Drug trafficking conviction: Cassation limits review of Art. 15 Law 143/2000 mitigation to legal sentence boundaries

Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2022

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 669/A din 12.05.2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea primei instanţe:

Prin sentinţa penală nr. 42 din 28 februarie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021 a Tribunalului Cluj, a fost condamnat inculpatul A., pentru comiterea infracţiunilor de:

- trafic de droguri de risc şi mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) Legea nr. 143/2000 cu art. 15 din Legea nr. 143/2000 rap.la art. 35 alin. (1) C. pen., cu art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare şi interzicerea pe o durată de 3 ani a drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) C. pen. (respectiv de a comunica cu numiţii B., C., D.).

- deţinere de droguri de risc şi mare risc fără drept pentru consum propriu, p.p.de art. 4 alin. (1), (2) cu art. 15 din Legea nr. 143/2000 cu art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la pedeapsa de 8 luni închisoare.

- conducerea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive prev de art. 336 alin. (2) C. pen. cu art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la pedeapsa de 9 luni închisoare.

- conducerea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia permisul de conducere i-a fost suspendat prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la pedeapsa de 4 luni închisoare.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., s-a constatat că aceste infracţiuni au fost comise în condiţiile concursului de infracţiuni şi, în baza art. 39 lit. b), art. 45 C. pen., s-a dispus contopirea lor, astfel că acest inculpat va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an 10 luni închisoare şi interzicerea pe o durată de 3 ani a drepturilor prev.de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) C. pen. (respectiv de a comunica cu numiţii B., C., D.), la care s-a adăugat o treime din pedeapsa de 21 luni închisoare, adică 7 luni închisoare, rezultând pedeapsa finală de 2 ani şi 5 luni închisoare şi interzicerea pe o durată de 3 ani a drepturilor prev.de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen. (respectiv de a comunica cu numiţii B., C., D.).

În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare, de patru ani, potrivit art. 92 C. pen.

În baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacele lor de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, conform art. 96 C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, a fost obligat a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 80 zile în cadrul Primăriei mun. Botoşani sau Muzeul Judeţean Botoşani.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen., s-a impus inculpatului obligaţia de a urma un curs de calificare profesională.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus revocarea măsurii arestului la domiciliu.

Potrivit art. 72 C. pen. şi art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus deducerea din pedeapsa rezultantă a perioadei arestului preventiv şi a arestului la domiciliu începând cu data de 13.04.2021.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a a cantităţilor de droguri, astfel cum sunt expres indicate în dispozitivul sentinţei.

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a unui cântar pe care s-a pus în evidenţă tetrahidrocannabinol (THC), a unui dispozitiv pentru mărunţit (grinder) pe care s-a pus în evidenţă Tetrahidrocannabinol (THC), conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x/16.04.2021, bunuri destinate a fi folosite la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, respectiv aceea de trafic de droguri de risc şi mare risc, prev. de art. 2, alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 16 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea sumei de 3.420 RON obţinută de inculpat în urma comercializării drogurilor de risc şi mare risc.

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen. coroborat cu art. 197 alin. (1) C. pen., s-a dispus confiscarea bunurilor cu privire la care există date că ar fi fost folosite sau destinate a fi folosite la comiterea infracţiunii.

În temeiul art. 249 şi art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., s-a menţinut măsura sechestrului asigurător instituit asupra sumei de 775 Euro (9 bancnote a 50 euro fiecare, 16 bancnote a câte 20 euro fiecare si o bancnotă de 5 euro) sigilată sigiliul x.

În temeiul art. 275 C. proc. pen., a fost obligat inculpat să plătească 5.000 RON cheltuieli de judecată în favoarea statului.

