Cassation withdrawal of conviction for untaxed cigarette possession following constitutional unconstitutionality finding on aggravated smuggling penalty

Şedinţa publică din data de 06 septembrie 2022

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 925 din 15.07.2021 a Judecătoriei Oradea, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020, în baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. şi art. 75 alin. (1) lit. d) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru comiterea infracţiunii de contrabandă, în forma asimilată, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pentru o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

S-a constatat că prin sentinţa penală nr. 94/P/24.05.2019 a Tribunalului Bihor, definitivă prin neapelare la data de 11.06.2019, i s-a interzis inculpatului A. exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen., i s-au interzis inculpatului A. drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 96 alin. (4) din C. pen., a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 94/P/24.05.2019 a Tribunalului Bihor, definitivă prin neapelare la 11.06.2019, şi s-a dispus executarea pedepsei.

În baza art. 96 alin. (5) şi art. 43 alin. (1) din C. pen., s-a adăugat pedeapsa de 1 an şi 6 luni aplicată în cauză la pedeapsa anterioară de 2 ani şi 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare în regim de detenţie.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani, care se execută în condiţiile prev. de art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 ore din 11.06.2013, ora 13:30.

În baza art. 112 alin. (1) lit. f) din C. pen., s-a dispus confiscarea specială a cantităţii de 1200 de ţigarete (60 pachete ţigarete) nemarcate sau marcate necorespunzător depuse la Camera de corpuri Delicte din cadrul I.P.J. Bihor, conform dovezii seria x din 02.03.2020.

S-a luat act de împrejurarea că inculpatul a achitat prejudiciul cauzat în cuantum de 964 RON, conform chitanţei seria x nr. x

În baza art. 25 alin. (1) raportat la art. 19 alin. (1), (2) şi 5 şi art. 86 din C. proc. pen., coroborat cu art. 1357 şi art. 1381 din C. civ., a fost admisă acţiunea civilă exercitată de partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente sumei de 964 RON, calculate de la data comiterii faptei şi până la data plăţii.

Împotriva sentinţei penale nr. 925 din 15.07.2021 a Judecătoriei Oradea, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea şi inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 96/A din 02 martie 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2020, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea împotriva sentinţei penale nr. 925 din 15.07.2021 pronunţată de Judecătoria Oradea, care a fost desfiinţată în parte, în sensul că:

A fost înlăturată circumstanţa atenuantă legală, prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. d) din C. pen., reţinută în favoarea inculpatului A., în procesul de individualizare a răspunderii penale, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă asimilată, prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen.

S-a reţinut în favoarea inculpatului A. circumstanţa atenuantă judiciară prev. de art. 75 alin. (2) lit. a) din C. pen., respectiv eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii şi a fost păstrat cuantumul pedepsei aplicate de instanţa de fond pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă asimilată, prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen., respectiv 1 an 6 luni închisoare, precum şi operaţiunea de contopire cu pedeapsa de 2 ani 6 luni, ce reprezintă primul termen al recidivei postcondamnatorii, pedeapsă aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 94/P din 24.05.2019 a Tribunalului Bihor, definitivă prin neapelare la 11.06.2019.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, care nu contravin deciziei.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 925/15.07.2021 pronunţată de Judecătoria Oradea

Hotărârea pronunţată de instanţa de apel a fost comunicată inculpatului A. la data de 10 martie 2022, la Penitenciarul Oradea, iar termenul de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit la data de 11 aprilie 2022.

Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 31 martie 2022 (dată înregistrării la registratura Curţii de Apel Oradea).

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).

Prin motivele formulate, recurentul inculpat A. a arătat că a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, în forma asimilată, prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, constând în aceea că, la data de 28.11.2019, în timp ce se afla în zona Pieţei Agroalimentare Rogerius din municipiul Oradea, judeţul Bihor, respectiv str. x, a deţinut într-o pungă din material de plastic cu imprimeuri albastre cantitatea de 200 ţigarete (10 pachete) marca x, 200 ţigarete (10 pachete) marca x, 200 ţigarete (10 pachete) marca x, 200 ţigarete (10 pachete) marca x, 200 ţigarete (10 pachete) marca x şi 200 ţigarete (10 pachete) marca x, în total 1200 ţigarete (60 pachete), mărfuri care trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă. Prejudiciul cauzat în prezenta cauză se ridică la suma de 964 RON (achitată în cursul urmăririi penale), iar valoarea în vamă a bunurilor a fost de 322 de RON.

