare. Efectul negativ al fundamentării hotărârii de condamnare sub aspectul infracţiunii de dare de mita pe un mijloc de probă obţinut în mod nelegal este evident, necesitatea îndreptării acestei erori rezultând şi din considerentele Deciziei CCR nr. 22/2018. În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În susţinerea cererii, au fost depuse în copie înscrisuri: autorizaţie vânătoare colectivă tip A din data de 03.11.2013; extras de cont G. în perioada 01.01.2013 - 14.02.2014; facturi G. referitoare la organizare vânătoare şi taxe hoteliere; încheiere din 26.03.2020 a judecătorilor de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, dosar nr. x/2018, contestaţie camera preliminară; încheiere nr. 120/CO- C. pen. a judecătorilor de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, dosar nr. x/2018; referat DNA nr. 493/C2/2017 din 13.12.2017; adresa nr. x/2014 din 28.02.2018 a Serviciului Tehnic al D.N.A.; adresa răspuns S.R.I. din data de 19.11.2019 şi 19.12.2019 în dosar nr. x/2018; adresa x din 23.12.2014 către Serviciul Tehnic referitoare la beneficiari secundari; ordonanţa de clasare nr. 339/P/2013 din data de 03.05.2018; adresa D.N.A. - Structura Centrală nr. 317/P/2016 din 22.06.2016, privind pe B.; copie Raport Comisia de control a S.R.I. referitor la mandatele de securitate naţională, mandatele de supraveghere tehnică şi la ordonanţele procurorilor pe 48 de ore; copie Protocol secret de colaborare dintre S.R.I. şi P.Î.C.C.J. şi Î.C.C.J., având nr. x/04.02.2009; decizia Î.C.C.J., secţia penala nr. 73/A/2018 din 28 martie 2018; decizia Î.C.C.J., secţia penală nr. 107/A/2020 din 22 aprilie 2020; adresa D.N.A. nr. 339/P/2013 din data de 13.03.2018 referitoare la informare măsuri de supraveghere.

La solicitarea instanţei a fost ataşat dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, Curtea a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 167/F/19.09.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în baza art. 290 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare. S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a), b), h) din C. pen., pentru o durată de 5 ani. În baza art. 65 din C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a), b), h) din C. pen.

În baza art. 291 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani închisoare. S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a), b), h) din C. pen., pentru o durată de 5 ani. În baza art. 65 din C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a), b), h) din C. pen.

În baza art. 38-39 alin1 lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani, sporită cu 1 an, în final, inculpatul A. urmând a executa o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a), b), h) din C. pen., pentru o durată de 5 ani. În baza art. 45 alin. (5) din C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a), b), h) din C. pen.

S-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestului preventiv de la 21 ianuarie 2015, la 10 iulie 2015.

În baza art. 290 alin. (5) din C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 70 euro. În baza art. 291 alin. (2) din C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 2.500 euro.

S-au menţinut măsurile asiguratorii luate prin ordonanţa de instituire a sechestrului asigurător a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie din data de 02.03.2014. A fost obligat inculpatul la plata a 102.000 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

S-a reţinut în sarcina inculpatului că, în data de 04.11.2014, a promis numitei I., judecător în cadrul Tribunalului Bistriţa, secţia Civilă că, din funcţia pe care o viza să o ocupe în perioada următoare în Ministerul Justiţiei, fie personal, fie prin intermediul altei persoane cu atribuţii de serviciu, va asigura promovarea de către J. - fiul judecătoarei, a examenului pentru notari stagiari din anul 2015, prin fraudarea acestuia, solicitându-i în schimb pronunţarea unei hotărâri favorabile în dosarul în care soţia sa era reclamant - recurent, remiţându-i acesteia foloase necuvenite constând în articole de încălţăminte.

Sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că soţia revizuentului, K., în cursul anului 2012 a introdus o acţiune în revendicare imobiliară împotriva martorului L., având ca obiect un imobil teren în suprafaţă de 1.000 mp din judeţul Bistriţa Năsăud şi pe care pârâtul începuse să îşi edifice un imobil. Prin sentinţa civilă nr. 3370/2014 Judecătoria Bistriţa a respins ca nefondată acţiunea reclamantei, astfel că, reclamanta a formulat recurs. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bistriţa, instanţă la care revizuentul a activat ca judecător în perioada 2012 - februarie 2014, fiind repartizat unui complet din care făcea parte şi judecătoarea I..

A reţinut prima instanţă că între judecătoarea I. şi K. au avut loc mai multe discuţii, culminând cu contactarea judecătoarei de către A. pentru a se întâlni şi discuta despre dosarul soţiei sale. Contactarea judecătoarei de către inculpat rezultă din recunoaşterile inculpatului coroborate cu ale interlocutoarei sale, I..

Întâlnirea a avut loc la data de 04.11.2014 la hotelul M. din Bucureşti, judecătoarea fiind prezentă în capitală cu ocazia unui seminar de pregătire profesională, întâlnirea fiind înregistrată cu mijloace tehnice.

În continuare, s-a analizat conţinutul convorbirii ambientale, instanţa arătând că discuţia este centrată şi cu lux de amănunte pe problematica accesului fiului judecătoarei în profesia de notar şi despre soluţionarea recursului soţiei inculpatului, abundând în detalii tehnico-juridice specifice situaţiilor fiului, respectiv dosarului de recurs, element deci ce o îndepărtează mult de o simpla discuţie colocvială dintre doi prieteni.

Astfel, judecătoarea I. a arătat că examenul pentru accesul în profesia de notar stagiar nu se ia pe criterii obiective (întrebările sunt defectuos puse, comisia este de rea-credinţă, etc.) şi nici pe bani, ci doar cu ajutorului traficului de influenţă pe lângă preşedintele unei camere notariale.

