Criminal prescription void during legislative vacuum created by unenacted Constitutional Court rulings on procedure interruption

Şedinţa publică din data de 07 decembrie 2022

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 1002/A din data de 06.07.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea primei instanţe:

Prin sentinţa penală nr. 71 din 17.02.2022 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, secţia Penală, a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 10.000 RON (200 zile amendă * 50 RON, faptă săvârşită pe data de 10.12.2015, persoana vătămată B.).

S-a constatat că nu este necesară aplicarea pedepselor complementare.

S-a atras atenţia inculpatului că neexecutarea, cu rea-credinţă, a pedepsei amenzii, în tot sau în parte, atrage înlocuirea zilelor amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile închisoare.

În baza art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 1357 alin. (1) C. civ. a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de către parte civilă B. şi a fost obligat inculpatul A. să plătească părţii civile suma de 3000 EUR cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 1357 alin. (1) C. civ. coroborat cu art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 a fost admisă acţiunea civilă formulată de către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi a fost obligat inculpatul A. să plătească către parte civilă suma de 312,34 RON şi dobânda legală de la momentul rămânerii definitive a hotărârii până la data plăţii efective.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Potrivit art. 276 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1550 RON către partea civilă B., cu titlu de onorariu avocat.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că inculpatul A., la data de 10.12.2015, în timp ce se afla la locuinţa sa din Bucureşti, în urma unor certuri pe care le-a avut cu prietena sa, B., a lovit-o pe aceasta din urmă, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 5-6 zile de îngrijiri medicale.

II. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia penală nr. 1002/A din data de 06.07.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosar nr. x/2019, a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 71/17.02.2022 pronunţate de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, a fost desfiinţată în parte sentinţa apelată şi rejudecând:

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. (2) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

S-au menţinut dispoziţiile sentinţei apelate privind obligarea inculpatului la plata de despăgubiri către părţile civile B. şi Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, precum şi pe cele privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat şi către partea civilă B..

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului au rămas în sarcina statului.

III. Hotărârea atacată cu recurs în casaţie

Împotriva deciziei penale nr. 1002/A din data de 06.07.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosar nr. x/2019, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs în casaţie.

În cererea scrisă, aflată la dosar nr. x/2019, a fost invocat temeiul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casaţie, s-a invocat că în cauză este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., în sensul că în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal pentru inculpatul A., solicitându-se admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale atacate, privind pe inculpatul A. şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

În susţinerea recursului în casaţie formulat, s-a arătat că infracţiunea de lovire sau alte violenţe din prezenta cauză a fost săvârşită la data de 10.12.2015.

Începerea urmăririi penale in rem sub aspectul infracţiunii de tentativă de omor s-a dispus la data de 29.02.2016, în urma plângerii persoanei vătămate B. .

În legătură cu această infracţiune, la data de 03.03.2016 a fost audiată persoana vătămată, la data de 17.03.2016 martorul C., la data de 18.03.2016 martora D., la data de 21.03.2016 audiaţi martorii E. şi F. (dosar de urmărire penală), la data de 22.03.2016 martorii G. şi H., la data de 13.04.2016 audiată martora I., la data de 14.06.2014 a fost audiată martora J., iar la data de 20.10.2016 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la omor în lovire şi alte violenţe şi s-a dispus declinarea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6 Bucureşti(dosar de urmărire penală).

Toate celelalte acte aflate în dosarul de urmărire penală, inclusiv acte de procedură, au fost efectuate ulterior datei de 25 iunie 2018 (când a fost publicată Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018), astfel:

- la data de 05.12.2018 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul A.;

- la 11.01.2019 a fost citat telefonic numitul A.;

- la 01.04.2019 a fost audiat în calitate de suspect numitul A.;

- la data de 30.09.2019 s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatului A.;

- la 17.10.2019 i s-a adus la cunoştinţă numitului A. calitatea de inculpat;

- la 17.10.2019 a fost audiat în calitate de inculpat numitul A.;

- la data de 03.11.2019 s-a dispus trimiterea sus-numitului în judecată .

După sesizarea instanţei, procedura de cameră preliminară a fost finalizată prin încheierea din data de 21.09.2020 (rămasă definitivă, prin necontestate), hotărârea în primă instanţă a fost pronunţată la data de 17 februarie 2022, cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei de apel la data de 16.03.2022 (pentru soluţionarea căii de atac exercitate de către inculpat la data de 21.02.2022), primind termen de judecată la data de 10 iunie 2022, pentru care părţile au fost citate la adresele indicate, toate aceste acte fiind efectuate anterior intrării în vigoare, la data de 30 mai 2022, a O.U.G. nr. 71/2022.

Analizând elementele de fapt ale cauzei şi succesiunea actelor de urmărire penală, a actelor de verificare a legalităţii efectuării urmăririi penale şi a sesizării instanţei în procedura de cameră preliminară, a procedurii de judecată în primă instanţă şi de judecată în apel, Ministerul Public a subliniat că:

Având în vedere efectul instantaneu al întreruperii termenului de prescripţie, faptul că actele de procedură întreruptive au fost efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale şi a exigenţelor impuse de Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale (reluate şi în Decizia nr. 650/2018 publicată în 07.02.2019) şi faptul că deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, astfel cum prevede şi art. 147 alin. (4) din Constituţia României, s-a apreciat că o constatare ulterioară a neconstituţionalităţii aceluiaşi text de lege (art. 155 alin. (1) C. pen.) prin Decizia nr. 358/2022 nu poate lipsi de efectul întreruptiv actele de procedură efectuate în cauză şi comunicate inculpatului în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022.