S-a reţinut că la sfârşitul anului 2019-13.04.2021, inculpatul A., cu intenţie, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a procurat din diverse surse şi a vândut droguri de risc respectiv Cannabis substanţă care se regăseşte pe Tabelul Anexă III la Legea nr. 143/2000 numitilor B., C., D., la data de 02.1 1.2020 a vândut cu suma de 400 RON investigatorului sub acoperire cu nume de cod E. prin intermediul colaboratorului cu nume de cod "F., cantitatea de 9,5 grame Cannabis substanţă care se regăseşte pe Tabelul Anexă III la Legea nr. 143/2000, la data de 17.02.2021 a vândut cu suma de 450 RON investigatorului sub acoperire cu nume de cod E. prin intermediul colaboratorului cu nume de cod "F., cantitatea de 0,8 grame substanţă care conţine Cocaină şi care se regăseşte pe Tabelul Anexă I la Legea nr. 143/2000, la data de 13.03.2021 a vândut cu suma de 2.200 RON investigatorului sub acoperire cu nume de cod E. prin intermediul colaboratorului cu nume de cod "F., cantitatea de 4,6 grame substanţă care conţine cocaină şi care se regăseşte pe Tabelul Anexă I la Legea nr. 143/2000, la data de la data de 13.04.2021 a deţinut în vederea comercializării la locuinţa sa din Cluj-Napoca str. x.

Inculpatul A., cu intenţie, a deţinut fără drept, în vederea propriului consum, la data de 24.05.2020 asupra sa cantitatea de 0,4 grame substanţă care conţine Cocaină, substanţă care se regăseşte pe Tabelul Anexă nr. 1 la Legea nr. 143/2000, iar la data de 13.04.2021 la locuinţa sa din Cluj-Napoca un comprimat care conţine ca substantă activă 2C-B, grame substanţă care conţine 3,4 Methylenedioxymetamfetamine (MDMA) şi 0,2 grame Cannabis; substanţe care se regăsesc pe Tabelul Anexă nr. 1, II şi III la Legea nr. 143/2000.

Inculpatul A., la data de 13.04.2021, în jurul orei 12:00 aflându-se sub influenţa unor substanţe psihoactive (pozitiv analize sânge pentru tetrahidrocannabinoli şi amfetamine, pozitiv probă de urină pentru tetrahidrocannabinoli şi MDMA), a condus autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x pe drumurile publice din Cluj Napoca, fiind oprit de către un echipaj de poliţie pe str. x din Cluj-Napoca.

S-a mai reţinut în sarcina inculpatului A. că, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat în perioada 13.02-13.05.2021, la data de 24.02.2021, în intervalul ora 17:50-20:40, a condus autoturismul marca x cu nr. e înmatriculare x pe drumurile publice din Cluj-Napoca, respectiv de pe strada x (parcarea de la serviceul G.) - Str. x - str. x str Fabricii - str. x - str. x; la data de 13.03.2021 în intervalul ora 17:11-18:05 a condus autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x pe drumurile publice din Cluj-Napoca, respectiv de pe strada x (din apropierea locuinţei) - parcare magazin H. zona Piaţa Mărăşti - str. x de Zahăr- str. x - str Fabricii de Zahăr - str. x - str. x (în apropierea locuinţei); la data de 29.03.2021 în intervalul ora 17:55-20:00 a condus autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x pe drumurile publice din Cluj-Napoca, respectiv de pe strada x (în apropierea locuinţei) - parcare magazin I. zona Bună Ziua - Calea x (în apropierea locuinţei) - str. x - str. x (în apropierea locuinţei); la data de 13.04.2021 în jurul orei 12:00 a condus autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x pe drumurile publice din Cluj Napoca, fiind oprit de către un echipaj de poliţie pe str. x din Cluj-Napoca.

2. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia penală nr. 669/A din 12.05.2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală, a fost admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Cluj împotriva sentinţei penale nr. 42/28.02.2022 pronunţată de către Tribunalul Cluj, pe care a desfiinţat-o, în parte, în ceea ce priveşte reţinerea în favoarea inculpatului a prevederilor art. 15 din Legea nr. 143/2000, durata pedepsei aplicate pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, neaplicarea pedepsei accesorii pentru această din urmă infracţiune şi modalitatea de individualizare a executării pedepsei rezultante şi pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite:

A fost înlăturată aplicarea prevederilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 reţinute în favoarea inculpatului A. pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc şi de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi pentru infracţiunea de deţinere de droguri de risc şi mare risc fără drept pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

A fost majorată pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc şi mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi a art. 396 alin. (10) C. proc. pen. la 3 ani şi 4 luni închisoare.