Inculpatul A. a confirmat imediat acest lucru şi îşi oferă imediat sprijinul, arătând că urmează a identifica nu numai viitoarele locuri disponibile (înainte de a fi publice), dar că va şi lua legătura cu o persoană care la rândul său îi va identifica exact camera notarială unde trebuie să acţioneze pentru a beneficia de reuşită în condiţiile în care amândoi au stabilit că numai pe relaţii şi trafic de influenţă este posibil accesul în profesie. În continuarea cursivă a frazei, inculpatul Puţura îşi expune şi atuurile, arătând că este o conjunctură favorabilă şi este posibil să-şi recapete funcţia de secretar de stat, o poziţie extrem de influentă, expunându-i interlocutoarei faptul că o poziţie de putere este mai aptă a sensibiliza terţii.

Inculpatul a arătat că va rezolva el însuşi problema, dacă este la minister, eventual în funcţia de secretar de stat pe care o evocase anterior. În cazul în care nu redevenea secretar de stat, problema fiului judecătoarei urma a se rezolva prin intermediul unei terţe persoane la care va apela tot el. De asemenea, a dat asigurări martorei că nu prezintă relevanţă camera notarială unde va promova concursul fiul său, deoarece va sprijini transferul fiului judecătoarei la camera notarială dorită. În plus, s-a oferit să-i obţină şi date încă nepublice referitoare la locurile libere şi în funcţie de care urma să fie îndrumaţi de o persoană la preşedintele de cameră notarială unde să-şi expună oferta.

Instanţa a reţinut indubitabil că inculpatul a făcut o ofertă de foloase pentru judecătoarea ce soluţiona dosarul soţiei sale, respectiv identificarea căii de acces în notariat prin intermediul serviciilor sale şi obţinerea de informaţii nepublice, înaintea altor candidaţi.

Ulterior, discuţia s-a mutat pe domeniul procesului pe care îl avea soţia inculpatului la Tribunalul Bistriţa, centrată pe explicitarea de către inculpat a soluţiei pe care el o apreciază ca fiind corectă (şi favorabilă soţiei sale), făcând deci, practic, o pledoarie juridică într-un bar de hotel în faţa judecătoarei ce îi soluţionează dosarul de recurs, practică vădit ilegală. Stăruinţele inculpatului nu au rămas fără ecou, martora (în acest dosar) I. contactând-o telefonic, în data de 26.11.2014, pe o altă membră a completului, N., rugând-o "să se mai gândească la soluţia ce urma să fie dispusă a doua zi în dosar", soluţie care a fost în sensul admiterii recursului soţiei revizuentului - inculpat.

S-a mai reţinut că, tot în legătură cu atribuţiile de serviciu ale judecătoarei I., soţia inculpatului i-a cumpărat acesteia o pereche de pantofii O. de la Roma, care au costat 70 euro, remişi judecătoarei care îi soluţiona dosarul în data de 13 ianuarie 2015, după pronunţarea soluţiei favorabile, aşa cum rezultă din înregistrările foto depuse la dosarul cauzei.

S-a arătat că inculpatul a pretins că judecătoarea i-ar fi restituit preţul, dar acest element nu este probat prin nimic, singurul lucru probat fiind remiterea pantofilor judecătoarei, după înţelegerea avută înainte de pronunţarea soluţiei.

În legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, instanţa a reţinut că în cursul anului 2013, inculpatul A. l-a cunoscut pe martorul denunţător B., prin intermediul unei cunoştinţe comune, martorul E., aşa cum rezultă din declaraţiile convergente ale martorului B., martorului E. şi inculpatului A., secretar de stat în Ministerul Justiţiei la acel moment. Martorul B. şi-a dat seama că ar putea prin intermediul lui Puţura să-şi rezolve problemele penale, având deja o condamnare în prima instanţa la Tribunalul Constanţa pentru infracţiuni economice. Astfel, dosarul penal în care era implicat se afla pe rolul Curţii de Apel Constanţa, inculpatul fiind interesat de refacerea unei expertize financiar contabile, aptă a-l exonera de răspunderea penală.

În data de 12.11.2013, cu două zile înainte de termenul de judecată de la Curtea de Apel Constanta, denunţătorul a organizat o întâlnire la C. de 5 stele din Sinaia, pentru o partida de vânătoare pe timp de noapte şi pentru a asigura relaxarea inculpatului A..

Contravaloarea şederii şi a vânătorii pe timp de noapte a fost de 5.295 RON, achitată de organizatorul G. (titularul fondului de vânătoare), iar acest fond de vânătoare, prin reprezentantul său, martorul D. - prieten al martorului denunţător B. - a primit apoi banii de la martorul B.. S-a precizat că la această întâlnire nu a participat doar inculpatul A., ci şi prietenul său apropiat, E. (prin care denunţătorul l-a cunoscut pe inculpat), martorul B. şi D., gestionarul fondului de vânătoare.

Aşa cum rezultă din declaraţiile martorului D., gestionarul fondului de vânătoare, după ce inculpatul a sosit la Sinaia, au plecat la o partidă de vânătoare pe timp de noapte, în care au încercat să prindă mistreţi. Nu a fost capturat niciun exemplar cu această ocazie.

Cu aceasta ocazie, inculpatul A. l-a chemat pe denunţător în camera sa de hotel şi i-a arătat un bileţel cu numele magistraţilor care îi soluţionau apelul denunţătorului. După ce i-a arătat această foaie şi denunţătorul a confirmat ca acelea erau numele judecătorilor care îi soluţionează apelul, inculpatul i-a spus să stea liniştit, din context deducându-se faptul că doleanţele denunţătorului vor fi rezolvate. Expertiza cerută de denunţător a fost încuviinţată a doua zi, deşi fusese de două ori respinsă anterior, fapt care a surprins până şi pe avocatul denunţătorului.

În acest sens, instanţa a reţinut că inculpatul A. a câştigat încrederea martorului denunţător că îl va putea ajuta să-şi rezolve problemele în justiţie, prin influenţarea membrilor completului de judecată.

Aşa cum rezultă din declaraţia administratorului fondului de vânătoare, martorul D., dată în faza de urmărire penală în data de 16 aprilie 2015 ce se coroborează cu declaraţiile denunţătorului B., după aproximativ o săptămână, martorul l-a contactat pe inculpat pentru a organiza o nouă partidă de vânătoare, tot la Sinaia, ocazie cu care inculpatul a împuşcat un mistreţ. Costul partidei de vânătoare a fost de 5.000 RON şi a fost achitat tot de denunţătorul B..

