Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 601/2022 AI generated

Lack of procedural standing to appeal the rejection of another party's constitutional exception under Law No. 47/1992

Case Number Decizia nr. 601/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by co-petent B against the Bucharest Court of Appeal's decision that had previously rejected as inadmissible co-petent A's constitutional unconstitutionality exception, leaving the lower court's ruling in force and ordering B to pay 100 RON in judicial costs to the state. The dispute concerned the admissibility of challenging the refusal of a court of appeal to accept a reclassification of a procedural appeal into a request for the Constitutional Court's review of Article 64(3) of the Code of Criminal Procedure, raised when a preliminary chamber judge failed to address a distinct constitutional exception within a ruling that only resolved a recusal request. The High Court held that B lacked the requisite procedural standing to appeal a decision regarding A's specific legal challenge, as the interest to contest a constitutional exception is personal to the party who raised it, and B did not demonstrate a subjective right or express statutory entitlement to intervene in that specific procedural admissibility determination, relying on Article 29(5) of Law No. 47/1992 and established jurisprudence regarding the strict requirements for procedural interest in constitutional litigation.

Legislator headnote

AI generated

art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din C. proc. pen, art. 64 alin. (3) din C. proc. pen, art. 64 alin. (3) C. proc. pen, art. 50 din C. proc. pen; Lack of procedural standing to appeal the rejection of another party's constitutional exception under Law No. 47/1992: The dispute concerned the admissibility of challenging the refusal of a court of appeal to accept a reclassification of a procedural appeal into a request for the Constitutional Court's review of Article 64(3) of the Code of Criminal Procedure, raised when a preliminary chamber judge failed to address a distinct constitutional exception within a ruling that only resolved a recusal request. The High Court held that B lacked the requisite procedural standing to appeal a decision regarding A's specific legal challenge, as the interest to contest a constitutional exception is personal to the party who raised it, and B did not demonstrate a subjective right or express statutory entitlement to intervene in that specific procedural admissibility determination, relying on Article 29(5) of Law No. 47/1992 and established jurisprudence regarding the strict requirements for procedural interest in constitutional litigation.

Keywords

AI generated
standing to appeal procedural rights right to demonstrate preliminary ruling procedure judicial review objection of unconstitutionality

Cited Legislation

AI generated
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
Main ground for dismissing the appeal as inadmissible due to lack of procedural standing to contest the rejection of another party's constitutional exception.
art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992
În această cauză, prin încheierea 23.03.2022, judecătorul de cameră preliminară investit cu plângerea petenţilor, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a dispus sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.
art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din C. proc. pen
47/1992, a dispus sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin.
art. 64 alin. (3) din C. proc. pen
a invocat în mod suplimentar şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 64 alin. (3) din C. proc. pen., care în opinia sa, încalcă dispoziţiile art.
art. 64 alin. (3) C. proc. pen
pen., invocată de petentul A., iar în temeiul art. 64 şi următoarele din C.
art. 50 din C. proc. pen
încă din data de 27.06.2022, astfel că, în temeiul art. 50 din C. proc. pen., va dispune declinarea competenţei de soluţionare a acestei cereri în favoarea respectivei instanţe.
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
În consecinţă, Curtea a constatat că, fiind contrară prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în sensul că petentul A.
art. 275 alin. (2) din C. proc. pen
Basis for ordering the appellant to pay judicial costs to the state.

Cited Case Law

AI generated
Decizia nr. 488/2007
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

Main ground for dismissing the appeal as inadmissible due to lack of procedural standing to contest the rejection of another party's constitutional exception.

art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

Basis for ordering the appellant to pay judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 4 octombrie 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 6/R din data de 26 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, printre altele, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul A. cu privire la sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că obiectul cauzei înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală sub nr. x/2021 şi repartizată spre soluţionare în mod aleatoriu unui judecător de cameră preliminară îl constituie plângerea formulată de petenţii B. şi A. împotriva ordonanţei din data de 07.12.2020, emisă în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, întemeiată pe prevederile art. 340 şi 341 din C. proc. pen.