În continuare, recurentul a făcut referire la decizia Curţii Constituţionale din 24.03.2022, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006 privind Codul Vamal. În argumentarea soluţiei sale, Curtea a constatat că fapta săvârşită în condiţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 este o infracţiune derivată, corelativă şi cu privire la majoritatea acţiunilor/operaţiunilor ce constituie elementul material al infracţiunii, este o infracţiune subsecventă, ce împrumută din caracterul faptei din care provin bunurile/mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal - respectiv din infracţiunea prevăzută la alin. (1) al art. 270 din Codul vamal sau din infracţiunile prevăzute la alin. (2) lit. a), b) şi c) al aceluiaşi articol. Astfel că, în condiţiile în care alin. (2) lit. a) al art. 270 din Legea nr. 86/2006 are stabilit un plafon valoric, reglementarea unei limite valorice similare celei stabilite prin alineatul menţionat este necesară pentru o justă individualizare a pedepsei, corespunzătoare pericolului social. Curtea a constatat că, nesocotind principiul ultima ratio în materie penală, dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 nu reglementează un prag valoric sub care fapta nu constituie infracţiune, contrar principiului constituţional al statului de drept, consacrat în art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală.

Recurentul a apreciat că cele statuate de instanţele de fond şi de control judiciar sunt nefondate, întrucât starea de fapt reţinută de acestea nu are corespondent în art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, nefiind prevăzută de legea penală, mai ales în condiţiile deciziei Curţii Constituţionale din 24 martie 2022.

În ceea ce priveşte starea de fapt reţinută în rehizitoriu, recurentul a susţinut că nu există nicio probă administrată în cauză care să confirme faptul că ştia că mărfurile provin din contrabandă, astfel cum prevede art. 270 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 86/2006, din perspectiva Deciziei nr. 32/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că noţiunea de contrabandă utilizată de legiuitor în dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, în sintagma "cunoscând că acestea provin din contrabandă" priveşte contrabanda constând în introducerea în ţară a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, ori introducerea în ţară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal.

S-a făcut referire la probele administrate în cauză (declaraţia inculpatului A., din faţa instanţei de fond, din 25.05.2021, declaraţiile date de organele de constatare, respectiv martorii B. şi C., declaraţia martorului asistent D., procesul-verbal de constatare în care nu este menţionată săvârşirea vreunei infracţiuni), precum şi la dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României şi s-a precizat că elementul material al acestei infracţiuni constă în colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor şi mărfurilor cunoscând că provin din contrabandă, deci că au fost sustrase de la controlul vamal sau că sunt destinate săvârşirii contrabandei, în sensul că sunt menite să fie scoase din ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal.

De asemenea, s-a menţionat că, în Decizia nr. 32/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, la care s-a făcut referire anterior, se reţine, printre altele, că "ceea ce interesează este ca făptuitorul să fi ştiut că bunurile/mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal au fost introduse în ţară sau sunt menite a fi scoase din ţară în mod ilegal, prin ocolirea, evitarea controlului vamal, adică să fi cunoscut că bunurile/mărfurile provin din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, indiferent dacă în raport cu autorul acestei fapte prevăzute de legea penală aceasta are sau nu caracter penal".

În considerentele acestei decizii, s-a statuat că infracţiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 nu este condiţionată de existenţa infracţiunii de contrabandă incriminate în art. 270 alin. (1) şi art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, ci presupune, după caz, ca bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal: să provină din contrabandă, în sensul că au fost introduse în ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau au fost introduse în ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora; să fie destinate săvârşirii contrabandei, în sensul că sunt menite să fie scoase din ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau prin locurile stabilite pentru controlul vamal, dar prin sustragere de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora.