A fost menţinută pedeapsa complementară aplicată constând în interzicerea pe o durată de 3 ani a drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., respectiv de a comunica cu numiţii B., C., D..

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., au fost interzise inculpatului A., drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., respectiv de a comunica cu numiţii B., C., D., pe durata executării pedepsei, cu titlu de pedeapsă accesorie.

Au fost menţinute celelalte pedepse principale aplicate inculpatului.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., s-a constatat că infracţiunile deduse judecăţii au fost comise în condiţiile concursului de infracţiuni astfel că, în baza art. 39 alin. (1) lit. b), art. 45 C. pen., s-a dispus contopirea lor, prin aplicarea pedepsei celei mai grele de 3 ani şi 4 luni închisoare, sporită cu 7 luni închisoare (1/3 x 21 luni), în final 3 ani şi 11 luni închisoare, la care s-a alăturat pedeapsa complementară constând în interzicerea pe o durată de 3 ani a drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., respectiv de a comunica cu numiţii B., C., D. şi pedeapsa accesorie, constând în interzicerea aceloraşi drepturi pe durata executării pedepsei.

A fost înlăturată aplicarea prevederilor art. 91-93 C. pen., pedeapsa de 3 ani şi 11 luni închisoare urmând a se executa în regim de detenţie.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, în măsura în care nu contravin deciziei penale.

Prin aceeaşi decizie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de către inculpatul A..

3. Hotărârea atacată cu recurs în casaţie

Împotriva deciziei penale nr. 669/A din 12.05.2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală, inculpatul A. a declarat recurs în casaţie.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost invocat temeiul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., respectiv s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, solicitându-se admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi înlăturarea greşitei aplicări a legii, în concret reţinerea în beneficiul inculpatului A. a prevederilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 şi reindividualizarea pedepselor în consecinţă; în subsidiar, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.., admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate, constatând că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege (fără reţinerea beneficiului prevăzut de art. 15 din Legea nr. 143/2000) şi să se dispună rejudecarea cauzei de către instanţa de apel în limitele stabilite prin hotărârea pronunţată în recurs.

În motivarea recursului, a susţinut următoarele:

Critica de legalitate a hotărârii definitive pronunţate în dosarul penal nr. x/2021 vizează situaţia greşitei înlăturări a aplicării prevederilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 şi, corelativ, aplicarea unor pedepse superioare în privinţa infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

A susţinut că prezentul recurs în casaţie se încadrează în limitele statuate de practica judiciară. Împrejurarea de fapt care justifica reţinerea şi acordarea beneficului prevăzut de art. 15 din Legea nr. 143/2000 a fost reţinută chiar de către instanţele de fond şi apel, deci prin intermediul recursului în casaţie nu se tinde la analizarea probaţiunii, a stării de fapt reţinute ori a împrejurărilor care justificau reducerea limitelor de pedeapsă. Chiar instanţa de apel a reţinut faptul că din conţinutul adresei nr. x/2021 emisă la data de 11.01.2022 rezultă că datele furnizate de către inculpat au aptitudinea de a facilita identificarea si tragerea la răspundere penală a persoanei indicate în denunţ însă, cu toate acestea, urmărirea penală nu a fost începută in personam, faţă de această din urmă persoană (669/A/2022 din 12.05.2022 a Curţii de Apel Cluj, pag. 23, alin. (4). Mai mult, la solicitarea parchetului, instanţa de fond chiar a aplicat beneficiul prevăzut de art. 15 din Legea nr. 143/2000, însă instanţa de apel, tot la cererea parchetului, a înlăturat acest beneficiu. Având în vedere că împrejurarea de fapt a fost reţinută chiar în hotărârea instanţei de apel, doar în scop de confirmare a acestei împrejurări s-a precizat faptul că procurorul de şedinţă care a participat la termenul de judecată din data de 10.12.2021 a arătat că recent inculpatul a colaborat cu organele de politie si cu ajutorul acestuia s-au realizat două cumpărări autorizate într­una dintre situaţii deja există un rezultat însă nu a fost timpul necesar, nu s-a întocmit un raport de constatare, însă concluziile specialistului sunt în sensul că se discută despre efedronă, un drog de mare risc (încheiere de şedinţa din 10.12.2021, Tribunalul Cluj). În egală măsură, multiplele adrese comunicate la dosarul instanţei de fond de DIICOT - S.T. Cluj confirmă încă o dată aceeaşi stare a lucrurilor.