Din interceptările telefonice din data de 19.03.2014 dintre martorii E. şi P., prieteni ai inculpatului A. şi prin care denunţătorul B. l-a putut contacta pe inculpat, s-a reţinut că martorul denunţător l-a vizitat inopinat pe P. şi şi-a exprimat nemulţumirea că inculpatul A. nu intervenise decisiv în procesul său, şi nu se finalizase cu o hotărâre favorabilă.

În aceeaşi linie de acordare de beneficii inculpatului A. de către denunţătorul B., se numără şi petrecerea organizată în data de 18.05.2014 într-un local de lux din Bucureşti, costurile fiind suportate tot de denunţătorul B., dar şi de un sejur în perioada 29 mai - 1 iunie 2014 la Q. din Constanţa, plata fiind făcută tot de către denunţătorul B.. Suma plătită de denunţător a fost de 1.620 RON.

În concluzie, Curtea a reţinut că inculpatul A., judecător cu grad de tribunal, a primit în luna noiembrie 2013 de la denunţătorul B., persoană condamnată penal în primă instanţă la data faptelor, indirect, foloase patrimoniale constând în plata cazării şi a două partide de vânătoare în cuantum total de 10.000 RON, respectiv în plata cazării în perioada 29 mai - 1 iunie 2014 pentru sine şi o altă persoană de sex feminin (valoarea cazării fiind de 1.620 RON), lăsând denunţătorul să creadă că are influenţă asupra magistraţilor din cadrul Curţii de Apel Constanţa care soluţionau o cauză penală în care era implicat denunţătorul.

Prin decizia penală nr. 223/A/20.06.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, au fost admise apelurile procurorului şi inculpatului împotriva sentinţei penale nr. 167/F/19.06.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală. A fost desfiinţată sentinţa penală apelată şi, rejudecând s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), h) din C. pen. ca pedeapsă complementară şi accesorie în pedepsele componente: 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), h) din C. pen., ca pedeapsă complementară şi accesorie pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen. 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), h) din C. pen., ca pedeapsă complementară şi accesorie pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen. şi sporul de 1 an închisoare.

S-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 38-39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani, sporită cu 1 an, în final, inculpatul urmând a executa o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a), b), h) din C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru o durată de 5 ani. În baza art. 45 alin. (5) din C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a), b), h) din C. pen., ca pedeapsă accesorie. S-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 290 alin. (5) din C. pen., cu referire la confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 70 euro şi s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Având în vedere motivele de apel şi probele administrate în această cale ordinară de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a analizat, pe de-o parte, incidenţa în cauză a Deciziei nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale a României şi solicitarea inculpatului de excludere a comunicărilor telefonice şi ambientale înregistrate în cauză, iar pe de altă parte, a făcut o nouă analiză a materialului probator administrat pe parcursul procesului penal.

În legătură cu primul aspect, instanţa supremă a reţinut că, din precizările D.N.A., făcute în urma unei adrese emise de instanţa de apel la cererea inculpatului, cvasitotalitatea autorizaţiilor (emise conform 911 din C. proc. pen. din 1968) şi a mandatelor de supraveghere tehnică (emise conform art. 140 din C. proc. pen.) au fost puse în aplicare chiar de D.N.A., prin propriul Serviciu tehnic, atât în ce priveşte interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice, cât şi a redării acestora în procese-verbale, nefiind incidentă astfel Decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2016.

În ce priveşte convorbirea purtată de inculpat în mediu ambiental în data de 4.11.2014, aceasta a fost interceptată şi înregistrată autorizat cu sprijinul tehnic al S.R.I., constând în amplasarea tehnicii de înregistrare conform indicaţiilor procurorului de caz, pentru ca ulterior procesul-verbal de redare a convorbirii respective, ce constituie mijloc de probă, să fie întocmit de organul de urmărire penală.

S-a reţinut că inculpatul nu a arătat în ce a constat vătămarea care i s-a adus prin implicarea S.R.I. (în limitele menţionate anterior) în această activitate, în condiţiile în care în declaraţia dată în faţa instanţei de apel inculpatul a recunoscut că discuţia purtată cu martora I. "a fost redată aproape integral în actele dosarului", că "în proporţie însemnată transcrierea convorbirii care se află la dosar corespunde realităţii", aspecte confirmate de martora I., care a declarat în faţa instanţei de apel că discuţia redată la dosar reflectă în mod fidel realitatea. În privinţa aşa-ziselor neregularităţi invocate de inculpat, acestea au în vedere lipsa unor pasaje din respectiva convorbire, considerate nerelevante de procurorul de caz (constând pe de o parte în explicaţii date martorei cu privire la modul în care funcţionează aparatura, mai înainte de întâlnirea cu inculpatul, iar pe de altă parte, în amănunte regăsite în discuţie referitoare la examenul de notar), aspecte care nu au nicio legătură cu sprijinul tehnic (amplasarea aparaturii de înregistrare) dat de S.R.I.

În legătură cu acuzaţiile aduse inculpatului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut următoarele:

Sub aspectul infracţiunii de dare de mită, după ce a făcut o analiză proprie a convorbirii ambientale înregistrate în cauză purtată între inculpat şi martora I., care a fost audiată în apel, instanţa de apel a reţinut că aceasta (convorbirea) concretizează o formă mai rafinată a corupţiei, aceea în care nu este vorba despre sume de bani date/primite, ci de "serviciu contra serviciu", cunoscută de altfel de ambii interlocutori şi cu care ambii par a fi de acord, fapt ce rezultă explicit din prima parte a dialogului, care se referă la "rezolvarea" examenului pentru notarii stagiari în beneficiul fiului martorei.

