Withdrawal of cassation appeal challenging plea bargain validity based on defective consent and absence of statutory damage

Şedinţa publică din data de 07 septembrie 2022

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 341 din 09.06.2021 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul nr. x/2021, în baza art. 485 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.., a fost respins acordul de recunoaştere a vinovăţiei stabilit între Parchetul de pe lângă ÎCCJ - DNA - Serviciul Teritorial Constanţa şi inculpata A., medic în cadrul S.C. B. S.R.L., doctor în ştiinţe medicale, şef lucrări al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa şi s-a dispus trimiterea dosarului procurorului în vederea continuării urmării penale.

Cheltuielile judiciare determinate de soluţionarea acordului de recunoaştere de către instanţă au rămas sarcina statului.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanţa.

Prin decizia penală nr. 119/P din 17 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 488 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.., a fost admis apelul declarat de Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Constanţa împotriva sentinţei penale nr. 341 din 09.06.2021 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2021.

A fost desfiinţată sentinţa penală nr. 341 din 09.06.2021 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2021 şi, rejudecând:

În baza art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., a fost admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat în dosarul nr. x/2019 între Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Constanţa şi inculpata A., cercetată în stare de libertate pentru comiterea infracţiunilor de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 300 şi la art. 297 alin. (1) teza a II-a C. pen. şi favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 300 şi la art. 297 alin. (1) teza a II-a C. pen. a fost stabilită pentru inculpata A. pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În baza art. 269 C. pen., a fost stabilită pentru inculpata A. pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite, în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care a fost adăugat un spor de 3 luni reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, rezultând în final 1 an şi 3 luni închisoare.

În baza art. 83 C. pen. raportat la art. 84 C. pen., s-a dispus amânarea aplicării pedepsei de 1 an şi 3 luni închisoare stabilită pentru inculpata A., pe un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpata A. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

S-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere datele prev. la art. 85 alin. (1) lit. c)-e) C. pen. se comunice Serviciului de Probaţiune Constanţa.

În baza art. 83 alin. (4) C. pen. rap. la art. 404 alin. (3) C. proc. pen.., s-a atras atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor prev. de art. 85 alin. (1) C. pen., precum şi asupra dispoziţiilor art. 88 C. pen. privitoare la revocarea amânării aplicării pedepsei, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere sau al neexecutării obligaţiilor impuse ori în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., a fost obligată inculpata A. la plata sumei de 500 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs în casaţie inculpata A., la data de 18 martie 2022.

Prin cererea de recurs în casaţie, întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., recurenta A. a solicitat casarea deciziei recurate, cu consecinţa respingerii apelului formulat de Ministerul Public.

Deopotrivă, recurenta a solicitat, în temeiul art. 441 C. proc. pen.., suspendarea în totalitate a executării deciziei pronunţate de instanţa de apel.

În esenţă, prin motivele invocate în susţinerea cererii de recurs în casaţie, recurenta A. a susţinut că, în faţa instanţei de fond, respectiv Tribunalul Constanţa, a precizat că nu îşi însuşeşte acordul de recunoaştere încheiat cu DNA, în legătură cu săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 300 şi art. 297 alin. (1) C. pen. şi prevăzută de de art. 269 C. pen., menţionând că, la momentul semnării acordului, consimţământul său nu a fost exprimat în mod valabil.

A arătat că, i-au fost reţinute în sarcină cele două infracţiuni a căror conotaţie şi rezultat juridic nu i-au fost explicate şi a căror existenţă, din punct de vedere a laturii subiective, nu s-ar fi putut dovedi, chiar dacă în cuprinsul acordului, la fila x, s-a făcut menţiunea că au existat indicii temeinice că ar fi urmărit sau acceptat împrejurarea că, adeverinţa eliberată constituie un ajutor, care va îngreuna sau împiedica executarea pedepsei cu suspendare a numitului C..