A susţinut că solicită instanţei de recurs în casaţie stabilirea caracterului nelegal al înlăturării beneficiului prevăzut de art. 15 din Legea nr. 143/2000 şi al aplicării unor pedepse cu nesocotirea beneficiului prevăzut de aceste dispoziţii legale, iar nu decelarea stării de fapt sau reanalizarea probaţiunii.

Această critică poate fi abordată din două perspective. În primul rând, instanţa de apel a înlăturat beneficiul prevăzut de art. 15 din Legea nr. 143/2000 în baza unei decizii a instanţei supreme în dezlegarea unor chestiuni de drept care se referă în mod expres la alte dispoziţii legale, realizând o veritabilă analogie în defavoarea inculpatului. Pe de altă parte, instanţa de apel s-a raportat în mod riguros şi decisiv exclusiv la dispozitivul acelei decizii a instanţei supreme, ignorând cu desăvârşire considerentele. Or, este unanim acceptat faptul că nu doar dispozitivul unei hotărâri este obligatoriu, ci si considerentele hotărârii. Pe acest palier, nu ar putea fi imaginată vreo ipoteză în care în conţinutul unei decizii pronunţate de instanţa supremă în dezlegarea unor chestiuni de drept ar putea exista considerente independente de raţionamentul juridic care converg la soluţia pronunţată şi, implicit, care nu ar împrumuta caracterul obligatoriu al dispozitivului hotărârii.

- Nelegalitatea înlăturării beneficiului prevăzut de art. 15 din Legea nr. 143/2000. Analogia în defavoarea inculpatului:

În esenţă, Curtea de Apel Cluj a înlăturat beneficiul prevăzut de art. 15 din Legea nr. 143/2000 exclusiv în baza dispozitivului Deciziei nr. 79 din 18.11.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Decizia enunţată se referă în mod explicit doar la prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002, dispoziţii care au un efect similar, dar care presupun condiţii diferite. Fără a pune la îndoială faptul că între prevederile art. 15 din Legea nr. 143/2000 şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 există similitudini, între ele există şi anumite diferenţe, atât de formulare, cât şi de sferă de aplicare.

Pe de altă parte, cele două norme juridice au un caracter de drept substanţial, întrucât intervin în privinţa limitelor de pedeapsă. Or, limitele de pedeapsă constituie o problemă de drept substanţial.

Principiul lex stricta presupune că în materia dreptului penal, analogia este interzisă, iar normele dreptului penal sunt de strictă interpretare. În esenţă, analogia implică extinderea aplicării unei norme penale (în cazul nostru a unei decizii de interpretare, care are putere de lege) cu privire la o situaţie nereglementată expres dar care este asemănătoare cu cea descrisă de norma respectivă. Or, caracterul lex stricta al principiului legalităţii se opune întotdeauna aplicării legii penale prin analogie, dar mai cu seamă atunci când analogia ar opera în defavoarea persoanei acuzate.

Interdicţia analogiei este incidenţă atât în cazul normelor care fundamentează răspunderea penală, incriminând anumite fapte, cât şi în cazul normelor care agravează această răspundere.