S-a constatat că nu are relevanţă faptul că inculpatul nu s-a pronunţat "in terminis", explicit, în sensul că serviciul promis de el este în directă legătură cu serviciul pe care îl aştepta din partea martorei I., câtă vreme aceasta rezultă în mod subtil, dar neechivoc, potrivit celor expuse anterior, din conţinutul şi modalitatea în care s-a purtat convorbirea din 04.11.2014. Împrejurarea că doar unul dintre "servicii", respectiv cel asumat de inculpat, este ilicit (influenţarea de către acesta a viitorului examen al fiului martorei, direct sau printr-o persoană interpusă), este lipsită de relevanţă pentru reţinerea în sarcina sa a infracţiunii de dare de mită, în condiţiile în care "celălalt serviciu", în considerarea căruia inculpatul şi-a asumat promisiunea sus-arătată, consta în îndeplinirea de către martora I. a unei atribuţii de serviciu, dar şi în influenţarea de către aceasta a membrilor completului de judecată din care făcea parte, toate în sensul pronunţării unei soluţii favorabile soţiei inculpatului, fie ea şi în concordanţă cu probele dosarului şi cu practica completului respectiv.

Prin urmare, Înalta Curte a reţinut că fapta inculpatului care, în ziua de 4.11.2014 a promis numitei I., judecător la Tribunalul Bistriţa care făcea parte din completul de judecată ce avea spre soluţionare un dosar civil al soţiei inculpatului, că va asigura promovarea de către fiul sus-numitei a examenului pentru notari stagiari, prin influenţa pe care şi-o va exercita, direct sau indirect, în schimbul obţinerii unei soluţii favorabile în respectivul dosar civil, eventual rezultată din probatoriul acestuia, întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de dare de mită pentru care a fost condamnat.

S-a constatat ca fiind întemeiate susţinerile inculpatului cu referire la suma de 70 de euro reprezentând contravaloarea pantofilor O. cumpăraţi de soţia inculpatului la Roma şi remişi martorei I..

Audiată în faţa instanţei de apel, martora I. a confirmat primirea bunului, precum şi faptul că nu a achitat contravaloarea lor, deşi a dorit acest lucru, menţionând că a crezut că gestul soţiei inculpatului de a-i cumpără acea pereche de pantofi este făcut din prietenie, fără legătură cu dosarul civil pe care îl soluţionase.

Această susţinere a martorei a fost apreciată în contextul relaţiilor existente între ea şi soţia inculpatului (relativ apropiate), dar şi a contextului în care a avut loc achiziţionarea bunului respectiv, martora confirmând că şi cu alte ocazii inculpatul i-a făcut astfel de servicii (în perioada în care fuseseră colegi), fiind sunată de la Roma de soţia inculpatului pentru a fi întrebată dacă doreşte să-i se cumpere respectiva pereche de pantofi.

În aceste condiţii, neexistând alte mijloace de probă pe baza cărora să se stabilească o legătură indubitabilă între soluţionarea dosarului civil în care soţia inculpatului avea calitatea de parte şi primirea perechii de încălţăminte în valoare de 70 de euro, s-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 290 alin. (5) din C. pen.

În legătură cu soluţia de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, s-a apreciat că vinovăţia inculpatului rezultă din declaraţiile martorilor B., E., P., D., procesele-verbale de redare a unor convorbiri telefonice şi înscrisurile emise de hotelurile C. din Sinaia şi Q. din Mamaia.

În contextul analizării valorii totale a foloaselor materiale primite de inculpat, instanţa de apel a reţinut că acesta a participat la 4 partide de vânătoare, însă doar două dintre acestea au presupus costuri care au fost suportate de B..

O primă vânătoare, singura la care au participat şi alte persoane decât inculpatul şi martorul D. (fiind vorba despre martorii B. şi E.) a avut loc în perioada 12-13.11.2013 la Sinaia, iar costurile acesteia (constând exclusiv din contravaloarea serviciilor hoteliere, în condiţiile în care nu s-a vânat nimic), în cuantum de 5.295 RON, au fost suportate de martorul B., care a achitat factura emisă cu acest prilej şi aflată la dosarul cauzei, fapt confirmat de martorii B. şi D..

La cea de-a doua vânătoare, care s-a desfăşurat după aproximativ o lună, a participat doar inculpatul, ocazie cu care s-a vânat un mistreţ. Contrar susţinerilor făcute de martorul D. în faţa instanţei de apel, contravaloarea acestui trofeu, de circa 5.000 de RON, a fost suportată tot de martorul B., distinct de costurile celei dintâi vânători. Acest fapt rezultă de altfel chiar din declaraţiile martorului D. date în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de fond, dar şi din factura emisă la 14.11.2013 pentru prima vânătoare, care cuprinde menţiuni doar cu privire la serviciile hoteliere.

Prin urmare, suma de 5.295 RON reprezentând contravaloarea celei dintâi vânători (în fapt, a cazării) este distinctă de suma de 5.000 de RON reprezentând contravaloarea mistreţului vânat la cea de-a doua vânătoare, ambele sume fiind supuse confiscării.

În privinţa celorlalte două vânători, martorul D. a confirmat existenţa lor, însă acestea fie nu au presupus costuri (pentru că nu s-a vânat nimic şi nu a existat cazare), fie acestea nu au fost achitate de nimeni până la începerea cercetărilor penale (la cea de-a patra vânătoare inculpatul a vânat un urs, nu a existat cazare, a fost emisă factură de martorul D. pe numele inculpatului, pe care nu i-a înmânat-o pentru că între timp acesta a fost arestat).

În ce priveşte suma de 1.620 reprezentând contravaloarea cazării inculpatului şi a unei persoane de sex feminin la Q. din Mamaia în perioada 29.05-1.06.2014, aceasta a fost plătită de martorul B. prin intermediul uneia dintre societăţile comerciale care îi aparţineau, împrejurare dovedită atât de declaraţiile acestuia, cât şi de înscrisurile aflate la dosar.

Analizând cererea de revizuire formulată, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că în drept, potrivit art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.

Cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) poate fi invocat ca motiv de revizuire atât în favoarea persoanei condamnate (alin. (3), cât şi în defavoarea acesteia (ca urmare a pronunţării deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 2/2017 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 324 din 05 mai 2017), constituind motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, respectiv de achitare.

Cererea de revizuire se adresează instanţei care a judecat cauza în primă instanţă, cu arătarea cazului de revizuire şi a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia, această cale extraordinară de atac putând fi formulată oricând atunci când este în favoarea condamnatului, acesta având în plus calitate să formuleze cererea (art. 455 lit. a), art. 456 şi art. 457 alin. (1) din C. proc. pen.).

Revizuirea este definită ca fiind o cale extraordinară de atac prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Pentru reţinerea cazului de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., invocat de revizuentul în cauză, trebuie îndeplinite următoarele condiţii, astfel cum rezultă din textele legale menţionate anterior: să fie descoperite fapte sau împrejurări noi, necunoscute de către instanţă la data judecării cauzei (aşadar nu mijloacele de probă trebuie să fie noi, ci probele, ca elemente de fapt); faptele sau împrejurările noi să ducă, singure sau prin coroborarea cu alte probe, la dovedirea netemeiniciei hotărârii prin care s-a dispus condamnarea, ceea ce presupune pronunţarea unei hotărâri diametral opuse cele care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

Curtea a reţinut că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 459 alin. (3) lit. a)-d) din C. proc. pen. (cererea a fost formulată în termen de inculpat, cu respectarea dispoziţiilor art. 456 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen., fiind invocat un temei legal pentru redeschiderea procedurilor penale, faptele şi mijloacele de probă invocate nefiind prezentate într-o cerere de revizuire care a fost judecată definitiv), astfel că rămâne de analizat dacă faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea de revizuire conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea (lit. e).

Instanţa a apreciat necesar să redea aspectele reţinute de instanţa de fond şi de apel pentru că în cadrul admisibilităţii în principiu este necesar a se verifica dacă faptele ce urmează a fi dovedite, precum şi probele propuse, sunt un element de noutate în economia dosarului şi sunt apte să conducă la o soluţie diametral opusă celei prin care a fost condamnat revizuentul - inculpat. Altfel spus, contrar susţinerilor revizuentului, nu este suficient să se invoce un element de fapt nou, susţinut şi de mijloace de probă, pentru a admite în principiu cererea de revizuire, ci este necesar ca situaţia de fapt care rezultă din mijloacele de probă prezentate, necunoscută instanţelor care au dispus soluţia definitivă în cauză, să tindă la modificarea semnificativă a situaţiei de fapt reţinute cu autoritate de lucru judecat, eventual prin coroborarea şi cu alte probe.

Analizând mai întâi faptele/împrejurările noi invocate de revizuent în legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă, Curtea a observat că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că la data de 03.11.2013 a fost emisă autorizaţia de vânătoare tip A, seria x nr. x, din cuprinsul acesteia rezultând că la vânătoarea de pe fondul de vânătoare Sinaia pot participa vânătorii D., A., R., S. şi T., vânătoarea având loc la data de 06.11.2013. La vânătoarea au participat efectiv D. şi A., fiecare dintre cei doi reuşind să vâneze câte un mistreţ.

La data de 05.11.2013, G., organizatorul partidei de vânătoare, a emis factura nr. x/05.11.2013 către S.C. F. S.R.L., administrată de martorul B., denunţătorul din prezenta cauză, în cuantum de 6.663,3 RON, achitată la data de 07.11.2013 conform extrasului de cont.

Or, contrar susţinerilor revizuentului A., faptul că a avut loc o vânătoare la data de 06.11.2013 la care acesta a participat, iar factura emisă de organizator a fost achitată tot de societatea martorului denunţător, nu are nicio influenţă asupra situaţiei de fapt stabilite cu autoritate de lucru judecat.

De altfel, chiar şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut în apel că inculpatul a participat la 4 partide de vânătoare (aşadar nu doar la cele două care au făcut obiectul judecăţii), reţinând în schimb că doar două dintre acestea au presupus costuri care au fost suportate de B. (cea din 12.11.2013 şi cea din decembrie 2013).

Practic, elementul de noutate, necunoscut de instanţe, nu este acela că a mai existat o partidă de vânătoare, ci doar că încă o partidă de vânătoare a presupus costuri, respectiv cea din 06.11.2013. Însă această împrejurare nu este aptă să conducă la concluzia că partidele de vânătoare din 12.11.2013 şi din luna decembrie 2013 nu s-ar fi desfăşurat (chiar revizuentul - inculpat recunoscând pe parcursul procesului penal participarea la aceste două partide de vânătoare) şi nici că nu ar fi primit de la denunţătorul B., indirect, foloase patrimoniale constând în plata cazării şi a două partide de vânătoare, respectiv în plata cazării în perioada 29 mai - 1 iunie 2014 pentru sine şi o altă persoană de sex feminin, lăsând denunţătorul să creadă că are influenţă asupra magistraţilor din cadrul Curţii de Apel Constanţa care soluţionau o cauză penală în care era implicat denunţătorul.

De altfel, chiar din înscrisurile depuse de revizuent rezultă că şi la data de 12.11.2013 s-a desfăşurat o partidă de vânătoare, G. emiţând factura nr. x/14.11.2013 cu menţiunea "organizare vânătoare" în cuantum de 5.295 RON, în fapt contravaloarea serviciilor de cazare la C. din Sinaia (după cum şi instanţele au reţinut), aceeaşi sumă fiind înscrisă pe factura nr. x/14.11.2013 emisă de S.C. H. S.R.L. (care se regăseşte la f. x d.u.p.), achitată în final de societatea martorului denunţător B. către G. la data de 23.12.2013 conform extrasului de cont.

S-a reţinut că este real că din extrasul de cont nu rezultă şi achitarea contravalorii trofeului rezultat în urma celei de-a doua vânători, de 5.000 de RON, însă instanţele nu au reţinut că această sumă ar fi fost virată de societatea martorului denunţător în conturile G., ci doar că şi această sumă a fost suportată tot de martorul B., distinct de costurile celei dintâi vânători.