Potrivit art. 4 pct. 18 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, controlul vamal constă în "acte specifice efectuate de autoritatea vamală pentru a asigura aplicarea corectă a reglementărilor vamale şi a altor dispoziţii legale privind intrarea, ieşirea, tranzitul, transferul şi destinaţia finală ale mărfurilor care circulă între teritoriul vamal al României şi alte ţări."

În ambele situaţii, făptuitorul cunoaşte provenienţa sau destinarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal.

Cunoaşterea provenienţei din contrabandă a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, ca şi cunoaşterea destinării acestora, respectiv pentru săvârşirea contrabandei, înseamnă cunoaşterea caracterului ilicit al provenienţei sau destinării lor, a faptului că a fost ocolit controlul vamal ori că bunurile sau mărfurile de acest tip sunt menite să eludeze controlul vamal, aspecte care pot rezulta din diferite împrejurări de fapt, instanţa urmând să ţină seama de aceste circumstanţe în procesul de stabilire a încadrării juridice a faptei în infracţiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.

Aşadar, pentru reţinerea infracţiunii asimilate celei de contrabandă se impune ca făptuitorul să cunoască provenienţa bunurilor din contrabandă.

Atât pentru subiecţii activi ai infracţiunii, cât şi pentru organele judiciare, condiţia de a cunoaşte împrejurarea că bunurile provin din contrabandă este îndeplinită în situaţia în care există certitudinea şi nu o eventuală bănuială că bunurile provin din contrabandă, respectiv să se cunoască măcar în linii mari prin care dintre modalităţile incriminate ca faptă de contrabandă au pătruns bunurile în România.

În cauză, apărarea a apreciat că nici elementul deţinerii nu a fost pe deplin dovedit, având în vedere că martorul asistent a declarat că nu poate susţine ceea ce s-a consemnat în procesul-verbal de constatare, întrucât nu a văzut niciun pachet de ţigări şi nu s-a efectuat nicio constatare în fapt.

Chiar dacă s-ar admite că, la data de 28.11.2019, în timp ce se afla în zona Pieţei Agroalimentare Rogerius din municipiul Oradea, judeţul Bihor respectiv str. x, inculpatul a deţinut într-o pungă din material de plastic cu imprimeuri albastre cantitatea de 200 de ţigarete (10 de pachete) marca x, 200 ţigarete (10 pachete) marca x, 200 de ţigarete (10 pachete) x, 200 de ţigarete (10 pachete) marca x, 200 de ţigarete (10 pachete) marca x, 200 ţigarete marca x, în total 1200 de ţigarete (60 pachete), fără a se lămuri prin nicio probă provenienţa acestora, destinarea lor, împrejurările de fapt şi circumstanţele în care se reţine că s-a săvârşit fapta de către inculpat nu pot susţine existenţa faptei de contrabandă, în forma asimilată.

În cauză nu s-a stabilit prin niciun mijloc de probă că bunurile aflate în posesia inculpatului au fost introduse în ţară printr-o infracţiune de contrabandă şi că acesta cunoştea acest aspect (în cursul urmăririi penale fiind consemnate în declaraţia inculpatului aspecte pe care acesta nu le-a furnizat), motiv pentru care, în lipsa existenţei unor motive de fapt privind cunoaşterea provenienţei bunurilor, nu se poate reţine această infracţiune în sarcina inculpatului.

S-a susţinut că instanţa nu a identificat niciuna din variantele normative de incriminare prev. de art. 270 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 86/2006 prin care să se fi comis infracţiunea premisă de contrabandă (respectiv ca bunurile să fie introduse în ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau introducerea acestora în ţară prin locurile stabilite pentru control vamal, însă prin sustragerea de la acesta).

Mai mult, astfel cum s-a arătat anterior, la 24.03.2022, Curtea Constituţională a României s-a pronunţat în sensul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006 privind Codul Vamal, aspect ce se impune a fi discutat cu referire la situaţia juridică a inculpatului, inclusiv din perspectiva tipicităţii infracţiunii.