În acelaşi sens, a arătat că sunt dispoziţiile art. 7 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la principiul nicio pedeapsă fără lege, care statuează că nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost săvârşită, nu constituia o infracţiune, potrivit dreptului naţional sau internaţional De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea care era aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii. În practica Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat faptul că art. 7 nu se limitează la a interzice aplicarea retroactivă a dreptului penal în defavoarea inculpatului, ci acesta consacră, totodată, la modul mai general, principiul legalităţii infracţiunilor şi a pedepselor (nullum crimen, nulla poena sine lege), precum şi cel care dispune să nu se aplice legea penală în mod extensiv în defavoarea inculpatului, mai ales prin analogie.

Raportat la cauza de faţă, constituie o analogie în defavoarea inculpatului înlăturarea art. 15 din Legea nr. 143/2000 în considerarea dispozitivului Deciziei nr. 79 din 18.11.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât aceasta din urmă se referă la prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002. Cele două prevederi legale sunt similare, dar nu identice, unele fiind specifice şi aplicându-se doar în cazul în care infracţiunile cercetate şi cele denunţate sunt dintre cele din Legea nr. 143/2000, în timp ce celelalte au o sferă de aplicare generală.

Pe acest palier, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că aplicarea prin analogie a unei pedepse poate conduce la încălcarea principiului nulla poena sine lege consacrat de art. 7, în ceea ce priveşte pedeapsa cu închisoarea aplicată unui editor, în conformitate cu dispoziţia aplicabilă redactorilor-şefi. Din perspectiva apărării, aceasta reprezintă o situaţie similară cu cea a înlăturării aplicării prevederilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 în baza unei decizii obligatorii care se referă la prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002, având în vedere că norma cu privire la care s-a statuat printr-o hotărâre prealabilă are caracter general în timp ce norma care se impunea a fi reţinută are un caracter special, limitat la infracţiunile privind circulaţia drogurilor.

Instanţa de apel a reţinut că procedeul urmat nu ar reprezenta o analogie întrucât analogia presupune, prin definiţie, extinderea cunoştinţelor referitoare la un sistem cunoscut cu privire la un alt sistem care nu este cunoscut. Deci implică obligatoriu existenţa a două sisteme diferite. Or, în speţă, prin ipoteză, avem două prevederi legale care conţin aceeaşi sintagmă.

Înlăturarea beneficiului prevăzut de art. 15 din Legea nr. 143/2000 şi aplicarea unor pedepse sporite ca urmare a înlăturării beneficiului reprezintă o problemă de legalitate care poate şi trebuie să fie cenzurată prin intermediul recursului în casaţie.

- Nelegalitatea înlăturării beneficiului prevăzut de art. 15 din Legea nr. 143/2000. Greşita aplicare a dispozitivului Deciziei nr. 79 din 18.11.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu ignorarea considerentelor:

Înlăturarea dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 de către instanţa de apel este rezultatul aplicării scrupuloase a dispozitivului acestei hotărâri, cu ignorarea considerentelor pe care această decizie se sprijină. Din perspectiva apărării, considerentele Deciziei nr. 79 din 18.11.2021 a Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu se opun reţinerii beneficiului într-o situaţie precum cea din cauza de faţă.

Tradiţional, jurisprudenţa naţională a fost cvasiunanimă în sensul în care simplul denunţ neurmat de o atitudine activă de facilitare a identificării persoanei denunţate şi tragerii ei la răspundere penală, este insuficient pentru reţinerea beneficiilor prevăzute de lege. Şi în prezent, această abordare este cea raţională, acesta fiind raţionamentul cu care a operat Decizia nr. 79 din 18.11.2021 a Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Dincolo de dispozitivul aparent categoric al deciziei instanţei supreme, considerentele nu mai sunt nici pe departe la fel de categorice. În esenţă, tot instanţa supremă a arătat că sintagma "facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane", din cuprinsul normei evaluate are sensul de înlesneşte, favorizează, uşurează demersul organului judiciar, fără însă a translata sarcina probei acţiunii penale de la acesta la denunţător. Practic, reperul temporal şi procedural al efectuării în continuare a urmăririi penale a fost stabilit exclusiv pentru a se putea verifica întrunirea condiţiei facilitării identificării şi tragerii la răspundere penală, considerându-se că, în mod uzual, până în acel moment, denunţătorul nu ar fi avut o atitudine activă. De altfel, tot instanţa supremă a arătat spre finalul deciziei că aplicarea beneficiului nu ar trebui să depindă de strategia adoptată de procuror în cauza în care s-a formulat denunţul.