Recurenta a menţionat că indiciile temeinice despre care se face vorbire în acord nu au fost evidenţiate, neexistând nicio dovadă absolută din care să reiasă aceste aspecte în condiţiile în care, pentru a putea fi reţinută infracţiunea prevăzută de art. 297 C. pen., trebuiau îndeplinite următoarele condiţii, respectiv: actul să fi fost efectuat în timpul serviciului, să nu intre în atribuţiile făptuitorului şi să se fi creat o pagubă sau vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice. Recurenta a precizat că, în condiţiile în care UAT Eforie a menţionat că nu a reţinut nicio pagubă şi nicio vătămare, fapta nu constituie infracţiune dacă nu a produs una dintre consecinţele la care face referire art. 297 C. pen.

Referitor la infracţiunea de favorizare a infractorului, recurenta a arătat că, din punct de vedere subiectiv, este necesar ca făptuitorul să ştie că cel căruia îi dă ajutorul este o persoană care a comis o infracţiune. În acest context, recurenta a precizat că nu avea cunoştinţă de faptul că numitul C. ar fi săvârşit o infracţiune, acesta fiind doar un pacient care-şi expunea problemele medicale, nu şi pe cele personale sau legale. În acest sens, a solicitat să se aprecieze asupra lipsei elementului subiectiv, respectiv lipsa intenţiei directe sau indirecte. În acest context, a considerat că, menţiunea cuprinsă în acordul de recunoaştere referitoare la existenţa unor aşa-zise indicii temeinice nu este susţinută din punct de vedere faptic şi juridic.

În ce priveşte consimţământul valabil exprimat - plecând de la motivarea instanţei de fond conform căreia acordul de recunoaştere exclude retractarea în faţa instanţei judecătoreşti a consimţământului exprimat de inculpat în momentul încheierii acordului, cu excepţia situaţiei în care se probează faptul că acesta a fost obţinut cu încălcarea principiului loialităţii, fiind afectat de un viciu de consimţământ (decizia 68/2019, M. Of nr. 399/22.05.2019), recurenta a solicitat respingerea acordului, strict ca urmare a vicierii consimţământului.

Astfel, a învederat că, pe tot parcursul urmăririi penale şi-a susţinut nevinovăţia vis-a-vis de acuzaţiile formulate în cauză. În faţa reprezentantului Ministerului Public a semnat un înscris prin care îşi asuma o vină care nu-i aparţine. A precizat că acest fapt reprezintă o gravă eroare de fapt şi drept, întrucât nu a conştientizat situaţia în care se afla, chiar dacă a beneficiat de asistenţă juridică specializată.

Recurenta a mai susţinut că, la dosar se află o cerere datată 22 martie, prin care avocatul său învedera faptul că ar fi de acord cu încheierea unui acord. Recurenta a precizat că nu a avut cunoştinţă despre existenţa respectivei cereri, iar singura dată când a auzit de acord a fost chiar în ziua semnării acestuia.

Referitor la faptul că a semnat acel acord în condiţiile în care nu a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa, recurenta a precizat că, pentru a fi valabil consimţământul, acesta trebuie să fie serios, liber şi exprimat în cunoştinţă de cauză, să fie acordat pentru un scop specific, să fie explicit şi acordat printr-un act pozitiv, să se folosească un limbaj clar şi simplu. A considerat că, pentru a fi acordat în mod liber consimţământul, persoana fizică trebuie să aibă libertatea de a alege şi trebuie să poată să refuze sau să îşi retragă consimţământul, fără a i se crea un dezavantaj, iar consimţământul nu este acordat în mod liber, de exemplu, dacă exista un dezechilibru clar între persoana fizică şi societate/organizaţie.

Totodată, a menţionat că, pentru ca o persoană să îşi dea consimţământul în cunoştinţă de cauză, acesteia trebuie să i se ofere, cel puţin, informaţii privind faptele reţinute, obiectul actului, finalitatea procedurii simplificate.