În această cauză, prin încheierea 23.03.2022, judecătorul de cameră preliminară investit cu plângerea petenţilor, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a dispus sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5)1 din C. proc. pen., invocată de petentul A., iar în temeiul art. 64 şi următoarele din C. proc. pen., a respins cererea de recuzare a procurorului de şedinţă, formulată oral în şedinţa din 21.03.2021, de către petentul A..

Împotriva acestei încheieri, petentul A. a formulat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, invocând printre alte motive, faptul că judecătorul de cameră preliminară care a pronunţat încheierea recurată, nu s-a pronunţat prin aceasta şi asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din C. proc. pen., ci numai asupra cererii similare vizând dispoziţiile art. 341 alin. (5)1 din C. proc. pen., solicitând ca atare casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei la aceeaşi instanţă.

Prin decizia penală nr. 4/R din 26.04.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a admis recursul declarat de recurentul petent A. împotriva încheierii din 23.03.2021 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a casat în parte încheierea atacată şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă pentru a se pronunţa cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din C. proc. pen., formulată de petentul A., restul dispoziţiilor încheierii recurate fiind menţinute.

La pronunţarea acestei soluţii, Curtea a avut în vedere, în esenţă, împrejurarea că în dispozitivul încheierii recurate, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond nu a efectuat în integralitate o judecată propriu-zisă asupra cauzei, în sensul că nu a analizat concret, punctual susţinerile petentului cu referire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din C. proc. pen., ci s-a limitat doar la a consemna în considerente că "acest text nu are legătură cu obiectul cauzei, întrucât în acest dosar de urmărire penală nu ne aflăm în ipoteza în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, fiind evident că acest text de lege nu se poate aplica în speţă, context în care nu poate forma obiect al sesizării Curţii Constituţionale", fără a menţiona în minuta şi dispozitivul încheierii pronunţate soluţia cu privire la această cerere, considerându-se că aceste considerente expuse de către judecătorul de cameră preliminară al instanţei de fond, care nu se regăsesc în dispozitivul încheierii de şedinţă din camera de consiliu din data de 23.03.2021, nu corespund, atât exigenţelor impuse prin legislaţia penală naţională, cât şi prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului dezvoltată în interpretarea şi aplicarea art. 6 paragraful 1 din CEDO, în privinţa respectării garanţiilor inerente desfăşurării unui proces echitabil.

Cu ocazia rejudecării cererii formulate de petentul A. cu privire la sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din C. proc. pen., respectiv la termenul de judecată din data de 27.06.2022, acesta a formulat cerere de recuzare împotriva judecătorului de cameră preliminară care prin considerentele încheierii din data de 23.03.2022 îşi exprimase părerea cu privire la una dintre condiţiile necesar a fi îndeplinite pentru a se dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate menţionate anterior, acest incident procedural fiind invocat şi în scris, prin cererea depusă la dosarul cauzei în data de 28.06.2022.

Prin intermediul aceleiaşi cereri de recuzare, petentul A. a invocat în mod suplimentar şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 64 alin. (3) din C. proc. pen., care în opinia sa, încalcă dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie, referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 1 alin. (5) din Constituţie, referitoare la claritatea legilor, art. 124 alin. (2) şi (3) din Constituţie, referitoare la independenţa judecătorilor şi art. 129 din Constituţie, referitoare la căile de atac, în condiţiile în care permit aceluiaşi judecător să judece într-o cauză, după ce o încheiere pronunţată de el în aceeaşi cauză a fost casată de instanţa de control.

Cererea de recuzare formulată de către petentul A. a fost soluţionată, în sensul admiterii ei, prin încheierea de şedinţă din data de 01.07.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, fără însă ca în minuta şi dispozitivul sau măcar în considerentele aceste încheieri să fie analizată/soluţionată şi cererea distinctă referitoare la sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. (3) din C. proc. pen.

