Clarification referral on retrial scope held inadmissible absent execution-phase challenge.

Şedinţa publică din data de 28 iunie 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 08 iunie 2022, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a înregistrat cauza nr. x/2015* având ca obiect sesizarea formulată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală privind lămurirea asupra limitelor rejudecării apelurilor declarate de apelanţii-inculpaţi A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 2613 din 28.12.2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2018.

În susţinerea acestei cereri, Curtea de Apel Bucureşti a arătat că, prin dispozitivul deciziei penale nr. 561/RC din 14.12.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2015, s-a dispus rejudecarea cauzei de către instanţa de apel, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, în următoarele limite:

- cu privire la inculpata B. numai sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen. (5 acte materiale);

- cu privire la inculpatul A. numai sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 257 alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen. (3 acte materiale).

Cu toate acestea, în considerentele deciziei penale nr. 561/RC din 14.12.2021, în dosarul nr. x/2015, s-a arătat cu privire atât la infracţiunea prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen. (5 acte materiale), reţinută în sarcina inculpatei B., cât şi la infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 257 alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen. (3 acte materiale), reţinută în sarcina inculpatului A., că este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în legătură cu unele acte materiale, faptele nefiind prevăzute de legea penală.

În concret, referitor la infracţiunea prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen. (5 acte materiale), reţinută în sarcina inculpatei B., în considerentele deciziei penale s-a arătat că, în privinţa intermedierii contractelor încheiate între S.C. "C." S.R.L. şi S.C. "D." S.R.L., respectiv S.C. "E." S.R.L., nu a fost identificat folosul necuvenit al cărei beneficiar ar fi putut fi inculpatul, direct sau indirect, şi, de asemenea, actele materiale privind intermedierea contractelor comerciale între S.C. "F." S.A. şi S.C. "G." S.A., Bucureşti şi între S.C. "H." S.R.L. şi S.C. "I." S.R.L. nu îndeplinesc cerinţa referitoare la aptitudinea de a aduce un folos inculpatului. Ca atare, s-a arătat că singurul act material având aptitudinea de a genera foloase necuvenite inculpatului este cel constând în intermedierea contractului comercial încheiat între S.C. "J." S.R.L., Voluntari şi S.C. "K." S.R.L., prin aceea că decizia atacată reţine existenţa unui interes material al inculpatului, decurgând din relaţiile pe care această din urmă societate comercială le-a avut cu S.C. "L." S.R.L., societate în cadrul căreia inculpatul a deţinut funcţia de administrator până în luna mai 2004 şi care a suportat costurile aferente utilizării postului telefonic al inculpatului, inclusiv în perioada în care a deţinut funcţia de director la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Ilfov.

Cât priveşte infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 257 alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen. (3 acte materiale), reţinută în sarcina inculpatului A., în considerentele deciziei penale s-a arătat că, în privinţa actelor materiale reţinute ca fiind comise la datele de 12.11.2010 şi de 30.11.2010, faptele imputate, constând în intervenţii realizate de inculpat în favoarea unor operatori economici, pentru a nu le fi aplicate sancţiuni, nu realizează elementul material al infracţiunii de trafic de influenţă, în lipsa oricărei acţiuni de primire sau pretindere de foloase corelative. În continuare, s-a arătat că doar actul material realizat în primăvara anului 2010, constând în faptul că inculpatul A. a pretins de la funcţionarul competent să elibereze autorizaţia de funcţionare sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, corespunde tiparului obiectiv al infracţiunii de trafic de influenţă.

În aceste condiţii, Curtea de Apel Bucureşti a solicitat, prin sesizarea formulată, să se comunice daca instanţa de apel urmează să se pronunţe cu privire la toate actele materiale din conţinutul formei continuate reţinute în sarcina fiecăruia dintre inculpaţi, aşa cum se înţelege din dispozitiv, sau trebuie să se pronunţe doar cu privire la câte un singur act material, apreciat de instanţa de control judiciar ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii în formă simplă, reţinută în sarcina fiecăruia dintre inculpaţi.

Analizând sesizarea formulată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Înalta Curte notează că a fost sesizată de judecătorii din cadrul Curţii de Apel Bucureşti învestiţi cu soluţionarea cauzei având ca obiect rejudecarea apelurilor privind pe inculpata B. numai sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 (5 acte materiale) şi pe inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. din 1968 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 (3 acte materiale), urmare a admiterii recursurilor în casaţie declarate de aceştia.

Cât priveşte obiectul sesizării, instanţa de apel a solicitat, în esenţă, lămuriri privind limitele rejudecării.

Sub un prim aspect, se constată că legea procesual penală reglementează posibilitatea de a solicita lămuriri instanţei care a pronunţat hotărârea exclusiv în ipoteza reglementată de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. pe calea contestaţiei la executare.

Or, prin intermediul contestaţiei la executare se soluţionează incidente ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei cu scopul de a asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătoreşti, remediul procesual putând fi exercitat exclusiv în ultima fază a procesului penal, aceea a executării.

Aşadar, pe de o parte, în raport de stadiul procesual al cauzei, sesizarea instanţei învestite cu rejudecarea apelurilor nu poate fi circumscrisă unei contestaţii la executare, iar, pe de altă parte, legea procesual penală nu conferă instanţei de apel posibilitatea de a formula o astfel de sesizare, cererea formulată excedând oricărui cadru procesual în vigoare. Decelarea obiectului rejudecării în apel este de competenţa instanţei de apel, limitele rejudecării astfel cum au fost trasate prin dispozitivul deciziei penale, urmând a fi evaluate prin prisma dispoziţiilor legale relevante, respectiv art. 450 din C. proc. pen., dar şi a faptului că rejudecarea s-a dispus în urma admiterii recursurilor în casaţie declarate de cei doi inculpaţi.

Constatând că cererea nu se circumscrie niciunei ipoteze dintre cele prevăzute de legea procesuală penală, soluţionarea acesteia ar constitui o încălcare a principiului legalităţii, situaţie inadmisibilă în ordinea de drept, admisibilitatea oricărei cereri fiind condiţionată de exercitarea acesteia potrivit dispoziţiilor legii procesual penale.

Faţă de cele expuse, având în vedere că atunci când în cadrul unui proces se efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude intervine sancţiunea procedurală a inadmisibilităţii, sesizarea formulată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iunie 2022.