A mai susţinut revizuentul că, din moment ce vânătoarea din 06.11.2013 a avut loc şi a implicat costuri, înseamnă că a primit foloasele înainte de a exista pretinderea, mai exact înţelegerea dintre el şi martorul B., ceea ce este absurd din punct de vedere juridic, în opinia sa. Curtea a remarcat faptul că dintre elementele materiale alternative menţionate la art. 291 alin. (1) din C. pen., în sarcina sa a fost reţinută doar "primirea". Deşi sunt analizate declaraţiile de martori care susţin că la data de 12.11.2013 s-a abordat chestiunea traficării influenţei, simpla împrejurare că a existat anterior o altă partidă de vânătoare care a implicat costuri şi care au fost suportate tot de martorul denunţător, nu este în măsură că conducă la concluzia că discuţia din 12.11.2013 nu ar fi avut loc şi, cu atât mai puţin, că revizuentul - inculpat nu a primit foloase necuvenite de la B., în schimbul traficării influenţei.

Prin urmare, Curtea a apreciat că din probele administrate în faţa instanţei de revizuire, analizate anterior, nu rezultă că faptele şi împrejurările invocate, doar în parte noi şi necunoscute instanţelor care au dispus condamnare, sunt apte să modifice semnificativ situaţia de fapt reţinută cu autoritate de lucru judecat şi cu atât mai puţin să tindă la dovedirea netemeiniciei hotărârii pronunţate în cauză, singure sau în coroborare cu alte probe.

În privinţa celorlalte "fapte sau împrejurări noi", necunoscute la soluţionarea cauzei, invocate în cazul ambelor infracţiuni, Curtea a constatat, în esenţă, că revizuentul, bazându-se pe faptul că într-un alt dosar disjuns din prezentul au fost folosite interceptările şi înregistrările care au stat la baza condamnării sale, care însă au fost excluse din materialul probator, constatându-se nulitatea absolută a procedeului probator de punere în executare a autorizaţiilor/mandatelor de supraveghere tehnică, a solicitat a se reveni asupra soluţiei de a fi menţinute aceste mijloace de probă, deoarece instanţele de condamnare s-au aflat în eroare cu privire la organul care a pus în executare mandatele/autorizaţiile şi să se constate retroactiv că acestea nu au existat.

Or, Curtea a constatat că "faptele sau împrejurările noi" în sensul art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., trebuie să conducă nu la constatarea nulităţii absolute a administrării unor mijloace de probă, chestiune de procedură, ci la netemeinicia hotărârii definitive, în sensul că situaţia de fapt reţinută cu autoritate de lucru judecat este răsturnată de probe noi, necunoscute la momentul judecării cauzei, apte să genereze pronunţarea unei soluţii diametral opuse. Erorile de procedură excedează căii extraordinare de atac a revizuirii, fiind de esenţa căii de atac a contestaţiei în anulare. Împrejurarea că după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, într-un alt dosar probele care au fundamentat soluţia dispusă faţă de revizuentul - inculpat au fost excluse, nu constituie temei pentru redeschiderea procedurilor.

Altfel spus, revizuentul, ca urmare a faptului că înscrisurile depuse demonstrează, contrar celor reţinute de instanţele care l-au condamnat, că S.R.I. a fost implicat în activitatea de obţinere a probelor, a solicitat a fi aplicate şi în cazul său Deciziile nr. 51/2016, 302/2017 şi 26/2019 ale Curţii Constituţionale a României, singura publicată la momentul rămânerii definitive a hotărârii fiind prima dintre ele (altfel spus, la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, implicarea S.R.I. în activitatea de urmărire penală intra în sfera nulităţilor relative, nu absolute).

Acest raţionament ar ocoli însă dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., care permit revizuirea când hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate. În speţă însă revizuentul - inculpat nu a ridicat vreo excepţie de neconstituţionalitate.

În privinţa efectelor unei decizii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 126/03.03.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 185 din 11.03.2016 (par. 24 şi 25), Curtea a reţinut că "decizia de constatare a neconstituţionalităţii face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituţională încetându-şi aplicarea pentru viitor" (Decizia nr. 847 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 14 august 2008). În aceste condiţii, decizia de constatare a neconstituţionalităţii se va aplica în privinţa raporturilor juridice ce urmează a se naşte după publicarea sa în Monitorul Oficial - facta futura, însă, având în vedere faptul că excepţia de neconstituţionalitate este, de principiu, o chestiune prejudicială, o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluţionarea litigiului cu care este conexă (potrivit Deciziei nr. 660 din 4 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 2 august 2007) şi un mijloc de apărare care nu pune în discuţie fondul pretenţiei deduse judecăţii (în acest sens, Decizia nr. 5 din 9 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 31 ianuarie 2007), Curtea a reţinut că aceasta nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, prin aplicarea deciziilor de constatare a neconstituţionalităţii numai raporturilor juridice care urmează a se naşte, deci unor situaţii viitoare ipotetice, întrucât şi-ar pierde esenţialmente caracterul concret. Aşadar, Curtea a reţinut că aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează atât situaţiile juridice ce urmează a se naşte - facta futura, cât şi situaţiile juridice pendinte şi, în mod excepţional, acelor situaţii care au devenit facta praeterita (cum este şi situaţia în speţă), doar în situaţia în care în cauza respectivă a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate şi Curtea Constituţională a României a admis-o, fiind îndeplinite şi celelalte condiţii prev. de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

Inclusiv în Decizia nr. 26/2019 a Curţii Constituţionale a României, având ca obiect cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parlamentul României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, cu relevanţă din perspectiva protocoalelor invocate de revizuentul - inculpat, s-a arătat că revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi celorlalte instanţe judecătoreşti, precum şi Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi unităţilor subordonate să verifice în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, şi să dispună măsurile legale corespunzătoare (par. 211).