Plecând de la aceste repere, în situaţia lui A., chiar dacă nu s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale a persoanei denunţate, pe baza activităţii lui A. deja a fost facilitată identificarea şi tragerea la răspundere penală a respectivei persoane. A. a denunţat activitatea infracţională, a dat declaraţii ample şi a contribuit, chiar arestat fiind, la descoperirea activităţii infracţionale a persoanei denunţate. În esenţă, A. a identificat şi a solicitat participarea persoanei care a efectuat cumpărările autorizate de droguri. O atitudine mai activă sau mai onestă de atât ar fi fost imposibil să aibă, iar organele judiciare au avut şi au obţinut toate elementele pentru a dispune efectuarea în continuare a urmăririi penale. Dacă organele de urmărire penală au adoptat o altă tactică, dacă organele de urmărire penală au preferat să amâne din orice raţiuni momentul la care se va dispune efectuarea în continuare a urmăririi penale, acest element nu poate să afecteze situaţia juridică a lui A., cel puţin din raţiuni de echitate.

IV. Examinând recursul în casaţie, se constată că acesta este nefondat.

Analizând recursul în casaţie, din perspectiva motivului de recurs în casaţie privind aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., se constată că nu este întemeiat.

Examinarea unei cauze în recurs în casaţie nu poate conduce la reformarea situaţiei de fapt reţinută de către instanţele care au soluţionat fondul acuzaţiilor penale, instanţa de recurs putând verifica corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenţei elementelor faptice reţinute în hotărârea recurată cu elementele constitutive ale infracţiunilor, fără ca prin aceasta să procedeze la analiza sau la reaprecierea situaţiei de fapt, cu consecinţa redozării pedepselor.

Cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. nu permite cenzurarea instituţiilor penale sau procesual penale reţinute prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenţei acestor instituţii, precum cauzele de reducere a pedepsei, concursul de infracţiuni, aplicarea legii penale mai favorabile ori încadrarea juridică.

În cauză, prin decizia instanţei de apel, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 11 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen. pe o durată de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc, cu următoarele pedepse componente:

- 3 ani şi 4 luni închisoare pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc şi mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi a art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi ipedeapsa complementară constând în interzicerea pe o durată de 3 ani a drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., respectiv de a comunica cu numiţii B., C., D.;

- 8 luni închisoare pentru infracţiunea de deţinere de droguri de risc şi mare risc fără drept pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. (1), (2) cu art. 15 din Legea nr. 143/2000 cu art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

- 9 luni închisoare pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive prev. de art. 336 alin. (2) C. pen. cu art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

- 4 luni închisoare pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia permisul de conducere i-a fost suspendat prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Verificând conformitatea deciziei atacate cu regulile de drept aplicabile, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârea este supusă casării dacă s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate inculpatului A. pentru fapta dedusă judecăţii în prezenta cauză au fost stabilite cu respectarea dispoziţiilor legale, astfel:

Pedeapsa principală de 3 ani şi 4 luni închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. se înscrie în limitele legale ale acestei infracţiuni, respectiv pedeapsa de la 2 la 7 ani închisoare, având în vedere faptul că limitele de pedeapsă după reducerea cu 1/3 se situează între 1 an şi 4 luni - 4 ani şi 8 luni închisoare.

Pedeapsa principală de 8 luni închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc şi mare risc fără drept pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. (1), (2) cu art. 15 din Legea nr. 143/2000 cu art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. se înscrie în limitele legale ale acestei infracţiuni, respectiv pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, având în vedere faptul că limitele de pedeapsă după reducerea cu 1/3 se situează între 4 luni şi 2 ani închisoare.