A mai susţinut că, asistarea sa de către un avocat nu presupune, implicit, că a exprimat un consimţământ în cunoştinţă de cauză la momentul semnării. A considerat că se poate presupune, într-adevăr, că trebuia să aibă cunoştinţă ce anume presupune acordul, însă, nu i s-a explicat ce anume înseamnă recunoaşterea unor infracţiuni despre care nu auzise niciodată, nu i s-a explicat care sunt consecinţele încheierii acordului, învederând că, percepţia sa a fost că dă o nouă declaraţie cu referire la cele întâmplate, iar nu că, prin semnarea acelui înscris, îşi asumă o condamnare penală.

Recurenta a mai afirmat că nu a existat un consimţământ liber exprimat la momentul semnării acordului de recunoaştere a vinovăţiei, având în vedere că acesta s-a realizat cu o rezervă mentală, cunoscută, de altfel, de către reprezentatul Ministerului Public raportat la declaraţiile sale anterioare.

Totodată, a învederat că, se consideră viciat consimţământul când este dat din eroare, ce poate purta asupra naturii/obiectului actului sau asupra identităţii obiectului, ori asupra unei împrejurări considerate esenţiale de către părţi, în absenţa căreia acordul nu s-ar fi încheiat.

Raportat la situaţia sa concretă, recurenta a susţinut că, dacă i s-ar fi explicat că, prin semnarea acelui acord recunoaşte implicit că a săvârşit cele două infracţiuni şi că, urmare recunoaşterii se va aplica o pedeapsă, nu ar fi semnat acordul.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 14.04.2022, sub numărul x/2021.

Prin încheierea din 25 mai 2022 pronunţată de Înalta Curte, secţia penală, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 119/P din 17 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, reţinându-se, în esenţă, că pot fi analizate prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. chestiunile de drept invocate în legătură cu neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă a infracţiunii de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 300 şi la art. 297 alin. (1) teza a II-a C. pen., din perspectiv inexistenţei urmărilor prevăzute la art. 297 C. pen.

La data de 05.09.2022, recurenta a transmis la dosar o declaraţie pe proprie răspundere, autentificată la notar prin încheierea nr. 555 din 05.09.2022 prin care a arătat că renunţă la calea de atac a recursului în casaţie .

Examinând cererea de retragere a recursului în casaţie formulată de recurenta inculpată A., Înalta Curte urmează a lua act de aceasta, pentru următoarele considerente:

Retragerea unei căi de atac, în cauză a recursului în casaţie formulat împotriva deciziei penale nr. 119/P din 17 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, este un act de dispoziţie, care odată exercitat, conduce la pierderea unui drept.

Conform prevederilor art. 436 alin. (3) C. proc. pen.., până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs, părţile şi procurorul îşi pot retrage recursul în casaţie declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deţinere, printr-o declaraţie atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către conducerea locului de deţinere. Declaraţia de retragere se poate face fie la instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanţa de recurs.

În speţă, recurenta inculpată A. şi-a retras calea extraordinară de atac, înaintând la dosar o declaraţie acest sens, autentificată, prin încheierea nr. 555 din 05 septembrie 2022, de Biroul Individual Notarial D..

Înalta Curte văzând, pe de o parte, declaraţia recurentei inculpate A. autentificată la notar, în sensul retragerii căii extraordinare de atac, iar pe de altă parte, că exercitarea oricărei căi de atac este guvernată de principiul disponibilităţii, astfel încât cel care a exercitat-o poate să şi-o retragă până la închiderea dezbaterilor, va lua act de retragerea recursului în casaţie formulat de recurenta inculpată A. împotriva deciziei penale nr. 119/P din 17 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Conform prevederilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligată recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea recursului în casaţie formulat de recurenta inculpată A. împotriva deciziei penale nr. 119/P din 17 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 septembrie 2022.