IV. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, aşadar, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute.

În cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8) din C. proc. pen.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în acele situaţii în care, în raport cu actele şi lucrările dosarului, s-a stabilit în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen.. (printre care şi cazul în care intervine amnistia sau prescripţia), dispunându-se greşit încetarea procesului penal.

Prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., parchetul a susţinut, în esenţă, că în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal.

Prealabil, Înalta Curte analizează, în condiţiile pronunţării Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale a României şi a Deciziei nr. 67/2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie problema intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

La momentul adoptării şi intrării în vigoare a C. pen. al României, 01 februarie 2014, întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale era reglementată în art. 155 alin. (1), textul legal având următoarea formă: "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".

Prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituţională a României a constatat că: "soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională" .

Pe cale de consecinţă, ulterior pronunţării acestei decizii a instanţei de contencios constituţional, în condiţiile în care legiuitorul nu a intervenit activ în modificarea prevederilor legale constatate neconstituţionale conform considerentelor deciziei precitate, în fondul legislativ activ, art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut următoarea formă: "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea (...)".

Prin Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale a României a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate invocată şi s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituţionale.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de contencios constituţional a reţinut următoarele:

"72. Aşa fiind, Curtea constată că ansamblul normativ în vigoare nu oferă toate elementele legislative necesare aplicării previzibile a normei sancţionate prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018.

Astfel, deşi Curtea Constituţională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidenţiind reperele unui comportament constituţional pe care legiuitorul avea obligaţia să şi-l însuşească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale.

73. În consecinţă, Curtea constată că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.

74. Curtea constată că o astfel de consecinţă este rezultatul nerespectării de către legiuitor a obligaţiilor ce îi revin potrivit Legii fundamentale şi a pasivităţii sale, chiar şi în ciuda faptului că deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie semnalau încă din anul 2019 practica neunitară rezultată din lipsa intervenţiei legislative. De asemenea, Curtea subliniază că raţiunea care a stat la baza pronunţării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripţie a răspunderii penale sau înlăturarea instituţiei întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. la exigenţele constituţionale. Astfel, Curtea observă că termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curţii Constituţionale.

75. În acest context, Curtea constată că situaţia creată prin pasivitatea legiuitorului, consecutivă publicării deciziei de admitere amintite, reprezintă o încălcare a prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală, care consacră caracterul de stat de drept al statului român, precum şi supremaţia Constituţiei. Aceasta, deoarece prevalenţa Constituţiei asupra întregului sistem normativ reprezintă principiul crucial al statului de drept. Or, garant al supremaţiei Legii fundamentale este însăşi Curtea Constituţională, prin deciziile pe care le pronunţă, astfel că neglijarea constatărilor şi dispoziţiilor cuprinse în deciziile acesteia determină fragilizarea structurii constituţionale ce trebuie să caracterizeze statul de drept (în acelaşi sens, Decizia nr. 230 din 28 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 26 mai 2022).

76. Aşadar, Curtea constată că, în cazul de faţă, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecinţa creării unui viciu de neconstituţionalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituţionalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice şi să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripţiei răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menţionate.".

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine, în conformitate cu considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, că în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la 25 iunie 2018, şi momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., 30 mai 2022, în legislaţia naţională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispoziţiile cuprinse în prevederile art. 153 - 154 din C. pen., termenele de prescripţie a răspunderii penale fiind cele menţionate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.

Prin urmare, Înalta Curte arată că în perioada 25.06.2018-30.05.2022, dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., referitoare la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, au încetat să mai aibă efecte juridice, dispoziţiile C. pen. în vigoare în perioada menţionată constituind legea penală mai favorabilă.

Pe cale de consecinţă, termenele de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea săvârşită de inculpat se raportează numai la dispoziţiile art. 154 alin. (1) C. pen., deoarece, în lipsa unor dispoziţii legale referitoare la întreruperea cursului prescripţiei, nu se poate stabili că a început un nou termen de prescripţie, cu consecinţa socotirii ca fiind împlinit a termenului de prescripţie, în cazul depăşirii cu încă o dată a acestuia.

Înalta Curte constată că termenul de prescripţie se calculează potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) şi (2) C. pen., în raport de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte constată că, în mod corect, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, admiţând apelul declarat de inculpatul A. a dispus, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., încetarea procesului penal cu privire la inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. (2) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, însă pentru raţionamentele expuse anterior, iar nu pentru împlinirea termenului de prescripţie de 5 ani, după întreruperea acestuia la data de 20.10.2016.

Astfel, termenul de prescripţie a răspunderii penale de 5 ani a început să curgă la data săvârşirii faptei de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. reţinută în sarcina inculpatului A., 10.12.2015 şi s-a împlinit la data de 10.12.2020, fără a suferi vreo întrerupere, astfel cum greşit a reţinut instanţa de apel, aplicarea exclusiv a dispoziţiilor art. 154 alin. (1) şi (2) C. pen. constituind lege penală mai favorabilă (dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. nemaifiind în fondul activ al legislaţiei penale, potrivit deciziilor Curţii Constituţionale mai sus evocate).

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., instanţa va respinge ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 1002/A din data de 06.07.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.

Cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 1002/A din data de 06 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2019(735/2022).

Cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 decembrie 2022.