În concluzie, prima instanţă a constatat că faptele sau împrejurările noi invocate de revizuentul - inculpat din această perspectivă nu se circumscriu celor avute în vedere de legiuitor în dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Constatând, aşadar, că nu este îndeplinită condiţia prev. de art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen., pentru admiterea în principiu a căii extraordinare de atac, în condiţiile în care faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu conduc la existenţa unor temeiuri legale ce permis revizuirea, nefiind incident cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., în baza art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. formulată de revizuentul A..

Împotriva sentinţei penale nr. 42 din data de 03 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021(3291/2021), în termen legal, a declarat apel revizuientul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 16 martie 2021 sub nr. x/2021, fiind stabilit termen de judecată la data de 12 aprilie 2021.

În esenţă, revizuientul A. a invocat cazul de revizuire prev de art. 453 lit. a) din C. proc. pen. şi solicitat admiterea apelului, să se contate că cererea de revizuire este admisibilă în principiu, solicitând, totodată, trimiterea cauzei spre rejudecare. A reiterat aceleaşi critici formulate la prima instanţă şi a susţinut, totodată, că judecătorul a motivat pe fond cererea şi a făcut referire la mijloacele de probă noi referitoare la noua partidă de vânătoare din data de 06.11.2013, ceea ce răstoarnă situaţia de fapt reţinută de instanţa care a dispus condamnarea sa. A apreciat împrejurare ca fiind deosebit de relevantă în condiţiile în care ulterior procesului au fost descoperite înscrisurile anexate cererii de revizuire, care plasează în timp singura partidă de vânătoare plătită de societatea F. înainte de consumarea promisiunii traficului de influenţă. O altă împrejurare nouă invocată o reprezintă faptul că toate autorizaţiile de interceptare şi măsurile de supraveghere tehnică au fost puse în executare de către lucrători ai SRI, ceea ce dovedeşte că în decizia de condamnare a intervenit o eroare de fapt a cărei îndreptare poate fi realizată pe calea revizuirii. Totodată, a făcut referire şi la deciziile Curţii Constituţionale nr. 51/2016, nr. 26/2019, nr. 1470/2011 şi nr. 365/2014 şi a mai invocat şi cazul de revizuire prev. de art. 453 lit. e) din C. proc. pen.

Examinând apelul declarat de revizuentul A., atât prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, potrivit art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru motivele arătate în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 452 şi următoarele din C. proc. pen., revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, prin care s-a rezolvat fondul cauzei, doar pentru motivele expres reglementate de legiuitor. În jurisprudenţă şi doctrină s-a reţinut că, fiind o cale de atac de retractare, revizuirea permite instanţei să revină asupra propriei hotărâri, iar, în acelaşi timp, având caracterul unei căi de atac de fapt, prin intermediul său sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Totodată, potrivit art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea conflictului juridic de drept penal şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.

Din coroborarea acestor dispoziţii cu cele ale art. 453 alin. (3) şi (4) din C. proc. pen., astfel cum au fost reconfigurate prin decizia Curţii Constituţionale nr. 2/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 05 mai 2017, rezultă că revizuirea întemeiată pe acest caz este supusă unei duble condiţionări, respectiv ca faptele sau împrejurările învederate să fie noi, complet necunoscute instanţei care a soluţionat cauza şi să poată dovedi netemeinicia hotărârii pronunţate, adică să conducă la o soluţie diametral opusă celei dispusă prin aceasta.

Cu privire la cazul de revizuire prev. art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., invocat direct în apel de către revizuientul A., Înalta Curte reţine că acest caz invocat în apel, respectiv revizuirea atunci când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia, nu poate fi supus cenzurii instanţei de apel, întrucât nu a fost invocat şi analizat de prima instanţă, ci a fost invocat pentru prima dată în faţa instanţei de apel, nefăcând obiectul analizei primei instanţe cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire. Or, se constată că nu este posibilă o modificare în sensul suplimentării cazurilor de revizuire invocate în cererea de revizuire exclusiv în calea de atac a apelului, deoarece aceasta ar însemna ca instanţa de control judiciar să se substituie primei instanţe şi să examineze pentru prima dată incidenţa cazului de revizuire, ceea ce contravine în mod flagrant prevederilor art. 459 din C. proc. pen. care stabileşte competenţa primei instanţe de a examina admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, inclusiv prin prisma cazului de revizuire invocat.

În continuare, Înalta Curte reţine că reglementând procedura examinării admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, art. 459 din C. proc. pen. stabileşte, în alin. (3), că în această etapă instanţa examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 din C. proc. pen. b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen. c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4) din C. proc. pen.. În cazul în care aceste condiţii nu sunt îndeplinite, instanţa dispune, prin sentinţă, respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, această hotărâre fiind supusă aceloraşi căi de atac ca şi cea la care se referă revizuirea (art. 459 alin. (5) şi (7) din C. proc. pen.).

Verificând, din această perspectivă, actele dosarului, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a stabilit că împrejurările la care revizuentul A. a făcut trimitere în cererea formulată nu sunt de natură a conduce la stabilirea existenţei unor temeiuri legale care să permită revizuirea şi nu au aptitudinea de a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare pronunţate, motiv pentru care, în cauză, nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen.

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte observă că revizuentul A. a invocat doar în mod formal motivul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., având în vedere că în cuprinsul cererii de revizuire, nu a făcut referire la fapte sau împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute de instanţele care au dispus condamnarea, ci a făcut ample afirmaţii legate de noua partidă de vânătoare ceea ce ar conduce, în opinia sa, la reţinerea unei alte situaţii de fapt.

Sub acest aspect, se impune a se sublinia că, în jurisprudenţa instanţei supreme, s-a reţinut că expresia fapte sau împrejurări vizează probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, şi anume orice întâmplare, situaţie, stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori de condamnare (decizia nr. 983 din 10 martie 2011, www.x.ro).

Deopotrivă, în sensul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., se impune ca faptele probatorii să fie noi, iar nu mijloacele de probă vizând o faptă sau împrejurare ce a fost cunoscută şi avută în vedere de către instanţă la soluţionarea cauzei (decizia nr. 3050 din 28 iunie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală), altfel revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicţie în care s-ar putea continua probaţiunea, situaţie de natură a afecta principiul securităţii raporturilor juridice, componentă a procesului echitabil.

