Prescription-of-execution challenge rejected as inadmissible; limitation-period claim barred from execution stage.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Criminal Section) dismissed as unfounded the appellant's challenge against the first-instance judgment of the Iași Court of Appeal, thereby upholding the ruling that rejected as inadmissible the convicted person's challenge to execution (contestație la executare) filed under Article 598(1)(d) of the Romanian Code of Criminal Procedure. The appellant, who was serving a cumulative 4-year and 2-month prison sentence for offenses including complicity in intellectual forgery (two material acts committed in 2010–2011), conflict of interest, and fraudulent use of EU funds, had invoked the extinction of criminal liability due to the expiration of the limitation period following a 2022 Constitutional Court decision declaring Article 155(1) of the Criminal Code unconstitutional, as amended by Emergency Ordinance No. 71/2022. The Court held that Article 598(1)(d) concerns only the prescription of the execution of the sentence (prescripția executării pedepsei), not the prescription of criminal liability (prescripția răspunderii penale) under Articles 154–155 of the Criminal Code, which cannot be raised through a challenge to execution, making the appellant's request legally inadmissible; the appellant was ordered to pay 200 RON in judicial expenses, while the appointed counsel's fee remained state-funded.
Legislator headnote
AI generatedart. 597 C. proc. pen, art. 275 alin. (2) C. proc. pen, art. 275 alin. (6) C. proc. pen, art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen, art. 155 alin. (1) din C. pen, art. 48 din C. pen; Prescription-of-execution challenge rejected as inadmissible; limitation-period claim barred from execution stage: The appellant, who was serving a cumulative 4-year and 2-month prison sentence for offenses including complicity in intellectual forgery (two material acts committed in 2010–2011), conflict of interest, and fraudulent use of EU funds, had invoked the extinction of criminal liability due to the expiration of the limitation period following a 2022 Constitutional Court decision declaring Article 155(1) of the Criminal Code unconstitutional, as amended by Emergency Ordinance No. 71/2022. The Court held that Article 598(1)(d) concerns only the prescription of the execution of the sentence (prescripția executării pedepsei), not the prescription of criminal liability (prescripția răspunderii penale) under Articles 154–155 of the Criminal Code, which cannot be raised through a challenge to execution, making the appellant's request legally inadmissible; the appellant was ordered to pay 200 RON in judicial expenses, while the appointed counsel's fee remained state-funded.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for rejecting the appeal as unfounded.
Basis for obliging the appellant to pay court costs.
Basis for court-appointed counsel's fee to remain at state expense.
Full text
Şedinţa publică din data de 01 noiembrie 2022
Asupra contestaţiei de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 17 din 30 august 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 599, art. 598 şi art. 597 C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de persoana condamnată A. cu privire la executarea sentinţei penale nr. 55 din 24 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 339/A/14 decembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat contestatorul să achite statului sumade 200 RON cheltuieli judiciare.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul pentru apărătorul din oficiu pentru inculpat, în sumă de 313 RON se achită Baroului Iaşi din fondurile Ministerului Justiţiei (delegaţie nr. 24876 emisă la 10 august 2022 de Baroul Iaşi pentru dl. avocat B.).
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că, prin cererea înregistrată la data 5 august 2022, persoana condamnată A. a formulat contestaţie la executare împotriva sentinţei penale nr. 55 din 24 iunie 2016 a Curţii de Apel Iaşi pronunţată în dosarul nr. x/2012, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 339/A/14 decembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza căreia s-a emis mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 63 din 14 decembrie 2018 şi prin care a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani şi 2 luni închisoare.
În motivarea contestaţiei, invocând dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. persoana condamnată a arătat că termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de complicitate la fals intelectual, două acte materiale comise în 2010 şi 2011, s-a împlinit, având în vedere că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. au fost declarate neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale din 2022, textul fiind modificat prin O.U.G. nr. 71/30 mai 2022.
S-a arătat că A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de:
1. complicitate la "folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei" prev. de art. 48 din C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, actualizată la zi, cu aplicarea art. 5 din C. pen., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare şi la pedeapsa complementară constând în interzicerea pe o durată de 5 ani a drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen.
De asemenea, în temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., au fost interzise inculpatului A. ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
2. "conflict de interese", prev. de art. 301 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 5 din C. pen. (faptă săvârşită în luna martie 2009), la pedeapsa de 1(un) an închisoare şi la pedeapsa complementară constând în interzicerea pe o durată de 5 ani a drepturilor prev. de art. 66 alin. (1), lit. a) şi b) din C. pen.
În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., au fost interzise inculpatului A. ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
3. "conflict de interese", prev. de art. 301 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 5 din C. pen. (faptă săvârşită în luna martie 2010), la pedeapsa de 1(un) an închisoare şi la pedeapsa complementară constând în interzicerea pe o durată de 5 ani a drepturilor prev. de art. 66 alin. (1), lit. a) şi b) din C. pen.