Pedeapsa principală de 9 luni închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive prev. de art. 336 alin. (2) C. pen. cu art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. se înscrie în limitele legale ale acestei infracţiuni, respectiv pedeapsa cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă, având în vedere faptul că limitele de pedeapsă după reducerea cu 1/3 se situează între 8 luni şi 3 ani şi 4 luni închisoare.

Pedeapsa principală de 4 luni închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia permisul de conducere i-a fost suspendat prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. se înscrie în limitele legale ale acestei infracţiuni, respectiv pedeapsa cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, având în vedere faptul că, limitele de pedeapsă după reducerea cu 1/3 se situează între 4 luni şi 2 ani închisoare.

Prin urmare, se constată că instanţa de apel a realizat o corectă aplicare a prevederilor legale, astfel că pedepsele la care a fost condamnat recurentul inculpat, prin raportare la încadrările juridice reţinute în cauză, sunt în limitele legii.

În ce priveşte critica recurentului inculpatul A., care a susţinut că, în mod greşit, s-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 şi, pe cale de consecinţă, nu s-au redus limitele speciale prevăzute de lege la jumătate, Înalta Curte constată că nu este întemeiată.

Potrivit art. 15 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, "Persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2-9, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege."

Înalta Curte reţine că dată fiind natura juridică a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000, de cauză specială, cu caracter personal, de reducere a limitelor de pedeapsă, acestea se valorifică exclusiv în cadrul procesului de stabilire a pedepsei în faţa instanţelor care soluţionează fondul acuzaţiilor ce formează obiectul unei cauze penale.

Prin urmare, în cadrul procesual reglementat de prevederile art. 433 din C. proc. pen., care limitează scopul recursului în casaţie la verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, întrunirea condiţiilor pentru aplicarea dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 143/2002 implică o apreciere, operaţiune ce excede acestei căi de atac şi nu poate fi efectuată de instanţa investită cu soluţionarea recursului în casaţie.

De altfel, chiar dacă aplicarea dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 143/2002 nu ar fi fost invocată în faţa primei instanţe ori pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, instanţa a omis să se pronunţe asupra lor, oportunitatea aplicării acestora reprezintă o chestiune de drept care tot nu ar fi putut face obiectul analizei instanţei de recurs în actualul cadru procesual.

Individualizarea judiciară a pedepsei presupune un proces de evaluare a împrejurărilor concrete ale cauzei, care intră în atributul exclusiv al instanţelor de fond sau apel şi care, prin urmare, nu poate fi cenzurat în cadrul prezentului demers judiciar, întrucât nu vizează nelegalitatea pedepselor la care inculpatul a fost condamnat, ci netemeinicia hotărârii sub aspectul cuantumului pedepselor principale stabilite în mod definitiv.

În ce priveşte critica apărării inculpatului, referitoare la aplicarea prin analogie în defavoarea inculpatului a unui mecanism referitor la o altă normă în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 143/2000, se constată că nu este întemeiată.

Astfel, prin Decizia nr. 79/18.11.2021 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 96 din 31 ianuarie 2022, s-a stabilit că aplicarea beneficiului dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 faţă de inculpatul care are calitatea de denunţător într-o cauză penală este condiţionată de continuarea urmăririi penale in personam în cauza în care acesta are calitatea de martor denunţător, condiţie necesară, dar nu suficientă, instanţa urmând a evalua întrunirea cumulativă a condiţiilor de aplicare a textului.

Prin urmare, condiţia începerii urmăririi penale in personam în cauză nu este o condiţie exclusivă, impunându-se ca instanţa să aprecieze în concret întrunirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege pentru aplicarea beneficiului. În mod similar, în situaţia dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000, sintagma "identificarea şi tragerea la răspundere penală" presupune începerea urmăririi penale in personam, dat fiind că tragerea la răspundere penală este personală.

Dar, verificarea îndeplinirii condiţiilor necesare reţinerii în cauză a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 constituie o chestiune de judecată care nu mai poate fi reexaminată în procedura recursului în casaţie aşa cum s-a arătat mai sus.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., instanţa va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 669/A din data de 12 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 669/A din data de 12 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 octombrie 2022.