Nemulţumit fiind de această omisiune a judecătorului de cameră preliminară care a pronunţat încheierea din data de 01.07.2022 (care atât în dispozitiv, cât şi în considerente conţine exclusiv menţiuni referitoare la modalitatea de soluţionare a cererii de recuzare formulată la data de 27.06.2022), petentul A. a formulat recurs împotriva acestei încheieri, întemeindu-şi calea de atac astfel declarată pe dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Cauza a fost înaintată şi înregistrată pe rolul Curtii de Apel Bucureşti la data de 19.07.2022, iar la termenul de judecată din data de 26.07.2022, luând în considerare, pe de o parte, motivele concrete de nemulţumire care l-au determinat pe petentul A. să conteste încheierea de şedinţă din data de 01.07.2022 (anterior evidenţiate), iar, pe de altă parte, împrejurarea că dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 reglementează calea de atac a recursului numai în cazul în care aceasta este declarată împotriva unei încheieri prin care s-a dispus respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, situaţia care nu este incidentă în speţă, în condiţiile în care, prin încheierea din data de 01.07.2022, Tribunalul Bucureşti nu a pronunţat nicio soluţie cu privire la cererea petentului de sesizare a Curţii Constituţionale, Curtea a pus în discuţie contradictorie şi a decis că se impune recalificarea cererii de recurs cu care a fost sesizată de către petent drept o reiterare a solicitării de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. (3) C. proc. pen., care nu a fost analizată şi soluţionată de către instanţa în faţa căreia a fost ridicată.

Totodată, în raport cu dispoziţiile art. 29 alin. (4) şi (5) teza I din Legea nr. 47/1992, care stabilesc competenţa de examinare a admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi de sesizare a instanţei de contencios constituţional în sarcina instanţei în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a constatat că prezenta cerere, astfel cum a fost recalificată conform considerentelor ce preced, este de competenţa Tribunalului Bucureşti, care a fost investit cu cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 64 alin. (3) din C. proc. pen. încă din data de 27.06.2022, astfel că, în temeiul art. 50 din C. proc. pen., va dispune declinarea competenţei de soluţionare a acestei cereri în favoarea respectivei instanţe.

Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) din legea nr. 47/1992, ridicată de către petentul A., oral, în faţa instanţei:

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale este admisibilă doar dacă nu este contrară prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi 3 din acelaşi act normativ, în sensul că aceasta să fie invocată în faţa unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial şi să privească o dispoziţie dintr-o lege în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei deduse judecăţii şi care nu a fost declarată neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Cu privire la condiţia care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei, Curtea a notat că această cerinţă nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie în litigiul aflat pe rolul instanţei, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Existenţa legăturii excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, presupune întrunirea, cumulativă, a următoarelor condiţii: aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate (a se vedea, de exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014).

Prin urmare, condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, presupune verificarea în primul rând a interesului procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales din perspectiva efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat (a se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 465 din 23 septembrie 2014, paragraful 20, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014; Decizia nr. 712 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 24 noiembrie 2015, paragraful 19; Decizia nr. 189 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 15 iunie 2015; Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015; Decizia nr. 397 din 28 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 7 iulie 2015).

Instanţa de contencios constituţional a subliniat în jurisprudenţa sa constantă că, "în cadrul procesului judiciar, excepţia de neconstituţionalitate se înscrie în rândul excepţiilor de procedură prin care se urmăreşte împiedicarea unei judecăţi care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională. Constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia şi nu poate constitui doar un instrument de drept abstract.[...] Neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale nu are numai o funcţie de prevenţie, ci şi una de reparaţie, întrucât ea vizează în primul rând situaţia concretă a cetăţeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată" (Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, paragraful 30, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016).

Tot astfel, Curtea Constituţională a mai reţinut, într-o altă cauză, că "autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu are un interes real, personal, în promovarea acesteia. Astfel, posibila admitere a excepţiei nu ar schimba cu nimic situaţia acestuia, ci ar privi numai drepturile altor persoane" (Decizia nr. 315 din 5 iunie 2014, paragraful 20, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 24 iulie 2014, cu referire la Decizia nr. 29 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014).

De asemenea, prin decizia penală nr. 955 din 17 octombrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 234 din 11 decembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a precizat că "din interpretarea raţională a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, rezultă că legătura dintre legile a căror neconstituţionalitate se invocă şi modul de soluţionare a cauzei trebuie să fie evidentă şi de natură a produce consecinţe directe asupra soluţiei ce urmează a fi dată în cauză, în eventualitatea admiterii excepţiei de neconstituţionalitate. Iar această concluzie se sprijină inclusiv pe interesul pe care justiţiabilul îl are în promovarea unei asemenea cereri, respectiv ca, în raport cu situaţia sa specifică, să beneficieze de un control de constituţionalitate a acelor legi care au un rol hotărâtor asupra modului de soluţionare a cauzei sale, iar nu a oricărei legi ce poate fi incidentă în desfăşurarea unui proces, fără a influenţa însă modul de rezolvare a acestuia".

Analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petentul A., prin prisma condiţiei de admisibilitate ante-menţionate, astfel cum aceasta a fost interpretată şi dezvoltată prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea a constatat că în speţă, deşi textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, defăimat de petent ca fiind neconstituţional, a fost invocat de către Curte ca temei al constatării că petentul nu are deschisă calea unui recurs îndreptat împotriva unei încheieri prin care nu a fost pronunţată o soluţie de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, totuşi, dat fiind faptul că recursul declarat de petent nu a fost respins ca inadmisibil, ci prin recalificarea acestuia drept o reiterare a cererii prin care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 64 alin. (3) din C. proc. pen. şi declinarea respectivei cereri către instanţa competentă, a fost identificat un remediu procesual adecvat pentru satisfacerea motivelor de nemulţumire ale petentului, a rezultat că acesta nu justifică un interes concret şi actual pentru a declanşa controlul de constituţionalitate asupra dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, întrucât o eventuală constatare a neconformităţii acestei norme legale cu dispoziţiile legii fundamentale nu ar putea produce nicio consecinţă juridică efectivă asupra modului de soluţionare a recursului declarat împotriva încheierii din 01.07.2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală.

În consecinţă, Curtea a constatat că, fiind contrară prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în sensul că petentul A. nu a justificat un interes real şi personal în promovarea ei, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este inadmisibilă, fiind astfel împiedicată sesizarea Curţii Constituţionale potrivit art. 29 alin. (1) şi (4) din aceeaşi lege.

Împotriva dispoziţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 formulată de petentul A., petentul B. a formulat recurs.

În esenţă, a solicitat admiterea căii de atac formulate, desfiinţarea, în parte, a încheierii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, apreciind că nu a fost îndeplinită procedura de citare cu subsemnatul, deşi avea calitate de petent în dosarul nr. x/2022 format ca urmare a recursului declarat de petentul A..

Analizând cu prioritate recursul formulat de recurentul B., în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, dacă excepţia este inadmisibilă, (...), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Sesizarea Curţii Constituţionale implică examinarea prealabilă a unor exigenţe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Totodată, Înalta Curte aminteşte că în ceea ce priveşte exercitarea unei căi de atac, ca de altfel pentru exercitarea oricărei acţiuni în justiţie, trebuie îndeplinite anumite condiţii prevăzute de lege, printre care se numără şi aceea ca partea să justifice un interes, adică să urmărească pe calea demersului judiciar promovat, un anumit folos practic.

Astfel, se observă că, în cauză, recurentul B. a atacat dispoziţia instanţei din încheierea recurată privind respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 formulată de petentul A..

Or, calea de atac a fost declarată de către o persoană care nu are un interes procesual concret în declararea acesteia. Recurentul B. putea justifica un interes legitim în situaţia în care ar fi formulat şi acesta o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, însă în condiţiile concrete ale cauzei acesta nu justifică un interes.

În acest sens, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că în sens juridic, o persoană justifică un interes legitim în două situaţii:

- atunci când legea îi instituie un drept subiectiv propriu (...);

- atunci când legea îi recunoaşte în mod expres îndreptăţirea de a îndeplini o anume prerogativă (de a introduce o anume acţiune, de a încheia un anume act etc.) pentru apărarea unui drept subiectiv al altuia (...).

Preocuparea pentru respectarea legalităţii (...) este sub aspect moral justificată şi meritorie, dar insuficientă pentru a produce eo ipso (în afara celor două condiţii enumerate mai sus), efecte în planul dreptului procesual." (Decizia nr. 488/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Completul de 9 judecători).

Faţă de considerentele expuse anterior, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de petentul B. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petentul A., cuprinsă în decizia penală nr. 6/R din data de 26 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2022.

Va obliga recurentul petent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de petentul B. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petentul A., cuprinsă în decizia penală nr. 6/R din data de 26 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 octombrie 2022.