Deşi la momentul redactării recursului în casaţie nu era publicată decizia Curţii Constituţionale indicată anterior, s-a apreciat că starea de fapt reţinută în sarcina inculpatului A. nu poate îndeplini latura obiectivă a infracţiunii prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, chiar dacă s-ar accepta viabilă ipoteza de a împrumuta pragul valoric de la art. 270 alin. (2) lit. a) din aceeaşi lege, respectiv cel de 20.000 RON în cazul mărfurilor accizabile sau 40.000 RON în cazul celor neaccizabile. În acest context, având în vedere că valoarea în vamă a bunurilor deţinute de inculpat este 322 de RON, s-a apreciat că nu este realizată tipicitatea obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, nefiind o faptă prevăzută de legea penală.

Prin urmare, s-a apreciat că fapta de a deţine 1200 de ţigarete, cu o valoare în vamă de 322 de RON şi fără ca inculpatul să cunoască că provin din contrabandă, nu este prevăzută de legea penală, sens în care s-a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., cu aplicarea deciziei Curţii Constituţionale din 24 martie 2022 referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal.

Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., s-a solicitat suspendarea executării deciziei recurate.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi părţii civile Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, însă nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 26 aprilie 2022, iar prin rezoluţia judecătorului de filtru s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la termenul din data de 31 mai 2022.

Prin raportul întocmit de magistratul asistent s-a apreciat că recursul în casaţie este admisibil pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., în ceea ce priveşte verificarea în drept a situaţiei de fapt cu privire la problema de drept invocată referitor la infracţiunea de contrabandă, în forma asimilată, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, respectiv. Conform susţinerilor recurentului inculpat, pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii de contrabandă, în forma asimilată, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, este necesar să fie îndeplinită şi o cerinţă esenţială, respectiv făptuitorul să cunoască provenienţa bunurilor din contrabandă, condiţie care nu este, însă, realizată în cauză.

În raport s-a menţionat că analiza acestui aspect se poate realiza strict în raport de situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, fără a se proceda la o analiză a conţinutului mijloacelor de probă sau la o nouă apreciere a materialului probator.

Prin încheierea din 31 mai 2022 a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. şi, conform art. 441 din C. proc. pen., s-a dispus suspendarea executării sentinţei penale nr. 925 din 15 iulie 2021 a Judecătoriei Oradea, secţia Penală, definitivă prin decizia penală nr. 96/A din 02 martie 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2020, până la soluţionarea pe fond a recursului în casaţie.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 din C. proc. pen., instanţa a constatat că decizia nr. 96/A din 02 martie 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori (dosarul nr. x/2020) a fost pronunţată în apel şi poate fi atacată cu recurs în casaţie, neregăsindu-se printre hotărârile sau soluţiile enumerate de art. 434 alin. (2) din C. proc. pen.. Referitor la cerinţele prevăzute la art. 436 alin. (1) şi (6) C. proc. pen., s-a constatat că şi acestea sunt îndeplinite. Astfel, titularul cererii de recurs în casaţie este inculpatul A., iar prin decizia recurată a fost respins apelul declarat de acesta.

În ceea ce priveşte condiţia referitoare la formularea cererii în termenul prevăzut de lege, s-a reţinut că decizia pronunţată de instanţa de apel a fost comunicată inculpatului A. la data de 10 martie 2022, la Penitenciarul Oradea, iar acesta a declarat recurs în casaţie la 31 martie 2022 (dată înregistrării la registratura Curţii de Apel Oradea), cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.

Deopotrivă, s-a constatat că sunt îndeplinite şi cerinţele reglementate de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii fiind menţionate numele şi prenumele inculpatului (fiind indicat şi locul de deţinere - Penitenciarul Oradea), hotărârea care se atacă, iar cererea a fost semnată de persoana care a exercitat calea extraordinară de atac (prin avocat E., cu împuternicirea avocaţială nr. x, aflată la dosarului nr. x/2020 al Curţii de Apel Oradea). Referitor la condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).

Instanţa a reţinut că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

În ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., s-a reţinut că acesta nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel. Pot fi circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. doar criticile referitoare la lipsa incriminării, precum şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii din perspectiva laturii obiective, criticile vizând latura subiectivă neputând fi cenzurate prin cazul de casare invocat.