Totodată, în temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., au fost interzise inculpatului A. ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
4. "folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei", prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, actualizată la zi, cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 din C. pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare şi la pedeapsa complementară constând în interzicerea pe o durată de 5 ani a drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen.
În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., au fost interzise inculpatului A. ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
5. complicitate la "fals intelectual", prev. de art. 48 din C. pen. rap. la art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (două acte materiale) şi art. 5 C. pen., la pedeapsa de 1(un) an şi 6 (şase) luni închisoare.
În temeiul dispoziţiilor art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1), lit. b) C. pen., aplică inculpatului A. pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani şi 10 (zece) luni de închisoare .
În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen., inculpatul A. va executa pedeapsa complementară, constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) pe o durată de 5 ani.
În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. inculpatul A. va executa pedeapsa accesorie, constând în exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 1(una) zi.
Prin decizia penală nr. 339/A/14 decembrie 2018 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în ce îl priveşte pe inculpatul A. a admis apelurile declarate Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, partea civilă Agenţia de plăţi şi intervenţie în agricultură şi inculpaţii C., D., E., A. împotriva sentinţei penale nr. 55 din 24 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
A Desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând:
1. A descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 10 luni închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. cu aplicarea art. 4 C. pen., l-a achitat pe inculpatul A. pentru săvârşirea a două infracţiuni de conflict de interese prevăzute de art. 301 alin. (1) C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de 2 ani închisoare, 3 ani închisoare şi 1 an şi 6 luni închisoare aplicate, prin sentinţa apelată, inculpatului A., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care se adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv de 1 an şi 2 luni închisoare, în final executând pedeapsa de 4 ani şi 2 luni închisoare.
În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen., inculpatul A. va executa pedeapsa complementară, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) pe o durată de 5 ani.
În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. inculpatul A. va executa pedeapsa accesorie, constând în exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
În aceste coordonate, Curtea a reţinut că, în examinarea contestaţiei la executare de faţă, aceasta vizează executarea hotărârii penale de condamnare, iar cazurile de contestaţie sunt prevăzute expres şi limitativ prin dispoziţia art. 598 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen.
Persoana condamnată invocă cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 lit. d) C. proc. pen., respectiv "când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei."
În motivarea cererii, aceasta invocă prescripţia răspunderii penale pentru una dintre infracţiunile pentru care a fost condamnat, respectiv complicitate la fals intelectual, întrucât faptele au fost comise în 2010 şi 2011.
Cazul de contestaţie la executare invocat şi prevăzut de art. 598 lit. d) C. proc. pen. are în vedere prescripţia executării pedepsei şi nu prescripţia răspunderii penale la care se referă art. 154 alin. (1) şi art. 155 C. pen.
Pe de altă parte, contestatorul a precizat şi în faţa instanţei că aceasta este calea procesuală cu care a investit instanţa, respectiv contestaţie la executare.
Or, s-a apreciat de către prima instanţă că prescripţia răspunderii penale nu constituie un caz de contestaţie la executare, nu se integrează cazului prevăzut de art. 598 lit. d) C. proc. pen., nu reprezintă nici cauza de stingere sau micşorare a pedepsei, prevăzut expres de textul de lege invocat care se referă la prescripţia executării pedepsei şi nu la prescripţia răspunderii penale care nu poate fi invocată în cadrul unei contestaţii la executare.
Împotriva acestei sentinţe penale contestatorul condamnat A., a formulat, în termen legal, contestaţie, pe care însă nu a motivat-o.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 12 septembrie 2022, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 2, cu prim termen de judecată la data de 1 noiembrie 2022.
Examinând contestaţia formulată, în raport cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, în considerarea celor ce succed:
Se observă că persoana condamnată, pe calea contestaţiei la executare întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a solicitat să se constate că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de complicitate la fals intelectual, două acte materiale comise în 2010 şi 2011, pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 55 din 24 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 339/A/14 decembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie având în vedere că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. au fost declarate neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale din 2022, text carae a fost modificat prin O.U.G. nr. 71/30 mai 2022.
Cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. poate fi invocat în situaţia în care, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pedepsele aplicate nu se mai execută (cum este în cazul aministiei, prescripţiei executării pedepsei, graţierii) sau dacă intervin modificări în sensul micşorării cuantumului pedepselor ce se execută sau urmează să fie executate.
Or, având în vedere că dispoziţiile mai sus menţionate se referă la prescripţia executării pedepsei şi nu la prescripţia răspunderii penale prevăzută de art. 154 alin. (1) şi art. 155 C. pen., Înalta Curte constată că este legală şi temeinică soluţia pronunţată de prima instanţă, în sensul respingerii contestaţiei la exectuare ca inadmisibilă.
Faţă de aceste argumente, Înalata Curte, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 17 din 30 august 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.
Constatând culpa procesuală a contestatorului, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obligă pe acesta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 340 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 17 din 30 august 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 340 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 noiembrie 2022.