Elementele de probă noi la care se referă textul de lege trebuie să fie de natură a demonstra fie că faptul constatat nu a existat, fie că cel condamnat nu a luat parte la comiterea lui. Nu pot fi considerate "noi", în sensul cerut de lege, probele care aduc doar argumente noi, care completează mijloacele de probă deja administrate, jurisprudenţa în materia revizuirii fiind bine stabilită în ceea ce priveşte inadmisibilitatea cererilor prin care se tinde la prelungirea probatoriului sau reexaminarea materialului probator pe baza căruia a fost pronunţată hotărârea iniţială (printre altele: deciziile penale ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, nr. 32/A din 28 ianuarie 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2014, nr. 152/A din 27 aprilie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016 şi nr. 40/A din 14 februarie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2017, nepublicate).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut, în mod constant, că revizuirea unei hotărâri irevocabile poate interveni numai pentru un defect fundamental, care a devenit cunoscut numai după terminarea procesului, iar atunci când este/devine cunoscut în cursul procesului, părţile au la îndemână căile ordinare de atac. Altfel, în această ultimă situaţie, modificarea unei hotărâri definitive pe calea unui recurs extraordinar ar constitui o violare a dreptului de acces la justiţie. Simpla divergenţă de păreri asupra aceleiaşi chestiuni pusă în discuţie nu va putea reprezenta un asemenea "defect fundamental" şi nu poate justifica desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti intrată în puterea lucrului judecat (cauzele Stanca Popescu împotriva România, hotărârea din 7 iulie 2009, şi Pravednaya împotriva Federaţiei Ruse, hotărârea din 18 noiembrie 2004).

Analizând, în raport cu aceste consideraţii, cererea formulată, se observă că, prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, revizuentul A. nu a invocat împrejurări noi, în sensul mai sus menţionat, ci au adus critici hotărârilor judecătoreşti de condamnare şi modului în care a fost administrat probatoriul pe parcursul cercetării judecătoreşti. Astfel, în cuprinsul cererii, revizuentul a reiterat apărări formulate pe parcursul judecării cauzei în fond şi apel, sens în care a făcut trimitere la probele aflate la dosar, cărora, însă, le-a dat o altă interpretare, susţinând că acestea relevă nevinovăţia sa sub aspectul săvârşirii infracţiunii pentru care au fost condamnat. Or, în condiţiile în care toate aspectele învederate în cuprinsul cererii de revizuire au fost cunoscute de către instanţele ordinare, fiind aduse în discuţie chiar de către inculpat, prin intermediul apărărilor formulate, şi au fost analizate atât în fond, cât şi în apel, în mod corect, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că revizuentul nu a invocat fapte sau împrejurări noi care să fie de natură a conduce la stabilirea existenţei unor temeiuri legale care să permită revizuirea şi să aibă aptitudinea de a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare pronunţate, aşa cum cer dispoziţiile art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen. raportat la art. 453 alin. (4) din C. proc. pen.

Împrejurarea că după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, într-un alt dosar probele care au fundamentat soluţia dispusă faţă de revizuentul au fost excluse sau s-a constatat nulitatea acestora, nu constituie temei pentru redeschiderea procedurilor. Or, "faptele sau împrejurările noi" în sensul art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., trebuie să conducă nu la constatarea nulităţii absolute a administrării unor mijloace de probă, chestiune de procedură, ci la netemeinicia hotărârii definitive, în sensul că situaţia de fapt reţinută cu autoritate de lucru judecat este răsturnată de probe noi, necunoscute la momentul judecării cauzei, apte să genereze pronunţarea unei soluţii diametral opuse.

În privinţa efectelor deciziilor Curţii Constituţionale inclusiv în Decizia nr. 26/2019 a Curţii Constituţionale a României, având ca obiect cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parlamentul României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, cu relevanţă din perspectiva protocoalelor invocate de revizuentul - inculpat, s-a arătat că revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi celorlalte instanţe judecătoreşti, precum şi Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi unităţilor subordonate să verifice în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, şi să dispună măsurile legale corespunzătoare.

Prin Deciziile nr. 1470/2011 şi nr. 365/2014, Curtea Constituţională a subliniat importanţa respectării ordinii şi stabilităţii juridice, respectiv:

"rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătoreşti produce un efect pozitiv care constituie temeiul juridic al executării dispozitivului hotărârii şi poartă denumirea de puterea lucrului judecat. De asemenea, tot ca urmare a pronunţării unei hotărâri definitive, se produce un efect negativ în sensul că se împiedică o nouă urmărire şi judecată pentru faptele şi pretenţiile astfel soluţionate, fapt care a consacrat regula non bis in idem, cunoscută sub denumirea de autoritatea lucrului judecat."

Având în vedere faptul că prin calea de atac extraordinară a revizuirii se poate aduce atingere autorităţii de lucru judecat - aşadar, stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive care este menită a da încredere în activitatea justiţiei -, cazurile şi condiţiile de exercitare a acesteia sunt strict reglementate de legiuitor, în limite constituţionale, în vederea restabilirii ordinii de drept - aspect subliniat prin deciziile nr. 126/2016 şi nr. 463/2020 ale Curţii Constituţionale. Aceste aspecte sunt surprinse şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la art. 6 din Convenţie, dreptul de acces la o instanţă - ca parte esenţială a dreptului la un proces echitabil - având două trăsături fundamentale: să fie un drept efectiv, fără a fi, însă, un drept absolut.

Pentru considerentele arătate anterior, întrucât faptele şi mijloacele de probă în baza cărora a fost formulată cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 452 şi urm. din C. proc. pen. nu pot conduce la stabilirea existenţei unor temeiuri legale care să permită revizuirea, Înalta Curte va constata că hotărârea atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 42 din data de 03 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021(3291/2021), iar, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 42 din data de 03 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021(3291/2021).

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 aprilie 2022.