Astfel, acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie din cauza dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său ori modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

În condiţiile în care nu se critică situaţia de fapt, ci se solicită doar o verificare în drept a acesteia, motivul de recurs poate fi analizat din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Prin motivele de recurs, în esenţă, incupatul A. a susţinut că, pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii de contrabandă, în forma asimilată, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, este necesar să fie îndeplinită şi o cerinţă esenţială, respectiv făptuitorul să cunoască provenienţa bunurilor din contrabandă, condiţie care nu este, însă, realizată în cauză.

Deopotrivă, s-a invocat incidenţa în cauză a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 176 din 24 martie 2022

Instanţa a constatat că recursul în casaţie este admisibil pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., sub aspectul chestiunilor de drept invocate de recurent, redate anterior, urmând ca analiza argumentelor aduse în susţinerea acestor critici să fie realizată strict în raport cu situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv în hotărârea atacată, fără a se putea proceda la reexaminarea conţinutului mijloacelor de probă ori la reaprecierea materialului probator.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării hotărârii formulată de inculpatul A., instanţa a constatat că aceasta este întemeiată, apreciind că motivele formulate de recurent în susţinerea cererii de suspendare a executării hotărârii, care sunt aceleaşi cu cele invocate în susţinerea căii de atac a recursului în casaţie, constituie un motiv rezonabil pentru suspendarea executării hotărârii atacate până la judecarea pe fond a recursului în casaţie.

Anterior termenului de judecată din data de 13 septembrie 2022, recurentul inculpat A. a transmis două cereri la dosar. În prima cerere, acesta a solicitat să se constate că recursul în casaţie a rămas fără obiect, având în vedere că prin sentinţa penală nr. 712/25 mai 2022 a Judecătoriei Oradea (rămasă definitivă prin neapelare) i-a fost admisă contestaţia la executare, s-a constatat că este dezincriminată infracţiunea de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 şi a fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1067/2022 emis în baza sentinţei penale nr. 925/2021 a Judecătoriei Oradea. Ulterior, prin cea de-a doua cerere, recurentul inculpat a solicitat să se ia act de retragerea căii de atac exercitată împotriva deciziei penale nr. 96/A din data de 02 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020. În acest sens a solicitat fie acordarea unui termen în regim de urgenţă în vederea dezbaterii în contradictoriu a recursului, fie să se ia act de retragerea căii de atac în cameră de consiliu, fără citarea părţilor. A fost anexată acestei cereri declaraţia recurentului în sensul retragerii recursului în casaţie, autentificată prin încheierea nr. 1112/21 iunie 2022 de Biroul Individual Notarial F..

Prin rezoluţia din data de 02 septembrie 2022, având în vedere cererea formulată de recurentul inculpat A., prin apărător ales, a fost preschimbat termenul de judecată din data de 13 septembrie 2022, Completul nr. 7, la data de 06 septembrie 2022, Completul nr. 7, ora 08:45, cu citarea recurentului inculpat şi încunoştinţarea apărătorului ales al acestuia.

La termenul din data de 06 septembrie 2022, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat şi reprezentantul Ministerului Public au formulat concluzii în sensul de a se lua act de manifestarea de voinţă a părţii.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Conform prevederilor art. 436 alin. (3) din C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs, părţile şi procurorul îşi pot retrage recursul în casaţie declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deţinere, printr-o declaraţie atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către conducerea locului de deţinere. Declaraţia de retragere se poate face fie la instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanţa de recurs.

În speţă, recurentul inculpat A. a transmis la dosar o cerere prin care a solicitat să ia act de retragerea căii extraordinare de atac, anexând şi o declaraţie acest sens, autentificată prin încheierea nr. 1112/21 iunie 2022 de Biroul Individual Notarial F.

Înalta Curte văzând, pe de o parte, declaraţia recurentului inculpat A., în sensul retragerii căii extraordinare de atac, iar pe de altă parte, că exercitarea oricărei căi de atac este guvernată de principiul disponibilităţii, astfel încât cel care a exercitat-o poate să şi-o retragă până la închiderea dezbaterilor, va lua act de retragerea recursului în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 96/A din data de 02 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

Conform prevederilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 627 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea recursului în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 96/A din data de 02 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 627 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06 septembrie 2022.